Prof. univ. dr. Codrin Liviu Cuțitaru despre „Surprins de Bucurie”

Abia la recent petrecutul simpozion C.S. Lewis organizat la Iași (vezi AICI) am aflat de această recenzie, publicată de prof. univ. dr. Codrin Liviu Cuțitaru în Dilemateca (octombrie 2013). Cu permisiunea autorului o reiau aici, fiindcă probabil cei mai mulți cititori ai blogului nu au acces la ea.

DISECȚIA UNUI SENTIMENT

C. S. Lewis

Surprins de bucurie

Traducere din engleză şi note de Emanuel Conțac

Cuvînt înainte la ediția în limba română de Walter Hooper

Colecția Memorii/Jurnale/Călătorii

Editura Humanitas, 2013, 260 p., 29 RON

Surprised by Joy/Surprins de bucurie este, la prima vedere, o autobiografie (scrisă și publicată de C. S. Lewis în ultimii lui ani de viață: volumul a apărut în 1955, cu șapte ani înainte de dispariția creatorului Narniei!). După o lectură atentă a textului însă, observăm că ideea autobiografică se situează, pentru Lewis, pe un plan secund. Pe de o parte, intervalele existențiale explorate sînt puține și incomplet prezentate, iar, pe de alta, autorul mărturisește frecvent, cu umor, că nu e foarte sigur de veridicitatea faptelor expuse (susține că memoria îi joacă feste și că realitatea confesiunii sale epice trebuie privită cu circumspecție). De aceea, lectorul subtil al memoriilor de față va găsi mobilul demersului altundeva. Cel mai probabil, el se ascunde în haloul deschis  discret de C. S. Lewis pe palierul introspectiv al amintirilor lui. Titlul cărții conține de altfel și cheia de lectură. Scriitorul urmărește obsesional, pe parcursul efortului autoscopic și mnemotehnic, înțelegerea și definirea stării de bucurie care l-a vizitat – scurt, dar copleșitor (o metaforă recurentă în volum este stabs of joy/străfulgerări de bucurie) – în diverse faze ale vieții. Cîteva explicații devin aici absolut necesare.

În primul rînd, “bucuria” la care se referă Lewis nu are nici o legătură cu numele soției sale (Joy Gresham), pe care o cunoaște mult după evenimentele narate în această autobiografie. Titlul propriu-zis (Surprised by Joy) intertextualizează un faimos poem al romanticului William Wordsworth – Surprised By Joy, Impatient As The Wind (unde, în registru liric, bucuria capătă într-adevăr dimensiuni extatice, mai ales prin medierea caracterului său ambivalent și paradoxal, de simultaneitate a intensității și brevității; pentru Wordsworth, fericirea pigmentează inefabil, cu străluciri ireale, o lungă și dureroasă noapte a existenței pămîntești!). Lewis nu face aluzia textuală întîmplător. Și în registrul lui hermeneutic, bucuria rămîne un episod tranzitoriu (aidoma unei “străfulgerări”), însă implicațiile analizei din volum merg ceva mai departe. La un moment dat, în activitatea sa academică, de la Oxford și, ulterior, Cambridge, autorul se familiarizează cu noțiunea germană de Sehnsucht – un echivalent relativ al bucuriei (termenul anglofon cel mai potrivit pentru Sehnsucht rămîne cel de longing, concept foarte apropiat de dor, în română!).

Acest cuvînt se suprapune cel mai bine, din perspectiva lui C. S. Lewis, pe subtextul metaforei menționate: străfulgerări de bucurie. Autobiografia în discuție capătă astfel o nouă semnificație. Scriitorul încearcă să definească acea identitate psihologică a individului aflat în tensiunea spirituală ce precede credința în Dumnezeu. Se știe, scriitorul s-a reconvertit la creștinism în 1929, după o pauză atee de aproximativ două decenii. Una dintre definițiile cele mai sugestive date bucuriei, în autobiografie, e de dorință neîmplinită. În teoria implicită a lui Lewis, ateul trăiește stări de fericire nefinalizată, venite din intuirea divinității (și a nevoii de Dumnezeu), fără însă și puterea interioară de asumare a autenticității unei asemenea intuiții. Bucuria lui are o natură relativă și instabilă. Principiul fundamental al analizei autorului devine, prin urmare, unul religios. În anii formativi (cînd era ateu), el ajunsese compulsiv în căutarea stării de bucurie, pe care și-o procura, fugitiv, din lecturi (autobiografia se poate citi ca un fascinant jurnal de lectură), scris (felul în care se naște Narnia, în imaginația prozatorului, e ușor de intuit de-a lungul introspecțiilor sale), educație (sistemul educațional al Angliei interbelice e prezentat aici în detaliu) etc. Toate erau însă variante-surogat ale ei. Odată cu redescoperirea credinței, obsesia bucuriei încetează. Sehnsucht-ul a revenit la arhetip.

