Vă rețin atenția cu următoarele două anunțuri legate de Bookfest.

La primul din cele două evenimente voi fi prezent și eu în panelul de vorbitori.

S-a publicat în sfârșit în limba română versiunea integrală, într-un singur volum, a așa-numitului „manuscris Milescu”, prima versiune în limba română a Septuagintei.

Anunțuri

O carte pe care o aștept cu mare interes de mai mult timp este lucrarea publicată recent de Ioan Florin Florescu la Editura Universității Al. I. Cuza din Iași. Mi-am comandat deja ieri un exemplar de la editură și îl aștept cu nerăbdare. Dacă obligațiile profesionale îmi vor îngădui, voi face o prezentare mai pe larg a lucrării într-o postare viitoare.

Deocamdată îl felicit pe autor, cu nădejdea că vom mai avea prilej să stăm la voroavă cu privire la istoria fascinantă a traducerii Sf. Scripturi în limba română.

1357

Mai jos câteva informații despre carte și autorul ei, preluate de AICI.

Descriere. Axate pe traducerile româneşti ale Scripturii din secolele al XVI-lea – al XVII-la (Tetraevanghelul de la Sibiu, ms. 45 BAR Cluj, ms. 4389 BAR, Biblia de la 1688), studiile din prezentul volum se remarcă atât prin complexitatea cercetării biblico-filologice, cât şi prin informaţiile noi pe care le aduc cu privire la tradiţia biblică românească. Volumul de faţă cuprinde o serie de studii şi articole care au stat la baza lucrării de doctorat în Filologie, cu titlul Literalism şi traducere liberă în tradiţia biblică românească, susţinută de autor la Universitatea din Iaşi, în anul 2011 şi apreciată de membrii comisiei doctorale cu distincţia summa cum laude.

Din cuprins: Semnificaţiile unei alegeri: cum a ajuns o ediţie protestantă a Septuagintei textul-sursă al primei Biblii româneşti; Când dezacordul nu mai este o greşeală: o licenţă stilistică în traducerea Vechiului Testament a lui Nicolae Milescu; Împăraţi, regi şi crai în tradiţia biblică românească. Un caz de condiţionare politică în traducerea Bibliei; „Duhovnici” şi „farisei” în Tetraevanghelul de la Sibiu. Un caz de adaptare culturală după un model originat în cele mai vechi traduceri ceheşti ale Bibliei; Contribuţii cu privire la sursele Tetraevanghelului de la Sibiu

Despre autor. Ioan-Florin Florescu (n. 1970) este absolvent al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi, preot misionar şi doctor în Filologie al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi; între 2009-2012 a fost cercetător ştiinţific în cadrul Centrului de Studii Biblico-Filologice al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, co-fondator şi secretar de redacţie al publicaţiei Biblicum Jassyense. Romanian Journal for Biblical Philology and Hermeneutics. Este coautor al volumului Monumenta linguae Dacoromanorum. Biblia 1688. Pars IX – Paralipomenon I, Paralipomenon II, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2011 şi unul dintre coordonatorii proiectului Septuaginta, 8 vol., Colegiul Noua Europă, Editura Polirom, 2004-2011. Împreună cu Adrian Muraru a fondat la Editura Polirom colecţia bilingvă „Tradiţia creştină”. Din 2011 locuieşte în Scoţia, Marea Britanie.


Ieremia, mai mult chiar decât Iov, mi se pare personajul cu adevărat tragic între toate personajele VT.

Iov trece prin tot felul de tribulaţii şi iese „reabilitat”. I se dă chiar mai mult decât avusese înainte. Cartea Iov îmbină atât o teologie a binecuvântării („cel drept are parte de binecuvântări”) cât şi o contrateologie („cel drept are parte de suferinţe”). Dar Ieremia nu are parte de nicio reabilitare. De-a lungul carierei sale de profet este ameninţat cu moartea, învinuit de înaltă trădare, defetism şi propagandă „antinaţională”. Sfârşeşte prin a fi luat cu de-a sila în Egipt, de către o gloată de refugiaţi care se interesează asupra voii lui Dumnezeu doar pentru a o respinge apoi făţiş.

