Ieri, la sfârșitul zilei, am răsuflat ușurați. În urma ședinței finale a Comitetelor EDCR am pus punct procesului de revizuire a Noului Testament.

În ultimele două luni am avut un maraton de întâlniri săptămânale în care am cântărit diverse propuneri care au venit după ce revizorii și-au terminat munca.

Dar una e să ai un text care mulțumește patru oameni și alta e să reușești să împaci preferințele literare ale unui grup de opt persoane.

Totuși, în urma discuțiilor am reușit imposibilul: modelarea textului într-o formă care ține în echilibru dorința de precizie și necesitatea de a face textul inteligibil pentru categoria de public pe care o vizăm.

Inevitabil, am simțit nevoia unor justificări în note. Aparatul de note va fi mai consistent la prima ediție, el urmând să treacă printr-o „cură de slăbire” la viitoarele ediții, când justificările traductologice nu vor mai fi necesare.

Mai jos două fotografii din timpul ultimei ședințe. Precum se poate vedea, atmosfera de lucru a fost destinsă, chiar dacă asupra unor texte biblice participanții la întâlnire au înțelegeri diferite. Dincolo însă de indiosincraziile noastre hermeneutice, ne unește pasiunea noastră pentru Cuvântul lui Dumnezeu și dorința de a-l pune în mâinile oamenilor, pentru creștere și maturizare duhovnicească.

Pentru cei dornici să mai citească un fragment discutat la ultima ședință, postez în continuare 1 Petru 3.

Îndemnuri pentru familii

1 Tot astfel, femeilor, fiți supuse soților voștri; pentru ca, dacă unii nu ascultă Cuvântul, să fie câștigați fără cuvânt, prin purtarea soțiilor lor, 2 când vor vedea trăirea voastră curată și respectuoasă. 3 Podoaba voastră să nu fie cea exterioară, care constă în împletituri ale părului, în purtarea bijuteriilor de aur sau în îmbrăcarea cu haine scumpe, 4 ci să fie omul ascuns al inimii, anume caracterul nepieritor al unui duh blând și liniștit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu. 5 Astfel se împodobeau pe vremuri sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu și care le erau supuse soților lor; 6 ca Sara, care-l asculta pe Avraam și-l numea „domnul meu”. Fiicele ei v-ați făcut voi, dacă faceți binele fără să vă temeți de nimic.

7 Tot astfel, bărbaților, ca să nu vă fie împiedicate rugăciunile, trăiți în înțelegere cu soțiile voastre, căci sunt vase mai fragile, și arătați-le prețuire, întrucât și ele vor moșteni împreună cu voi harul vieții!

Suferința pentru dreptate

8 Încolo, să aveți toți aceleași gânduri, simțind cu alții, iubind ca frații, miloși, smeriți! 9 Nu întoarceți rău pentru rău, nu răspundeți la batjocură cu batjocură; dimpotrivă, binecuvântați, căci la aceasta ați fost chemați: să moșteniți binecuvântarea!

10 Căci cine vrea să se bucure de viață

și să vadă zile bune

să-și înfrâneze limba de la rău

și buzele de la cuvinte înșelătoare.

11 Să se depărteze de rău și să facă binele,

să caute pacea și s-o urmărească.

12 Căci ochii Domnului sunt peste cei drepți

și urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor.

Dar Fața Domnului este împotriva celor ce fac răul.a

13 Și cine vă va face rău, dacă sunteți plini de râvnă pentru bine? 14 Chiar dacă ați avea de suferit pentru dreptate, ferice de voi! Să nu aveți nicio teamă de ei și să nu vă tulburațib, 15 ci sfințiți-L ca Domn pe Hristos în inimile voastrec! Fiți mereu gata să dați un răspuns de apărared oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi, 16 dar cu blândețe și respect, având un cuget curat, pentru ca cei ce batjocoresc purtarea voastră bună în Hristos să rămână de rușine tocmai în lucrurile în care vă vorbesc de rău! 17 Căci este mai bine, dacă așa este voia lui Dumnezeu, să suferiți pentru că faceți binele decât pentru că faceți răul.

18 Și Hristos a suferit o dată pentru păcate,

El, Cel drept, pentru cei nedrepți,

ca să ne aducă la Dumnezeu.

