Aflu de la prietenul meu Alin Cuc că revista Dilema a publicat recent un articol semnat de Gabriel Jarnea, cu privire la cartea Biserica prin pustiul roșu, a istoricului adventist Gheorghe Modoran. Găsiți articolul AICI.

Cel mai interesant paragraf este următorul.

„Lucrarea aceasta merită atenţia cititorului, indiferent de simpatiile şi antipatiile sale confesionale, cu atît mai mult cu cît în Biserica Ortodoxă Română, dar şi în alte confesiuni, o iniţiativă de anvergură similară întîrzie să apară. O lucrare comparabilă a apărut în 2010, Răscumpărarea memoriei: Cultul Penticostal în perioada comunistă, scrisă de un tînăr predicator penticostal, Vasilică Croitor. Imediat după apariţia acelei lucrări, în 2010, întreaga conducere a cultului penticostal a demisionat. Autorul avusese curajul de a trata unitar întreaga perioadă comunistă, fără menajamente faţă de conducătorii actuali ai cultului, al căror trecut obscur şi nedemn este depozitat, în mare parte, în Arhivele CNSAS.”

Nu știu de unde are domnul istoric informațiile. Dar n-ar strica să se documenteze, în conformitate cu uzanțele breaslei sale, mai de la sursă, adică de la autorul cărții Răscumpărarea memoriei și, eventual, de la „demisionari”.


Volumul Și cerul s-a umplut de sfinți…, editat de Cristian Bădiliță și Emanuel Conțac, va fi lansat marți, 13 martie, la Institutul Teologic Penticostal din București, în cadrul unui eveniment organizat în parteneriat cu Editura Curtea Veche.

Lansarea va avea loc în aula Institutului Teologic Penticostal, B-dul Uverturii nr. 210-220, sector 6, București, începând cu ora 18.00.

Vor vorbi despre fenomenul martiriului în antichitate și în prezent:

  • Lector univ. dr. Emanuel Conțac
  • Pr. dr. Lucian Dîncă (Centrul de Studii Bizantine „Sfinții Petru și Andrei”, București)
  • Pastorul Vasilică Croitor (autorul cărții Răscumpărarea memoriei. Cultul Penticostal în perioada comunistă)
  • Asist. univ. drd. Ciprian Bălăban (Institutul Teologic Penticostal din București)

Intrarea liberă!


Mâine plec în Croaţia, deci probabil adio blog până luni seară. Chindălul (Kindle-ul) îmi oferă acces la internet, dar destul de greoi şi ineficient, deci comentariile vor fi aprobate cu întârziere.

Până una-alta, postez mai jos câteva fotografii de la simpozionul „Libertatea de conştiinţă şi de credinţă” organizat de Grupul Ecumenic de Rugăciune din Parlamentul României în parteneriat cu European Christian Political Movement.

Impresie sumară: viitorul creştinismului nu arată prea bine. Unele state europene sunt foarte dure cu cei care, prin valorile lor creştine, refuză conformismul ideologic la care ne obligă noua intoleranţă secularistă.

Pentru câteva poveşti de groază din Europa secularist-umanistă a secolului 2011 vezi site-ul organizaţiei britanice Christian Concern.

Una dintre presiunile cele mai mari se manifestă din zona organizaţiilor care apără drepturile homosexualilor. Imaginaţi-vă un jurnalist homosexual care merge undercover la un psiholog creştin pretinzând că vrea să primească sprijin şi consiliere pentru a-şi schimba orientarea, o înregistrează pe doamna psiholog şi apoi o dă la gazetă pentru această „crimă”, astfel încât breasla psihologilor o ia la rost pe „vinovată” şi ameninţă să-i ridice acreditarea şi dreptul de a-şi mai practica profesia.

De bună seamă că jurnaliştii gay au isprăvit cu darea în vileag a tuturor severinilor şi miticilor români sau de altă naţie care îngroaşă corupţia în Parlamentul European sau aiurea şi au decis că trebuie scoşi pe făraş din breasla psihologilor toţi creştinii care se întâmplă să aibă alte convingeri pe acest subiect.

Mai jos câteva fotografii de la eveniment, cu mici comentarii.

Sala Drepturilor Omului, în care s-a ţinut simpozionul.

De la stânga la dreapta: o bucăţică din Adrian Lemeni (ministrul cultelor, for all practical purposes), Teodor Baconschi, senatorul Gheorghe David, un personaj care nu mi-e cunoscut, deputatul Mircea Lubanovici şi încă o figură necunoscută.

