Situaţia Străjerilor şi a lui Iosif Ţon a fost lămurită de Consiliul Uniunii Baptiste.

Verdictul este de fapt o sumă de trei verdicte: (1) „retragerea ordinării” pentru Iosif Ţon; (2) suspendare temporară din slujire pentru pastorii Ioan Peia şi Ilie Popa; (3) cerere de excludere pentru Nelu Demeter.

Citez din comunicatul oficial:

1) În urma declaraţiilor şi a comunicatelor fratelui Iosif Ton prin care recunoaşte şi afirmă alăturarea sa la gruparea „Străjerilor”, alegând astfel să iasă din cadrul practicilor şi învăţăturilor bisericilor baptiste din România, Consiliul Uniunii a decis retragerea ordinarii pentru slujire a fratelui în bisericile baptiste din Uniunea Baptistă din România, până la o vreme de îndreptare şi pocăinţă.

Este prima oară când iau cunoştinţă de faptul că unui pastor i se poate „retrage ordinarea”. Ştiam că i se poate retrage legitimaţia, dar nu şi ordinarea. Sunt foarte curios dacă şi în Cultul Penticostal se practică aşa ceva (retragerea ordinării) pentru un pastor exclus din cult.

Ce se întâmplă cu Iosif Ţon dacă „se pocăieşte şi se îndreaptă”? Este ordinat din nou? I se recunoaşte ordinarea printr-o formalitate birocratică?

2) Până la clarificarea situaţiei, Consiliul Uniunii a decis suspendarea din slujire ca păstori baptişti a fraţilor Ioan Peia şi Ilie Popa.

Deci lor nu li se retrage ordinarea, dar sunt suspendaţi din slujire. Verdictul pare mai blând. Dar de ce, câtă vreme Iosif Ţon şi cei doi sunt în aceeaşi tabără şi fac parte din aceeaşi mişcare? De ce este „abaterea” lui Iosif Ţon mai gravă? Fiindcă este mai publică?

3) Comunitatea Bihor a comunicat faptul că fratele Nelu Demeter nu este ordinat ca păstor sau prezbiter în bisericile din Uniunea Baptistă şi a solicitat bisericii locale excluderea acestuia până la îndreptarea sa.

Să vedem dacă biserica locală se va conforma. Ar fi interesant de ştiu ce se va întâmpla dacă biserica locală va refuza să-l excludă. Va fi exclusă biserica locală din Uniune?

În final, câteva observaţii care ţin de exprimarea folosită în comunicat. Frazele lungi şi stângace lasă loc ambiguităţilor.

Consiliul Uniunii Baptiste din România se delimitează de practicile şi învăţăturile nebiblice şi străine de practica şi învăţătura bisericilor baptiste promovate de cei care se numesc ”Strajerii”.

Din acest paragraf se poate înţelege, la limită, şi că Străjerii promovează „practica şi învăţătura bisericilor baptiste” sau că „bisericile baptiste sunt promovate de Străjeri”.

Secvenţa „promovarea învăţăturilor grupării din Africa condusă de Chris” conţine nu doar cacofonie care poate fi evitată („Africa condusă”), ci şi o ambiguitate din care se poate înţelege că Africa e condusă de Chris! Cine ştie!?

Greu de explicat este şi fraza următoare:

Consiliul Uniunii afirmă faptul că baptiştii din România stau în continuare lângă doctrina faţă de persoana Duhului Sfânt, lucrarea Sa şi faţă de înţelegerea darurilor spirituale aşa cum sunt acestea prezentate în Sfânta Scriptură şi înţelese în bisericile noastre.

Cum poate cineva să stea „lângă o doctrină”? O asemenea afirmaţie invită comentarii şi parafraze maliţioase. De la „a sta lângă” la „a fi pe lângă” e cale scurtă.

Există „doctrine faţă de Duhul Sfânt”? Sau „doctrine faţă de înţelegerea darurilor spirituale”?

Aceste neajunsuri îmi confirmă impresia că, în materie de comunicate oficiale, atât baptiştii, cât şi penticostalii „stau în continuare lângă” sau „pe lângă”. Un ochi de filolog (iar Uniunea Baptistă nu duce lipsă de filologi pricepuţi) ar fi eliminat toate aceste probleme (şi altele).

Sper ca acest semnal de alarmă (venit din partea unui penticostal) să ducă la o remediere a situaţiei. N-ar fi rău dacă un baptist ar trage un semnal pentru confraţii mei penticostali, ca să ne purtăm astfel unii altora poverile.  🙂

P.S. O primă luare de poziţie puteţi citi pe blogul pastorului Petru Lascău


Am luat astăzi cunoştinţă de reacţia lui Iosif Ţon la acuzele şi rechizitoriile de care a avut parte după ce s-a alăturat „Străjerilor”.

