Citesc cu mare interes (și nedumerire) articolul scris de Lavinia Betea (în Adevărul) despre penticostalii români.

Rămân cu impresii amestecate.

E bine că mai risipește ceva din ignoranța românului tipic față de fenomenul religios penticostal (românul tipic fiind cam străin chiar și în raport cu propria lui tradiție teologică).

E rău că sunt puse în circulație și informații eronate.

Autoarei (Lavinia Betea politologul?) i-aș recomanda să creadă mai puțin și să cerceteze mai mult.

De pildă, informațiile despre începuturile penticostalismului american sunt cam amețite. Sublinierile îmi aparțin.

Aşa cum arată însă istoria acestei biserici, geneza ei se plasează sub semnul trebuinţei de miracol. În preajma anului nou 1906, un grup de studenţi  la un colegiu biblic metodist a decis să-şi petreacă vacanţa creştineşte, într-un campus din Asuza Street (California). După ore prelungite de rugăciuni, cântări şi meditaţie au început „să vorbească în limbi”. Au considerat că repetau miracolul trăit de primii  apostoli creştini. Atunci, la 50 de zile după Învierea lui Hristos şi la 10 zile după Înălţarea lui, Biblia scrie că „Iscându-se vuietul acela, s-a adunat mulţimea şi s-a tulburat, căci fiecare îi auzea pe ei vorbind în limba sa”. În ziua cincizecimii (Rusaliile), Duhul Sfânt pogorâse asupra apostolilor lui Hristos făcându-i să vorbească în limbi necunoscute de aceştia înainte.

Pedanteria filologică oblige: se scrie Azusa, nu Asuza. Enfin, passons!

Nu știu cine i-a dat informațiile (poate chiar pastorul Ghiocel Moț), dar e clar că cele două etape distincte (1901 Topeka, respectiv 1906 Azusa Street) sunt bulibășite. Școala biblică a lui Parham, din Kansasul (Topeka) anului 1900, a devenit un campus (!) pe Asuza (!) Street, hăt în California, tocmai în 1906!

(Mă rog, dacă ați citit Vrăjitorul din Oz vă mai aduceți probabil aminte că statul Kansas are o strașnică reputație când vine vorba de clădiri care sunt luate pe sus și aruncate – e drept, după răstimpuri mai scurte – pe cine știe ce coclauri.)

Am dat cândva un interviu despre penticostalismul românesc (vezi AICI). Reiau aici câteva fragmente relevante care „dezamețesc” informațiile din articolul Laviniei Betea.

Parham s-a întors la Topeka şi, la mijlocul lunii octombrie 1900, a închiriat „Stone’s Folly”, un conac cu cincisprezece camere, la marginea oraşului Topeka. Acolo a început o şcoală de studiu biblic cu 34 de studenţi. Principalele accente ale teologiei lui Parham erau, pe atunci, trăirea prin credinţă şi botezul Duhului, în vederea evanghelizării lumii. În decembrie, Parham şi studenţii au început să studieze în amănunt tema „botezului cu Duhul Sfânt”. Parham povesteşte că le-a dat studenţilor ca temă de studiu să afle ce spune Biblia despre botezul cu Duhul Sfânt şi dovada primirii lui, după care a plecat în Kansas City timp de trei zile. La întoarcere, în dimineaţa zilei de 31 decembrie, studenţii i-au raportat în unanimitate că semnul botezului cu Duhul este vorbirea în limbi. În seara aceleiaşi zile, mai spune el, studenta Agnes N. Ozman (devenită, prin căsătorie, La Berge) i-a cerut să se roage pentru ea, ca să primească Duhul Sfânt, în vederea misiunii într-o altă ţară. Deşi Parham a ezitat, în final şi-a pus mâinile peste ea şi s-a rugat, iar studenta a început să vorbească în limbi.