De la dreapta la stânga: Emanuel Conţac, Corneliu Constantineanu (rectorul ITP) şi pastorul Vasilică Croitor (vorbitor la una dintre sesiunile de dezbateri)

La pauza de cafea. De la stânga la dreapta: deputatul Mircea Lubanovici, Corneliu Constantineanu şi Emanuel Conţac

Ghiciţi ce subiect e pe ordinea de zi a acestei mici sesiuni informale? Aţi ghicit: evenimentele de la Peniel. Pastorul Viorel Candreanu (stânga) dezbate subiectul cu Vasilică Croitor. Sau vice versa. Pe chipul Mihaelei Croitor citesc următoarea întrebare: „De ce oare Shakespeare n-a scris nicio piesă cu titlul „Too Much Hysteria for (Almost) Nothing”?

Şi aici tot despre dănţuiala de la Conferinţa Peniel se discută. Ok, spunem nu dănţuielilor, dar spunem nu şi bojocilor inflamaţi (tardiv) de o retorică ieşită din matcă. După muşte nu se trage cu tunul! Alături de mine: Miti Piscuc şi Dragoş Ştefănică, a căror carieră pastorală sper că n-am compromis-o prin această atitudine „căldicico-liberală” faţă de evenimentele de la Peniel.

The Fellowship of the Ring? Not so. Rather, The Fellowship of the Bracelet. Not ashamed! Pentru detalii despre această campanie desfăşurată în Marea Britanie, vezi http://www.notashamed.org.uk/

New forces joining in!

 


Lee Grady, contributing editor of Charisma, has recently written on his blog an article about Romanian Pentecostalism, giving Mr. Ioan Ceuta the “prime time” while at the same time distorting the image of mainstream Romanian Pentecostalism in a manner which I find deeply troubling. Had this article been written by Mr. Ceuta himself, I would have had no quarrel with it. But since it is written by an editor who could and should know better, I cannot help writing a response. Truth, given its nature, cannot be imprisoned (in words or otherwise). Seeing the uncanny portrayal of the new heroes of the post-Communist Romania only serves to kindle the “fire in the bones” which features so prominently in the header of Lee Grady’s blog.

Like so many Romanian pastors who lived through the communist era, Ceuta has walked through fire and emerged stronger in his faith.” So writes Lee Grady about the president of Bucharest Christian Center. Does the author mean what he says? Has he asked Mr. Ceuta anything about what life was like during Communism and how he responded when faced with “communist oppression and intimidation”? What precisely stands behind the Biblical “fire metaphor” out of which pastor Ceuta emerged so strong in his faith? If “ministry was not easy for Ceuta during the dark days of Nicolae Ceauşescu”, what was it like more precisely? In fact, how hard was it for Pastor Ceuta to get a passport and a visa in order to pursue his studies in the United Stated beginning with 1987, at a time when most Romanians leaving their country had to cross the Danube swimming to Yugoslavia and risk being shot?

Does Lee Grady know that last year a solid book written by a young Pentecostal pastor has cast a new (and very troubling) light on the dark Communist regime by showing that the degree of control which the Securitate exerted over the Church surpassed all our fears? Given the publication of this book, aptly titled Redeeming the Memory, to say that “covert government informants strictly monitored all pastors during Ceauşescu’s era” is not only a gross understatement but also a serious misunderstanding and misrepresentation of reality. The infamous Securitate did not only monitor (that was the easy part), it controlled. The informants were not “governmental” in any sense. They were members of our churches, especially leaders from every level of church life. Some pastors were not simply informants. They were agents of the Securitate, trained accordingly and entrusted with well-defined missions, to be fulfilled in Romania or on abroad. The degree in which the Securitate managed to recruit church informants and control the leadership structures of the Romanian churches (or any other institution, for that matter) makes the stuff of nightmare. Those who have spent time poring over the files stored by the Council for the Study of the Archives of the Former Securitate know what I mean when I say this. And there are enough of them for Lee Grady to interview, if so he pleases.