Mărturisesc că, după sutele de reacţii şi comentarii blogosferice, n-a reuşit încă nimeni să mă lămurească în privinţa „păcatului” de căpătâi al acestei grupări. Desigur, sunt suspicios faţă de mişcările care promovează descărcările emoţionale violente, faţă de efervescenţele care te sleiesc emoţional (aici am înţeles perfect reticenţa lui C.S. Lewis faţă de manifestarea prea liberă a sentimentelor), însă consideră că asta e doar o chestiune de gust, nu de pravoslavnicie.

Dar nu ca să-i discut pe mult-discutaţii „Străjeri” m-am apucat să scriu această postare, ci fiindcă sunt intrigat de un aspect în aparenţă minor din postarea lui Iosif Ţon. Redau un citat mai larg:

Cuvântul „carismatic” vine de la cuvântul grecesc harismata, folosit de apostolul Pavel în introducerea la discuţia lui extinsă despre darurile Duhului Sfânt din 1 Corinteni 12-14:

„În ce priveşte darurile spirituale (harismata), nu voiesc, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă.” Ceea ce în traducerea română este redat prin două cuvinte, ”darurile spirituale”, sau „darurile duhovniceşti”, în originalul grec este un singur cuvânt: harismata. Pentru a-i uşura cititorului urmărirea argumentării mele, voi cita aici afirmaţiile esenţiale ale lui Pavel despre aceste „daruri”, sau „harisme”, sau „carisme.”

Deşi Iosif Ţon scrie că termenul din 12:1 este charisma, în originalul grecesc nu întâlnim charisma (plural charismata) ci pneumatikon (lucruri spirituale / daruri spirituale). Citez din textul grecesc Nestle-Aland: Περὶ δὲ τῶν πνευματικῶν, ἀδελφοί, οὐ θέλω ὑμᾶς ἀγνοεῖν.

Sigur, mi se va spune că termenul pneumation (folosit de Pavel la plural, pneumatika) e practic sinonim cu charisma. Se prea poate. Nu aici e problema.

Problema e că paragraful scris de Iosif Ţon conţine un neadevăr şi el trebuie corectat. Chiar dacă zahărul şi zaharina sunt ambele dulci şi interschimbabile (cel puţin pentru unele persoane), trebuie să ştim că zahărul e zahăr şi zaharina e zaharină.

Spun asta mai ales ştiind că unii exegeţi se întreabă dacă nu cumva 1 Corinteni 12:1 s-ar mai putea traduce şi prin „chestiuni spirituale”: „Cu privire la chestiunile spirituale, nu vreau să fiţi în necunoştinţă, fraţilor” etc.

Cât despre termenul charisma, pomenit de Iosif Ţon, el se întâlneşte prima dată în 12:4, în secţiunea 12-14 din 1 Corinteni. Pentru rigoare, dau mai jos lista completă a ocurenţelor în Noul Testament grec.

Rom. 1:11; Rom. 5:15,16; Rom. 6:23; Rom. 11:29; Rom. 12:6; 1 Co. 1:7; 1 Co. 7:7; 1 Co. 12:4,9,28,30,31; 2 Co. 1:11; 1 Tim. 4:14; 2 Tim. 1:6; 1 Pet. 4:10

De altfel, Iosif Ţon mai introduce acest verset şi în 14:1, deşi în original e folosit tot termenul pneumatika (Διώκετε τὴν ἀγάπην, ζηλοῦτε δὲ τὰ πνευματικά, μᾶλλον δὲ ἵνα προφητεύητε.)

”Urmăriţi dragostea. Umblaţi şi după darurile duhovniceşti (harismata), dar mai ales să prorociţi. Într-adevăr, cine vorbeşte în altă limbă nu vorbeşte oamenilor, ci lui Dumnezeu; căci nimeni nu-l înţelege şi cu duhul el spune taine. Cine proroceşte, dimpotrivă, vorbeşte oamenilor spre zidire, sfătuire şi mângăiere. Cine vorbeşte în altă limbă se zideşte pe sine însuşi; dar cine prooroceşte zideşte sufleteşte Biserica. Aş dori ca toţi să vorbiţi în limbi, dar mai ales să prorociţi” (14:1-5).

Aceste amendamente fiind aduse, trebuie să mărturisesc că reacţia lui Iosif Ţon mi se pare justă şi echilibrată.

Am atras atenţia asupra acestor chichiţe fiindcă un teolog de talia fr. Ţon trebuie să transmită învăţătura cu maximum de claritate.

Există deci doi termeni folosiţi de Pavel pentru a face referire la darurile spirituale: unul e pneumatika şi altul e charismata. Sunt de părere că cei doi sunt interschimbabili, dar oricât de sinonimici i-am considera, în final rămân tot doi.