Articolul de mai jos a fost scris în colaborare cu Sorin Loghin.

În vârful listei de virtuți pe care o putem alcătui în urma unei lecturi atente a Epistolelor Pauline stau, precum se știe, „credința, nădejdea și dragostea” (1 Cor. 13:13), cea din urmă fiind, de altfel, și cea mai importantă. Ce virtute am pune însă pe locul întâi, dacă ne-am opri doar asupra celor trei epistole cunoscute sub numele de Pastorale?

Repertoriul de calități enumerate de Apostolul Pavel conține una care se repetă: sōphrosýnē, termen pentru care nu este simplu de găsit un echivalent românesc adecvat. Înainte de a ne apleca asupra acestui cuvânt, să precizăm că din aceeași familie lexicală face parte și verbul sōphroneō care în sens larg înseamnă „a fi cu mintea întreagă” sau „a judeca sănătos”. Îl găsim folosit cu acest sens în Marcu 5:15: după exorcizare îndrăcitul care fusese posedat de o legiune de demoni a redevenit „întreg la minte” (sōphronoũnta).

În esență, termenul sōphrosýnē se referă la un anumit mod de gândire care are consecințe practice. Dar înainte de a lămuri sensul termenului în Epistolele Pastorale, este necesar să facem o scurtă incursiune în trecut, pentru a vedea sensurile pe care le-a avut termenul de-a lungul timpului. În stoicism, curent filozofic fondat de Zenon în secolul al III-lea î.Hr., sōphrosýnē este considerată una din cele patru virtuți cardinale, fiindu-le cerută în mod deosebit conducătorilor, întrucât aceștia au de luat decizii politice și militare importante. Echivalentul românesc ar fi „chibzuință”.

Fiindcă sōphrosýnē presupune și capacitatea de autocontrol (stăpânirea patimilor), ea a ajuns să fie asociată cu sobrietatea și castitatea. Treptat, termenul a ajuns să fie folosit într-un sens particular, ca virtute prin excelență feminină: o femeie caracterizată de sōphrosýnē este fidelă soțului. În Septuaginta, traducerea greacă a VT, cuvântul apare doar de câteva ori. Potrivit Înțelepciunii lui Solomon, sōphrosýnē (alături de pricepere, dreptate și curaj) se numără printre virtuțile produse de înțelepciune (sophía). În perioada creștină ulterioară NT, Iustin Martirul (sec. II d.Hr.) folosește și el cele două sensuri ale termenului în interiorul aceleiași scrieri: mai întâi pentru a demonstra caracterul rațional al credinței (Apologia 13.2) și apoi cu sensul de „castitate” (sōphrosýnē este opusul desfrâului; Apologia 14.2).

Din analiza surselor grecești clasice rezultă că sōphrosýnē ține atât de caracter, cât și de trăirea practică, întrucât ea presupune capacitatea de a discerne ce trebuie făcut și ce nu. În Epistolele Pastorale (1 Tim. 3:2) se precizează că un episcop trebuie să fie sṓphrōn. În același verset, Pavel precizează că slujitorul trebuie să fie fidel în căsătorie („bărbat al unei singure soții”) și „cu mintea trează”. Regăsim termenul sṓphrōn și în Tit 1:8, în lista de calități cerute de la prezbiteri (=„episcopi”). De această dată, termenul este în vecinătatea lui „înfrânat”. Nu doar liderii creștini trebuie să dea dovadă de sōphrosýnē. Nu ne surprinde să găsim virtutea și în lista de calități asociată cu experiența de viață: bătrânii, spune Pavel, trebuie să fie sṓphrōnas (Tit 2:2).

Sensul specializat („feminin”) pomenit la începutul articolului apare și în Pastorale (1 Tim. 2:9), într-un verset în care Pavel le cere femeilor să se „împodobească” (kosmeĩn) cu o ținută decentă, cu sōphrosýnē, tradus de Cornilescu prin „sfială”. Totuși, termenul grec nu transmite ideea că o femeie trebuie să se simtă timorată sau lipsită de încredere în sine, ci la faptul că ținuta ei exterioară trebuie să facă dovada discernământului și a chibzuinței. O femeie caracterizată de sōphrosýnē nu se îmbracă indecent, provocator sau fără gust. Folosirea verbului „a împodobi” (kosmeĩn) și a adjectivului kósmios (prezentabil, plăcut, ordonat) arată că elementul estetic nu este exclus, ci subordonat unei rațiuni superioare. În orice caz, îmbrăcămintea constituie expresia unei virtuți importante și a unui comportament mai larg.

De-a lungul timpului, termenul a fost redat în moduri diferite, fiecare traducere încercând să surprindă cât mai fidel, în funcție de context, sensul lui. Traducătorii Noului Testament de la Alba Iulia (1648) l-au tradus prin înțelepție (1 Tim. 2:9), încercând probabil să-l apropie de „înțelepciune”. Mai aproape de sensul primar al termenului sunt echivalenții din Biblia de la București (1688): întregăciunea minții (1 Tim. 2:9), respectiv minte întreagă (1 Tim. 2:15). O schimbare majoră se produce odată cu introducerea neologismului castitate (1 Tim. 2:15) de către traducătorii Bibliei de la Iași (1874). Acest din urmă termen acoperă foarte bine sensul „feminin” analizat în prima parte a articolului. Cât despre termenii sfială și smerenie din Cornilescu 1924, ei nu redau în mod satisfăcător sensul termenului grec. Problema a fost însă remediată în EDCR, în care sunt folosiți termenii decență (1 Tim. 2:9), respectiv chibzuință.

În rezumat, sōphrosýnē are o gamă largă de înțelesuri și utilizări, de la cel larg (judecată rațională, moderație, sobrietate, trăsături manifestate în diferite contexte), până la cel specializat, circumscris căsătoriei (castitate, înfrânare).


Acum câteva luni anunțam pe FB că am terminat de verificat și ajustat partea de text biblic care îmi revine ca parte a procesului de revizuire a versiunii Cornilescu (ce va să fie EDCR).

Fiindcă s-a lucrat și se lucrează „cu toate pânzele sus”, tragem nădejde că vom putea publica Noul Testament în toamna acestui an.

Singura carte încă neverificată integral este Faptele Apostolilor, care le-a fost repartizată colegilor din a doua echipă „neotestamentară”. Termenul de predare inițial era 15 iunie 2018, dar am convenit să-l devansăm, ca să avem timp să pregătim textul pentru publicare.

După această revizuire de bază, textul este citit de revizorul literar, care are sau nu are obiecții și comentarii (de obicei are, deci trebuie să cântărim atent opțiunile și să le întoarcem pe toate fețele și fațetele), iar apoi sfârșește pe masa Comitetului Pastoral, care de regulă are puține observații. La început, când încă nu ne calibraserăm ca echipă, erau mai multe lucruri de discutat, de lămurit, de clarificat, de combătut. Acum, după doi ani și jumătate de mesaje și întâlniri, lucrurile au intrat în linie dreaptă.

Postez mai jos un fragment din Galateni (în forma care a fost trimisă spre evaluare Comitetului Pastoral). Mici ajustări s-ar putea să mai avem în urma dezbaterii din luna februarie.

Eu și colegii mei așteptăm opiniuni și impresii.

Sub rezerva confidențialității – vă rog să nu duceți mai departe informația 🙂 – dezvălui aici o opinie primită de la unul dintre pastorii care citește textele revizuite: „Fără să mă apuc de lucrul propriu-zis am citit o pagină din Galateni și un fragment din Filimon și mi-a plăcut cum sună.”

Sunt structural un realist (pesimist) și știu că nu poți mulțumi pe toată lumea cu o nouă versiune. Dar dacă reușim să aducem împlinire unui grup de cititori avizați, vom socoti că ne-am împlinit misiunea.

Recunoașterea slujbei lui Pavel de către ceilalți apostoli

1 Apoi, după paisprezece ani, m-am suit din nou la Ierusalim împreună cu Barnaba și l-am luat cu mine și pe Tit. 2 M-am suit în urma unei descoperiri și – deoparte, celor mai cu vază – le-am prezentat Evanghelia pe care o propovăduiesc printre neamuri, ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în zadar. 3 Dar nici măcar Tit, care era cu mine, deși era grec, n-a fost silit să se circumcidă. 4 Tulburarea s-a ivitb din pricina fraților mincinoși, furișați printre noi, care s-au strecurat ca să pândească libertatea pe care o avem în Hristos Isus, cu gând să ne ia în robie. 5 Dar n-am cedat și nu ne-am supus lor nicio clipă măcar, pentru ca adevărul Evangheliei să rămână cu voi.