A fost omorât în trup,

dar a fost înviat prin Duhul,

19 prin care S-a dus și le-a vestit biruința Sa duhurilor din închisoare, 20 care se răzvrătiseră pe vremuri, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în așteptare, în zilele lui Noe, când se construia arca în care doar câteva suflete, și anume opt, au fost salvate cu ajutorul apei. 21 Simbolul acesta vă mântuiește acum și pe voi – anume botezul, care nu este o îndepărtare a murdăriei trupești, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeue, prin învierea lui Isus Hristos, 22 care stă la dreapta lui Dumnezeu după ce S-a dus la cer, iar îngerii, autoritățile și puterile I s-au supus.f

 a3:12 Ps. 34:12-16.

 b3:14 Is. 8:12.

 c3:15 Lit. „pe Domnul Hristos sfințiți-L în inimile voastre”. Preluare și actualizare hristologică a textului din Is. 8:13.

 d3:15 Gr. apología „apărare” sau „cuvânt de apărare”.

 e3:21 Sau: „apelul pe care o conștiință îl face către Dumnezeu”.

 f3:22 Sau: „au fost făcuți să i se supună”.

Reclame

De curând cele două comitete care supervizează publicarea EDCR (Comitetul de traducere și Comitetul pastoral) au validat viitorul model de așezare în pagină a textului Bibliei Cornilescu.

„Viitorul model” e un fel de a spune, căci „viitorul” e de fapt „fostul”. Doar nu în zadar spune Ecleziastul că „ce a fost va mai fi”…

Ca o splendidă ironie divină, Biblia EDCR urmează modelul primei ediții Cornilescu (al cărei text este dispus pe o coloană), tipărite la București, în 1921.

Mai jos o mostră de text biblic din Evanghelia după Matei (EDCR) și o mostră de text din Psalmi (cu precizarea că aceștia nu au trecut încă pe la revizorul literar ori pe la Comitetul Pastoral).***

Dacă săptămâna viitoare reușim să organizăm ultima întâlnire a comitetelor, pentru verificarea unor chestiuni din epistole, textul poate să intre la tehnoredactare.

Între timp, referințele marginale au fost comprimate un pic, dar coafarea lor va fi o activitate migăloasă, fiindcă uneori titlul cărții este pe un rând, iar trimiterea propriu-zisă (capitol și verset) se află pe altă pagină.

Mai jos, două imagini cu vechiul Cornilescu.

***


Astăzi a fost o zi importantă, fiindcă marcăm în mod oficial încheierea revizuirii textului Noului Testament (EDCR). Ultimele două cărți, Faptele Apostolilor și Apocalipsa, au fost discutate la Comitetul Pastoral și au primit validarea.

Urmează acum să pregătim textul pentru tehnoredactare, adică să verificăm câteva amănunte tehnice (specifice programului care a fost folosit în procesul revizuirii).

Presupun că tehnoredactarea se va face în cursul lunii noiembrie. Dacă vom reuși să ne mișcăm bine, tipărirea s-ar putea face în decembrie. Dacă bibilirea textului tehnoredactat va fi mai îndelungată, vom împinge procesul de publicare până în ianuarie. Oricum, partea bună este că anul 2019 va fi anul apariției unei versiuni a NT care a fost verificată minuțios de către o echipă de specialiști.

Energiile consumate în cei trei ani și jumătate de când a început proiectul EDCR au fost uriașe. Este o minune și un semn al harului lui Dumnezeu că am ajuns în această etapă.

Ne dorim să avem parte de acest har și în etapa următoare, care presupune încheierea revizuirii Vechiului Testament.

Mai jos o mostră de text din Fapte 2.

Cuvântarea lui Petru

14 Atunci, Petru s-a ridicat împreună cu cei unsprezece, și-a înălțat glasul și le-a zis: „Bărbați iudei și voi toți care locuiți în Ierusalim, să știți lucrul acesta și să luați aminte la cuvintele mele! 15 Oamenii aceștia nu sunt beți, cum credeți voi, căci este abia ceasul al treilea din zi. 16 Ci aceasta este ce a fost spus prin profetul Ioel:

17 Așa va fi în zilele de pe urmă, zice Dumnezeu:

voi turna din Duhul Meu peste orice făptură;

fiii voștri și fiicele voastre vor profeți,

tinerii voștri vor avea vedenii

și bătrânii voștri vor visa vise!

18 Da, chiar și peste robii Mei și peste roabele Mele

voi turna din Duhul Meu în zilele acelea și vor profeți.