Codrin Liviu Cuțitaru

 

„Surprins de Bucurie” (ed. a II-a) a ieşit de la tipar

Cu zece zile în urmă anunţam că Suprins de Bucurie urmează să fie retipărită.

Între timp, cartea a ieşit de la tipar şi este disponibilă. Cel puţin în magazinul online Humanitas.

Preţul este de 29 de lei.

 

Autobiografia lui C. S. Lewis, recenzată de Corneliu Simuţ

Site-ul Oglindanet a publicat astăzi o recenzie a cărţii Surprins de Bucurie. Autorul textului este Corneliu Simuţ, conferenţiar la Universitatea „Emanuel” din Oradea. Redau mai jos un fragment. Text integral al recenziei poate fi citit AICI, pe Oglindanet.

Cartea este, după însăşi mărturisirea autorului, „povestea convertirii“ sale — de aici şi subtitlul traducerii în limba română „Povestea unei convertiri“ preferat variantei originale „The Shape of My Early Life“ — de la ateism mai întâi la teism şi, în cele din urmă, la creştinism. Desfăşurarea povestirii se întemeiază, de la un capăt la celălalt, pe noţiunea de bucurie definită nu ca plăcere sau satisfacţie sufletească, ci mai degrabă ca „dorinţă neîmplinită“ care totuşi e mai de dorit decât orice altă împlinire. Bucuria lui Lewis e un fel de „dor“ ce se vrea ostoit, dar care — după cum citim pe mai bine de două sute de pagini — e mai uşor de recunoscut decât de potolit.

 

Feedback la „Bucurie” pe Oglindanet

Cristian Bădiliţă a publicat pe Oglindanet un scurt semnal pe marginea cărţii Surprins de Bucurie. Redau mai jos un fragment:

Lewis scrie acest volum la maturitate (între 1948-1955), retrasând, de fapt, „etapele” convertirii sale la creştinism. Suntem departe de „raptul” spontan şi violent al unui Pavel ori de bulversarea unui Pascal. Credinţa tânărului universitar irlandez se coace „la focul raţiunii”, prin câteva întâlniri decisive şi mai ales prin câteva lecturi. Până la identificarea Obiectului bucuriei în persoana lui Isus Cristos, Lewis trece printr-o fază, destul de lungă, de păgânism estetic şi teism.

Textul integral al articolului AICI.

P.S. Revista Oglindanet îşi înnoieşte conţinutul în zilele de duminică, respectiv miercuri. În mod excepţional, anumite articole sunt publicate şi în afara programului.

 

Surprins de Bucurie – recenzie (II)

Mai jos puteţi citi partea a doua a recenziei lui D. Fărcaş la „Surprins de Bucurie”. Enjoy!

Spaţiul. Locul unei Persoane

Spaţiul imaginar este, surprinzător, un reper pentru cel real. Spaţiile volumului pendulează, de altfel, între ficţional şi real.

Lui Lewis îi este mai la îndemînă să ofere toponimice fictive ori nume inventate pentru spaţii reale, pentru şcolile pe care le-a frecventat sau prin care a peregrinat. Prima explicaţie în favoarea unei asemenea opţiuni este discreţia, care îl determină să protejeze persoane şi instituţii pe care le critică, glisîndu-le oarecum spre ficţional. Totuşi, se poate însă presupune că nu ficţionalul în sine (nici discreţia pe care o asigură ficţiunea) justifică opţiunea autorului; recursul la nume fictive, ci (şi) intenţia de a confisca realul prin imaginar şi imaginaţie. Aşadar, Şcoala Wynyard din Watford este – pentru autor – Belsen (după numele lagărului de cocentrare nazist Bergen-Belsen, din Saxonia Inferioară) (p. 41); traversarea mării din Belfast spre Anglia este, pentru copilul plecat de timpuriu de acasa, la şcoala de la Watford, un soi de trecere a Styxului, o coborîre iniţiatică în Infernul şcolăresc şi (de)formativ (p. 40); Colegiul sugestiv numit Malvern este, în realitate, Colegiul Wyvern (pp. 48, 100); şcolii Cherbourg House preferă să îi spună şcoala Chartres (p. 72); iar Casei Glenmachan, domiciliul unor rude apropiate, preferă să îi spună Mountbracken (p. 61). În schimb, domiciliile copilăriei sînt numite simbolic Casa Veche şi respectiv Casa Nouă (de această dată după uzanţele familiei Lewis, care angajează totuşi – s-o recunoaştem! – suficientă încărcătură simbolică).

