Încheierea ultimului proces din seria celor deschise împotriva Societății Biblice Britanice îmi dă prilejul să scriu o scurtă postare cu privire la subiect.

Pentru înțelegerea aspectului cardinal care a dus la declanșarea acestei serii de litigii socotesc că este de maximă importanță să ne reamintim o scenă din celebra poveste a lui Carlo Colodi, anume cea în care Pinocchio se întâlnește cu Vulpea și Motanul.

Și acum ia spune, ce cauți prin locurile astea? întrebă Vulpoiul pe păpușă.

–  Îl aștept pe tata, care trebuie să sosească dintr-o clipă într-alta.

– Dar banii tăi de aur?

–  Îi am în buzunar, în afară de unul pe care l-am cheltuit la hanul „La Racu Roșu”.

– Și când te gândești că, în loc de patru bani, ar putea să se facă mâine o mie, două mii chiar. De ce nu m-asculți pe mine? De ce nu mergi să-i semeni în Câmpia Minunilor?

– Astăzi nu pot: o să mă duc în altă zi.

– În altă zi o sa fie târziu! zise Vulpoiul.

– Pentru ce?

– Pentru că acea câmpie a fost cumpărată de un boier mare și de mâine încolo nu mai dă voie să se semene bani.

– E departe de aici Câmpia Minunilor?

–  Să tot fie cam doi kilometri. Vrei să vii cu noi? într-o jumătate de ceas am ajuns: semeni numaidecât banii, și după câteva minute culegi două mii, așa că diseară te întorci acasă cu buzunarele doldora. Vrei să mergi cu noi?

Pinocchio se codi puțin până să răspundă, deoarece își aduse aminte de Zâna cea drăguță, de bătrânul Geppetto și de prevestirile Greierașului-vorbitor; dar la urma urmei a făcut și el ca toți copiii fără un pic de judecată și fără inimă: dădu din cap și spuse Vulpoiului și Cotoiului:

– Atunci fie, merg cu voi. Și porniră.

Și acum să intrăm în subiect.

Biblia Cornilescu ar trebui să intre în Cartea Recordurilor la categoria: „Versiunea Bibliei care a generat cele mai multe procese în tribunal, într-o perioadă scurtă de timp”. În ultimii 5 ani, două entități românești (nu îndrăznesc să le numesc și „evanghelice”, fiindcă nu văd în ce privință se ating ele cu Evanghelia) au încercat să conteste în tribunal dreptul exclusiv al Societății Biblice Britanice de a tipări Biblia Cornilescu. Vezi AICI și AICI.

Povestea este prea lungă ca să o redau aici de-a fir a păr. Pe scurt, două procese au fost deschise de domnul Daniel Cuculea, reprezentant al așa-numitei Societăți Evanghelice Române, organizație care s-a dat drept continuatoarea Societății Evanghelice Române pe care au întemeiat-o Dumitru Cornilescu și Ralu Callimachi după Primul Război Mondial.

Fiindcă nu este nevoie de multă materie cenușie ca să constați că între SER din anii 1920 și SER creată de domnul Cuculea după 1990 nu există nicio legătură (alta decât numele), instanța a respins pledoariile pline de patos (dar lipsite de orice temei istoric) ale directorului SER (vezi AICI). Precizez în treacăt că îl cunosc personal pe domnul Cuculea, din vremea când adunam informații despre istoria Bibliei Cornilescu. Am discutat cu el în câteva rânduri, dar pe atunci nu mi-a lăsat defel impresia că ar avea în gând să se lanseze vreodată în acțiune litigioasă necurată având ca obiect drepturile de publicare pentru Biblia Cornilescu. Nu știu ce mutație sufletească l-a determinat să cadă în această ispită, din care a ieșit cu onoarea făcută franjuri. Dacă m-ar fi întrebat ce cred despre jocul îndoielnic în care intră, l-aș fi sfătuit să nu demareze niciun fel de acțiune care va îi va zdruncina grav credibilitatea.

