O fotografie de la începutul anului 2020, când încă nu știam cât de nociv va fi „noul virus Corona” și ne puteam întâlni la Sediul Societății Biblice Interconfesionale pentru a da forma definitivă cărților trecute prin trei etape de revizuire.

Procesul revizuirii textului din versiunea Cornilescu s-a dovedit mult mai laborios decât ne-am fi putut imagina. După cinci ani și jumătate, am ajuns abia la 60%.

Noul Testament, după cum știți deja, a fost publicat în 2019 și poate fi citit online și în alte aplicații cu versiuni biblice.

În ultimele săptămâni am făcut ultimele verificări la Pentateuh, ca să ne asigurăm că le punem cititorilor la dispoziție cel mai bun text posibil.

Din experiența de traducător și redactor știu că un text nu poate fi considerat definitiv sau perfect. Mereu se mai poate nuanța câte ceva.

Tot din experiență mai știu că e greu să mulțumești pe toată lumea în privința stilului sau a terminologiei alese.

Consider însă că textul EDCR a fost „frământat” suficient de mult ca să îmbine stilul clasic „cornilescian” și exigențele publicului-țintă.

Acum, după un lung travaliu de ordin tehnic, textul cărților finalizate poate fi accesat cu ajutorul următoarelor link-uri

https://www.bible.com/en-GB/bible/2311/GEN.1.EDCR

https://romanian.global.bible/bible/50b17eb4ffb4c4fa-01/GEN.1

https://my.ebiblia.ro/app/index.html?redir#read/edcrvt/Gen/1/1


Revista Dilema veche a publicat în numărul de săptămâna asta un dosar cu Bucureștiul confesional. În același număr apare și un material privitor la Strada Olteni nr. 45, locul în care a funcționat una dintre școlile întemeiate de Adeney.

Mai jos două fragmente din articol. Găsiți AICI tot materialul

***

În primăvara anului 1900 sosea în București un englez animat de proiectele misionare ale London Jews Society. În spiritul protestantismului englez de factură evanghelică, John Howard Adeney, absolvent al Universității din Cambridge, își propunea să răspîndească mesajul creștin între cei 50.000 de evrei din București. Marea Britanie trăia ultimul an al epocii victoriene, Imperiul Britanic era la apogeu, stima de sine a englezului mediu nu fusese niciodată mai solidă, iar creștinismul european încă nu fusese șubrezit de experiența „primului război german“. Asemenea multor evanghelici din lumea anglo-saxonă, Adeney reconcilia fără probleme zelul pentru convertirea evreilor la creștinism și sprijinul ferm pentru cauza sionistă. Răspunsul la problema antisemitismului din Europa, scrie el în The Jews of Eastern Europe, monografie publicată după două decenii de activitate în București, este „stabilirea unui ținut în care evreii să se autoguverneze“. Acest ținut, mai adăuga Adeney, nu poate fi decît Palestina.

În cele aproape patru decenii de ședere în București, Adeney și-a împărțit activitatea în mai multe domenii complementare. Venise în România nu doar ca să cîștige suflete pentru Hristos, ci și ca să ajute la procesul de emancipare socială a evreilor, a căror ostracizare socială o cunoștea foarte bine. Pentru a-și împlini viziunea, a ctitorit o școală în cartierul evreiesc, pe strada Olteni. Înainte ca Nicolae Ceaușescu să inaugureze stilul arhitectonic nord-coreean, care își găsește expresia cea mai „grafică“ în hidoșenia monumentală a „Casei Poporului“, zona Olteni ținea de la strada Clucerul Udricani, continua paralel cu strada Iuliu Baraș și se încheia în strada Mircea Vodă, în apropierea Bisericii Olteni, care astăzi nu mai există.


Fiindcă secțiunea introductivă a EDCR este deja paginată, o pot supune atenției publicului. În prezent sunt așezate în pagină Evangheliile, Fapte și o parte din epistole (Romani – 2 Timotei).

Mai jos găsiți un fragment de text. Fișierul integral, sub formă de PDF, poate fi găsit AICI.

***

Cuvânt către cititor

  1. Revizuirea Bibliei Cornilescu – o datorie veche de aproape un secol

Istoria Bibliei traduse de Dumitru Cornilescu (1891–1975) se împletește strâns cu istoria din ultimul secol a bisericilor neoprotestante românești. Publicată în 1921 și revizuită în perioada 1923–1924, la cererea și sub îndrumarea directă a Societății Biblice Britanice (SBB), versiunea Cornilescu s-a impus relativ repede în conștiința cititorilor români, fiind folosită, în perioada comunistă, inclusiv de protestanții istorici ori de catolici și ortodocși.

Deși în general SBB nu a adoptat versiuni realizate de un singur traducător, pentru spațiul românesc a făcut o excepție datorită primirii entuziaste de care a avut parte versiunea lui Dumitru Cornilescu în primii ani de la tipărirea și difuzarea ei. Tot în această perioadă, conducerea executivă a SBB a avut în intenție o revizuire atentă a textului. Acest proces ar fi urmat să se realizeze prin compararea minuțioasă a textului românesc cu originalele ebraic și aramaic (pentru VT), respectiv grec (pentru NT). Din cauza bolii care l-a afectat o vreme, Dumitru Cornilescu, stabilit între timp în Elveția, nu a mai reușit să înceapă laborioasa activitate planificată de SBB, astfel că ideea a căzut în uitare. Problema revizuirii a revenit în actualitate după evenimentele prilejuite de a 90-a aniversare a Bibliei Cornilescu, în 2014.

În primăvara anului 2015, Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR) a făcut demersurile necesare constituirii unui Comitet de Revizuire, alcătuit din specialiști desemnați de confesiunile neoprotestante din România (Biserica Adventistă, Biserica Baptistă, Biserica Penticostală). În echipa de revizori au fost desemnați următorii cercetători: Emanuel Conțac, Laurențiu Ionescu, Florin Lăiu, Laurențiu Moț, Gelu Păcurar, Dragoș Ștefănică, Silviu Tatu, Ciprian Terinte, Cristinel Sava (revizor literar).

În aceeași perioadă s-a cristalizat și Comitetul Pastoral al revizuirii, alcătuit din patru pastori aparținând principalelor confesiuni neoprotestante: Ioan Brie (Biserica Penticostală), Corneliu Boingeanu (Biserica Baptistă), Ieremia Rusu (Biserica Creștină după Evanghelie), Iacob Pop (Biserica Adventistă).

În vederea unei verificări și diortosiri atente, fiecărei cărți din Scriptură i-au fost alocați doi revizori care să parcurgă succesiv textul: sarcina celui dintâi a fost de a se asigura că traducerea se aliniază fidel la original; rolul celui de al doilea revizor a fost de a verifica munca făcută de colegul său. Eventualele divergențe survenite în urma acestei prime etape au fost aduse pe masa Comitetului de Revizuire, soluțiile fiind adoptate prin consens, în urma unor discuții ample, sau, în mod excepțional, prin supunere la vot. Îmbunătățiri de ordin stilistic au fost introduse de revizorul literar, care s-a asigurat că textul corespunde așteptărilor cititorului educat. După această etapă, textul a fost trimis spre lectură Comitetului Pastoral, ale cărui sugestii au fost analizate în ședințe de lucru separate.

  1. Principii generale privind proiectul de revizuire

Fiindcă demersul actual este unic în istoria traducerii Bibliei în limba română, îi oferim mai jos cititorului explicațiile necesare cu privire la cadrul de lucru general.

2.1. Sigla noii ediții este EDCR (Ediția Dumitru Cornilescu Revizuită)

2.2. Revizuire vs. traducere

Lucrarea membrilor Comitetului constituie o revizuire, nu o traducere nouă. Textul de bază folosit de revizori este cel publicat în 1924, retipărit succesiv cu modificări minore în perioada 1925–1928 și actualizat ortografic de SBIR în perioada 2012–2015. Numai în cazul în care s-a considerat că textul cornilescian nu corespunde criteriilor stabilite în metodologia-cadru (a se vedea secțiunea 3, mai jos), el a fost revizuit mai substanțial, inclusiv la nivelul topicii. În tot acest proces, revizorii au căutat să păstreze cât mai mult posibil din formulările lui Dumitru Cornilescu.


În ultimul număr al revistei Pleroma (decembrie 2017) puteți citi o serie de articole privitoare la Reformă. Unul dintre ele conține o scrisoare (până de curând inedită), trimisă de Benjamin Barker din București.

Scrisoarea a fost cunoscută istoricilor, dar nu a fost editată integral până acum.

Mai jos un fragment din textul scrisorii. Precizez că varianta postată nu conține toate notele explicative din materialul publicat. Pentru a face lectura integrală a materialului, accesați link-ul următor (AICI).

În dimineața următoare, pe 18 august, am ajuns la Adrianopol, care se află cam la șase ceasuri sau optsprezece mile de Demotica. Am petrecut la Adrianopol doar o zi și jumătate ca să mă refac după oboseala pe care mi-a pricinuit-o arșița grozavă de pe drum. Dl. Schnell se pregătea pentru târgul anual de la Usingiova și i-am cerut să ia cu el tipărituri biblice din belșug.

Pe 20 august m-aș așternut iarăși la drum și am ajuns la Rusciuc în 25, pe același drum pe care am mers anul trecut. Am fost iarăși dezamăgit că nu l-am găsit pe Ilarion la Târnovo. Era plecat undeva în eparhie ca să facă sfințirea unei biserici noi și protosinghelul[1] lui era și el absent. Am vrut să-l văd ca să-mi dau seama, pe cât posibil, de adevărul lucrurilor pe care le-am auzit de la un bulgar învățat la Gabrovo, anume că Evangheliile traduse și tipărite de Sapunov sunt doldora de greșeli și că unele dintre ele sunt destul de grave, drept care Ilarion nu și-ar da binecuvântarea pentru răspândirea lor.

De la Rusciuc am trecut Dunărea și am intrat în lazaretul de la Giurgiu, unde am rămas 13 zile. Am avut o cameră separată, pentru care am fost foarte mulțumit, fiindcă de data asta lazaretul era plin de personaje dubioase. Totuși am putut să vând șapte tipărituri biblice și să dăruiesc una. Fiindcă pe 8 septembrie am ieșit din carantină, am plecat spre București și am ajuns acolo a doua zi. Știam că nu-l voi găsi pe dl. Colquhoun[2] aici, fiindcă aflasem la Giurgiu că este plecat la Viena pentru a se întâlni cu mama și cu sora lui, care vin la București.

Totuși, am trecut pe la Consulat în speranța de a găsi o scrisoare de la dvs. și nu am fost dezamăgit, căci mi s-a înmânat scrisoarea dvs. din 4 august, cu hotărârile Comitetului din 3 ale aceleiași luni; cuprinsul mi s-a părut agreabil în toate privințele și mă simt recunoscător pentru hotărârea care a fost luată cu privire la chestiunea care îl privește de Dr. Koveks.

Prima mea grijă a fost apoi să-l vizitez pe dl. Poenaru,[3] care m-a primit cu amabilitatea lui tipică, scuzându-se că nu mi-a răspuns la scrisoare, dar aștepta să aibă de spus ceva mulțumitor, ca să-mi scrie. Se bucura că am venit la București, fiindcă socotea că prezența mea va fi mijlocul prin care vor fi înlăturate toate dificultățile care au început să apară în calea tipăririi Noului Testament valah.[4] M-a informat mai întâi de toate că ministrul cultelor a fost schimbat și că cel care ocupă acum postul este un ins bătrân [2r], fanatic și plin de prejudecăți, și că arhiepiscopii tărăgănează de la o zi la alta decizia de aprobare a tipăririi Noului Testament în limba valahă, de teamă că Societatea are în minte alte scopuri, de natură politică; în plus, nu erau pe de-a-ntregul siguri că le vom da o versiune corectă. Când am văzut cum stau lucrurile, mi-a venit imediat în minte să le fac următoarea propunere, despre care cred că Societatea n-ar avea obiecții, anume să le cer cea mai corectă ediție a Noului Testament pe care o au, pe care să o retipăresc la Smirna, fără note și comentarii,[5] iar colile să fie corectate de un cărturar valah pe care să-l iau cu mine de aici. Dl. Poenaru crede că astfel vor fi înlăturate toate dificultățile și a fost foarte mulțumit de idee. Apoi, împreună cu dl. Poenaru, l-am vizitat pe fratele principelui, pe ministrul de interne. A părut să fie dornic ca Noul Testament să fie difuzat pe scară larg în toate clasele de oameni din principat și s-a oferit să-i vadă pe arhiepiscopi și să le explice chestiunea.