Şi spaţiile mitologice – tărîmul zeilor din mitologia scandinavă (Asgard), de pildă – sau spaţiile mitologiei imaginare subiective – Tărîmul Nordic (tărîm inventat de Clive Staple în copilărie) – sînt doar umbre, ba chiar urme în imaginar ale unui tărîm mai înalt, nespaţial, acela la Bucuriei („puteam oare să fiu nefericit trăind în Paradis?”, p. 135, spune Lewis referindu-se la spaţiul pe care îl subîntindeau miturile pentru el, copilul care a fost). Însăşi jubilarea în faţa faptelor vitejeşti ale personajelor mitologice îi oferă lui C.S. umbrele prefiguratoare ale unei bucurii i-reale, in-imaginabile şi non-ficţionale – aceea a harului.

Descrierea spaţiului familiar, al Irlandei natale, cu contrastele ei, se lasă asociate cu bipolarităţile mitice – Niflheim (întunecatul Ţinut al Negurii) şi Asgard (ţinutul zeilor) (p. 171) – şi mai departe cu spaţiile spirituale (nespaţiale). În ultimă instanţă, periplul la care ne invită Lewis, în ţinutul natal, ne duce „spre capătul lumii, ţinutul dorului, care frînge şi încîntă inima” (p. 172).

În acest fel, Lewis relativizează situările spaţiale, căci cartea este o autobiografie spirituală, în care spaţiul exterior este doar pretextul spaţializării interioare. Mai mult, reperele topologice reale au prea puţină importanţă, pentru că Surprins de Bucurie este o carte despre topos-ul Bucuriei înseşi: un topos care se sustrage geografiei britanice, ca şi istoriei personale a autorului. Bucuria este un fenomen originar, al cărui topos este o lume imaginală (mundus imaginalis), un spaţiu situat dincolo de realitatea factuală şi obiectivă, însă deloc ficţională sau fictivă. Realitatea imaginalului face din mundus imaginalis o lume a-topică, netopologică, însă nicidecum utopică; o lume la care oricine poate participa, cu condiţia unică… să fie surprins de Bucurie! În esenţa lui, topos-ul Bucuriei este de-spaţializat.

Alte cîteva surprize din Surprins de Bucurie

Surprins de Bucurie este (surprinzător?) o analiză fenomenlogică a unor fenomene originare – Bucuria, Lucrurile, Carnea, Lumea etc. –, aşa cum se constituie ele în conştiinţa subiectivă a autorului. Cu siguranţă, Bucuria este un principiu cosmotic, ordonator: el rînduieşte o întreagă lume. Bucuria reconstruieşte lumea după legităţi care îi sînt proprii.

Cartea lui C.S. Lewis este nu doar o autobiografie spirituală, ci şi analiza unor maniere de situare în lume: prin ficţiunea literară, prin fantezia copilărească şi prin viaţa imaginară (ori imaginală, cum prefer să o numesc, după Henry Corbin).

Citind autobiografia lui C.S. Lewis, este cu neputinţă să nu te regăseşti surprins. Însă miza volumului se ancorează în alte prize, mai profunde (în orice caz, existenţiale, ba chiar soteriologice, nu stilistice: în veritabila Sur-Priză a Bucuriei negrăite şi strălucite (1 Petru 1:8).

În fine, Surprins de Bucurie apare în româneşte, în tălmăcirea lui Emanuel Conţac, într-o limbă română sărbătorească. Cum altfel decît o surpriză a lecturii?