Ieremia trăieşte într-o perioadă foarte tulbure a istoriei regatului iudeu, sub nişte regi care, dacă nu sunt de-a dreptul răi (Ioiachim), sunt cel puţin slabi şi incapabili să pună în aplicare mesajul transmis de profet (Zedechia).

Mesajele lui Ieremia sunt dominate de judecată şi nimicire, fiindcă poporul refuză să renunţe la idoli. Profetul vorbeşte mult despre moarte. Oracolele sale fac deseori referire la o triadă funestă: sabie, foamete şi ciumă (ebr. hereb, raab, deber).

Pentru că este adesea unul contra tuturor, Ieremia ajunge un iş rib we iş madon („om de ceartă şi de vrajbă”).

Redau mai jos lamentaţia sa din 15:10, în engleză şi franceză, fiindcă versetul are o ritmicitate aparte în aceste limbi.

NRSV

Woe is me, my mother, that you ever bore me, a man of strife and contention to the whole land! I have not lent, nor have I borrowed, yet all of them curse me.

Segond

Malheur à moi, ma mère, de ce que tu m’as fait naître

Homme de dispute et de querelle pour tout le pays!

Je n’emprunte ni ne prête,

Et cependant tous me maudissent.


CretiaÎmi place cum traduce Petru Creţia. Comentariile lui nu sunt tocmai „pravoslavnice”, I’m afraid, dar traducerea făcută de el m-a cucerit. Se vede de colo că traduce un filolog cu multă experienţă în ale scrisului. Păcat că n-a tradus mai mult din VT grec. Dar, să nu mai lungesc vorba, redau mai jos ultima parte din Eclesiastul.

Foto: Creţia la vârsta când îşi putea permite să afirme, într-un glas cu Ecleziastul, că tinereţea este şi ea deşertăciune.

Dar şi ea, tinereţea, vremea cât ai părul negru, tot deşertăciune este. Aşadar eşti tânăr, aminteşte-ţi de Domnul care te-a făcut, nu aştepta zilele grele şi anii târzii, când o să zici: „De aceşti ani nu am plăcere.” Te bucură de tine şi de lume înainte să se adune iarăşi norii după ploaie şi înainte ca soarele şi stelele şi luna să înceapă a se stinge, lăsându-te în întuneric.

Înainte ca paznicii casei să înceapă să tremure

Şi oamenii puternici să se gârbovească,

Când femeile nu se vor mai duce să macine la moară.

Pentru că lumina se întunecă în ferestre

Şi porţile ogrăzii se închid;

Când uruitul morii abia de se desluşeşte.

Când nu se mai aude cântecul de păsări

Şi cântecele toate se sting şi amuţesc;

Când oricare urcuş este o încercare

Şi când te temi să mai porneşti la drum.

Şi totuşi e plin de floare migladul

Şi lăcusta e grea de rouă,

Şi tufa de caper este grea de rod.

În ceasul când se duce omul către veşnicu-i sălaş şi bocitoarele încep să se jelească, uliţe cutreierând,

Înainte să plesnească coarda de argint

Sau să se sfarme candela de aur

Şi ulciorul să se spargă la izvor,

Înainte să se rupă funia căldării de la puţ,

sau înainte ca ţărâna să se-ntoarcă în ţărână de unde s-a iscat şi răsuflarea să se-ntoarcă la Domnul care a dăruit-o.

Deşertăciunea deşertăciunilor, zice Ecleziastul. Totul e deşertăciune.


documentevt1

Editura Logos anunţă apariţia unui nou titlu, Documentele care stau la baza Vechiului Testament, de Walter C. Kaiser. Prin această carte, autorul încearcă să răspundă mai multor întrebări:

  • Ce încredere putem avea în povestirile şi relatările întîlnite pe paginile Vechiului Testament?
  • Sînt veridice documentele care stau la baza Vechiului Testament?
  • În ce ar consta relevanţa lor pentru noi, cei care trăim în secolul XXI şi ne confruntăm cu probleme atît de diferite?
  • Cum cernem marea diversitate de răspunsuri şi interpretări oferite celui pornit în căutarea răspunsurilor?