[1] În original: protosingellos. În ierarhia bisericească, îndeplinea rolul de secretar al unui ierarh bisericesc.

[2] Robert Gilmour Colquhoun (1803–1870) a ocupat funcția de consul la București în perioada 1835-1837. Și-a început efectiv activitatea începând cu 25 feb. 1835.

[3] Dintr-o scrisoare trimisă de Barker la 22 sept. 1834, rezultă că Petrache Poenaru participase la festivitatea aniversară a Societății Biblice Britanice din 1831. În micul raport de călătorie scris de Poenaru la Londra, pe 27 oct. 1831, nu există informații despre acest eveniment. Ea trebuie să fi avut loc în decursul celor trei luni petrecute de Poenaru la Londra (10 iunie – 10 august 1831). Textul raportului a fost publicat de Iorga în Analele Academiei Române, Memoriile Secțiunii literare (1905/1906), vol. 28, 1906, p. 250-259 și republicat în engleză în idem, A History of Anglo-Roumanian Relations. English translation printed by the “Societate Anglo-Română” with a preface by R. W. Seton Watson, Bucharest, 1931, p. 70-79.

[4] Lit. „Wallachian Scriptures”. În context, este vorba de tipărirea unui Nou Testament.

[5] Principiul „without note or comment” a fost introdus încă de la început în statutul (Laws and Regulations) SBB. În prima formă a documentului, clauza se aplica doar Versiunii Autorizate. Membrii Comitetului au propus un amendament pentru ca restricția să vizeze toate traducerile. În art. 1 al statutului se precizează că singurul obiectiv al SBB va fi „să promoveze o cât mai mare difuzare a Sfintelor Scripturi, fără note și comentarii” (engl. „to encourage a wider circulation of the Holy Scriptures, without note or comment”).Vezi G. Browne, The History of the British and Foreign Bible Society: From Its Institution in 1804, to the Close of Its Jubilee in 1854, vol. 1, Londra, Bagster and Sons, 1859, p. 15-16.


Ieri am petrecut o bună parte din zi cu membrii Comitetului Pastoral al EDCR pentru a definitiva textul revizuit al cărții Exodul.

Au fost câteva ore bune de discuții și comentarii foarte fructuoase. Cei patru pastori reprezentând patru confesiuni evanghelice / protestante de rit nou (ca să nu zic „neoprotestante”, că se supără niște amici) s-au completat foarte bine în observații și astfel am ajuns să facem ultimele revizuiri la textul cărții Exodul.

Reamintesc cu acest prilej că din Comitetul EDCR fac parte pastorii Cornel Boingeanu, Ioan Brie, Iacob Pop și Ieremia Rusu.

Între timp, echipa de revizori parcurge și verifică textul cornilescian „cu toate pânzele sus”. Noul Testament este într-o fază foarte avansată și sperăm să încheiem revizuirea lui în cursul acestui an. S-a revizuit foarte mult și din VT. Eu însumi mă voi apuca în curând de cartea Psalmilor, care probabil mă va ține „în priză” vreo trei luni. În toată această perioadă citesc textul înnoit de colegii mei (am ajuns la 1 Samuel).

Mai jos puteți citi două capitole din cartea Exodul.

Nu uitați că textul revizuit (ca și textul versiunii Cornilescu 1924 ș.urm.) este sub copyright și că singura organizație îndrituită să întreprindă acțiunea de revizuire este Societatea Biblică Britanică, cea căreia Dumitru Cornilescu i-a cedat drepturile atunci când a acceptat ca textul lui să fie revizuit și adoptat de către SBB.

Capitolul 1

1 Acestea sunt numele fiilor lui Israel care au intrat în Egipt cu Iacov; fiecare a intrat cu familia lui:

2 Ruben, Simeon, Levi, și Iuda,

3 Isahar, Zabulon, și Beniamin,

4 Dan, Neftali, Gad și Așer.

5 Sufletele ieșite din Iacova erau în total șaptezeci; Iosif era atunci în Egipt. 6 Apoi Iosif, toți frații lui și toată generația aceea au murit. 7 Iar fiii lui Israel au fost roditori, au crescut la număr, s-au înmulțit și au ajuns din ce în ce mai puternici, până acolo încât s-a umplut țara de ei.

8 Apoi, peste Egipt s-a ridicat un nou împărat, care nu-l cunoscuse pe Iosif. 9 El a zis poporului său: „Iată, poporul fiilor lui Israel este prea numeros și prea puternic pentru noi. 10 Haideți să ne arătăm iscusiți față de ei, ca nu cumva să se înmulțească în continuare și, dacă s-ar porni vreun război, să se unească și ei cu vrăjmașii noștri, să lupte împotriva noastră și apoi să iasă din țară.”

11 Apoi au pus peste ei supraveghetori, ca să-i asuprească prin munci istovitoare. Astfel i-au zidit ei lui Faraon cetățile-grânar Pitom și Ramses. 12 Dar cu cât îi asupreau mai mult, cu atât se înmulțeau și creșteau, așa încât pe egipteni i-a apucat groaza de fiii lui Israel. 13 Atunci, i-au supus la munci grele, fără milă. 14 Le-au făcut viața amară prin munci grele la lut și la cărămizi și prin tot felul de lucrări la câmp, prin tot soiul de munci istovitoare la care i-au supus fără milă.

15 Împăratul Egiptului le-a vorbit moașelor evreice, ale căror nume erau Șifra și Pua, 16 și le-a zis: „Când le veți moși pe evreice și le veți vedea pe scaunul de naștereb, dacă este băiat, să-l omorâți, iar dacă este fată, s-o lăsați să trăiască.” 17 Dar moașele s-au temut de Dumnezeu și n-au făcut cum le poruncise împăratul Egiptului, ci au lăsat copiii să trăiască. 18 Împăratul Egiptului le-a chemat pe moașe și le-a zis: „De ce ați făcut lucrul acesta și ați lăsat copiii să trăiască?” 19 Moașele i-au răspuns lui Faraon: „Pentru că evreicele nu sunt ca egiptencele; sunt vânjoase și nasc înainte de venirea moașei.” 20 Dumnezeu le-a făcut bine moașelor, și poporul s-a înmulțit și s-a întărit mult. 21 Pentru că moașele se temuseră de El, Dumnezeu le-a binecuvântat caselec.

22 Atunci, Faraon a dat următoarea poruncă întregului său popor: „Să aruncați în Râud orice băiat care se va naște și să lăsați orice fată să trăiască!”

 a1:5 Lit.: „din coapsele lui Iacov”.

 b1:16 Lit.: „pe pietre”.

 c1:21 Lit. „le-a făcut case”.

 d1:22 Nil.

Capitolul 20

1 Atunci, Dumnezeu a rostit toate aceste cuvinte și a zis:

2 „Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul tău, care te-a scos din țara Egiptului, din casa robiei.

3 Să nu ai alți dumnezei în afară de Mine.

4 Să nu-ți faci chip cioplit, nici vreo asemănare a lucrurilor care sunt sus în cer sau jos pe pământ sau în apele de sub pământ. 5 Să nu te închini înaintea lor și să nu le slujești, căci Eu, DOMNUL, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc fărădelegea părinților în copii până la a treia și a patra generație a celor ce Mă urăsc, 6 dar Mă îndur până la a mia generație de cei ce Mă iubesc și păzesc poruncile Mele.

7 Să nu iei în deșert Numele DOMNULUI, Dumnezeului tău,a căci DOMNUL nu-l va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deșert Numele Lui.

8 Adu-ți aminte de ziua sabatului, ca s-o sfințești! 9 Șase zile poți să lucrezi și să faci orice lucrare. 10 Dar ziua a șaptea este sabatul închinat DOMNULUI, Dumnezeului tău: să nu faceți nicio lucrare în ea – nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este înăuntrul porților tale. 11 Căci în șase zile a făcut DOMNUL cerul, pământul, marea și tot ce este în ele, iar în ziua a șaptea S-a odihnit; de aceea a binecuvântat DOMNUL ziua sabatului și a sfințit-o.

12 Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să ți se lungească zilele în țara pe care ți-o dă DOMNUL, Dumnezeul tău!

13 Să nu ucizi.

14 Să nu săvârșești adulter.

15 Să nu furi.

16 Să nu depui mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău.

17 Să nu poftești casa aproapelui tău; să nu poftești nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui – nimic din ce este al aproapelui tău.”

18 Toți fiii lui Israel auzeau tunetele și sunetul cornului și vedeau fulgerele și muntele fumegând, și la priveliștea aceasta, tremurau și stăteau la depărtare. 19 Ei i-au zis lui Moise: „Vorbește-ne tu însuți, și te vom asculta, dar să nu ne mai vorbească Dumnezeu, ca să nu murim!” 20 Moise a zis poporului: „Nu vă temeți, căci Dumnezeu a venit ca să vă pună la încercare și ca să aveți frica de El înaintea voastră și să nu păcătuiți!” 21 Poporul stătea la depărtare, iar Moise s-a apropiat de norul întunecat în care era Dumnezeu.

Legi privitoare la altare

22 DOMNUL i-a zis lui Moise: „Așa să le vorbești fiilor lui Israel: «Voi ați văzut că v-am vorbit din cer. 23 Să nu vă faceți alături de Mine dumnezei de argint; nici dumnezei de aur să nu vă faceți. 24 Să-Mi faceți un altar de pământ, pe care să vă jertfiți arderile-de-tot și jertfele-de-paceb, oile și boii. În orice loc în care Îmi voi aduce aminte de Numele Meu, voi veni la voi și vă voi binecuvânta. 25 Dacă-Mi veți face un altar de piatră, să nu-l zidiți din pietre cioplite, căci, dacă vă veți pune unealta pe piatră, o veți pângări. 26 Să nu urcați la altarul Meu pe trepte, ca să nu vi se vadă goliciunea pe el.»

 a20:7 Porunca vizează interdicția de a folosi numele Domnului într-o manieră dezonorantă: în jurăminte care nu se respectă (Lev. 19:12), în blesteme sau alte manifestări magice (Ps. 139:20).

 b20:24 Alternativ: jertfe-de-mulțumire, jertfe-de-părtășie, jertfe-de-mântuire. În Ex. 24:5, aceste jertfe sunt numite zevahim șelamim.


Încheierea ultimului proces din seria celor deschise împotriva Societății Biblice Britanice îmi dă prilejul să scriu o scurtă postare cu privire la subiect.

Pentru înțelegerea aspectului cardinal care a dus la declanșarea acestei serii de litigii socotesc că este de maximă importanță să ne reamintim o scenă din celebra poveste a lui Carlo Colodi, anume cea în care Pinocchio se întâlnește cu Vulpea și Motanul.

Și acum ia spune, ce cauți prin locurile astea? întrebă Vulpoiul pe păpușă.

–  Îl aștept pe tata, care trebuie să sosească dintr-o clipă într-alta.

– Dar banii tăi de aur?

–  Îi am în buzunar, în afară de unul pe care l-am cheltuit la hanul „La Racu Roșu”.

– Și când te gândești că, în loc de patru bani, ar putea să se facă mâine o mie, două mii chiar. De ce nu m-asculți pe mine? De ce nu mergi să-i semeni în Câmpia Minunilor?

– Astăzi nu pot: o să mă duc în altă zi.

– În altă zi o sa fie târziu! zise Vulpoiul.

– Pentru ce?

– Pentru că acea câmpie a fost cumpărată de un boier mare și de mâine încolo nu mai dă voie să se semene bani.

– E departe de aici Câmpia Minunilor?

–  Să tot fie cam doi kilometri. Vrei să vii cu noi? într-o jumătate de ceas am ajuns: semeni numaidecât banii, și după câteva minute culegi două mii, așa că diseară te întorci acasă cu buzunarele doldora. Vrei să mergi cu noi?

Pinocchio se codi puțin până să răspundă, deoarece își aduse aminte de Zâna cea drăguță, de bătrânul Geppetto și de prevestirile Greierașului-vorbitor; dar la urma urmei a făcut și el ca toți copiii fără un pic de judecată și fără inimă: dădu din cap și spuse Vulpoiului și Cotoiului:

– Atunci fie, merg cu voi. Și porniră.

Și acum să intrăm în subiect.

Biblia Cornilescu ar trebui să intre în Cartea Recordurilor la categoria: „Versiunea Bibliei care a generat cele mai multe procese în tribunal, într-o perioadă scurtă de timp”. În ultimii 5 ani, două entități românești (nu îndrăznesc să le numesc și „evanghelice”, fiindcă nu văd în ce privință se ating ele cu Evanghelia) au încercat să conteste în tribunal dreptul exclusiv al Societății Biblice Britanice de a tipări Biblia Cornilescu. Vezi AICI și AICI.