 

Surprins de Bucurie – recenzie (I)

Nu ştiu ca apariţia cărţii „Surprins de Bucurie” să fi stârnit reacţii în presa culturală românească (pe care, trebuie să admit, nu prea o urmăresc). Cartea a fost întâmpinată şi prezentată aproape exclusiv pe bloguri. Acum mai bine de o lună, cred, descopeream pe site-ul Humanitas o recenzie de substanţă semnată de Daniel Fărcaş, care a concurat cu ea la concursul Face a Book. Încă de când am citit recenzia am ştiut că şansele mele de a câştiga s-au diminuat semnificativ, ceea ce s-a şi întâmplat, fiindcă Daniel a câştigat „lozul” cel mare. Deoarece „fericitul câştigător” face o bună prezentare a cărţii, i-am cerut permisiunea să o public şi pe blogul meu, în speranţa că le va fi de folos altor cititori ai lui C. S. Lewis. Să-mi fie deci iertat acest mic act de vanitate. 🙂

Surprins de C. S. Lewis

O singură carte din opera lui C.S. Lewis îţi este suficientă ca să înţelegi că autorul le livrează cititorilor săi, prin vocaţie, surprize nenumărate. Orice lectură ulterioară din C.S. Lewis se face în orizontul aşteptării surprizelor de orice fel: stilistice, livreşti, ideatice, spirituale. Nu întîmplător, Surprins de Bucurie este, deloc surprinzător, o carte surprinzătoare: ea îţi livrează la tot pasul surprize pe care nu le întrevezi, deşi te aştepţi îndeobşte la surprize. Particularitatea volumului ţine însă de faptul că volumul se vrea o fenomenologie a Bucuriei, o analiză a unui fenomen în ultimă instanţă universal şi obiectiv(abil), dar urmînd firul unui periplu subiectiv.

Deşi este o autobiografie, nu firul narativ este esenţial; devenirea întru fiinţă a lui Lewis se judecă după logica unui periplu atemporal. Temele ne sînt aici mai utile decît timpii succesivi. Aşadar, imaginaţia (ca facultate care frizează mistica); bucuria; spaţialitatea – iată elementele fundamentale ale unei biografii spirituale.

Imaginaţia

Facultatea imaginaţiei ocupă un loc central în economia autobiografiei spirituale a lui Lewis. Pentru el, termenul nu desemnează plăsmuirea, nici reveria (ori fantezia), dar nu uită să îi recunoască celei dintîi însemnătatea („Plăsmuirea este esenţialmente diferită de reverie; dacă cineva nu reuşeşte să vadă diferenţa este pentru că nu le-a experimentat pe amîndouă”, p. 31). Plăsmuirea este imaginaţia ficţională, pe care copilul Clive Staples şi-o manifestă în ingenioasele scenarii despre Tărîmul-Animalelor, şi despre care mărturiseşte că l-a pregătit ca să devină romancier. În schimb, reveria nu este deloc productivă, pentru Lewis. Abia a treia accepţiune („cea mai înaltă”, p. 31) a imaginaţiei este esenţială pentru destinul spiritual al lui Lewis. Imaginaţia este facultatea care mediază (sau mijloceşte?) accesul la fenomene originare ori la esenţa lucrurilor; în acest fel, imaginaţia în sensul ei deplin se raportează la real, nu la ficţional. Exemplele lui Lewis sînt: „amintirea unei amintiri”, anume amintirea unei dimineţi din copilăria sa timpurie, petrecută în Casa Veche, atunci cînd fratele său aduce în cameră o grădină de jucărie – un fel de Eden la purtător; apoi, fascinaţia pe care o exercită asupra lui Ideea de Toamnă, sub imperiul lecturii povestirii Squirrel Nutkin, de Beatrix Potter; în al treilea rînd, e vorba de lectura poemului Saga regelui Olaf, de Longfellow (pp. 32-33). Pornind de la cele trei experienţe care relevă de imaginaţie, Lewis indică pentru prima dată că autobiografia sa se încheagă în jurul Bucuriei, care trebuie deosebită atît de Fericire, cît şi de Plăcere.

Privilegiul imaginarului ţine aşadar, pentru Lewis, de faptul că el îl conduce spre o realitate mai reală decît realitatea factică (aşadar, către imaginal, în termenii lui Henry Corbin). Pentru adolescentul ateu şi materialist, imaginarul şi ficţionalul constituie o alternativă preferabilă la real (pp. 187-188); imaginalul nu mai avea loc, pentru el.

