Proiectul EDCR la care trudim de o vreme (cam un an și jumătate) se derulează într-un ritm bunicel. Am terminat ieri de citit cartea Deuteronom, care a fost sub lupa filologică a colegilor Gelu Păcurar și Silviu Tatu. Cartea Exodul, care e gata de cam un an, dacă memoria nu mă înșală, va ajunge curând pe masa Comitetului Pastoral.

Din cărțile care îmi revin mie și colegului Laurențiu Moț, mai am de parcurs doar patru: 1-2 Corinteni, Evrei și Apocalipsa.

Nu de mult am trecut prin Iuda, care mi s-a părut foarte criptică, densă, multe aluzii la scrieri pseudoepigrafe. Ca să pot înțelege limbajul autorului, m-am apucat să citesc 1 Enoh în grecește. Din păcate, numai o mică parte din textul acestei scrieri apocaliptice se păstrează în greacă. Ar fi fost minunat să o avem integral, dar și din ceea ce s-a păstrat rezultă cu prisosință intertextualitatea dintre Iuda și 1 Enoh. Asta ar explica probabil și de ce Iuda a intrat în canon „ca prin foc”.

(Precizez următoarele, pentru cei care se întreabă ce implicații are pentru statul cărții 1 Enoh faptul că această scriere este citată de o epistolă canonică: nu consider că viziunile apocaliptice din 1 Enoh ar trebui socotite „soluții” pentru lume, ci mai degrabă „indicii” ale problemelor.

1 Enoh este o viziune teologică radicală, inspirată din anumite pasaje ale VT și forjată pe nicovala robustă a genului apocaliptic. Cartea este atât o teodicee detaliată, cât și un protest vehement împotriva nelegiuirii din lume. Ca orice apocalipsă, ea încearcă să ajungă la resorturile răului cosmic, dar nu uită să ridice și flamura speranței peste cititori. Așadar, nu citiți 1 Enoh singuri acasă. Veți descoperi oricum că scrierea e un soi de marmite – cum ar zice englezii – ceea ce pentru unii e o drojdie dezgustătoare, pentru alții e un deliciu hrănitor, cu multe vitamine.)

Dar să revin la EDCR. Cum spuneam și cu altă ocazie, dacă ne hărnicim suficient de mult, putem termina NT în cursul acestui an.

Mai jos o mostră din textul lui Iuda, cu tot cu note de subsol. Dacă ele vor rămâne și în ediția tipărită n-aș putea spune, căci nu sunt nici proroc, nici fiu de proroc.

Textul pe care îl propun e destul de neologizant pe alocuri. Presimt că multe dintre soluțiile mele vor ajunge „clavecinul bine temperat”, la finalul procesului.

***

8 Totuși, în același fel oamenii aceștia, târâți de visările lor, își pângăresc trupul, nesocotesc stăpânirea și-i batjocoresc pe cei slăviție. 9 Arhanghelul Mihail, în controversa lui cu Diavolul, când se certau cu privire la trupul lui Moise, n-a îndrăznit să rostească împotriva lui o judecată de ocară, ci a zis: Domnul să te mustre!f 10 Aceștia, dimpotrivă, batjocoresc ce nu cunosc; cât despre lucrurile pe care le înțeleg — numai în chip firescg, ca niște dobitoace necuvântătoareh — tocmai acestea le aduc pierzarea. 11 Vai de ei! Căci au apucat-o pe calea lui Cain! Pentru câștig, s-au aruncat în rătăcirea lui Balaam! Au pierit în răscoala lui Core! 12 Sunt stânci ascunse la mesele voastre de dragoste, unde se ospătează fără rușine, preocupați numai de ei înșiși; nori fără apă, duși de vânt încoace și încolo, pomi tomnatici fără rod, de două ori morți, dezrădăcinați; 13  valuri înfuriate ale mării, care își spumegă rușinile lor, stele rătăcitoare, cărora le este păstrat întunericul fără de marginii, pe vecie.