Tot în acești ani, domnul Cuculea a bătut în lung și în lat mări și țări, a luat legătura cu diverși membri din familia lărgită a lui Dumitru Cornilescu și a încercat să le vândă o poveste care este complet cusută cu ață albă. Vulpoiul care l-a îmbrobodit pe sărmanul Pinocchio, în povestea lui Carlo Colodi, nu avea dovezi mai convingătoare decât domnul Cuculea, dar, din nefericire, fiindcă lumea nu duce lipsă de persoane lesne crezătoare, dispuse să înghită povești dintre cele mai incredibile, unii membri ai familiei Cornilescu au luat de bună versiunea care le-a fost servită de directorul fantomaticei SER. După o vreme, membrii familiei s-au informat mai bine, au luat cunoștință de istoria Bibliei Cornilescu și au aflat că există la Cambridge, în arhiva SBB, un dosar imbatabil cu numeroase documente care dovedesc colaborarea strânsă dintre traducător și entitatea care a adus prima oară la cunoștința publicului versiunea revizuită (1924), din care descind edițiile tipărite în prezent. Așa se face că rudele familie Cornilescu s-au delimitat clar de acțiunile începute de domnul Cuculea și au afirmat negru pe alb că nu revendică în niciun fel drepturile de tipărire ale Bibliei Cornilescu (vezi AICI).

Ca și când atmosfera n-ar fi devenit deja greu respirabilă în urma diligențelor făcute de întreprinzătorul domn Cuculea, în peisaj s-a mai ivit un personaj, căci, de bună seamă, nici Vulpoiul din povestea lui Carlo Colodi nu lucra de unul singur.

Domnul Timotei Mitrofan, directorul organizației Liga Bibliei România, a intentat și el un proces, în încercarea de a contesta dreptul exclusiv al SBB de a tipări Biblia Cornilescu. Acțiunea deschisă de el s-a încheiat de curând, iar sentința (definitivă) a fost publicată pe site-ul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pe scurt, recursul făcut de domnul Timotei Mitrofan a fost respins.

Soluția poate fi citită AICI.

  • Complet de judecată: Completul nr. 9
  • Numărul documentului de soluționare: 346/2017
  • Data documentului de soluționare: 02.2017
  • Tipul documentului de soluționare: Hotărâre
  • Soluție: Respingere recurs – Inadmisibil
  • Detalii soluţie: Decizia nr.346:Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta Fundaţia Liga Bibliei România împotriva deciziei nr. 633A din data de 28 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă. Respinge, ca lipsit de interes, recursul declarat de pârâta Societatea Evanghelică Română împotriva aceleiaşi decizii. Respinge, ca tardiv, recursul declarat de pârâtele The British and Foreign Bible Society şi Societatea Biblică Interconfesională din România împotriva aceleiaşi decizii. Irevocabilă.

Cu riscul de a fi considerat lipsit de modestie, subliniez o chestiune importantă: dacă domnul Timotei Mitrofan ar fi avut înțelepciunea de a urma sfaturile pe care i le-am dat, când m-a vizitat la birou ca să-mi împărtășească perspectiva lui asupra chestiunii copyrighului pentru Biblia Cornilescu, n-ar fi ajuns în situația de a descoperi, după atâția ani, că acțiunea inițiată de el a căzut în apă, odată cu reputația lui.

Nu poți pretinde, ca organizație, că vrei să tipărești Biblia „ca un act de asanare spirituală și morală a poporului român”, și să târăști în tribunal o organizație cu o istorie de peste două secole, care a dat românilor Scriptura, în diverse traduceri, încă de la 1817, când s-a tipărit la Sankt Petersburg Noul Testament pentru românii din Rusia țaristă. Asanarea morală clamată de domnul Mitrofan trebuie să înceapă cu respectul pentru proprietate, pentru activitatea SBB și pentru istoria versiunii Cornilescu. Această traducere a devenit ceea ce este prin eforturile neprecupețite ale reprezentanților Societății Biblice Britanice. Există fapte istorice care nu se negociază.  Directorul organizației Liga Bibliei România le găsește pe fiecare dintre cele 400 de file ale volumului de scrisori și documente privitoare la Dumitru Cornilescu.