6 Cei considerați ca fiind cineva (oricine ar fi fost ei, îmi este indiferent; Dumnezeu nu caută la fața oamenilor), cei cu vază, așadar, nu mi-au adăugat nimic. 7 Dimpotrivă, când au văzut că mie îmi fusese încredințată Evanghelia pentru cei necircumciși, după cum lui Petru îi fusese încredințată pentru cei circumciși 8 (căci Cel ce făcuse din Petru apostolul celor circumciși făcuse și din mine apostolul neamurilor), 9 și când au recunoscut harul care-mi fusese dat, Iacov, Chifa și Ioan, care sunt priviți ca stâlpi, ne-au întins mie și lui Barnaba mâna dreaptă în semn de părtășie, pentru ca noi să mergem la neamuri, iar ei la cei circumciși. 10 Numai să ne aducem aminte de cei săraci, ceea ce m-am și străduit să fac.

Pavel îl înfruntă pe Petru în Antiohia

11 Dar când a venit Chifac în Antiohia, l-am înfruntat fățiș, căci era de osândit: 12 înainte de venirea unora de la Iacov, mânca împreună cu neamurile, dar când au venit ei, s-a retras și s-a ținut deoparte, fiindcă se temea de cei circumciși. 13 Împreună cu el au început să se prefacă și ceilalți iudei, încât până și Barnaba a fost prins în fățărnicia lor. 14 Când am văzut eu că nu umblă drept după adevărul Evangheliei, i-am spus lui Chifa înaintea tuturor: „Dacă tu, care ești iudeu, trăiești ca neamurile, nu ca un iudeu, cum de îi silești pe cei dintre neamuri să trăiască precum iudeii?” 15 Noi suntem iudei din naștere, nu păcătoși dintre neamuri. 16 Dar fiindcă știm că omul nu este îndreptățit prin faptele Legii, ci prin credința în Isus Hristos, și noi am crezut în Hristos Isus, ca să fim îndreptățiți prin credința în Hristos, nu prin faptele Legii, fiindcă prin faptele Legii nimeni nu va fi îndreptățit. 17 Dar dacă, în timp ce căutăm să fim îndreptățiți în Hristos, am fi noi înșine găsiți păcătoși, atunci devine oare Hristos un slujitor al păcatului? Nicidecum! 18 Căci, dacă zidesc iarăși ceea ce am dărâmat, mă dovedesc călcător de Lege. 19 Însă eu, prin Lege, am murit față de Lege ca să trăiesc pentru Dumnezeu. 20 Am fost răstignit împreună cu Hristosd și nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viața pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc prin credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine pentru mine. 21 Nu vreau să fac zadarnic harul lui Dumnezeu; căci, dacă prin Lege se capătă dreptatea, atunci degeaba a murit Hristos.

 b2:4 Secvența de la începutul versetului a fost introdusă pentru a întregi sensul textului grec, care este eliptic.

 c2:11 Numele aramaic al apostolului Petru.

 d2:20 În NA28, prima parte a vers. 20 se găsește la finalul vers. 19.


Proiectul EDCR la care trudim de o vreme (cam un an și jumătate) se derulează într-un ritm bunicel. Am terminat ieri de citit cartea Deuteronom, care a fost sub lupa filologică a colegilor Gelu Păcurar și Silviu Tatu. Cartea Exodul, care e gata de cam un an, dacă memoria nu mă înșală, va ajunge curând pe masa Comitetului Pastoral.

Din cărțile care îmi revin mie și colegului Laurențiu Moț, mai am de parcurs doar patru: 1-2 Corinteni, Evrei și Apocalipsa.

Nu de mult am trecut prin Iuda, care mi s-a părut foarte criptică, densă, multe aluzii la scrieri pseudoepigrafe. Ca să pot înțelege limbajul autorului, m-am apucat să citesc 1 Enoh în grecește. Din păcate, numai o mică parte din textul acestei scrieri apocaliptice se păstrează în greacă. Ar fi fost minunat să o avem integral, dar și din ceea ce s-a păstrat rezultă cu prisosință intertextualitatea dintre Iuda și 1 Enoh. Asta ar explica probabil și de ce Iuda a intrat în canon „ca prin foc”.

(Precizez următoarele, pentru cei care se întreabă ce implicații are pentru statul cărții 1 Enoh faptul că această scriere este citată de o epistolă canonică: nu consider că viziunile apocaliptice din 1 Enoh ar trebui socotite „soluții” pentru lume, ci mai degrabă „indicii” ale problemelor.

1 Enoh este o viziune teologică radicală, inspirată din anumite pasaje ale VT și forjată pe nicovala robustă a genului apocaliptic. Cartea este atât o teodicee detaliată, cât și un protest vehement împotriva nelegiuirii din lume. Ca orice apocalipsă, ea încearcă să ajungă la resorturile răului cosmic, dar nu uită să ridice și flamura speranței peste cititori. Așadar, nu citiți 1 Enoh singuri acasă. Veți descoperi oricum că scrierea e un soi de marmite – cum ar zice englezii – ceea ce pentru unii e o drojdie dezgustătoare, pentru alții e un deliciu hrănitor, cu multe vitamine.)

Dar să revin la EDCR. Cum spuneam și cu altă ocazie, dacă ne hărnicim suficient de mult, putem termina NT în cursul acestui an.

Mai jos o mostră din textul lui Iuda, cu tot cu note de subsol. Dacă ele vor rămâne și în ediția tipărită n-aș putea spune, căci nu sunt nici proroc, nici fiu de proroc.

Textul pe care îl propun e destul de neologizant pe alocuri. Presimt că multe dintre soluțiile mele vor ajunge „clavecinul bine temperat”, la finalul procesului.

***

8 Totuși, în același fel oamenii aceștia, târâți de visările lor, își pângăresc trupul, nesocotesc stăpânirea și-i batjocoresc pe cei slăviție. 9 Arhanghelul Mihail, în controversa lui cu Diavolul, când se certau cu privire la trupul lui Moise, n-a îndrăznit să rostească împotriva lui o judecată de ocară, ci a zis: Domnul să te mustre!f 10 Aceștia, dimpotrivă, batjocoresc ce nu cunosc; cât despre lucrurile pe care le înțeleg — numai în chip firescg, ca niște dobitoace necuvântătoareh — tocmai acestea le aduc pierzarea. 11 Vai de ei! Căci au apucat-o pe calea lui Cain! Pentru câștig, s-au aruncat în rătăcirea lui Balaam! Au pierit în răscoala lui Core! 12 Sunt stânci ascunse la mesele voastre de dragoste, unde se ospătează fără rușine, preocupați numai de ei înșiși; nori fără apă, duși de vânt încoace și încolo, pomi tomnatici fără rod, de două ori morți, dezrădăcinați; 13  valuri înfuriate ale mării, care își spumegă rușinile lor, stele rătăcitoare, cărora le este păstrat întunericul fără de marginii, pe vecie.

14 Și pentru ei a profețit Enoh, al șaptelea patriarh de la Adam, când a zis: „Iată, a venit Domnul cu zecile de mii de sfinți ai Săi, 15 ca să facă judecată împotriva tuturor și să încredințezej orice suflet de toate faptele nelegiuite pe care le-au făcut în chip nelegiuit și de toate cuvintele aspre pe care le-au rostit împotriva Lui acești păcătoși nelegiuiți.”k 16 Ei sunt niște cârtitori, nemulțumiți cu soarta lor; trăiesc după poftele lor, gura le este plină de vorbe trufașe și se arată părtinitori față de oameni, pentru câștig.

***

 e1:8 Gr. dóxas („slăvi”), referire probabilă la ființe cerești caracterizate de slavă.

 f1:9 Zah. 3:2.

 g1:10 Gr. physikōs, în context, „instinctual”.

 h1:10 Sau: „iraționale”.

 i1:13 Gr. ho zóphos tou skótous, „întunericul beznei”. Expresie la gradul superlativ, menită să sublinieze intensitatea beznei care îi așteaptă pe cei osândiți.

 j1:15 Sau: „să dovedească vinovat”.

 k1:15 1 Enoh 1:9. Cartea 1 Enoh, document compozit format din viziuni și tradiții apocaliptice atribuite lui Enoh, a fost redactată în perioada intertestamentară, după instituirea așa-numitei „tăceri profetice”. Deși necanonică, scrierea 1 Enoh a influențat considerabil contextul teologic iudaic în care s-a dezvoltat creștinismul.


Update: În urma unei observaţii de la conf. univ. dr. John Tipei, am modificat postarea iniţială.

Orice verset din Biblie tradus incorect mi se pare un pietroi în calea cititorului. Cu cât versetele traduse inexact sunt mai numeroase, cu atât calea cititorului este mai anevoioasă.

Acum vreo câteva zile m-am „împiedicat” iar într-o exprimare deficitară din versiunea Cornilescu. Ce să fac, m-am deformat profesional. Atâta lucru cu textele (ca traducător, redactor, autor) m-au făcut foarte cursurgiu. Noroc că prin blogosfera noastră circulă tot soiul de cusurgii şi nu mă simt singur.

Să vedem despre ce este vorba.

