După lupte seculare cu tot soiul de activităţi care îmi sabotează cu succes proiecte vechi şi dragi inimii mele, am reuşit să reiau traducere epistolei 1 Corinteni. 

Capitolul 12 are câteva dificultăţi exegetice, dar, din nefericire, nu am timp să le prezint aici. Redau pur şi simplu mai jos textul, avertizându-i pe cititori că un traducător trebuie, inevitabil, să opteze pentru una din interpretările pe care le suportă un termen sau pasaj dificil.

Textul de mai jos nu este definitiv, ci doar „variantă de lucru”.

Precizez că traducerea nu poate fi copiată de pe blog fără permisiunea autorului.

1 Cu privire la cele duhovniceşti, fraţilor, nu vreau să fiţi în neştiinţă.

2 Ştiţi că, atunci când eraţi păgâni, vă duceaţi, atraşi fiind, la idolii cei muţi.

3 De aceea vă fac de cunoscut că nimeni, când vorbeşte prin Duhul lui Dumnezeu, nu [poate] spune „Isus să fie anatema”. Şi nimeni nu poate spune „Isus este Domnul” decât prin Duhul Sfânt.

4 Există felurite daruri, dar acelaşi Duh;

5 Există felurite slujiri, dar acelaşi Domn;

6 Există felurite lucrări, dar acelaşi Dumnezeu care lucrează totul în toţi.

7 Fiecăruia însă i se dă arătarea Duhului spre folosul [tuturor].

8 Unuia, prin Duhul, îi este dat un cuvânt de înţelepciune, altuia – un cuvânt de cunoaştere, potrivit aceluiaşi Duh.

9 Altuia – credinţa, prin acelaşi Duh; altuia – daruri de vindecare prin acelaşi Duh.

10 Altuia – săvârşirea minunilor, altuia – profeţia, altuia – deosebirea duhurilor, altuia – felurite limbi, altuia – tălmăcirea limbilor.

11 Dar toate acestea le lucrează unul şi acelaşi Duh, împărţind fiecăruia după cum voieşte.

12 Precum trupul este unul şi are multe mădulare – iar toate mădularele trupului, deşi sunt multe, alcătuiesc un singur trup – tot astfel şi Hristos.

13 Căci noi toţi într-un singur Duh am fost botezaţi, pentru [a alcătui] un singur trup, fie iudei, fie greci, fie sclavi, fie oameni liberi. Şi tuturor dintr-un singur Duh ni s-a dat să bem.

14 Căci trupul nu este un singur mădular, ci mai multe.

15 Dacă piciorul zice: „Fiindcă nu sunt mână, nu sunt din trup”, oare din acest motiv nu este din trup?

16 Şi dacă urechea zice: „Fiindcă nu sunt ochi, nu sunt din trup”, oare din acest motiv nu este din trup?

17 Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Dacă tot [trupul] ar fi auz, unde ar fi mirosul?

18 În fapt, Dumnezeu a pus fiecare mădular în trup după cum a voit El.

19 Dacă ar fi toate un singur mădular, unde ar fi trupul?

20 Totuşi, deşi sunt multe mădulare, trupul este unul singur.

21 Ochiul nu poate să spună mâinii: „Nu am nevoie de tine”. Nici capul, picioarelor: „Nu am nevoie de voi”.

22 Dimpotrivă,  mădularele trupului care par a fi mai slabe sunt [şi ele] trebuincioase;

23 Cât despre [părţile] trupului pe care le socotim mai puţin onorabile, acelora le acordăm mai multă cinste; iar cele ruşinoase sunt [îmbrăcate] cu mai multă bună-cuviinţă.

24 În schimb, cele cuviincioase nu au nevoie; Dumnezeu a alcătuit trupul dând mai multă cinste [părţii] care este lipsită de ea,

25 ca să nu fie dezbinare în trup, ci mădularele să se îngrijească la fel unele de altele.

26 Şi dacă suferă un mădular, toate mădularele suferă împreună cu el; dacă este slăvit un mădular, toate mădularele se bucură împreună cu el.