14 Și pentru ei a profețit Enoh, al șaptelea patriarh de la Adam, când a zis: „Iată, a venit Domnul cu zecile de mii de sfinți ai Săi, 15 ca să facă judecată împotriva tuturor și să încredințezej orice suflet de toate faptele nelegiuite pe care le-au făcut în chip nelegiuit și de toate cuvintele aspre pe care le-au rostit împotriva Lui acești păcătoși nelegiuiți.”k 16 Ei sunt niște cârtitori, nemulțumiți cu soarta lor; trăiesc după poftele lor, gura le este plină de vorbe trufașe și se arată părtinitori față de oameni, pentru câștig.

***

 e1:8 Gr. dóxas („slăvi”), referire probabilă la ființe cerești caracterizate de slavă.

 f1:9 Zah. 3:2.

 g1:10 Gr. physikōs, în context, „instinctual”.

 h1:10 Sau: „iraționale”.

 i1:13 Gr. ho zóphos tou skótous, „întunericul beznei”. Expresie la gradul superlativ, menită să sublinieze intensitatea beznei care îi așteaptă pe cei osândiți.

 j1:15 Sau: „să dovedească vinovat”.

 k1:15 1 Enoh 1:9. Cartea 1 Enoh, document compozit format din viziuni și tradiții apocaliptice atribuite lui Enoh, a fost redactată în perioada intertestamentară, după instituirea așa-numitei „tăceri profetice”. Deși necanonică, scrierea 1 Enoh a influențat considerabil contextul teologic iudaic în care s-a dezvoltat creștinismul.


Update: În urma unei observaţii de la conf. univ. dr. John Tipei, am modificat postarea iniţială.

Orice verset din Biblie tradus incorect mi se pare un pietroi în calea cititorului. Cu cât versetele traduse inexact sunt mai numeroase, cu atât calea cititorului este mai anevoioasă.

Acum vreo câteva zile m-am „împiedicat” iar într-o exprimare deficitară din versiunea Cornilescu. Ce să fac, m-am deformat profesional. Atâta lucru cu textele (ca traducător, redactor, autor) m-au făcut foarte cursurgiu. Noroc că prin blogosfera noastră circulă tot soiul de cusurgii şi nu mă simt singur.

Să vedem despre ce este vorba.

El este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Dar, dacă faci răul, teme-te, căci nu degeaba poartă sabia. El este în slujba lui Dumnezeu, ca să-L răzbune şi să pedepsească pe cel ce face rău. (Rom 13:4)

Ca vorbitor nativ de română (nativ, nu naiv), folosesc verbul „a răzbuna” ca verb tranzitiv doar atunci când mă refer la pedeapsa de care au parte nişte răufăcători, în numele unei victime. Spunem de pildă: „Femeile îşi jelesc morţii, bărbaţii şi-i răzbună”. Dacă Simeon şi Levi ar spune, de pildă, „Am răzbunat-o pe sora noastră”, aş înţelege din această declaraţie că Simeon şi Levi l-au pedepsit pe Sihem, cel care a sedus-o pe Dina. „A răzbuna” are aici sensul de „a da satisfacţie unei persoane lezate etc.”.

Versiunea Cornilescu afirmă că magistratul îl „răzbună” pe Dumnezeu. Dar textul grec nu afirmă în mod explicit această idee. Ultima parte a versetului spune în greacă.

θεοῦ γὰρ διάκονός ἐστιν ἔκδικος εἰς ὀργὴν τῷ τὸ κακὸν πράσσοντι.

Traduc oarecum literal, pentru a pune în evidenţă dificultatea textului:

Căci [magistratul] este slujitorul (diakonos) lui Dumnezeu, aducător-de-pedeapsă (ekdikos) spre mânie pentru cel care săvârşeşte răul.

