Dănuţ Mănăstireanu a publicat deja un dialog (nu chiar atât de) imaginar despre Răscumpărararea memoriei. Al lui este destul de amplu şi intră în substanţa cărţii. Singurul dialog (foarte scurt) pe care mi-l pot imagina momentan, pornind de la o întrebare foarte des pusă în ultima perioadă, este următorul:

-Şi totuşi, frate, cui foloseşte această carte?

-Dvs., care întrebaţi asta, în niciun caz!

Reclame

Acum, că am ieşit din postul de blog, nu se putea să nu scriu despre subiectul la ordinea zilei: mult-aşteptatul comunicat al Consiliului Bisericesc al Cultului Penticostal cu privire la cartea Răscumpărarea memoriei.

Comunicatul a apărut iniţial pe blogul RM, iar apoi şi pe site-ul revistei Cuvântul Adevărului, de unde am preluat şi eu fişierul.

Mulţi cititori şi-au manifestat deja indignarea în diverse feluri. Eu unul nu sunt indignat. Comunicatul este în conformitate cu ceea ce mă aşteptam să fie.

Fac mai jos câteva comentarii sumare.

Textul comunicatului mi se pare este gândit în patru „mişcări”:

1)      O delimitare de autor şi de carte. Cultul nu a fost consultat, deci responsabilitatea pentru conţinut îi revine în totalitate autorului. Dar ce înseamnă „conţinut”? Poţi defini conţinutul strict ca „text” (înşiruire de cuvinte) sau ca „fapte din istoria recentă a Cultului”. Se trece deci cu vederea că partea de conţinut nu este inventată de autor, ci doar sistematizată şi prezentată de el. Aşadar, materia primă a cărţii este istoria noastră ca mişcare, prin urmare, autorul este răspunzător pentru textul scris, în vreme ce noi suntem răspunzători pentru „conţinutul” textului.

2)      O recunoaştere timidă a „faptelor condamnabile” prezentate în carte. Din păcate, aceste „fapte condamnabile” nu pot fi deocamdată interpretate corect, pe fondul lipsei accesului la documente.

3)      O asumare stângace a trecutului, dublată de „scuze” introduse prin conjuncţia „dacă”. De notat că dubitaţia din comunicat face contrast puternic cu postul în sac şi cenuşă la care se angajează profetul Daniel în referinţa menţionată (Daniel 9:3-8). Ergo, ne căim în sac şi cenuşă, doar dacă… „noi am păcătuit, am săvârşit nelegiuire, am fost răi şi îndărătnici, ne-am abătut de la poruncile şi orânduirile Tale”. Dacă!

4)      O direcţionare dibace a cititorilor de la „bunele şi relele” din trecutul Cultului la „tot ce este adevărat, vrednic de cinste, drept, curat, vrednic de iubit, vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă”.

P.S. Fondul roz pe care e scris comunicatul m-a tentat să dedic cititorilor piesa La vie en rose, dar în final am decis să mă păstrez în trend cu Non, je ne regrette rien.


Non, rien de rien,
Non, je ne regrette rien,
Ni le bien qu’on m’a fait,
Ni le mal, tout ça m’est bien égal.

Non, rien de rien,
Non, je ne regrette rien,
C’est payé, balayé, oublié,
Je me fous du passé.

Avec mes souvenirs, j’ai allumé le feu,
Mes chagrins, mes plaisirs,
Je n’ai plus besoin d’eux,
Balayées mes amours, avec leurs trémolos,
Balayées pour toujours, je repars à zéro

Non, rien de rien,
Non, je ne regrette rien,
Ni le bien qu’on m’a fait,
Ni le mal, tout ça m’est bien égal.

Non, rien de rien,
Non, je ne regrette rien,
Car ma vie car mes joies,
Aujourd’hui, ça commence avec toï.


Cristian Vasile este un tânăr cercetător de la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”. Nu este evanghelic, dar înţelege perfect nevoia de reformă morală a bisericilor româneşti. A participat la lansarea cărţii Răscumpărarea memoriei şi a scris o recenzie despre ea în revista Apostrof.

Acest text (vezi mai jos), scris de un cercetător laic, este o palmă răsunătoare peste obrazul tuturor marinelilor, marinerilor şi marinalilor evanghelici de extracţie (neo)comunistă, care văd numai demoni şi cabale în spatele cărţii Răscumpărarea memoriei.

Este, în fond, o dovadă clară că se poate scrie civilizat şi informat despre Răscumpărarea memoriei, chiar şi când nu eşti de-acord întru totul cu autorul.

Sursa imaginii: Răscumpărarea Memoriei. Dă click pe imagine pentru a o mări.

