Proiectul EDCR la care trudim de o vreme (cam un an și jumătate) se derulează într-un ritm bunicel. Am terminat ieri de citit cartea Deuteronom, care a fost sub lupa filologică a colegilor Gelu Păcurar și Silviu Tatu. Cartea Exodul, care e gata de cam un an, dacă memoria nu mă înșală, va ajunge curând pe masa Comitetului Pastoral.

Din cărțile care îmi revin mie și colegului Laurențiu Moț, mai am de parcurs doar patru: 1-2 Corinteni, Evrei și Apocalipsa.

Nu de mult am trecut prin Iuda, care mi s-a părut foarte criptică, densă, multe aluzii la scrieri pseudoepigrafe. Ca să pot înțelege limbajul autorului, m-am apucat să citesc 1 Enoh în grecește. Din păcate, numai o mică parte din textul acestei scrieri apocaliptice se păstrează în greacă. Ar fi fost minunat să o avem integral, dar și din ceea ce s-a păstrat rezultă cu prisosință intertextualitatea dintre Iuda și 1 Enoh. Asta ar explica probabil și de ce Iuda a intrat în canon „ca prin foc”.

(Precizez următoarele, pentru cei care se întreabă ce implicații are pentru statul cărții 1 Enoh faptul că această scriere este citată de o epistolă canonică: nu consider că viziunile apocaliptice din 1 Enoh ar trebui socotite „soluții” pentru lume, ci mai degrabă „indicii” ale problemelor.

1 Enoh este o viziune teologică radicală, inspirată din anumite pasaje ale VT și forjată pe nicovala robustă a genului apocaliptic. Cartea este atât o teodicee detaliată, cât și un protest vehement împotriva nelegiuirii din lume. Ca orice apocalipsă, ea încearcă să ajungă la resorturile răului cosmic, dar nu uită să ridice și flamura speranței peste cititori. Așadar, nu citiți 1 Enoh singuri acasă. Veți descoperi oricum că scrierea e un soi de marmite – cum ar zice englezii – ceea ce pentru unii e o drojdie dezgustătoare, pentru alții e un deliciu hrănitor, cu multe vitamine.)

Dar să revin la EDCR. Cum spuneam și cu altă ocazie, dacă ne hărnicim suficient de mult, putem termina NT în cursul acestui an.

Mai jos o mostră din textul lui Iuda, cu tot cu note de subsol. Dacă ele vor rămâne și în ediția tipărită n-aș putea spune, căci nu sunt nici proroc, nici fiu de proroc.

Textul pe care îl propun e destul de neologizant pe alocuri. Presimt că multe dintre soluțiile mele vor ajunge „clavecinul bine temperat”, la finalul procesului.

***

8 Totuși, în același fel oamenii aceștia, târâți de visările lor, își pângăresc trupul, nesocotesc stăpânirea și-i batjocoresc pe cei slăviție. 9 Arhanghelul Mihail, în controversa lui cu Diavolul, când se certau cu privire la trupul lui Moise, n-a îndrăznit să rostească împotriva lui o judecată de ocară, ci a zis: Domnul să te mustre!f 10 Aceștia, dimpotrivă, batjocoresc ce nu cunosc; cât despre lucrurile pe care le înțeleg — numai în chip firescg, ca niște dobitoace necuvântătoareh — tocmai acestea le aduc pierzarea. 11 Vai de ei! Căci au apucat-o pe calea lui Cain! Pentru câștig, s-au aruncat în rătăcirea lui Balaam! Au pierit în răscoala lui Core! 12 Sunt stânci ascunse la mesele voastre de dragoste, unde se ospătează fără rușine, preocupați numai de ei înșiși; nori fără apă, duși de vânt încoace și încolo, pomi tomnatici fără rod, de două ori morți, dezrădăcinați; 13  valuri înfuriate ale mării, care își spumegă rușinile lor, stele rătăcitoare, cărora le este păstrat întunericul fără de marginii, pe vecie.

14 Și pentru ei a profețit Enoh, al șaptelea patriarh de la Adam, când a zis: „Iată, a venit Domnul cu zecile de mii de sfinți ai Săi, 15 ca să facă judecată împotriva tuturor și să încredințezej orice suflet de toate faptele nelegiuite pe care le-au făcut în chip nelegiuit și de toate cuvintele aspre pe care le-au rostit împotriva Lui acești păcătoși nelegiuiți.”k 16 Ei sunt niște cârtitori, nemulțumiți cu soarta lor; trăiesc după poftele lor, gura le este plină de vorbe trufașe și se arată părtinitori față de oameni, pentru câștig.

