În urma unui recent schimb de mesaje pe FB am primit astăzi de la Dănuț Mănăstireanu vestea că prietenia noastră s-a încheiat definitiv. În comentariul care „a pus capac” prieteniei atrăgeam atenția asupra deciziei Word Vision din 24 martie 2014 potrivit căreia bordul organizației americane stabilea că persoanele căsătorite cu persoane de același sex pot deveni angajați ai organizației. Precum se știe, două zile mai târziu, în urma unor reacții foarte virulente venite mai ales din partea organizațiilor evanghelice americane, decizia a fost anulată și WV a revenit la o politică de tip conservator.
Nu știu ce crede Dănuț Mănăstireanu cu privire la piruetele făcute de conducerea World Vision în martie, dar pentru subiectul postării de față aceste chestiuni sunt adiaphora. În definitiv, comentariul meu, menit să pună în evidență dubla măsură aplicată de fostul meu prieten, viza politica organizației sub a cărei umbrelă lucrează, nu concepțiile lui intime. Nu i-am cerut să-și dea foc în piața publică ori să-și depună demisia de onoare. În atari chestiuni are de dat socoteală propriei conștiințe și lui Dumnezeu, nu mie sau celor care eventual s-ar erija în judecători.
Fiindcă în mediul virtual evanghelic s-a afirmat în repetate rânduri că eu aș fi „ucenicul lui Dănuț Mănăstireanu”, însuși Dănuț îmi scria la începutul verii că ar trebui să risipesc dezinformările pe acest subiect. Așadar, făcând abstracție de schimbul de mesaje care a dus la fracturarea relației noastre de prietenie, trebuie să afirm că, deși am unele vederi comune cu Dănuț Mănăstireanu pe anumite subiecte, am ajuns la ele pe căi diferite. M-am cunoscut cu el la ITP, în timpul mandatului conf. John Tipei, și am avut ocazia de a ne revedea la diverse simpozioane, fie în București, fie la Iași („Explorări în tradiția biblică românească”, „The Romantic Rationalist: Life, Joy & Imagination in the Work of C.S.Lewis”).
Chiar dacă nu am fost într-o relație de tip mentor-ucenic, am față de Dănuț o dublă datorie. Ideea publicării în volum a scrisorilor Cornilescu n-ar fi apărut probabil fără vizita mea la Cambridge, în februarie 2009. La vremea respectivă Dănuț îmi propusese să scriu capitolul despre Biblie în volumul Omul evanghelic (proiect rămas în suspensie de mai mulți ani) și, când i-am spus de corespondența din arhiva SBB, s-a oferit în mod generos să-mi cumpere biletele București-Londra, preluând astfel o mare parte din povara pentru această călătorie care s-a dovedit crucială. Tot el a fost cel care m-a pus în legătură cu prof. Eugen Munteanu, de la Iași, legând între noi o relație de colaborare care datează de prin 2008 (cel puțin).
Acum, la ceasul bilanțului, îi mulțumesc pentru generozitatea arătată și îl asigur că, oricare ar fi diferențele noastre „hermeneutice”, îi recunosc rolul providențial în evoluția intereselor mele cărturărești. Nu știu dacă ușa pe care mi-a trântit-o recent în nas este zăvorâtă pe dinăuntru, așa cum pare, sau dacă este numai expresia de moment a visceralului care animă (pentru bine și pentru rău) multe dintre acțiunile lui. Căci, trebuie spus, Dănuț își apără prietenii și își atacă dușmanii cu ferocitatea ursoaicei care și-a pierdut puii. Iar atâta patimă, chiar și când e pusă în slujba unor scopuri nobile, nu poate să nu creeze pagube (directe sau colaterale). Uneori iremediabil. Sunt tentat să-i prezic că sub presiunea acestor afecte totalitare („nu poți fi prietenul meu dacă nu gândești la fel ca mine”) și intolerante vor ceda, rând pe rând, și alte prietenii puse la grea încercare de stilistica și tonul de care se servește adesea în comentarii. În definitiv, nu poți turna la nesfârșit acid sulfuric peste armătura unei prietenii fără a-i surpa în final structura de rezistență.
Nu pot încheia acest text fără a-mi aminti că fiecare prietenie încheiată este un eșec care se decontează în ambele tabere. Căci, dacă am fi cu adevărat atât de plini de virtuțile pe care adesea le clamăm, nu am ajunge la punctul de ruptură.