19 Voi face minuni sus, în cer,

și semne jos, pe pământ:

sânge, foc și nor de fum;

20 soarele se va preschimba în întuneric

și luna, în sânge,

înainte să vină ziua Domnului cea mare și strălucită.

21 Atunci, oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit.a

22 Bărbați israeliți, ascultați cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin faptele puternice, minunile și semnele pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine știți, 23 pe Acesta, predat potrivit planului și preștiinței lui Dumnezeu, voi L-ați răstignit și L-ați omorât prin mâna celor nelegiuiți; 24 pe El Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-L de chinurile morții, pentru că nu era cu putință să fie ținut de ea. 25 Căci David zice despre El:

Eu Îl aveam totdeauna pe Domnul înaintea ochilor mei,

căci El este la dreapta mea, ca să nu mă clatin.

26 De aceea, mi s-a bucurat inima și mi s-a veselit limba;

chiar și trupul meu va sălășlui în nădejde,b

27 căci nu vei lăsa sufletul meu în Hades

și nu vei îngădui ca sfântul Tău să vadă putrezirea.

28 Mi-ai făcut cunoscute căile vieții

și mă vei umple de bucurie înaintea feței Tale.c

29 Fraților, despre patriarhul David să-mi fie îngăduit a spune cu îndrăzneală că a murit și a fost îngropat, iar mormântul lui este în mijlocul nostru până în ziua de azi. 30 Profet fiind, el a știut că Dumnezeu S-a jurat să așeze pe tronul lui pe unul dintre urmașii lui; 31 despre învierea lui Hristos a profețit și a vorbit el, când a zis că sufletul lui nu va fi lăsat în Hades, iar trupul lui nu va vedea putrezirea.

 a2:21 Ioel 2:28-32.

 b2:26 Textul ebraic care stă la baza versiunii grecești citate de Luca spune: „trupul meu va locui în siguranță”. În versiunea sa greacă, textul este iluminat de un concept nou — speranța în înviere — la care se face aluzie în versetul următor: „nu vei îngădui ca sfântul Tău să vadă putrezirea”.

 c2:28 Ps. 16:8-11.


Seria de postări cu fragmente din cartea despre Cornilescu atinge acum subiectul convertirii traducătorului. Mi-aș fi dorit ca D. Cornilescu să ne dea mai multe detalii în scurta broșură autobiografică pe care a scris-o. Din păcate, informațiile pe care le avem în prezent sunt puține și nu putem stabili cu certitudine data convertirii.

***

„Întoarcerea la Dumnezeu”

După examenul de licenţă, în vara anului 1916, Cornilescu a intrat în monahism, fiind hirotonit ierodiacon, cu metania la Mănăstirea Dobrovăţ. Este foarte probabil că intrarea lui în cinul monahal a fost obținută de prințesa Callimachi prin înțelegere cu ierarhul locului, Nicodim Munteanu, episcop de Huși, pentru a-i da lui Cornilescu posibilitatea de a lucra la adăpost de spectrul recrutării și al plecării pe front. Până astăzi, detractorii lui Cornilescu au citit acest episod cu o nejustificată doză de suspiciune, considerând că decizia respectivă impietează asupra caracterului lui Cornilescu.[1] În lumina preocupărilor asidue ale lui Cornilescu pentru traducerea Scripturii într-o limbă contemporană, pasul trebuie să fi fost unul în ordinea firească a lucrurilor.

Singurele informații despre convertirea lui Cornilescu provin din relatarea autobiografică a lui Cornilescu. În primă fază, interacțiunea cu textul grec al NT i-a deschis traducătorului un orizont spiritual care l-a neliniștit profund. Versete ca cel din Matei 4:22 („Oricine se mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa judecății”) l-au pus aporetic în fața asprelor exigențe ale mesajului lui Hristos. Cum e posibil ca Scriptura să fie atât de drastică dacă mânia este atât de răspândită în experiența umană obișnuită? „N-am putut să pricep versetul acesta și am trecut mai departe.”[2]

