Mai jos puteți citi a doua parte a analizei făcute de Samuel Marușca pe tema Brexit. Prima parte AICI.

4. Întrebări pentru România. Vom avea nevoie de viză pentru a călători și locui în Regatul Unit? Se vor mări taxele pentru studenți? Vom avea nevoie de permis de lucru („yellow/blue card”) pentru a avea dreptul legal de a munci în Regatul Unit, ca înainte de 2014? Viitorul este incert. Răspunsul la aceste întrebări depinde de aranjamentul pe care îl va face guvernul britanici cu UE la sfârșitul celor doi ani de negocieri, dar este puțin probabil ca românii, în calitate de membri ai UE, să aibă nevoie de vize și premise de lucru, pentru simplul fapt că perioada de 7 ani de restricții pe piața muncii pentru România și Bulgaria a fost negociată înainte de 2007, iar din 2014, chiar dacă nu este în Schengen, România se bucură de aceleași drepturi în Regatul Unit ca în Italia, Austria sau Spania. În schimb, tot în funcție de aceste negocieri, s-ar putea ca peste 2 ani să existe o majorare a taxelor de școlarizare pentru studenții europeni care vin să studieze în universitățile britanice (momentan taxele sunt identice pentru toți studenții, indiferent de origine), restricții suplimentare pentru împrumuturile studențești oferite de guvern, burse și granturi de cercetare mai puține, etc. Trebuie subliniat faptul că Regatul Unit a plătit contribuțiile la bugetul UE până în 2020 și se presupune că proiectele și granturile europene deja stabilite vor rămâne valabile până în 2020.

5. Scoția. Dat fiind că Scoția a votat covârșitor în favoarea rămânerii în UE, iar Anglia a votat ieșirea, Brexit-ul deschide calea pentru un nou referendum de independență în Scoția (vezi Section 30 of the Scotland Act 1998). Liderul SNP, Nicola Sturgeon, a spus răspicat acest lucru, afirmând că intenționează să exploreze toate opțiunile pentru a pune în aplicare dorințele scoțienilor de a rămâne în UE: „Un al doilea referendum trebuie pus în discuție și deja este pe masa discuțiilor”. Scoția va începe să pregătească legislația pentru susținerea referendumului de independență în următorii doi ani.

6. Lăsând la o parte ceea ce ne displace cu privire la referendum, trebuie spus că el reprezintă o lecție de democrație pentru România. Dat fiind faptul că noi, românii, respirăm aerul proaspăt al democrației de vreo două decenii (cum spunea C. Coposu), înțelegem destul de greu cum funcționează politica britanică. Etichete de tipul „ignoranți, rasiști, dictatură, prostia maselor” sunt, în opinia mea, nefondate. Eventual, se poate discuta despre legitimitatea organizării acestui referendum și despre factorii politici care au luat hotărârea de a pune poporul să se pronunțe asupra unei probleme atât de complicate. Chiar dacă nu vedem logica în virtutea căreia apartenența la UE se decide prin referendum, n-aș spune să spun că totul a fost o cacealma. Teza mea nu susține categoric legitimitatea referendumului, ci faptul că parlamentul britanic funcționează democratic. Cetățenii britanici consideră că au hotărât viitorul țării lor. Ei nu cred că au făcut jocul politic meschin de scurtă durată al unor grupuri de interese. Chiar dacă aceste jocuri vor exista inevitabil, faptul că parlamentul înțelege a priori suveranitatea poporului întărește un adevăr incontestabil: sentimentul general al britanicilor este că soarta țării stă în mâinile lor. De aceea s-au prezentat la urne peste 72% dintre cetățenii cu drept de vot, adică peste 33 de milioane. Prin comparație, referendumul din 2009 din România (când populația a decis restrângerea numărului de parlamentari la 300) nu a fost niciodată respectat, iar parlamentul României s-a obișnuit să-și acorde beneficii nemeritate și să blocheze anchetele justiției, funcționând ca un stat în stat împotriva dorințelor cetățenilor de rând.

În ce privește referendumul britanic, nu există suspiciuni de fraudare, nu au fost raportate incidente sau nereguli cu privire la organizarea scrutinului, nu există plângeri penale, deși s-a putut vota și prin poștă. Ați avea curajul să vă trimiteți votul prin poștă în România? Românii care sunt cetățeni britanici au putut vota fără să stea la coadă. Nu s-a stat la coadă nici la secțiile de votare din Gibraltar și nimeni nu a sugerat vreun moment că acele voturi ar fi mai puțin valide.

