La Evrei 1:7, textul original spune, fără niciun echivoc, după cum urmează (citând cu o mică modificare din traducerea greacă a Ps. 103:4):

“El face din îngerii Lui vânturi (pneumata) şi din slujitorii (leitourgous) Lui o flacără de foc.”

Când citeşti însă în Cornilescu, găseşti cu totul altceva, adică exact opusul textului grecesc.

Şi despre îngeri zice: ,,Din vînturi face îngeri ai Lui; şi dintr’o flacără de foc, slujitori ai Lui”

În capitolul 1 citim despre faptul că Hristos a devenit mai bun decât îngerii (v. 4) şi că a moştenit (primit) un nume mai strălucit decât al lor. Îngerii, ne dă de înţeles autorul, sunt fiinţe de alt ordin. Sunt net diferiţi de Fiul, în primul rând fiindcă nu sunt „imutabili”. Dimpotrivă, pot fi “reduşi”, cum s-ar spune, la elemente primordiale (aer/vânt şi foc). În contrast cu această “tranzitivitate”, scaunul de domnie al Fiului rămâne “în veci de veci” (v. 8), el rămâne acelaşi şi anii lui nu se sfârşesc (v. 12). Hristos este Fiu, pe când îngerii sunt duhuri slujitoare.

Mi-e imposibil să înţeleg cum a ajuns Cornilescu la această traducere („din vânturi face îngeri”). Să vedem cum se prezintă lucrurile în celelalte traduceri ale NT:

Nitzulescu 1897: „Cel ce face pe îngeri săi vânturi şi pe slujitori săi pară de foc.” (Corect, doar că lipsesc nişte „i”-uri).

Galaction: „Cel ce face din vânturi solii săi şi din para focului pe slujitorii săi” (Modificare a înţelesului original, probabil pentru a armoniza textul din NT cu cel din VT).

BA 2001: „Cel ce face pe îngerii Săi duhuri şi pe slugile Sale foc arzător”. (B. Anania preferă o soluţie mai veche în traducerile NT, considerând că pneuma înseamnă „duh”, nu „vânt”, aşa cum cere paralelismul cu focul. Găsim această soluţie, de ex., în trad. sinodale din 1914, 1968 şi 1982. În plus, traduce pyros floga cu „foc arzător”, ceea ce e cam nepotrivit).

NTR: „Din vânturi El Îşi face îngeri şi din flăcări de foc – slujitori”. (E suprinzător că şi NTR, care altminteri traduce corect, deformează originalul).

Am consultat încă vreo 6-7 traduceri ale NT în româneşte. Singura fidelă originalului este Nitzulescu (preluat şi în Biblia 1911).


ntrNoua Traducere Românească n-a stârnit deocamdată prea multe recenzii în blogosferă. În afara scurtei evaluări preliminare (făcute de subsemnatul), mai există o serie de observaţii succinte făcute de dl.  prof. Florin Lăiu, pe blogul domniei sale.

A venit acum momentul să postez ceva mai de detaliu.

Fiindcă se întâmplă să lucrez la un referat despre 1 Cor. 7:36-38, am ajuns să evaluez exegetic întreg capitolul 7 din 1 Corinteni. Cu ocazia miniexegezei întreprinse, am fost curios să văd şi cum au fost abordate anumite chestiuni problematice din acest capitol în NTR (2007). Am descoperit nişte probleme asupra cărora aş dori să atrag atenţia.

7:1. Fraza „este bine pentru un om să nu se atingă de femeie” a fost înţeleasă ca un citat din scrisoarea corintenilor către Pavel. Nu sunt deloc convins că textul grecesc poate fi înţeles în felul acesta. Pe marginea primelor versete din 1 Corinteni s-a purtat deja o polemică interesantă între C. Caragounis şi G. Fee. Cel dintâi a publicat un articol intitulat „Fornication and Concession? Interpreting 1 Cor. 7,1-7” în R. Bieringer (ed.), The Corinthian Correspondence, Leuven, 1996. Gordon Fee a răspuns cu „1 Corinthians 7:1-7 Revisited” în T. Burke & J. K. Elliott, Paul and the Corinthians, Brill, 2003. Caragounis a replicat din nou pe propriul lui blog cu un articol intitulat „What Did Paul Mean? The Debate on 1 Cor 7:1-7”. După ce am cântărit argumentele de o parte şi de alta, nu pot decât să-i dau dreptate lui Caragounis. Teza lui G. Fee (adoptată şi de traducătorii NTR) nu este sustenabilă şi este păcat că ecourile acestei dezbateri n-au ajuns şi la traducătorii acestei noi versiuni a Scripturii.