***

 e1:8 Gr. dóxas („slăvi”), referire probabilă la ființe cerești caracterizate de slavă.

 f1:9 Zah. 3:2.

 g1:10 Gr. physikōs, în context, „instinctual”.

 h1:10 Sau: „iraționale”.

 i1:13 Gr. ho zóphos tou skótous, „întunericul beznei”. Expresie la gradul superlativ, menită să sublinieze intensitatea beznei care îi așteaptă pe cei osândiți.

 j1:15 Sau: „să dovedească vinovat”.

 k1:15 1 Enoh 1:9. Cartea 1 Enoh, document compozit format din viziuni și tradiții apocaliptice atribuite lui Enoh, a fost redactată în perioada intertestamentară, după instituirea așa-numitei „tăceri profetice”. Deși necanonică, scrierea 1 Enoh a influențat considerabil contextul teologic iudaic în care s-a dezvoltat creștinismul.

Anunțuri

Update: În urma unei observaţii de la conf. univ. dr. John Tipei, am modificat postarea iniţială.

Orice verset din Biblie tradus incorect mi se pare un pietroi în calea cititorului. Cu cât versetele traduse inexact sunt mai numeroase, cu atât calea cititorului este mai anevoioasă.

Acum vreo câteva zile m-am „împiedicat” iar într-o exprimare deficitară din versiunea Cornilescu. Ce să fac, m-am deformat profesional. Atâta lucru cu textele (ca traducător, redactor, autor) m-au făcut foarte cursurgiu. Noroc că prin blogosfera noastră circulă tot soiul de cusurgii şi nu mă simt singur.

Să vedem despre ce este vorba.

El este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Dar, dacă faci răul, teme-te, căci nu degeaba poartă sabia. El este în slujba lui Dumnezeu, ca să-L răzbune şi să pedepsească pe cel ce face rău. (Rom 13:4)

Ca vorbitor nativ de română (nativ, nu naiv), folosesc verbul „a răzbuna” ca verb tranzitiv doar atunci când mă refer la pedeapsa de care au parte nişte răufăcători, în numele unei victime. Spunem de pildă: „Femeile îşi jelesc morţii, bărbaţii şi-i răzbună”. Dacă Simeon şi Levi ar spune, de pildă, „Am răzbunat-o pe sora noastră”, aş înţelege din această declaraţie că Simeon şi Levi l-au pedepsit pe Sihem, cel care a sedus-o pe Dina. „A răzbuna” are aici sensul de „a da satisfacţie unei persoane lezate etc.”.

Versiunea Cornilescu afirmă că magistratul îl „răzbună” pe Dumnezeu. Dar textul grec nu afirmă în mod explicit această idee. Ultima parte a versetului spune în greacă.

θεοῦ γὰρ διάκονός ἐστιν ἔκδικος εἰς ὀργὴν τῷ τὸ κακὸν πράσσοντι.

Traduc oarecum literal, pentru a pune în evidenţă dificultatea textului:

Căci [magistratul] este slujitorul (diakonos) lui Dumnezeu, aducător-de-pedeapsă (ekdikos) spre mânie pentru cel care săvârşeşte răul.

Desigur, textul nu poate fi redat literal, în primul rând fiindcă termenul ekdikos nu poate fi tradus în română printr-un singur echivalent convenabil. „Fideliştii” ne propun o traducere literală, dezastruoasă sub raport stilistic: „un răzbunător pentru furie asupra celui ce face răul.” Cine nu se simte zgâriat pe creier de asemenea expresii probabil că este lipsit de zona unde se simt zgârieturile. 🙂

Latinii au rezolvat problema cu vindex, de unde şi românescul „vindicativ”. Noi cum să traducem? Să spunem „răzbunător”? Nu prea merge. Justiţia nu este „vindicativă”. Să ne păzească Dumnezeu de magistraţii „răzbunători”.

Dar să lăsăm chestiunile de traducere pe mai târziu. Să vedem ce zice versiunea franceză.

Le magistrat est serviteur de Dieu pour ton bien. Mais si tu fais le mal, crains; car ce n’est pas en vain qu’il porte l’épée, étant serviteur de Dieu pour exercer la vengeance et punir celui qui fait le mal.