27 Voi sunteţi trupul lui Hristos şi fiecare în parte este mădular [al Lui].

28 Iar Dumnezeu a pus în biserică în primul rând apostoli, în al doilea rând profeţi, în al treilea rând învăţători, apoi minuni, apoi daruri de vindecare, ajutorări, cârmuiri, felurite limbi.

29 Oare toţi sunt apostoli? Oare toţi sunt profeţi? Oare toţi sunt învăţători? Oare toţi [fac] minuni?

30 Oare toţi au daruri de vindecare? Oare toţi vorbesc în limbi? Oare toţi tălmăcesc?

31 Râvniţi darurile cele mai bune. Şi eu vă voi arăta o cale nespus mai aleasă.


În ultima vreme nu prea îmi dă mâna să scriu postări. La propriu. Articulaţia mâinii stângi e uşor inflamată, iar biroul, care e mai înalt decât s-ar cuveni, îmi supune mâinile unui stres substanţial. Când ajungi să petreci câteva ore bune scriind la un birou neergonomic, încep să-ţi scârţâie balamale. 🙂

După cum observa maliţios un prieten, postările mele s-au „subţiat” sub raportul cantităţii. De-acord, s-au subţiat, adică au devenit mai fine… tratează preponderent arta, în speţă, muzica (atunci când n-o masacrează, în cuvintele altui amic de pe blog) 🙂

Propun în această postare un mic joc. Cine ghiceşte în ce interval a fost publicată traducerea Noului Testament din care am luat următoarele neologisme? Aveţi voie să propuneţi un interval de zece ani, de genul: 1890-1900, 1940-1950, 1990-2000 etc.

  • districtul
  • complinirea
  • persecuţiune
  • pupa corabiei
  • pedestri
  • i-au defăimat
  • a se disputa
  • cetăţean
  • infame
  • reprobată
  • preferinţă
  • graţie
  • datoria conjugală
  • edifică
  • edificare
  • nu ne va recomanda
  • contesta
  • probaţi
  • administraţii
  • sedus

P.S. Nu, nu e vorba de FIDELA! 🙂


Cu mai bine de o săptămână în urmă am ţinut la biserică un studiu din Efeseni 4:11-16. Cu acest prilej am descoperit că Ef. 4:12 ar avea nevoie de o nuanţare în ce priveşte expresia „pentru desâvârşirea sfinţilor” (gr. πρὸς τὸν καταρτισμὸν τῶν ἁγίων).

Termenul care ne interesează este καταρτισμός, katartismos, tradus de Cornilescu prin „desăvârşire” (cf. Segond perfectionnement des saints).

În greaca clasică, termenul katartismos se foloseşte cu mai multe sensuri, în funcţie de context:

–          reconciliere, restaurare

–          îndreptare (sau aşezare a unui os fracturat)

–          finalizare (a procesului de creştere a dinţilor)

–          pregătire, aranjare (a unui obiect)

–          antrenare, echipare

Acest ultim sens pare cel mai potrivit în contextul din Efeseni. Pavel spune că Hristos a dăruit Bisericii o “ierarhie slujitoare” care să-i “echipeze” pe sfinţi pentru ca şi ei să slujească, ducând astfel la creşterea (zidirea) trupului lui Hristos.

Bun, şi ce e greşit dacă zicem “desăvârşire” în loc de “echipare” (sau pregătire)? Nu e greşit, dar poate sugera ideea că trebuie ne desăvârşim şi apoi să slujim. La o adică, ne putem sustrage slujirii invocând motivul că nu suntem încă desăvârşiţi. Şi am avea dreptate, fiindcă desăvârşiţi o să fim doar la Domnul, când va veni ceea ce este desăvârşit (ὅταν δὲ ἔλθῃ τὸ τέλειον,  1 Cor 13:10). Numai că Pavel nu spune că trebuie să ne desăvârşim mai întâi, ci că trebuie să ne echipăm.

