De curând mi-a ajuns iarăși sub ochi un exemplu care ilustrează sărăcia DEX-ului și orizontul limitat al celor care au realizat acest dicționar.

În această postare mă opresc scurt asupra termenului „cisternă”, definit de onor DEX (online) după cum urmează:

CISTÉRNĂ, cisterne, s. f. 1. Rezervor (cilindric, de metal) pus pe cadrul cu roți al unui vehicul și servind la transportarea unor lichide; vehicul prevăzut cu un astfel de rezervor; autocisternă. 2. Rezervor (cilindric) în care sunt depozitate lichide, în scopul folosirii lor ulterioare. – Din lat. cisterna, it. cisterna.

Citești această definiție și te întrebi: filologii care au întocmit DEX-ul nu mai cunosc altfel de cisterne? N-au citit niciodată o lucrare de istorie a Romei? N-au dat cu nasul prin Seneca, Pliniu sau Marțial ca să ia cunoștință de cisternele romane, adică de rezervoarele naturale sau artificiale (săpate în piatră) folosite pentru colectarea apei în antichitate?

În Analele Academiei din 1914 găsim deja referiri la acest termen și îmi imaginez că sensul „nemetalic” al lui „cisternă” este atestat în română și în secolul anterior. Iată, spre exemplificare, un fragment din AAR: „[…] o cisternă antică nu corespunde în totul cu concepția modernă asupra acestui fel de clădire. De obiceiu în graiul de astăzi prin acest cuvânt înțelegem o haznà, sau un rezervoriu lucrat sub pământ, pentru strângerea și conservarea apelor de ploaie; și în genere înțelesul lui nu ne sugerează câtuși de puțin idea monumentalității.”

Mai aproape de noi, într-o lucrare de Ioan Glodariu (Arhitectura dacilor, 1983) citesc următoarele:

„Rareori pe formele de relief preferate pentru ridicarea unor așezări și a fortificațiilor existau surse de apă potabilă. Aproape totdeauna izvoarele se află cu cîteva zeci de metri mai jos decît porțiunea fortificată a așezării sau decît cetatea. De aici a decurs în primul rînd necesitatea «depozitării» apei în locuri anume amenajate. Se adaugă apoi instalațiile de transportare a apei spre zonele depărtate de izvoare sau unde amenajarea de cisterne era dificilă”.

Știm, desigur, că daco-geții erau „cei mai viteji și mai drepți dintre traci”. Dar să fi fost și cei mai meșteri, încât cărau apă la Sarmisegetuza cu cisterna metalică, trasă pe roți (pneumatice)?

Nu am acces acum la sursele clasice în care se folosește latinescul cisterna, dar aș fi curios să văd cum este tradus în română. Sper că au existat și traducători cu bun simț filologic care au ignorat DEX-ul și au folosit exact termenul „cisternă”.

Dar de ce mă roade așa de avan această chestiune?

Fiindcă în Biblie avem anumite pasaje în care se folosește ebraicul bor cu sensul de „rezervor subteran”. Cel mai potrivit echivalent pentru bor, în acest caz, ar fi taman „cisternă”.

În Deuteronom 6:11 întâlnim expresia borot hațuvim, care înseamnă „cisterne săpate [în piatră]”.

Cornilescu a tradus această expresie prin „puțuri de apă săpate”, însă formula este înșelătoare fiindcă poate sugera că e vorba de fântâni săpate în pământ (și menite să atingă stratul de apă freatică). Or, aici e vorba de cavități izolate, în care se adună apa de ploaie. Cine a călătorit în Țara Sfântă a văzut astfel de cisterne imense la Masada (unele putând stoca lejer apa dintr-o piscină semiolimpică).

Nu pot investiga deocamdată exhaustiv chestiunea, să văd cum se reflectă bor (cu sensul de „cisternă”) în traducerile românești ale Bibliei, dar presupun că, din cauza DEX-ului, au existat reticențe în ce privește folosirea lui. (DEX-ul, precum se știe, este a doua carte sfântă a traducătorului mediu binevoitor și principala carte sfântă a românului cu ambâț cultural. Dacă un termen nu există în DEX, nu există!).

Nu mă trimiteți la Micul dicționar academic sau la Dicționarul-tezaur al limbii române ca să mă lămuresc de câte feluri poate fi „cisterna” românească. Sunt deja lămurit. E de mai multe feluri, nu doar metalică, cilindrică și transportabilă pe roți.

De altfel, am și o explicație pentru starea precară a unor definiții din DEX: filologii care se ocupă de el nu au formație clasică solidă. Nu cunosc greacă și latină. Or, în Marea Britanie generațiile de filologi care au făcut OED-ul au fost excelenți clasiciști (bine orientați și în alte limbi vechi). De tradiția clasică în Franța și Germania să nu mai vorbim.

Ergo, dacă vrem ca DEX-ul nostru să fie comparabil cu celelalte „dex-uri” europene, trebuie neapărat revigorate programele de limbi clasice, la pachet cu punerea la punct a unor strategii de cultivare a traducerilor și cercetării din acest domeniu.

Reclame

Astăzi am reușit să ajung la Biblioteca Universității din Cambridge pentru a-mi reînnoi permisul. Din nefericire, sau din păcate, biroul „Permise” era închis până la 14.30, fiindcă era „ziua porților deschise” și personalul biroului trebuia să ghideze grupurile de vizitatori în bibliotecă.

