Citeam astăzi amuzat-intrigat versetul 1 Cor. 14:16 din Noul Testament de la Bălgrad (1648):

După aceia, de veri blagoslovi cu sufletul în săbor, carele-i în locul mireanului, cum va zice ‘amin’, după blagosloveniia ta? Că nu şti ce grăeşti.

Câteva explicaţii:

blagoslovi traduce gr. euloges

cu sufletul traduce en pneumati (=cu duhul)

mireanului traduce idiotou (genitivul lui idiotes = outsider, om neinstruit, om care încă nu cunoaşte tot ceea ce ar fi necesar, ca să devină membru deplin).

Folosirea termenului „mirean” ar putea sugera că aici avem o opoziţie de tip „liturghisitor” vs. „mirean”. Potrivit acestei înţelegeri, Pavel s-ar adresa liderilor comunităţii, îndemnânu-i să vorbească inteligibil, astfel încât să-i înţeleagă şi mirenii.

În fapt, comunitatea din Corint nu pare să aibă o conducere clar conturată. Modelul de conducere este mai degrabă „congregaţionalist” (vezi procedura de excludere a omului incestuos din cap. 5). Mă îndoiesc că în Corintul anului 51 existau „mireni”. 🙂


Abia astăzi am reuşit să definitivez partea a doua a cap. 7 din 1 Corinteni. Am optat pentru o soluţie nouă în secţiunea 36-38, care mi se pare mai logică şi mai solidă exegetic. Lexicul e primenit în multe privinţe. Explicaţiile nu se dau, din păcate, decât „on demand”.

P.S. Descopăr cu îngrijorare că o mare parte din timpul meu liber îmi este ocupat de activităţi irelevante sau foarte puţin eficiente dar nu am puterea să schimb lucrurile (fiindcă adesea nu ţine de mine). Vorba lui Pleşu: E un mare păcat să nu ai timp liber.

17 Altminteri, fiecare să trăiască după cum i-a făcut parte Domnul şi după cum l-a chemat Dumnezeu. Astfel rânduiesc în toate bisericile. 18 A fost cineva chemat când era circumcis? Să nu revină asupra circumciziei. A fost cineva chemat pe când era necircumcis? Să nu se circumcidă. 19 Circumcizia şi necircumcizia nu au nicio importanţă; ce contează este păzirea poruncilor lui Dumnezeu. 20 Fiecare să rămână în starea în care era când a fost chemat. 21 Ai fost chemat când erai sclav? Să nu te preocupe aceasta, dar dacă poţi să devii liber, foloseşte prilejul. 22 Sclavul care a fost chemat în Domnul este un libert al Domnului; la fel, cel chemat pe când era liber este un sclav al lui Hristos. 23 Aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Nu vă faceţi sclavi oamenilor. 24 Fiecare, fraţilor, în starea în care a fost chemat, în aceea să rămână înaintea lui Dumnezeu.

25 Cu privire la celibatari nu am o poruncă a Domnului, însă am un sfat, ca unul care prin mila Domnului a ajuns demn de crezare. 26 Sunt de părere că, din cauza strâmtorării prezente, ar fi mai bine pentru cineva să rămână aşa. 27 Eşti legat de soţie? Nu căuta dezlegare! Nu eşti legat de soţie? Nu căuta soţie! 28 Dar dacă te căsătoreşti, nu păcătuieşti, şi dacă fecioara se căsătoreşte, nu păcătuieşte. Însă unii ca aceştia vor avea necazuri în viaţa lor pământească, iar eu aş vrea să vă cruţ.

29 Ce vreau să spun, fraţilor, este că vremea s-a scurtat. De-acum înainte, cei care au soţii să fie ca şi când n-ar avea, 30 cei ce plâng ca şi când n-ar plânge, cei ce se bucură ca şi când nu s-ar bucura, cei ce cumpără ca şi când n-ar poseda, 31 iar cei care se folosesc de lume ca şi când n-ar profita de ea. Căci chipul lumii acesteia trece. 32 Iar eu vreau ca voi să fiţi lipsiţi de griji. Cel necăsătorit se îngrijeşte de treburile Domnului, cum să-i placă Domnului. 33 Cel căsătorit se îngrijeşte de treburile lumii, cum să-i placă soţiei, 34 şi este împărţit. Atât femeia necăsătorită, cât şi fecioara se îngrijesc de lucrurile Domnului, ca să fie sfinte cu trupul şi cu duhul. Dar cea căsătorită se îngrijeşte de lucrurile lumii, cum să-i placă soţului. 35 Aceasta în folosul vostru o spun, nu ca să vă întind o capcană, ci având în vedere buna cuviinţă şi devoţiunea constantă faţă de Domnul, fără distrageri.