Agnes Ozman prezintă o versiune a evenimentului care conţine două discrepanţe în raport cu aceea a lui Parham. Potrivit studentei, experienţa glosolalică a avut loc în seara zilei de 1 ianuarie 1901, nu în ajun de An Nou. În plus, Ozman susţine că n-a existat un consens prealabil între studenţi cu privire la semnul iniţial al botezului. Ea însăşi a fost surprinsă de manifestare şi a început un studiu detaliat cu privire la această experienţă. În orice caz, evenimentele de la şcoala lui Parham sunt considerate începutul penticostalismului clasic, iar el este considerat fondator, însă nu în sensul că scrierile lui ar fi fost canonizate sau studiate şi considerate normative de către penticostali, ci în sensul că la Topeka a fost articulată prima dată una dintre învăţăturile de bază ale penticostalismului. Lui Parham i se recunoaşte şi influenţa teologică directă asupra predicatorului de culoare Joseph Seymour, fondatorul mişcării de pe Strada Azusa nr. 312, din Los Angeles, a cărei apariţie, în aprilie 1906, a propulsat penticostalismul pe prima pagină a ziarelor locale şi apoi în lumea întreagă.

Cred ortodocșii în „nașterea din nou obținută prin spovedanie”?

Pastorul Ghiocel Moț este citat cu o declarație foarte interesantă:

„Culoarul pe care mergem este unul evanghelic şi fundamentalist. Evanghelic, pentru că noi credem că numai prin Hristos se obţine mântuirea. Iar fundamentalist, prin ideea de pocăinţă. Numai prin pocăinţă şi credinţă se produce naşterea din nou. În Biserica Ortodoxă se consideră că naşterea din nou se obţine prin spovedanie. Aici este obligatoriu să te pocăieşti, altfel Cuvântul Sfânt şi Duhul Sfânt nu produc naşterea din nou”.

E prima oară când aud ideea extrem de originală conform căreia în Biserica Ortodoxă nașterea din nou se obține prin spovedanie. Teologii ortodocși vor face praf astfel de declarații (la pachet cu cei care le susțin). Pentru ortodocși, sădirea vieții creștine începe cu botezul, care e echivalentul nașterii din nou. În ortodoxie spovedania este considerată o taină care, ca toate tainele, transmite har credinciosului, dar nu constituie „naștere din nou”.

Nu pricep nici logica acestui paragraf. Poate mă ajută cineva.

Pe când Biserica Ortodoxă vorbeşte şi de alte cărţi de rugăciune, penticostalii consideră Scriptura încheiată prin cele 66 de cărţi. În acest sens s-a preluat conceptul Sola Scriptura (Numai Scriptura) de la reformatorii Calvin şi Luther.

Reclame

Unde dai şi cine crapă

România post-comunistă a ajuns să trăiască şi această clipă: preşedintele unei organizaţii religioase ameninţă pe autorul unei cărţi de istorie cu un proces în tribunal. Preşedintele este Ioan Ceuţă, organizaţia se numeşte „Adunările lui Dumnezeu”, iar autorul chemat în justiţie este Vasilică Croitor. Citez dintr-o scrisoare a pastorul Ioan Ceuţă, primită astăzi:

Bazat pe cuvântul din Proverbe 26:5 „Răspunde însă nebunului după nebunia lui, ca să nu se creadă înțelept”, noi, Adunările lui Dumnezeu din România ca organizație penticostală, îi vom intenta proces lui Vasilică Croitor și Editurii și vom cere daune morale. Deja am discutat cu mai mulți avocați legat de procesul care va avea loc. Dacă în această săptămână, consiliul bisericesc nu-și va prezenta un punct de vedere clar, legat de evenimentele care se petrec și despre care unii dintre ei au cunoștință de cel puțin 4 ani, dacă își vor menține frica de a nu obține voturi la Congres și din aceste motive ezită să-și spună punctul de vedere, atunci nota de plată îi va însoți toată viața.

Bazându-mă şi eu pe acelaşi verset din Proverbe, public mai jos nişte comentarii.

Comuniştii, care s-au temut de Cuvânt, de Scriptură şi de literatură religioasă în general, au fost îndreptăţiţi în temerile lor. Cuvântul scris este o armă extrem de puternică. Asta au ştiut foarte bine politrucii regimului comunist, care au încercat sistematic eradicarea literaturii religioase, confiscând broşurile şi Bibliile descoperite în bagajele celor care vizitau România. Nu numai textele religioase care intrau în România erau considerate un pericol. Şi scrisorile care ieşeau din ţară erau monitorizate cu mare grijă.