Aha, deci „ca să răzbune” din Cornil. 1924 corespunde secvenţei „pour exercer la vengeance”. Cu precizarea că în Cornilescu avem un pronume care dă o anumită nuanţă textului paulin, fiindcă afirmă că magistratul îl „răzbună” pe Dumnezeu atunci când îl pedepseşte pe răufăcător.

Pentru a reda corect textul lui Segond (sau cel grecesc), Cornilescu ar fi trebuit să folosească o parafrază de tipul: „pentru a aduce răzbunare”, fără a preciza exact pe cine răzbună magistratul. Poate fi vorba de Dumnezeu sau de omul căruia i s-a făcut o nedreptate.


Acum doi ani am coordonat o teză de licenţă care investiga problemele de traducere din Epistola către Galateni, urmărind totodată relaţia dintre Cornil. 1921 (prima versiune) şi Cornil. 1924 (versiunea revizuită) precum şi raportarea amândurora la Segond.

Dragoş Ştefănică, autorul acelei lucrări de licenţă, a făcut şi o traducere a textului grec.

Realizezi cel mai bine ce probleme de traducere pune un text abia atunci când te confrunţi cu el în mod direct.

I-am verificat traducerea în amănunt. I-am criticat unele formulări. Cu unele n-am fost de-acord, dar i le-am lăsat, fiindcă ţin de o anumită preferinţă.

Recent i-am cerut permisiunea de a-i publica aici traducerea, în speranţa că le va fi utilă cititorilor care sunt preocupaţi de studierea acestei epistole.

Vă reamintesc că textul este sub incidenţa dreptului de autor!

Capitolul 1

            1. Pavel, apostol nu de la oameni, nici printr-un om, ci prin Isus Hristos şi prin Dumnezeu Tatăl, care L-a înviat din morţi;

2. şi toţi fraţii care sunt cu mine, către bisericile Galatiei:

3. har şi pace vouă de la Dumnezeu Tatăl nostru şi de la Domnul Isus Hristos,

4. Care S-a dat pe Sine Însuşi pentru păcatele noastre, ca să ne izbăvească din veacul rău de acum, potrivit cu voia Dumnezeului şi Tatălui nostru.

5. A Lui să fie gloria în vecii vecilor, amin.

6. Mă mir că vă întoarceţi aşa de repede de la Cel ce v-a chemat prin harul lui Hristos la o altă Evanghelie.

7. Nu că ar fi o alta, dar sunt unii care vă tulbură şi vor să pervertească Evanghelia lui Hristos.

8. Însă chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar propovădui o altă Evanghelie decât cea pe care v-am propovăduit-o, să fie anatema!

9. După cum am spus mai înainte, spun şi acum din nou: dacă cineva vă propovăduieşte o altă Evanghelie decât cea pe care aţi primit-o, să fie anatema!

10. Oare încerc acum să primesc bunăvoinţa oamenilor, sau a lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aş mai căuta să plac oamenilor, n-aş fi robul lui Hristos.

            11. Vă fac cunoscut, fraţilor, că Evanghelia propovăduită de mine nu este de sorginte omenească,

12. pentru că nici eu n-am primit-o, nici n-am învăţat-o de la vreun om, ci prin revelarea lui Isus Hristos.

13. Aţi auzit despre modul meu de a fi de pe vremuri, în iudaism, cum persecutam peste măsură biserica lui Dumnezeu şi încercam să o distrug,

14. şi că înaintasem în iudaism, mai presus decât mulţi din neamul meu de o vârstă cu mine; eram foarte zelos pentru tradiţiile mele strămoşeşti.

15. Însă când Dumnezeu, Care m-a pus deoparte încă din pântecele mamei mele şi m-a chemat prin harul Său,

16. a găsit cu cale să reveleze în mine pe Fiul Său, ca să-L propovăduiesc printre păgâni, n-am consultat pe vreun om,

17. nici nu m-am suit la Ierusalim la cei care au fost apostoli înaintea mea, ci îndată am plecat în Arabia, după care m-am reîntors în Damasc.

18. Apoi, după trei ani, m-am suit la Ierusalim să fac cunoştinţă cu Chifa şi am rămas la el cincisprezece zile.

19. Însă n-am văzut pe niciunul dintre apostoli, ci numai pe Iacov, fratele Domnului.