Vaisamar 
13 octombrie 2014 at 4:43 pm
Am ascultat și îmi place. Despre text, nu spun nimic; mă tem că ar trebui să irosesc vreun eufemism mai original. „Din păcate” (domnul din poveste) m-a blocat pe fb. Tot de la politică, cine știe? Să zâmbim totuși că e gratis. :))
13 octombrie 2014 at 4:46 pm
Ce ai ascultat și ce îți place?
13 octombrie 2014 at 4:47 pm
Arvo part Adam’Lament.
13 octombrie 2014 at 6:45 pm
De cite ori vorbesc cu copiii mei la telefon inchei cu „don’t forget twenty two twenty two” – si ei stiu ca ma refer la a doua parte a versetului din 2 Tim. 2:22, cea cu asocierea… Si tare ma doare cind vad printre prietenii lor personaje din primul verset al cartii Psalmilor.
Ar fi nedrept sa nu-i recunosc d-lui Manastireanu eruditia si multele-i realizari si calitati pe care i le stim cu totii. Dar cind alegem sa ne invirtim si ‘rub shoulders’ printre elite de o anumita ideologie sa nu credem ca nu vom fi influentati si schimbati. Am ocazia sa vad si aici, in fiecare zi, ce mare e puterea ideologiei: mai puternica decit chiar afilierea religioasa, legaturile familiale si orice fel de alte relatii.
Anyway, e onorant faptul ca ai ales sa-ti pui valorile si principiile dupa care te calauzesti deasupra oricarei relatii sau prietenii si sa arati ca drumul nu ti-e croit de altii, dupa cum bine stii ca se sopteste prin cele colturi virtuale.
Si felul respectuos in care ai facut-o ar trebui sa produca o reactie similara din partea d-lui Manastireanu.
P.S.
Si mie mi-a trecut prin cap ideea cu bilete Bucuresti-San Francisco pe vremea bizarului episod cu pirdalnica aia de petitie. Vroiam sa-ti dau ocazia sa afli cum arata lumea vazuta de-aici, din ograda ‘cruciatilor fundamentalisti, sionisti si islamofobi’… Articolul asta m-a convins acum ca nu poti fi cumparat 🙂
13 octombrie 2014 at 7:02 pm
Inamicii cârcotași vor spune: „Nu poate fi cumpărat fiindcă au dat alții mai mult”. 🙂
Dănuț are și calități. Dar la virtutea înfrânării poftei de a turna găleți de acid (și nu numai) în capul adversarilor încă nu a ajuns. Asta o spune unul care se luptă și el să ajungă la înfrânarea acestei pofte.
Una peste alta, am pierdut eu prieteni mai apropiați în urma unor confruntări în care a trebuit să spun adevăruri incomode. Nu am vrut să-i pierd, dar confruntarea cu adevărul a avut consecințe pe care nu le-am anticipat.
14 octombrie 2014 at 9:20 am
O intrebare. Ce intelegeti prin erudit si in ce fel stabiliti eruditia, daca e corect sa formulez asa, unei persoane?
14 octombrie 2014 at 9:21 am
Intrebarea era pus domnului care a afirmat eruditia lui Manastireanu.
13 octombrie 2014 at 9:20 pm
L-am cunoscut personal pe Danut Manastireanu cu ani in urma, cumva en passant, si ma intrebam pana de curand daca gustul amar pe care mi l-a lasat intalnirea cu el este din cauza caracterului sau sau a unor asteptari nejustificate din partea mea vis-a-vis de caracterul unui lucrator crestin. Sunt tot mai convins acum ca de fapt problema nu-mi apartinea mie.
Apoi, cu ceva vreme in urma am postat un comentariu legat de aberatiile teologice ale unui celebru liberal englez ce ne-a onorat recent cu prezenta.
Intamplator, individul este un darling al lui Danut Manastireanu drept care m-am trezit vitriolat corespunzator de maestrul iesean. Atitudinea pe care o manifesta, deci, in cazul de fata se incadreaza perfect in tiparul sau comportamental si pot spune ca acest articol irenic din partea unui teolog pe care incep sa-l respect tot mai mult m-a linistit confirmandu-mi banuielile in ce-l priveste pe domnul respectiv.
13 octombrie 2014 at 9:30 pm
M-ați făcut curios: cine e teologul liberal englez de care vorbiți? A fost în România recent?
În materie de polemici noi, românii, mai avem încă de învățat să polemizăm civilizat. Cu atac la idee, nu la persoană.
13 octombrie 2014 at 10:30 pm
Paul Fiddes. Anul trecut.
13 octombrie 2014 at 10:27 pm
Reblogged this on Persona and commented:
Iata, republic si eu aici, pentru cititorii mei, aceasta dare de seama faptica.