Cartea Răscumpărarea memoriei vine să întărească această aserţiune. Ceea ce pentru alţii este o asumare onestă a unei istorii complicate este considerat de Ioan Ceuţă un „atac terorist”. Citez din aceeaşi scrisoare publică:

În urma atacului terorist lansat, mișcarea penticostală română – din țară și străinătate – a fost lovită din interior. Nici un cult, organizație, până în prezent nu a fost murdărit ca mișcarea penticostală română. […] Nu voi putea înțelege vreodată lipsa de demnitate și lipsa puterii de a te opune forțelor demonice care s-au ridicat în ultimul timp în mișcarea penticostală.

Găsesc foarte straniu modul în care Ioan Ceuţă a reinterpretat scopul cărţii şi semnificaţia verbului „a murdări” (că de sintagme mai tari precum „forţe demonice” nu mă leg). Dacă mă întâlnesc cu cineva şi acesta îmi spune: „Prietene, te-ai murdărit pe haină”, iar afirmaţia este adevărată, ar fi infantil să-i spun: „Tu m-ai murdărit”. Amnezia pe care ne-o propune Ioan Ceuţă este în contradicţie flagrantă cu ceea ce decurge din următorul paragraf al scrisorii sale:

Fiecare pastor penticostal, în perioada comunistă, era chemat permanent la inspectorul de culte sau la organele de securitate care răspundeau de culte pentru a da socoteală de activitatea noastră, a bisericii și a credincioșilor. Generația tânără nu poate înțelege condițiile grele în care noi am slujit.

Sunt pefect de-acord cu cele scrise mai sus. Numai că din această recunoaştere decurg nişte consecinţe. Eu, ca membru al generaţiei tinere, nu înţeleg condiţiile grele în care au slujit Ioan Ceuţă şi cei colegii lui de generaţie. Din lecturile mele de istorie ştiu că regimul comunist a încercat distrugerea Bisericii prin cele mai insidioase metode. Şi atunci mă întreb: în ce fel reconcilia Ioan Ceuţă vocaţia lui pastorală (şi ascultarea faţă de Hristos) cu presiunile făcute permanent de inspectorul de culte şi organele de securitate? N-a existat niciun conflict între Hristos şi inspectorul de Culte? Numai un naiv îşi poate imagina că Hristos şi inspectorul de Culte erau tovarăşi pe acelaşi câmp de misiune. Cu alte cuvinte, cum a împăcat autorul scrisorii jugul lui Hristos şi supunerea faţă de autorităţile temporale? Conflictul a fost inevitabil. Ca tânăr care n-a prins acele vremuri, mă întreb: cum a fost rezolvat acest conflict? Vreau să aflu, ca să înţeleg, fiindcă tocmai de ignoranţă ne acuză Ioan Ceuţă. Şi de ignoranţă vrem să ne vindecăm tocmai cu ajutorul istoriei scrise.

Ioan Ceuţă mai scrie: „Întotdeauna am spus lucrurilor pe nume și nu am fost niciodată duplicitar”. Ei bine, generaţia mea are nevoie de asemenea modele precum cele declamate de domnul Ceuţă. Adică oameni care să spună lucrurilor pe nume, fără a fi niciodată duplicitari.

În finalul scrisorii, autorul face următoarele afirmaţii care au nevoie de nişte tâlcuiri:

În CNSAS există o scurgere de informații, se practică filajul și se dau informații confidențiale.

CNSAS este o instituţie a statului. Orice informaţii privind cazurile discutate de Colegiul Instituţiei pot fi obţinute din stenogramele şedinţelor. Purtătorul de cuvânt al instituţiei are obligaţia de a oferi informaţii de interes public. De asemenea, CNSAS este dotată cu camere de supraveghere vizibile şi fiecare persoană care intră în clădire este trecută într-un registru public.


Ce mai citesc în revista BOR, anul 70, nr. 11–12, dec. 1952, p. 739–740?