Să vedem ce au făcut traducătorii vechi şi noi cu acest termen – katartismos

NT. 1648împreunarea sfinţilor (Hm… cam nefericit termenul)

Bibl. 1688întemeiarea sfinţilor (N-au nimerit-o nici editorii munteni)

Micu 1795săvârşirea sfinţilor (Termen preluat de Şaguna, Filotei al Buzăului şi Biblia 1914. Deja ne apropiem de termenul modern desăvârşire).

Biblia 1874desevârşirea sânţilorŭ (Soluţie care se va fi preluată de traducerile din sec. XX)

Nitzulescu 1897 întregirea sânţilor (Nici aşa nu sună prea grozav.)

Galaction 1939desăvârşirea sfinţilor (=1874, Cornilescu şi ediţiile sinodale 1968-2008)

Anania 2001 ca să-i pregătească pe sfinţi (Ei, în sfârşit cineva a nimerit-o! Era şi timpul.)


Gata cu politica. Ridziada s-a cam terminat (deşi n-am înţeles unde s-a dus până la urmă atâta bănet) şi am temeiuri serioase să cred că Românika va deveni în curând o adevărată republică universitară (prin cei 100.000 de intelectuali cu diplomă pe care îi expediază pe piaţă în mod generos înaltul aşezământ cultural ctitorit de tov. Bondrea). Tovarăşi, viitorul sună bine (dar aveţi grijă să închideţi ochii şi să vă ţineţi cu străşnicie de nas)!

Eu unul revin la preocupările mele de biblist-filolog. Mi-a atras recent atenţia versetul din Fil. 1:13, care conţine o secvenţă („curtea împărătească”) susceptibilă să dea naştere la interpretări eronate.

În trad. Cornilescu 1924 (=1921) versetul sună astfel:

În adevăr, în toată curtea împărătească, şi pretutindeni aiurea, toţi ştiu că sînt pus în lanţuri din pricina lui Isus Hristos.

Cum înţelegeţi sintagma „curtea împărătească”? La prima vedere, eu sunt tentat să o iau metonimic. Prin „curte împărătească” aş înţelege „suita imperială”, sau, în sens mai larg, aristocraţia + artiştii + funcţionarii + trepăduşii + diverşii care se foiau prin palatul împăratului (mai ales dacă locul întemniţării e Roma).

Când ne uităm în original, descoperim că termenul grecesc corespunzător este praitōrion, care în NT apare de 8 ori. Termenul este de origine latinească (praetorium) şi are o istorie un pic mai complicată, de-a lungul căreia a dobândit diverse înţelesuri: 1) reşedinţa oficială a unui guvernator; 2) garda pretoriană (ulterior garda de corp a împăratului); 3) conac sau palat.

Dacă Pavel le scria filipenilor de la Roma, atunci praetorium (praitōrion) ar fi desemnat cel mai probabil garnizoana imperială.

În orice caz, de-a lungul timpului, pentru praitōrion s-au mai propus diverşi echivalenţi (NT 1648 giudecata; Bibl. 1688 şi Micu 1795 divanul), dar în final s-a optat pentru un împrumut: pretoriu, folosit iniţial în Bibl. Iaşi 1874 şi preluat de aproape toate traducerile ulterioare (mai puţin Cornilescu 1921 şi 1924).


Anania

Orice versiune a Bibliei realizată de o singură persoană conţine de regulă tot soiul de ciudăţenii care ţin de preferinţele şi înclinaţiile traducătorului.

Despre versiunea „Anania” am mai scris cu alte ocazii. Chiar şi fără să o fi verificat sistematic, mi se întăreşte tot mai mult convingerea că drumul urmat de ierarhul ortodox nu este cel mai bun. Munca în echipă ar trebui să elimine anumite greşeli inerente muncii da solo.

Bunăoară, m-a intrigat de curând versetul 1 Cor. 1:19, care în trad. Anania spune aşa:

„Că scris este: Pierde-voi înţelepciunea înţelepţilor şi deşteptăciunea celor deştepţi o voi ascunde.”

Nu importă că termenii „deşteptăciune” şi „deştept” s-au cam contaminat de anumite conotaţii care îi fac nepotriviţi pentru registrul biblic. Să zicem că e o chestiune de gust. Mie nu-mi place cuvântul „deştept”, iar traducătorului îi place. Problema e alta cu acest verset. Pavel citează din Isaia 29:14, din traducerea greacă a VT (Septuaginta), dar înlocuieşte verbul „voi ascunde” (krypso) cu verbul „voi zădărnici” (atheteso).

Mai limpede scris, Septuaginta spune:

„Voi nimici înţelepciunea celor înţelepţi şi priceperea celor pricepuţi o voi ascunde”,

pe când Pavel scrie:

„Voi nimici înţelepciunea celor înţelepţi şi priceperea celor pricepuţi o voi zădărnici.” (subl. mele).

Aşadar, în versiunea lui Pavel, citatul este „nuanţat”. Dumnezeu nu „ascunde” („pune sub obroc”) priceperea celor pricepuţi, ci o răstoarnă, o dă la o parte, o zădărniceşte. Nuanţa nu mi se pare lipsită de importanţă. Dacă Apostolul, insuflat de Dumnezeu, a găsit cu cale să introducă această schimbare, socotesc că ea trebuie să fie redată cât mai fidel în traducere.

Or, Bartolomeu Anania îl „diortoseşte” inclusiv pe Apostolul Pavel. Citatul lui este „conformat” la textul Vechiului Testament. Care este motivul din spatele acestei „corectări”? Doreşte diortositorul să armonizeze „contradicţiile” dintre VT şi NT care i-ar putea sminti pe cititori? Nu ştiu. În lipsa vreunei dovezi, avem liber la „şpigulaţii” (cu riscul de a greşi, desigur).

În orice caz, indiferent de motivaţie (nobilă, bună, pastorală, eclesiastică, politicească), sunt de părere că „nu se face”.


Partea a doua a cap. 9 mi s-a părut destul de greu de tradus de o manieră mulţumitoare. Sf. Pavel are o retorică foarte densă, mai ales când se raportează la lucrarea sa de propovăduire (motivaţiile sale, răsplata pe care o aşteaptă etc.). Am pus anumite fraze între paranteze, pentru a uşura un pic lectura firului argumentativ.

În v. 15 există o „sincopă” pe care am păstrat-o ca atare. Această întrerupere a firului scrisorii ne dezvăluie un crâmpei din pasiunea cu care a scris (sau dictat) epistola acest mare apostol.

13 Nu ştiţi că cei ce slujesc la templu mănâncă din bunurile de la templu, iar cei ce se îndeletnicesc cu slujbele la altar au parte din jertfele aduse la altar? 14 Tot astfel, Domnul a rânduit ca cei ce proclamă Evanghelia să trăiască de pe urma Evangheliei.

15 Eu însă nu m-am folosit de niciunul dintre aceste drepturi. Şi nici nu vă scriu aceste rânduri ca să se facă astfel în privinţa mea. Mai degrabă aş alege să mor… Nimeni nu-mi va răpi motivul de laudă! 16 Dacă predic Evanghelia, nu am niciun motiv de laudă (fiindcă mă aflu sub constrângere, şi ar fi vai de mie dacă n-aş predica-o). 17 Dacă însă predic Evanghelia de bunăvoie, am o răsplată. Dacă, dimpotrivă, aş predica-o de nevoie, ar fi o isprăvnicie care mi s-a încredinţat. 18 Aşadar, care este răsplata mea? Ca, în predicarea Evangheliei, să o transmit gratuit, fără a mă folosi de dreptul meu de a trăi din Evanghelie.

19 Căci, deşi sunt liber faţă de toţi, m-am făcut rob tuturor, ca să câştig pe cei mai mulţi 20 Cu iudeii m-am făcut iudeu, ca să-i câştig pe iudei. Cu cei de sub Lege am devenit ca unul sub lege (deşi nu eram sub lege), ca să-i câştig cei de sub Lege. 21 Cu cei fără Lege am fost ca unul fără Lege (deşi nu sunt fără legea lui Dumnezeu, ci mă supun legii lui Hristos) ca să-i câştig pe cei fără Lege. 22 Cu cei slabi m-am făcut slab, că să-i câştig pe cei slabi. Tuturor am devenit totul, ca cel puţin pe unii să-i mântuiesc. 23 Fac totul pentru Evanghelie, ca să am şi eu parte de ea.

24 Nu ştiţi că cei ce aleargă în arenă toţi aleargă, dar numai unul ia premiul? Alergaţi în aşa fel, încât să câştigaţi premiul! 25 Numai că orice atlet se înfrânează în toate privinţele; ei fac aceasta pentru a primi o cunună pieritoare, noi pentru una nepieritoare. 26 Eu deci alerg, dar nu ca unul fără ţintă; lovesc cu pumnii, dar nu ca şi când aş  nimeri alături. 27 Ci sunt necruţător cu propriul meu trup şi îl subjug, ca nu cumva, după ce am proclamat altora, să fiu eu însumi descalificat.


Am reuşit astăzi să finalizez prima jumătate din capitolul 9. Tema capitolului este „libertatea lui Pavel” în raport cu biserica din Corint. Deşi Pavel ar fi putut emite pretenţia să fie susţinut financiar de către corinteni, n-a făcut-o, fiindcă doreşte să propovăduiască Evanghelia fără să fie plătit.

Corintenii sunt „produsul/lucrarea” lui şi, dat fiind statutul lor, ar putea să trăiască susţinut de el, aşa cum fac şi alţii, fiindcă atât realităţile lumeşti (armata, agricultura), cât şi Legea sunt de partea lui.

Discuţia lui Pavel despre propria sa libertate nu este întâmplătoare. Atât în capitolul 8, cât şi în 10 se face referire la libertatea creştină şi la faptul că ea nu trebuie exercitată în anumite situaţii, când ea ar putea leza pe un confrate.

Am tradus „opsoniois” din 9:7 prin „provizii”, nu „plată” sau „cheltuială”, sub influenţa unui articol al lui Caragounis despre sensurile lui „opsonion”. Mai sunt şi alte explicaţii pe care ar trebui să le dau, dar prefer să nu deschid alte discuţii deocamdată.

1 Nu sunt eu liber? Nu sunt eu apostol? Nu l-am văzut eu pe Isus, Domnul nostru? Nu sunteţi voi lucrarea mea în Domnul? 2 Dacă pentru alţii nu sunt apostol, sunt cel puţin pentru voi, căci voi sunteţi pecetea apostoliei mele în Domnul.

3 Răspunsul meu de apărare pentru cei care mă supun cercetărilor este aceasta: 4 Oare n-avem dreptul să mâncăm şi să bem? 5 Oare n-avem dreptul să fim însoţiţi de o soră, ca soţie, cum fac ceilalţi apostoli, fraţii Domnului sau Chifa? 6 Sau poate numai eu şi Barnaba n-avem dreptul să nu lucrăm?!

7 Cine dintre cei înscrişi la oaste trăieşte din propriile provizii? Cine sădeşte o vie şi nu mănâncă din rodul ei? Sau cine păstoreşte o turmă şi nu bea din laptele turmei? 8 Oare aceste lucruri le spun doar din perspectivă omenească? Nu le spune şi Legea? 9 În Legea lui Moise stă scris: „Să nu legi gura boului care treieră”. Oare de boi este preocupat Dumnezeu, 10 sau ne are în vedere mai degrabă pe noi? Cu siguranţă că pentru noi a fost scris, căci se cuvine ca cel ce ară să are însufleţit de speranţă, iar cel ce seceră, cu speranţa că va avea parte de recoltă. 11 Dacă am semănat printre voi bunuri spirituale, ar fi mare lucru dacă am secera bunurile voastre materiale?

12 Dacă alţii au parte de acest drept asupra voastră, n-avem şi noi cu atât mai mult? Totuşi, nu ne-am folosit de acest drept, ci răbdăm totul, ca nu cumva să punem vreo piedică Evangheliei lui Hristos.