20. În ceea ce vă scriu, iată, înaintea lui Dumnezeu, nu mint.

21. Apoi am plecat în ţinuturile Siriei şi Ciliciei,

22. dar eram necunoscut la chip bisericilor din Iudeea, care sunt în Hristos.

23. Ele auzeau doar spunându-se: „Cel ce ne persecuta odinioară, acum propovăduieşte credinţa pe care cândva încerca s-o distrugă”.

24. Şi slăveau pe Dumnezeu din pricina mea.


Cu acest capitol se încheie traducerea epistolei 1 Corinteni. Pe 8 aprilie 2009 postam cap. 1. Au trecut deci mai bine de doi ani. Cam multişor, din cauza numeroaselor activităţi pe care le desfăşor în paralel. Acesta este sindromul românaşului tipic: jack of all trades, master of none.

Facem de toate pentru toţi şi cu eficienţă infinitezimală, în pas de melc.

Îmi propun să încep în curând epistola către Evrei, care este mult mai dificilă ca stil. Nutresc speranţa că nu va lua atât de mult.

Mulţumesc încă o dată celor care m-au încurajat în acest proiect şi celor care mi-au trimis observaţii şi corecturi.

Cap. 16 are şi el câteva dificultăţi de traducere. Îi las pe exegeţi să le ghicească. 🙂

1 Despre colecta pentru sfinţi, precum am rînduit în bisericile din Galatia, aşa să faceţi şi voi.

2 În prima zi a săptămînii fiecare dintre voi să strîngă la el [acasă] din ce cîştigă, pentru a nu se face colecte atunci cînd voi sosi eu.

3 Cînd voi sosi, pe cei pe care îi aprobaţi îi voi trimite cu epistole să ducă darul vostru la Ierusalim.

4 Dacă va merita să merg şi eu, vor merge cu mine.

5 Voi veni pe la voi, cînd voi trece prin Macedonia; căci voi trece prin Macedonia.

6 Poate voi rămîne la voi şi voi ierna, pentru ca apoi să mă trimiteţi încotro am drum.

7 Nu vreau să vă văd în trecere acum; sper să zăbovesc o vreme la voi, dacă Domnul va îngădui.

8 Voi rămîne în Efes pînă la Cincizecime.

9 Mi s-a deschis o uşă mare, [pentru o lucrare] eficientă, dar [sunt] şi mulţi împotrivitori.

10 Dacă vine Timotei, aveţi grijă să fie fără frică la voi; căci face lucrarea Domnului, ca şi mine.

11 Nimeni să nu-l dispreţuiască; să-l trimiteţi în pace ca să vină la mine; îl aştept împreună cu fraţii.

12 Cît despre fratele Apolo, l-am îndemnat mult să vină la voi cu fraţii, dar n-a voit defel să vină acum; va veni însă cînd va găsi bun prilej.

13 Vegheaţi, rămîneţi tari în credinţă, fiţi curajoşi, întăriţi-vă.

14 Tot ce faceţi să fie [făcut] în dragoste.

15 Vă îndemn, fraţilor: cunoaşteţi casa lui Stefanas; ei sunt primul rod al Ahaiei şi s-au pus pe ei înşişi în slujire pentru sfinţi.

16 Să vă supuneţi acestora şi oricui lucrează şi trudeşte împreună [cu ei].

17 Sunt bucuros de venirea lui Stefanas, Fortunat şi Ahaic, căci au înlocuit lipsa voastră.

18 Au înviorat duhul şi duhul vostru. Daţi-le recunoaştere unora ca aceştia.

19 Vă salută bisericile din Asia; vă trimit multe salutări în Domnul Acuila şi Prisca şi biserica din casa lor.

20 Vă trimit salutări toţi fraţii. Salutaţi-vă unii pe alţii cu o sărutare sfîntă.

21 Salutul este scris cu mîna mea: „Pavel”.

22 Dacă cineva nu iubeşte pe Domnul Isus Hristos, să fie anatema! Marana ta!

23 Harul Domnului Isus Hristos să fie cu voi.

24 Dragostea mea este cu voi toţi în Hristos Isus. Amin.


După lupte seculare cu tot soiul de activităţi care îmi sabotează cu succes proiecte vechi şi dragi inimii mele, am reuşit să reiau traducere epistolei 1 Corinteni. 