Pe de altă parte, modul în care presa centrală din România a abordat subiectul „Brexit” este lăutăresc, cum ar zice Noica. Ce-i drept, nici nu avem mulți experți în materie de politică externă în afară de T. Baconschi, A. Goșu, B. Aurescu, P. D. Aligică (listă la care am mai putea adăuga vreo două-trei nume). Există câteva excepții în presă, firește (Orășanu, Mixich, etc.), dar în afara unor mici paragrafe copiate din presa străină, în afara câtorva articole subțiri despre implicațiile acestui referendum (ca să nu pomenim articolele care citau părerile lui David Beckham cu privire la Brexit), presa din România nu a acordat atenția cuvenită acestui moment de importanță istorică, decât după aflarea rezultatelor.

7. Pe plan politic, România nu a avut niciodată o relație foarte apropiată cu Regatul Unit. Încă din 1940 Churchill spunea: „N-am avut niciodată sentimentul că relațiile noastre dintre trecut cu Româna și Bulgaria ar necesita vreun sacrificiu special din partea noastră”. Deși susținător al „Statelor Unite ale Europei” – o idee îmbrățișată de mulți intelectuali – Churchill a fost acuzat că a „vândut” România lui Stalin în octombrie 1944 și apoi la Yalta în 1945. Mihaela Sitariu (2013) a demonstrat că nici sub comuniști nu am fost în cele mai bune relații cu Marea Britanie, disidenții și intelectualii români preferând Franța. Dar România a fost mereu atentă să trimită cei mai capabili diplomați în Regatul Unit și SUA. Este limpede că relațiile bilaterale româno-britanice s-au dezvoltat foarte mult din punct de vedere economic după 1990, în special în timpul ambasadorului Ion Jinga. România rămâne un aliat strategic important pentru Regatul Unit pe flancul Europei de est, dată fiind situația incertă din Ucraina și Crimeea. În tot cazul, e greu de calculat cum se vor schimba relațiile între România și Regatul Unit, economic și politic. Imigranții nu se vor mai simți bineveniți pe tărâm britanic, dar o întoarcere în masă a românilor acasă este puțin probabilă. Indiferent de măsurile pe care le vor lua Comisia Europeană și Parlamentul European pentru a stabiliza relațiile cu statele membre, cert este că discursul românesc anti-Bruxelles se va înteți. Totuși, în lipsa unor lideri naționaliști precum Corneliu Vadim Tudor, care să devină megafonul nemulțumirilor românilor cu privire la UE, un referendum Ro-exit este extrem de improbabil. Sper, totuși, să nu ne vină vreo idee.


Presa română a comentat viu și îndelung, dar nu întotdeauna competent, semnificațiile referendumului istoric care a avut loc săptămâna aceasta în Regatul Unit. I-am cerut unui amic de la Londra, care locuiește vizavi de casa lui Boris Johnson (vârful de lance al Brexit-ului), să-mi permită postarea pe blog a unei scurte analize privitoare la eveniment.

Samuel Marușca este licențiat în Litere și deține titlul de master în teologie. Din 2009 își continuă studiile la Londra. În prezent este doctorand în lingvistică și asistent universitar la School of Oriental and African Studies, University of London.

Rezultatele referendumului

 Regatul Unit: ieșire: 52 %; rămânere: 48%

Anglia: ieșire: 54%; rămânere: 45%

Scoția: ieșire: 38%; rămânere: 62%

Țara Galilor: ieșire: 52%; rămânere: 48%

Irlanda de Nord: ieșire: 45%; rămânere: 55%

Grad de participare la referendum: 72%

Decizia Regatului Unit de a părăsi Uniunea Europeană este regretabilă și neașteptată. Rezultatul Brexit-ului a stârnit și va stârni în continuare numeroase pasiuni, disensiuni, ipoteze, scenarii. Nu cred că aceasta este calea cea mai bună pentru Regatul Unit, dar nu am o viziune fatalistă asupra situației. Câștigătorii, cei din tabăra „leave” (ieșire), nu au un proiect politic pe care să îl pună în aplicare (cum s-a întâmplat după alegerile anterioare), nu știu care sunt riscurile economice ale acestui rezultat și nu pot anticipa implicațiile istorice ori impactul social pe care îl presupune o asemenea ruptură. Singurul lucru sigur este că nimic nu este sigur.

Orașele industriale, partea de nord a Angliei, zone extinse din West Country, Midlands și persoanele peste 50 de ani au votat masiv pentru ieșirea din UE, în timp ce orașele mai bogate ale Angliei (Londra, 40% ieșire; 60% rămânere) și populația între 18-50 de ani au votat masiv pentru a rămâne în UE.