El este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Dar, dacă faci răul, teme-te, căci nu degeaba poartă sabia. El este în slujba lui Dumnezeu, ca să-L răzbune şi să pedepsească pe cel ce face rău. (Rom 13:4)

Ca vorbitor nativ de română (nativ, nu naiv), folosesc verbul „a răzbuna” ca verb tranzitiv doar atunci când mă refer la pedeapsa de care au parte nişte răufăcători, în numele unei victime. Spunem de pildă: „Femeile îşi jelesc morţii, bărbaţii şi-i răzbună”. Dacă Simeon şi Levi ar spune, de pildă, „Am răzbunat-o pe sora noastră”, aş înţelege din această declaraţie că Simeon şi Levi l-au pedepsit pe Sihem, cel care a sedus-o pe Dina. „A răzbuna” are aici sensul de „a da satisfacţie unei persoane lezate etc.”.

Versiunea Cornilescu afirmă că magistratul îl „răzbună” pe Dumnezeu. Dar textul grec nu afirmă în mod explicit această idee. Ultima parte a versetului spune în greacă.

θεοῦ γὰρ διάκονός ἐστιν ἔκδικος εἰς ὀργὴν τῷ τὸ κακὸν πράσσοντι.

Traduc oarecum literal, pentru a pune în evidenţă dificultatea textului:

Căci [magistratul] este slujitorul (diakonos) lui Dumnezeu, aducător-de-pedeapsă (ekdikos) spre mânie pentru cel care săvârşeşte răul.

Desigur, textul nu poate fi redat literal, în primul rând fiindcă termenul ekdikos nu poate fi tradus în română printr-un singur echivalent convenabil. „Fideliştii” ne propun o traducere literală, dezastruoasă sub raport stilistic: „un răzbunător pentru furie asupra celui ce face răul.” Cine nu se simte zgâriat pe creier de asemenea expresii probabil că este lipsit de zona unde se simt zgârieturile. 🙂

Latinii au rezolvat problema cu vindex, de unde şi românescul „vindicativ”. Noi cum să traducem? Să spunem „răzbunător”? Nu prea merge. Justiţia nu este „vindicativă”. Să ne păzească Dumnezeu de magistraţii „răzbunători”.

Dar să lăsăm chestiunile de traducere pe mai târziu. Să vedem ce zice versiunea franceză.

Le magistrat est serviteur de Dieu pour ton bien. Mais si tu fais le mal, crains; car ce n’est pas en vain qu’il porte l’épée, étant serviteur de Dieu pour exercer la vengeance et punir celui qui fait le mal.

Aha, deci „ca să răzbune” din Cornil. 1924 corespunde secvenţei „pour exercer la vengeance”. Cu precizarea că în Cornilescu avem un pronume care dă o anumită nuanţă textului paulin, fiindcă afirmă că magistratul îl „răzbună” pe Dumnezeu atunci când îl pedepseşte pe răufăcător.

Pentru a reda corect textul lui Segond (sau cel grecesc), Cornilescu ar fi trebuit să folosească o parafrază de tipul: „pentru a aduce răzbunare”, fără a preciza exact pe cine răzbună magistratul. Poate fi vorba de Dumnezeu sau de omul căruia i s-a făcut o nedreptate.


Acum doi ani am coordonat o teză de licenţă care investiga problemele de traducere din Epistola către Galateni, urmărind totodată relaţia dintre Cornil. 1921 (prima versiune) şi Cornil. 1924 (versiunea revizuită) precum şi raportarea amândurora la Segond.

Dragoş Ştefănică, autorul acelei lucrări de licenţă, a făcut şi o traducere a textului grec.

Realizezi cel mai bine ce probleme de traducere pune un text abia atunci când te confrunţi cu el în mod direct.

I-am verificat traducerea în amănunt. I-am criticat unele formulări. Cu unele n-am fost de-acord, dar i le-am lăsat, fiindcă ţin de o anumită preferinţă.

Recent i-am cerut permisiunea de a-i publica aici traducerea, în speranţa că le va fi utilă cititorilor care sunt preocupaţi de studierea acestei epistole.

Vă reamintesc că textul este sub incidenţa dreptului de autor!

Capitolul 1

            1. Pavel, apostol nu de la oameni, nici printr-un om, ci prin Isus Hristos şi prin Dumnezeu Tatăl, care L-a înviat din morţi;

2. şi toţi fraţii care sunt cu mine, către bisericile Galatiei:

3. har şi pace vouă de la Dumnezeu Tatăl nostru şi de la Domnul Isus Hristos,

4. Care S-a dat pe Sine Însuşi pentru păcatele noastre, ca să ne izbăvească din veacul rău de acum, potrivit cu voia Dumnezeului şi Tatălui nostru.

5. A Lui să fie gloria în vecii vecilor, amin.

6. Mă mir că vă întoarceţi aşa de repede de la Cel ce v-a chemat prin harul lui Hristos la o altă Evanghelie.

7. Nu că ar fi o alta, dar sunt unii care vă tulbură şi vor să pervertească Evanghelia lui Hristos.

8. Însă chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar propovădui o altă Evanghelie decât cea pe care v-am propovăduit-o, să fie anatema!

9. După cum am spus mai înainte, spun şi acum din nou: dacă cineva vă propovăduieşte o altă Evanghelie decât cea pe care aţi primit-o, să fie anatema!

10. Oare încerc acum să primesc bunăvoinţa oamenilor, sau a lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aş mai căuta să plac oamenilor, n-aş fi robul lui Hristos.

            11. Vă fac cunoscut, fraţilor, că Evanghelia propovăduită de mine nu este de sorginte omenească,

12. pentru că nici eu n-am primit-o, nici n-am învăţat-o de la vreun om, ci prin revelarea lui Isus Hristos.

13. Aţi auzit despre modul meu de a fi de pe vremuri, în iudaism, cum persecutam peste măsură biserica lui Dumnezeu şi încercam să o distrug,

14. şi că înaintasem în iudaism, mai presus decât mulţi din neamul meu de o vârstă cu mine; eram foarte zelos pentru tradiţiile mele strămoşeşti.

15. Însă când Dumnezeu, Care m-a pus deoparte încă din pântecele mamei mele şi m-a chemat prin harul Său,

16. a găsit cu cale să reveleze în mine pe Fiul Său, ca să-L propovăduiesc printre păgâni, n-am consultat pe vreun om,

17. nici nu m-am suit la Ierusalim la cei care au fost apostoli înaintea mea, ci îndată am plecat în Arabia, după care m-am reîntors în Damasc.

18. Apoi, după trei ani, m-am suit la Ierusalim să fac cunoştinţă cu Chifa şi am rămas la el cincisprezece zile.

19. Însă n-am văzut pe niciunul dintre apostoli, ci numai pe Iacov, fratele Domnului.

20. În ceea ce vă scriu, iată, înaintea lui Dumnezeu, nu mint.

21. Apoi am plecat în ţinuturile Siriei şi Ciliciei,

22. dar eram necunoscut la chip bisericilor din Iudeea, care sunt în Hristos.

23. Ele auzeau doar spunându-se: „Cel ce ne persecuta odinioară, acum propovăduieşte credinţa pe care cândva încerca s-o distrugă”.

24. Şi slăveau pe Dumnezeu din pricina mea.


Cu acest capitol se încheie traducerea epistolei 1 Corinteni. Pe 8 aprilie 2009 postam cap. 1. Au trecut deci mai bine de doi ani. Cam multişor, din cauza numeroaselor activităţi pe care le desfăşor în paralel. Acesta este sindromul românaşului tipic: jack of all trades, master of none.

Facem de toate pentru toţi şi cu eficienţă infinitezimală, în pas de melc.

Îmi propun să încep în curând epistola către Evrei, care este mult mai dificilă ca stil. Nutresc speranţa că nu va lua atât de mult.

Mulţumesc încă o dată celor care m-au încurajat în acest proiect şi celor care mi-au trimis observaţii şi corecturi.

Cap. 16 are şi el câteva dificultăţi de traducere. Îi las pe exegeţi să le ghicească. 🙂

1 Despre colecta pentru sfinţi, precum am rînduit în bisericile din Galatia, aşa să faceţi şi voi.

2 În prima zi a săptămînii fiecare dintre voi să strîngă la el [acasă] din ce cîştigă, pentru a nu se face colecte atunci cînd voi sosi eu.

3 Cînd voi sosi, pe cei pe care îi aprobaţi îi voi trimite cu epistole să ducă darul vostru la Ierusalim.

4 Dacă va merita să merg şi eu, vor merge cu mine.

5 Voi veni pe la voi, cînd voi trece prin Macedonia; căci voi trece prin Macedonia.

6 Poate voi rămîne la voi şi voi ierna, pentru ca apoi să mă trimiteţi încotro am drum.

7 Nu vreau să vă văd în trecere acum; sper să zăbovesc o vreme la voi, dacă Domnul va îngădui.

8 Voi rămîne în Efes pînă la Cincizecime.

9 Mi s-a deschis o uşă mare, [pentru o lucrare] eficientă, dar [sunt] şi mulţi împotrivitori.

10 Dacă vine Timotei, aveţi grijă să fie fără frică la voi; căci face lucrarea Domnului, ca şi mine.

11 Nimeni să nu-l dispreţuiască; să-l trimiteţi în pace ca să vină la mine; îl aştept împreună cu fraţii.

12 Cît despre fratele Apolo, l-am îndemnat mult să vină la voi cu fraţii, dar n-a voit defel să vină acum; va veni însă cînd va găsi bun prilej.

13 Vegheaţi, rămîneţi tari în credinţă, fiţi curajoşi, întăriţi-vă.

14 Tot ce faceţi să fie [făcut] în dragoste.

15 Vă îndemn, fraţilor: cunoaşteţi casa lui Stefanas; ei sunt primul rod al Ahaiei şi s-au pus pe ei înşişi în slujire pentru sfinţi.

16 Să vă supuneţi acestora şi oricui lucrează şi trudeşte împreună [cu ei].

17 Sunt bucuros de venirea lui Stefanas, Fortunat şi Ahaic, căci au înlocuit lipsa voastră.

18 Au înviorat duhul şi duhul vostru. Daţi-le recunoaştere unora ca aceştia.

19 Vă salută bisericile din Asia; vă trimit multe salutări în Domnul Acuila şi Prisca şi biserica din casa lor.

20 Vă trimit salutări toţi fraţii. Salutaţi-vă unii pe alţii cu o sărutare sfîntă.

21 Salutul este scris cu mîna mea: „Pavel”.

22 Dacă cineva nu iubeşte pe Domnul Isus Hristos, să fie anatema! Marana ta!

23 Harul Domnului Isus Hristos să fie cu voi.

24 Dragostea mea este cu voi toţi în Hristos Isus. Amin.


După lupte seculare cu tot soiul de activităţi care îmi sabotează cu succes proiecte vechi şi dragi inimii mele, am reuşit să reiau traducere epistolei 1 Corinteni. 

Capitolul 12 are câteva dificultăţi exegetice, dar, din nefericire, nu am timp să le prezint aici. Redau pur şi simplu mai jos textul, avertizându-i pe cititori că un traducător trebuie, inevitabil, să opteze pentru una din interpretările pe care le suportă un termen sau pasaj dificil.

Textul de mai jos nu este definitiv, ci doar „variantă de lucru”.

Precizez că traducerea nu poate fi copiată de pe blog fără permisiunea autorului.

1 Cu privire la cele duhovniceşti, fraţilor, nu vreau să fiţi în neştiinţă.

2 Ştiţi că, atunci când eraţi păgâni, vă duceaţi, atraşi fiind, la idolii cei muţi.

3 De aceea vă fac de cunoscut că nimeni, când vorbeşte prin Duhul lui Dumnezeu, nu [poate] spune „Isus să fie anatema”. Şi nimeni nu poate spune „Isus este Domnul” decât prin Duhul Sfânt.

4 Există felurite daruri, dar acelaşi Duh;

5 Există felurite slujiri, dar acelaşi Domn;

6 Există felurite lucrări, dar acelaşi Dumnezeu care lucrează totul în toţi.

7 Fiecăruia însă i se dă arătarea Duhului spre folosul [tuturor].

8 Unuia, prin Duhul, îi este dat un cuvânt de înţelepciune, altuia – un cuvânt de cunoaştere, potrivit aceluiaşi Duh.

9 Altuia – credinţa, prin acelaşi Duh; altuia – daruri de vindecare prin acelaşi Duh.

10 Altuia – săvârşirea minunilor, altuia – profeţia, altuia – deosebirea duhurilor, altuia – felurite limbi, altuia – tălmăcirea limbilor.

11 Dar toate acestea le lucrează unul şi acelaşi Duh, împărţind fiecăruia după cum voieşte.

12 Precum trupul este unul şi are multe mădulare – iar toate mădularele trupului, deşi sunt multe, alcătuiesc un singur trup – tot astfel şi Hristos.

13 Căci noi toţi într-un singur Duh am fost botezaţi, pentru [a alcătui] un singur trup, fie iudei, fie greci, fie sclavi, fie oameni liberi. Şi tuturor dintr-un singur Duh ni s-a dat să bem.

14 Căci trupul nu este un singur mădular, ci mai multe.

15 Dacă piciorul zice: „Fiindcă nu sunt mână, nu sunt din trup”, oare din acest motiv nu este din trup?

16 Şi dacă urechea zice: „Fiindcă nu sunt ochi, nu sunt din trup”, oare din acest motiv nu este din trup?

17 Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Dacă tot [trupul] ar fi auz, unde ar fi mirosul?

18 În fapt, Dumnezeu a pus fiecare mădular în trup după cum a voit El.

19 Dacă ar fi toate un singur mădular, unde ar fi trupul?

20 Totuşi, deşi sunt multe mădulare, trupul este unul singur.

21 Ochiul nu poate să spună mâinii: „Nu am nevoie de tine”. Nici capul, picioarelor: „Nu am nevoie de voi”.

22 Dimpotrivă,  mădularele trupului care par a fi mai slabe sunt [şi ele] trebuincioase;

23 Cât despre [părţile] trupului pe care le socotim mai puţin onorabile, acelora le acordăm mai multă cinste; iar cele ruşinoase sunt [îmbrăcate] cu mai multă bună-cuviinţă.

24 În schimb, cele cuviincioase nu au nevoie; Dumnezeu a alcătuit trupul dând mai multă cinste [părţii] care este lipsită de ea,

25 ca să nu fie dezbinare în trup, ci mădularele să se îngrijească la fel unele de altele.

26 Şi dacă suferă un mădular, toate mădularele suferă împreună cu el; dacă este slăvit un mădular, toate mădularele se bucură împreună cu el.

27 Voi sunteţi trupul lui Hristos şi fiecare în parte este mădular [al Lui].

28 Iar Dumnezeu a pus în biserică în primul rând apostoli, în al doilea rând profeţi, în al treilea rând învăţători, apoi minuni, apoi daruri de vindecare, ajutorări, cârmuiri, felurite limbi.

29 Oare toţi sunt apostoli? Oare toţi sunt profeţi? Oare toţi sunt învăţători? Oare toţi [fac] minuni?

30 Oare toţi au daruri de vindecare? Oare toţi vorbesc în limbi? Oare toţi tălmăcesc?

31 Râvniţi darurile cele mai bune. Şi eu vă voi arăta o cale nespus mai aleasă.


În ultima vreme nu prea îmi dă mâna să scriu postări. La propriu. Articulaţia mâinii stângi e uşor inflamată, iar biroul, care e mai înalt decât s-ar cuveni, îmi supune mâinile unui stres substanţial. Când ajungi să petreci câteva ore bune scriind la un birou neergonomic, încep să-ţi scârţâie balamale. 🙂

După cum observa maliţios un prieten, postările mele s-au „subţiat” sub raportul cantităţii. De-acord, s-au subţiat, adică au devenit mai fine… tratează preponderent arta, în speţă, muzica (atunci când n-o masacrează, în cuvintele altui amic de pe blog) 🙂

Propun în această postare un mic joc. Cine ghiceşte în ce interval a fost publicată traducerea Noului Testament din care am luat următoarele neologisme? Aveţi voie să propuneţi un interval de zece ani, de genul: 1890-1900, 1940-1950, 1990-2000 etc.

  • districtul
  • complinirea
  • persecuţiune
  • pupa corabiei
  • pedestri
  • i-au defăimat
  • a se disputa
  • cetăţean
  • infame
  • reprobată
  • preferinţă
  • graţie
  • datoria conjugală
  • edifică
  • edificare
  • nu ne va recomanda
  • contesta
  • probaţi
  • administraţii
  • sedus

P.S. Nu, nu e vorba de FIDELA! 🙂


Cu mai bine de o săptămână în urmă am ţinut la biserică un studiu din Efeseni 4:11-16. Cu acest prilej am descoperit că Ef. 4:12 ar avea nevoie de o nuanţare în ce priveşte expresia „pentru desâvârşirea sfinţilor” (gr. πρὸς τὸν καταρτισμὸν τῶν ἁγίων).

Termenul care ne interesează este καταρτισμός, katartismos, tradus de Cornilescu prin „desăvârşire” (cf. Segond perfectionnement des saints).

În greaca clasică, termenul katartismos se foloseşte cu mai multe sensuri, în funcţie de context:

–          reconciliere, restaurare

–          îndreptare (sau aşezare a unui os fracturat)

–          finalizare (a procesului de creştere a dinţilor)

–          pregătire, aranjare (a unui obiect)

–          antrenare, echipare

Acest ultim sens pare cel mai potrivit în contextul din Efeseni. Pavel spune că Hristos a dăruit Bisericii o “ierarhie slujitoare” care să-i “echipeze” pe sfinţi pentru ca şi ei să slujească, ducând astfel la creşterea (zidirea) trupului lui Hristos.