Desigur, textul nu poate fi redat literal, în primul rând fiindcă termenul ekdikos nu poate fi tradus în română printr-un singur echivalent convenabil. „Fideliştii” ne propun o traducere literală, dezastruoasă sub raport stilistic: „un răzbunător pentru furie asupra celui ce face răul.” Cine nu se simte zgâriat pe creier de asemenea expresii probabil că este lipsit de zona unde se simt zgârieturile. 🙂

Latinii au rezolvat problema cu vindex, de unde şi românescul „vindicativ”. Noi cum să traducem? Să spunem „răzbunător”? Nu prea merge. Justiţia nu este „vindicativă”. Să ne păzească Dumnezeu de magistraţii „răzbunători”.

Dar să lăsăm chestiunile de traducere pe mai târziu. Să vedem ce zice versiunea franceză.

Le magistrat est serviteur de Dieu pour ton bien. Mais si tu fais le mal, crains; car ce n’est pas en vain qu’il porte l’épée, étant serviteur de Dieu pour exercer la vengeance et punir celui qui fait le mal.

Aha, deci „ca să răzbune” din Cornil. 1924 corespunde secvenţei „pour exercer la vengeance”. Cu precizarea că în Cornilescu avem un pronume care dă o anumită nuanţă textului paulin, fiindcă afirmă că magistratul îl „răzbună” pe Dumnezeu atunci când îl pedepseşte pe răufăcător.

Pentru a reda corect textul lui Segond (sau cel grecesc), Cornilescu ar fi trebuit să folosească o parafrază de tipul: „pentru a aduce răzbunare”, fără a preciza exact pe cine răzbună magistratul. Poate fi vorba de Dumnezeu sau de omul căruia i s-a făcut o nedreptate.


Acum doi ani am coordonat o teză de licenţă care investiga problemele de traducere din Epistola către Galateni, urmărind totodată relaţia dintre Cornil. 1921 (prima versiune) şi Cornil. 1924 (versiunea revizuită) precum şi raportarea amândurora la Segond.

Dragoş Ştefănică, autorul acelei lucrări de licenţă, a făcut şi o traducere a textului grec.

Realizezi cel mai bine ce probleme de traducere pune un text abia atunci când te confrunţi cu el în mod direct.

I-am verificat traducerea în amănunt. I-am criticat unele formulări. Cu unele n-am fost de-acord, dar i le-am lăsat, fiindcă ţin de o anumită preferinţă.

Recent i-am cerut permisiunea de a-i publica aici traducerea, în speranţa că le va fi utilă cititorilor care sunt preocupaţi de studierea acestei epistole.

Vă reamintesc că textul este sub incidenţa dreptului de autor!

Capitolul 1

            1. Pavel, apostol nu de la oameni, nici printr-un om, ci prin Isus Hristos şi prin Dumnezeu Tatăl, care L-a înviat din morţi;

2. şi toţi fraţii care sunt cu mine, către bisericile Galatiei:

3. har şi pace vouă de la Dumnezeu Tatăl nostru şi de la Domnul Isus Hristos,

4. Care S-a dat pe Sine Însuşi pentru păcatele noastre, ca să ne izbăvească din veacul rău de acum, potrivit cu voia Dumnezeului şi Tatălui nostru.

5. A Lui să fie gloria în vecii vecilor, amin.

6. Mă mir că vă întoarceţi aşa de repede de la Cel ce v-a chemat prin harul lui Hristos la o altă Evanghelie.

7. Nu că ar fi o alta, dar sunt unii care vă tulbură şi vor să pervertească Evanghelia lui Hristos.

8. Însă chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar propovădui o altă Evanghelie decât cea pe care v-am propovăduit-o, să fie anatema!

9. După cum am spus mai înainte, spun şi acum din nou: dacă cineva vă propovăduieşte o altă Evanghelie decât cea pe care aţi primit-o, să fie anatema!

10. Oare încerc acum să primesc bunăvoinţa oamenilor, sau a lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aş mai căuta să plac oamenilor, n-aş fi robul lui Hristos.

            11. Vă fac cunoscut, fraţilor, că Evanghelia propovăduită de mine nu este de sorginte omenească,

12. pentru că nici eu n-am primit-o, nici n-am învăţat-o de la vreun om, ci prin revelarea lui Isus Hristos.