O altă scriere, Epistola către Romani, s-a arătat chiar mai necruțătoare, atât prin perspectiva sumbră asupra naturii umane („Toți au păcătuit”, „Nu este niciun om neprihănit. Nu este nici un om care să facă binele…”) și prin verdictul implacabil („Plata păcatului este moartea”). Apogeul crizei pare să fi fost traducerea Apocalipsei, potrivit căreia partea păcătoșilor va fi „moartea a doua”, adică „iazul de foc”. În urma unui examen sever de conștiință, Cornilescu a ajuns la convingerea că este un păcătos. „Dar nu numai un păcătos, ci un păcătos osândit, care mergea spre iazul cu foc. Atunci a început să-mi fie frică și îmi ziceam mereu: «Nu vreau să mă duc acolo în ruptul capului.»[3]

Fundamentală, pentru ieșirea din impasul spiritual, a fost Epistola către Romani și declarația că „toți sunt socotiți neprihăniți fără plată”, prin credința în sângele lui Isus Hristos. Prin conștientizarea intensă a principiului că iertarea păcatelor vine prin moartea ispășitoare a lui Hristos, Cornilescu repeta o experiență tipic protestantă, foarte asemănătoare descoperirii făcute de Luther în urma studiului asiduu al epistolarului paulin. Din Epistola către Romani Cornilescu a înțeles că „este o iertare a păcatelor, că Domnul Hristos a murit și pentru mine, deci iertarea aceasta e și pentru păcatele mele”.[4] Corolarul credinței în moartea ispășitoare a lui Hristos a fost că Hristos „a înviat ca să ne facă neprihăniți”, dând celui credincios tăria de a birui forța păcatului, a cărui putere a fost frântă prin înviere. Dacă un proces de convertire poate fi etapizat, am putea spune că ultimul pas făcut de Cornilescu a însemnat descoperirea că Hristos este nu doar Mântuitor, ci și Domn.

[1] Simptomatic pentru acest tip de exercițiu hermeneutic care se confundă cu procesul de intenție este următorul citat: „Preocupându-l scăparea de primejdiile războiului, în vara anului 1916 se călugărește și înduplecă pe P.S. Nicodim ‒ atunci episcop de Huși ‒ să-l hirotonisească diacon. Fire mistică și tăcută, după ce ajunge la adăpost, nu stă nici în eparhia Hușilor. Trece sub ocrotirea economică gospodărească a d-nei Raluca Calimachi din Stâncești, jud. Botoșani, pe care o cunoscuse în București” (Grigorie Leu Botoșăneanu, Confesiuni și secte. Studiu istoric-misionar, București, Tipografia Cărților Bisericești, 1929, p. 4445). Ideea este reluată, mai nou, de pr. A. Savelovici (Textul Sfintei Scripturi în Biserica Ortodoxă Română, Târgoviște, Valahia University Press, 2012, p. 94): „Motivul intrării lui Cornilescu în monahism nu a fost sincer, ci doar pentru a se sustrage serviciului militar.”

[2] Cornilescu, Cum m-am întors la Dumnezeu, p. 8.

[3] Cornilescu, Cum m-am întors la Dumnezeu, p. 910.

[4] Cornilescu, Cum m-am întors la Dumnezeu, p. 11.


Dacă cineva se va apuca să facă vreodată o monografia lexicală despre thymos, n-ar fi rău să ţină cont de următoarele precizări:

Termenul thymos se întâlneşte de 333 de ori în Septuaginta şi de 18 ori în Noul Testament.

În Noul Testament conotaţiile termenului sunt negative: Luca 4:28, Fapte 19:28, Rom. 2:8, 2 Cor. 12:20, Gal. 5:20, Ef. 4:31, Col. 3:8, Ev. 11:27 Apoc. 12:12; 14:8,10,19; 15:1,7; 16:1,19; 18:3; 19:15.

Între cele 18 ocurenţe, există şase în care thymos se referă la mânia lui Dumnezeu. Deşi nu conotează ceva negativ în sensul unei atitudini păcătoase, thymos-ul din aceste versete este asociat cu judecata nimicitoare a lui Dumnezeu care se revarsă asupra pământului. În acest sens, n-aş dori nimănui să aibă vreodată de-a face cu thymos-ul divin.

Luca 4:26 Toţi cei din sinagogă, cînd au auzit aceste lucruri, s’au umplut de mînie (θυμοῦ).

Fapte 19:28 Cuvintele acestea i-au umplut de mînie (θυμοῦ), şi au început să strige: ,,Mare este Diana Efesenilor!”

Rom. 2:8 şi va da mînie şi urgie (θυμός) celor ce, din duh de gîlceavă, se împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire.