In one of his letters published on the internet after the release of Redeeming the Memory, pastor Ceuta has claimed that his file had been burned. If I were Lee Grady, I would ask Mr. Ceuta: “Were you ever approached by the Securitate with the proposal to collaborate?”, “What kind of files did the Securitate keep about you and why were they destroyed?”, “By what strange preternatural powers were you able to divine the theme researched by Dr. Emanuel Conţac in the Archives of the former Securitate, at a time when this information was not yet public?” and  “If it is true, as you claimed numerous times, that the past belongs to the Council for the Study of the Archives of the Former Securitate, why have you sought accreditation with the Council in order to do research in the Archives?” These and many other illuminating questions could have been asked of Mr. Ceuta who, I am sure, has very incredible stories to tell to well-meaning (albeit perhaps somewhat too credulous) listeners.

If it is true that after Ceauşescu’s execution communism fell officially, please note the fine printing. The Communists who ousted Ceauşescu made him the scapegoat for all the evils which they had amply supported in the previous decades and reinvented themselves as the new democrats (in a transition from red to pink, as professor Peter Kuzmič would say). In January 1990, Communism and the Securitate no longer existed officially. In point of fact, as pastor Vasilică Croitor (author of the much debated Redeeming of Memory) well knows, the Securitate, baptized with a new name, unto the same old mission, regrouped and continued to keep its Sauronic eye on the churches.

I agree with Ceuta (as quoted by Lee Grady) that “Romanians had lost hope that we would ever be free” and that “We had accepted slavery like the Israelites did in Egypt”. But I think that both Ceuta and Lee Grady fail to see how these solid facts square with the other realities of that time. If Romanians were enslaved by Communism (which they were), Mr. Ceuta is hard put to come with a plausible answer to the question: “How could the Pentecostal Moses travel so freely between Pharaoh’s palace and the Promised Land (i.e. America) at a time when 99% Romanians were, for all practical purposes, in chains”? Either the Communist Pharaoh was not such a bad guy after all, or the Pentecostal Moses (turned Mordechai lately) was not so revolutionary after all!

 (To be continued)


Cartea Răscumpărarea Memoriei, indiscutabil cartea anului la evanghelicii români, a stârnit o adevărată emulaţie în privinţa studierii istoriei penticostalismului românesc. Eu însumi am devenit mai interesat de istoria comunistă, deşi nu strict de cea penticostală, în urma interacţiunii, ca editor, cu materialul prezentat în lucrarea pastorului Croitor.

Cultul Penticostal a delegat o comisie alcătuită din trei cercetători, care să se ocupe de studierea trecutului comunist, dar nu ştiu încă dacă şi-au luat atribuţiile în serios.

Ştiam de Ioan Ceuţă, liderul organizaţiei Adunările lui Dumnezeu, că este interesat de istorie. Am scris la vremea cuvenită câte ceva despre lucrările lui de istorie (AICI, AICI, AICI şi AICI). În perioada octombrie–noiembrie l-am întâlnit (mai bine zis, „l-am văzut”) în câteva rânduri în sala de studiu a CNSAS. Deşi lista cu cercetători acreditaţi de CNSAS n-a fost multă vreme actualizată, l-am descoperit recent în listă, după cum puteţi vedea mai jos. Tema lui de studiu se intitulează „Mişcarea Penticostală în perioada comunistă – Biserici (comunităţi) penticostale şi pastori (lucrători). Relaţia lor cu statul totalitar”.

Eu unul sunt extrem de curios cu privire la rezultatul cercetării întreprinse de dl. Ceuţă şi cred că nu voi rata prilejul de a-i recenza cartea.

Lista cu cercetători acreditaţi de CNSAS conţine încă un nume nou: Pavel Riviş Tipei. Faptul că însuşi preşedintele în exerciţiu al Cultului Penticostal s-a acreditat ca cercetător nu poate fi decât îmbucurător. Deşi multă vreme dr. Riviş Tipei a refuzat să ia o poziţie clară cu referire la cartea Răscumpărarea memoriei, văd în această recentă acţiune a sa un sprijin tacit pentru demersul început de pastorul Vasilică Croitor.

Iată deci că încet-încet trecutul nostru ca mişcare se recuperează şi vom avea ocazia de a dezbate subiectul şi în anii care vor urma. Cu siguranţă că perspectivele cercetătorilor care se ocupă sau se vor ocupa de istoria penticostală nu vor fi identice, dar cred că dialogul (chiar şi de pe poziţii opuse sau complementare) poate fi util.

Precizez că, potrivit regulamentului CNSAS, cercetătorii acreditaţi sunt acreditaţi în baza unei cereri în care se angajează că vor fructifica cercetarea lor în studii, articole şi cărţi ştiiţifice.