13. Aţi auzit despre modul meu de a fi de pe vremuri, în iudaism, cum persecutam peste măsură biserica lui Dumnezeu şi încercam să o distrug,

14. şi că înaintasem în iudaism, mai presus decât mulţi din neamul meu de o vârstă cu mine; eram foarte zelos pentru tradiţiile mele strămoşeşti.

15. Însă când Dumnezeu, Care m-a pus deoparte încă din pântecele mamei mele şi m-a chemat prin harul Său,

16. a găsit cu cale să reveleze în mine pe Fiul Său, ca să-L propovăduiesc printre păgâni, n-am consultat pe vreun om,

17. nici nu m-am suit la Ierusalim la cei care au fost apostoli înaintea mea, ci îndată am plecat în Arabia, după care m-am reîntors în Damasc.

18. Apoi, după trei ani, m-am suit la Ierusalim să fac cunoştinţă cu Chifa şi am rămas la el cincisprezece zile.

19. Însă n-am văzut pe niciunul dintre apostoli, ci numai pe Iacov, fratele Domnului.

20. În ceea ce vă scriu, iată, înaintea lui Dumnezeu, nu mint.

21. Apoi am plecat în ţinuturile Siriei şi Ciliciei,

22. dar eram necunoscut la chip bisericilor din Iudeea, care sunt în Hristos.

23. Ele auzeau doar spunându-se: „Cel ce ne persecuta odinioară, acum propovăduieşte credinţa pe care cândva încerca s-o distrugă”.

24. Şi slăveau pe Dumnezeu din pricina mea.


Cap. 10 se încheia cu declaraţia „[noi suntem] dintre aceia care au credinţă pentru izbăvirea sufletului”. Acum autorul cărţii ne spune ce înseamnă credinţa şi exemplifică in extenso, folosindu-se de istoria de început a poporului ales.

Credincioşii care au dubii cu privire la propria lor identitate sunt deci motivaţi să privească în trecut la patriarhi, care au avut parte (păstrând proporţiile) de aceleaşi zbateri şi lupte, trăind într-o perpetuă peregrinare, cu ochii către realitatea promisă de Dumnezeu.

Există câteva probleme exegetice importante în aceste capitol care îl pun pe traducător să aleagă. Timpul nu-mi îngăduie să-mi justific opţiunile.

Despre Evrei 1:11 am scris acum mai bine de trei ani o scurtă postare exegetică. Vezi AICI.

Capitolul 11

1 Credinţa este realitatea celor nădăjduite, dovada lucrurilor care nu se văd.

2 Prin aceasta au primit [o bună] mărturie cei din vechime.

3 Prin credinţă înţelegem că lumile au fost create prin cuvântul lui Dumnezeu, astfel încât ce se vede a fost făcut din lucruri care nu se văd.

4 Prin credinţă i-a a adus Abel lui Dumnezeu o mai bună jertfă decât cea a lui Cain, primind astfel mărturie că este drept, căci Dumnezeu a mărturisit despre darurile sale; prin aceasta, deşi mort, continuă să vorbească.

5 Prin credinţă a fost strămutat Enoh ca să nu mai vadă moartea şi nu a mai fost de găsit, căci l-a strămutat Dumnezeu; înainte de strămutarea lui a primit mărturia că este plăcut lui Dumnezeu.

6 Fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi [lui Dumnezeu]. Căci cel care se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că [El] există şi că răsplăteşte pe cel care Îl caută.

7 Prin credinţă Noe, fiind prevenit cu privire la cele care încă nu se vedeau şi luând aminte cu grijă, a pregătit o arcă pentru mântuirea casei sale; prin aceasta a judecat lumea şi s-a făcut moştenitor al dreptăţii care vine din credinţă.

8 Prin credinţă a ascultat Avraam când a fost chemat să plece în locul pe care urma să-l ia în moştenire; a plecat neştiind încotro merge.