De altfel, imaginarul trebuie deosebit de exterior. Sau, altfel spus, ficţiunea romanescă sau a copilăriei (Tărîmul-Animalelor) se situează mai curînd în exterior faţă de veritabila interioritate a vieţii imaginare. Aşadar, irealitatea ficţională se deosebeşte de consistenţa realităţii interioare a imaginaţiei:

„Prin viaţă imaginară înţeleg aici doar viaţa referitoare la Bucurie, – incluzînd în viaţa exterioară mult din ceea ce, în mod obişnuit, este pus în legătură cu imaginaţia, de pildă, o mare parte din lecturi şi toate fanteziile care ţin de eros sau de ambiţii; căci toate acestea îşi caută folosul propriu. Chiar şi Tărîmul-Animalelor şi India aparţin «exteriorului»” (p. 93).

Dacă prima experinţă de natură spirituală (sau prima întîlnire cu Bucuria) s-a petrecut în spaţiul subîntins de imaginaţie (a pierdut-o însă în urma decesului mamei), în acest caz este vorba de o „Renaştere imaginativă” (p. 93) catalizată de interesul pentru Siegfried şi pentru operele lui Wagner. Interesantă este şi fascinaţia lui C.S. Lewis pentru muzica lui Wagner, care aminteşte de interesele teologice ale lui Kierkegaard şi Karl Barth pentru muzica lui Mozart; sau de interesele filosofice (dar nu fără greutate teologică) ale lui Nietzsche pentru muzica lui Wagner.

Bucuria

Autobiografia lui C.S. Lewis este un tratat asupra Bucuriei sau o „istorie a Bucuriei”, născută dintr-o întîlnire personală cu ea; în fine, poate mai degrabă o odă… Fulguraţiile Bucuriei în extazul produs de frumuseţile naturii şi mai ales cele născute din fascinaţia cărţilor nu sînt decît urme („Doar treptat mi-am dat seama că toate acestea erau altceva decît Bucuria originară”, p. 182). Lewis se sustrage înţelept capcanelor romantice, care confundă extazul estetic cu detaşarea mistică, natura cu spiritul, poezia cu mistica. Ele sînt însă repere de-a lungul unui itinerar personal către Bucurie. „Cred că toate lucrurile, în felul lor, reflectă adevărul ceresc, iar rolul imaginaţiei nu este tocmai de neglijat. (…) Această viaţă inferioară a imaginaţiei nu este începutul vieţii superioare a spiritului sau pasul ulterior în direcţia ei, ci o simplă imagine” (p. 184). Este vorba aici, fireşte, de o imaginaţie care are alte obiecte decît divinul: încîntarea estetică, fascinaţia faţă de natură, căci „«încîntarea» este un produs secundar”, care „apare doar cînd atenţia şi dorinţa se concentrează în întregime asupra altui lucru – un munte îndepărtat, trecutul sau zeii din Asgard” (p. 185). Lewis recunoaşte că nu Tărîmul Nordic – inventat de el şi acum aflat în declin – este ceea ce caută, ci un Tărîm cu adevărat cardinal! Tărîmul Nordic, ficţional era doar semnul unui alt tărîm: unul real şi lăuntric, dar nu subiectiv.

(va urma)

 

Surprins de Bucurie. Stoc epuizat.

Cu satisfacţie, dar şi cu regret am constatat zilele trecute că Surprins de Bucurie nu mai e de găsit pe site-ul Librăriei Humanitas. După un 1 an şi trei luni, tirajul pare să se fi epuizat. Probabil se mai găseşte rătăcit prin librării mai mici. Nu am idee dacă se plănuieşte vreo reeditare, dar am să anunţ dacă ştiricesc ceva despre asta.

Mă bucur că Lewis şi-a găsit cititorii, chiar dacă unii dintre ei ar fi dorit o convertire mai zguduitoare, în buna tradiţie evanghelică. 🙂

P.S. (7 sept.) Cartea mai poate fi cumpărată din librării online mai mici, după cum indică o simplă căutare pe Google.