Coform notei de subsol c) de la 7:1, expresia „a se atinge de femeie” înseamnă „a avea relaţii sexuale”. Informaţia este incompletă. După cum arată Caragonis cu numeroase exemple din texte greceşti, expresia „este bine ca omul să nu se atingă de femeie” constituie un eufemism pentru abstinenţă în general (i.e. prin celibat), nu pentru relaţiile sexuale din interiorul cuplului. Pavel este de părere că este mai bine ca omul să nu se căsătorească. Presupusul ascetism al corintenilor (care ar fi susţinut abstinenţa în interiorul cuplului) este o găselniţă exegetică inutilă care ar trebui clasată.

7:6. „Spun aceasta ca o îngăduinţă, nu ca o poruncă”. Termenul „îngăduinţă” nu e potrivit aici. După cum arată Caragounis în cele două studii, altceva spune Pavel aici. Sungnome poate fi tradus în mai multe feluri: „Spun aceasta cu îngăduinţa voastră, nu în chip de poruncă” sau „Vă spun aceasta ca o părere bine chibzuită, nu ca o poruncă”.

7:25. „Fecioarele” din acest verset sunt de fapt cei care nu s-au căsătorit niciodată (tineri şi tinere). Nu înţeleg de ce traducătorul a restrâns sensul termenului strict la persoanele de sex feminin.

7:36-38. Traducătorul a adoptat ipoteza „logodnic-logodnică” şi a dat în notă varianta „tată-fiică”. În acest pasaj, sensul termenului parthenos este „feciorie”. Atât Metodiu de Olimp, cât şi Ieronim au fost conştienţi de această soluţie. Până şi filozoful John Locke (1632-1704), mai puţin exersat în ale exegezei, şi-a dat seama că interpretările tradiţionale sunt în neregulă şi a susţinut că prin „virgin” trebuie să înţelegem aici „virginity”. Filozoful englez nu era singurul de această părere în vremea lui. Daniel Whitby (1638-1726) explica pasajul în mod similar. Metodistul Adam Clarke (1760-1832) opta pentru aceeaşi interpretare. A lipsit doar un studiu de anvergura celui realizat de Caragounis pentru ca problema să fie tranşată definitiv (zic eu) în favoarea „fecioriei”. Detalii aici!

În orice caz, traducerea română publicată de Trinitarian Bible Society (2002) nimereşte sensul corect al termenului în acest punct. Ar fi fost de dorit ca NTR, care este de dată mai recentă, să fie cu atât mai actuală!


S-a întâmplat astăzi să discut despre versetul din Gal. 5:17 cu fr. conf. E.B. În versiunea Cornilescu versetul sună după cum urmează: „Căci firea pămîntească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pămînteşti: sînt lucruri protivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi.” Traducerea versetului conţine mai multe neajunsuri. Să le luăm pe rând.

1) Deşi verbul epithymeo este tradus cu „a pofti”, el are mai multe sensuri: „a tânji, a dori intens, a avea dorinţe puternice”. Uneori, conotaţia verbului este negativă (cu tentă sexuală), ca în Mat. 5:28 (Cine se uită la o femeie ca s-o poftească). Alteori conotaţia este neutră (sau pozitivă), ca în Mat. 13:17 (Mulţi profeţi au dorit să vadă lucrurile pe care le vedeţi voi…). Când Isus le spune ucenicilor că a dorit mult să ia masa de Paşte cu ei, tot verbul epithymeo este folosit. Aşadar, în funcţie de context, epithymeo poate să fie „de bine” sau „de rău.” În cazul textului din Gal 5:17, verbul „a pofti” ar trebui înlocuit cu „are dorinţe”, pentru a evita situaţia în care ajungem să sugerăm că „Duhul pofteşte”. Este drept, partea a doua a construcţiei lui Pavel este eliptică (şi Duhul împotriva firii pământeşti), dar verbul este subînţeles (şi Duhul pofteşte împotriva firii pământeşti).