Povestea este prea lungă ca să o redau aici de-a fir a păr. Pe scurt, două procese au fost deschise de domnul Daniel Cuculea, reprezentant al așa-numitei Societăți Evanghelice Române, organizație care s-a dat drept continuatoarea Societății Evanghelice Române pe care au întemeiat-o Dumitru Cornilescu și Ralu Callimachi după Primul Război Mondial.

Fiindcă nu este nevoie de multă materie cenușie ca să constați că între SER din anii 1920 și SER creată de domnul Cuculea după 1990 nu există nicio legătură (alta decât numele), instanța a respins pledoariile pline de patos (dar lipsite de orice temei istoric) ale directorului SER (vezi AICI). Precizez în treacăt că îl cunosc personal pe domnul Cuculea, din vremea când adunam informații despre istoria Bibliei Cornilescu. Am discutat cu el în câteva rânduri, dar pe atunci nu mi-a lăsat defel impresia că ar avea în gând să se lanseze vreodată în acțiune litigioasă necurată având ca obiect drepturile de publicare pentru Biblia Cornilescu. Nu știu ce mutație sufletească l-a determinat să cadă în această ispită, din care a ieșit cu onoarea făcută franjuri. Dacă m-ar fi întrebat ce cred despre jocul îndoielnic în care intră, l-aș fi sfătuit să nu demareze niciun fel de acțiune care va îi va zdruncina grav credibilitatea.

Tot în acești ani, domnul Cuculea a bătut în lung și în lat mări și țări, a luat legătura cu diverși membri din familia lărgită a lui Dumitru Cornilescu și a încercat să le vândă o poveste care este complet cusută cu ață albă. Vulpoiul care l-a îmbrobodit pe sărmanul Pinocchio, în povestea lui Carlo Colodi, nu avea dovezi mai convingătoare decât domnul Cuculea, dar, din nefericire, fiindcă lumea nu duce lipsă de persoane lesne crezătoare, dispuse să înghită povești dintre cele mai incredibile, unii membri ai familiei Cornilescu au luat de bună versiunea care le-a fost servită de directorul fantomaticei SER. După o vreme, membrii familiei s-au informat mai bine, au luat cunoștință de istoria Bibliei Cornilescu și au aflat că există la Cambridge, în arhiva SBB, un dosar imbatabil cu numeroase documente care dovedesc colaborarea strânsă dintre traducător și entitatea care a adus prima oară la cunoștința publicului versiunea revizuită (1924), din care descind edițiile tipărite în prezent. Așa se face că rudele familie Cornilescu s-au delimitat clar de acțiunile începute de domnul Cuculea și au afirmat negru pe alb că nu revendică în niciun fel drepturile de tipărire ale Bibliei Cornilescu (vezi AICI).

Ca și când atmosfera n-ar fi devenit deja greu respirabilă în urma diligențelor făcute de întreprinzătorul domn Cuculea, în peisaj s-a mai ivit un personaj, căci, de bună seamă, nici Vulpoiul din povestea lui Carlo Colodi nu lucra de unul singur.

Domnul Timotei Mitrofan, directorul organizației Liga Bibliei România, a intentat și el un proces, în încercarea de a contesta dreptul exclusiv al SBB de a tipări Biblia Cornilescu. Acțiunea deschisă de el s-a încheiat de curând, iar sentința (definitivă) a fost publicată pe site-ul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pe scurt, recursul făcut de domnul Timotei Mitrofan a fost respins.

Soluția poate fi citită AICI.

  • Complet de judecată: Completul nr. 9
  • Numărul documentului de soluționare: 346/2017
  • Data documentului de soluționare: 02.2017
  • Tipul documentului de soluționare: Hotărâre
  • Soluție: Respingere recurs – Inadmisibil
  • Detalii soluţie: Decizia nr.346:Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta Fundaţia Liga Bibliei România împotriva deciziei nr. 633A din data de 28 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă. Respinge, ca lipsit de interes, recursul declarat de pârâta Societatea Evanghelică Română împotriva aceleiaşi decizii. Respinge, ca tardiv, recursul declarat de pârâtele The British and Foreign Bible Society şi Societatea Biblică Interconfesională din România împotriva aceleiaşi decizii. Irevocabilă.

Cu riscul de a fi considerat lipsit de modestie, subliniez o chestiune importantă: dacă domnul Timotei Mitrofan ar fi avut înțelepciunea de a urma sfaturile pe care i le-am dat, când m-a vizitat la birou ca să-mi împărtășească perspectiva lui asupra chestiunii copyrighului pentru Biblia Cornilescu, n-ar fi ajuns în situația de a descoperi, după atâția ani, că acțiunea inițiată de el a căzut în apă, odată cu reputația lui.

Nu poți pretinde, ca organizație, că vrei să tipărești Biblia „ca un act de asanare spirituală și morală a poporului român”, și să târăști în tribunal o organizație cu o istorie de peste două secole, care a dat românilor Scriptura, în diverse traduceri, încă de la 1817, când s-a tipărit la Sankt Petersburg Noul Testament pentru românii din Rusia țaristă. Asanarea morală clamată de domnul Mitrofan trebuie să înceapă cu respectul pentru proprietate, pentru activitatea SBB și pentru istoria versiunii Cornilescu. Această traducere a devenit ceea ce este prin eforturile neprecupețite ale reprezentanților Societății Biblice Britanice. Există fapte istorice care nu se negociază.  Directorul organizației Liga Bibliei România le găsește pe fiecare dintre cele 400 de file ale volumului de scrisori și documente privitoare la Dumitru Cornilescu.

Mai jos sunt câteva extrase din ultima întâmpinare făcută de Liga Bibliei România în procesul care tocmai s-a încheiat.

00-screen01-capture

Afirmația că Biblia 1924 a fost tipărită de SER este o dezinformare grosolană. Mă mir că domnul Mitrofan are îndrăzneala să prezinte în tribunal afirmații false care pot fi demontate prin simpla analiză a paginii de titlu a Bibliei 1924.

Ceea ce domnul Mitrofan nu spune este că, până în 1990, acele „alte societăți” care au tipărit Biblia Cornilescu au cerut permisiunea de la SBB.

De unde știe domnul Mitrofan că „opera nu l-a avut ca proprietar unic pe Dumitru Cornilescu”? În cele peste 550 de documente din arhiva SBB Cornilescu se prezintă ca proprietar unic. Orice contribuție va fi avut prințesa Callimachi, care l-a ajutat în procesul traducerii, ea nu a formulat niciodată vreo pretenție ca proprietară a traducerii. De altfel, ea nu a fost foarte fericită de faptul că versiunea lui Dumitru Cornilescu a devenit mai literală începând cu 1924, dar nu a obiectat în scris. Prințesa a știut clar că nu mai poate interveni în procesul editorial premergător tipăririi, dintr-un motiv foarte simplu: din momentul în care versiunea lui Dumitru a fost adoptată de SBB, Cornilescu nu a mai avut controlul asupra propriei traduceri și a acceptat orice decizie luată de Comitetul SBB și de editorul acesteia, Robert Kilgour. Lipsa actelor nu este în sine probantă, fiindcă SBB nu putea anticipa în 1923 că peste circa un secol se vor ivi în România entități de rea-credință care să considere că știu ele mai bine decât Cornilescu și SBB cum stă treaba cu dreptul de proprietate pentru versiunea Cornilescu. Sigur că, dacă ar fi putut să-și imagineze o astfel de situație, Comitetul SBB ar fi formalizat „transferul de proprietate” pentru a stăvili astfel apetitul nesănătos pentru litigii și tribunale al domnilor Cuculea și Mitrofan.

02-capture

Foarte ingenioasă găselnița domnului Timotei Mitrofan: justiția trebuie să constate cine este „adevăratul proprietar” al versiunii Cornilescu sau dacă ea aparține „domeniului public”. Cam ce ați spune despre următoarea situație de viață? Soții Maria și Gheorghe sunt căsătoriți de 40 de ani și au împreună 5 copii. După 40 de ani de căsătorie, cei doi soți sunt chemați la tribunal de un necunoscut care cere instanței să stabilească cine este adevăratul tată al celor 5 copii sau dacă nu cumva tatăl adevărat este altcineva (nu se știe cine). Necunoscutul nu se mulțumește să vadă certificatele de naștere, căci ele, în fond, nu demonstrează nimic, ci cere probe solide, adică verificarea ADN-ului.

În anul Domnului 2013, Liga Bibliei și-a făcut apariția la tribunal ca să pună la îndoială un fapt care n-a fost contestat de nimeni din 1924 până în 2012. Cam cât de convingătoare poate fi o astfel de inițiativă?

Una peste alta, vestea bună este că instanțele românești au asanat în sfârșit mocirla creată de procesele deschise de cele două entități pomenite mai sus. Mi-am arătat încă din 2012 nedumerirea cu privire la mesajele difuzate de Daniel Cuculea prin așa-numita „scrisoare de reglementare” lansată de el (vezi AICI). Încă din 2011, cu un an înainte, când au început să apară intoxicări pe diverse bloguri evanghelice, am afirmat, cu subiect și predicat: „Copyright-ul pentru traducerea Cornilescu 1924 aparține Societății Biblice Britanice care îl poate ceda cui crede de cuviință.” (vezi AICI).

După șase ani, constat că, asemenea Greierașului vorbitor din povestea lui Pinocchio, am avut dreptate, chiar dacă oamenii pe care i-am sfătuit au refuzat să ia seama la ceea ce am spus mereu, cât se poate de apăsat, atât în numeroase postări pe blogul personal, cât și prin viu grai, în discuțiile cu ei. Domnii Daniel Cuculea și Timotei Mitrofan au descoperit în tribunal că acțiunile lor sunt lovite de nulitate și că nicio altă instituție decât SBB nu poate revendica dreptul de a tipări Biblia Cornilescu.

Cine dorește să difuzeze Biblia „pentru asanarea morală a poporului român” trebuie să-și realizeze propria traducere, nu să tipărească în mod ilegal o versiune gata făcută. Nici în povestea lui Pinocchio și nici în viața reală versiunile nu răsăr în două ceasuri, după ce le semeni în Câmpia Minunilor. Fiindcă de peste un an și jumătate m-am înhămat, alături de o excelentă echipă de revizori, la diortosirea atentă a textului lui Cornilescu (ca să plătim astfel o veche datorie pe care traducătorul însuși n-a reușit să o achite în timpul vieții sale), nu accept să mi se spună că pentru unele organizații românești Biblia răsare spontan, fără niciun fel de efort. Cine crede sau afirmă asta ori este naiv ca Pinnochio, ori s-a făcut frate cu „Vulpoiul și Cotoiul” din povestea lui Colodi. Osânda acestor oameni este dreaptă.


1931nt

Cu privire la Biblia 1931, care a fost publicată în tiraj foarte mic, circulă cea mai persistentă „legendă urbană” din câte cunosc. Legenda spune că, după ce a terminat de tradus Biblia (1921, 1924), Cornilescu a avut ambiția de a face o traducere de la zero, cât mai literală, ca să arate că poate traduce și altfel. Prin acest proiect el ar fi vrut să le răspundă criticilor care îl acuzau că și-ar fi luat libertăți prea mari în raport cu textele originale.

Am arătat în altă parte că legenda nu are acoperire în realitate. Dacă ajungeți la volumul cu scrisori „Cornilescu”, veți găsi acolo explicații detaliate cu privire la originea Bibliei 1931.

Un lucru este sigur: această traducere este o revizuire a Bibliei 1911 publicate de SBB.

De mai multă vreme, SBB a reușit transcrierea acestei versiuni cu ajutorul unor voluntari din Marea Britanie. Acum se pregătește lansarea textului pe marile portaluri electronice cu versiuni ale Bibliei.

Atâta doar că ediția Cornilescu 1931 a fost tipărită cam pe fugă și are unele greșeli. Voluntarii care au cules textul au introdus și ei unele forme eronate, de aceea socot că n-ar fi înțelept ca textul să fie „dat pe flux” fără o lectură editorială prealabilă.

Ar fi nevoie de un cititor cu oareșce experiență care să citească această versiune și să introducă în ea corecturile ortografice necesare.

Pentru exemplificare, am subliniat cu roșu în capitolul de mai jos acele forme care trebuie corectate după DOOM sau DEX.

Dacă sunt mai mulți voluntari, își pot împărți textul biblic pe secțiuni.