La o consfătuire a conducătorilor cultelor, din 25 nov. 1952, organizată în sala de festivităţi a Institutului Teologic de Grad Universitar din Bucureşti a participat şi Gheorghe Bradin, preşedintele Cultului Penticostal la vremea respectivă. Iată discursul rostit cu acel prilej:

„Îmi exprim bucuria că şi de astă dată ni s’a făcut deosebita cinste de a fi invitaţi la această Consfătuire a tuturor Cultelor religioase din Republica Populară Română.

Ţinem dela început să ne arătăm mulţumirea, că spre deosebire de vremurile regimurilor trecute, când Cultul nostru era obiectul celor mai necruţătoare persecuţii, astăzi venim şi noi alături de celelalte Culte să contribuim cu cuvântul şi fapta, la realizarea măreţelor ţeluri cari duc patria noastră pe calea fericirii şi a progresului.

În acest scop, noi am îndrumat şi îndrumăm pe deservenţii şi credincioşii noştri să-şi îndeplinească îndatoririle lor sfinte faţă de patrie, participând cu elan la toate acţiunile de folos obştesc, conştienţi fiind că prin aceasta noi ne facem datoria faţă de Dumnezeu şi faţă de ţara noastră.

Prin îndemnurile noastre, noi am căutat să lămurim în permanenţă pe deservenţii şi credincioşii noştri asupra binefacerilor orânduirii celei noui, bazată pe muncă şi dreptate socială, care s’a instaurat în Patria noastră.

Cultul nostru şi-a dat seama că cea mai importantă problemă, atât pentru poporul nostru cât şi pentru popoarele întregii lumi, este problema apărării păcii. În acest scop, am ţinut mai multe consfătuiri religioase şi raionale cu deservenţii Cultului, arătându-le că realizarea şi menţinerea păcii între popoare este una dintre cele mai plăcute fapte înaintea lui Dumnezeu. Le-am arătat totodată că cei mai crânceni duşmani ai omenirii de pretutindeni – deci şi ai lui Dumnezeu-Domnul Păcii – sunt imperialiştii americano-englezi, care, în nebuneasca lor ură de subjugare a tuturor popoarelor, vor să înece lumea în noui valuri de sânge, suferinţă şi moarte.

Fiind în preajma ţinerii Congresului Naţional pentru Apărarea Păcii din Republica Populară Română, cât şi a Congresului Popoarelor pentru Apărarea Păcii, ce se va ţine în luna Decembrie la Viena, noi ne exprimăm solidaritatea noastră cu toţi oamenii cinstiţi din lumea întreagă şi hotărârea noastră de a participa activ la lupta pentru menţinerea şi apărarea păcii în lume.

Având în vedere că la 30 Noembrie a.c. vor avea loc alegerile de deputaţi în Marea Adunare Naţională a Republicii Populare Române, deservenţii şi credincioşii noştri aşteaptă cu bucurie această zi, pentru a alege candidaţii Frontului Democraţiei Populare, socotind că victoria acestui Front va constitui un aport de seamă în lupta mondială pentru biruinţa măreţei cauze a păcii.”

Din nefericire, toţi ceilalţi lideri ai confesiunilor evanghelice s-au întrecut în a ridica osanale regimului, proslăvind libertăţile fără precedent acordate de regim (în ce formă?) şi înfierând cu mânie imperialismul Occidentului!


Semnalez şi eu înregistrarea video cu momentul în care pastorii din consiliul de organizare al Convenţiei de la Atlanta semnează Declaraţia de necolaborare cu Securitatea comunistă.

Semnalul este încurajator şi surprinde foarte bine ceea ce se aşteaptă nu doar de la Biserica Penticostală din România, ci şi de la celelalte Biserici creştine.

După 20 de ani, e timpul ieşirii din letargie, indiferenţă şi ignoranţă.


Penticostalismul românesc nu şi-a scris încă o istorie detaliată şi echilibrată. Nici nu e de mirare. Autorul ei ar trebui să petreacă măcar vreo 2 ani prin arhivele statului şi prin bibliotecile româneşti care deţin colecţii de presă din perioada interbelică.