Lista completă a cercetătorilor acreditaţi poate fi văzută AICI.


Dănuţ Mănăstireanu a publicat deja un dialog (nu chiar atât de) imaginar despre Răscumpărararea memoriei. Al lui este destul de amplu şi intră în substanţa cărţii. Singurul dialog (foarte scurt) pe care mi-l pot imagina momentan, pornind de la o întrebare foarte des pusă în ultima perioadă, este următorul:

-Şi totuşi, frate, cui foloseşte această carte?

-Dvs., care întrebaţi asta, în niciun caz!


Cristian Vasile este un tânăr cercetător de la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”. Nu este evanghelic, dar înţelege perfect nevoia de reformă morală a bisericilor româneşti. A participat la lansarea cărţii Răscumpărarea memoriei şi a scris o recenzie despre ea în revista Apostrof.

Acest text (vezi mai jos), scris de un cercetător laic, este o palmă răsunătoare peste obrazul tuturor marinelilor, marinerilor şi marinalilor evanghelici de extracţie (neo)comunistă, care văd numai demoni şi cabale în spatele cărţii Răscumpărarea memoriei.

Este, în fond, o dovadă clară că se poate scrie civilizat şi informat despre Răscumpărarea memoriei, chiar şi când nu eşti de-acord întru totul cu autorul.

Sursa imaginii: Răscumpărarea Memoriei. Dă click pe imagine pentru a o mări.

 


Unde dai şi cine crapă

România post-comunistă a ajuns să trăiască şi această clipă: preşedintele unei organizaţii religioase ameninţă pe autorul unei cărţi de istorie cu un proces în tribunal. Preşedintele este Ioan Ceuţă, organizaţia se numeşte „Adunările lui Dumnezeu”, iar autorul chemat în justiţie este Vasilică Croitor. Citez dintr-o scrisoare a pastorul Ioan Ceuţă, primită astăzi:

Bazat pe cuvântul din Proverbe 26:5 „Răspunde însă nebunului după nebunia lui, ca să nu se creadă înțelept”, noi, Adunările lui Dumnezeu din România ca organizație penticostală, îi vom intenta proces lui Vasilică Croitor și Editurii și vom cere daune morale. Deja am discutat cu mai mulți avocați legat de procesul care va avea loc. Dacă în această săptămână, consiliul bisericesc nu-și va prezenta un punct de vedere clar, legat de evenimentele care se petrec și despre care unii dintre ei au cunoștință de cel puțin 4 ani, dacă își vor menține frica de a nu obține voturi la Congres și din aceste motive ezită să-și spună punctul de vedere, atunci nota de plată îi va însoți toată viața.

Bazându-mă şi eu pe acelaşi verset din Proverbe, public mai jos nişte comentarii.

Comuniştii, care s-au temut de Cuvânt, de Scriptură şi de literatură religioasă în general, au fost îndreptăţiţi în temerile lor. Cuvântul scris este o armă extrem de puternică. Asta au ştiut foarte bine politrucii regimului comunist, care au încercat sistematic eradicarea literaturii religioase, confiscând broşurile şi Bibliile descoperite în bagajele celor care vizitau România. Nu numai textele religioase care intrau în România erau considerate un pericol. Şi scrisorile care ieşeau din ţară erau monitorizate cu mare grijă.

Cartea Răscumpărarea memoriei vine să întărească această aserţiune. Ceea ce pentru alţii este o asumare onestă a unei istorii complicate este considerat de Ioan Ceuţă un „atac terorist”. Citez din aceeaşi scrisoare publică:

În urma atacului terorist lansat, mișcarea penticostală română – din țară și străinătate – a fost lovită din interior. Nici un cult, organizație, până în prezent nu a fost murdărit ca mișcarea penticostală română. […] Nu voi putea înțelege vreodată lipsa de demnitate și lipsa puterii de a te opune forțelor demonice care s-au ridicat în ultimul timp în mișcarea penticostală.