Capitolul 12 are câteva dificultăţi exegetice, dar, din nefericire, nu am timp să le prezint aici. Redau pur şi simplu mai jos textul, avertizându-i pe cititori că un traducător trebuie, inevitabil, să opteze pentru una din interpretările pe care le suportă un termen sau pasaj dificil.

Textul de mai jos nu este definitiv, ci doar „variantă de lucru”.

Precizez că traducerea nu poate fi copiată de pe blog fără permisiunea autorului.

1 Cu privire la cele duhovniceşti, fraţilor, nu vreau să fiţi în neştiinţă.

2 Ştiţi că, atunci când eraţi păgâni, vă duceaţi, atraşi fiind, la idolii cei muţi.

3 De aceea vă fac de cunoscut că nimeni, când vorbeşte prin Duhul lui Dumnezeu, nu [poate] spune „Isus să fie anatema”. Şi nimeni nu poate spune „Isus este Domnul” decât prin Duhul Sfânt.

4 Există felurite daruri, dar acelaşi Duh;

5 Există felurite slujiri, dar acelaşi Domn;

6 Există felurite lucrări, dar acelaşi Dumnezeu care lucrează totul în toţi.

7 Fiecăruia însă i se dă arătarea Duhului spre folosul [tuturor].

8 Unuia, prin Duhul, îi este dat un cuvânt de înţelepciune, altuia – un cuvânt de cunoaştere, potrivit aceluiaşi Duh.

9 Altuia – credinţa, prin acelaşi Duh; altuia – daruri de vindecare prin acelaşi Duh.

10 Altuia – săvârşirea minunilor, altuia – profeţia, altuia – deosebirea duhurilor, altuia – felurite limbi, altuia – tălmăcirea limbilor.

11 Dar toate acestea le lucrează unul şi acelaşi Duh, împărţind fiecăruia după cum voieşte.

12 Precum trupul este unul şi are multe mădulare – iar toate mădularele trupului, deşi sunt multe, alcătuiesc un singur trup – tot astfel şi Hristos.

13 Căci noi toţi într-un singur Duh am fost botezaţi, pentru [a alcătui] un singur trup, fie iudei, fie greci, fie sclavi, fie oameni liberi. Şi tuturor dintr-un singur Duh ni s-a dat să bem.

14 Căci trupul nu este un singur mădular, ci mai multe.

15 Dacă piciorul zice: „Fiindcă nu sunt mână, nu sunt din trup”, oare din acest motiv nu este din trup?

16 Şi dacă urechea zice: „Fiindcă nu sunt ochi, nu sunt din trup”, oare din acest motiv nu este din trup?

17 Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Dacă tot [trupul] ar fi auz, unde ar fi mirosul?

18 În fapt, Dumnezeu a pus fiecare mădular în trup după cum a voit El.

19 Dacă ar fi toate un singur mădular, unde ar fi trupul?

20 Totuşi, deşi sunt multe mădulare, trupul este unul singur.

21 Ochiul nu poate să spună mâinii: „Nu am nevoie de tine”. Nici capul, picioarelor: „Nu am nevoie de voi”.

22 Dimpotrivă,  mădularele trupului care par a fi mai slabe sunt [şi ele] trebuincioase;

23 Cât despre [părţile] trupului pe care le socotim mai puţin onorabile, acelora le acordăm mai multă cinste; iar cele ruşinoase sunt [îmbrăcate] cu mai multă bună-cuviinţă.

24 În schimb, cele cuviincioase nu au nevoie; Dumnezeu a alcătuit trupul dând mai multă cinste [părţii] care este lipsită de ea,

25 ca să nu fie dezbinare în trup, ci mădularele să se îngrijească la fel unele de altele.

26 Şi dacă suferă un mădular, toate mădularele suferă împreună cu el; dacă este slăvit un mădular, toate mădularele se bucură împreună cu el.

27 Voi sunteţi trupul lui Hristos şi fiecare în parte este mădular [al Lui].

28 Iar Dumnezeu a pus în biserică în primul rând apostoli, în al doilea rând profeţi, în al treilea rând învăţători, apoi minuni, apoi daruri de vindecare, ajutorări, cârmuiri, felurite limbi.