36 Dacă cineva consideră că se poartă necuviincios faţă de propria feciorie, dacă instinctul este prea puternic şi aşa trebuie să fie, să facă ce voieşte, nu păcătuieşte: să se căsătorească. 37 Dar cine este ferm în sinea sa şi nu se află sub presiune, ci are autoritate asupra propriei voinţe, şi aceasta a hotărât în sinea sa – să-şi păstreze fecioria, bine va face. 38 Astfel, cel ce renunţă la feciorie prin căsătorie bine face, iar cel care nu renunţă mai bine face.

39 Soţia este legată câtă vreme trăieşte soţul ei. Dacă soţul ei moare, este liberă să ia în căsătorie pe cine vrea, numai să fie în Domnul. 40 Dar mai fericită este dacă rămâne aşa, după părerea mea. Şi cred că şi eu am Duhul lui Dumnezeu.


Capitolul 7 este al doilea ca lungime (după 15), de aceea am ales să-l împart, ca să fie mai uşor de gestionat. Să precizez că acest capitol conţine anumite secţiuni destul de dificile. Mai ales secţiunea 36-38 a fost multă vreme intens disecată, discutată şi disputată. Cu referire la secţiunea postată, voi face doar precizarea că am tradus pluralul „porneias” din v. 2 prin „pofte trupeşti”, fiindcă sunt de părere (după Caragounis şi alţii) că aici e vorba de o metonimie: înlocuirea  cauzei cu rezultatul.

1 Cu privire la lucrurile despre care mi-aţi scris, este mai bine ca omul să nu se atingă de femeie. 2 Dar din cauza poftelor trupeşti, fiecare bărbat să-şi aibă propria soţie şi fiecare femeie să-şi aibă soţul ei. 3 Soţul să-i dea soţiei ce-i datorează; la fel şi soţia soţului. 4 Soţia nu este stăpână peste propriul trup, ci soţul, după cum nici soţul nu este stăpân peste propriul trup, ci soţia. 5 Nu vă lipsiţi unul pe celălalt decât de comun acord, pentru o vreme, ca să vă îndeletniciţi cu rugăciunea; apoi să fiţi iarăşi împreună, ca să nu vă ispitească Satan din pricina nestăpânirii voastre. 6 Aceasta v-o spun cu îngăduinţa voastră, nu ca o poruncă.

7 Eu aş vrea ca toţi oamenii să fie ca mine. Dar fiecare are propriul dar de la Dumnezeu, unul într-un fel, altul în alt fel.

8 Celor necăsătoriţi şi văduvelor le spun că este mai bine pentru ei dacă rămân ca mine. 9 Dar dacă nu se pot stăpâni, să se căsătorească; este mai bine pentru ei să se căsătorească decât să ardă. 10 Celor căsătoriţi le poruncesc (nu eu, ci Domnul): soţia să nu se despartă de soţ, 11 (dar dacă se desparte, să rămână necăsătorită sau să se împace cu soţul ei), iar soţul să nu divorţeze de soţie!

12 Celorlalţi le spun eu, nu Domnul: dacă vreun frate are o soţie necredincioasă şi ea este de-acord să trăiască mai departe cu el, să nu divorţeze de ea. 13 Iar dacă vreo soţie are un soţ necredincios şi el este de-acord că trăiască mai departe cu ea, să nu divorţeze de el. 14 Căci soţul necredincios este sfinţit prin soţie şi soţia necredincioasă este sfinţită prin fratele. Altminteri, copiii voştri ar fi necuraţi, dar acum sunt sfinţi. 15 Dar dacă cel necredincios vrea să se despartă, să se despartă. Fratele sau sora nu sunt legaţi în astfel de situaţii. Dumnezeu v-a chemat să trăiţi în pace. 16 Căci ce ştii, soţie, dacă îţi vei mântui soţul? Sau ce ştii, soţule, dacă îţi vei mântui soţia?