 


Unde dai şi cine crapă

România post-comunistă a ajuns să trăiască şi această clipă: preşedintele unei organizaţii religioase ameninţă pe autorul unei cărţi de istorie cu un proces în tribunal. Preşedintele este Ioan Ceuţă, organizaţia se numeşte „Adunările lui Dumnezeu”, iar autorul chemat în justiţie este Vasilică Croitor. Citez dintr-o scrisoare a pastorul Ioan Ceuţă, primită astăzi:

Bazat pe cuvântul din Proverbe 26:5 „Răspunde însă nebunului după nebunia lui, ca să nu se creadă înțelept”, noi, Adunările lui Dumnezeu din România ca organizație penticostală, îi vom intenta proces lui Vasilică Croitor și Editurii și vom cere daune morale. Deja am discutat cu mai mulți avocați legat de procesul care va avea loc. Dacă în această săptămână, consiliul bisericesc nu-și va prezenta un punct de vedere clar, legat de evenimentele care se petrec și despre care unii dintre ei au cunoștință de cel puțin 4 ani, dacă își vor menține frica de a nu obține voturi la Congres și din aceste motive ezită să-și spună punctul de vedere, atunci nota de plată îi va însoți toată viața.

Bazându-mă şi eu pe acelaşi verset din Proverbe, public mai jos nişte comentarii.

Comuniştii, care s-au temut de Cuvânt, de Scriptură şi de literatură religioasă în general, au fost îndreptăţiţi în temerile lor. Cuvântul scris este o armă extrem de puternică. Asta au ştiut foarte bine politrucii regimului comunist, care au încercat sistematic eradicarea literaturii religioase, confiscând broşurile şi Bibliile descoperite în bagajele celor care vizitau România. Nu numai textele religioase care intrau în România erau considerate un pericol. Şi scrisorile care ieşeau din ţară erau monitorizate cu mare grijă.

Cartea Răscumpărarea memoriei vine să întărească această aserţiune. Ceea ce pentru alţii este o asumare onestă a unei istorii complicate este considerat de Ioan Ceuţă un „atac terorist”. Citez din aceeaşi scrisoare publică:

În urma atacului terorist lansat, mișcarea penticostală română – din țară și străinătate – a fost lovită din interior. Nici un cult, organizație, până în prezent nu a fost murdărit ca mișcarea penticostală română. […] Nu voi putea înțelege vreodată lipsa de demnitate și lipsa puterii de a te opune forțelor demonice care s-au ridicat în ultimul timp în mișcarea penticostală.

Găsesc foarte straniu modul în care Ioan Ceuţă a reinterpretat scopul cărţii şi semnificaţia verbului „a murdări” (că de sintagme mai tari precum „forţe demonice” nu mă leg). Dacă mă întâlnesc cu cineva şi acesta îmi spune: „Prietene, te-ai murdărit pe haină”, iar afirmaţia este adevărată, ar fi infantil să-i spun: „Tu m-ai murdărit”. Amnezia pe care ne-o propune Ioan Ceuţă este în contradicţie flagrantă cu ceea ce decurge din următorul paragraf al scrisorii sale:

Fiecare pastor penticostal, în perioada comunistă, era chemat permanent la inspectorul de culte sau la organele de securitate care răspundeau de culte pentru a da socoteală de activitatea noastră, a bisericii și a credincioșilor. Generația tânără nu poate înțelege condițiile grele în care noi am slujit.

Sunt pefect de-acord cu cele scrise mai sus. Numai că din această recunoaştere decurg nişte consecinţe. Eu, ca membru al generaţiei tinere, nu înţeleg condiţiile grele în care au slujit Ioan Ceuţă şi cei colegii lui de generaţie. Din lecturile mele de istorie ştiu că regimul comunist a încercat distrugerea Bisericii prin cele mai insidioase metode. Şi atunci mă întreb: în ce fel reconcilia Ioan Ceuţă vocaţia lui pastorală (şi ascultarea faţă de Hristos) cu presiunile făcute permanent de inspectorul de culte şi organele de securitate? N-a existat niciun conflict între Hristos şi inspectorul de Culte? Numai un naiv îşi poate imagina că Hristos şi inspectorul de Culte erau tovarăşi pe acelaşi câmp de misiune. Cu alte cuvinte, cum a împăcat autorul scrisorii jugul lui Hristos şi supunerea faţă de autorităţile temporale? Conflictul a fost inevitabil. Ca tânăr care n-a prins acele vremuri, mă întreb: cum a fost rezolvat acest conflict? Vreau să aflu, ca să înţeleg, fiindcă tocmai de ignoranţă ne acuză Ioan Ceuţă. Şi de ignoranţă vrem să ne vindecăm tocmai cu ajutorul istoriei scrise.