Ce să fac? Mă duc la bufetul bibliotecii, să omor timpul. Când văd meniul, îmi spun că să dau lovitura cu o mâncare indiană. Când colo, un mare chix. Mâncarea e insipidă! Mă salvează excelenta supă-cremă de broccoli.

Ok, am omorât o oră (puneți și lectura în diagonală a unui Independent uitat pe masa mea. În paranteză fie spus, afacerea cu telefoanele ascultate încă nu s-a încheiat. Se vede treaba că vinovații sunt prăjiți la foc mic. Justiția britanică merge cu pași mici, dar siguri).

S-a terminat și prânzul. Cu ce să mai omor încă jumătate de oră? Mă gândesc că n-ar fi rău să mă lipesc de un grup de vizitatori și să fac un mic tur ghidat în bibliotecă. Ghidul ne duce prin câteva săli importante, suficient cât să mă lase perplex. Ziduri imense capitonate cu cărți. Fondul total este de 8 (opt) milioane de „items”. Nec plus ultra!

Bon, s-a terminat turul, dar încă nu s-a făcut 14.30.

Zic să dau o raită pe la sala „Bible Society”, să anunț că aș vrea să mă uit din nou peste dosarele Cornilescu.

Onesimus Ngundu, cercetător la Bible Society, îmi spune că în ultima vreme există un interes sporit pentru corespondența acestuia. Înainte de mine a trecut pe la arhiva BFBS și un reprezentant SBIR pentru a cerceta documentele privitoare la traducerea Cornilescu. Nu cu mult timp în urmă s-a arătat și un american pe acolo. (De cerut informații suplimentare.)

Din vorbă în vorbă, îmi spune despre o carte a unui cercetător român, cu privire la traducerile românești ale Bibliei, în care scrie și despre Cornilescu. Nu durează mult și mă dumiresc: e vorba de cartea subsemnatului. 🙂

Și uite-așa ocolim, ocolim, dar până la urmă nimerim delicata problemă a copyrightului versiunii Cornilescu.

Știm că prin tradiție versiunea Cornilescu a fost publicată de Societatea Biblică Britanică.

Mai știm că această versiune a fost revizuită în felurite feluri de diverse organizații evanghelice.

Astăzi un cititor mi-a semnalat un document cât se poate de interesant: o scrisoare de reglementare care a intrat în vigoare la începutul lunii iulie.

Redau mai jos un fragment. Tot documentul AICI.

Scrisoarea de reglementare nr. 1/25.05.2012

Societatea Evanghelică Română, cu sediul în Bucureşti, persoană juridică română prin sentinţa nr. 651/1990,  în dosar 660/PJ/1990 al Judecătoriei Sector 1, Bucureşti, este deţinătoarea exclusivă a drepturilor de proprietate intelectuală asupra operei teologice a lui Dumitru Cornilescu, prin voinţa moştenitorilor legali.

Conform Art. 25 din legea nr. 8/1996 modificată şi completată prin legea 329/2006:

“(1) Drepturile patrimoniale prevăzute la art. 13 si 21 durează tot timpul vieţii autorului, iar după moartea acestuia se transmit prin moştenire, potrivit legislației civile, pe o perioadă de 70 de ani, oricare ar fi data la care opera a fost adusă la cunoştinţa publică in mod legal.“

Ca cercetător, sunt extrem de curios cine sunt moștenitorii legali ai lui Cornilescu.

Foarte stranie mi se pare precizarea că versiunea 1931 este supusă în egală măsură copyrightului.

Art. 1. Începînd cu data de 01.07.2012 se introduce reglementarea pieţei de editare, tipărire, vînzare – cumpărare şi import–export a Bibliei în limba română,  traducerea Dumitru Cornilescu (ediţiile 1920–1928, precum şi ediţiile 1931–1933)

Cine cunoaște istoria versiunilor Cornilescu știe că Biblia 1931 a fost o revizuire a Bibliei 1911. Cornilescu s-a oferit să revizuiască această Biblie și SBB a acceptat. Nici vorbă să fi fost o traducere de la zero. Textul Bibliei 1911 aparținea SBB și pentru revizuirea făcută Cornilescu a fost plătit. Am îndoieli că textul rezultat ar putea fi socotit opera originală a lui Cornilescu. Așadar, faptul că SER și-a propus să rezerve și această versiune mi se pare ciudat.

Oricum, scrisoarea care mi-a fost semnalată este revoluționară, fiindcă este prima încercare juridică de a clarifica problema complicată a copyrightului pentru versiunile Cornilescu.

Ținem aproape, să vedem cum vor evolua lucrurile.


Augustin, cu ironie, despre multitudinea traducerilor Bibliei în latină, pe vremea lui:

Cei care au tradus Scripturile din limba ebraică în cea elină pot fi număraţi pe degete; traducătorii latini sînt însă nenumăraţi. Aceasta, deoarece, după cum i-a ajuns cuiva în mînă un codice în primele timpuri ale credinţei şi după cum i se părea că are o cît de mică pricepere în fiecare din cele două limbi, a luat îndrăzneala de a traduce.

(De doctrina christiana II.36)