Titlul original al cărţii este The Old Testament Documents: Are They Reliable and Relevant?

Traducător: Tiberiu Pop

Aici puteţi vedea CUPRINSUL cărţii, iar aici o MOSTRĂ de carte.


Profit de contextul creat de o postare anterioară pentru a atrage atenţia asupra unui alt verset în care versiunea Cornilescu urmează „la indigo” versiunea franceză L. Segond (şi este oarecum similară cu KJV). Isaia 59:19: „Atunci se vor teme de Numele Domnului cei de la apus, şi de slava Lui cei de la răsăritul soarelui; cînd va năvăli vrăjmaşul ca un rîu, Duhul Domnului îl va pune pe fugă.

L. Segond: On craindra le nom de l’Éternel depuis l’occident, Et sa gloire depuis le soleil levant; Quand l’ennemi viendra comme un fleuve, L’esprit de l’Éternel le mettra en fuite.”

Problema o constituie ultima parte a versetului, care poate fi tradusă în mai multe feluri. Textul original spune (într-o transliterare simplificată): kiyavo kanahar ţar ruah Adonai nossah vo. În traducere: „Căci El vine ca un râu năvalnic (lit. „strâmt”) mânat de Duhul Domnului” sau „Căci El vine ca un torent pe care îl mână un vânt trimis de Domnul” (ruah poate fi tradus fie prin „Duh”, fie prin „vânt, suflare”).

De unde atunci „vrăjmaşul” pe care îl pune Duhul Domnului pe fugă? Din faptul că „ţar” (strâmt, vijelios), poate fi înţeles şi ca „vrăjmaş” (traducere care apare în Peşita şi într-un Targum). Totuşi, în context, ideea de „vrăjmaş [venind ca un] râu” nu este prea logică. Traducerile evreieşti (în limba engleză) spun altceva:

JPS (1985) “For He shall come like a hemmed-in stream Which the wind of the LORD drives on.”

CJB (1998) “For he will come like a pent-up stream, impelled by the Spirit of ADONAI.”


Un coleg de VT mi-a atras recent atenţia asupra acestui verset: „Şi Sara a zis: «Dumnezeu m-a făcut de râs: oricine va auzi, va rîde de mine».” Din traducerea Cornilescu s-ar putea crede că pentru soţia lui Avraam naşterea şi alăptarea unui copil la bătrâneţe constituie ceva ridicol. Ceva de care să te jenezi. Aparent, Sara e cel puţin contrariată de faptul că Dumnezeu face haz pe seama ei. Săraca femeie, îţi vine să spui. A ajuns să fie subiect de glume la bătrâneţe

Şi totuşi, textul original se pretează la o altă interpretare. Retradus literal, textul ar suna astfel: „Sara a zis: Dumnezeu a creat [prilej de] râs. Oricine va auzi va râde (împreună cu mine)” [ebr., watomer Sarah ţehoq asah li Elohim. Kol-haşomea yiţhaq-li]. În acest caz, Sara nu este subiect de râs, ci are un motiv de bucurie, exprimată prin râs. Mai ales în contextul unei culturi semitice, dobândirea unui copil de către o femeie sterilă constituie un motiv de jubilaţie.

Interesant, traducerea în greacă a textului ebraic păstrează aceeaşi idee: „Şi a zis Sara: Domnul mi-a făcut [prilej de] râs. Cine va auzi se va bucura cu mine” (Eipen de Sarra: gelōta moi epoiēsen Kyrios. Hos gar an akousē sunhairetai moi).

Traducerea evreiască în engleză (Jewish Publication Society, 1985) spune acelaşi lucru: Sarah said, „God has brought me laughter; everyone who hears will laugh with me.”

Şi atunci, de unde la Cornilescu ideea că Dumnezeu o face de râs pe Sara? Probabil din versiunea franceză L. Segond: Et Sara dit: Dieu m-a fait un sujet de rire; quiconque l’apprendra rira de moi. În orice caz, în versiunea 1931, Cornilescu a reabilitat-o pe mama nonagenară: Şi Sara a zis: Dumnezeu m-a făcut să râd: oricine va auzi va râde cu mine.