Nu există un deadline pentru această activitate. În ritm de 1-2 capitole pe zi, 2-3 voluntari o pot verifica lejer Biblia în 6-8 luni.

Dacă sunteți interesați de această activitate, vă rog să lăsați un comentariu pe blog.

***

1 Pavel, apostol al lui Hristos Isus, după porunca lui Dumnezeu Mântuitorul nostru și a lui Hristos Isus, nădejdea noastră; 2 lui Timotei, adevăratul meu copil în credință: Har, milă, pace dela Dumnezeu Tatăl și dela Hristos Isus Domnul nostru!

Invățăturile mincinoase și Evanghelia.

Dupăcum te‐am îndemnat să rămâi în Efes, când plecam în Macedonia, ca să poruncești unora să nu învețe pe alții într’altfel, 4 nici să nu ia aminte la istorisiri închipuite și la înșirări de neamuri ce n’au margine, ca unele cari pricinuesc mai mult neînțelegeri decât economia lui Dumnezeu care este în credință, așa fac acum. 5 Iar ținta poruncii este iubire din inimă curată și din cuget bun și din credință fără fățărnicie, 6 dela cari unii ne nemerind [=nenimerind] ținta, s’au abătut la vorbire deșartă, 7 voind să fie învățători de lege, nepricepând cu mintea nici cele ce spun, nici cele despre cari se rostesc cu încredere. 8 Știm însă că legea este bună dacă se folosește cineva de ea potrivit legii, 9 deoarece știm că legea nu este pusă pentru cel drept, ci pentru cei fără lege și nesupuși, pentru nelegiuiți și păcătoși, pentru necuvioși și lumești, pentru omorîtori de tată și omorîtori de mamă, pentru omorîtori de oameni, 10 pentru curvari, pentru ceice se împreună cu parte bărbătească, pentru vânzători de oameni, pentru mincinoși, pentru ceice jură strâmb, și pentru orice altceva ce este împotriva învățăturii sănătoase, 11 după evanghelia slavei fericitului Dumnezeu, care mi‐a fost încredințată mie.

Harul făcut lui Pavel.

12 Mulțumesc celuice m’a întărit, adică lui Hristos Isus Domnul nostru, pentrucă m’a socotit credincios, punându‐mă la slujba lui; 13 deși mai înainte eram un hulitor și un prigonitor și un batjocoritor; dar am căpătat milă, căci am făcut‐o neștiind, în necredință. 14 Și harul Domnului nostru a prisosit peste măsură cu credința și iubirea care este în Hristos Isus. 15 Credincios și vrednic de primit este cuvântul că Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe păcătoși, dintre cari cel dintâi sânt eu. 16 Ci pentru aceasta am căpătat milă, ca Isus Hristos să arate în mine mai întâi toată îndelunga sa răbdare, spre pildă acelor ce au să creadă în el, spre viață vecinică. 17 Iar Impăratului veciniciilor, neputrezitorului, nevăzutului, singurului Dumnezeu, fie cinste și slavă în vecii vecilor! Amin.

Lupta cea bună.

18 Iți pun înainte această poruncă, copilul meu Timotei, potrivit cu proorociile cari au fost mai înainte despre tine, ca prin ele să te lupți lupta cea buna, 19 având credință și un cuget bun, pe care unii aruncându‐l dela ei, au suferit spargere de corabie în ce privește credința; 20 dintre cari este Imeneu și Alexandru, pe cari i‐am dat Satanei, ca să fie învățați să nu hulească.


În peisajul evanghelic românesc a apărut de câteva luni o struțocămilă asupra căreia alte activități presante nu mi-au îngăduit să mă opresc: Biblia Cornilescu 1921 în „ediție revizuită autorizată”.

Fiindcă multe și grave sunt dezinformările din această ediție, atât în pagina de titlu, cât și în cuvântul justificativ de la final, voi face în postarea de mai jos toate clarificările pe care le socotesc necesare. Vă previn că tonul postării este foarte apăsat. Îi rog cititorii slabi de înger să nu parcurgă acest text, fiindcă voi fi foarte sever cu inițiatorul proiectului. Dacă, dimpotrivă, socotiți că restaurarea adevărului istoric nu se negociază, vă invit să citiți această punere la punct.

Titlu

(1) Nu vorbim de revizuirea ediției 1921, ci de revizuirea edițiilor 1924-1928. Ediția 1921 a ieșit din uz odată cu apariția versiunii 1924. A pretinde că ne mai putem întoarce la această versiune, când însuși autorul a înlocuit-o cu ceva mai bun, reprezintă o perfidie al cărei singur scop este ocultarea edițiilor publicate de Societatea Biblică Britanică.

(2) Cu atât mai puțin se poate vorbi de o „traducere nouă”. Revizuirea făcută de iluștrii anonimi care au lucrat la această ediție este minimalistă. Prin urmare, care „traducere” și care „nouă”?Dezinformare

(3) Societatea Evanghelică Română nu a tipărit Evangheliile după Ioan și Luca. Acestea au fost tipărite sub egida Societății Biblice Britanice. Vezi mai jos fotografiile cu coperțile celor două cărți.

(4) Edițiile tipărite de SER au beneficiat nu doar de sprijinul prințesei Callimachi, ci și de ajutorul misionarilor străini (Berney, Broadbent, Adeney, Wiles), precum și de hârtie intermediată de Societatea Biblică Britanică. Volumul de scrisori pe care l-am editat anul trecut este suficient pentru a dinamita formularea „exclusiv cu sprijinul moral și material al Prințesei Ralu Callimachi”. În cazul în care dl. Cuculea a avut acces la volumul de corespondență Cornilescu, atunci când a scris această „postfață”, suntem în fața unei dezinfomări de maxim cinism. În cazul în care nu a avut, vorbim de o ignoranță vinovată, dar tratabilă.

(5) Versiunea Cornilescu 1931, nu voi obosi să afirm, nu este o „nouă traducere independentă”, ci o revizuire, dependentă de Biblia 1911. Această Biblia NU a fost revizuită de Nitzulescu în 1911, decât dacă admitem capacitatea oamenilor de a lucra și în viața de după moarte, Nitzulescu fiind „oale și ulcele” încă din 1904! De ce oare avocații nu se țin de treburi avocățești, ca să-i lase pe istorici să se ocupe de chestiunile istorice?

02

(6) Paragraful de mai sus poate intra lejer la categoria „science-fiction”, „fantasy” sau „umor absurd”. În virtutea cărui act a ajuns Biblia Cornilescu în domeniul public? Și cum a ajuns Iulian Cornilescu să aibă copyrightul pentru „forma grafică, mărimea și tipul literelor etc.”?

Nu este un machiarverlâc grosier să preiei „forma grafică” a ediției britanice din 1924, păstrată neschimbată în toate edițiile, până astăzi, și să pretinzi în același timp că ție ți-a lăsat Iulian Cornilescu moștenire „forma grafică” a Bibliei? Iulian Cornilescu nu putea lăsa moștenire ceea ce nu deținea!

03

(7) Tocmai acum, când avem în sfârșit corespondența lui Cornilescu publicată, să spui că „în ultimii ani se duce o campanie de minimalizare a lucrării lui Cornilescu” este o ultragiere a bunului simț!

Ne putem întreba totuși: care sunt aceste persoane sau organizații „în beneficiul” cărora se „duce campania”?

La fel de bine ne putem întreba: în beneficiul cărei organizații a târât dl. Cuculea Biblia Cornilescu în tribunal, făcând de rușine spațiul evanghelic căruia (declarativ, cel puțin) îi aparține?

Cum poți vorbi de un format editorial stabilit de Dumitru Cornilescu în ediția 1922, când știi că D. Cornilescu a lucrat îndeaproape cu Robert Kilgour pentru a stabili formatul ediției 1924, cea care anulează toate tipăriturile anterioare și care pune o piatră de hotar decisivă în activitatea de traducător a lui Cornilescu?

Faptul că versiunea 1924 și celelalte nu au purtat numele „Dumitru Cornilescu” își are explicația în paginile volumului de scrisori apărut în 2014. A fost vorba de o decizie strategică, acceptată fără preget de traducător. A pretinde că versiunea 1924 este o „revizuire neautorizată” fiindcă „nu a purtat niciodată numele lui Dumitru Cornilescu” jignește inteligența specialistului și insultă grav memoria traducătorului.

Domnul Cuculea, pretinzând că onorează memoria traducătorului, nu se sfiește să calce pe cadavrul lui. Îi critică pe cei „care provoacă confuzie în rândul cititorilor”, dar face taman acest lucru, cu asupră de măsură, prin ediția recent publicată.

04Acest ultim paragraf este magistral. Când un autor simte nevoia să se învăluiască în cuvinte mari, s-ar putea să fie ceva putred în tot demersul. Precum se știe, patriotismul (marca Victor Ponta) este refugiul predilect al canaliilor. Și Papa Urban al II-lea, în celebrul său appel à la croisade, se înfășura în „voia suverană a lui Dumnezeu” (Deus vult, avea să clameze auditoriul inflamat de discursul pontifului).

Să nu vorbim de „reparații morale” când trecem sub tăcere eforturile făcute de Societatea Biblică Britanică pentru publicarea versiunii Cornilescu. Ce „reparație morală” reprezintă preluarea unui text la care nu ai contribuit cu nimic? Ce normalitate emană gestul de a târî în tribunal o organizație care ți-a dat Scriptura, în diverse traduceri, încă din 1817, anul tipăririi unui NT destinat românilor din Basarabia? Ce „autoritate spirituală” poate pretinde cineva care încalcă în mod flagrant imperativele apostolului Pavel cu privire la litigiile apărute între credincioși?

05

Pe ultima pagină scrie că „drepturile acestei ediții au fost cedate (de către cine?) Editurii Societatea Biblică Română”.

Dacă dl. Cuculea tot a înființat o organizație numită Societatea Evanghelică Română, de ce nu a tipărit această Biblie prin intermediul ei? Ce nevoie mai era să apară acum o Societate Biblică Română? Scopul nu poate fi decât sporirea confuziei. În biologie procedeul poartă un nume: mimetism. Dacă vrei să folosești avantajul real al unui „concurent”, îi împrumuți „aspectul”. Șarpele-coral (una dintre cele mai veninoase târâtoare) are o „sosie” neveninoasă care i-a „împrumutat” coloratura și care astfel reușește să-i descurajeze în mod eficient pe potențialii prădători. Procedeul se întâlnește la tot soiul de specii, din toate regnurile. Se întâlnește, iată, și la exemplare din regnul uman.

Cu toată retorica sforăitoare a postfeței, trebuie să vedem ediția aceasta drept ceea ce este: o uzurpare a dreptului Societății Biblice Britanice de a tipări și difuza Biblia tradusă de Dumitru Cornilescu. Corespondența păstrată în arhiva SBB îl arată pe Cornilescu dispus să-și modifice textul în conformitate cu cerințele acestei organizații. A ignora și a minimaliza acest aspect înseamnă rea-credință, manipulare, machiavelism.


Prima parte a acestui articol AICI.

epoca

***

2. Cineva însă ar putea pune la îndoială că lucrurile acestea ar fi adevărate. Prea par din cale afară, încât știrea să fie chiar așa.

Apoi eu trebuie să spun că am cetit cererea, făcută în franțuzește, prin care Societatea Biblică Britanică dela noi mijlocește la Ministerul trebilor noastre lăuntrice pentru ridicarea măsurii cu împedecarea vânzării Bibliei la sate. Cererea aceasta a mers și la d. Titulescu, care a sărit în sus și s’a minunat văzând o asemenea măsură de prigonire asupra Bibliei; și la d. Mironescu, care a primit foarte bine pe reprezentantul Societății Biblice și i-a cerut un răgaz ca să poate răspundă (sic!). I-a făgăduit răspunsul Luni, adică în ziua când aceste rânduri vor vedea lumina zilei.

Mie numai îmi pare rău că aflu de aceste lucruri abea acum, pentrucă, fiind măsura de acum 2 luni de zile, aș fi putut răscoli cugetele ceva mai înainte și să pricinuiesc desființarea de mai nainte a unei asemenea măsuri.

Noi avem zi în București un oaspete de seamă: este d. Wiles, directorul Societății Biblice Britanice pentru Europa răsăriteană. D-sa a fost de mai multe ori în București până acum, știe toate treburile Balcanului nostru, pentrucă trăiește de 20 de ani în Belgrad, vorbește sârbește, bulgărește și cetește și limba noastră românească. Ba îți spune și fraze întregi românești, într’o rostire destul de bună. Domnia-sa se luptă azi în București pentru desființarea măsurii luate pomenite mai sus.

