Anul care s-a încheiat mi-a adus satisfacția tipăririi celor două tiraje EDCR. Primul tiraj, broșat, a apărut în primăvară. Cred că s-au tipărit vreo 3.000 de exemplare în total, care s-au difuzat aproape integral.

În toamnă a sosit din China ediția cartonată, tipărită pe hârtie de Biblie, cu fontul mult mai lizibil. Dacă socotelile mele sunt corecte, până la terminarea anului au fost difuzate cam 1000 de exemplare.

Munca la Vechiul Testament merge în ritm susținut. Cărțile Geneza, Exodul, Leviticul, Iosua, Judecători, Rut și Cântarea Cântărilor au trecut de Comitetul Pastoral.

Doi revizori literari parcurg acum alte cărți din VT. Unul dintre ei citește Numeri. Celălalt a terminat 1 Samuel și acum este în 2 Samuel.

Eu sunt într-o permanentă mișcare browniană, de la o carte la alta. Recent am început să fac lectura cărții Ecleziastul (trecută deja prin două verificări).

Rezultatul îl puteți citi mai jos.

Alinierea pe rânduri poetice nu este finală, dar „we’re getting there”.

Mersul tuturor lucrurilor

1 Cuvintele Ecleziastului, fiul lui David, regele Ierusalimului.

2 O, deșertăciune a deșertăciunilor! zice Ecleziastul.

O, deșertăciune a deșertăciunilor! Totul este deșertăciune.

3 Ce câștig are omul

din toată osteneala lui, cu care se muncește sub soare?

4 Un neam vine, un neam pleacă,

dar pământul dăinuie în veac.

5 Soarele răsare,

și soarele apune

zorește spre locul său,

acolo de unde răsare din nou.

6 Vântul bate spre miazăzi,

și se întoarce spre miazănoapte,

roată‑roată bate vântul,

la ocolurile sale se tot întoarce.

7 Toate râurile curg în mare,

și marea nu se umple.

Spre locul de unde curg râurile,

se întorc ele să curgă.

8 Toate lucrurile sunt istovitoare,

nimeni nu le poate spune în cuvinte;

ochiul nu se mai satură de privit

și urechea nu se îndestulează de auzit.

9 Ce a fost va mai fi,

și ce s‑a făcut se va mai face;

nu este nimic nou sub soare.

10 Dacă s-ar spune despre vreun lucru:

„Iată ceva nou!”,

Demult exista deja,

în veacurile dinaintea noastră.

11 Nu-și mai aduce nimeni aminte de cei din vechime.

Și nici de cei care vor urma nu-și va mai aduce nimeni aminte

dintre cei care vor veni după ei.

Deșertăciunea tuturor lucrurilor

12 Eu, Ecleziastul, am fost rege peste Israel, la Ierusalim.

13 Mi‑am pus inima să cercetez

și să adâncesc cu înțelepciune

tot ce se petrece sub cer:

iată o îndeletnicire anevoioasă,

pe care o dă Dumnezeu fiilor oamenilor

ca să se frământe cu ea.

14 Am văzut toate lucrările care se fac sub soare;

și, iată, totul este deșertăciune și goană după vânt!

15 Ce este strâmb nu se poate îndrepta

și ce lipsește nu poate fi pus la socoteală.

16 Mi‑am zis în inima mea: „Iată, eu am sporit și am adunat mai multă înțelepciune decât toți cei care au fost înaintea mea peste Ierusalim, și inima mea a văzut multă înțelepciune și cunoaștere.”

17 Mi-am pus inima să cunosc înțelepciunea

și să cunosc prostia și nebunia,

dar am înțeles că și aceasta este goană după vânt.

18 Căci în multă înțelepciune este și mult zbucium,

și cine adună cunoaștere adună durere.


Există contexte în care consecvenţa traducătorului în folosirea unui anumit corespondent (în limba-ţintă) este extrem de importantă. Un astfel de context este Ieremia 34. Redau aici pe scurt conţinutul.

jeremiah

Uite libertatea, nu e libertatea!

Pe fondul asediului la care este supus Ierusalimul de către trupele regelui babilonian Nebucadneţar, împăratul israelit Zedechia face un legământ (berit) cu tot poporul, în vederea abolirii sclaviei. Legământul se face după uzanţă (un viţel despicat, trecerea printre cele două bucăţi ale lui). Se organizează şi o ceremonie solemnă înaintea lui Dumnezeu, în Templu (v. 15).

Când armatele asediatoare se retrag temporar (v. 21), Zedechia şi conducătorii poporului revin asupra deciziei şi îi iau din nou în robie pe cei proaspăt eliberaţi. O asemenea mârşăvie nu putea fi tolerată. Greul propovăduirii judecăţii cade iarăşi pe Ieremia (care deja este detestat pentru mesajele lui „antinaţionale”)

Lecţia de istorie

Aşadar, Dumnezeu îl trimite pe Ieremia cu un mesaj de judecată şi pedeapsă. Poporului i se aduce aminte (v. 13) că Dumnezeu a făcut cu  ei un legământ (berit) în ziua ieşirii din Egipt; potrivit acestuia, poporul ar fi trebuit să-şi elibereze periodic robii, la şapte ani. Aşa ceva nu s-a produs multă vreme. Totuşi, Zedechia şi poporul s-au pocăit la un moment dat (v. 15) şi au decretat prin legământ eliberarea sclavilor (care oricum ar fi trebuit făcută de mult).

Libertate vs. „libertate către sabie” (Deror el-hahereb)

Totuşi, la scurtă vreme poporul şi-a luat vorba înapoi şi a profanat astfel numele lui Dumnezeu. Versetul 17 conţine un joc de cuvinte sinistru şi plin de ironie, pornind de la cuvintele deror („libertate”) şi qara („a vesti”): fiindcă israeliţii au refuzat să vestească (liqro) „libertatea” (deror) aproapelui lor, Dumnezeu le vesteşte (qore) lor „libertatea” (deror) de a muri prin sabie, ciumă şi foamete! Cu alte cuvinte, israeliţii au refuzat altora eliberarea, dar Dumnezeu le va da El o „eliberare” care să fie de pomină.

„Pactul” lui Segond devine „învoiala” lui Cornilescu.

Mă întorc de unde am plecat. Atât Segond, cât şi Cornilescu, umbresc înţelesul pasajului fiindcă nu traduc termenul (berit) în mod consecvent. Se pierde astfel ideea că israeliţii sunt datori să-şi respecte cuvântul fiindcă el a fost dat ca parte a unui legământ (nu a unei învoieli). De asemenea, ar fi trebuit să-l respecte fiindcă Dumnezeu însuşi a făcut un legământ cu ei, atunci când i-a scos (eliberat) din Egipt.

Termenul legământ (berit) apare de 6 ori în cap. 34, cu 2 ocurenţe în v. 18, deci putem face o mică sinopsă, pentru a vedea lipsa de consecvenţă în traducere. Prima coloană se referă la Segond, cealaltă la Cornilescu.

Segond .…………………… Cornilescu

v. 8      pacte                           învoială

v. 10    pacte                           învoială

v. 13    alliance                       legământ

v. 15    pacte                           învoială

v. 18    alliance/pacte        legământ/învoială