2 Cor. 12:20 Fiindcă mă tem ca nu cumva, la venirea mea, să vă găsesc aşa cum n’aş vrea să vă găsesc, şi eu însumi să fiu găsit de voi aşa cum n’aţi vrea. Mă tem să nu găsesc gîlceavă, pizmă, mînii (θυμοί), desbinări, vorbiri de rău, bîrfeli, îngîmfări, tulburări.

Gal. 5:20 închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mîniile (θυμοί), neînţelegerile, desbinările, certurile de partide,

Ef. 4:31 Orice amărăciune, orice iuţime, orice mînie (θυμὸς), orice strigare, orice clevetire şi orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru.

Col. 3:8 Dar acum lăsaţi-vă de toate aceste lucruri: de mînie (θυμόν), de vrăjmăşie, de răutate, de clevetire, de vorbele ruşinoase, cari v’ar putea ieşi din gură.

Ev. 11:27 Prin credinţă a părăsit el Egiptul, fără să se teamă de mînia (θυμόν) împăratului; pentru că a rămas neclintit, ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut.

Ap. 12:12 De aceea bucuraţi-vă, ceruri, şi voi cari locuiţi în ceruri! Vai de voi, pămînt şi mare! Căci diavolul s’a pogorît la voi, cuprins de o mînie (θυμόν) mare, fiindcă ştie că are puţină vreme.

Ap. 14:8 Apoi a urmat un alt înger, al doilea, şi a zis: ,,A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mîniei (θυμοῦ) curviei ei!”

Ap. 14:10 va bea şi el din vinul mîniei (θυμοῦ) lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mîniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului.

Ap. 14:19 Şi îngerul şi-a aruncat cosorul pe pămînt, a cules via pămîntului, şi a aruncat strugurii în teascul cel mare al mîniei (θυμοῦ) lui Dumnezeu.

Ap. 15:1 Apoi am văzut în cer un alt semn mare şi minunat: şapte îngeri, cari aveau şapte urgii, cele din urmă, căci cu ele s’a isprăvit mînia (θυμὸς) lui Dumnezeu.

Ap. 16:1 Şi am auzit un glas tare, care venea din Templu, şi care zicea celor şapte îngeri: ,,Duceţi-vă, şi vărsaţi pe pămînt cele şapte potire ale mîniei (θυμοῦ) lui Dumnezeu!”

Ap. 16:19 Cetatea cea mare a fost împărţită în trei părţi, şi cetăţile Neamurilor s’au prăbuşit. Şi Dumnezeu Şi -a adus aminte de Babilonul cel mare, ca să-i dea potirul de vin al furiei (θυμοῦ) mîniei Lui.

Ap. 18:3 pentru că toate neamurile au băut din vinul mîniei (θυμοῦ) curviei ei, şi împăraţii pămîntului au curvit cu ea, şi negustorii pămîntului s’au îmbogăţit prin risipa desfătării ei.

Ap. 19:15 Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită, ca să lovească Neamurile cu ea, pe cari le va cîrmui cu un toiag de fer. Şi va călca cu picioarele teascul vinului mîniei (θυμοῦ) aprinse a atotputernicului Dumnezeu.


Editura Logos anunţă o nouă carte: Documentele care stau la baza Noului Testament – origine, istoricitate, veridicitate, de Paul Barnett.

Data lansării:

25 iunie 2010

Preţ promoţional:

59,99 RON 39,99 RON

(economisiţi 20,00 RON)

Promoţie valabilă pînă la 05 iulie 2010 inclusiv.

Pentru comenzi, apelaţi la Tel.verde 0800.800.016, sau la adresa comenzi@logos.ro

Despre autor:

Dr. Paul Barnett, (THL – Moore Theological College, MA –  Sydney, BDS – ThSchol, PhD – University of London), episcop anglican de North Sydney, Australia, este profesor asociat de studii biblice la Regent College, Vancouver.

Traducerea: pr. Ioan Mihoc

Subiectul:

Documentele pe baza cărora a fost alcătuit canonul NT, istoria canonului, probleme de critică textuală.

Serie/colecţie:

lucrare complementară cu Documentele care stau la baza Vechiului Testament

Scurtă prezentare:

Cartea de faţă este scrisă pentru cei care au îndoieli cu privire la credibilitatea istorică a Noului Testament şi care îşi pun întrebări de genul:

¨    Cât de apropiate în timp sunt documentele faţă de Isus?