Găsesc foarte straniu modul în care Ioan Ceuţă a reinterpretat scopul cărţii şi semnificaţia verbului „a murdări” (că de sintagme mai tari precum „forţe demonice” nu mă leg). Dacă mă întâlnesc cu cineva şi acesta îmi spune: „Prietene, te-ai murdărit pe haină”, iar afirmaţia este adevărată, ar fi infantil să-i spun: „Tu m-ai murdărit”. Amnezia pe care ne-o propune Ioan Ceuţă este în contradicţie flagrantă cu ceea ce decurge din următorul paragraf al scrisorii sale:

Fiecare pastor penticostal, în perioada comunistă, era chemat permanent la inspectorul de culte sau la organele de securitate care răspundeau de culte pentru a da socoteală de activitatea noastră, a bisericii și a credincioșilor. Generația tânără nu poate înțelege condițiile grele în care noi am slujit.

Sunt pefect de-acord cu cele scrise mai sus. Numai că din această recunoaştere decurg nişte consecinţe. Eu, ca membru al generaţiei tinere, nu înţeleg condiţiile grele în care au slujit Ioan Ceuţă şi cei colegii lui de generaţie. Din lecturile mele de istorie ştiu că regimul comunist a încercat distrugerea Bisericii prin cele mai insidioase metode. Şi atunci mă întreb: în ce fel reconcilia Ioan Ceuţă vocaţia lui pastorală (şi ascultarea faţă de Hristos) cu presiunile făcute permanent de inspectorul de culte şi organele de securitate? N-a existat niciun conflict între Hristos şi inspectorul de Culte? Numai un naiv îşi poate imagina că Hristos şi inspectorul de Culte erau tovarăşi pe acelaşi câmp de misiune. Cu alte cuvinte, cum a împăcat autorul scrisorii jugul lui Hristos şi supunerea faţă de autorităţile temporale? Conflictul a fost inevitabil. Ca tânăr care n-a prins acele vremuri, mă întreb: cum a fost rezolvat acest conflict? Vreau să aflu, ca să înţeleg, fiindcă tocmai de ignoranţă ne acuză Ioan Ceuţă. Şi de ignoranţă vrem să ne vindecăm tocmai cu ajutorul istoriei scrise.

Ioan Ceuţă mai scrie: „Întotdeauna am spus lucrurilor pe nume și nu am fost niciodată duplicitar”. Ei bine, generaţia mea are nevoie de asemenea modele precum cele declamate de domnul Ceuţă. Adică oameni care să spună lucrurilor pe nume, fără a fi niciodată duplicitari.

În finalul scrisorii, autorul face următoarele afirmaţii care au nevoie de nişte tâlcuiri:

În CNSAS există o scurgere de informații, se practică filajul și se dau informații confidențiale.

CNSAS este o instituţie a statului. Orice informaţii privind cazurile discutate de Colegiul Instituţiei pot fi obţinute din stenogramele şedinţelor. Purtătorul de cuvânt al instituţiei are obligaţia de a oferi informaţii de interes public. De asemenea, CNSAS este dotată cu camere de supraveghere vizibile şi fiecare persoană care intră în clădire este trecută într-un registru public.


Împotriva cărţii Răscumpărarea memoriei a început deja campania (murdară) de toamnă a dezinformării şi minciunii. Un pastor american menţionat în carte în secţiunea „Neprihăniţii dintre naţiuni” (fiindcă a ajutat Biserica prigonită) a fost sunat de „fraţi furişaţi şi strecuraţi” care i-au spus că autorul Vasilică Croitor îl prezintă în carte drept… comunist!

(Detalii despre această afacere puteţi citi pe blogul Răscumpărarea memoriei).

Până atunci, pentru toţi aceşti răspândaci de minciuni (pe internet, prin telefon sau altfel) am o dedicaţie: cântecul Run on for a long time, care la refren spune:

Go tell that long tongue liar
Go tell that midnight rider
Tell the rambler, the gambler, the back biter
Let me tell you God Almighty’s gonna cut you down.

Şi acum să-l ascultăm, în interpretarea celor Five Blind Boys of Alambama.


Astăzi citesc pe blogul Răscumpărarea memoriei că Adunarea Generală a Comunităţii Regionale Penticostale Constanţa propune o nouă Rezoluţie Congresului Cultului Penticostal, programat pentru 19 noiembrie 2010.

Nefiind hirotonit în vreo treaptă bisericească, nu voi putea asista la dezbaterile Congresului, dar sunt pe deplin conştient că 19 noiembrie va fi un soi de D-Day pentru Cultul Penticostal. Va fi, păstrând proporţiile, „o zi mai lungă decât veacul”.

Vorba ceea, n-aduce anul ce-aduce ceasul!

Ce nu s-a întâmplat în 20 de ani post-revoluţionari s-ar putea întâmpla într-o singură zi revoluţionară nu doar pentru penticostalismul românesc, ci pentru întreg spaţiul evanghelic.

Rezoluţia se va lovi de numeroase şi crâncene adversităţi, fiindcă ţinteşte fix către miezul uriaşului nod gordian al istoriei penticostalismului din perioada comunistă.

Găsesc că limitarea numărului de mandate este o propunere cât se poate de sănătoasă. Nici măcar patriarhii ortodocşi nu mor toţi în scaun. Şi nici regii, fie ei şi din cea mai teocratică perioadă a istoriei lui Israel.


Până revin cu a treia şi ultima postare despre maniera dlui Ioan Ceuţă de a scrie istorie şi despre competenţele dovedite de el în acest domeniu, o scurtă reflecţie cu gândul la cei care se plâng că „R.M.” face deservicii Bisericii.

Lucrurile sunt ca în povestea lui Hans Andersen despre hainele noi ale regelui. Toată lumea ştie că regele e gol, dar toată lumea pretinde contrariul. Când un copil strigă, în sinceritatea lui, „Regele e gol”, doamnele din suită leşină la spectacolul grotesc „produs” de „dezvăluirea” copilului, curtenii tuşesc jenaţi de spectacol, duşmanii regelui râd pe înfundate, iar pajii se reped să-l acopere pe suveran cu o manta, luaţi pe nepregătite de această „surpriză” de care aveau în fapt cunoştinţă toată vremea!

La final, probabil copilului i se dau nişte nuiele la palmă, ca să se înveţe minte şi altădată să nu mai „creeze” astfel de situaţii şocante!

Cam asta e, în cheie parabolică, situaţia şi cu „R.M.” Am ştiut/bănuit/intuit toată vremea cum stau lucrurile, dar ne-a lipsit curajul de a le spune pe nume.

Pentru regele gol care s-a lăsat înşelat de lachei se potriveşte ca o mănuşă un verset din Apocalipsa: „Ferice de celce veghează şi îşi păzeşte hainele, ca să nu umble gol şi să i se vadă ruşinea!”


Ioan Ceuţă, preşedintele Asociaţiei Religioase „Adunările lui Dumnezeu din România, a ieşit de curând la rampă cu o declaraţie oficială despre cartea Răscumpărarea Memoriei. Pentru cei care nu ştiu, precizez că Asociaţia „Adunările lui Dumnezeu din România” a fost recunoscută legal prin sentinţa nr. 4870, pronunţată de judecătoria sectorului 6 Bucureşti în şedinţa publică din 04.07.1996. (Vezi datele oficiale de pe www.culte.ro).

Declaraţia ar merita comentată în detaliu, dar mă voi limita să exprim câteva nedumeriri punctuale (şi factuale):

În primul punct al acestei declaraţii, Ioan Ceuţă afirmă: „Autorii nu au calitatea morală şi spirituală pentru a face o analiză a Cultului Penticostal în perioada comunistă.” Preşedintele Asociaţiei „Adunările lui Dumnezeu” nu precizează dacă a citit sau nu cartea, dar fiindcă vorbeşte despre nişte „autori” înclin să cred că nu a citit-o. Această carte are un singur autor şi o sumedenie de susţinători atât din interiorul Cultului Penticostal, cât şi din afara lui. De altfel, câţiva eminenţi absolvenţi ai Institutului Biblic Român, şcoală condusă de pastorul Ioan Ceuţă, s-au dovedit suporteri înflăcăraţi ai acestui demers: îi am în vedere pe Cristi Şoimaru şi Lucian Oniga, tineri cu multă viziune şi pasiune pentru lucrarea lui Dumnezeu.

Sigur, la afirmaţia că autorul nu are calitatea morală şi spirituală pentru a face o analiză a Cultului Penticostal în perioada comunistă ne-am putea întreba, nedumeriţi: dar ce calităţi trebuie să dovedească cineva pentru a întreprinde această analiză?

Din fericire, nu trebuie să căutăm prea mult răspunsul, fiindcă el este întrupat plenar de chiar preşedintele Asociaţiei Religioase „Adunările lui Dumnezeu din România”, care s-a ocupat el însuşi de istoria Cultului Penticostal. Rezultatul a fost o carte intitulată Mişcarea penticostală. Evenimente şi relatări ale secolului XX, la care autorul a lucrat, dacă este să-i dăm crezare, „pentru o perioadă de aproape douăzeci de ani” (p. IV). Fiindcă eu însumi am lucrat 5 ani la teza mea de doctorat, încerc să-mi imaginez efortul colosal pe care l-ar fi presupus redactarea tezei de-a lungul a două decenii. Încerc, dar nu reuşesc.