Dar oare numai pe domnia-sa trebuie să-l sârbească opreliștea care se pune în țara noastră pentru pătrunderea Bibliei la țară? Trebuie să ne scârbească pe noi toți și, în loc ca cineva de peste graniță să vie să ceară înlăturarea unei măsuri vrăjmașe credinței noastre, trebuie noi toți să ne ridicăm și să ne mărturisim neplăcerea că, prin asemenea fapte, putem fi înfățișați străinătății într’o lumină atât de urâtă.

A opri răspândirea Bilbliei (sic!), dar a lăsa slobodă pătrunderea tipăriturilor celor mai spurcate, este culmea neroziei și a necuviinței. Uite însă că un asemenea lucru e cu putință la noi! Mare ticăloșie!

Arhim. Scriban

***

Couldn’t have said it better myself. Cu un astfel de articol, Scriban își șterge toate păcatele pe care i le flutura pe sub nas Nichifor Crainic în anii ’20. 🙂


În volumul de scrisori pe care l-am publicat anul trecut se face referire la un incident extrem de interesant: decizia guvernului de a bloca accesul Societății Biblice Britanice în satele românești (vezi AICI). Până astăzi am căutat fără succes o confirmare a informațiilor din scrisoarea lui J.W. Wiles (reprezentantul SBB la Belgrad). Ajunsesem chiar să mă întreb dacă mărturia lui Wiles n-ar trebui luată cu rezerve, până la confirmări suplimentare.

Printr-o conjunctură extrem de fericită, am reușit să găsesc o confirmare, prin intermediul unei cunoștințe care m-a ajutat în mai multe rânduri să obțin materiale greu accesibile. Ferice de omul căruia Dumnezeu îi scoate în cale ajutor la vremea potrivită!

Articolul are meritul că întărește scrisoarea din arhiva SBB și confirmă integritatea celor raportate de James Wiles la Londra. Ce păcat că Wiles, care cunoștea mult mai mult despre dedesubturile acestei afaceri, nu a lăsat posterității detalii suplimentare!

Arhimandritul Scriban, care l-a cunoscut pe Cornilescu foarte bine, pledează energic pentru ridicarea restricțiilor. Autorul pare să considere că astfel de piedici în calea Bibliei sunt puse de „duhul francmasonic”. Din păcate, nu sunt convins că în spatele acestei acțiuni se afla Argetoianu (francmason declarat, după cum vă puteți convinge dacă îi veți citi memoriile). Din păcate (pentru ei), în spatele măsurii se află ostilitatea unor ierarhi ortodocși față de Societatea Biblică Britanică și versiunea Cornilescu.

Dacă bine îmi aduc aminte, în 1933 la putere se afla guvernul Vaida-Voievod. Anul trecut am citit cu atenție memoriile lui Argetoianu pe anul 1933, tocmai pentru a-mi face o imagine despre atmosfera din perioada în care s-a dat edictul guvernamental împotriva Bibliei. O asemenea măsură, într-o țară creștină (!), face parte dintr-o antologie a rușinii care încă nu s-a scris. Să nu uităm, suntem în minunata perioadă interbelică. La finalul aceluiași an avea să fie asasinat I.G. Duca, marcând intrarea României în zodia „Demonii”.

Să vedem mai jos prima parte a articolului.

***

În țara noastră, se petrec atâtea lucruri ciudate, că nu știi de care să te miri mai întâi. Pe de o parte, ai zice că umblăm să ne însușim metodele luminoase ale vieții din Apus, că dorim să ne scuturăm de năravurile turcești ale omului care nu altă cârmă în viață decât chefurile și trăsnelile care-l cuprind din când în când; pe de altă parte, însă vezi că nici gând nu este de primit felul de lucru al civilizațiunilor apusene, ci că o luăm razna, pe unde nici tu te gândești. Teoretic, ne mărturisim către cutare principii; practică, călcăm sălbatec peste ele. Odată uităm de toată atingerea noastră cu Apusul și o luăm tihui peste dealuri și coclauri.

Mă crucesc de o știre pe care am primit-o astăzi și care îndreptățește toate mirările mele de mai sus. În adevăr, să nu fie uimitor că la noi se pun piedeci pătrunderii Bibliei în sânul poporului nostru? Cum? Sunt slobode de a pătrunde tipărituri nerușinate, pline de cugetările cele mai porcoase, precum este revista „Râsul”, dar am ajuns să ne speriem că Biblia pătrunde prin satele noastre?

Dar dau-s’a o asemenea poruncă? Este lucrul acesta adevărat?

Apoi este. Societatea Biblică Britanică dela noi a primit înștiințarea că vânzătorii ei sunt îngăduiți să poate (sic!) răzbate cu gențile pline de Biblii prin toate orașele noastre, dar nu au voie la țară. Sunt 2 luni de când această poruncă a fost dată dela Ministerul trebilor dinăuntru.

Dar oare pe cine supără Biblia?

De! L-o fi supărând pe kir Argetoianu, că s’a mărturisit om acru către lucrurile credinței; dar nu e el la putere. Acum avem alți bărbați, care sunt pentru ridicarea satelor, pentru trezirea țărănimii la o gândire mai luminată și la un soi de viață mai spălat.

Apoi acestei țărănimi să-i fie vătămătoare Biblia? Cum se face că o asemenea poruncă se dă tocmai în vremea când cârma țării se află în mâna prietenilor țărănimii?

Să fie din prietenie către țărănime că se caută ținerea ei departe de Biblie?

Dar care este cel ce va îndrăzni să spuie că țărănimea va fi păgubită prin cetirea Bibliei? Vai de mine! Nici nu e gând!

Atunci înseamnă că, nu din grijă către țărănime s’a dat o asemenea poruncă, ci din ură către Biblie.

Și cine este cel ce are față de Biblie o asemenea simțire? Fără îndoială numai cei mânați de duhul d-lui Argetoianu. Dar e de mirare cum oamenii mânați de un asemenea duh se pot afla și într’o tabără politică a țării care nu mai este cea a d-lui Argetoianu.

Aici e partea de mirare și aceasta înseamnă că duhul francmasonic răzbește și mai departe, unde nu te aștepți, chiar între acei care ar trebui să se bucure când văd cartea Sfântă pătrunzând în sânul țărănimii noastre.

(Va urma)


Urmează al zecelea fragment din cartea cu scrisorile de/despre Cornilescu din arhiva SBB.

Dacă lucrurile decurg conform planului, săptămâna viitoare textul și fotografiile vor intra „la paginat”. Mă aștept ca în 3 săptămâni să avem cartea tipărită. Asta cu atât mai mult cu cât pe 12 noiembrie vom avea la ITP un simpozion în cadrul căruia vom lansa cartea. Un al doilea simpozion dedicat memoriei lui Cornilescu și traducerii sale va avea loc pe 18 noiembrie. Voi reveni cu informații săptămâna viitoare.

***

Biblia Cornilescu 1924

În cursul anului 1923, în afară de semnalele pozitive venite din vânzările Bibliei Cornilescu, nimic nu anunţa că această versiune va fi adoptată și publicată de SBB în tiraje de masă ori că se va impune detaşat în preferinţele comunităţii evanghelice din România. În 5 decembrie 1923, Cornilescu se întâlnea cu Robert Kilgour, unul dintre editorii SBB, care îi ceruse detalii despre metodologia sa de lucru ca traducător al Scripturii. Versiunea din 1921, în forma ei inițială, nu întrunea condiţiile pentru a fi adoptată ca text al SBB.[1] Obiecția cea mai serioasă cu privire la ediția princeps a Bibliei Cornilescu rămâne abuzul de parafraze, după cum lesne poate constata chiar și un nespecialist care parcurge, la întâmplare, câteva pagini la rând. Pentru a ilustra această trăsătură, propunem cititorului următorul pasaj (Gal. 2:15‒21):

 15 Noi sîntem Iudei din naștere, iar nu păcătoși dintre Neamuri. 16 Totuș, fiindcă știm că omul nu este pus într’o stare după voia lui Dumnezeu, prin faptele cerute de Lege, ci prin credința în Iisus Hristos, am crezut și noi în Hristos Iisus, ca să fim puși într’o stare după voia lui Dumnezeu, prin credința în Hristos, iar nu prin faptele cerute de Lege; pentrucă nimeni nu va fi pus într’o stare a omului după voia lui Dumnezeu prin faptele cerute de Lege. 17 Dar dacă, în timp ce căutăm să fim puși, în Hristos, într’o stare după voia lui Dumnezeu, și noi înșine am fi găsiți ca păcătoși, ar însemna aceasta oare că Hristos ne îmbărbătează să păcătuim? Nicidecum! 18 Căci, dacă ridic iarăși în picioare lucrurile Legii, pe cari le-am stricat, arăt prin faptul acesta că n’am avut dreptate cînd le-am stricat. 19 Cît despre mine, eu, prin Lege, am murit față de Lege, ca să trăiesc pentru Dumnezeu. 20 Am fost răstignit împreună cu Hristos, și trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și cît despre viața, pe care o trăesc acum în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, care m’a iubit și S’a dat pe Sine însuș pentru mine. 21 Nu vreau să fac zădarnic harul lui Dumnezeu; căci dacă starea omului după voia lui Dumnezeu se capătă prin Lege, însemnează că degeaba a murit Hristos.

După discuţia dintre Cornilescu şi Kilgour, lucrurile erau încă în suspensie. Societatea înclina mai degrabă către ideea revizuirii unui text consacrat. Pentru Cornilescu, ultimele zile ale lui 1923 au fost marcate de frământări puternice. În 27 decembrie i-a scris lui Kilgour o pledoarie în favoarea propriei versiuni, dar nu s-a putut hotărî să o trimită decât în 31 decembrie, împreună cu o altă scrisoare. Factorul care l-a determinat în final să o trimită a fost vestea despre intențiile SBB de a iniția revizuirea și publicarea unei Biblii mai vechi. În acest context, Cornilescu îi scria lui R. Kilgour: „Vă trimit acum scrisoarea pe care am scris-o cu ceva timp înainte, după ce am reflectat îndelung cu privire la Biblia în limba română. […] Vă rog să nu uitați că această decizie va fi de o mare importanță pentru viitorul limbajului biblic al acestei țări, de aceea nu trebuie să ne grăbim cu decizia.”[2]

[1] Politica editorială a SBB cerea ca versiunile publicate de Societate să fie cât mai literale, fără note şi fără intertitluri. Se dorea astfel evitarea publicării, în paginile Bibliei, a oricărui material interpretativ, care ar fi putut da naştere acuzaţiei de partizanat confesional.

[2] D. Cornilescu către R. Kilgour, Gislingham, 31 dec. 1923, (Doc. nr. 143).


Public mai jos traducerea unei scrisori aflate arhiva SBB din care rezultă că Nifon Bălășescu a fost considerat omul cel mai potrivit pentru a traduce VT în „valahă” (română).

Nu-mi dau seama cui îi este adresată scrisoarea. Probabil că destinatarul este secretarul SBB. Dar în ce context să-l fi cunoscut secretarul respectiv pe Nifon Bălășescu? Nu este exclus ca secretarul SBB să fi făcut „teren” în vremea juneții și să fi ajuns prin Principate, unde îl va fi întâlnit pe „preotul valah”.

Informația că acesta din urmă ar fi tradus NT în 1837 trebuie luată cum grano salis până la apariția unor dovezi mai solide.

***

Simon Mayers, București, 23 decembrie 1856

De când am primit scrisorile dvs. am fost foarte ocupat cu adunarea informațiilor cerute de Comitet pe tema traducerii VT în valahă și cred că am reușit să găsesc omul în stare să realizeze această lucrare. Probabil este o veche cunoștință a dvs., – Dl. Nifon Bălășescu, un preot valah, unul dintre cei mai inteligenți oameni din țară, care în 1837 a tradus NT în valahă pentru Societate din porunca prințului Ghika. Astăzi mi-a înmânat un memorandum în germană, din care vă voi trimite fragmente traduse în engleză. Le voi trimite simultan atât dvs., cât și Comitetului, și sper că vor conține toate informațiile cerute pe această temă.


În arhiva Societății biblice Britanice se află o traducere a Psalmilor publicată în 1923. Pe coperta volumului stă scris „Contesa Calomira de Cimara”.

Numele mă intrigă peste poate. E vorba într-adevăr de o contesă? Sau de un pseudonim? Înclin spre a doua variantă.

Traducerea a fost publicată la Iași, la Tipografia „Lumina Moldovei”.