¨    Putem da crezare scrierilor „părtinitoare“ ale primilor creştini?

¨    Au fost vreunii dintre scriitorii cărţilor Noului Testament martori oculari?

¨    Putem şti dacă ceea ce s‑a scris iniţial a scăpat de modificări, în decursul secolelor?

¨    Avem şi alte informaţii, în afară de cele oferite de sursele creştine?

În ultimul secol, scrierile Noului Testament au fost ţinta atacurilor din diverse direcţii mai mult decât oricând altcândva în istoria creştinismului. Este contestată istoricitatea persoanei lui Isus, veridicitatea mărturiei evangheliilor despre El, calitatea martorilor menţionaţi în acestea, sunt contestaţi autorii cărora Biserica le atribuie aceste scrieri şi este contestată perioada în care au apărut ele.

Dr. Paul Barnett ne propune în Documentele care stau la baza NT o analiză lucidă, rezonabilă, a ceea ce avem la dispoziţie în scrierile nou-testamentare, plecând de la premisa că acestea sunt documente istorice care trebuie analizate aşa cum analizăm orice document istoric, în general, şi din aceeaşi perioadă, în particular.

El ne invită aici să ne ocupăm de credibilitatea istorică, nu de cea teologică a NT. Discuţia referitoare la acurateţea istorică a NT nu-i cere cititorului să-l accepte obligatoriu ca parte a Cuvântului inspirat al lui Dumnezeu, chiar dacă este posibil, în final, să ajungă la această concluzie. Discuţia vizează ceea ce a fost NT iniţial – nu o colecţie de scrieri, ci 27 de suluri separate, de diverse mărimi, scrise de nouă sau zece autori, la date diferite, şi care au devenit o unitate nu prin impunere, ci prin standardizarea a ceea ce făcea deja parte din practica generală a comunităţii creştine.

Demersul autorului începe cu discutarea mărturiilor antice necreştine despre existenţa lui Isus Hristos –  istorici romani, inscripţii, surse iudaice şi mărturii controversate. Dr. Barnett stabileşte apoi cadrul temporal al scrierilor NT, prin corelarea cu evenimentele istorice menţionate în ele, pentru care avem atestări independente. Urmează problema credibilităţii transmiterii textului şi a credibilităţii celor doi martori oculari din spatele evangheliilor (Ioan şi Petru), credibilitatea istorică a evangheliştilor Luca şi Matei, întrebările ridicate de naşterea lui Isus şi de minunile relatate în evanghelii, analiza dovezilor în favoarea învierii lui Isus, relaţia dintre scrierile lui Pavel şi personajul istoric Isus, credibilitatea cărţii Faptele Apostolilor, ca document istoric, relaţia dintre descoperirile arheologice şi mărturia NT, urmate de concluzii legate de cele două chestiuni esenţiale: cât de credibil este NT ca sursă istorică şi ce putem conchide despre persoana lui Isus. Ultimul capitol al cărţii ne invită la o comparaţie între credibilitatea istorică a scrierilor islamice şi a celor creştine, pentru a ne forma o părere mai obiectivă despre modul în care sunt evaluate ele.

Francheţea întrebărilor discutate, efortul constant de menţinere a obiectivităţii, luciditatea analizei istorice, compararea surselor istorice referitoare la diverse evenimente sau personaje istorice – toate acestea fac ca lectura cărţii să fie instructivă şi captivantă. Experienţa plăcută a lecturii se datorează şi cursivităţii textului şi talentului autorului de a argumenta într-un mod plăcut şi uşor de urmărit.

La fel ca în alte ţări în care a fost publicată, Documentele care stau la baza NT se impune ca o lucrare de referinţă pentru studenţii de la institute şi seminarii teologice, pentru apologetul creştin, dar şi pentru cititorul interesat de credibilitatea istorică a unei părţi atât de importante a Bibliei creştine.

Grupuri-ţintă:

¨    studenţi la seminarii şi colegii biblice;

¨    preoţi, pastori;

¨    învăţători de şcoală biblică;

¨    responsabili cu învăţătura în biserică;

¨    creştini interesaţi de o mai bună înţelegere a Bibliei..