1. Liderul de facto al taberei „exit” și, totodată, personajul politic care iese cel mai câștigat din această afacere este Boris Johnson, nu Nigel Farage, cum s-ar putea crede la prima vedere. Ar fi o greșeală să credem că 52% dintre cei care au votat rezonează cu ideile extremiste și rasiste ale lui Farage. Argumentele taberei „pro-ieșire” au fost legate de: (1) suveranitate („deficit democratic”) și noile reglementări venite de la Bruxelles; (2) faptul că Regatul Unit contribuie mai mult la bugetul UE decât primește; (3) imigrația necontrolată. Boris Johnson, un om pe care nu-l putem suspecta de ignoranță (este absolvent de „studii clasice” al Universității din Oxford și a publicat câteva titluri importante, între care și bestseller-ul The Churchill Factor), a dat dovadă de cavalerism în declarația de ieri, în care își felicita îndelung adversarul (David Cameron, premierul demisionar) pentru contribuția pozitivă pe care a avut-o la cârma țării în timpul mandatelor sale. Totuși, Johnson rămâne un personaj foarte controversat, cunoscut pentru faptul că lucrează de mult timp la sculptarea propriei statui politice. Cele mai multe măsuri menite să-l facă popular datează din timpul celui de-al doilea mandat de primar al Londrei (2012-2016), când s-a reinventat ca lider conservator anti-establishment. Victoria obținută recent la referendum i-a deschis lui Johnson un culoar politic larg care probabil va duce la 10 Downing Street.

2. Brexit-ul rezolvă foarte puține lucruri, dar complică viitorul EU și al Regatului Unit, fiindcă introduce în ecuația europeană multe necunoscute. Ziua rezultatelor referendumului a fost una tristă pentru liderii celor 27 state din Uniunea Europeană, care începe să-și arate slăbiciunile. Brexit-ul cu siguranță nu va crea noi locuri de muncă în Marea Britanie și nu va îmbunătăți relațiile diplomatice și economice cu celelalte țări membre ale UE. De fapt, lira și FTSE au atins un minim istoric („biggest 1 day drop in 30 years”), cei cu venituri mici fiind puternic afectați pe termen scurt și mediu. Se preconizează atât o recesiune de scurtă durată, cât și o oarecare stagnare și relaxare pe piața imobiliară (foarte mult așteptată de cei care doresc să achiziționeze o locuință în Regatul Unit).

3. Viitorul Regatului Unit. Când va ieși efectiv acest stat din UE? Care va fi noua relație cu UE și ce atitudine va adopta UE în relația cu fostul membru? Va rămâne engleza între limbile oficiale ale UE? Premierul sugerează că Regatul Unit nu trebuie să facă apel imediat la articolul 50 din Tratatul de la Lisabona (deși acest lucru trebuie să se întâmple în următoarele 3 luni), în virtutea căruia UE trebuie să fie notificată cu privire la intenția britanicilor de a ieși din Uniune. Odată trimisă notificarea, se declanșează un proces de negocieri, întins pe doi ani, între o echipă desemnată de guvernul britanic aflat acum la putere și o echipă de la Bruxelles formată din membri ai Comisiei Europene. Conform art. 50 sus-pomenit, până la încheierea negocierilor, Regatul Unit rămâne membru deplin al UE. După acest certificat de divorț, regulile și tratatele UE nu se mai aplică în Marea Britanie, dar va fi nevoie de timp suplimentar pentru stabilirea detaliilor cu privire la noua relație între UE și fostul său membru (de ex., cu privire la libera circulație a persoanelor, piața europeană unică etc.)

(Va urma)


Europa cea militantă şi curajoasă şi isterică atunci când vine vorba de apărat drepturile nu ştiu căror minorităţi dezorientate sau a nu ştiu căror specii patrupede sau a nu ştiu căror ecosisteme afectate, nu schiţează niciun protest faţă de situaţia de la Chişinău.

Cei ce vor libertate la Chişinău sunt snopiţi fără milă de forţele de ordine, dar organismele europene nu par să se sinchisească. Probabil e vina moldovenilor că nu sunt necuvântătoare. Dacă ar fi fost, Europa le-ar fi sărit cu drag în ajutor. Mai mult decât comitetele şi comiţiile europene, ar fi sărit ca arse ONG-urile pentru apărare dobitoacelor. Dar moldovenii nu sunt dobitoci, pentru că nu mai vor comunism. Aşa că, de ce să fie ajutaţi?

Un articol în COTIDIANUL comentează lipsa (ruşinoasă) de reacţie a Occidentului faţă de evenimentele din Moldova comunistă!