Anul ăsta s-au întâmplat două evenimente care îmi dau motive să fiu recunoscător: NT EDCR a fost lansat în aprilie (și a avut parte de o receptare bună), iar acum, în pragul iernii, putem anunța sosirea de la tipografie a ediției cartonate, care este mult mai prietenoasă. Fontul este ușor de citit, pagina are un aspect plăcut, iar referințele marginale care încărcau pagina au fost mazilite. NT stă deschis fără probleme, dacă predicatorul are nevoie de el pe amvon.

NT EDCR este un proiect al Societății Biblice Interconfesionale, care urmărește revizuirea textului din versiunea Dumitru Cornilescu. Precizez aici, deși poate n-ar mai fi nevoie, că Dumitru Cornilescu a încredințat Societății Biblice Britanice versiunea sa, cu înțelegerea că Societatea poate întreprinde revizuirile care vor fi necesare.

Principiile care guvernează apariția acestei versiuni sunt prezentate în Introducerea NT EDCR (vezi AICI).

Alături de colegul meu Dragoș, care a făcut parte din echipa de revizori a NT. În prezent Dragoș citește ca revizor literar o parte din VT (cărțile istorice).

NT EDCR costă 20 de lei și poate fi procurat prin comandă directă de la Societatea Biblică Interconfesională.

Pe unele site-uri veți mai găsi probabil ediții broșate ale NT EDCR. Dacă doriți ediția cartonată, asigurați-vă că ceea ce cumpărați este ceea ce doriți.

http://librarie.societateabiblica.org

Dacă nu puteți comanda o ediție tipărită, nu uitați că textul acestei versiuni se găsește în aplicațiile de profil (YouTube, eBiblia etc.)


Ieri, la sfârșitul zilei, am răsuflat ușurați. În urma ședinței finale a Comitetelor EDCR am pus punct procesului de revizuire a Noului Testament.

În ultimele două luni am avut un maraton de întâlniri săptămânale în care am cântărit diverse propuneri care au venit după ce revizorii și-au terminat munca.

Dar una e să ai un text care mulțumește patru oameni și alta e să reușești să împaci preferințele literare ale unui grup de opt persoane.

Totuși, în urma discuțiilor am reușit imposibilul: modelarea textului într-o formă care ține în echilibru dorința de precizie și necesitatea de a face textul inteligibil pentru categoria de public pe care o vizăm.

Inevitabil, am simțit nevoia unor justificări în note. Aparatul de note va fi mai consistent la prima ediție, el urmând să treacă printr-o „cură de slăbire” la viitoarele ediții, când justificările traductologice nu vor mai fi necesare.

Mai jos două fotografii din timpul ultimei ședințe. Precum se poate vedea, atmosfera de lucru a fost destinsă, chiar dacă asupra unor texte biblice participanții la întâlnire au înțelegeri diferite. Dincolo însă de indiosincraziile noastre hermeneutice, ne unește pasiunea noastră pentru Cuvântul lui Dumnezeu și dorința de a-l pune în mâinile oamenilor, pentru creștere și maturizare duhovnicească.

Pentru cei dornici să mai citească un fragment discutat la ultima ședință, postez în continuare 1 Petru 3.

Îndemnuri pentru familii

1 Tot astfel, femeilor, fiți supuse soților voștri; pentru ca, dacă unii nu ascultă Cuvântul, să fie câștigați fără cuvânt, prin purtarea soțiilor lor, 2 când vor vedea trăirea voastră curată și respectuoasă. 3 Podoaba voastră să nu fie cea exterioară, care constă în împletituri ale părului, în purtarea bijuteriilor de aur sau în îmbrăcarea cu haine scumpe, 4 ci să fie omul ascuns al inimii, anume caracterul nepieritor al unui duh blând și liniștit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu. 5 Astfel se împodobeau pe vremuri sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu și care le erau supuse soților lor; 6 ca Sara, care-l asculta pe Avraam și-l numea „domnul meu”. Fiicele ei v-ați făcut voi, dacă faceți binele fără să vă temeți de nimic.

7 Tot astfel, bărbaților, ca să nu vă fie împiedicate rugăciunile, trăiți în înțelegere cu soțiile voastre, căci sunt vase mai fragile, și arătați-le prețuire, întrucât și ele vor moșteni împreună cu voi harul vieții!

Suferința pentru dreptate

8 Încolo, să aveți toți aceleași gânduri, simțind cu alții, iubind ca frații, miloși, smeriți! 9 Nu întoarceți rău pentru rău, nu răspundeți la batjocură cu batjocură; dimpotrivă, binecuvântați, căci la aceasta ați fost chemați: să moșteniți binecuvântarea!

10 Căci cine vrea să se bucure de viață

și să vadă zile bune

să-și înfrâneze limba de la rău

și buzele de la cuvinte înșelătoare.

11 Să se depărteze de rău și să facă binele,

să caute pacea și s-o urmărească.

12 Căci ochii Domnului sunt peste cei drepți

și urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor.

Dar Fața Domnului este împotriva celor ce fac răul.a

13 Și cine vă va face rău, dacă sunteți plini de râvnă pentru bine? 14 Chiar dacă ați avea de suferit pentru dreptate, ferice de voi! Să nu aveți nicio teamă de ei și să nu vă tulburațib, 15 ci sfințiți-L ca Domn pe Hristos în inimile voastrec! Fiți mereu gata să dați un răspuns de apărared oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi, 16 dar cu blândețe și respect, având un cuget curat, pentru ca cei ce batjocoresc purtarea voastră bună în Hristos să rămână de rușine tocmai în lucrurile în care vă vorbesc de rău! 17 Căci este mai bine, dacă așa este voia lui Dumnezeu, să suferiți pentru că faceți binele decât pentru că faceți răul.

18 Și Hristos a suferit o dată pentru păcate,

El, Cel drept, pentru cei nedrepți,

ca să ne aducă la Dumnezeu.

A fost omorât în trup,

dar a fost înviat prin Duhul,

19 prin care S-a dus și le-a vestit biruința Sa duhurilor din închisoare, 20 care se răzvrătiseră pe vremuri, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în așteptare, în zilele lui Noe, când se construia arca în care doar câteva suflete, și anume opt, au fost salvate cu ajutorul apei. 21 Simbolul acesta vă mântuiește acum și pe voi – anume botezul, care nu este o îndepărtare a murdăriei trupești, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeue, prin învierea lui Isus Hristos, 22 care stă la dreapta lui Dumnezeu după ce S-a dus la cer, iar îngerii, autoritățile și puterile I s-au supus.f

 a3:12 Ps. 34:12-16.

 b3:14 Is. 8:12.

 c3:15 Lit. „pe Domnul Hristos sfințiți-L în inimile voastre”. Preluare și actualizare hristologică a textului din Is. 8:13.

 d3:15 Gr. apología „apărare” sau „cuvânt de apărare”.

 e3:21 Sau: „apelul pe care o conștiință îl face către Dumnezeu”.

 f3:22 Sau: „au fost făcuți să i se supună”.


De curând cele două comitete care supervizează publicarea EDCR (Comitetul de traducere și Comitetul pastoral) au validat viitorul model de așezare în pagină a textului Bibliei Cornilescu.

„Viitorul model” e un fel de a spune, căci „viitorul” e de fapt „fostul”. Doar nu în zadar spune Ecleziastul că „ce a fost va mai fi”…

Ca o splendidă ironie divină, Biblia EDCR urmează modelul primei ediții Cornilescu (al cărei text este dispus pe o coloană), tipărite la București, în 1921.

Mai jos o mostră de text biblic din Evanghelia după Matei (EDCR) și o mostră de text din Psalmi (cu precizarea că aceștia nu au trecut încă pe la revizorul literar ori pe la Comitetul Pastoral).***

Dacă săptămâna viitoare reușim să organizăm ultima întâlnire a comitetelor, pentru verificarea unor chestiuni din epistole, textul poate să intre la tehnoredactare.

Între timp, referințele marginale au fost comprimate un pic, dar coafarea lor va fi o activitate migăloasă, fiindcă uneori titlul cărții este pe un rând, iar trimiterea propriu-zisă (capitol și verset) se află pe altă pagină.

Mai jos, două imagini cu vechiul Cornilescu.

***


Astăzi a fost o zi importantă, fiindcă marcăm în mod oficial încheierea revizuirii textului Noului Testament (EDCR). Ultimele două cărți, Faptele Apostolilor și Apocalipsa, au fost discutate la Comitetul Pastoral și au primit validarea.

Urmează acum să pregătim textul pentru tehnoredactare, adică să verificăm câteva amănunte tehnice (specifice programului care a fost folosit în procesul revizuirii).

Presupun că tehnoredactarea se va face în cursul lunii noiembrie. Dacă vom reuși să ne mișcăm bine, tipărirea s-ar putea face în decembrie. Dacă bibilirea textului tehnoredactat va fi mai îndelungată, vom împinge procesul de publicare până în ianuarie. Oricum, partea bună este că anul 2019 va fi anul apariției unei versiuni a NT care a fost verificată minuțios de către o echipă de specialiști.

Energiile consumate în cei trei ani și jumătate de când a început proiectul EDCR au fost uriașe. Este o minune și un semn al harului lui Dumnezeu că am ajuns în această etapă.

Ne dorim să avem parte de acest har și în etapa următoare, care presupune încheierea revizuirii Vechiului Testament.

Mai jos o mostră de text din Fapte 2.

Cuvântarea lui Petru

14 Atunci, Petru s-a ridicat împreună cu cei unsprezece, și-a înălțat glasul și le-a zis: „Bărbați iudei și voi toți care locuiți în Ierusalim, să știți lucrul acesta și să luați aminte la cuvintele mele! 15 Oamenii aceștia nu sunt beți, cum credeți voi, căci este abia ceasul al treilea din zi. 16 Ci aceasta este ce a fost spus prin profetul Ioel:

17 Așa va fi în zilele de pe urmă, zice Dumnezeu:

voi turna din Duhul Meu peste orice făptură;

fiii voștri și fiicele voastre vor profeți,

tinerii voștri vor avea vedenii

și bătrânii voștri vor visa vise!

18 Da, chiar și peste robii Mei și peste roabele Mele

voi turna din Duhul Meu în zilele acelea și vor profeți.

19 Voi face minuni sus, în cer,

și semne jos, pe pământ:

sânge, foc și nor de fum;

20 soarele se va preschimba în întuneric

și luna, în sânge,

înainte să vină ziua Domnului cea mare și strălucită.

21 Atunci, oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit.a

22 Bărbați israeliți, ascultați cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin faptele puternice, minunile și semnele pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine știți, 23 pe Acesta, predat potrivit planului și preștiinței lui Dumnezeu, voi L-ați răstignit și L-ați omorât prin mâna celor nelegiuiți; 24 pe El Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-L de chinurile morții, pentru că nu era cu putință să fie ținut de ea. 25 Căci David zice despre El:

Eu Îl aveam totdeauna pe Domnul înaintea ochilor mei,

căci El este la dreapta mea, ca să nu mă clatin.

26 De aceea, mi s-a bucurat inima și mi s-a veselit limba;

chiar și trupul meu va sălășlui în nădejde,b

27 căci nu vei lăsa sufletul meu în Hades

și nu vei îngădui ca sfântul Tău să vadă putrezirea.

28 Mi-ai făcut cunoscute căile vieții

și mă vei umple de bucurie înaintea feței Tale.c

29 Fraților, despre patriarhul David să-mi fie îngăduit a spune cu îndrăzneală că a murit și a fost îngropat, iar mormântul lui este în mijlocul nostru până în ziua de azi. 30 Profet fiind, el a știut că Dumnezeu S-a jurat să așeze pe tronul lui pe unul dintre urmașii lui; 31 despre învierea lui Hristos a profețit și a vorbit el, când a zis că sufletul lui nu va fi lăsat în Hades, iar trupul lui nu va vedea putrezirea.

 a2:21 Ioel 2:28-32.

 b2:26 Textul ebraic care stă la baza versiunii grecești citate de Luca spune: „trupul meu va locui în siguranță”. În versiunea sa greacă, textul este iluminat de un concept nou — speranța în înviere — la care se face aluzie în versetul următor: „nu vei îngădui ca sfântul Tău să vadă putrezirea”.

 c2:28 Ps. 16:8-11.


Seria de postări cu fragmente din cartea despre Cornilescu atinge acum subiectul convertirii traducătorului. Mi-aș fi dorit ca D. Cornilescu să ne dea mai multe detalii în scurta broșură autobiografică pe care a scris-o. Din păcate, informațiile pe care le avem în prezent sunt puține și nu putem stabili cu certitudine data convertirii.

***

„Întoarcerea la Dumnezeu”

După examenul de licenţă, în vara anului 1916, Cornilescu a intrat în monahism, fiind hirotonit ierodiacon, cu metania la Mănăstirea Dobrovăţ. Este foarte probabil că intrarea lui în cinul monahal a fost obținută de prințesa Callimachi prin înțelegere cu ierarhul locului, Nicodim Munteanu, episcop de Huși, pentru a-i da lui Cornilescu posibilitatea de a lucra la adăpost de spectrul recrutării și al plecării pe front. Până astăzi, detractorii lui Cornilescu au citit acest episod cu o nejustificată doză de suspiciune, considerând că decizia respectivă impietează asupra caracterului lui Cornilescu.[1] În lumina preocupărilor asidue ale lui Cornilescu pentru traducerea Scripturii într-o limbă contemporană, pasul trebuie să fi fost unul în ordinea firească a lucrurilor.

Singurele informații despre convertirea lui Cornilescu provin din relatarea autobiografică a lui Cornilescu. În primă fază, interacțiunea cu textul grec al NT i-a deschis traducătorului un orizont spiritual care l-a neliniștit profund. Versete ca cel din Matei 4:22 („Oricine se mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa judecății”) l-au pus aporetic în fața asprelor exigențe ale mesajului lui Hristos. Cum e posibil ca Scriptura să fie atât de drastică dacă mânia este atât de răspândită în experiența umană obișnuită? „N-am putut să pricep versetul acesta și am trecut mai departe.”[2]

O altă scriere, Epistola către Romani, s-a arătat chiar mai necruțătoare, atât prin perspectiva sumbră asupra naturii umane („Toți au păcătuit”, „Nu este niciun om neprihănit. Nu este nici un om care să facă binele…”) și prin verdictul implacabil („Plata păcatului este moartea”). Apogeul crizei pare să fi fost traducerea Apocalipsei, potrivit căreia partea păcătoșilor va fi „moartea a doua”, adică „iazul de foc”. În urma unui examen sever de conștiință, Cornilescu a ajuns la convingerea că este un păcătos. „Dar nu numai un păcătos, ci un păcătos osândit, care mergea spre iazul cu foc. Atunci a început să-mi fie frică și îmi ziceam mereu: «Nu vreau să mă duc acolo în ruptul capului.»[3]

Fundamentală, pentru ieșirea din impasul spiritual, a fost Epistola către Romani și declarația că „toți sunt socotiți neprihăniți fără plată”, prin credința în sângele lui Isus Hristos. Prin conștientizarea intensă a principiului că iertarea păcatelor vine prin moartea ispășitoare a lui Hristos, Cornilescu repeta o experiență tipic protestantă, foarte asemănătoare descoperirii făcute de Luther în urma studiului asiduu al epistolarului paulin. Din Epistola către Romani Cornilescu a înțeles că „este o iertare a păcatelor, că Domnul Hristos a murit și pentru mine, deci iertarea aceasta e și pentru păcatele mele”.[4] Corolarul credinței în moartea ispășitoare a lui Hristos a fost că Hristos „a înviat ca să ne facă neprihăniți”, dând celui credincios tăria de a birui forța păcatului, a cărui putere a fost frântă prin înviere. Dacă un proces de convertire poate fi etapizat, am putea spune că ultimul pas făcut de Cornilescu a însemnat descoperirea că Hristos este nu doar Mântuitor, ci și Domn.

[1] Simptomatic pentru acest tip de exercițiu hermeneutic care se confundă cu procesul de intenție este următorul citat: „Preocupându-l scăparea de primejdiile războiului, în vara anului 1916 se călugărește și înduplecă pe P.S. Nicodim ‒ atunci episcop de Huși ‒ să-l hirotonisească diacon. Fire mistică și tăcută, după ce ajunge la adăpost, nu stă nici în eparhia Hușilor. Trece sub ocrotirea economică gospodărească a d-nei Raluca Calimachi din Stâncești, jud. Botoșani, pe care o cunoscuse în București” (Grigorie Leu Botoșăneanu, Confesiuni și secte. Studiu istoric-misionar, București, Tipografia Cărților Bisericești, 1929, p. 4445). Ideea este reluată, mai nou, de pr. A. Savelovici (Textul Sfintei Scripturi în Biserica Ortodoxă Română, Târgoviște, Valahia University Press, 2012, p. 94): „Motivul intrării lui Cornilescu în monahism nu a fost sincer, ci doar pentru a se sustrage serviciului militar.”

[2] Cornilescu, Cum m-am întors la Dumnezeu, p. 8.

[3] Cornilescu, Cum m-am întors la Dumnezeu, p. 910.

[4] Cornilescu, Cum m-am întors la Dumnezeu, p. 11.


Dacă cineva se va apuca să facă vreodată o monografia lexicală despre thymos, n-ar fi rău să ţină cont de următoarele precizări:

Termenul thymos se întâlneşte de 333 de ori în Septuaginta şi de 18 ori în Noul Testament.

În Noul Testament conotaţiile termenului sunt negative: Luca 4:28, Fapte 19:28, Rom. 2:8, 2 Cor. 12:20, Gal. 5:20, Ef. 4:31, Col. 3:8, Ev. 11:27 Apoc. 12:12; 14:8,10,19; 15:1,7; 16:1,19; 18:3; 19:15.

Între cele 18 ocurenţe, există şase în care thymos se referă la mânia lui Dumnezeu. Deşi nu conotează ceva negativ în sensul unei atitudini păcătoase, thymos-ul din aceste versete este asociat cu judecata nimicitoare a lui Dumnezeu care se revarsă asupra pământului. În acest sens, n-aş dori nimănui să aibă vreodată de-a face cu thymos-ul divin.

Luca 4:26 Toţi cei din sinagogă, cînd au auzit aceste lucruri, s’au umplut de mînie (θυμοῦ).

Fapte 19:28 Cuvintele acestea i-au umplut de mînie (θυμοῦ), şi au început să strige: ,,Mare este Diana Efesenilor!”

Rom. 2:8 şi va da mînie şi urgie (θυμός) celor ce, din duh de gîlceavă, se împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire.

2 Cor. 12:20 Fiindcă mă tem ca nu cumva, la venirea mea, să vă găsesc aşa cum n’aş vrea să vă găsesc, şi eu însumi să fiu găsit de voi aşa cum n’aţi vrea. Mă tem să nu găsesc gîlceavă, pizmă, mînii (θυμοί), desbinări, vorbiri de rău, bîrfeli, îngîmfări, tulburări.

Gal. 5:20 închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mîniile (θυμοί), neînţelegerile, desbinările, certurile de partide,

Ef. 4:31 Orice amărăciune, orice iuţime, orice mînie (θυμὸς), orice strigare, orice clevetire şi orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru.

Col. 3:8 Dar acum lăsaţi-vă de toate aceste lucruri: de mînie (θυμόν), de vrăjmăşie, de răutate, de clevetire, de vorbele ruşinoase, cari v’ar putea ieşi din gură.

Ev. 11:27 Prin credinţă a părăsit el Egiptul, fără să se teamă de mînia (θυμόν) împăratului; pentru că a rămas neclintit, ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut.

Ap. 12:12 De aceea bucuraţi-vă, ceruri, şi voi cari locuiţi în ceruri! Vai de voi, pămînt şi mare! Căci diavolul s’a pogorît la voi, cuprins de o mînie (θυμόν) mare, fiindcă ştie că are puţină vreme.

Ap. 14:8 Apoi a urmat un alt înger, al doilea, şi a zis: ,,A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mîniei (θυμοῦ) curviei ei!”

Ap. 14:10 va bea şi el din vinul mîniei (θυμοῦ) lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mîniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului.

Ap. 14:19 Şi îngerul şi-a aruncat cosorul pe pămînt, a cules via pămîntului, şi a aruncat strugurii în teascul cel mare al mîniei (θυμοῦ) lui Dumnezeu.

Ap. 15:1 Apoi am văzut în cer un alt semn mare şi minunat: şapte îngeri, cari aveau şapte urgii, cele din urmă, căci cu ele s’a isprăvit mînia (θυμὸς) lui Dumnezeu.

Ap. 16:1 Şi am auzit un glas tare, care venea din Templu, şi care zicea celor şapte îngeri: ,,Duceţi-vă, şi vărsaţi pe pămînt cele şapte potire ale mîniei (θυμοῦ) lui Dumnezeu!”

Ap. 16:19 Cetatea cea mare a fost împărţită în trei părţi, şi cetăţile Neamurilor s’au prăbuşit. Şi Dumnezeu Şi -a adus aminte de Babilonul cel mare, ca să-i dea potirul de vin al furiei (θυμοῦ) mîniei Lui.

Ap. 18:3 pentru că toate neamurile au băut din vinul mîniei (θυμοῦ) curviei ei, şi împăraţii pămîntului au curvit cu ea, şi negustorii pămîntului s’au îmbogăţit prin risipa desfătării ei.

Ap. 19:15 Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită, ca să lovească Neamurile cu ea, pe cari le va cîrmui cu un toiag de fer. Şi va călca cu picioarele teascul vinului mîniei (θυμοῦ) aprinse a atotputernicului Dumnezeu.


Editura Logos anunţă o nouă carte: Documentele care stau la baza Noului Testament – origine, istoricitate, veridicitate, de Paul Barnett.

Data lansării:

25 iunie 2010

Preţ promoţional:

59,99 RON 39,99 RON

(economisiţi 20,00 RON)

Promoţie valabilă pînă la 05 iulie 2010 inclusiv.

Pentru comenzi, apelaţi la Tel.verde 0800.800.016, sau la adresa comenzi@logos.ro

Despre autor:

Dr. Paul Barnett, (THL – Moore Theological College, MA –  Sydney, BDS – ThSchol, PhD – University of London), episcop anglican de North Sydney, Australia, este profesor asociat de studii biblice la Regent College, Vancouver.

Traducerea: pr. Ioan Mihoc

Subiectul:

Documentele pe baza cărora a fost alcătuit canonul NT, istoria canonului, probleme de critică textuală.

Serie/colecţie:

lucrare complementară cu Documentele care stau la baza Vechiului Testament

Scurtă prezentare:

Cartea de faţă este scrisă pentru cei care au îndoieli cu privire la credibilitatea istorică a Noului Testament şi care îşi pun întrebări de genul:

¨    Cât de apropiate în timp sunt documentele faţă de Isus?

¨    Putem da crezare scrierilor „părtinitoare“ ale primilor creştini?

¨    Au fost vreunii dintre scriitorii cărţilor Noului Testament martori oculari?

¨    Putem şti dacă ceea ce s‑a scris iniţial a scăpat de modificări, în decursul secolelor?

¨    Avem şi alte informaţii, în afară de cele oferite de sursele creştine?

În ultimul secol, scrierile Noului Testament au fost ţinta atacurilor din diverse direcţii mai mult decât oricând altcândva în istoria creştinismului. Este contestată istoricitatea persoanei lui Isus, veridicitatea mărturiei evangheliilor despre El, calitatea martorilor menţionaţi în acestea, sunt contestaţi autorii cărora Biserica le atribuie aceste scrieri şi este contestată perioada în care au apărut ele.

Dr. Paul Barnett ne propune în Documentele care stau la baza NT o analiză lucidă, rezonabilă, a ceea ce avem la dispoziţie în scrierile nou-testamentare, plecând de la premisa că acestea sunt documente istorice care trebuie analizate aşa cum analizăm orice document istoric, în general, şi din aceeaşi perioadă, în particular.

El ne invită aici să ne ocupăm de credibilitatea istorică, nu de cea teologică a NT. Discuţia referitoare la acurateţea istorică a NT nu-i cere cititorului să-l accepte obligatoriu ca parte a Cuvântului inspirat al lui Dumnezeu, chiar dacă este posibil, în final, să ajungă la această concluzie. Discuţia vizează ceea ce a fost NT iniţial – nu o colecţie de scrieri, ci 27 de suluri separate, de diverse mărimi, scrise de nouă sau zece autori, la date diferite, şi care au devenit o unitate nu prin impunere, ci prin standardizarea a ceea ce făcea deja parte din practica generală a comunităţii creştine.

Demersul autorului începe cu discutarea mărturiilor antice necreştine despre existenţa lui Isus Hristos –  istorici romani, inscripţii, surse iudaice şi mărturii controversate. Dr. Barnett stabileşte apoi cadrul temporal al scrierilor NT, prin corelarea cu evenimentele istorice menţionate în ele, pentru care avem atestări independente. Urmează problema credibilităţii transmiterii textului şi a credibilităţii celor doi martori oculari din spatele evangheliilor (Ioan şi Petru), credibilitatea istorică a evangheliştilor Luca şi Matei, întrebările ridicate de naşterea lui Isus şi de minunile relatate în evanghelii, analiza dovezilor în favoarea învierii lui Isus, relaţia dintre scrierile lui Pavel şi personajul istoric Isus, credibilitatea cărţii Faptele Apostolilor, ca document istoric, relaţia dintre descoperirile arheologice şi mărturia NT, urmate de concluzii legate de cele două chestiuni esenţiale: cât de credibil este NT ca sursă istorică şi ce putem conchide despre persoana lui Isus. Ultimul capitol al cărţii ne invită la o comparaţie între credibilitatea istorică a scrierilor islamice şi a celor creştine, pentru a ne forma o părere mai obiectivă despre modul în care sunt evaluate ele.

Francheţea întrebărilor discutate, efortul constant de menţinere a obiectivităţii, luciditatea analizei istorice, compararea surselor istorice referitoare la diverse evenimente sau personaje istorice – toate acestea fac ca lectura cărţii să fie instructivă şi captivantă. Experienţa plăcută a lecturii se datorează şi cursivităţii textului şi talentului autorului de a argumenta într-un mod plăcut şi uşor de urmărit.

La fel ca în alte ţări în care a fost publicată, Documentele care stau la baza NT se impune ca o lucrare de referinţă pentru studenţii de la institute şi seminarii teologice, pentru apologetul creştin, dar şi pentru cititorul interesat de credibilitatea istorică a unei părţi atât de importante a Bibliei creştine.

Grupuri-ţintă:

¨    studenţi la seminarii şi colegii biblice;

¨    preoţi, pastori;

¨    învăţători de şcoală biblică;

¨    responsabili cu învăţătura în biserică;

¨    creştini interesaţi de o mai bună înţelegere a Bibliei..

Caracteristici speciale:

¨    discută credibilitatea istorică a NT independent de conţinutul teologic al acestuia;

¨    discută relaţia dintre documentele NT şi alte surse istorice care fac referire la evenimentele şi personajele NT;

¨    stabileşte cadrul cronologic al evenimentelor NT prin corelarea cu evenimente istorice menţionate în el, dar atestate şi independent;

¨    discută problemele de transmitere a textului;

¨    discută credibilitatea mărturiilor conţinute de NT, a martorilor oculari şi a documentelor care au stat la baza scrierilor NT;

¨    conţine un capitol comparativ între credibilitatea surselor istorice al islamismului şi ale creştinismului;

¨    include o discuţie a credibilităţii mărturiilor referitoare la Înviere;

¨    alocă un capitol analizării impactului descoperirilor arheologice asupra evaluării veridicităţii NT;

¨    conţine indice tematic.

Alte detalii:

Format:           235×165 mm

Copertă:          supracopertă, policromie,lăcuire selectivă

Legare:           cusută, cartonată

Pagini:            255 (256) pagini

ISBN               978-973-8461-00-0


La cererea unui cititor, postez un scurt comentariu la Iacov 5:1-3.

Epistola lui Iacov este una dintre cele mai dure scrieri din canonul NT. Nu cred că-l pot compara pe autor cu vreuna alt „coleg” de canon. Are o adresare directă şi la obiect. Medicamentul este aplicat direct pe rană, fără menajamente, fără cataplasma autoironiei (ca la Sf. Pavel). Iacov a reperat cangrena şi taie adânc sau cauterizează fără fasoane.

Capitolul cinci conţine un mesaj aspru împotriva bogaţilor care, la adăpostul influenţei şi al puterii, îi năpăstuiau pe zilierii de pe moşiile lor, oprindu-le plata cuvenită.

V. 1 anunţă nenorociri (talaiporiai) peste bogaţi şi, în manieră profetică, îi cheamă să plângă şi să jelească. Înclin să cred că bogaţii vizaţi de el nu erau creştini şi că deci nu vor fi auzit mesajul care li se adresa. De altfel, prezenţa bogaţilor în adunarea căreia îi scrie Iacov pare mai degrabă o excepţie (2:2).

V. 2 descrie starea jalnică în care au ajuns averile bogaţilor. Bogăţia (ploutos) s-a degradat (sesēpen) şi hainele au ajuns mâncate de molii (sētobrota). Câteva observaţii sunt necesare:

  • verbul sēpō denumeşte de regulă procesul de descompunere a materiei organice. Aşa este folosit, de pildă, în Ez. 17:9 în LXX (rădăcinile şi rodul viei vor putrezi) sau în Ps. 37:6 (răni care miros greu şi supurează). Uneori este folosit cu sensul generic de „a pieri” (Sirah 14:19, despre orice lucru pieritor) sau (tranzitiv), cu înţelesul de a nimici (Iov. 40:12). La Iacov avem de-a face cu o utilizare metaforică: bogăţia „a putrezit” în sensul că s-a degradat, ca tot ce este material.
  • hainele erau un element distinctiv al clasei sociale, în vremea respectivă, după cum sunt şi astăzi. Totuşi, societăţile moderne occidentale sunt probabil mai omogene, judecate vestimentar. Dacă evaluăm astăzi poziţia socială a unui om strict după haine, am avea şanse mai mari să greşim (fiindcă mulţi oameni cu bani nu arată asta prin haine, după cum şi mulţi calici ţin să se îmbrace peste condiţia lor socială). În orice caz, în Antichitate un bogat avea mult mai multe rânduri de haine decât omul simplu. De altfel, ideea de „stoc” se înţelege de la sine în pasaj, fiindcă numai hainele puse la păstrare ajung să fie roase de larvele fluturelui de molie, care nu este deloc mofturos la mâncare.
  • Iacov vorbeşte despre cele două dezastre folosind timpul trecut, dar mai mult ca sigur avem de-a face cu un procedeu literar prin care anumite lucruri sunt anunţate ca şi când s-au petrecut deja, deşi ele urmează să se întâmple în viitorul apropiat. Dacă autorul ar fi folosit un timp viitor, diatriba lui şi-ar fi pierdut forţa. Una e să spui: „Bogăţiile voastre vor putrezi (cândva, nu ştim când)” şi alta este să spui: „Bogăţiile voastre au putrezit (sunt ca şi putrezite)”.

(va urma)


Evaluarea activităţii de traducător a lui D. Cornilescu trebuie să aibă în vedere instrumentele de care s-a folosit acesta în traducerea Bibliei (publicată iniţial în 1921 şi republicată, cu revizuiri în 1924, de către Societatea Biblică Britanică).

Segond, dar cât?

Imediat după publicarea Noului Testament (1920), Galaction scria într-un articol din Luptătorul că traducerea lui Cornilescu este făcută după versiunea Segond. Exemplele pe care le dădea Galaction erau prea puţine, deci autorul articolului putea fi lesne bănuit de generalizare pripită. Totuşi, cercetările mele din ultima vreme au confirmat o strânsă legătură între Segond şi traducerea Cornilescu. Aceasta nu înseamnă că traducerea Cornilescu este o traducere după Segond (cum declara Galaction), fiindcă există numeroase versete în care baza textuală a lui Cornilescu diferă de cea a lui Segond.

Mă întorc însă la argumentele conform cărora Segond a exercitat o puternică influenţă asupra versiunii Cornilescu 1921. O comparaţie a celor două versiuni din perspectiva notelor explicative şi a intertitlurilor dă la iveală asemănări frapante.

Segond 1898

Louis Segond a terminat de tradus VT în 1874 (publicat în două volume; cel puţin în această formă îl ştiu eu). La scurtă vreme a terminat de tradus şi NT (terminat în 1879). Întreaga Biblie Segond a văzut prima dată lumina tiparului în 1880. Acest prim text a cunoscut numeroase retipăriri. După moartea lui Segond, textul a fost supus unei revizuiri (de către o echipă de biblişti) şi republicat în 1910. Nu am văzut niciodată o ediţie 1910, deci în continuare referirile la Segond au în vedere ediţia 1898.

După cum declară în textul care prefaţează NT, Segond a folosit ca text de bază Editio Critica Maior a lui Tischendorf (1872). Uneori a păstrat între croşete [] anumite lecţiuni din textus receptus.

Traducerea Noului Testament este însoţită de circa 700 de note explicative (în majoritate istorice şi geografice). Multe dintre acestea (e greu de spus deocamdată câte) se regăsesc în Cornilescu 1921, după cum se poate vedea mai jos.

01_Segond În imagine, câteva note explicative din Segond 1898, traduse după cum urmează:

1 Isus derivat dintr-un cuvânt ebraic care înseamnă salvator, izbăvitor
2 Irod, supranumit „cel Mare”, guverna Palestina, pe atunci supusă romanilor, primise din partea Senatului titlul de „rege al iudeilor”.
3 Nişte magi, preoţi la mezi, perşi şi caldei; se ocupau cu observarea astrelor şi practicau arta divinaţiei.
4 Cărturarii, sau doctorii însărcinaţi în special să transmită învăţătura şi să explice poporului Legea; aveau şi alte funcţii.

După cum se vede mai jos, în fragmentul din Cornilescu 1921, notele din Segond au fost preluate integral.

01_Cornilescu

***

02_Segond

Note coloana stângă

1 Cetatea Sfântă, Ierusalim, deja numită astfel Isaia 48:2, 52:1, Dan 9:24, Neem. 11:1
2 Prin ordinul lui Irod Antipa; vezi motivele întemniţării, 14:1 ş. urm.
3 Capernaum, sau Capharnaum, la nord-vest de lacul Tiberiadei, oraş foarte înfloritor în vremea lui I. H., nemenţionat în VT, astăzi ruinele Tell Hum.
4 Marea Galileei, numită şi lacul Ghenezaret sau Marea Tiberiadei.
5 Galileea Neamurilor sau a păgânilor, ţinut din nord, la graniţa cu Fenicia, numită astfel fiindcă era locuită în mare parte de străini.

Note coloana dreaptă

1 Sinagogile, edificii religioase unde evreii se adunau de sabat şi în zilele de sărbătoare pentru a asculta citirea şi explicarea cărţilor Vechiului Testament şi pentru a-i adresa în comun rugăciunile lor lui Dumnezeu.
2 Decapole, ţinut din zece cetăţi, la sud şi la est de Marea Galileei, cu o populaţie în mare parte păgână.
3 Muntele, una dintre înălţimile sau colinele la oarecare distanţă de malul lacului

02_ Cornilescu

Foto (sus şi jos): pagini din Cornilescu 1921 cu note preluate din traducerea Segond.

03 Cornilescu


Anania

Orice versiune a Bibliei realizată de o singură persoană conţine de regulă tot soiul de ciudăţenii care ţin de preferinţele şi înclinaţiile traducătorului.

Despre versiunea „Anania” am mai scris cu alte ocazii. Chiar şi fără să o fi verificat sistematic, mi se întăreşte tot mai mult convingerea că drumul urmat de ierarhul ortodox nu este cel mai bun. Munca în echipă ar trebui să elimine anumite greşeli inerente muncii da solo.

Bunăoară, m-a intrigat de curând versetul 1 Cor. 1:19, care în trad. Anania spune aşa:

„Că scris este: Pierde-voi înţelepciunea înţelepţilor şi deşteptăciunea celor deştepţi o voi ascunde.”

Nu importă că termenii „deşteptăciune” şi „deştept” s-au cam contaminat de anumite conotaţii care îi fac nepotriviţi pentru registrul biblic. Să zicem că e o chestiune de gust. Mie nu-mi place cuvântul „deştept”, iar traducătorului îi place. Problema e alta cu acest verset. Pavel citează din Isaia 29:14, din traducerea greacă a VT (Septuaginta), dar înlocuieşte verbul „voi ascunde” (krypso) cu verbul „voi zădărnici” (atheteso).

Mai limpede scris, Septuaginta spune:

„Voi nimici înţelepciunea celor înţelepţi şi priceperea celor pricepuţi o voi ascunde”,

pe când Pavel scrie:

„Voi nimici înţelepciunea celor înţelepţi şi priceperea celor pricepuţi o voi zădărnici.” (subl. mele).

Aşadar, în versiunea lui Pavel, citatul este „nuanţat”. Dumnezeu nu „ascunde” („pune sub obroc”) priceperea celor pricepuţi, ci o răstoarnă, o dă la o parte, o zădărniceşte. Nuanţa nu mi se pare lipsită de importanţă. Dacă Apostolul, insuflat de Dumnezeu, a găsit cu cale să introducă această schimbare, socotesc că ea trebuie să fie redată cât mai fidel în traducere.

Or, Bartolomeu Anania îl „diortoseşte” inclusiv pe Apostolul Pavel. Citatul lui este „conformat” la textul Vechiului Testament. Care este motivul din spatele acestei „corectări”? Doreşte diortositorul să armonizeze „contradicţiile” dintre VT şi NT care i-ar putea sminti pe cititori? Nu ştiu. În lipsa vreunei dovezi, avem liber la „şpigulaţii” (cu riscul de a greşi, desigur).

În orice caz, indiferent de motivaţie (nobilă, bună, pastorală, eclesiastică, politicească), sunt de părere că „nu se face”.


Partea a doua a cap. 9 mi s-a părut destul de greu de tradus de o manieră mulţumitoare. Sf. Pavel are o retorică foarte densă, mai ales când se raportează la lucrarea sa de propovăduire (motivaţiile sale, răsplata pe care o aşteaptă etc.). Am pus anumite fraze între paranteze, pentru a uşura un pic lectura firului argumentativ.

În v. 15 există o „sincopă” pe care am păstrat-o ca atare. Această întrerupere a firului scrisorii ne dezvăluie un crâmpei din pasiunea cu care a scris (sau dictat) epistola acest mare apostol.

13 Nu ştiţi că cei ce slujesc la templu mănâncă din bunurile de la templu, iar cei ce se îndeletnicesc cu slujbele la altar au parte din jertfele aduse la altar? 14 Tot astfel, Domnul a rânduit ca cei ce proclamă Evanghelia să trăiască de pe urma Evangheliei.

15 Eu însă nu m-am folosit de niciunul dintre aceste drepturi. Şi nici nu vă scriu aceste rânduri ca să se facă astfel în privinţa mea. Mai degrabă aş alege să mor… Nimeni nu-mi va răpi motivul de laudă! 16 Dacă predic Evanghelia, nu am niciun motiv de laudă (fiindcă mă aflu sub constrângere, şi ar fi vai de mie dacă n-aş predica-o). 17 Dacă însă predic Evanghelia de bunăvoie, am o răsplată. Dacă, dimpotrivă, aş predica-o de nevoie, ar fi o isprăvnicie care mi s-a încredinţat. 18 Aşadar, care este răsplata mea? Ca, în predicarea Evangheliei, să o transmit gratuit, fără a mă folosi de dreptul meu de a trăi din Evanghelie.

19 Căci, deşi sunt liber faţă de toţi, m-am făcut rob tuturor, ca să câştig pe cei mai mulţi 20 Cu iudeii m-am făcut iudeu, ca să-i câştig pe iudei. Cu cei de sub Lege am devenit ca unul sub lege (deşi nu eram sub lege), ca să-i câştig cei de sub Lege. 21 Cu cei fără Lege am fost ca unul fără Lege (deşi nu sunt fără legea lui Dumnezeu, ci mă supun legii lui Hristos) ca să-i câştig pe cei fără Lege. 22 Cu cei slabi m-am făcut slab, că să-i câştig pe cei slabi. Tuturor am devenit totul, ca cel puţin pe unii să-i mântuiesc. 23 Fac totul pentru Evanghelie, ca să am şi eu parte de ea.

24 Nu ştiţi că cei ce aleargă în arenă toţi aleargă, dar numai unul ia premiul? Alergaţi în aşa fel, încât să câştigaţi premiul! 25 Numai că orice atlet se înfrânează în toate privinţele; ei fac aceasta pentru a primi o cunună pieritoare, noi pentru una nepieritoare. 26 Eu deci alerg, dar nu ca unul fără ţintă; lovesc cu pumnii, dar nu ca şi când aş  nimeri alături. 27 Ci sunt necruţător cu propriul meu trup şi îl subjug, ca nu cumva, după ce am proclamat altora, să fiu eu însumi descalificat.


Am reuşit astăzi să finalizez prima jumătate din capitolul 9. Tema capitolului este „libertatea lui Pavel” în raport cu biserica din Corint. Deşi Pavel ar fi putut emite pretenţia să fie susţinut financiar de către corinteni, n-a făcut-o, fiindcă doreşte să propovăduiască Evanghelia fără să fie plătit.

Corintenii sunt „produsul/lucrarea” lui şi, dat fiind statutul lor, ar putea să trăiască susţinut de el, aşa cum fac şi alţii, fiindcă atât realităţile lumeşti (armata, agricultura), cât şi Legea sunt de partea lui.

Discuţia lui Pavel despre propria sa libertate nu este întâmplătoare. Atât în capitolul 8, cât şi în 10 se face referire la libertatea creştină şi la faptul că ea nu trebuie exercitată în anumite situaţii, când ea ar putea leza pe un confrate.

Am tradus „opsoniois” din 9:7 prin „provizii”, nu „plată” sau „cheltuială”, sub influenţa unui articol al lui Caragounis despre sensurile lui „opsonion”. Mai sunt şi alte explicaţii pe care ar trebui să le dau, dar prefer să nu deschid alte discuţii deocamdată.

1 Nu sunt eu liber? Nu sunt eu apostol? Nu l-am văzut eu pe Isus, Domnul nostru? Nu sunteţi voi lucrarea mea în Domnul? 2 Dacă pentru alţii nu sunt apostol, sunt cel puţin pentru voi, căci voi sunteţi pecetea apostoliei mele în Domnul.

3 Răspunsul meu de apărare pentru cei care mă supun cercetărilor este aceasta: 4 Oare n-avem dreptul să mâncăm şi să bem? 5 Oare n-avem dreptul să fim însoţiţi de o soră, ca soţie, cum fac ceilalţi apostoli, fraţii Domnului sau Chifa? 6 Sau poate numai eu şi Barnaba n-avem dreptul să nu lucrăm?!

7 Cine dintre cei înscrişi la oaste trăieşte din propriile provizii? Cine sădeşte o vie şi nu mănâncă din rodul ei? Sau cine păstoreşte o turmă şi nu bea din laptele turmei? 8 Oare aceste lucruri le spun doar din perspectivă omenească? Nu le spune şi Legea? 9 În Legea lui Moise stă scris: „Să nu legi gura boului care treieră”. Oare de boi este preocupat Dumnezeu, 10 sau ne are în vedere mai degrabă pe noi? Cu siguranţă că pentru noi a fost scris, căci se cuvine ca cel ce ară să are însufleţit de speranţă, iar cel ce seceră, cu speranţa că va avea parte de recoltă. 11 Dacă am semănat printre voi bunuri spirituale, ar fi mare lucru dacă am secera bunurile voastre materiale?

12 Dacă alţii au parte de acest drept asupra voastră, n-avem şi noi cu atât mai mult? Totuşi, nu ne-am folosit de acest drept, ci răbdăm totul, ca nu cumva să punem vreo piedică Evangheliei lui Hristos.


Am rămas tot la Apocalipsa 20. Lectura acestui capitol în principalele traduceri ale NT în limba română scoate la iveală tot soiul de aspecte interesante privind competenţa, mai mică sau mai mare, a celor care au făcut revizuiri. Pe alocuri întâlneşti şi ciudăţenii. Prezint mai jos câteva.

––––––––––––

1688. Biblia de la Bucureşti

v. 4 Şi văzuiu […] sufletele celor dărâmaţi pentru mărturia lui Iisus.

Ce utilizare interesantă a verbului „a dărâma”. Termenul grecesc înseamnă „decapitaţi” (cu securea). Astăzi, „a dărâma” e folosit în cu totul alt sens. După cum se poate vedea, limba evoluează destul de rapid.

v. 10. […] iazerul de foc şi de iarbă pucioasă.

Aş fi foarte curios să înţeleg cum au ajuns editorii BB să traducă to theion, „sulf, pucioasă”, cu iarbă pucioasă. În orice caz, e interesant că avem şi în actualitate un fel de „iarbă” care poate face viaţa un iad.

––––––––––––

1795. Biblia de la Blaj, tradusă de Samuil Micu.

v. 8 Şi va ieşi să înşeale neamurile […] a cărora număr e ca arena (a) mării.

Sub influenţa Vulgatei, Samuil Micu foloseşte un termen latinesc, (h)arena, care înseamnă nisip. Prin extensie, termenul a ajuns să denumească şi locul acoperit cu nisip unde se purtau luptele între gladiatori sau unde se ţineau întrecerile (arena sportivă). În sens medical, arena poate denumi şi pietrele la rinichi.

v. 9 Şi s-a pogorât foc de la Dumnezeu din ceriu şi i-au mâncat pre ei.

Verbul katesthio însemnă într-adevăr a mânca, dar în urechea unor oameni moderni folosirea lui în acest sens sună straniu. Interesant este că folosirea sinonimului „a mistui” (folosit atât la propriu, a mistui mâncarea, cât şi în extensia lui metaforică, mistuit de foc) nu pune probleme.

10. Şi diiavolul, cel ce înşăla pre ei, s-au trimis în cuptoriul cel de foc şi de piiatră pucioasă.

Nu ştiu de unde a scos Micu echivalentul „cuptoriul cel de foc”, aici şi în v. 14 şi 15. Termenul limne tou pyros nu poate fi tradus decât prin „lac/iaz/iezer)de foc”. Vulgata are stagnum, „apă stătătoare, lac, iaz”. Uneori, stagnum e folosit şi cu sensul de „piscină, bazin”. Dar cuptor?! Poate că „de vină” sunt pasajele din evanghelii care vorbesc despre „cuptorul de foc”.

––––––––––––

1897. Noul Testament al lui N. Nitzulescu

v. 12 Şi fură judecaţi morţii din cele scrise în cărţi potrivit cu lucrurile lor.

Nitzulescu traduce de regulă bine. Cum de totuşi aici a folosit „lucruri” în loc de „fapte” (ta erga)? Beats me!

––––––––––––

1944. Biblia sinodală Nicodim Munteanu

v. 4 […] care nu se închină fiarei, nici chipului ei, şi nu primiseră scrisoarea pe fruntea lor şi pe braţul lor.

Nicodim Munteanu are tot soiul de ciudăţenii în traducerea lui. Aici, semnul fiarei (to charagma) a devenit o „scrisoare” în toată regula.

––––––––––––

1968. Biblia sinodală

v. 14 Apoi moartea şi iadul au fost aruncate în râul de foc.

Revizorii ediţiei sinodale au înlocuit „lacul” cu un „râu”. Sper că nu s-au gândit la Styx când au făcut asta.


Capitolul 8 din 1 Corinteni este mai scurt, dar totuşi „pretenţios”, fiindcă există nişte sloganuri ale corintenilor de care trebuie să ţinem seama în traducere. De asemenea, pentru anumiţi termeni este nevoie de ghilimele, fiindcă Pavel îi foloseşte mai degrabă ironic (v. 10, de ex.).

1 Cu privire la carnea jertfită idolilor, ştim că „toţi avem cunoştinţă”. Cunoştinţa îngâmfă, pe când dragostea zideşte. 2 Dacă cineva socoteşte că ştie ceva, încă nu a cunoscut cum trebuie să cunoască. 3 Dacă însă cineva Îl iubeşte pe Dumnezeu, acela este cunoscut de El.

4 Cu privire la consumarea cărnii jertfite idolilor, ştim că „idolii din lume n-au existenţă reală” şi că „Dumnezeu este Unul singur”. 5 Chiar dacă există aşa-zişi dumnezei, fie în cer, fie pe pământ – după cum şi sunt mulţi „dumnezei” şi mulţi „domni” –

pentru noi există un singur Dumnezeu – Tatăl,
din care sunt toate şi pentru care suntem şi noi,
şi un singur Domn, Iisus Hristos
prin care sunt toate şi prin care suntem şi noi.

7 Dar nu toţi au această cunoştinţă. Unii, fiindcă au fost obişnuiţi mai înainte cu idolul, consumă carnea ca pe ceva jertfit idolilor şi conştiinţa lor, fiind slabă, este murdărită. 8 Însă hrana nu ne recomandă înaintea lui Dumnezeu: dacă nu mâncăm, nu pierdem nimic, şi dacă mâncăm, nu câştigăm nimic.

9 Luaţi totuşi seama ca nu cumva această libertate a voastră să devină un prilej de poticnire pentru cei slabi. 10 Căci dacă cineva te vede pe tine, care ai cunoştinţă, în sanctuarul idolului, întins pentru a lua masa, conştiinţa lui care este slabă nu va fi ea „zidită” să mănânce din carnea jertfită idolilor? 11 Şi astfel, prin cunoştinţa ta piere cel slab, fratele tău pentru care a murit Hristos. 12 Când păcătuiţi în felul acesta faţă de fraţi şi răniţi conştiinţa lor slabă, faţă de Hristos păcătuiţi. 13 De aceea, dacă o mâncare îl face să păcătuiască pe fratele meu, nu voi consuma carne în veci, ca să nu-l fac să păcătuiască pe fratele meu.


În urmă cu ceva vreme lansam un apel important în legătură cu fantomatica ediţie Cornilescu 1923-24. După multe luni de aşteptare, cineva a lăsat pe un blog (care preluase apelul meu) o informaţie cum că ar deţine ediţia Cornilescu 1924. (Versiunea 1923 se dovedise între timp o invenţie).

Când am citit informaţia, nu prea mi-a venit să cred, dar în final am luat legătura cu posesorul ediţiei şi declaraţia s-a dovedit adevărată. Persoana respectivă mi-a pus la dispoziţie Biblia 1924 timp de câteva săptămâni, pentru studiu.

Acum lansez un alt apel: există cineva care are în biblioteca personală un NT sinodal (ortodox), tipărit în 1979, pe care mi-l poate pune la dispoziţie 2-3 săptămâni? Mă angajez să suport toate cheltuielile pe care le presupune expedierea lui în bune condiţii (de la posesor către mine şi înapoi).

Lăsaţi un comentariu pe blogul vaisamar, în cazul în care puteţi ajuta.

P.S. În timp ce căutam informaţii despre NT 1979, am dat peste un articol Mediafax (din mai 2008) despre sute de Noi Testamente arse în Israel! Din nefericire, se pare că ura nu e apanajul exclusiv al Neamurilor.  În anii 1930, naziştii erau cei care ardeau în public cărţi „evreieşti”. Pentru unii, memoria istoriei este cam scurtă sau inexistentă. Domnul să aibă milă de asemenea oameni. Un articol CNN pe aceeaşi temă (a arderii NT) aici!


Abia astăzi am reuşit să definitivez partea a doua a cap. 7 din 1 Corinteni. Am optat pentru o soluţie nouă în secţiunea 36-38, care mi se pare mai logică şi mai solidă exegetic. Lexicul e primenit în multe privinţe. Explicaţiile nu se dau, din păcate, decât „on demand”.

P.S. Descopăr cu îngrijorare că o mare parte din timpul meu liber îmi este ocupat de activităţi irelevante sau foarte puţin eficiente dar nu am puterea să schimb lucrurile (fiindcă adesea nu ţine de mine). Vorba lui Pleşu: E un mare păcat să nu ai timp liber.

17 Altminteri, fiecare să trăiască după cum i-a făcut parte Domnul şi după cum l-a chemat Dumnezeu. Astfel rânduiesc în toate bisericile. 18 A fost cineva chemat când era circumcis? Să nu revină asupra circumciziei. A fost cineva chemat pe când era necircumcis? Să nu se circumcidă. 19 Circumcizia şi necircumcizia nu au nicio importanţă; ce contează este păzirea poruncilor lui Dumnezeu. 20 Fiecare să rămână în starea în care era când a fost chemat. 21 Ai fost chemat când erai sclav? Să nu te preocupe aceasta, dar dacă poţi să devii liber, foloseşte prilejul. 22 Sclavul care a fost chemat în Domnul este un libert al Domnului; la fel, cel chemat pe când era liber este un sclav al lui Hristos. 23 Aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Nu vă faceţi sclavi oamenilor. 24 Fiecare, fraţilor, în starea în care a fost chemat, în aceea să rămână înaintea lui Dumnezeu.

25 Cu privire la celibatari nu am o poruncă a Domnului, însă am un sfat, ca unul care prin mila Domnului a ajuns demn de crezare. 26 Sunt de părere că, din cauza strâmtorării prezente, ar fi mai bine pentru cineva să rămână aşa. 27 Eşti legat de soţie? Nu căuta dezlegare! Nu eşti legat de soţie? Nu căuta soţie! 28 Dar dacă te căsătoreşti, nu păcătuieşti, şi dacă fecioara se căsătoreşte, nu păcătuieşte. Însă unii ca aceştia vor avea necazuri în viaţa lor pământească, iar eu aş vrea să vă cruţ.

29 Ce vreau să spun, fraţilor, este că vremea s-a scurtat. De-acum înainte, cei care au soţii să fie ca şi când n-ar avea, 30 cei ce plâng ca şi când n-ar plânge, cei ce se bucură ca şi când nu s-ar bucura, cei ce cumpără ca şi când n-ar poseda, 31 iar cei care se folosesc de lume ca şi când n-ar profita de ea. Căci chipul lumii acesteia trece. 32 Iar eu vreau ca voi să fiţi lipsiţi de griji. Cel necăsătorit se îngrijeşte de treburile Domnului, cum să-i placă Domnului. 33 Cel căsătorit se îngrijeşte de treburile lumii, cum să-i placă soţiei, 34 şi este împărţit. Atât femeia necăsătorită, cât şi fecioara se îngrijesc de lucrurile Domnului, ca să fie sfinte cu trupul şi cu duhul. Dar cea căsătorită se îngrijeşte de lucrurile lumii, cum să-i placă soţului. 35 Aceasta în folosul vostru o spun, nu ca să vă întind o capcană, ci având în vedere buna cuviinţă şi devoţiunea constantă faţă de Domnul, fără distrageri.

36 Dacă cineva consideră că se poartă necuviincios faţă de propria feciorie, dacă instinctul este prea puternic şi aşa trebuie să fie, să facă ce voieşte, nu păcătuieşte: să se căsătorească. 37 Dar cine este ferm în sinea sa şi nu se află sub presiune, ci are autoritate asupra propriei voinţe, şi aceasta a hotărât în sinea sa – să-şi păstreze fecioria, bine va face. 38 Astfel, cel ce renunţă la feciorie prin căsătorie bine face, iar cel care nu renunţă mai bine face.

39 Soţia este legată câtă vreme trăieşte soţul ei. Dacă soţul ei moare, este liberă să ia în căsătorie pe cine vrea, numai să fie în Domnul. 40 Dar mai fericită este dacă rămâne aşa, după părerea mea. Şi cred că şi eu am Duhul lui Dumnezeu.


Am isprăvit şi capitolul 6, care nu are probleme de traducere majore. Există însă nişte explicaţii care probabil ar trebui să însoţească traducerea („de ce tocmai aşa şi nu altminteri”), dar luxul acesta nu mi-l permit încă. Eventuale lămuriri pot da „ad hoc”.

1 Îndrăzneşte vreunul dintre voi, când are un litigiu cu altul, să se judece la cei nedrepţi şi nu la cei sfinţi? 2 Nu ştiţi oare că cei sfinţi vor judeca lumea? Şi dacă prin voi este judecată lumea, sunteţi nevrednici să judecaţi dispute de mai puţină importanţă? 3 Nu ştiţi că noi vom judeca pe îngeri, deci cu atât mai mult dispute obişnuite? 4 Şi dacă aveţi dispute obişnuite, apelaţi tocmai la cei pe care biserica nu pune niciun preţ? 5 Spre ruşinea voastră o spun. Aşadar, nu există între voi nimeni înţelept, care să poată judeca între un frate şi altul? 6 În loc de aceasta, frate cu frate se judecă, şi încă la cei necredincioşi!