Caracteristici speciale:

¨    discută credibilitatea istorică a NT independent de conţinutul teologic al acestuia;

¨    discută relaţia dintre documentele NT şi alte surse istorice care fac referire la evenimentele şi personajele NT;

¨    stabileşte cadrul cronologic al evenimentelor NT prin corelarea cu evenimente istorice menţionate în el, dar atestate şi independent;

¨    discută problemele de transmitere a textului;

¨    discută credibilitatea mărturiilor conţinute de NT, a martorilor oculari şi a documentelor care au stat la baza scrierilor NT;

¨    conţine un capitol comparativ între credibilitatea surselor istorice al islamismului şi ale creştinismului;

¨    include o discuţie a credibilităţii mărturiilor referitoare la Înviere;

¨    alocă un capitol analizării impactului descoperirilor arheologice asupra evaluării veridicităţii NT;

¨    conţine indice tematic.

Alte detalii:

Format:           235×165 mm

Copertă:          supracopertă, policromie,lăcuire selectivă

Legare:           cusută, cartonată

Pagini:            255 (256) pagini

ISBN               978-973-8461-00-0


La cererea unui cititor, postez un scurt comentariu la Iacov 5:1-3.

Epistola lui Iacov este una dintre cele mai dure scrieri din canonul NT. Nu cred că-l pot compara pe autor cu vreuna alt „coleg” de canon. Are o adresare directă şi la obiect. Medicamentul este aplicat direct pe rană, fără menajamente, fără cataplasma autoironiei (ca la Sf. Pavel). Iacov a reperat cangrena şi taie adânc sau cauterizează fără fasoane.

Capitolul cinci conţine un mesaj aspru împotriva bogaţilor care, la adăpostul influenţei şi al puterii, îi năpăstuiau pe zilierii de pe moşiile lor, oprindu-le plata cuvenită.

V. 1 anunţă nenorociri (talaiporiai) peste bogaţi şi, în manieră profetică, îi cheamă să plângă şi să jelească. Înclin să cred că bogaţii vizaţi de el nu erau creştini şi că deci nu vor fi auzit mesajul care li se adresa. De altfel, prezenţa bogaţilor în adunarea căreia îi scrie Iacov pare mai degrabă o excepţie (2:2).

V. 2 descrie starea jalnică în care au ajuns averile bogaţilor. Bogăţia (ploutos) s-a degradat (sesēpen) şi hainele au ajuns mâncate de molii (sētobrota). Câteva observaţii sunt necesare:

  • verbul sēpō denumeşte de regulă procesul de descompunere a materiei organice. Aşa este folosit, de pildă, în Ez. 17:9 în LXX (rădăcinile şi rodul viei vor putrezi) sau în Ps. 37:6 (răni care miros greu şi supurează). Uneori este folosit cu sensul generic de „a pieri” (Sirah 14:19, despre orice lucru pieritor) sau (tranzitiv), cu înţelesul de a nimici (Iov. 40:12). La Iacov avem de-a face cu o utilizare metaforică: bogăţia „a putrezit” în sensul că s-a degradat, ca tot ce este material.
  • hainele erau un element distinctiv al clasei sociale, în vremea respectivă, după cum sunt şi astăzi. Totuşi, societăţile moderne occidentale sunt probabil mai omogene, judecate vestimentar. Dacă evaluăm astăzi poziţia socială a unui om strict după haine, am avea şanse mai mari să greşim (fiindcă mulţi oameni cu bani nu arată asta prin haine, după cum şi mulţi calici ţin să se îmbrace peste condiţia lor socială). În orice caz, în Antichitate un bogat avea mult mai multe rânduri de haine decât omul simplu. De altfel, ideea de „stoc” se înţelege de la sine în pasaj, fiindcă numai hainele puse la păstrare ajung să fie roase de larvele fluturelui de molie, care nu este deloc mofturos la mâncare.
  • Iacov vorbeşte despre cele două dezastre folosind timpul trecut, dar mai mult ca sigur avem de-a face cu un procedeu literar prin care anumite lucruri sunt anunţate ca şi când s-au petrecut deja, deşi ele urmează să se întâmple în viitorul apropiat. Dacă autorul ar fi folosit un timp viitor, diatriba lui şi-ar fi pierdut forţa. Una e să spui: „Bogăţiile voastre vor putrezi (cândva, nu ştim când)” şi alta este să spui: „Bogăţiile voastre au putrezit (sunt ca şi putrezite)”.

(va urma)