Multumesc pentru aprecierile nemeritate din acest text. In definitiv suntem cu totii slujitori nevrednici.
Eu nu voi face bilanturi. Prefer sa le las in seama Domnului.
Asa cum spuneam intr-un comentariu recent pe Facebook, in fata nedreptatii nu pot tacea. Si ca o fac adesea fara menajamente, recunosc, dar nu promit ca asta se va schimba vreodata. A nu lua pozitii, oricit de riscant este acest lucru, inclusiv in sensul de a gresi in aprecieri, nu este dovada de intelepciune, ci semn de iresponsabilitate.
Nu revin asupra caracterului pervers si fara legatura cu problema in discutie, al comentariului legat de World Vision. Dumnezeu imi stie inima, si prietenii sinceri au pus intrebari directe si au primit raspunsuri fara ocolisuri. Pe ceilalti ii las sa-i cerceteze Dumnezeu.
In ce priveste usile, numai Dumnezeu le inchide sau le deschide definitiv. Cit despre mine, chiar daca admir, poate prea mult, inteligenta si talentul cuiva, caracterul unui om, sau lipsa acestuia, este pentru mine criteriul definitiv al unei prietenii.
Desigur, oamenii se pot schimba – in bine sau in rau. Si eu sunt oricind gata sa vad minunile lui Dumnezeu, in mine sau in altii. dar nu contez niciodata pe ele, caci ar fi prezumtios. In definitiv Dumnezeu nu-mi este dator cu nimic.
Fie ca Domnul sa aiba mila de sufletele noastre.
13 octombrie 2014 at 11:28 pm
Eu unul am sperat (degeaba) la o reactie mai eleganta la articolul tau. Motivul ‘divortului’ – asa cum e el prezentat de partea cealalta arata ca, intr-adevar, Danut nu se zgirceste deloc cind e vorba sa arunce cu acid sulfuric to ‘burn all the bridges” care ar fi putut restabili cindva prietenia voastra… Citez: „caracterul unui om, sau lipsa acestuia, este pentru mine criteriul definitiv al unei prietenii”. Mult, mult prea caustic, zic eu… dar, fiindca ni s-a iertat mult, si noi trebuie sa iertam mult.
14 octombrie 2014 at 6:24 am
Cred că Dănuț trebuie să facă la un moment dat o lectură aprofundată a primelor versete din 1 Cor. 4, ca să știe că judecata competentă a caracterului unui om o poate face numai Dumnezeu. Ce putem judeca noi, eventual, sunt fapte, evidențe, date. Or, nodurile gordiene pe care el le tranșează foarte simplu necesită mai multă atenție și răbdare decât poate el „disponibiliza” în acest moment.
14 octombrie 2014 at 9:36 am
Nu vreau sa ma pronunt cu privire la dialogul sau la incidentul acesta vreau doar sa remarc ca putem fi discipolii, ucenicii cuiva chiar si fara a intilni vreodata eprsoana, atita vreme cat ii imprumutam pozitii, maniere, etc. O diferenta mare consita in faptul ca aveti un talent incontestabil la scris. Cu putine exceptii 9nomosexualul facut nu nascut care a fost prea lacrimogen si siropos, apoi povestea cu cei ce vor sa va devore, melodramatic prea ieftin) din ce am citit, scrietii foarte bine dar intr-o oarecare masura manierele si pozitiile au putut fi influentate.
Cat despre felul in care dezbat romanii sigur ca fiecare mai avem de invatat. Pe de alta parte mi se pare ca romanii au immprumutat prea rapid manierele care, pentru a se eschiva, va acuza de atac la persoana mai degraba decit tratarea subiectului. Un subiect, o tema, este prezentata de o persoana si adesea persoana are o pozitie fata de ea. Daca discut subiectul si se intimpla ca cel care o prezinta se pozitioneaza in favoarea acelei teze de ce sa fiu, de ce sa fim acuzati de atac la persoana. Calificativul acesta, daca am gasit cuvintul potrivit aici, este un echapatoire, un fel de eschivare de la un raspuns, de cele mai mmulte ori, daca nu si o incercare de intimidare a celui care are o pozitie diferita care este adesea cazul. Nu ma refer aici la d-vs ci la cei care se folosesc asemenea argumente.
14 octombrie 2014 at 12:46 pm
Cred că lărgiți mult prea mult definiția termenului „ucenic”/„discipol”. La limită, oricine poate fi ucenicul oricui, doar pentru că a adoptat o poziție sau idee la un moment dat. Cum ar veni, Obama e maestrul meu fiindcă la un moment dat mi-a plăcut o idee a lui pe care am „împrumutat-o”. Relația maestru-ucenici are nevoie de o anumită consistență, de timp și dialog pe o perioadă de timp considerabilă.