Bun, şi ce e greşit dacă zicem “desăvârşire” în loc de “echipare” (sau pregătire)? Nu e greşit, dar poate sugera ideea că trebuie ne desăvârşim şi apoi să slujim. La o adică, ne putem sustrage slujirii invocând motivul că nu suntem încă desăvârşiţi. Şi am avea dreptate, fiindcă desăvârşiţi o să fim doar la Domnul, când va veni ceea ce este desăvârşit (ὅταν δὲ ἔλθῃ τὸ τέλειον,  1 Cor 13:10). Numai că Pavel nu spune că trebuie să ne desăvârşim mai întâi, ci că trebuie să ne echipăm.

Să vedem ce au făcut traducătorii vechi şi noi cu acest termen – katartismos

NT. 1648împreunarea sfinţilor (Hm… cam nefericit termenul)

Bibl. 1688întemeiarea sfinţilor (N-au nimerit-o nici editorii munteni)

Micu 1795săvârşirea sfinţilor (Termen preluat de Şaguna, Filotei al Buzăului şi Biblia 1914. Deja ne apropiem de termenul modern desăvârşire).

Biblia 1874desevârşirea sânţilorŭ (Soluţie care se va fi preluată de traducerile din sec. XX)

Nitzulescu 1897 întregirea sânţilor (Nici aşa nu sună prea grozav.)

Galaction 1939desăvârşirea sfinţilor (=1874, Cornilescu şi ediţiile sinodale 1968-2008)

Anania 2001 ca să-i pregătească pe sfinţi (Ei, în sfârşit cineva a nimerit-o! Era şi timpul.)


Gata cu politica. Ridziada s-a cam terminat (deşi n-am înţeles unde s-a dus până la urmă atâta bănet) şi am temeiuri serioase să cred că Românika va deveni în curând o adevărată republică universitară (prin cei 100.000 de intelectuali cu diplomă pe care îi expediază pe piaţă în mod generos înaltul aşezământ cultural ctitorit de tov. Bondrea). Tovarăşi, viitorul sună bine (dar aveţi grijă să închideţi ochii şi să vă ţineţi cu străşnicie de nas)!

Eu unul revin la preocupările mele de biblist-filolog. Mi-a atras recent atenţia versetul din Fil. 1:13, care conţine o secvenţă („curtea împărătească”) susceptibilă să dea naştere la interpretări eronate.

În trad. Cornilescu 1924 (=1921) versetul sună astfel:

În adevăr, în toată curtea împărătească, şi pretutindeni aiurea, toţi ştiu că sînt pus în lanţuri din pricina lui Isus Hristos.

Cum înţelegeţi sintagma „curtea împărătească”? La prima vedere, eu sunt tentat să o iau metonimic. Prin „curte împărătească” aş înţelege „suita imperială”, sau, în sens mai larg, aristocraţia + artiştii + funcţionarii + trepăduşii + diverşii care se foiau prin palatul împăratului (mai ales dacă locul întemniţării e Roma).

Când ne uităm în original, descoperim că termenul grecesc corespunzător este praitōrion, care în NT apare de 8 ori. Termenul este de origine latinească (praetorium) şi are o istorie un pic mai complicată, de-a lungul căreia a dobândit diverse înţelesuri: 1) reşedinţa oficială a unui guvernator; 2) garda pretoriană (ulterior garda de corp a împăratului); 3) conac sau palat.

Dacă Pavel le scria filipenilor de la Roma, atunci praetorium (praitōrion) ar fi desemnat cel mai probabil garnizoana imperială.

În orice caz, de-a lungul timpului, pentru praitōrion s-au mai propus diverşi echivalenţi (NT 1648 giudecata; Bibl. 1688 şi Micu 1795 divanul), dar în final s-a optat pentru un împrumut: pretoriu, folosit iniţial în Bibl. Iaşi 1874 şi preluat de aproape toate traducerile ulterioare (mai puţin Cornilescu 1921 şi 1924).


Anania

Orice versiune a Bibliei realizată de o singură persoană conţine de regulă tot soiul de ciudăţenii care ţin de preferinţele şi înclinaţiile traducătorului.

Despre versiunea „Anania” am mai scris cu alte ocazii. Chiar şi fără să o fi verificat sistematic, mi se întăreşte tot mai mult convingerea că drumul urmat de ierarhul ortodox nu este cel mai bun. Munca în echipă ar trebui să elimine anumite greşeli inerente muncii da solo.

Bunăoară, m-a intrigat de curând versetul 1 Cor. 1:19, care în trad. Anania spune aşa:

„Că scris este: Pierde-voi înţelepciunea înţelepţilor şi deşteptăciunea celor deştepţi o voi ascunde.”

Nu importă că termenii „deşteptăciune” şi „deştept” s-au cam contaminat de anumite conotaţii care îi fac nepotriviţi pentru registrul biblic. Să zicem că e o chestiune de gust. Mie nu-mi place cuvântul „deştept”, iar traducătorului îi place. Problema e alta cu acest verset. Pavel citează din Isaia 29:14, din traducerea greacă a VT (Septuaginta), dar înlocuieşte verbul „voi ascunde” (krypso) cu verbul „voi zădărnici” (atheteso).

Mai limpede scris, Septuaginta spune:

„Voi nimici înţelepciunea celor înţelepţi şi priceperea celor pricepuţi o voi ascunde”,

pe când Pavel scrie:

„Voi nimici înţelepciunea celor înţelepţi şi priceperea celor pricepuţi o voi zădărnici.” (subl. mele).

Aşadar, în versiunea lui Pavel, citatul este „nuanţat”. Dumnezeu nu „ascunde” („pune sub obroc”) priceperea celor pricepuţi, ci o răstoarnă, o dă la o parte, o zădărniceşte. Nuanţa nu mi se pare lipsită de importanţă. Dacă Apostolul, insuflat de Dumnezeu, a găsit cu cale să introducă această schimbare, socotesc că ea trebuie să fie redată cât mai fidel în traducere.

Or, Bartolomeu Anania îl „diortoseşte” inclusiv pe Apostolul Pavel. Citatul lui este „conformat” la textul Vechiului Testament. Care este motivul din spatele acestei „corectări”? Doreşte diortositorul să armonizeze „contradicţiile” dintre VT şi NT care i-ar putea sminti pe cititori? Nu ştiu. În lipsa vreunei dovezi, avem liber la „şpigulaţii” (cu riscul de a greşi, desigur).

În orice caz, indiferent de motivaţie (nobilă, bună, pastorală, eclesiastică, politicească), sunt de părere că „nu se face”.


Partea a doua a cap. 9 mi s-a părut destul de greu de tradus de o manieră mulţumitoare. Sf. Pavel are o retorică foarte densă, mai ales când se raportează la lucrarea sa de propovăduire (motivaţiile sale, răsplata pe care o aşteaptă etc.). Am pus anumite fraze între paranteze, pentru a uşura un pic lectura firului argumentativ.

În v. 15 există o „sincopă” pe care am păstrat-o ca atare. Această întrerupere a firului scrisorii ne dezvăluie un crâmpei din pasiunea cu care a scris (sau dictat) epistola acest mare apostol.

13 Nu ştiţi că cei ce slujesc la templu mănâncă din bunurile de la templu, iar cei ce se îndeletnicesc cu slujbele la altar au parte din jertfele aduse la altar? 14 Tot astfel, Domnul a rânduit ca cei ce proclamă Evanghelia să trăiască de pe urma Evangheliei.

15 Eu însă nu m-am folosit de niciunul dintre aceste drepturi. Şi nici nu vă scriu aceste rânduri ca să se facă astfel în privinţa mea. Mai degrabă aş alege să mor… Nimeni nu-mi va răpi motivul de laudă! 16 Dacă predic Evanghelia, nu am niciun motiv de laudă (fiindcă mă aflu sub constrângere, şi ar fi vai de mie dacă n-aş predica-o). 17 Dacă însă predic Evanghelia de bunăvoie, am o răsplată. Dacă, dimpotrivă, aş predica-o de nevoie, ar fi o isprăvnicie care mi s-a încredinţat. 18 Aşadar, care este răsplata mea? Ca, în predicarea Evangheliei, să o transmit gratuit, fără a mă folosi de dreptul meu de a trăi din Evanghelie.

19 Căci, deşi sunt liber faţă de toţi, m-am făcut rob tuturor, ca să câştig pe cei mai mulţi 20 Cu iudeii m-am făcut iudeu, ca să-i câştig pe iudei. Cu cei de sub Lege am devenit ca unul sub lege (deşi nu eram sub lege), ca să-i câştig cei de sub Lege. 21 Cu cei fără Lege am fost ca unul fără Lege (deşi nu sunt fără legea lui Dumnezeu, ci mă supun legii lui Hristos) ca să-i câştig pe cei fără Lege. 22 Cu cei slabi m-am făcut slab, că să-i câştig pe cei slabi. Tuturor am devenit totul, ca cel puţin pe unii să-i mântuiesc. 23 Fac totul pentru Evanghelie, ca să am şi eu parte de ea.