 

„Surprins” la Biblioteca Bodleiană

După aparţia cărţii „Surprins de Bucurie” în româneşte, două exemplare i-au fost trimise şi lui Walter Hooper, consilierul literar al patrimoniului lui C.S. Lewis. Un exemplar era pentru el şi altul pentru Boldeian Library din Oxford.

M-am uitat de curând să văd dacă exemplarul trimis a fost înregistrat în catalogul celebrei biblioteci oxoniene. Şi, surpriză, apare cu nota „Donation Hooper 21 NOV 2008”.

În şase luni de la apariţie (iunie-noiembrie 2008), se vânduseră 1200 de exemplare din „Surprins”, adică mai mult de jumătate din tiraj.

Foto stânga: C.S. Lewis şi Walter Hooper.

Foto: Sala Radcliffe a Bibliotecii Boldeiene din Oxford. Biblioteca are şi depozitul legal, deci primeşte câte un exemplar din fiecare carte publicată în Marea Britanie.

 

C.S. Lewis în TOP 10

Au trecut deja aproape 4 luni de la publicarea autobiografiei lui C.S. Lewis în româneşte. După ce a oscilat multă vreme undeva aproape de locul 15, cartea a urcat în Top 100 Humanitas pe locul 8, semn că „se cere”.

Numai în 2 luni (iunie şi iulie) s-au vândut 600 de exemplare.  În august vânzările au fost de 260 de exemplare. Între timp, totalul trebuie să fi sărit de 1.000 de bucăţi. În orice caz, perspectivele sunt „surprinzătoare” şi „îmbucurătoare” totodată.

E drept, au fost şi cititori care mi-au mărturisit că n-ar fi dus-o la capăt lectura dacă n-ar fi avut parte de o recomandare implicită (din partea traducătorului). Asta fiindcă li s-a părut prea sofisticată. Deh, nu poţi mulţumi pe toată lumea. Şi pe cei care „cer semne” şi pe „cei ce caută înţelepciune”. Personal, mă aşteptam ca autobiografia să se distribuie mai lent. Dar se pare că Mary Midgley avea dreptate în privinţa lui Lewis: „Like a good wine, he improves with time”

 

Jurnal de Germania/Olanda (10). Vizită la Utrecht

În weekend-ul care tocmai a trecut am dat o fugă la Arend şi Adrie Smilde, la Utrecht. Arend a tradus 15 cărţi de C.S. Lewis (plus alţi autori) şi nu cred că în Olanda există mulţi care să-l depăşească în privinţa cunoştinţelor despre viaţa şi scrierile autorului Cronicilor din Narnia.

În drum spre Utrecht am avut ocazia să simt un pic diferenţa între un tren german şi unul olandez. Deh, neamţul nu se dezminte. De altfel, şi gările olandeze sunt un pic mai mohorâte decât cele nemţeşti. Din perspectiva „manerelor”, am avut surpriza să constat că materialul uman e la fel de divers în Olanda pe cât e şi în alte locuri. (Am întâlnit în Bucureşti un individ care să scuipe în autobuz fiindcă n-au mai putut aştepta 3 secunde să se deschidă uşa, ori nu s-au putut abţine, cum ar fi fost normal? Am întâlnit! Am întâlnit în trenul IC de la Enschede la Utrecht Centraal un om [cu ascendenţă sahariană sau subsahariană] care să trimită din mers, cu mare precizie, o flegmă în toaleta trenului, prin uşa întredeschisă? Am întâlnit! Concluziile le „derivă” fiecare pentru sine.)

Când am ajuns la Utrecht deja burniţa. Arend mă aştepta în gară. Locuieşte la 5 minute de staţia Utrecht Overvecht, într-un cartier liniştit şi elegant. Casele sunt mai toate legate între ele, cu grădină în faţă şi în spate. Mă instalez la mansardă. (Jos se află bucătăria, camera unde luăm masa şi un salon cu pian. La etajul 1 se află două birouri şi dormitorul, iar mai sus e mansarda). Spaţiul e bine drămuit şi se simte acea „intimitate domestică” de care vorbeşte Lewis în „Surprins de bucurie”.