9 Prin credinţă a călătorit spre ţara promisă, ca într-un ţinut străin, locuind în corturi cu Isaac şi Iacov, împreună-moştenitori ai aceleiaşi promisiuni.

10 El aştepta cetatea care are temelii [tari], al cărei arhitect şi ziditor este Dumnezeu.

11 Prin credinţă şi Sara a primit putere de a zămisli şi a născut chiar dacă îi trecuse vârsta, căci a socotit vrednic de încredere pe Cel care făcuse promisiunea.

12 Astfel că, dintr-un [singur om], şi acela aproape mort, s-au născut [urmaşi] precum mulţimea stelelor cerului şi ca nisipul de pe malul mării, care nu se poate număra.

13 În credinţă au murit toţi aceştia, fără a primi promisiunile; [doar] le-au văzut de departe, le-au salutat şi au mărturisit că sunt străini şi călători pe pământ.

14 Cei care vorbesc astfel arată că sunt în căutarea unei patrii.

15 Dacă le-ar fi stat gândul la cea din care au ieşit, ar fi avut timp să se întoarcă,

16 dar căutau una mai bună, adică una cerească. De aceea lui Dumnezeu nu-i este ruşine să se numească Dumnezeul lor; căci le-a pregătit lor o cetate.

17 Prin credinţă a adus Avraam pe Isaac când a fost încercat; el, care primise promisiunile, a vrut să-l aducă [jertfă] pe singurul său [fiu],

18 despre care se spusese: „Prin Isaac o sămânţă îţi va purta numele”,

19 fiindcă socotise că Dumnezeu poate să-l învie şi din morţi, astfel că l-a primit [înapoi] în chip simbolic.

(Va urma)


Capitolul 8 este mai scurtuţ. Jumătate din el este un citat extins din Ieremia 31 (38 în textul grec al Septuagintei).

1 Aspectul de căpătâi al celor spune [până acum] este că avem un astfel de mare preot, care a şezut la dreapta tronului Măririi în ceruri,

2 slujitor al sanctuarului şi al cortului adevărat, ridicat nu de un om, ci de Domnul.

3 Orice mare preot este aşezat ca să aducă daruri şi jertfe; de aceea trebuia ca şi El să aducă ceva.

4 Dacă ar fi pe pământ, nu ar fi preot, căci sunt preoţi care aduc darurile după lege.

5 care slujesc o reprezentare şi o umbră a [sanctuarului] ceresc, după cum a fost prevenit Moise când urma să ridice cortul: „Ia seama, i-a spus [Dumnezeu], să faci totul după modelul care ţi-a fost arătat pe munte”.

6 Acum a dobândit o slujbă cu atât mai distinsă, cu cât legământul pe care îl mediază este mai bun, fiindcă a fost statornicit pe baza unor promisiuni mai bune.

7 Dacă primul legământ ar fi fost fără cusur, nu ar mai fi fost nevoie de un al doilea.

8 Găsindu-le vină [israeliţilor], [Dumnezeu] le spune: „Iată, vin zile, zice Domnul, când voi încheia cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou,

9 nu ca legământul pe care l-am făcut cu părinţii lor în ziua când i-am luat de mână ca să-i scot din ţara Egiptului; fiindcă n-au rămas în legământul Meu, nu m-am mai îngrijit de ei, zice Domnul.

10 Acesta este legământul pe care îl voi încheia cu casa lui Israel după zilele acelea, zice Domnul: voi pune legile Mele în cugetul lor şi le voi scrie pe inima lor. Eu le voi fi Dumnezeu şi ei vor fi poporul Meu.

11 Nu va mai învăţa nimeni pe semenul său ori pe fratele său zicând: «Cunoaşte pe Domnul», căci toţi mă vor cunoaşte, de la mic la mare.

12 Căci voi fi îndurător cu nelegiuirile lor şi de păcatele şi de nelegiuirile lor nu-mi voi mai aduce aminte.”

13 Când zice „[legământ] nou”, arată că cel dintâi este învechit. Însă ce este învechit şi îmbătrânit este aproape de dispariţie.