24 Nu ştiţi că cei ce aleargă în arenă toţi aleargă, dar numai unul ia premiul? Alergaţi în aşa fel, încât să câştigaţi premiul! 25 Numai că orice atlet se înfrânează în toate privinţele; ei fac aceasta pentru a primi o cunună pieritoare, noi pentru una nepieritoare. 26 Eu deci alerg, dar nu ca unul fără ţintă; lovesc cu pumnii, dar nu ca şi când aş  nimeri alături. 27 Ci sunt necruţător cu propriul meu trup şi îl subjug, ca nu cumva, după ce am proclamat altora, să fiu eu însumi descalificat.


Am reuşit astăzi să finalizez prima jumătate din capitolul 9. Tema capitolului este „libertatea lui Pavel” în raport cu biserica din Corint. Deşi Pavel ar fi putut emite pretenţia să fie susţinut financiar de către corinteni, n-a făcut-o, fiindcă doreşte să propovăduiască Evanghelia fără să fie plătit.

Corintenii sunt „produsul/lucrarea” lui şi, dat fiind statutul lor, ar putea să trăiască susţinut de el, aşa cum fac şi alţii, fiindcă atât realităţile lumeşti (armata, agricultura), cât şi Legea sunt de partea lui.

Discuţia lui Pavel despre propria sa libertate nu este întâmplătoare. Atât în capitolul 8, cât şi în 10 se face referire la libertatea creştină şi la faptul că ea nu trebuie exercitată în anumite situaţii, când ea ar putea leza pe un confrate.

Am tradus „opsoniois” din 9:7 prin „provizii”, nu „plată” sau „cheltuială”, sub influenţa unui articol al lui Caragounis despre sensurile lui „opsonion”. Mai sunt şi alte explicaţii pe care ar trebui să le dau, dar prefer să nu deschid alte discuţii deocamdată.

1 Nu sunt eu liber? Nu sunt eu apostol? Nu l-am văzut eu pe Isus, Domnul nostru? Nu sunteţi voi lucrarea mea în Domnul? 2 Dacă pentru alţii nu sunt apostol, sunt cel puţin pentru voi, căci voi sunteţi pecetea apostoliei mele în Domnul.

3 Răspunsul meu de apărare pentru cei care mă supun cercetărilor este aceasta: 4 Oare n-avem dreptul să mâncăm şi să bem? 5 Oare n-avem dreptul să fim însoţiţi de o soră, ca soţie, cum fac ceilalţi apostoli, fraţii Domnului sau Chifa? 6 Sau poate numai eu şi Barnaba n-avem dreptul să nu lucrăm?!

7 Cine dintre cei înscrişi la oaste trăieşte din propriile provizii? Cine sădeşte o vie şi nu mănâncă din rodul ei? Sau cine păstoreşte o turmă şi nu bea din laptele turmei? 8 Oare aceste lucruri le spun doar din perspectivă omenească? Nu le spune şi Legea? 9 În Legea lui Moise stă scris: „Să nu legi gura boului care treieră”. Oare de boi este preocupat Dumnezeu, 10 sau ne are în vedere mai degrabă pe noi? Cu siguranţă că pentru noi a fost scris, căci se cuvine ca cel ce ară să are însufleţit de speranţă, iar cel ce seceră, cu speranţa că va avea parte de recoltă. 11 Dacă am semănat printre voi bunuri spirituale, ar fi mare lucru dacă am secera bunurile voastre materiale?

12 Dacă alţii au parte de acest drept asupra voastră, n-avem şi noi cu atât mai mult? Totuşi, nu ne-am folosit de acest drept, ci răbdăm totul, ca nu cumva să punem vreo piedică Evangheliei lui Hristos.


Am rămas tot la Apocalipsa 20. Lectura acestui capitol în principalele traduceri ale NT în limba română scoate la iveală tot soiul de aspecte interesante privind competenţa, mai mică sau mai mare, a celor care au făcut revizuiri. Pe alocuri întâlneşti şi ciudăţenii. Prezint mai jos câteva.

––––––––––––

1688. Biblia de la Bucureşti

v. 4 Şi văzuiu […] sufletele celor dărâmaţi pentru mărturia lui Iisus.

Ce utilizare interesantă a verbului „a dărâma”. Termenul grecesc înseamnă „decapitaţi” (cu securea). Astăzi, „a dărâma” e folosit în cu totul alt sens. După cum se poate vedea, limba evoluează destul de rapid.

v. 10. […] iazerul de foc şi de iarbă pucioasă.

Aş fi foarte curios să înţeleg cum au ajuns editorii BB să traducă to theion, „sulf, pucioasă”, cu iarbă pucioasă. În orice caz, e interesant că avem şi în actualitate un fel de „iarbă” care poate face viaţa un iad.

––––––––––––

1795. Biblia de la Blaj, tradusă de Samuil Micu.

v. 8 Şi va ieşi să înşeale neamurile […] a cărora număr e ca arena (a) mării.

Sub influenţa Vulgatei, Samuil Micu foloseşte un termen latinesc, (h)arena, care înseamnă nisip. Prin extensie, termenul a ajuns să denumească şi locul acoperit cu nisip unde se purtau luptele între gladiatori sau unde se ţineau întrecerile (arena sportivă). În sens medical, arena poate denumi şi pietrele la rinichi.

v. 9 Şi s-a pogorât foc de la Dumnezeu din ceriu şi i-au mâncat pre ei.

Verbul katesthio însemnă într-adevăr a mânca, dar în urechea unor oameni moderni folosirea lui în acest sens sună straniu. Interesant este că folosirea sinonimului „a mistui” (folosit atât la propriu, a mistui mâncarea, cât şi în extensia lui metaforică, mistuit de foc) nu pune probleme.

10. Şi diiavolul, cel ce înşăla pre ei, s-au trimis în cuptoriul cel de foc şi de piiatră pucioasă.

Nu ştiu de unde a scos Micu echivalentul „cuptoriul cel de foc”, aici şi în v. 14 şi 15. Termenul limne tou pyros nu poate fi tradus decât prin „lac/iaz/iezer)de foc”. Vulgata are stagnum, „apă stătătoare, lac, iaz”. Uneori, stagnum e folosit şi cu sensul de „piscină, bazin”. Dar cuptor?! Poate că „de vină” sunt pasajele din evanghelii care vorbesc despre „cuptorul de foc”.

––––––––––––

1897. Noul Testament al lui N. Nitzulescu

v. 12 Şi fură judecaţi morţii din cele scrise în cărţi potrivit cu lucrurile lor.

Nitzulescu traduce de regulă bine. Cum de totuşi aici a folosit „lucruri” în loc de „fapte” (ta erga)? Beats me!

––––––––––––

1944. Biblia sinodală Nicodim Munteanu

v. 4 […] care nu se închină fiarei, nici chipului ei, şi nu primiseră scrisoarea pe fruntea lor şi pe braţul lor.

Nicodim Munteanu are tot soiul de ciudăţenii în traducerea lui. Aici, semnul fiarei (to charagma) a devenit o „scrisoare” în toată regula.

––––––––––––

1968. Biblia sinodală

v. 14 Apoi moartea şi iadul au fost aruncate în râul de foc.

Revizorii ediţiei sinodale au înlocuit „lacul” cu un „râu”. Sper că nu s-au gândit la Styx când au făcut asta.


Capitolul 8 din 1 Corinteni este mai scurt, dar totuşi „pretenţios”, fiindcă există nişte sloganuri ale corintenilor de care trebuie să ţinem seama în traducere. De asemenea, pentru anumiţi termeni este nevoie de ghilimele, fiindcă Pavel îi foloseşte mai degrabă ironic (v. 10, de ex.).

1 Cu privire la carnea jertfită idolilor, ştim că „toţi avem cunoştinţă”. Cunoştinţa îngâmfă, pe când dragostea zideşte. 2 Dacă cineva socoteşte că ştie ceva, încă nu a cunoscut cum trebuie să cunoască. 3 Dacă însă cineva Îl iubeşte pe Dumnezeu, acela este cunoscut de El.

4 Cu privire la consumarea cărnii jertfite idolilor, ştim că „idolii din lume n-au existenţă reală” şi că „Dumnezeu este Unul singur”. 5 Chiar dacă există aşa-zişi dumnezei, fie în cer, fie pe pământ – după cum şi sunt mulţi „dumnezei” şi mulţi „domni” –

pentru noi există un singur Dumnezeu – Tatăl,
din care sunt toate şi pentru care suntem şi noi,
şi un singur Domn, Iisus Hristos
prin care sunt toate şi prin care suntem şi noi.