29 Oare toţi sunt apostoli? Oare toţi sunt profeţi? Oare toţi sunt învăţători? Oare toţi [fac] minuni?

30 Oare toţi au daruri de vindecare? Oare toţi vorbesc în limbi? Oare toţi tălmăcesc?

31 Râvniţi darurile cele mai bune. Şi eu vă voi arăta o cale nespus mai aleasă.


În ultima vreme nu prea îmi dă mâna să scriu postări. La propriu. Articulaţia mâinii stângi e uşor inflamată, iar biroul, care e mai înalt decât s-ar cuveni, îmi supune mâinile unui stres substanţial. Când ajungi să petreci câteva ore bune scriind la un birou neergonomic, încep să-ţi scârţâie balamale. 🙂

După cum observa maliţios un prieten, postările mele s-au „subţiat” sub raportul cantităţii. De-acord, s-au subţiat, adică au devenit mai fine… tratează preponderent arta, în speţă, muzica (atunci când n-o masacrează, în cuvintele altui amic de pe blog) 🙂

Propun în această postare un mic joc. Cine ghiceşte în ce interval a fost publicată traducerea Noului Testament din care am luat următoarele neologisme? Aveţi voie să propuneţi un interval de zece ani, de genul: 1890-1900, 1940-1950, 1990-2000 etc.

  • districtul
  • complinirea
  • persecuţiune
  • pupa corabiei
  • pedestri
  • i-au defăimat
  • a se disputa
  • cetăţean
  • infame
  • reprobată
  • preferinţă
  • graţie
  • datoria conjugală
  • edifică
  • edificare
  • nu ne va recomanda
  • contesta
  • probaţi
  • administraţii
  • sedus

P.S. Nu, nu e vorba de FIDELA! 🙂


Cu mai bine de o săptămână în urmă am ţinut la biserică un studiu din Efeseni 4:11-16. Cu acest prilej am descoperit că Ef. 4:12 ar avea nevoie de o nuanţare în ce priveşte expresia „pentru desâvârşirea sfinţilor” (gr. πρὸς τὸν καταρτισμὸν τῶν ἁγίων).

Termenul care ne interesează este καταρτισμός, katartismos, tradus de Cornilescu prin „desăvârşire” (cf. Segond perfectionnement des saints).

În greaca clasică, termenul katartismos se foloseşte cu mai multe sensuri, în funcţie de context:

–          reconciliere, restaurare

–          îndreptare (sau aşezare a unui os fracturat)

–          finalizare (a procesului de creştere a dinţilor)

–          pregătire, aranjare (a unui obiect)

–          antrenare, echipare

Acest ultim sens pare cel mai potrivit în contextul din Efeseni. Pavel spune că Hristos a dăruit Bisericii o “ierarhie slujitoare” care să-i “echipeze” pe sfinţi pentru ca şi ei să slujească, ducând astfel la creşterea (zidirea) trupului lui Hristos.

Bun, şi ce e greşit dacă zicem “desăvârşire” în loc de “echipare” (sau pregătire)? Nu e greşit, dar poate sugera ideea că trebuie ne desăvârşim şi apoi să slujim. La o adică, ne putem sustrage slujirii invocând motivul că nu suntem încă desăvârşiţi. Şi am avea dreptate, fiindcă desăvârşiţi o să fim doar la Domnul, când va veni ceea ce este desăvârşit (ὅταν δὲ ἔλθῃ τὸ τέλειον,  1 Cor 13:10). Numai că Pavel nu spune că trebuie să ne desăvârşim mai întâi, ci că trebuie să ne echipăm.

Să vedem ce au făcut traducătorii vechi şi noi cu acest termen – katartismos

NT. 1648împreunarea sfinţilor (Hm… cam nefericit termenul)

Bibl. 1688întemeiarea sfinţilor (N-au nimerit-o nici editorii munteni)

Micu 1795săvârşirea sfinţilor (Termen preluat de Şaguna, Filotei al Buzăului şi Biblia 1914. Deja ne apropiem de termenul modern desăvârşire).

Biblia 1874desevârşirea sânţilorŭ (Soluţie care se va fi preluată de traducerile din sec. XX)

Nitzulescu 1897 întregirea sânţilor (Nici aşa nu sună prea grozav.)

Galaction 1939desăvârşirea sfinţilor (=1874, Cornilescu şi ediţiile sinodale 1968-2008)

Anania 2001 ca să-i pregătească pe sfinţi (Ei, în sfârşit cineva a nimerit-o! Era şi timpul.)