Prețul cărții era de 50 de lei.

Prefața e interesantă prin polemica față de alte traduceri ale Psaltirii. Puteți citi mai jos textul.

Să vedem cum sună în traducere Psalmul 51. Am păstrat peste tot grafia traducătoarei. Între paranteze pătrate am pus notele de subsol.

*David își mărturisește păcatul cu Beth Șeba și roagă pe Dumnezeu să-l ierte.

[*La creștinii ortodoxi acest psalm se cîntă pentru morți și la vecernie.]

1. Meșterului cîntăreț. Un Psalm al lui David.

2. Cînd venit-a spre dînsul Nathan profetul; Cum a venit către Bath Șeba;

3. Miluește-mă, Doamne, după mila Ta!

Că mari [sunt] îndurările Tale; șterge fără-de-legile mele;

4. De multele mele păcate spală-mă,

Și curăță-mă de nelegiuirea  mea.

5. Căci fără-de-legile mele le cunosc,

Și greșala mea înaintea feții mele e veșnică;

6 Ție, numai Ție greșit-am,

Căci am făcut ceea ce e rău în ochii Tăi,

Astfel că vei fi drept în graiul Tău,

Și limpede în judecata ta.

7 Iată în păcat am fost zămislit,

Și în păcat născutu-m’a maica mea.

8 Dar [Tu] voești [ca] adevărul [să fie] în suflet;

Și înțelepciunea în taină învață-mă.

9 De păcat curăță-mă cu isop;*

[*Aluzie la modul cum se curăță leproșii: se stropeau cu o cracă de isop muiat în sîngele unei vrăbii].

Spală-mă și mai mult ca zăpada mă voi albi.

10 Fă-mă să aud bucurie și veselie,

Ferici-se-vor oasele mele, pe care le-ai zdrobit.

11 Ascunde Fața Ta de greșalele mele,

Și toate păcatele mele șterge-le.

12 Inimă curată creiază-mi Dumnezeule!

Și spirit drept înoește în mine.

13 Nu mă arunca din’naintea Feții Tale,

Și Duhul Tău cel sfînt să nu-l iei dela mine.

14 Dă-mi iarăși bucuria mîntuirii Tale,

Și duhul măreț să mă sprijine!

15 Învăța-voi pre cei nelegiuiți căile Tale,

Și păcătoșii către Tine se vor întoarce.

16 Izbăvește-mă Doamne! de sîngele vărsat [fără vină]

Dumnezeul mîntuirii mele!

Și limba mea va cînta dreptatea Ta.

17 Doamne! buzele mele deschide-le,

Și gura mea să vestească slava Ta.

18 Căci de ai fi voit jertfă, ași fi dat;

Jertfă de foc [Tu] nu dorești.

19 Jertfa [plăcută] lui Dumnezeu [este] duhul frînt;

Inima frîntă și zdrobită Dumnezeu nu o urgisește.

20 Revarsă bunurile [Tale] în bunăvoia Ta asupra Sionului,

Rezidește zidurile Ierusalimului!

21 Atunci dori-vei jertfa dreptății!

Prinosul prin jertfă de foc, și prin arderi depline;

Pe altarul Tău tauri [vor fi arși]


Pentru noutăți derulați mai jos. Postarea aceasta va rămâne o vreme „în fruntea” blogului.

Pe site-ul Societății Biblice Interconfesionale (AICI) a fost publicată o scrisoare deschisă pe care cinci membri ai familiei Cornilescu o adresează publicului evanghelic și dlui avocat Daniel Cuculea, cerându-i acestuia din urmă să înceteze orice acțiune în instanță în problema copyrighului pentru Biblia Cornilescu.

Puteți citi mai jos scrisoarea. Precizez că documentul dat publicității este însoțit de 4 anexe foarte interesante!

***

21 septembrie 2013

SCRISOARE DESCHISĂ

Scurt istoric al traducerii Bibliei Cornilescu

Dumitru Cornilescu a publicat în anul 1921 prima ediţie a Bibliei în traducere proprie, prin Societatea Evanghelică Română. Această societate a fost înfiinţată de Dumitru Cornilescu, iar prima ediţie a Bibliei tradusă de el a fost tipărită pe hârtie furnizată de Societatea Biblică Britanică (SBB), cu sprijin din partea unui grup de elveţieni, prieteni ai SBB, şi a prinţesei Callimachi, promotoare a scopurilor şi viziunii SBB.

Cedarea de către Dumitru Cornilescu a drepturilor sale de autor asupra traducerii în limba română a Bibliei a fost făcută în anul 1924, către Societatea Biblică Britanică (SBB), odată cu aprobarea şi adoptarea Bibliei Cornilescu de către comitetul SBB. Ediţia din 1924 este o revizuire a Bibliei din 1921, realizată de Dumitru Cornilescu în acord cu regulile pentru traducători ale SBB. Conform înţelegerii dintre Dumitru Cornilescu şi SBB, odată cu cedarea drepturilor de autor, pe pagina de titlu a ediţiei din 1924 nu mai apare numele traducătorului. Dumitru Cornilescu a dorit să cedeze către SBB drepturile de autor pentru traducerea Bibliei fără nicio remuneraţie, pentru ca Biblia să fie tipărită şi răspândită pe scară largă în Româna şi în diaspora. Totuşi, SBB i-a oferit lui Dumitru Cornilescu un onorariu generos pentru acea vreme, pentru munca de traducere şi corectură.

Dumitru Cornilescu a părăsit România în anul 1923 şi s-a stabilit în Elveţia. A devenit cetăţean elveţian, a fost căsătorit şi a avut un fiu, Alexandru, care a decedat în anul 1983, în Elveţia.

În anul 1971 Dumitru Cornilescu a devenit Preşedinte de onoare al Societăţii Biblice Britanice (Anexa 1), la împlinirea vârstei de 80 de ani. Tot atunci s-a sărbătorit a cincizecea aniversare a primei ediţii a Bibliei Cornilescu.

Evenimente recente neaşteptate, nedorite şi regretabile

Societatea Evanghelică Română (SER), reprezentată de avocatul Daniel Gabriel Cuculea, a fost înfiinţată în anul 1991 şi este o entitate juridică diferită de Societatea Evanghelică Română  înfiinţată de Dumitru Cornilescu în anul 1920.

În anul 1993, avocatul Cuculea, în calitate de Secretar General al unei organizaţii religioase, a început o campanie agresivă în scopul obţinerii drepturilor de autor de la SBB (Anexa 2). Fiind refuzat de către SBB, avocatul Cuculea a fost direcţionat spre colaborare cu Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR), reprezentantă a SBB în România. În urma acestui refuz avocatul Cuculea a început o campanie de denigrare a SBB şi SBIR (Anexa 3), campanie care a fost reluată de curând în anul 2011, prin diverse metode de dezinformare.  Recent, în anii 2012 şi 2013 avocatul Cuculea a luat legătura cu membri ai familiei Cornilescu şi a încercat să-i convingă pe aceştia să îi cedeze drepturile de autor, invocând iniţial dorinţa de a tipări Biblia şi ulterior intenţia de a o revizui, folosind dezinformări şi argumente neconforme cu realitatea. Rezultatul acestor acţiuni iniţiate de către avocatul Cuculea direct sau prin numeroase acţiuni în justiţie este crearea unei atmosfere de CONFLICT ŞI DEZBINARE în interiorul familiei Cornilescu.

Iniţial, avocatul Cuculea a indus în eroare o parte a membrilor familiei, pe care, fără a-i informa, i-a implicat în două procese de succesiune. S-a bazat pe faptul că acei membri ai familiei, fiind în vârstă sau în afara ţării, nu vor afla sau nu vor urmări acţiunile sale în instanţă. Mai mult, a încercat să folosească o declaraţie prin care în 1991 Iulian Cornilescu, frate al lui Dumitru Cornilescu, împuternicea editura Societăţii Evanghelice Române, reprezentată de avocatul Cuculea să preia drepturile de autor care îi reveneau ca posibil moştenitor al fraţilor Dumitru şi Gheorghe Cornilescu. Acest presupus drept se referea la lucrările lor: traduceri, prelucrări sau scrieri originale, articole de specialitate în reviste, broşuri etc. Respectivul document nu menţionează nimic despre Biblie, cunoscut fiind faptul că Biblia nu poate fi subsumată operei teologice a celor doi.

În acţiunile sale în instanţă, avocatul Cuculea voia ca această declaraţie să fie trecută ca „un supliment la certificatul de moştenitor” al lui Iulian Cornilescu, certificat care nu a existat niciodată. Menţionăm că scrisul de mână al declaraţiei nu îi aparţine lui Iulian Cornilescu, iar membrii familiei nu au avut niciodată cunoştinţă de aceasta.

Avocatul Cuculea a redactat el însuşi acţiunile în instanţă, fără sprijinul, acordul sau consimţământul familiei. Am constatat cu surprindere că în una dintre acţiuni anunţă că noi, membrii familiei implicaţi în procese, „vom consimţi   printr-o tranzacţie acceptul nostru privind cedarea drepturile de autor” către editura SER, reprezentată de către avocatul Cuculea, aşa cum hotărâse Iulian Cornilescu prin declaraţia din 1991.

De îndată ce am aflat cu surprindere despre aceste acţiuni, noi, membrii familiei pe care i-a implicat în aceste procese, i-am retras sprijinul dat iniţial deoarece am realizat că avocatul Cuculea nu a avut deloc intenţii sincere şi a acţionat necinstit şi fără consimţământul nostru.

În urma acestui lucru, avocatul Cuculea a contactat recent (august 2013) alţi membri ai familiei, nemenţionaţi şi necitaţi în dosarele deschise de el, încercând să-i convingă şi pe aceştia să conlucreze cu el, fără să le spună însă că iniţiase deja două procese. Schimbându-şi strategia radical, i-a determinat pe aceşti nou implicaţi membri ai familiei să dea o declaraţie prin care cere instanţei să constate că declaraţia lui Iulian Cornilescu este nulă, deoarece acesta nu era unicul moştenitor al lui Dumitru Cornilescu, la data semnării declaraţiei. Astfel avocatul Cuculea îşi neagă propria acţiune prin care a încercat să acrediteze ideea că editura SER, pe care o reprezintă, este posesoarea drepturilor de autor ale Bibliei Cornilescu în urma declaraţiei lui Iulian Cornilescu.

Noii membri contactaţi au devenit astfel suspicioşi faţă de cei dintâi, pe care i-au bănuit că ar fi tăinuit aceste acţiuni pentru a-i omite în mod voit din arborele genealogic al familiei pe care însuşi avocatul Cuculea l-a făcut şi l-a prezentat în instanţă, nemenţionând existenţa membrilor familiei care l-au refuzat iniţial.

Avocatul Cuculea, înainte de a-şi schimba radical strategia, a trimis mai multe scrisori (Anexa 4) direct şi prin alţi colaboratori, membri ai SER, către membrii familiei Cornilescu care s-au dezis de acţiunile sale. În aceste scrisori li se ofereau membrilor familiei Cornilescu funcţii în SER şi avantaje materiale în schimbul cedării drepturilor de autor pentru o revizuire a Bibliei (ediţia 1921) sub egida SER. Considerăm această revizuire total lipsită de sens şi de asemenea o atingere gravă la adresa drepturilor morale ale Bibliei, traducerea Dumitru Cornilescu, deoarece însuşi traducătorul a supus ediţia 1921 unui amplu proces de revizuire în urma căruia a rezultat ediţia din 1924, singura care a fost tipărită şi distribuită de atunci şi până astăzi, devenind ediţie consacrată. De asemenea, noi, membrii familiei Cornilescu, semnatarii acestei scrisori, considerăm total imorală ideea de a avea avantaje materiale în urma Bibliei, în traducerea Dumitru Cornilescu, ţinând seama de faptul că Dumitru Cornilescu însuşi, prin cedarea drepturilor, nu a beneficiat de astfel de foloase materiale. Biblia Cornilescu nu este o marfă iar membrii familie nu sunt de vânzare, acest demers fiind totodată o gravă jignire la adresa lor.

Pentru atragerea noilor membri ai familiei de partea sa, avocatul Cuculea a folosit şi foloseşte argumente neconforme cu realitatea şi prezintă eronat fiecăruia altă versiune. Una dintre versiunile pe care le răspândeşte este de natură să provoace tensiuni şi dezbinări interconfesionale împotriva membrilor Bisericii Ortodoxe, care au circulat masiv pe internet în anii 2011 şi 2012. Dorim să menţionăm că majoritatea membrilor familiei Cornilescu sunt ortodocşi, iar alţii sunt protestanţi, drept care avocatul Cuculea aduce o ofensă gravă la adresa identităţii confesionale a acestora.

De asemenea, cunoaştem faptul că anumite organizaţii şi societăţi biblice  i-au acordat sprijin avocatului Cuculea pentru a deschide procese în instanţă, fără să cunoască adevărul istoric despre traducerea Bibliei Cornilescu şi fără a fi conştienţi de riscurile pe care şi le-au asumat, provocând astfel tulburare şi dezbinare în familia Cornilescu. Nu dorim să fim victime ale scenariilor avocăţeşti aşa cum însuşi avocatul Cuculea declară într-una dintre scrisori că „se va ajunge ca istoria să fie rescrisă de avocaţi … care vor lua oricum mai mult, pentru că ei negociază direct cu beneficiarul”. Acest lucru probabil şi-l doreşte dumnealui şi alţii asemenea lui care transformă această Biblie  într-o sursă de conflict, dezbinare şi ispitire a celor creduli şi avizi de câştig material. Pe lângă avocatul Cuculea au mai apărut cel puţin doi avocaţi care pregătesc probabil împreună noi strategii, tertipuri şi forme de hărţuire a familiei Cornilescu.

Există membri ai familiei în vârstă a căror sănătate fragilă este tulburată de aceste acţiuni agresive, pe lângă neplăcerile grave create.

Facem apel către şefii de culte şi către oamenii de bună credinţă să ia atitudine şi să-l determine pe avocatul Cuculea să-şi retragă procesele deschise fără ştirea şi fără voia familiei şi să se înceteze a se „târî” această Biblie şi numele familiei Cornilescu în procese animate de resorturi meschine şi interese materiale.

Dorim, de asemenea, pe această cale să popularizăm istoria corectă a acestei traduceri şi dorinţa şi decizia lui Dumitru Cornilescu, care a cedat drepturile de autor ale Bibliei încă din timpul vieţii sale către Societatea Biblică Britanică. Autorul a considerat că pe lângă popularizarea şi distribuirea acesteia pe scară largă, SBB va proteja originalitatea şi integralitatea textului Bibliei, fapt care a fost dovedit timp de 90 de ani. Acest lucru s-a întâmplat timp de 50 de ani, încă din timpul vieţii lui Dumitru Cornilescu şi ulterior încă aproape 40 de ani, până în prezent, SBB dovedind că a protejat această traducere şi în timp de război şi în timpul comunismului, tipărind-o şi răspândind-o pe scară largă în România şi în diaspora.

Este regretabil că s-a ajuns în această situaţie şi recomandăm pentru reflecţie următoarele texte biblice, având încredere că meditarea la textul Bibliei şi rugăciunea vor ajuta la stingerea conflictelor create din neştiinţă sau rea-voinţă, care întinează memoria lui Dumitru Cornilescu şi demnitatea familiei pentru care sperăm că mai există un minim respect.

***

Un fapt absolut halucinant este că, potrivit Anexei 2, în 1993 îl găsim pe avocatul Cuculea semnatar al unei scrisori în care mulțumea Soc. Bib. Britanice pentru activitatea desfășurată și recunoștea că această entitate are copyrightul versiunii Cornilescu.

Anul trecut, lovit pesemne de o amnezie severă, dl Cuculea dădea publicității o scrisoare deschisă în care lua de suman SBB, cerându-i să producă dovada copyrightului. Istoria va lămuri probabil ițele aceastei foarte interesante și foarte radicale schimbări de poziție.

Anexa-2_Page_1Anexa-2_Page_2


Nu mică mi-a fost uluirea când am aflat că procesul privitor la Biblia Cornilescu se poartă de fapt pe două fronturi. Un proces e judecat la Secția a IV-a și celălalt la Secția a V-a.

Mai jos puteți vedea informațiile publicate pe site-ul Tribunalului București.

doua procese

Societatea Evanghelică Română (reprezentată de av. Daniel Cuculea) urmărește pe de o parte să blocheze tipărirea Bibliei Cornilescu de către cele 6 organizații pe care le dă în judecată, iar pe de altă parte să-și adjudece dreptul de autor pentru versiunile Cornilescu.

dosar 1

Mai jos informații despre al doilea dosar.

dosar 2

Dacă înțeleg bine mecanismele judiciare mioritice, procesele vor evolua separat, deși ele sunt strâns legate.

Concluzie preliminară: prin cele două acțiuni inițiate de SER (Daniel Cuculea) românii dovedesc încă o dată că au un fel foarte original de a mulțumi celor care le-au pus cândva Scriptura în mână. În 1921 Societatea Biblică Britanică a furnizat hârtia pe care s-a tipărit prima versiune Cornilescu și a achiziționat pentru distribuție o bună parte din tiraj. În anii care au urmat reprezentanții SBB au făcut eforturi considerabile pentru a face din Biblia Cornilescu ceea ce este acum. În anii 1930 au apărat această versiune de atacurile BOR cerând audiențe la N. Titulescu și la regele Carol al II-lea.

De unde se vede că miopia istorică este sora geamănă a ingratitudinii. Memoria scurtă e aproape totuna cu amnezia. Iar amnezia e sursa directă a lipsei de recunoștință pe care o vedem acum. Cunoașterea îngâmfă, e drept! Dar lipsa ei naște monștri mai periculoși.


Astăzi am revăzut primele „tipărituri biblice” Cornilescu, cele publicate sub egida Societății Evanghelice Române. Prin „tipărituri biblice” înțeleg (1) Psalmii, (2) NT, (3) Biblia și (4) NT cu Psalmi, toate în traducerea Cornilescu.

Psaltirea, NT 1920, Biblia 1921, NT cu Psalmi 1921

Probabil puțină lume știe că traducerea Psalmilor a fost publicată și separat chiar de la început. Probabil asta ar fi prima „tranșă” tipărită din ceea ce numim noi „Biblia Cornilescu”.

Din conacul Callimachilor de la Stâncești (scris Stăncești pe vremuri) n-a mai rămas nimic.

Această cărțulie a fost tipărită în România la tipografia Gutenberg, de pe strada Paris.

Hârtia (gălbejită și friabilă) în mod cert nu a fost donată de Societatea Biblică Britanică, spre deosebire de cea albă și lucioasă folosită la tipărirea Bibliei 1921.

Dacă ne imaginăm că D. Cornilescu a ajuns dintr-odată la textul Psalmilor așa cum îl avem noi, ne înșelăm. O lectură atentă a Psaltirii 1920 va scoate la iveală diferențe (probabil neesențiale) între textul ediției princeps și textul aflat actualmente în uz.

Începutul Psalmului 2 e altfel de cum îl știam. Fără „zarvă”. 🙂

Pe ultima pagină apare un text interesant:

Tipărit pentru: „Societatea biblică pentru Anglia și Străinătate”
146 Queen Victoria Street
London

Am ajustat un pic contrastul, ca să se vadă mai bine textul scris cu creionul. Dacă se și înțelege mai bine rămâne de văzut.

Cu creionul cineva (probabil Robert Kilgour, editorial superintendent la acea vreme) a scris o dezmințire. Psaltirea nu a fost tipărită oficial de SBB, ci cumpărată de aceasta, deoarece la vremea respectivă nu existau alte traduceri în stoc.

Coperta finală anunță publicarea NT și a întregii Biblii.


Radu Răzvan Stanciu, doctorand la Universitatea din Cambridge, mi-a trimis o frumoasă traducere a scrisorii pe care academicianul Ioan Bianu a trimis-o Societății Biblice Britanice în 1911.

Mulțumesc traducătorului pentru ajutorul prompt pe care mi l-a acordat.

Mai jos textul unui document care aruncă lumină asupra reformelor ortografice inițiate de Academia Română la începutul sec. XX.

Documentul în limba germană AICI.

 ***

Academia Română
București

9 noiembrie 1911

Stimate domn, înainte de toate vă rog să scuzați faptul că o absență prelungită din București în timpul vacanței de vară și munca ce s’a acumulat după revenirea mea m’au împiedicat din păcate să răspund apreciatei dumneavoastră scrisori din 10 iunie a.c.

Este cât se poate de adevărat că ediția dvs. a Noului Testament în limba română din 1909 este depășită, iar aceasta nu numai în ce privește ortografia ci și limba. Traducătorul acestei ediții aparținea după cât se pare unei orientări filologice care astăzi este abandonată de întreaga noastră lume savantă. Aceasta este așa-numita orientare latinizantă, care avea numeroși adepți până pe la mijlocul veacului trecut și a cărei identitate consta în faptul că se străduia să imprime limbii române pecetea originii sale latine prin compunere lexicală și ortografie.

Această orientare avea însă dezavantajul că limba literară și ortografia pe care ea le preconiza s’au îndepărtat din ce în ce mai mult de limba vorbită, au devenit din ce în ce mai ininteligibile maselor largi ale poporului și în consecință amenințau să producă o falie între popor și cei educați în ale scrierii.

De aceea ea a fost de la început respinsă de toți poeții și scriitorii noștri notabili și grație eforturilor și succeselor lor literare s’a reușit într’un sfârșit ca noua orientare să fie ajutată să biruiască, orientare în care, pornind de la literatura populară, se scrie o limbă general inteligibilă, cu o ortografie lesne de asimilat, simplă, fondată pe principii curat fonetice.

Academia Română din București a consacrat această nouă orientare, a introdus o ortografie fonetică bine fixată în toate detaliile și publică în prezent un mare Dicționar al Limbii Române, care este scris conform principiilor filologice ale noii orientări poporane și în ortografie fonetică.

Ortografia decretată de Academia Română a fost introdusă oficial de guvern în toate școlile, manualele școlare și corespondența birocratică și la fel de către toți responsabilii ecleziastici și școlari români din afara României. Generațiile care încep de acum să crească oricum nu cunosc vreun alt sistem, toți scriitorii recunoscuți țin astăzi de noua orientare și scriu conform ortografiei fonetice.

Prin urmare se poate spune că aceasta rămâne definitivă, dat fiind că variații de la ea se observă doar răzleț în ziare și alte publicații de presă ai căror directori și redactori ar dori să știe fonetismul implementat chiar mai adânc decât Academia a găsit de cuviință.

În ciuda acestor variații, de altfel mici și de felul celor care apar în toate limbile literare, ortografia fonetică este astăzi generalizată în română; iar pentru că ediția dvs. din Noul Testament menționată mai sus nu doar se îndepărtează în mod esențial de la aceasta, ci trebuie descrisă ca pe deplin depășită chiar din punct de vedere al limbii, ea este pentru publicul contemporan greu lizibilă și aproape ininteligibilă. O revizuire fundamentală a ei este de aceea foarte indicată, atât în ce privește ortografia cât și limba.

Aș putea să mă ofer să identific o personalitate competentă din acest punct de vedere, dar, dat fiind că aceasta este o muncă obositoare, care cere mult timp și pretinde o pregătire corespunzătoare, ar trebui să cunosc condițiile dvs. în ce privește durata în timp a lucrării, onorariul etc. înainte de a intra în negocieri cu cineva pe această temă.

Acestea vă solicit să mi le comunicați, după care eu mă voi strădui să duc această afacere la bun sfârșit spre mulțumirea dvs.

Cu multă stimă, prof. univ. Ioan Bianu.


Ca dascăl (de vreo 8 ani de zile), sunt obișnuit să vorbesc „ex cathedra”, adică de pe scaunul profesoral (grecescul καθέδρα, cathedra trecut ulterior și în latină, înseamnă „scaun”) și să mă aștept ca spusele mele să fie luate în serios și crezute. Când fac afirmații, caut să am acoperire pentru ele. Când afirmațiile sunt acuze (grave), probele sunt condiție sine qua non.

Dar când vorbești mult ex cathedra riști să ajungi să ai pretenția să fii crezut fără să produci niciun fel de dovezi. Riscul există pentru toți cei care vorbesc de pe o poziție de autoritate (spirituală, politică, academică etc.)

Ca urmare a comentariilor mele, pastorul Daniel Brânzei a reformulat postarea sa despre copyrightul Cornilescu, drept care ea sună astfel:

După Revoluție,  britanicii vor să recupereze cheltuielile făcute cu Cornilescu, cerand taxe de preluare de la toți cei care vor să multiplice Biblia aceasta și să o folosească în România. Ne-am lovit de atitudinea lor la Christian Aid Ministries și la o altă Biblie cu explicații, făcută împreună cu frații pentecostali, care este acum blocată la tipar.

Fiindcă de formație sunt un pic exeget, voi analiza pe bucățele paragraful de mai sus.