Mai jos sunt câteva extrase din ultima întâmpinare făcută de Liga Bibliei România în procesul care tocmai s-a încheiat.

00-screen01-capture

Afirmația că Biblia 1924 a fost tipărită de SER este o dezinformare grosolană. Mă mir că domnul Mitrofan are îndrăzneala să prezinte în tribunal afirmații false care pot fi demontate prin simpla analiză a paginii de titlu a Bibliei 1924.

Ceea ce domnul Mitrofan nu spune este că, până în 1990, acele „alte societăți” care au tipărit Biblia Cornilescu au cerut permisiunea de la SBB.

De unde știe domnul Mitrofan că „opera nu l-a avut ca proprietar unic pe Dumitru Cornilescu”? În cele peste 550 de documente din arhiva SBB Cornilescu se prezintă ca proprietar unic. Orice contribuție va fi avut prințesa Callimachi, care l-a ajutat în procesul traducerii, ea nu a formulat niciodată vreo pretenție ca proprietară a traducerii. De altfel, ea nu a fost foarte fericită de faptul că versiunea lui Dumitru Cornilescu a devenit mai literală începând cu 1924, dar nu a obiectat în scris. Prințesa a știut clar că nu mai poate interveni în procesul editorial premergător tipăririi, dintr-un motiv foarte simplu: din momentul în care versiunea lui Dumitru a fost adoptată de SBB, Cornilescu nu a mai avut controlul asupra propriei traduceri și a acceptat orice decizie luată de Comitetul SBB și de editorul acesteia, Robert Kilgour. Lipsa actelor nu este în sine probantă, fiindcă SBB nu putea anticipa în 1923 că peste circa un secol se vor ivi în România entități de rea-credință care să considere că știu ele mai bine decât Cornilescu și SBB cum stă treaba cu dreptul de proprietate pentru versiunea Cornilescu. Sigur că, dacă ar fi putut să-și imagineze o astfel de situație, Comitetul SBB ar fi formalizat „transferul de proprietate” pentru a stăvili astfel apetitul nesănătos pentru litigii și tribunale al domnilor Cuculea și Mitrofan.

02-capture

Foarte ingenioasă găselnița domnului Timotei Mitrofan: justiția trebuie să constate cine este „adevăratul proprietar” al versiunii Cornilescu sau dacă ea aparține „domeniului public”. Cam ce ați spune despre următoarea situație de viață? Soții Maria și Gheorghe sunt căsătoriți de 40 de ani și au împreună 5 copii. După 40 de ani de căsătorie, cei doi soți sunt chemați la tribunal de un necunoscut care cere instanței să stabilească cine este adevăratul tată al celor 5 copii sau dacă nu cumva tatăl adevărat este altcineva (nu se știe cine). Necunoscutul nu se mulțumește să vadă certificatele de naștere, căci ele, în fond, nu demonstrează nimic, ci cere probe solide, adică verificarea ADN-ului.

În anul Domnului 2013, Liga Bibliei și-a făcut apariția la tribunal ca să pună la îndoială un fapt care n-a fost contestat de nimeni din 1924 până în 2012. Cam cât de convingătoare poate fi o astfel de inițiativă?

Una peste alta, vestea bună este că instanțele românești au asanat în sfârșit mocirla creată de procesele deschise de cele două entități pomenite mai sus. Mi-am arătat încă din 2012 nedumerirea cu privire la mesajele difuzate de Daniel Cuculea prin așa-numita „scrisoare de reglementare” lansată de el (vezi AICI). Încă din 2011, cu un an înainte, când au început să apară intoxicări pe diverse bloguri evanghelice, am afirmat, cu subiect și predicat: „Copyright-ul pentru traducerea Cornilescu 1924 aparține Societății Biblice Britanice care îl poate ceda cui crede de cuviință.” (vezi AICI).