După ce luăm masa (Arend e cu gătitul în casă), începem să sporovăim pe marginea cărţilor din cele două biblioteci (aflate în dining room, respectiv biroul lui de lucru). Sunt multe cărţi vechi, rare şi foarte valoroase. În birou are numeroase ediţii ale cărţilor lui Lewis, biografii ale acestuia (unele bine scrise, altele slabe, după cum îmi spune), duplicate. Îmi propune să-mi aleg ceea ce mi-ar plăcea, dintre duplicatele aflate pe rândul doi al unui raft. Greu de ales. Iau totuşi The Discarded Image. Îmi mai oferă Trilogia spaţială şi un ghid voluminos despre C.S. Lewis. Din păcate, pe acestea două din urmă nu le pot lua cu mine, fiindcă am depăşit deja limita de kg la bagaje. Poate că nişte prieteni din Haga le vor aduce în România în următoarele luni.

Între timp, a ieşit soarele. E numai bun de o plimbare prin satele din apropierea Utrechtului. Încălecăm pe biciclete şi o luăm la depănat. (Arend nu are maşină şi nici nu-şi doreşte. Numai în concediu se foloseşte de maşină. Ca un bun admirator al lui Lewis, detestă maşinile, care au început să insinueze uneori pe trotuare chiar şi în cartierul lui civilizat). Despre satele din apropierea Utrechtului nu pot spune decât că sunt splendide. S-ar cuvenit să probez epitetul cu nişte fotografii. Nu am făcut fotografii. Ar trebui deci să recurg la 1000 de cuvinte pentru fiecare fotografie, însă îmi voi cruţa cititorii, care trebuie să mă creadă pe cuvânt. (La un moment dat, undeva în apropiere am zărit o lebădă în zbor. Pentru cine ştie despre ce vorbesc detaliile sunt de prisos. Pentru cine nu ştie, detaliile sunt zadarnice.)

Revenim în oraş şi trecem pe la biserica reformată Sf. Iacov, unde Arend are de multiplicat nişte foii de informare. Profit de răgaz ca să mă citesc panourile (foarte interesante) cu informaţii despre istoria bisericii. Ne întoarcem acasă lihniţi. Ne-a mai rămas suficient timp pentru sporovăială.

Duminica a fost şi ea o zi plină. Dimineaţa mergem la slujbă la Catedrală (reformată). Predică din Matei 16, unde lui Petru i se spune „Înapoia mea, Satană!”. În partea a doua a serviciului se serbează Masa Domnului. După slujbă vizităm Turnul Catedralei (cu o istorie plină de suprize). Dăm iarăşi ture prin oraş. După amiază inspectăm în detaliu notele ediţiei româneşti a autobiografiei lui Lewis. Arend ne cântă la pian câteva piese de Schubert (compozitorul lui preferat). Seara vedem un documentar despre viaţa lui C.S. Lewis. Nu ştiu ce canal de televiziune l-a făcut, dar cu regret trebuie să spun că e cam amatoristic (şi cu multe inexactităţi).

Foto: Turnul Catedralei din Utrecht. După cum se poate observa lesne, turnul a fost cândva parte din catedrală. În 1674 o furtună puternică a distrus nava bisericii (partea care acum lipseşte). În mod neaşteptat, parte afectată n-a mai fost reconstruită, iar acum pe locul respectiv este o piaţetă.

Foto: Turnul are 112,5 metri. Ne-am cocoţat până la 90 de metri, pe ultima platformă, urcând 465 de trepte. [Nerecomandat cardiacilor şi claustrofobilor!] Spre comparaţie, campanila lui Giotto din Florenţa are numai 84,7 m (şi 414 trepte), fiindcă proiectul iniţial (122 m) a fost modificat.

S-au încheiat două zile pline. La 9 mă aflu deja în tren spre Enschede, unde schimb spre Münster. Ce ciudat! Când ajung, oraşul nemţesc mi se pare familiar (nu ostil şi străin, ca atunci când am sosit prima oară). Cele 6 săptămâni care s-au scurs între timp îşi spun cuvântul.

 

Lewis pe locul 16 în top 100 Humanitas

La două luni de la apariţie, autobiografia lui Lewis s-a poziţionat destul de bine în Top 100 Humanitas, ajungând pe locul 16. Pentru o carte din categoria ei, performanţa este foarte bună. Cărţile urcă şi coboară în top în funcţie de vânzări. Dar când te lupţi cu „Vrăjitoarea din Portobello”, când te pasionează „Adevărata viaţă de gheişă” sau când te frământă răspunsul la întrebarea „De ce iubim femeile”, nu prea mai poţi fi „Surprins de Bucurie”, nu-i aşa?