7 Dar nu toţi au această cunoştinţă. Unii, fiindcă au fost obişnuiţi mai înainte cu idolul, consumă carnea ca pe ceva jertfit idolilor şi conştiinţa lor, fiind slabă, este murdărită. 8 Însă hrana nu ne recomandă înaintea lui Dumnezeu: dacă nu mâncăm, nu pierdem nimic, şi dacă mâncăm, nu câştigăm nimic.

9 Luaţi totuşi seama ca nu cumva această libertate a voastră să devină un prilej de poticnire pentru cei slabi. 10 Căci dacă cineva te vede pe tine, care ai cunoştinţă, în sanctuarul idolului, întins pentru a lua masa, conştiinţa lui care este slabă nu va fi ea „zidită” să mănânce din carnea jertfită idolilor? 11 Şi astfel, prin cunoştinţa ta piere cel slab, fratele tău pentru care a murit Hristos. 12 Când păcătuiţi în felul acesta faţă de fraţi şi răniţi conştiinţa lor slabă, faţă de Hristos păcătuiţi. 13 De aceea, dacă o mâncare îl face să păcătuiască pe fratele meu, nu voi consuma carne în veci, ca să nu-l fac să păcătuiască pe fratele meu.


Abia astăzi am reuşit să definitivez partea a doua a cap. 7 din 1 Corinteni. Am optat pentru o soluţie nouă în secţiunea 36-38, care mi se pare mai logică şi mai solidă exegetic. Lexicul e primenit în multe privinţe. Explicaţiile nu se dau, din păcate, decât „on demand”.

P.S. Descopăr cu îngrijorare că o mare parte din timpul meu liber îmi este ocupat de activităţi irelevante sau foarte puţin eficiente dar nu am puterea să schimb lucrurile (fiindcă adesea nu ţine de mine). Vorba lui Pleşu: E un mare păcat să nu ai timp liber.

17 Altminteri, fiecare să trăiască după cum i-a făcut parte Domnul şi după cum l-a chemat Dumnezeu. Astfel rânduiesc în toate bisericile. 18 A fost cineva chemat când era circumcis? Să nu revină asupra circumciziei. A fost cineva chemat pe când era necircumcis? Să nu se circumcidă. 19 Circumcizia şi necircumcizia nu au nicio importanţă; ce contează este păzirea poruncilor lui Dumnezeu. 20 Fiecare să rămână în starea în care era când a fost chemat. 21 Ai fost chemat când erai sclav? Să nu te preocupe aceasta, dar dacă poţi să devii liber, foloseşte prilejul. 22 Sclavul care a fost chemat în Domnul este un libert al Domnului; la fel, cel chemat pe când era liber este un sclav al lui Hristos. 23 Aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Nu vă faceţi sclavi oamenilor. 24 Fiecare, fraţilor, în starea în care a fost chemat, în aceea să rămână înaintea lui Dumnezeu.

25 Cu privire la celibatari nu am o poruncă a Domnului, însă am un sfat, ca unul care prin mila Domnului a ajuns demn de crezare. 26 Sunt de părere că, din cauza strâmtorării prezente, ar fi mai bine pentru cineva să rămână aşa. 27 Eşti legat de soţie? Nu căuta dezlegare! Nu eşti legat de soţie? Nu căuta soţie! 28 Dar dacă te căsătoreşti, nu păcătuieşti, şi dacă fecioara se căsătoreşte, nu păcătuieşte. Însă unii ca aceştia vor avea necazuri în viaţa lor pământească, iar eu aş vrea să vă cruţ.

29 Ce vreau să spun, fraţilor, este că vremea s-a scurtat. De-acum înainte, cei care au soţii să fie ca şi când n-ar avea, 30 cei ce plâng ca şi când n-ar plânge, cei ce se bucură ca şi când nu s-ar bucura, cei ce cumpără ca şi când n-ar poseda, 31 iar cei care se folosesc de lume ca şi când n-ar profita de ea. Căci chipul lumii acesteia trece. 32 Iar eu vreau ca voi să fiţi lipsiţi de griji. Cel necăsătorit se îngrijeşte de treburile Domnului, cum să-i placă Domnului. 33 Cel căsătorit se îngrijeşte de treburile lumii, cum să-i placă soţiei, 34 şi este împărţit. Atât femeia necăsătorită, cât şi fecioara se îngrijesc de lucrurile Domnului, ca să fie sfinte cu trupul şi cu duhul. Dar cea căsătorită se îngrijeşte de lucrurile lumii, cum să-i placă soţului. 35 Aceasta în folosul vostru o spun, nu ca să vă întind o capcană, ci având în vedere buna cuviinţă şi devoţiunea constantă faţă de Domnul, fără distrageri.

36 Dacă cineva consideră că se poartă necuviincios faţă de propria feciorie, dacă instinctul este prea puternic şi aşa trebuie să fie, să facă ce voieşte, nu păcătuieşte: să se căsătorească. 37 Dar cine este ferm în sinea sa şi nu se află sub presiune, ci are autoritate asupra propriei voinţe, şi aceasta a hotărât în sinea sa – să-şi păstreze fecioria, bine va face. 38 Astfel, cel ce renunţă la feciorie prin căsătorie bine face, iar cel care nu renunţă mai bine face.

39 Soţia este legată câtă vreme trăieşte soţul ei. Dacă soţul ei moare, este liberă să ia în căsătorie pe cine vrea, numai să fie în Domnul. 40 Dar mai fericită este dacă rămâne aşa, după părerea mea. Şi cred că şi eu am Duhul lui Dumnezeu.


Capitolul 7 este al doilea ca lungime (după 15), de aceea am ales să-l împart, ca să fie mai uşor de gestionat. Să precizez că acest capitol conţine anumite secţiuni destul de dificile. Mai ales secţiunea 36-38 a fost multă vreme intens disecată, discutată şi disputată. Cu referire la secţiunea postată, voi face doar precizarea că am tradus pluralul „porneias” din v. 2 prin „pofte trupeşti”, fiindcă sunt de părere (după Caragounis şi alţii) că aici e vorba de o metonimie: înlocuirea  cauzei cu rezultatul.

1 Cu privire la lucrurile despre care mi-aţi scris, este mai bine ca omul să nu se atingă de femeie. 2 Dar din cauza poftelor trupeşti, fiecare bărbat să-şi aibă propria soţie şi fiecare femeie să-şi aibă soţul ei. 3 Soţul să-i dea soţiei ce-i datorează; la fel şi soţia soţului. 4 Soţia nu este stăpână peste propriul trup, ci soţul, după cum nici soţul nu este stăpân peste propriul trup, ci soţia. 5 Nu vă lipsiţi unul pe celălalt decât de comun acord, pentru o vreme, ca să vă îndeletniciţi cu rugăciunea; apoi să fiţi iarăşi împreună, ca să nu vă ispitească Satan din pricina nestăpânirii voastre. 6 Aceasta v-o spun cu îngăduinţa voastră, nu ca o poruncă.

7 Eu aş vrea ca toţi oamenii să fie ca mine. Dar fiecare are propriul dar de la Dumnezeu, unul într-un fel, altul în alt fel.

8 Celor necăsătoriţi şi văduvelor le spun că este mai bine pentru ei dacă rămân ca mine. 9 Dar dacă nu se pot stăpâni, să se căsătorească; este mai bine pentru ei să se căsătorească decât să ardă. 10 Celor căsătoriţi le poruncesc (nu eu, ci Domnul): soţia să nu se despartă de soţ, 11 (dar dacă se desparte, să rămână necăsătorită sau să se împace cu soţul ei), iar soţul să nu divorţeze de soţie!

12 Celorlalţi le spun eu, nu Domnul: dacă vreun frate are o soţie necredincioasă şi ea este de-acord să trăiască mai departe cu el, să nu divorţeze de ea. 13 Iar dacă vreo soţie are un soţ necredincios şi el este de-acord că trăiască mai departe cu ea, să nu divorţeze de el. 14 Căci soţul necredincios este sfinţit prin soţie şi soţia necredincioasă este sfinţită prin fratele. Altminteri, copiii voştri ar fi necuraţi, dar acum sunt sfinţi. 15 Dar dacă cel necredincios vrea să se despartă, să se despartă. Fratele sau sora nu sunt legaţi în astfel de situaţii. Dumnezeu v-a chemat să trăiţi în pace. 16 Căci ce ştii, soţie, dacă îţi vei mântui soţul? Sau ce ştii, soţule, dacă îţi vei mântui soţia?


Am isprăvit şi capitolul 6, care nu are probleme de traducere majore. Există însă nişte explicaţii care probabil ar trebui să însoţească traducerea („de ce tocmai aşa şi nu altminteri”), dar luxul acesta nu mi-l permit încă. Eventuale lămuriri pot da „ad hoc”.