Ce spune Pavel aşadar este că firea pământească are dorinţe care se opun Duhului, iar Duhul are dorinţe care se opun firii pământeşti, nu că „Duhul pofteşte împotriva firii”.

2) A spune că cele două (firea şi Duhul) sunt lucruri este incorect. Cornilescu face abuz de termenul „lucru”. La el, aproape toate sunt „lucruri”. Termenul apare pe unde trebuie şi mai ales pe unde nu trebuie. Textul ar trebui reformulat pentru a evita să spunem că Duhul Sfânt este un „lucru”. În greacă textul spune că „acestea [firea şi Duhul] sunt potrivnice”, adică sunt în conflict, sunt realităţi care se împotrivesc una alteia.

3) Ultima parte a versetului (aşa că nu puteţi face tot ce voiţi) ar putea fi tradusă (mai bine, în opinia mea) şi altfel: „ca să nu puteţi face ceea ce vreţi”.

Ce spun traducerile româneşti?

NTR evită să spună că Duhul pofteşte împotriva firii, de aceea traducătorii au folosit doreşte, scris cu italice pentru a arăta că verbul nu apare în original. Sună cam nepotrivit să spui că Duhul doreşte împotriva firii. (Ce doreşte?). Mai mult, Duhul şi firea rămân „lucruri”. Cel puţin însă partea de final este îndreptată (pentru ca voi să nu faceţi ceea ce vreţi).

Bartolomeu Anania mă îngrozeşte cu soluţia aleasă: „Fiindcă trupul pofteşte împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului; căci acestea se împotrivesc unul altuia, astfel ca voi să nu faceţi ceea ce aţi vrea.” Avem aici o mostră de dualism trup-duh (duh scris cu „d” mic, adică duhul omului!) care provine de oriunde, numai din gândirea paulină nu. Traducerea versetului e deficitară, fiindcă sarx nu are de-a face doar cu trupul, ci cu natura umană neregenerată (în ce sens e invidia o faptă a trupului, mă întreb?). Iar textul vorbeşte de Duhul [Sfânt], nu de duhul [omului].

Galaction este inconsecvent în chiar acelaşi verset: „Fiindcă poftele trupului sunt protivnice Duhului, şi ale Duhului protivnice trupului; trup şi duh sunt duşmani între sine, ca să nu faceţi orice aţi voi.” Aşadar, avem o dată „Duh” şi o dată „duh”. De ce? Imposibil de spus. Cât despre sugestia că „Duhul are pofte”, n-o mai comentez, dar tare aş fi curios să ştiu care sunt acelea.


Retraduc acum (oarecum experimental) cap. 4 din Romani. Versetul în Cornilescu sună astfel:

Ce vom zice dar că a căpătat, prin puterea lui, strămoşul nostru Avraam? Expresia kata sarka este tradusă în mod incorect cu „prin puterea lui”. Nu ştiu de unde a luat Cornilescu expresia, dar kata sarka („după trup”) apare în relaţie cu ton propatora („străbunul, strămoşul”). Aşadar, Pavel spune: „Ce vom zice deci că a obţinut Avraam, strămoşul nostru după trup?” În întrebarea, sa, Apostolul face referire la Avraam ca cel din care descinde Israelul în mod fizic. Probabil Cornilescu a considerat că aici termenul sarx („carne, trup”) desemnează efortul omenesc al lui Avraam. Dar atunci întrebarea nu prea are noimă, fiindcă prin puterea lui Avraam l-a obţinut pe Ismael!

Ce spun celelalte traduceri?

Galaction ameţeşte sintaxa şi traduce: Ce vom zice acum că a dobândit după trup strămoşul nostru Avraam? Logica întrebării îmi scapă. De precizat că versiunea 1968 păstrează exprimarea lui Galaction.

Bartolomeu Anania aduce lucrurile pe făgaş normal: „Aşadar, ce vom zice că a dobândit Avraam, strămoşul nostru după trup?”

NTR se dispensează în mod inexplicabil de expresia „după trup”. Or fi considerat traducătorii că ideea de ascendenţă biologică este subînţeleasă? Mister şi iar mister.

(NET) What then shall we say that Abraham, our ancestor according to the flesh, has discovered regarding this matter?

(NRS) What then are we to say was gained by Abraham, our ancestor according to the flesh?

(NJB) Then what do we say about Abraham, the ancestor from whom we are descended physically?