După șase ani, constat că, asemenea Greierașului vorbitor din povestea lui Pinocchio, am avut dreptate, chiar dacă oamenii pe care i-am sfătuit au refuzat să ia seama la ceea ce am spus mereu, cât se poate de apăsat, atât în numeroase postări pe blogul personal, cât și prin viu grai, în discuțiile cu ei. Domnii Daniel Cuculea și Timotei Mitrofan au descoperit în tribunal că acțiunile lor sunt lovite de nulitate și că nicio altă instituție decât SBB nu poate revendica dreptul de a tipări Biblia Cornilescu.

Cine dorește să difuzeze Biblia „pentru asanarea morală a poporului român” trebuie să-și realizeze propria traducere, nu să tipărească în mod ilegal o versiune gata făcută. Nici în povestea lui Pinocchio și nici în viața reală versiunile nu răsăr în două ceasuri, după ce le semeni în Câmpia Minunilor. Fiindcă de peste un an și jumătate m-am înhămat, alături de o excelentă echipă de revizori, la diortosirea atentă a textului lui Cornilescu (ca să plătim astfel o veche datorie pe care traducătorul însuși n-a reușit să o achite în timpul vieții sale), nu accept să mi se spună că pentru unele organizații românești Biblia răsare spontan, fără niciun fel de efort. Cine crede sau afirmă asta ori este naiv ca Pinnochio, ori s-a făcut frate cu „Vulpoiul și Cotoiul” din povestea lui Colodi. Osânda acestor oameni este dreaptă.

Anunțuri

Sunt ani buni de zile de când îmi bat gura (aproape) degeaba în chestiunea drepturilor de autor pentru Biblia Cornilescu. Încă de când au început să se tulbure apele, cu voia unor români „de bine”, care s-au făcut că au uitat istoria Bibliei Cornilescu, am afirmat clar că drepturile de publicare a acestei versiuni aparțin Societății Biblice Britanice.

Câțiva români întreprinzători, pe care am avut ocazia să-i cunosc personal, au preferat să arunce la coș istoria și să târască în tribunal o organizație respectabilă, care, de la 1817 încoace, a jucat un rol foarte important în tipărirea și difuzarea Bibliei în spațiul românesc.

Procesele împotriva SBB (și implicit împotriva SBIR) au fost inițiate de două entități românești:

  • Societatea Evanghelică Română, reprezentată de dl. avocat Daniel Cuculea
  • Liga Bibliei România, reprezentată de dl. Timotei Mitrofan.

Avem în aceste două acțiuni la tribunal proba ingratitudinii de care este în stare firea valahă. Câtă vreme am avut nevoie de Biblii și nu eram în stare să le tipărim în condiții decente în România, ne-a prins minunat ajutorul din exterior. Când am început să facem ochi, din punct de vedere economic, nu doar că am exoflisit organizația care ne-a ajutat, dar am găsit de bine și să o chemăm în tribunal.

Judecată seculară și-au dorit valahii noștri, judecată au primit.

Ieri, Tribunalul București a pronunțat sentința în dosarul 22104/2013 prin care Liga Bibliei România chema la judecată mai multe organizații.

Pe scurt, ce încerca Liga Bibliei România era „lămurirea” situației în chestiunea copyrightului pentru Biblia Cornilescu. Pe de o parte, SER-ul domnului Cuculea a pretins o vreme că deține drepturile de publicare pentru Biblia Cornilescu. Pe de altă parte, celor de la Liga Bibliei România (și nu doar lor) le-ar fi prins tare bine ca versiunea Cornilescu să fie în domeniul public. De lămurit nu trebuia lămurit nimic, decât pentru cine n-a vrut să priceapă. Documentele din arhiva SBB au fost deja publicate între timp (vezi AICI) și nu lasă nicio umbră de îndoială pentru cine are ochi de văzut și urechi de auzit.