M-am hărnicit! 🙂

Am dat gata şi Evrei 2. Ar fi câteva lucruri de explicat, dar nu am timp acum. Unele fraze sunt foarte lungi şi greu de transpus în româneşte în mod adecvat. Uneori mai trebuie „sparte”. Ceva se pierde în traducere.

Ideea de forţă a pasajului mi se pare aceasta. Omul (carne şi sânge) e muritor şi terorizat de gândul morţii. Isus este fratele nostru, părtaş aceleiaşi naturi (carne şi sânge) pe care o asumă pentru a intra în lumea noastră. Fiind asemănător nouă în toate, „gustă” (ca şi noi) moartea, eliberându-ne însă de teroarea ei.

Dar experienţa morţii nu este doar un act de solidaritate cu neamul omenesc, ci şi expresia unei activităţi preoţeşti: Isus face ispăşirea păcatelor. Mai mult, el este un preot îndurător; poate empatiza şi simpatiza cu neamul nostru, asaltat continuu de ispite/încercări.

Intrând în lumea noastră, Hristos trece printr-o „pedagogie divină” în urma căreia este încununat cu slavă şi cinste. Lui I-au fost supuse toate lucrurile, chiar dacă acum nu vedem încă realitatea aceasta pusă definitiv în act.

2:1 De aceea trebuie cu atât mai mult să luăm aminte la cele auzite, ca nu cumva să ajungem în derivă.

2 Căci dacă mesajul rostit prin îngeri s-a dovedit neclintit şi fiecare abatere şi neascultare şi-a primit pedeapsa cuvenită,

3 cum vom scăpa noi dacă neglijăm o mântuire aşa de mare, care şi-a avut începutul în cuvintele Domnului şi care a fost confirmată de cei ce au auzit-o,

4 fiind adeverită de Dumnezeu cu semne şi minuni şi diferite puteri, şi împărţiri ale Duhului Sfânt, după voia Lui?

5 Căci nu unor îngeri le-a supus [El] lumea viitoare, despre care vorbim.

6  Cineva a mărturisit undeva zicând: „Ce este omul, ca să-ţi aminteşti de el? Sau fiul omului, ca să-l cercetezi?

7 L-ai făcut cu puţin mai prejos de îngeri; cu slavă şi cinste l-ai încoronat

8 Toate le-ai pus sub picioarele lui.” Supunându-i Lui toate, nu a lăsat nimic nesupus. Acum însă nu vedem că I-ar fi supuse toate.

9 Dar Îl vedem pe Isus (cel coborât cu puţin mai prejos de îngeri) încoronat cu slavă şi cinste, datorită morţii pe care a suferit-o, astfel încât prin harul lui Dumnezeu să guste moartea pentru toţi.

10 Se cuvenea ca, aducând pe mulţi fii la slavă, [Dumnezeu] – pentru care [au fost create] toate şi prin care [sunt] toate – să desăvârşească prin suferinţe pe întemeietorul mântuirii lor.

11 Căci Cel care sfinţeşte şi cei sfinţiţi sunt toţi dintr-Unul [singur]; din acest motiv nu-i este ruşine să-i numească fraţi,

12 ci zice: „Voi vesti numele Tău fraţilor Mei; în mijlocul adunării Îţi voi cânta laude”

13 şi iarăşi: „Voi avea deplină încredere în El”; şi iarăşi: „Iată, eu şi copiii pe care mi i-a dat Dumnezeu”.

14 Dar, deoarece copiii sunt părtaşi cărnii şi sângelui, în acelaşi fel şi El s-a împărtăşit de ele, ca prin moarte să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe Diavolul,

15 şi să-i elibereze pe cei care, prin frica de moarte,  erau ţinuţi în robie toată viaţa lor.