Interesul pastorului Ioan Ceuţă pentru istoria Cultului Penticostal s-a concretizat iniţial într-o disertaţie pentru titlul de „Doctor of Ministry”, susţinută în 1990. Precizez că acesta nu este un doctorat academic, ci unul de factură pastorală. Disertaţia, susţinută la Columbia Biblical Seminary and Graudate School of Missions (Columbia, South Carolina), a fost depusă în mai 1990. Nu ştiu când a început efectiv lucrul la teză, dar îmi imaginez că a fost înainte de 1989, fiindcă acest program doctoral presupune frecventarea unor cursuri. Disertaţia, intitulată „The History of the Pentecostal Apostolic Church of God of Romania, are 146 de pagini şi 63 de itemi în bibliografie (între care şi periodice precum Washington Times, New York Tribune, Newsweek). Dacă scădem din cei 63 de itemi comentariile biblice, enciclopediile şi celelalte lucrări de referinţă generaliste, ajungem la constatarea că singurele surse istorice privitoare la mişcare penticostală folosite de autor sunt următoarele:

  1. revista Cuvântul Adevărului,
  2. revista Vestitorul Adevărului
  3. Jurnalul lui Gheorghe Bradin,
  4. un manuscris al lui Petru Ardeu şi
  5. cartea lui Trandafir Sandru de istorie a Bisericii Penticostale.

Despre aceasta din urmă, autorul scrie: „it is not really comparable to this thesis, as it is more like a picture album with lots of photos from the past” („nu se compară realmente cu această teză, dat fiind că este mai degrabă un album foto cu multe imagini din trecut”) (p. 3). Este greu de decis dacă această ultimă remarcă este depreciativă sau apreciativă. În recenta sa declaraţie, Ioan Ceuţă afirmă despre Şandru: „Deşi în multe situaţii nu am fost de acord unul cu altul, totuşi, l-am respectat ca pe un părinte spiritual şi sunt mândru că m-a învăţat multe lucruri.” Este posibil ca unul dintre lucrurile asupra cărora cei doi n-au fost de acord să fi fost numărul maxim de fotografii care poate intra într-o lucrare de istorie. Dar, zicând aceasta, adaug că certitudinea deplină în această chestiune este un deziderat greu de atins.

În tot cazul, ştiut fiind că într-o teză de doctorat (fie el şi neacademic) nu sunt îngăduite fotografiile, autorul promite o certare mult mai amănunţită, care va lua în considerare mai multe resurse, explorând în detaliu istoria acestei mişcări („This paper will deal with more resources and explore in detail more of the background history of the movement”) (p. 3).

(Va urma)



Vasilică Croitor a afişat astăzi coperta cărţii Răscumpărarea memoriei.

Tipărirea cărţii se va finaliza la mijlocul acestei săptămâni, dacă înţeleg bine.

Primele exemplare vor fi expediate începând de joi.

P.S. Ce mesaj îmi sugerează coperta? „Răscumpărarea memoriei e o chestiune spinoasă!”


Răscumpărarea memoriei este titlul unei cărţi scrise de pastorul Vasilică Croitor, despre Cultul Penticostal român în perioada comunistă. Pe cele aproape 500 de pagini ale volumului stă adunată cu multă migală „o istorie care nu se învaţă la şcoală”.

Ca parte a procesului de lansare a cărţii, pastorul Croitor a deschis un blog unde va publica documente inedite care nu au putut fi incluse în carte.

Cum justifică autorul demersul pe care l-a iniţiat? Redau mai jos câteva fragmente din Argumentul prezentat pe blogul său.

Răscumpărarea memoriei nu trebuia scrisă! Normal ar fi fost ca Biserica să treacă la acțiune imediat după ieșirea din comunism. Răscumpărarea memoriei ar fi trebuit să fie consecința unui proces laborios inițiat de Biserică, proces ale cărui rezultate ar fi trebuit să fie publicate într-un raport.

Cartea aceasta nu trebuia scrisă acum! Biserica trebuia să fie cu un pas înaintea societății, oferind un model, arătând calea pentru restaurare. Din nefericire, timp de douăzeci de ani, am constatat cu surprindere că Biserica împrumută tot mai mult retorica societăţii, amalgamând lucrurile şi punându-i laolaltă pe eroi şi pe trădători.

Cartea aceasta nu trebuia scrisă de mine! Nu unul, ci zeci de cercetători ar fi trebuit să fie invitați să analizeze cu atenție perioada comunistă, așa cum a fost analizat și condamnat nazismul la Nürnberg. Din păcate, dialogul pe această temă a fost refuzat cu obstinaţie la Congresul Cultului Penticostal de la Timișoara, în 2006, când a fost refuzată rezoluția Comunității Regionale Penticostale Constanța.

Cartea aceasta nu trebuia scrisă sub forma unor dezvăluiri! Dezvăluirea este ultimul resort de care trebuie să se facă uz. A fost nevoie de această abordare fiindcă ne-am dovedit incapabili în mai multe domenii: colaboratorilor le-a lipsit puterea de a-și mărturisi greșeala colaborării, celorlalți le-a lipsit voința și viziunea de a facilita mărturisirea într-un cadru sănătos, al harului, și tuturor laolaltă ne-a lipsit înțelegerea corectă despre adevăr şi dreptate, aşa cum sunt prezentate acestea în Sfintele Scripturi.

Ar fi fost aşadar de dorit să nu începem răscumpărarea trecutului cu o carte scrisă în al unsprezecelea ceas, ci cu un proiect mai timpuriu şi mai amplu. Beneficiile unei asemenea întreprinderi ar fi fost enorme pentru generația care a bâjbâit în ultimii douăzeci de ani, în încercarea de a desluși câte ceva din istoria neguroasă a deceniilor precedente. La Congresul de la Timișoara am înțeles că singura opțiune care ne-a mai rămas este prezentarea documentelor și analizarea mărturiilor sub forma unei cărți, demarând astfel dialogul mult așteptat.

[…]

Mă aștept ca unii să atace proiectul acesta din rea-voință sau la comandă, după cum mă aștept ca alții să-l critice cu „bune” intenții, dat fiind că nu sunt capabili să înțeleagă libertatea de expresie, necesitatea aflării adevărului și transparența; despre aceştia se poate spune că se numără  printre victimele târzii ale mașinii de propagandă comunistă care timp de jumătate de veac a tocat neîncetat valori, principii şi destine. Logica dublă, dezvăluită de Orwell în Ferma animalelor, îi caracterizează pe mulți români: dacă denunți o faptă rea, atunci negreşit ai intenții rele! Tuturor celor care gândesc astfel le spun că este mai bine ca această istorie să fie scrisă de un cercetător penticostal, cunoscător și practicant sincer al credinței penticostale, de cineva care are posibilitatea să interpreteze din interior efectele fenomenului colaboraționist și implicațiile sale pentru Cultul Penticostal. De altfel, ar fi fost doar o chestiune de timp până când alți cercetători ar fi fost atrași de analiza acestui fenomen, mai ales că s-au scris deja lucrări numeroase despre Biserica Ortodoxă, Biserica Greco-Catolică, Adventiștii de Ziua a Şaptea, Biserica Reformată.

[…]

Cartea de faţă are drept țintă despovărarea Bisericii de tarele trecutului care bântuie prezentul şi aşezarea unei pietre de hotar pentru generația tânără, căreia trebuie să i se dea șansa unui nou start, întemeiat pe adevăr, pe credință și pe valori neştirbite de compromisuri astăzi prea ușor acceptate.Nu pot trece sub tăcere faptul că pregătirea acestei lucrări a fost însoțită permanent de multe zbateri lăuntrice, apărute de îndată ce am descoperit detalii care fac referiri directe la persoane care s-au bucurat de toată simpatia mea. Însă, din dorința de a fi credincios adevărului istoric, a trebuit să evit autocenzura sau folosirea dublei măsuri, în funcție de preferințele personale. Am căutat, în schimb, să fiu extrem de riguros în selectarea documentelor incluse în această carte, alegându-le pe acelea de a căror veridicitate m-am convins, după ce am căpătat, în prealabil, convingerea că am înţeles corect contextul lor istoric. Am omis acele documente care ar fi putut da naștere la speculații, care conțineau informații neverificate sau manipulări ale protagoniștilor.

[…]