Din ce se poate vedea pe site-ul Tribunalului București (AICI), acțiunea Ligii Bibliei este neîntemeiată. Domnul Timotei Mitrofan a aflat astfel din gura justiției române ceea ce, în cuvinte mai simple, i-am comunicat eu însumi personal cu vreo doi ani în urmă.

LigaBibliei

În continuare puteți citi mai multe informații privind colaborarea dintre Cornilescu și Societatea Biblică Britanică. Mă simt dator să le public fiindcă în ultimii zece ani m-am ocupat de studierea celor trei versiuni care poartă numele lui Cornilescu. Precizez că activitatea mea de cercetare antedatează cu mulți ani disputele privitoare la copyright. Cunoșteam bine documentele din arhiva SBB (aflată la Universitatea din Cambridge) înainte să fiu contactat de către vreuna din părțile implicate în conflict.

Încă din 2009 am parcurs corespondența lui Cornilescu din arhiva SBB și am făcut fotocopii. În 2012 am fotografiat integral dosarele cu documente olografe și pot sprijini cu documente originale orice afirmație din actuala sinteză.

Potrivit Legii dreptului de autor (Legea nr. 8/1996), art. 4, „(1) se prezumă a fi autor, până la proba contrară, persoana sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima dată la cunoștința publică.”

Potrivit acestui articol, deținătorul dreptului de autor pentru prima Biblie Cornilescu (1921) este Dumitru Cornilescu însuși, fiindcă numele său este trecut pe prima pagină a acestei Biblii. În cazul ediției 1924 (tipărită cu mici modificări până în 1928), dreptul de autor revine Societății Biblice Britanice. Citez în continuare din art. 4 al Legii dreptului de autor, cu sublinieri care îmi aparțin: „(2) Când opera a fost adusă la cunoștința publică sub formă anonimă sau sub un pseudonim care nu permite identificarea autorului, dreptul de autor se exercită de persoana fizică sau juridică ce o face publică având consimțământul autorului, atât timp cât acesta nu își dezvăluie identitatea.”

Știm foarte bine că Biblia din 1924 a fost publicată fără includerea numelui traducătorului. Corespondența din arhiva SBB confirmă acest lucru. Aceasta înseamnă că SBB este persoana juridică ce a făcut publică traducerea Cornilescu în variantă revizuită. Ea a avut indubitabil consimțământul autorului, după cum rezultă din numeroasele scrisori păstrate în arhiva de la Cambridge.

Mai trebuie să ținem fapt și de următoarele aspecte:

(1) Cornilescu și prințesa Callimachi au făcut de la bun început eforturi în încercarea de a convinge SBB să preia noua traducere. Propunerea tipăririi Bibliei Cornilescu de către SBB a venit dinspre D. Cornilescu și Ralu Callimachi către SBB, nu invers. Avem aici primele indicii care exprimă o anumită intenționalitate. SBB a preluat traducerea după cercetări amănunțite.

(2) D. Cornilescu a avut câteva întâlniri cu reprezentanții SBB de la Londra. A discutat cu secretarul Robert Kilgour și a apărut în câteva rânduri în fața Comitetului (bordului) SBB pentru a explica felul în care a tradus.

(3) Cornilescu a fost dispus să-și revizuiască traducerea în conformitate cu regulile pentru traducători ale SBB. Versiunea inițială (1921) a fost considerată incompatibilă, din anumite puncte de vedere, cu standardele SBB. Lui Cornilescu i s-a cerut să elimine notele de subsol, să reducă intertitlurile (ele dispar complet începând cu Efeseni) și să restrângă formulele mult prea libere (parafrazele), ceea ce traducătorul a și făcut (în limita timpului disponibil).

