Ieri a murit disidentul Vasile Paraschiv. Mai jos un text de Vladimir Tismăneanu.

Istoria onoarei la români: In Memoriam Vasile Paraschiv A plecat dintre noi un adevarat erou. Vasile Paraschiv si-a ridicat vocea impotriva dictaturii comuniste inca din anii 70, cand altii preferau complicitatile silentioase, nemaivorbind despre sicofantii de serviciu (unii apar azi pe varii irealitati ca analisti politici).  A parasit PCR in 1968, convins ca are de-a face cu un partid al carieristilor, al impostorilor, al lichelelor si al uzurpatorilor.  A fost o forta dinamica in cadrul Sindicatulu … Read More

via Memorie, libertate, moderaţie

Vasile Paraschiv rămâne un nume „greu” în istoria României, pentru demnitatea şi curajul cu care s-a opus comunismului, atunci când a înţeles caracterul profund abject al acestui sistem. Vezi AICI un articol excelent despre acest mare român.

Vasile Paraschiv a fost printre puţinii care au refuzat să fie decoraţi de Traian Băsescu. Ştiu slujitori ai altarului care s-ar târî pe burtă ca să „înhaţe” decoraţia refuzată de Paraschiv. Sau slujitori care au acceptat să fie decoraţi nu de Traian Băsescu, ci de personaje cu adevărat sinistre pentru istoria pre- şi post-decembristă a României. Mă refer, evident, la tov. Ion Iliescu. Prin gestul său curajos, Paraschiv arată cât de ramificată, de prosperă şi bine înfiptă în solul politicii româneşti este moştenirea otrăvită pe care ne-a lăsat-o comunismul.

De notat că Traian Băsescu îşi permite să vorbească despre respectarea statului român. Un stat care, deşi este în ultimă instanţă răspunzător pentru bătăile încasate de Paraschiv, nu l-a despăgubit în niciun fel şi n-a adus în faţa justiţiei pe niciunul dintre foştii lui torţionari!

Vasile Paraschiv a avut o pensie de cinci milioane! Statul „de drept”, reprezentat de Traian Băsescu, acordă pensii nesimţite foştilor torţionari şi susţinătorilor activi ai regimului de teroare!


Am cumpărat documentarul Război pe calea undelor. L-am văzut. Mi-a plăcut. Mi-a lăsat un gust amar. Trei oameni morţi de cancer, iradiaţi de Securitate. În 1981, un atentat împotriva redacţiei române, atentat care, din fericire, n-a omorât niciun ziarist român. Generalul Pleşiţă, aflat pe atunci în fruntea CIE, n-a fost niciodată condamnat pentru implicarea sa în organizarea atentatului. NUP şi gata!

Generalul Ilie Merce (foto), alt personaj care a slujit regimul, în calitate de coordonator al operaţiunii Eterul, îndreptată împotriva Radio Europa Liberă, a ajuns bine-mersi parlamentar PRM în 2004-2008. În documentar, Merce este aproape ultragiat de afirmaţia realizatorului cum că Securitatea l-a bătut pe un tânăr care a scris postului de radio Europa Liberă. Merce nu ştie, n-a auzit, n-a văzut. Cross my heart and hope you die!

vlcsnap-12741

Monica Lovinescu, intervievată pe patul de moarte, avea dreptate. România este înglodată în trecut. Oamenii duc cu ei prea mult trecut.

Dezamăgirea se simte şi în vocea Ioanei Măgură-Bernard. Românii lipiţi de aparatele de radio în perioada comunistă, n-au învăţat nimic despre libertate. Mare Inchizitor avea dreptate: la ce bun să le dai oamenilor libertate? Oricum n-au ce face cu ea.

E intervievată la un moment dat Doina Cornea. Auzisem prima dată de ea la scurtă vreme după Revoluţie, când nu ştiam mai nimic de Europa Liberă. Cu acea ocazie era luată în râs, la un program de revelion al TVR. În mintea unui copil fără discernământ, satira respectivă a prins. Acum îmi dau seama că respectivul comediant (care o compara cu o bufniţă), ar fi trebuit  să-ţi muşte limba între dinţi şi să-ţi toarne sare pe ea, pentru o asemenea impietate. Pentru el, libertatea era libertate de a bălăcări nişte oameni mari.

Documentarul îl prezintă şi pe Vasile Paraschiv, care sună la uşa unor vecini de scară ai lui Paul Goma. Respectivii vecini  întrupează fără echivoc paradigma laşităţii ubicue româneşti. Nu s-au gândit să se solidarizeze cu Paul Goma, care lupta pentru libertăţile lor. Vasile Paraschiv le dă finuţ în obraz. Care obraz lipseşte complet.

Trecând de la una la alta, observ în blogosfera românească (şi uneori pe propriul meu blog) reflexele unei laşităţi care nu dă semne de oboseală. Descopăr oameni care sunt curajoşi în spatele unor pseudonime sau în saptele unor adrese de email „de conivenţă” ori complet invalide. Le recomand tuturor acestor eroi de mucava să vadă Război pe calea undelor şi să reia de câteva ori scena în care sunt intervievaţi vecinii lui Paul Goma.

P.S. Nu se putea un final mai potrivit decât satira lui Gyuri Pascu despre „morcovul” românesc. Partea de final este absolut sclipitoare când vine vorba să rezume într-o propoziţie firea neamului: Toţi românii are morcovi!

A zis Iliuţă că… să iasă el, să facă…
Un borş de fasole-a zis. Cică n-a găsit morcovi…
Zic: Cum bre Iliuţă, morcovi nu găseşti în ţară la noi?
Da, să poate!? Păi în România, toţi are morcovi, bre!
Dacă te duci sus, jos, unde vrei, unde găseşti,
La orice colţ e morcovi, bre. Toţi românii are morcovi.

Să poate…!? De morcovi te plângi?
La noi… este, este morcovi în România, este în prostie.
Numai morcovi este!

Mai jos cântecul: