Gata cu politica. Ridziada s-a cam terminat (deşi n-am înţeles unde s-a dus până la urmă atâta bănet) şi am temeiuri serioase să cred că Românika va deveni în curând o adevărată republică universitară (prin cei 100.000 de intelectuali cu diplomă pe care îi expediază pe piaţă în mod generos înaltul aşezământ cultural ctitorit de tov. Bondrea). Tovarăşi, viitorul sună bine (dar aveţi grijă să închideţi ochii şi să vă ţineţi cu străşnicie de nas)!

Eu unul revin la preocupările mele de biblist-filolog. Mi-a atras recent atenţia versetul din Fil. 1:13, care conţine o secvenţă („curtea împărătească”) susceptibilă să dea naştere la interpretări eronate.

În trad. Cornilescu 1924 (=1921) versetul sună astfel:

În adevăr, în toată curtea împărătească, şi pretutindeni aiurea, toţi ştiu că sînt pus în lanţuri din pricina lui Isus Hristos.

Cum înţelegeţi sintagma „curtea împărătească”? La prima vedere, eu sunt tentat să o iau metonimic. Prin „curte împărătească” aş înţelege „suita imperială”, sau, în sens mai larg, aristocraţia + artiştii + funcţionarii + trepăduşii + diverşii care se foiau prin palatul împăratului (mai ales dacă locul întemniţării e Roma).

Când ne uităm în original, descoperim că termenul grecesc corespunzător este praitōrion, care în NT apare de 8 ori. Termenul este de origine latinească (praetorium) şi are o istorie un pic mai complicată, de-a lungul căreia a dobândit diverse înţelesuri: 1) reşedinţa oficială a unui guvernator; 2) garda pretoriană (ulterior garda de corp a împăratului); 3) conac sau palat.

Dacă Pavel le scria filipenilor de la Roma, atunci praetorium (praitōrion) ar fi desemnat cel mai probabil garnizoana imperială.

În orice caz, de-a lungul timpului, pentru praitōrion s-au mai propus diverşi echivalenţi (NT 1648 giudecata; Bibl. 1688 şi Micu 1795 divanul), dar în final s-a optat pentru un împrumut: pretoriu, folosit iniţial în Bibl. Iaşi 1874 şi preluat de aproape toate traducerile ulterioare (mai puţin Cornilescu 1921 şi 1924).

Reclame