 

Lewis urcă 4 locuri

Pe 4 iulie „Surprins de Bucurie” se afla pe locul 23 în Top 100 Humanitas.

După 2 săptămâni a mai urcat 3 locuri, ajungând pe locul 19.

 

Lewis urcă în top!

La peste o lună de la apariţie, „Surprins de Bucurie” a ajuns la poziţia 23 în top 100 Humanitas.

Foto: Un amic hâtru care ar vrea să ne facă să credem că pentru el Lewis e „a piece of cake”.

 

Cronica unei cărţi anunţate: 2 ani, 6 luni, 3 săptămâni şi 3 zile

Au cărţile destinele lor, spuneau latinii. Nu doar originalele, ci şi traducerile, adăugăm noi. Adesea drumul sinuos dintre proiectarea şi realizarea lor ne rămâne ascuns. Prea adesea trecem cu vederea faptul că orice carte adună între paginile ei multă aşteptare, perseverenţă şi trudă, mai ales din partea unor oameni care vor rămâne necunoscuţi marelui public. Cei interesaţi de drumul „Bucuriei” pot citi mai jos cronica momentelor principale, de la clipa în care am cumpărat originalul, până la momentul în care am ţinut în mână cartea în limba română.

3 nov. 2005 Comand pe amazon.com autobiografia lui Lewis. Nu-mi mai aduc aminte cum am dat de ea, dar ştiu că mi-a stârnit curiozitatea. Am citit-o în vacanţa de Crăciun 2005.

9 nov. 2006 Îi scriu Mirelei DeLong (director editorial Logos) cu o primă propunere de a traduce cartea în româneşte. Aflu că drepturile de traducere se obţin greu. Mă hotărăsc (ce curaj) să mă adresez direct editurii Humanitas (care a publicat deja 11 titluri din Lewis ).

26 nov. 2006 Scriu directorului editorial, prin intermediul secretariatului de redacţie. Niciun răspuns. Emailul meu începea ingenuu cu „Domnule director editorial”.

13 dec. 2006 Între timp aflu că „domnul director” este de fapt o doamnă – Lidia Bodea. Îi scriu şi reînnoiesc propunerea de traducere. Uit să ataşez la email mostra de text promisă. Abia a doua zi descopăr lipsa. Retrimit textul.

3 feb. 2007 Primesc răspuns (nesperat). După 7 săptămâni.

21 mar. 2007 Îmi scrie redactorul coordonator al seriei „Memorii/Jurnale”: „You are hired”.

14 mai 2007 Avem „drepturile” pentru Lewis. Pe 17 mai semnez contractul şi îmi propun ca deadline (nerealist) 15 august, prelungit apoi la 15 septembrie (iarăşi nerealist), prelungit apoi la 30 octombrie.

30 oct. 2007 Termin traducerea şi o trimit (însoţită de peste 170 de note explicative). Corespondenţa cu Paul Leopold, Walter Hooper, Arend Smile şi mulţi alţii cuprinde sute de emailuri.

5 apr. 2008 Primesc feedback la traducere. Îl parcurg, mă explic, accept, combat. Cartea intră la formatare.

5 mai 2008 Primesc coperta cărţii, cu o fotografie care nu-i este cunoscută nici măcar lui Walter Hooper.

6 mai 2008 Primesc PDF-ul cu paginarea cărţii, pentru o ultimă lectură. Parcurg cartea în 2 zile şi trimit ultimele corecturi.

28 mai 2008 Ridic de la redacţie primele exemplare ale cărţii.

Au trecut 2 ani, 6 luni, 3 săptămâni şi 3 zile.

[Estimp, multă, multă rugăciune.]

DISCLAIMER: Subsemnatul, traducătorul cărţii, lucrează şi ca editor şi ştie ce înseamnă munca de editare şi întâzierile care survin aproape inevitabil în procesul de publicare a unei cărţi. Postarea de mai sus este menită să-l ajute pe cititor să aprecieze şi mai mult cărţile pe care le ţine în mână, indiferent cine le traduce şi editează.

 

În curând…

Deşi am anunţat de ceva vreme apariţia autobiografiei lui C.S. Lewis, va mai dura un picuţ până o vom vedea scoasă de sub tipar. Până atunci, putem vedea coperta. Ţineţi aproape!