Ioan Ceuţă mai scrie: „Întotdeauna am spus lucrurilor pe nume și nu am fost niciodată duplicitar”. Ei bine, generaţia mea are nevoie de asemenea modele precum cele declamate de domnul Ceuţă. Adică oameni care să spună lucrurilor pe nume, fără a fi niciodată duplicitari.

În finalul scrisorii, autorul face următoarele afirmaţii care au nevoie de nişte tâlcuiri:

În CNSAS există o scurgere de informații, se practică filajul și se dau informații confidențiale.

CNSAS este o instituţie a statului. Orice informaţii privind cazurile discutate de Colegiul Instituţiei pot fi obţinute din stenogramele şedinţelor. Purtătorul de cuvânt al instituţiei are obligaţia de a oferi informaţii de interes public. De asemenea, CNSAS este dotată cu camere de supraveghere vizibile şi fiecare persoană care intră în clădire este trecută într-un registru public.


De ceva vreme, m-am aflat în corespondenţă cu membri ai Consiliului General al Assemblies of God, pe marginea cărţii Răscumpărarea memoriei şi a reacţiilor pe care această carte le-a deşteptat mai ales în comunitatea română din Statele Unite.

În corespondenţa mea cu oficialii AOG le-am prezentat informaţii publice de pe site-ul CNSAS, date generale despre menirea acestei instituţii şi informaţii privind modul în care se poate solicită verificarea pastorilor (clericilor) etc. Cei care au urmărit activitatea mea pe blog ştiu că am mai scris cu alte ocazii despre acest subiect. Vezi AICI o postare din nov. 2009, cu aproape un an înainte de publicarea cărţii Răscumpărarea memoriei.

Am făcut de asemenea referire şi la venirea pastorului Nicky Pop în România, despre care am ştiut că cerut să-şi vadă dosarul la CNSAS. În această acţiune, pastorul Nicky Pop a fost însoţit de pastorul Ceuţă. Dl Ceuţă a confirmat de curând această informaţie, într-un mesaj care mă atacă virulent (vezi mai jos).

Deja mesajul domniei sale a fost difuzat în lungul şi latul internetului şi are în centru o întrebare: „Cine m-a delegat pe mine să trimit emailuri către Consiliul General al Assemblies of God SUA”?

Cu tot respectul pentru anii şi titlurile academice ale dlui Ceuţă, îmi permit să afirm că pentru comunicarea dintre două entităţi (subsemnatul şi Consiliul AOG) nu este nevoie de nicio „delegare”. Vremea „împuterniciţilor” care aprobau schimbul de informaţii (sub orice formă) între România şi America a apus de peste 20 de ani. Cred că este vremea ca măcar acum pastorul Ceuţă să se familiarizeze cu acest adevăr elementar.

CNSAS este o instituţie publică şi toate stenogramele şedinţelor Colegiului CNSAS sunt documente PUBLICE. O simplă cerere este suficientă pentru a afla care a fost ordinea de zi, ce adeverinţe au fost emise, pe ce nume etc.

Precizez că sunt cercetător acreditat CNSAS şi că sunt bine informat cu privire la menirea CNSAS. În această calitate, de om responsabil şi informat, am trimis către AOG datele relevante, în mod obiectiv, fără patimă.

De altfel, în corespondenţa mea de astăzi cu AOG l-am inclus şi pe dl. Ioan Ceuţă, ca dovadă că nu am nimic de ascuns. Pot face publică la orice oră corespondenţa mea cu reprezentanţii AOG, de la momentul începerii ei.

De altfel, am primit astăzi de la Secretarul General AOG aprecieri cu privire la faptul că l-am ţinut la curent prin informaţiile trimise.

Veţi spune că nu e treaba mea, că m-am băgat unde nu-mi fierbe oala. Eu vă răspund că mi-am făcut datoria de om onest, fiindcă simt că am această responsabilitate faţă de adevăr. Nu cred în marii eroi. Cred în acei eroi care şi-au îndeplinit misiunea la timpul şi locul menit lor. Sunt gata să dau socoteală în faţa oricărui for pastoral pentru orice cuvânt pe care l-am scris în corespondenţa mea cu AOG.

În plus, cred că rostirea adevărului se face cu un preţ şi sunt gata să-l plătesc. Negreşit, factura nu va întârzia să apară.

Iată mai jos scrisoarea trimisă de pastorul Ioan Ceuţă unui mare număr de pastori din România şi America.