16 Căci, negreşit, nu îngerilor le vine în ajutor, ci seminţei lui Avraam îi vine în ajutor.

17 Prin urmare, se cuvenea să se asemene fraţilor Lui în toate, ca să devină un mare preot îndurător şi credincios în relaţia cu Dumnezeu, pentru a face ispăşirea păcatelor poporului.

18 Căci, deoarece a suferit El însuşi, fiind ispitit, poate să vină în ajutor celor care sunt ispitiţi.


Cu acest capitol se încheie traducerea epistolei 1 Corinteni. Pe 8 aprilie 2009 postam cap. 1. Au trecut deci mai bine de doi ani. Cam multişor, din cauza numeroaselor activităţi pe care le desfăşor în paralel. Acesta este sindromul românaşului tipic: jack of all trades, master of none.

Facem de toate pentru toţi şi cu eficienţă infinitezimală, în pas de melc.

Îmi propun să încep în curând epistola către Evrei, care este mult mai dificilă ca stil. Nutresc speranţa că nu va lua atât de mult.

Mulţumesc încă o dată celor care m-au încurajat în acest proiect şi celor care mi-au trimis observaţii şi corecturi.

Cap. 16 are şi el câteva dificultăţi de traducere. Îi las pe exegeţi să le ghicească. 🙂

1 Despre colecta pentru sfinţi, precum am rînduit în bisericile din Galatia, aşa să faceţi şi voi.

2 În prima zi a săptămînii fiecare dintre voi să strîngă la el [acasă] din ce cîştigă, pentru a nu se face colecte atunci cînd voi sosi eu.

3 Cînd voi sosi, pe cei pe care îi aprobaţi îi voi trimite cu epistole să ducă darul vostru la Ierusalim.

4 Dacă va merita să merg şi eu, vor merge cu mine.

5 Voi veni pe la voi, cînd voi trece prin Macedonia; căci voi trece prin Macedonia.

6 Poate voi rămîne la voi şi voi ierna, pentru ca apoi să mă trimiteţi încotro am drum.

7 Nu vreau să vă văd în trecere acum; sper să zăbovesc o vreme la voi, dacă Domnul va îngădui.

8 Voi rămîne în Efes pînă la Cincizecime.

9 Mi s-a deschis o uşă mare, [pentru o lucrare] eficientă, dar [sunt] şi mulţi împotrivitori.

10 Dacă vine Timotei, aveţi grijă să fie fără frică la voi; căci face lucrarea Domnului, ca şi mine.

11 Nimeni să nu-l dispreţuiască; să-l trimiteţi în pace ca să vină la mine; îl aştept împreună cu fraţii.

12 Cît despre fratele Apolo, l-am îndemnat mult să vină la voi cu fraţii, dar n-a voit defel să vină acum; va veni însă cînd va găsi bun prilej.

13 Vegheaţi, rămîneţi tari în credinţă, fiţi curajoşi, întăriţi-vă.

14 Tot ce faceţi să fie [făcut] în dragoste.

15 Vă îndemn, fraţilor: cunoaşteţi casa lui Stefanas; ei sunt primul rod al Ahaiei şi s-au pus pe ei înşişi în slujire pentru sfinţi.

16 Să vă supuneţi acestora şi oricui lucrează şi trudeşte împreună [cu ei].

17 Sunt bucuros de venirea lui Stefanas, Fortunat şi Ahaic, căci au înlocuit lipsa voastră.

18 Au înviorat duhul şi duhul vostru. Daţi-le recunoaştere unora ca aceştia.

19 Vă salută bisericile din Asia; vă trimit multe salutări în Domnul Acuila şi Prisca şi biserica din casa lor.

20 Vă trimit salutări toţi fraţii. Salutaţi-vă unii pe alţii cu o sărutare sfîntă.

21 Salutul este scris cu mîna mea: „Pavel”.

22 Dacă cineva nu iubeşte pe Domnul Isus Hristos, să fie anatema! Marana ta!

23 Harul Domnului Isus Hristos să fie cu voi.

24 Dragostea mea este cu voi toţi în Hristos Isus. Amin.