Britanicii vor să recupereze cheltuielile făcute cu Cornilescu.

Ce dovezi are autorul postării că „britanicii vor să recupereze cheltuieli”? Are în posesie vreun document din care să reiasă această dorință? A văzut vreun astfel de document? A vorbit personal cu reprezentanți SBB care i-au spus textual că „vor să recupereze cheltuieli”? Ca cercetător interesat de istoria Bibliei românești, aș fi extrem de curios să văd care este baza acestei afirmații.

Despre ce cheltuieli vorbim? Despre ce sume ar fi vorba? Ne poate spune un număr? S-au vehiculat sume exacte? Se pot face estimări? Cât de mari sunt aceste presupuse cheltuieli și la cât se ridică așa-numitele „recuperări”.

 (De remarcat stilistica frazei, mai exact conotația verbului „a recupera”. Cum ar veni, britanicii sunt niște „recuperatori”. Frați de cruce cu rackeții ucraineni sau ruși, ori cu lumea interlopă dâmbovițeană).

cerand taxe de preluare

Întreb ca Moromete în poiana lui Iocan: „pe ce te bazezi?” Cât de mari sunt aceste taxe?

Sunt taxe de preluare sau e vorba de copyright, adică de acea noțiune elementară care guvernează relațiile dintre edituri în toată lumea normală? Noțiunea de copyright presupune că nu poți să iei cu toptanul un text care nu-ți aparține și să-l publici în mod discreționar. Faptul că vorbim de Biblie nu schimbă cu nimic lucrurile. Isus Hristos însuși a recunoscut în mod explicit autoritatea cezarului asupra monedelor pe care acesta le pune în circulație și care sunt „copyrighted” cu inscripția și cu chipul autorității emitente. Analog, când o traducere apare sub o anumită siglă sau un anumit logo, se cuvine să respecți acea siglă și să ceri editurii respective permisiunea de a prelua textul dorit.

Mă tem că nu este vorba de „taxe de preluare” (stilistica aproape că ne trimite la „taxe de protecție”), ci la noțiunea comună de copyright.

Ne-am lovit de atitudinea lor la Christian Aid Ministries.

Dar oare de pe malul celălalt, al celor care au publicat sub siglă un anumit text, ca parte a unei înțelegeri clare cu autorul, lucrurile nu pot fi văzute și altfel? Oare SBB n-ar putea spune „ne-am lovit de pirateria celor care, fără să ne ceară permisiunea, au luat un text biblic ca și când acesta le aparține de drept?”

Poate o să-mi spuneți: Copyright? Legislație? Drepturi de autor? „Sunt toate mofturi de dânșii inventate”. Pedanterii burgheze, capitaliste, scorneli ale perfidului Albion, menite să împiedice nobilul scop al răspândirii Sfintelor Scripturi de-a lungul și de-a latul planetei. De ce să ne împiedicăm în mizilicuri precum respectul pentru munca altuia, legitimitate, onoare sau chiar regula de aur „faceți altora ce voiți să vă facă ei vouă”? Scopul nobil și duhovnicesc primează, anume să se tipărească și să se răspândească Scriptura. Prin comparație cu acest deziderat, celelalte chestiuni sunt mărunțișuri, pedanterii, praf în ochi. Și apoi, oare nu spune însuși apostolul Pavel că omul duhovnicesc nu se supune nimănui, ci numai imperativului Duhului?

Ei bine, mă predau, capitulez, mă socotesc învins. La asemenea discurs nu mai am niciun argument.

P.S. Acum vreo 2 ani, pe când scriam scrisori peste scrisori și dădeam telefoane peste telefoane în chestiunea manuscriselor grecești ale NT din muzeele românești, o doamnă de la Muzeul Național de Artă m-a întrebat la un moment dat: „Dar dvs. ce vă iese de aici?” Adică de ce mă dau eu peste cap și mă fac luntre și punte în chestiunea respectivă?

Boborul mânios și lesne crezătoriu de conspirații, gurile rele și cronicarii mondeni (care deseori se reunesc în aceeași persoană) își vor pune probabil aceeași întrebare: de ce m-am apucat eu să îndrept lumea și am început tocmai de la istoria versiunii Cornilescu? Ce interese meschine și ascunse am?

Mărturisesc că iarăși n-am răspuns.


Update 5 oct. 2012.

Ca urmare a comentariilor mele, pastorul Daniel Brânzei a modificat textul postării sale. Citatele preluate de mine reflectă postarea inițială a domniei sale.

***

Am citit cu mult interes, dar și cu mare stupoare, postarea pastorului Daniel Brânzei, „O nouă traducere a Bibliei”.

Cu interes, fiindcă sunt perfect de-acord că o nouă traducere a Bibliei ar fi binevenită.

Cu stupoare, fiindcă îmi vine greu să înțeleg mentalitatea care face posibilă următoarele afirmații față de care, aflat fiind la vârsta tinereții (iresponsabile), când încă mi se pot ierta multe, îmi permit să fiu în profund dezacord.

După Revoluție, cineva foarte șiret din biserica majoritară a încercat să cumpere și să îngroape apoi dreptul de a multiplica Biblia Cornilescu.

Ca cercetător (de câțiva ani buni) al istoriei Bibliei Cornilescu găsesc această afirmație foarte neverosimilă. Dacă aveți informații concrete, ar fi mai onest să le faceți publice, fiindcă altfel afirmația rămâne o acuză calomnioasă. Am scris eu însumi pe blog despre încercări ale BOR de a bloca difuzarea Bibliei Cornilescu la sate în anii ’30 și sunt convins că versiunea Cornilescu are mulți dușmani în câmpul ortodoxiei românești, dar înclin să iau cu un gram de sare informația că cineva ar fi încercat să cumpere copyrightul pentru Biblia Cornilescu.

Totuși, britanicii s-au trezit și vor acum să recupereze cheltuielile făcute cu Cornilescu, pretinzând taxe de preluare de la toți cei care vor să multiplice Biblia aceasta și să o folosească în România. Ne-am lovit de atacul lor la Christian Aid Ministries și la o altă Biblie cu explicații, făcută împreună cu frații pentecostali, care este acum blocată la tipar.

Știți prea bine că în lumea civilizată există de sute de ani ideea de copyright. A spune că acum „britanicii s-au trezit să pretindă taxe” denotă un mare și nejustificat dispreț față de Societatea Biblică Britanică, organizație care a dat românilor Biblia în tiraje de masă – zeci de mii de exemplare în interbelic – într-o vreme când nimeni nu catadicsea să o facă. A vorbi apoi despre „atacul” lor, într-o chestiune care ține de legalitate, legitimitate și, în ultimă instanță, bun simț, mi se pare de-a dreptul insultător pentru organizația respectivă. Vă puteți imagina un infractor care sparge casa unui om, încearcă să-l deposedeze de bunurile sale, iar când este prins asupra faptului se plânge că a fost „atacat”?!

La Biblioteca Universității din Cambridge am parcurs vreo 2000 de documente din arhiva SBB, inclusiv scrisori din sec. XIX, și am rămas uimit de tenacitatea acestei organizații, în încercarea de a face accesibilă Biblia în pofida prejudecăților, îngustimii și habotniciei autorităților bisericești și politice din România ori a disprețului românului de rând față de „bibliile britanice”. Că acum disprețul și insultele vin tocmai din partea celor care au beneficiat cândva de strădaniile neprecupețite ale SBB mi se pare dovada unei lipse de recunoștință stupefiante.

Comunismul ne-a nărăvit iremediabil cu ideea că Biblia ar trebui să pice din cer, gratis, pe post de pară mălăiață sau de posmagi gata „muiați”. Cumva, nu știm cum, Biblia se traduce și se multiplică singură, crește „la liber” în copaci și fiecare o poate lua și multiplica în șopronul propriu, după necesități.

Dvs. trăiți de mulți ani în lumea liberă și știți că nimic nu se face din nimic. Britanicii fac ceea ce face toată lumea normală: apără copyrightul unei ediții pe care au asumat-o la un moment dat și pe care au făcut-o să devină ceea ce este astăzi. Cine le reproșează (cu nedisimulat dispreț) acest gest, după eforturile extraordinare pe care le-a făcut SBB în teritoriile românești începând cu 1817, se descalifică în mod cât se poate de jenant.

Cred că după câțiva ani buni de studiere a istoriei versiunilor Cornilescu și după cercetarea atentă a sutelor de scrisori din arhiva SBB (pentru anii 1919-1937), am căderea să emit o părere autorizată asupra acestui subiect.

P.S. Nu sunt plătit de SBB, nu mi s-au făcut favoruri, nu primesc bani sau foloase materiale ca cercetător în arhivele ei. Am un creier propriu cu care judec (sper că echitabil) și mă pronunț ca atare. SBB a susținut și promovat traducerea Cornilescu într-o vreme când o parte dintre baptiștii și adventiștii români o criticau vehement (mâhnindu-l profund pe traducător). Precum se vede (în mod cât se poate de tragic), amnezia și miopia istorică nasc inevitabil monștrii lipsei de recunoștință.


Cercetările despre Bibliile Cornilescu devin tot mai palpitante. Astăzi Onesimus Ngundu mi-a spus că a descoperit în arhivă încă un dosar cu documente între care se află și numeroase scrisori de-ale lui Cornilescu. Abia aștept să ajung din nou luni la Biblioteca Universității pentru a le studia. Am parcurs deja patru dosare principale, pe care le credeam singurele, dar iată că noi documente ies la suprafață.

Dar n-ar fi aceasta singura surpriză din săptămâna care se apropie de final. Miercuri am avut parte de o vizită neașteptată la Tyndale House. Pe la 16.30, după scurta pauză de cafea, când abia reluasem lucrul cu forțe sporite, secretara vine să mă anunțe: „Emanuel, ai un vizitator”.

„Un vizitator? Dar nu aștept pe nimeni?”

„E cineva de la Societatea Biblică. Spune că nu vă cunoașteți personal, dar vrea să discute cu tine”.

Foarte intrigat, merg în common room, unde mă aștepta musafirul. Îmi spune că a venit în Cambridge să studieze dosarele Cornilescu și că Onesimus i-a recomandat să ia legătura cu mine. Îl interesează niște informații în legătură cu Biblia Cornilescu 1931. Sunt foarte surprins că un englez e interesat de această versiune obscură.

„Dar știți că nu există niciun exemplar în arhiva Societății Biblice”, îi spun eu. Și mă mir în sinea mea că Robert Kilgour, altminteri foarte atent să adune în biblioteca de la Bible House orice nouă versiune a Bibliei, a omis tocmai această ediție în format mare.

„Da, știu că nu există. Am căutat-o deja”.

Îi povestesc pe scurt istoria acestei versiuni și miturile care circulă despre ea (în principal cel potrivit căruia Cornilescu, pentru a contracara acuzele că ar fi tradus Biblia prea liber și folosind alte versiuni, s-ar fi apucat să facă o versiune complet nouă, literală, pornind de la textele originale).

Aflu de la el că un exemplar din Cornilescu 1931 se găsește în biblioteca Institutului „Timotheus” din București. Nu-i așa că Dumnezeu are simțul umorului? Trebuia să mă aducă la Cambridge ca să aflu de la un englez că în sat la mine e o Biblie după care am alergat multă vreme cu pletele-n vânt (vorba lui Creangă) și cu limba de-un cot!

„Extraordinar. Eu am avut în mână un exemplar de la niște prieteni de familie. Am reușit să o scanez, dar nu știam de existența vreunui alt exemplar.”

Așadar, în România există cel puțin două exemplare ale versiunii 1931. Probabil că există mai multe, dar despre două am eu cunoștință.

Dintr-una în alta, îi spun că ar fi interesant de văzut adresele la care a locuit Cornilescu pe durata șederilor lui în Anglia, mai ales că numele străzilor nu s-a schimbat în cei aproape 90 de ani de când a pus Cornilescu piciorul pe tărâm englez. El are o idee și mai bună: instalarea unor plăci memoriale în locurile respective, după modelul celor albastre care pot fi văzute și la Cambridge. Amplasarea lor s-ar putea face cu efort minim, prin bună înțelegere cu actualii proprietari și cu consiliile locale.

Decidem că n-ar fi rău să facem împreună un circuit prin Londra și pe la Brighton, pe urmele traducătorului nostru. Nu știu exact când vom purcede efectiv la drum, dar proiectul sună promițător. Dacă totul decurge conform planurilor, voi scrie în mod cert o postare despre peregrinările lui Cornilescu în Anglia. Se înțelege, o postare împănată cu fotografii din belșug!

Țineți aproape!