Stimati pastori,

Va rog sa imi comunicati daca stiti ca Dr. Emanuel Contac a fost promovat si are responsabilitati cultice de care nu am aflat inca in prezent. In ce calitate trimite acest email la Consiliul General al Assemblies of God SUA? Face parte din echipa teroristului Vasiladen care incearca sa distruga prestigiul lucrarii penticostale romane din tara si strainatate. Am fost impreuna cu Pastorul Nicky Pop si am vazut dosarul de urmarire informativa interna care contine dovezi de urmarie si filaj. Dosarul contine 1681 pagini pe o lunga perioada din viata lui Nicky Pop din Romania. Comunicatul pe care ei il asteptau de la CNSAS nu s-a dat. O sa comunic si numele persoanelor care il ajuta pe Croitorul sa continuie aceasta denigrare a miscarii penticostale.

Îl invit pe dl. Ceuţă să-mi arate negru pe alb în ce fel am încercat să distrug prestigiul lucrării penticostale române din ţară şi străinătate prin mesajele trimise.

Update: Probabil, în aceeaşi logică, dl. Ceuţă va pune întrebarea următoare: în ce calitate se adresează unii păstori din SUA conducerii Cultului Penticostal din România?


…sau despre devize evanghelice devenite caduce

Unul dintre laitmotivele evanghelizărilor întreprinse de evanghelici în anii post-revoluţionari (şi poate şi înainte de Revoluţie) era (şi este?) acesta: „Nu vă chemăm la un cult anume, ci la Isus Hristos. Nu vă chemăm la o religie, ci la o relaţie personală cu Isus Hristos.”

Cartea Răscumpărarea memoriei a pus în evidenţă, între alte lucruri, cât de puţin credem de fapt în această deviză.

Cum aşa?

Am auzit pe mulţi oameni spunând: „Păi cum o să se mai pocăiască acum lumea, dacă văd că în rândurile penticostalilor au fost atâţia colaboratori?”.

În substratul acestei întrebări trebuie citit: „Cum o să mai adere oamenii la cultul nostru, dacă se dovedeşte că în rândurile lui au fost atâţia colaboratori?”

Ne putem întreba la fel de bine: „Cum de s-a mai pocăit lumea când s-a ştiut toată vremea că Petru are în cazier o lepădare groaznică, iar Pavel a fost o vreme torţionar cu acte în regulă? Sau că Toma a fost un mare necredincios, ucenicii au fost cândva nişte oameni fireşti, ahtiaţi după funcţii? Cum de s-au mai întors la Hristos oamenii, dacă s-a ştiut toată vremea că ucenicii au fost nişte laşi, fiindcă au dat bir cu fugiţii în Ghetsimani? Sau că unii membri ai bisericii din Corint erau oameni de moravuri uşoare (în vreme ce alţii erau de moravuri grele)?

Cred că trebuie să facem una din două: fie să schimbăm deviza la evanghelizări şi, dacă nu credem că îi chemăm pe oameni la Hristos, să le-o spunem cinstit: „Vă chemăm la cultul nostru” (atunci dorinţa de a ne cosmetiza imaginea devine firească, în oricare dintre sensurile acestui cuvânt); fie să abandonăm mentalitatea păguboasă/găunoasă care pune, înainte de orice, imaginea. Există în decalog un imperativ clar: „Să nu-ţi faci chip cioplit”. Ce nu e clar, deci trebuie explicat este aplicaţia: „… nici măcar din propria ta denominaţiune”.

Nu în ultimul rând, să mai dăm voie din când în când şi Duhului Sfânt să-i convertească pe oameni. Prea adesea ne comportăm ca şi când reputaţia, educaţia şi calităţile noastre sunt factorii determinanţi în întoarcerea oamenilor la Hristos.

P.S. Pentru cei care n-au sesizat, ultimul paragraf este o ironie la adresa „iconodulismului” de factură evanghelică (neoprotestantă).


Împotriva cărţii Răscumpărarea memoriei a început deja campania (murdară) de toamnă a dezinformării şi minciunii. Un pastor american menţionat în carte în secţiunea „Neprihăniţii dintre naţiuni” (fiindcă a ajutat Biserica prigonită) a fost sunat de „fraţi furişaţi şi strecuraţi” care i-au spus că autorul Vasilică Croitor îl prezintă în carte drept… comunist!

(Detalii despre această afacere puteţi citi pe blogul Răscumpărarea memoriei).

Până atunci, pentru toţi aceşti răspândaci de minciuni (pe internet, prin telefon sau altfel) am o dedicaţie: cântecul Run on for a long time, care la refren spune:

Go tell that long tongue liar
Go tell that midnight rider
Tell the rambler, the gambler, the back biter
Let me tell you God Almighty’s gonna cut you down.

Şi acum să-l ascultăm, în interpretarea celor Five Blind Boys of Alambama.