Eu nu am scris niciodată vreo postare despre cei care vor să mă „devoreze”. Asta e probabil înțelegerea dvs. despre postarea în care scriam pe tema „ură”. Vă asigur că nu a încercat nimeni să mă devoreze și că îi va pica foarte greu la stomac celui care va încerca. 🙂
14 octombrie 2014 at 1:44 pm
Reblogged this on tineridelanganoi.
14 octombrie 2014 at 10:43 pm
Stai linistit frate Manu… Nu ai pierdut nimic. Domnul manastireanu ar trebui sa invete care sunt diferentele intre compromisuri si diverse idei sau concepte teologice. Dumnealui traieste intr-o alta lume, o „world vision”… Nu stim cine ii da viziunile… :))
16 octombrie 2014 at 4:34 am
Sariturile lui de la babtisti la penti ,de la penti la anglicani apoi inapoi la penti-babtisti- a facut sa aibe – viziunea -un fel de ghiveci religios , sa nu mai spunem despre semnatura pusa pe actul de pacificare intre Crestini si musulmani–– acum ,cind sa ales un nou rector are feama ca nu mai are prieteni de aceias viziune ecumenica. Asa patesti cind fugi dupa doi urechiati –nu ai sa prinzi niciunul.– In schimb omul are multa rezerva de acid si nu face economie niciodata – You got right, Chuck norris ..
16 octombrie 2014 at 6:24 am
Cred că aveți informații eronate când vorbiți despre „săriturile de la batiști la penticostali”. Dănuț Mănăstireanu a trecut de la baptiști la anglicani.
15 octombrie 2014 at 11:40 am
Nu cred ca am largit prea mult semnificatia temenului. Fiecare avem influente de la altii dar atunci cand sunt prea multe de la o persoane se poate pune intrrebarea. Tot asa cum il luati pe Boia ca singura autoritate in istorie, si il mai bagati si in aceeiasi oala cu Sevilla. E drept ca acolo e vorba de discernamint sau lipsa lui.
Cit despre dialog sper ca va referiti si la felul cum v-ati exprimat inainte de vacante vis a vis de pastorul Ionescu pe care l-ati gusutit in toate felurile pentru ca nu ‘gandea ca d-vs”. Am pus in paranteze pentru ca se prea poate ca si „gandirea” aceasta ati imprumutat-o pentru ca atunci sperati ca va avantajeaza. Unde nu ati imprumutat este cand v-ati referit la evenimentele istorice lucru care a dovedit lipsa d-vs de informatie. Si pentru ca nu i-ati cerut pastorului Ionescu niciodata iertare in public nu se poate pune intrebarea ca Manastireanu s-ar putea sa aiba o doza de dreptate?
Da era vorba de „ura” a fost un scris ieftin, prea ieftin.
Articolul care este acum in discutie da dovada ca v-ati ales cu mare atentie cuvintele, Cred ca si asta are un scop dar nu trebuie sa imi dati mie socoteala. Socotelile se vor da in ziua aceea si de socoteala aceea nu v-a scapa nimeni.
15 octombrie 2014 at 12:03 pm
Eu îl iau pe Boia ca „singura autoritate în istorie”? Cred că glumiți. Că îmi place cum scrie e altă poveste. Dar de aici și până la „singura autoritate” e o călătorie intergalactică.
Eu nu am numit „guguștic” o persoană anume, ci am făcut o afirmație de principiu. Nu voi obosi să repet: oricine consideră că ITP-ul susține „crislamul” este „guguștiuc”. Dacă dvs. considerați că remarcile mele vizează o persoană anume, este problema dvs. Cineva nu se putea simți jignit sau lezat de afirmația mea decât dacă ar fi ajuns efectiv să susțină ceea ce eu consider a fi o defăimare grosolană.
Nu am de ce să cer scuze public persoanelor care s-au simțit lezate de un adevăr pe care l-am spus. Eu nu am o problemă cu o persoană în sine, ci cu afirmațiile nefondate, calomnioase și rău-voitoare care sunt vehiculate în blogosferă. Altminteri, și fariseii s-au șifonat destul de rău când au fost criticați de Isus.
Cred că e problema unei persoane anume să decidă dacă a fost jignită, nu a unei terțe persoane! Iar dacă a fost jignită, persoana respectivă trebuie să ceară „reparație”, nu persoanele de pe margine.