7 Deja este un eşec că aveţi judecăţi între voi. De ce nu acceptaţi mai degrabă să fiţi nedreptăţiţi? De ce nu acceptaţi mai degrabă să fiţi fraudaţi? 8 Dar voi nedreptăţiţi şi fraudaţi, şi încă pe fraţi. 9 Nu ştiţi oare că cei nedrepţi nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi! Nici desfrânaţii, nici idolatrii, nici adulterii, nici cei ce practică în vreun fel homosexualitatea, 10 nici hoţii, nici lacomii, nici beţivii, nici calomniatorii, nici escrocii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu. 11 Şi aşa aţi fost unii dintre voi. Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost îndreptăţiţi în numele Domnului Iisus Hristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru.

12 „Toate îmi sunt îngăduite”, dar nu toate sunt de folos. „Toate îmi sunt îngăduite”, dar nimic nu va pune stăpânire pe mine. 13 „Mâncărurile sunt pentru stomac şi stomacul este pentru mâncăruri”, însă Dumnezeu le va nimici şi pe unul şi pe celelalte. Trupul însă nu este pentru desfrânare, ci pentru Domnul, şi Domnul este pentru trup. 14 Iar Dumnezeu, care L-a înviat pe Domnul, vă va învia şi pe voi prin puterea Lui. 15 Nu ştiţi că trupurile voastre sunt mădulare ale lui Hristos? Aşadar, voi lua mădularele lui Hristos şi le voi face mădulare ale unei prostituate? Nicidecum. 16 Nu ştiţi oare că cel care se uneşte cu o prostituată este un singur trup [cu ea]? Căci [Scriptura] spune că cei doi vor fi un singur trup. 17 În schimb, cel care se uneşte cu Domnul este un singur duh cu El. 18 Fugiţi de desfrânare. Orice păcat pe care îl face omul este în afara trupului. Dar cel care se dedă la desfrânare păcătuieşte faţă de propriul trup. 19 Nu ştiţi oare că trupul vostru este templul Duhului Sfânt care este în voi şi pe care Îl aveţi de la Dumnezeu, şi că nu sunteţi ai voştri? 20 Aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Slăviţi-L pe Dumnezeu prin trupul vostru!


Capitolul 5 este mai scurt şi nu are decât o singură dificultate exegetică, în versetele 4-5. E vorba de o frază foarte lungă, care e greu de transpus în româneşte în mod satisfăcător. Rezumând verdictul paulin, el sună astfel: în numele lui Iisus… un astfel de om să fie predat lui Satan!

1 Se aude dincolo de orice dubiu că între voi este desfrânare, şi încă o asemenea desfrânare cum nici la păgâni nu se întâlneşte, anume că cineva trăieşte cu soţia tatălui său. 2 Iar voi v-aţi îngâmfat, în loc să vă fi întristat mai degrabă, ca să fie înlăturat din mijlocul vostru cel care a comis această faptă! 3 Eu, fiind absent trupeşte, dar prezent în duhul, deja l-am judecat ca şi când aş fi fost prezent pe cel care s-a comportat astfel: 4 în numele Domnului nostru Iisus – fiind voi adunaţi laolaltă, iar eu prezent în duhul meu – şi cu puterea Domnului nostru Isus, 5 un astfel de om să fie predat lui Satan spre nimicirea cărnii, pentru ca duhul lui să fie mântuit în Ziua Domnului.

6 Lauda voastră nu este bună. Nu ştiţi că puţin aluat [fermentat] face să dospească toată plămădeala? 7 Înlăturaţi aluatul vechi, ca să fiţi o plămădeală nouă, aşa cum sunteţi de fapt fără aluat. Căci mielul nostru de Paşte a fost jertfit – Hristos. 8 Astfel, să sărbătorim nu cu un aluat vechi, nici cu aluatul ticăloşiei şi al nelegiuirii, ci cu azimele sincerităţii şi ale adevărului.

9 V-am scris în epistola mea să nu vă asociaţi cu desfrânaţii, 10 dar nu m-am referit în nici un caz la desfrânaţii lumii acesteia sau la cei lacomi ori la escroci sau la idolatri, căci atunci s-ar cuveni să ieşiţi din lume. 11 Acum vă scriu să nu vă asociaţi cu vreunul care, deşi se numeşte frate, este desfrânat sau lacom sau idolatru ori calomniator sau beţiv sau escroc; cu un astfel de om nici să nu luaţi masa. 12 Ce treabă am eu să-i judec pe cei din afară? Nu pe cei dinăuntru îi judecaţi voi? 13 Pe cei din afară îi va judeca Dumnezeu. Daţi afară din mijlocul vostru pe cel rău.


Editura Curtea Veche anunţă lansarea Evangheliei după Matei, primului volum (dintr-o serie de 7) al Noului Testament tradus de biblistul şi patrologul Cristian Bădiliţă.

noul-testament_mateiCând?

Marţi, 14 aprilie, începând cu ora 18:00

Unde?

La clubul Ţăranului  de la Muzeul Ţăranului Român, Bucureşti

Vorbitori?

Zice-se că la eveniment vor fi prezenţi (pe lângă traducător) ministrul culturii, Theodor Paleologu şi arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie.

Volumul are peste 450 de pagini, fiindcă este însoţit de comentarii extinse. Sunt foarte curios să văd ce a “ieşit”, mai ales că volumul a beneficiat de lectura d-nelor Francisca Băltăceanu şi Monica Broşteanu, editori la proiectul Septuaginta (Polirom).

Relansare ieşeană

O altă lansare va avea loc la Iaşi, miercuri, 15 aprilie, ora 17, la Casa „Mihai Ursachi” din parcul Copou. Alte detalii pe blogul lui Marius Cruceru, care va vorbi şi el la eveniment.


La Evrei 1:7, textul original spune, fără niciun echivoc, după cum urmează (citând cu o mică modificare din traducerea greacă a Ps. 103:4):

“El face din îngerii Lui vânturi (pneumata) şi din slujitorii (leitourgous) Lui o flacără de foc.”

Când citeşti însă în Cornilescu, găseşti cu totul altceva, adică exact opusul textului grecesc.

Şi despre îngeri zice: ,,Din vînturi face îngeri ai Lui; şi dintr’o flacără de foc, slujitori ai Lui”

În capitolul 1 citim despre faptul că Hristos a devenit mai bun decât îngerii (v. 4) şi că a moştenit (primit) un nume mai strălucit decât al lor. Îngerii, ne dă de înţeles autorul, sunt fiinţe de alt ordin. Sunt net diferiţi de Fiul, în primul rând fiindcă nu sunt „imutabili”. Dimpotrivă, pot fi “reduşi”, cum s-ar spune, la elemente primordiale (aer/vânt şi foc). În contrast cu această “tranzitivitate”, scaunul de domnie al Fiului rămâne “în veci de veci” (v. 8), el rămâne acelaşi şi anii lui nu se sfârşesc (v. 12). Hristos este Fiu, pe când îngerii sunt duhuri slujitoare.

Mi-e imposibil să înţeleg cum a ajuns Cornilescu la această traducere („din vânturi face îngeri”). Să vedem cum se prezintă lucrurile în celelalte traduceri ale NT:

Nitzulescu 1897: „Cel ce face pe îngeri săi vânturi şi pe slujitori săi pară de foc.” (Corect, doar că lipsesc nişte „i”-uri).

Galaction: „Cel ce face din vânturi solii săi şi din para focului pe slujitorii săi” (Modificare a înţelesului original, probabil pentru a armoniza textul din NT cu cel din VT).

BA 2001: „Cel ce face pe îngerii Săi duhuri şi pe slugile Sale foc arzător”. (B. Anania preferă o soluţie mai veche în traducerile NT, considerând că pneuma înseamnă „duh”, nu „vânt”, aşa cum cere paralelismul cu focul. Găsim această soluţie, de ex., în trad. sinodale din 1914, 1968 şi 1982. În plus, traduce pyros floga cu „foc arzător”, ceea ce e cam nepotrivit).

NTR: „Din vânturi El Îşi face îngeri şi din flăcări de foc – slujitori”. (E suprinzător că şi NTR, care altminteri traduce corect, deformează originalul).

Am consultat încă vreo 6-7 traduceri ale NT în româneşte. Singura fidelă originalului este Nitzulescu (preluat şi în Biblia 1911).