În timp ce căutam astăzi în fişierul de publicaţii periodice al B.A.R., am dat şi peste cota referitoare la „Glasul Adevărului” (devenit „Cuvântul Adevărului în martie 1929), una dintre primele reviste penticostale, publicate de Ion Bododea (Redacţia şi administraţia: Brăiliţa, str. Plevnei 23, jud. Brăila). Primul număr a apărut în ianuarie 1929.

Articolele au cel mai adesea în centru problematica „botezului cu Duhul Sfânt”. În general, materialele sunt semnate cu iniţiale, ceea ce ar îngreuna un pic cercetarea. Între semnnatari se numără şi B.G. (Gheorghe Bradin, după cum aflăm dintr-o scrisoare publicată în Anul I, nr. 8). Uneori mai găseşti şi informaţii „istorice”. Redau mai jos o „înştiinţare” privitoare la istoria Asociaţiei religioase „Biserica lui Dumnezeu Apostolică”.

***

După ce s-a constituit Asociaţia religioasă Biserica lui Dumnezeu Apostolică, formându-şi principiile într’un memoriu, procesul-verbal de constituire a fost adus la cunoştinţa D-lui Prim-Ministru şi a Domnului Ministru al Cultelor prin câte o cerere, în care s’a arătat seriozitatea crezului nostru şi poziţia noastră faţă de Stat şi Cultele recunoscute. Ambele departamente prin Direcţiunea Generală a Cultelor Minoritare a dat următorul răspuns:

COPIE

România

Ministerul Cultelor şi Artelor

Direcţiunea Cultelor Minoritare

No. 15723 din 15 iunie 1929

Domnilor,

La petiţiunea D-voastră înregistrată la No. 15723 / 1929, vă răspundem că doctrina aşa cum este prezentată în broşura „Memoriu sau scurtă expunere a principiilor Bisericii lui Dumnezeu” nu cuprinde nimic contra ordinei publice, a bunelor moravuri şi nici nu cuprinde nimic jicnitor referitor la Cultele recunoscute.

Pentru a putea funcţiona va trebui să îndepliniţi prevederile art. 24 din legea pentru regimul general al cultelor.

Director General

(ss) PÂCLŞANU p. Subdirector,

(ss) Indescifrabil

***

Bisericile lui Dumnezeu de rit apostolic, sunt îndemnate a da dovada cea mai vădită de o rară disciplină spirituală şi execuţie cu exactitate a principiilor. Noi n’avem în nimeni reazim decât în Dumnezeu şi în legile ţării. Noi nu voim să ne folosim de nici o ameninţare sau influenţă străină. Iar când cei chemaţi să ne împartă dreptatea nu vor face-o, noi v’om urma calea suferinţei fără murmur. Ştim că n’avem voe a ne răzbuna nici a ameninţa sau a ne certa cu oameni de alte credinţe. Aceasta nu ne-ar aduce nici un bine. Ba ceva mai mult, ne-am învrăjbi cu acei cărora le pretindem iubire. Dumnezeu, Părintele Domnului Isus Hristos să dea înţelepciune conducătorilor Bisericilor, spre a da dovada cea mai vie de jertfă, în dragoste pentru sufletele mântuite şi samariteni miloşi faţă de cei rătăciţi în păcate.

Toată slava şi mărirea să fie a Domnului Isus Hristos regele slavei. Amin

Comitetul Asociaţiei

***

Şi acum întrebare: Ce scrie la art. 24 din „Legea pentru regimul general al Cultelor”? Ţineţi-vă bine! Urmează legea shariah în variantă mioritică!

Art. 24. Asociaţiunile religioase care vor primi şi vor înscrie printre membrii lor persoane ce au părăsit un cult fără îndeplinirea formalităţilor prevăzute la art. 45 se vor pedepsi conform dispoziţiunilor respective din codul penal”.

Ce scrie la art. 45? Că pentru schimbarea confesiuni trebuie să mergi cu 2 martori majori la Ofiţerul Stării Civile al comunei în care locuieşti. În faţa lui trebuie să declari că treci la aconfesionali. Urmează apoi un proces birocratic prin care ai nevoie de tot felul de adeverinţe şi autentificări la tribunal sau notar, pentru recunoaşterea trecerii la noul cult. Singura înlesnire este că toate formularele sunt scutite de timbru fiscal.