Scrierile profetice sunt pline de miez, dar şi greu de asimilat, în lipsa unui studiu amănunţit. În adolescenţă, când citeam Biblia „la rând”, dintr-un capăt în celălalt, aveam mari dificultăţi să „bifez” cărţile profetice. Astăzi literatura profetică mi se pare superbă prin complexitatea ei, prin densitatea de simboluri, comparaţii, metafore, prin patosul pe care-l degajă şi prin ironia cu care este presărată.

[Nu m-a surprins deci să aflu recent că profetul preferat al lui Bonhoeffer a fost Ieremia, personajul care contestă vehement confiscarea „religiei” de către „politic”, însoţită de pervertirea celei dintâi].

Mi se pare interesantă lectura profeţilor în cheie „simbolică”, adică urmărind cu predilecţie repertoriul de simboluri şi imagini la care apelează pentru a transmite mesajul. Nu ştiu dacă voi avea timp să postez consecvent descoperirile. Am reuşit deocamdată să parcurg primul capitol din Isaia. Ce prezint mai jos sunt nişte reflecţii rudimentare, fără panaş exegetic. Nu propun savantâlcuri detaliate, la firul ierbii, ci un survol „de recunoaştere”.

[N.B. Faceţi abstracţie de terminologia ebraică. E pentru uz „intern”].

v. 1-7 Termeni de comparaţie pentru un popor răzvrătit

  • copii (răzvrătiţi)
  • neam păcătos (goi hote)
  • popor încărcat de fărădelegi (am kebed awon)
  • sămânţă de nelegiuiţi (zera mareim)
  • fii ticăloşiţi (banim maşitim)
  • un trup bolnav şi desfigurat de răni netratate

În sinteză: mesajul profetic de la începutul capitolului începe ca un proces (cu invocarea martorilor – cerul şi pământul). Dumnezeu se prezintă în postura părintelui care descoperă că fiii pe care i-a crescut s-au răsculat împotriva lui şi au devenit nişte ticăloşi, mai răi decât animalele, fiindcă acestea îşi recunosc stăpânii. Pentru dispreţul lor faţă de Dumnezeu, au fost deja pedepsiţi, dar judecata încă n-a dus la o schimbare. În termeni poetici, Israelul este ca un om plin de răni care supurează. (Din istorie ştim că Imperiul Neo-Asirian care a distrus Samaria (722) a făcut pagube mari şi în Regatul lui Iuda, unde predică Isaia)

v. 8 Decăderea Ierusalimului

Cele două imagini (coliba în vie şi adăpostul de pază pe un câmp de castraveţi) sunt luate din viaţa agricolă a poporului. La sfârşitul recoltei, aceste adăposturi provizorii erau abandonate. Imaginea unui câmp pustiu şi a unei colibe părăsite este dezolantă.
Ierusalimul a ajuns ca o cetate asediată (aici probabil imaginea este „realistă”, nu simbolică).

v. 9-10 Sodoma şi Gomora reloaded

Profetul face o dublă referire la cetăţile de tristă amintire. Prin faptul că a fost foarte aproape de distrugere, Regatul lui Iuda e comparabil cu Sodoma şi Gomora (nimicite până în temelii). Pentru Iuda, dezastrul n-a fost complet. Şi totuşi, din punct de vedere al nelegiuirilor, comparaţia rămâne valabilă. Iuda este „popor al Gomorei”, iar conducătorii lui sunt „căpetenii ale Sodomei”.

Sodoma şi Gomora nu sunt prezentate aici ca cetăţi ale desfrâului, ci ca simboluri ale ticăloşiei şi crimei (v. 15)

(Va urma)