(4) Cornilescu a fost plătit nu pentru cedarea copyrightului, ci pentru munca de corectură pe care a făcut-o, în perioada când pregătea colile pentru tipar. Cornilescu a cedat pro bono SBB dreptul de tipărire a Bibliei sale.

(5) Cornilescu a acceptat anumite soluții de traducere („neprihănire”) în ciuda faptului că avea altă părere despre felul în care trebuie tradus termenul grec dikaiosyne („dreptate”). Din scrisoarea datată 2 martie 1924 rezultă un fapt important: Cornilescu a știut că nu mai are ultimul cuvânt în materie de traducere. „Cred că din două cuvinte rele trebuie să-l alegem pe cel mai bun, nu pe cel mai rău. Am pus în același timp o notă de subsol – o singură dată – cu explicația și cu termenul propriu-zis. Am înțeles noaptea trecută că [parafraza] va fi scoasă, așa că am decis înaintea dvs. și mă bucur că am fost de acord fără să știu decizia. Oricum, Societatea va avea o anumită responsabilitate pentru această schimbare. Așadar, jalea mea este alinată un pic la gândul că am fost silit să fac schimbarea și slavă Domnului că nu a fost făcută în cel mai rău mod, ci prin folosirea acelui cuvânt care este mai acceptabil decât celălalt.”

În termeni juridici, aceasta înseamnă că el a cedat drepturile sale către SBB, care a avut ultimul cuvânt în materie editorială.

(6) Laboriosul proces de pregătire pentru tipar a textului presupunea aprobarea de către Robert Kilgour a fiecărei tranșe. Cornilescu trimitea zilnic la Londra colile corectate, iar acestea erau trimise mai departe tipografiei (în Germania) de către secretarul responsabil cu traducerile. Acest fapt dovedește în mod suplimentar că D. Cornilescu nu mai dispunea de propriul text.

(7) În arhivă există cel puțin o scrisoare conform căreia în anii ‘30 o organizație misionară a tipărit o porțiune din Biblia lui Cornilescu, fără permisiune. Respectivei organizații i s-a atras atenția că tipărirea s-a realizat fără permisiune.

(8) În anii ‘30 și ‘40, Societatea Biblică Americană nu tipărea Biblii Cornilescu pentru românii din America, ci le importa de la „sora ei mai mare” (Societatea Biblică Britanică). Noțiunea de copyright exista la vremea respectivă și era cunoscută.

(9) SBB nu încheia contracte de cedare de copyright cu traducătorii. Simpla înțelegere verbală, urmată de publicarea textului tradus, ținea locul contractelor așa cum le știm noi. În spațiul anglo-saxon se folosea ceea ce numim gentlemen’s agreement, înțelegere a cărei forță era mult mai mare decât un simplu contract.

(10) În anii ’80, mai exact, în timpul mandatului Hușanu-Talpoș (1984-1988), Biblia Cornilescu s-a tipărit în țară, în tipografia Institutului Biblic Ortodox. Pentru a pregăti această acțiune, reprezentanți ai Cultului Baptist s-au deplasat la Londra și au cerut permisiunea de tipărire și plăcile pentru Biblie. Această deplasare este dovada că românii cunoșteau și respectau noțiunea de copyright.

(11) Copyrightul a fost recunoscut implicit de multe alte entități atât înainte de căderea comunismului, cât și după, fiindcă în arhiva SBB există numeroase documente prin care SBB este rugată să acorde permisiunea tipării Bibliei Cornilescu pentru România.

Mai jos puteți citi și câteva răspunsuri la posibile întrebări conexe problemei copyrightului.

Ce statut are Biblia 1921, prima versiune Cornilescu?