1 Îndrăzneşte vreunul dintre voi, când are un litigiu cu altul, să se judece la cei nedrepţi şi nu la cei sfinţi? 2 Nu ştiţi oare că cei sfinţi vor judeca lumea? Şi dacă prin voi este judecată lumea, sunteţi nevrednici să judecaţi dispute de mai puţină importanţă? 3 Nu ştiţi că noi vom judeca pe îngeri, deci cu atât mai mult dispute obişnuite? 4 Şi dacă aveţi dispute obişnuite, apelaţi tocmai la cei pe care biserica nu pune niciun preţ? 5 Spre ruşinea voastră o spun. Aşadar, nu există între voi nimeni înţelept, care să poată judeca între un frate şi altul? 6 În loc de aceasta, frate cu frate se judecă, şi încă la cei necredincioşi!

7 Deja este un eşec că aveţi judecăţi între voi. De ce nu acceptaţi mai degrabă să fiţi nedreptăţiţi? De ce nu acceptaţi mai degrabă să fiţi fraudaţi? 8 Dar voi nedreptăţiţi şi fraudaţi, şi încă pe fraţi. 9 Nu ştiţi oare că cei nedrepţi nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi! Nici desfrânaţii, nici idolatrii, nici adulterii, nici cei ce practică în vreun fel homosexualitatea, 10 nici hoţii, nici lacomii, nici beţivii, nici calomniatorii, nici escrocii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu. 11 Şi aşa aţi fost unii dintre voi. Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost îndreptăţiţi în numele Domnului Iisus Hristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru.

12 „Toate îmi sunt îngăduite”, dar nu toate sunt de folos. „Toate îmi sunt îngăduite”, dar nimic nu va pune stăpânire pe mine. 13 „Mâncărurile sunt pentru stomac şi stomacul este pentru mâncăruri”, însă Dumnezeu le va nimici şi pe unul şi pe celelalte. Trupul însă nu este pentru desfrânare, ci pentru Domnul, şi Domnul este pentru trup. 14 Iar Dumnezeu, care L-a înviat pe Domnul, vă va învia şi pe voi prin puterea Lui. 15 Nu ştiţi că trupurile voastre sunt mădulare ale lui Hristos? Aşadar, voi lua mădularele lui Hristos şi le voi face mădulare ale unei prostituate? Nicidecum. 16 Nu ştiţi oare că cel care se uneşte cu o prostituată este un singur trup [cu ea]? Căci [Scriptura] spune că cei doi vor fi un singur trup. 17 În schimb, cel care se uneşte cu Domnul este un singur duh cu El. 18 Fugiţi de desfrânare. Orice păcat pe care îl face omul este în afara trupului. Dar cel care se dedă la desfrânare păcătuieşte faţă de propriul trup. 19 Nu ştiţi oare că trupul vostru este templul Duhului Sfânt care este în voi şi pe care Îl aveţi de la Dumnezeu, şi că nu sunteţi ai voştri? 20 Aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Slăviţi-L pe Dumnezeu prin trupul vostru!


Capitolul 5 este mai scurt şi nu are decât o singură dificultate exegetică, în versetele 4-5. E vorba de o frază foarte lungă, care e greu de transpus în româneşte în mod satisfăcător. Rezumând verdictul paulin, el sună astfel: în numele lui Iisus… un astfel de om să fie predat lui Satan!

1 Se aude dincolo de orice dubiu că între voi este desfrânare, şi încă o asemenea desfrânare cum nici la păgâni nu se întâlneşte, anume că cineva trăieşte cu soţia tatălui său. 2 Iar voi v-aţi îngâmfat, în loc să vă fi întristat mai degrabă, ca să fie înlăturat din mijlocul vostru cel care a comis această faptă! 3 Eu, fiind absent trupeşte, dar prezent în duhul, deja l-am judecat ca şi când aş fi fost prezent pe cel care s-a comportat astfel: 4 în numele Domnului nostru Iisus – fiind voi adunaţi laolaltă, iar eu prezent în duhul meu – şi cu puterea Domnului nostru Isus, 5 un astfel de om să fie predat lui Satan spre nimicirea cărnii, pentru ca duhul lui să fie mântuit în Ziua Domnului.

6 Lauda voastră nu este bună. Nu ştiţi că puţin aluat [fermentat] face să dospească toată plămădeala? 7 Înlăturaţi aluatul vechi, ca să fiţi o plămădeală nouă, aşa cum sunteţi de fapt fără aluat. Căci mielul nostru de Paşte a fost jertfit – Hristos. 8 Astfel, să sărbătorim nu cu un aluat vechi, nici cu aluatul ticăloşiei şi al nelegiuirii, ci cu azimele sincerităţii şi ale adevărului.

9 V-am scris în epistola mea să nu vă asociaţi cu desfrânaţii, 10 dar nu m-am referit în nici un caz la desfrânaţii lumii acesteia sau la cei lacomi ori la escroci sau la idolatri, căci atunci s-ar cuveni să ieşiţi din lume. 11 Acum vă scriu să nu vă asociaţi cu vreunul care, deşi se numeşte frate, este desfrânat sau lacom sau idolatru ori calomniator sau beţiv sau escroc; cu un astfel de om nici să nu luaţi masa. 12 Ce treabă am eu să-i judec pe cei din afară? Nu pe cei dinăuntru îi judecaţi voi? 13 Pe cei din afară îi va judeca Dumnezeu. Daţi afară din mijlocul vostru pe cel rău.


Exerciţiul de traducere continuă cu un nou capitol (4). Există şi în acesta nişte construcţii problematice pe care am căutat să le rezolv „to the best of my abilities”. S-ar fi cuvenit să dau şi nişte note justificative pentru unele soluţii alese, dar nu mai e vreme şi pentru aşa ceva.

1 Astfel trebuie să fim consideraţi noi: servitori ai lui Hristos şi ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu. 2 În privinţa aceasta, de la ispravnici se cere să fie găsiţi loiali. 3 Pentru mine însă contează prea puţin dacă sunt judecat de voi sau de vreun tribunal omenesc. De altfel, nici eu nu mă mai judec. 4 Căci nu am nimic pe conştiinţă, dar nu aceasta mă dezvinovăţeşte; Cel care mă judecă este Domnul. 5 De aceea nu judecaţi nimic înainte de vremea cuvenită, până va veni Domnul, care va aduce la lumină cele ascunse în întuneric şi va dezvălui motivaţiile din inimi. Atunci fiecare îşi va primi lauda de la Dumnezeu.

6 Acestea, fraţilor, le-am aplicat voalat cu referire la mine şi la Apolo, în folosul vostru, ca prin exemplul nostru să învăţaţi ce înseamnă „Nimic peste ce este scris”, pentru ca nimeni să nu se îngâmfe cu unul împotriva celuilalt. 7 Căci cine te face să fii deosebit? Ce ai pe care să nu-l fi primit? Şi dacă ai primit, de ce te lauzi ca şi când n-ai fi primit?

8 Deja v-aţi ghiftuit, deja v-aţi îmbogăţit şi împărăţiţi fără noi! Şi bine ar fi dacă aţi împărăţi, ca să împărăţim şi noi împreună cu voi. 9 Căci mi se pare că pe noi, apostolii, ne-a rânduit Dumnezeu ultimii, ca pe nişte condamnaţi la moarte, fiindcă am devenit un spectacol pentru lume, îngeri şi oameni. 10 Noi suntem neghiobi pentru Hristos, voi sunteţi înţelepţi în Hristos. Noi suntem slabi, voi sunteţi puternici. Voi sunteţi onoraţi, noi dispreţuiţi. 11 Până în clipa de faţă flămânzim şi însetăm, suntem lipsiţi de îmbrăcăminte, maltrataţi şi mereu pe drumuri, 12 trudim şi lucrăm cu mâinile noastre. Când suntem întâmpinaţi cu vorbe batjocoritoare, binecuvântăm, când suntem persecutaţi, răbdăm, 13 când suntem calomniaţi, răspundem cu blândeţe. Am ajuns ca un gunoi al lumii, ca ceva lepădat de toţi, până în clipa de faţă.

14 Nu vă scriu acestea ca să vă fac de ruşine, ci ca să vă dojenesc ca pe nişte copii ai mei preaiubiţi. 15 Căci chiar dacă aţi avea zece mii de pedagogi în Hristos, nu aveţi mai mulţi părinţi, fiindcă eu v-am născut în Hristos Iisus, prin Evanghelie. 16 Vă îndemn aşadar să urmaţi întocmai exemplul meu. 17 În acest scop l-am trimis la voi pe Timotei, care este copilul meu preaiubit şi credincios în Domnul. El vă va reaminti căile mele în Hristos Iisus, după cum le fac cunoscute pretutindeni, în toate bisericile.

18 Unii s-au îngâmfat de parcă n-ar mai urma să vin la voi. 19 Voi veni repede, dacă Domnul va îngădui, şi voi cunoaşte nu discursurile celor care s-au îngâmfat, ci puterea lor. 20 Căci împărăţia lui Dumnezeu nu stă în discursuri, ci în putere. 21 Ce preferaţi? Să vin la voi cu nuiaua sau cu dragoste şi duhul blândeţii?