Prin revizuirea ei de către Dumitru Cornilescu, Biblia din 1921 și-a încheiat „perioada de garanție”. Retipărirea ei nu s-ar putea face decât cu scop documentar, în tiraje mici. După întâlnirea cu reprezentanții SBB, Cornilescu scria (în 1924) că a înțeles mai bine cum ar trebui tradusă Biblia și că și-ar fi dorit să aibă de la bun început viziunea traductologică pe care a căpătat-o prin colaborarea cu SBB. Asta înseamnă că Biblia din 1921 rămâne la statutul de „încercare” a lui Cornilescu, ea fiind modificată ulterior de traducător. Dacă am încerca să ne întoarcem la această ediție, am intra în conflict cu însuși traducătorul, care a considerat că versiunea 1924 este o îmbunătățire a celei din 1921.

Ce statut are Societatea Evanghelică Română actuală, condusă de avocatul Daniel Cuculea? Este ea continuatoarea SER-ului din anii ‘20?

Societatea Evanghelică Română din anii ’20 a fost fondată de D. Cornilescu și Ralu Callimachi. Această societatea și-a încheiat existența după moartea celor doi membri. Între SER-ul inițial și SER-ul domnului Daniel Cuculea nu există nicio legătură (alta decât identitatea de nume). Pretenția dlui Cuculea de a reprezenta SER-ul din anii ’20 este nefondată.

De altfel, procesele intentate Societății Biblice Interconfesionale de către dl Daniel Cuculea s-au încheiat în mod previzibil fără ca acesta din urmă să aibă câștig de cauză. Dl. Cuculea nu a putut proba că deține copyrightul pentru versiunea Cornilescu și în consecință și-a retras acțiunea.

Ce statut au Societățile Biblice Unite (UBS)?

UBS reprezintă o federație de societăți biblice naționale. UBS acceptă ca membri doar entități/societăți biblice de pe un teritoriu național. În cazul României, această entitate este SBIR, în care sunt invitate să participe toate confesiunile creștine din România.

Este adevărat că după Revoluție SBB a vrut să încredințeze Bisericii Ortodoxe copyrightul pentru Biblia Cornilescu, urmând ca BOR să oprească procesul tipăririi ei?

Informația este falsă. SBB a încredințat SBIR dreptul folosirii Bibliei Cornilescu, fără costuri. Prezența în SBIR a BOR a creat în unele zone din mediul evanghelic impresia falsă că dreptul de tipărire este acordat BOR. Or, BOR nu se pronunță în privința tipăririi Bibliei Cornilescu. Dimpotrivă, în anumite cercuri ale Bisericii Ortodoxe Române, SBIR este privită cu multă suspiciune, ca organizație protestantă. Simetric, din zona evanghelică există suspiciuni că SBIR este de fapt o organizație dominată de ortodocși. În fapt, deciziile cu privire la Bibliei Cornilescu sunt responsabilitatea directă a confesiunilor neoprotestante reprezentate în SBIR.

Se poate afirma că Biblia Cornilescu a ajuns în domeniul public?

Biblia Cornilescu nu poate fi considerată ca fiind intrată în domeniul public, fiindcă asupra ei grevează drepturi patrimoniale. Potrivit legislației în vigoare (Legea dreptului de autor, art. 25),

„(1) Drepturile patrimoniale prevăzute la art. 13 și 21 durează tot timpul vieții autorului, iar după moartea acestuia se transmit prin moștenire, potrivit legislației civile, pe o perioada de 70 de ani, oricare ar fi data la care opera a fost adusă la cunoștința publică în mod legal. Dacă nu există moștenitori, exercițiul acestor drepturi revine organismului de gestiune colectivă mandatat în timpul vieții de către autor sau, în lipsa unui mandat, organismului de gestiune colectivă cu cel mai mare număr de membri, din domeniul respectiv de creație.”

Potrivit legislației actuale, traducerea lui D. Cornilescu ar intra în domeniul public abia în 2045. Organismul mandatat de traducător în timpul vieții sale rămâne SBB, al cărei membru de onoare a devenit și Cornilescu, spre sfârșitul vieții sale.