Prima parte AICI.

Parcurgând episodul ispitirii din Mat. 4:5, un cititor neavizat ar putea rămâne cu impresia că templul de la Ierusalim seamănă cu o moschee, de vreme ce Diavolul l-a dus pe Mântuitorul „pe un turn al templului”.[1] În acord cu KJB, cetatea la care face referire Mântuitorul în Mat. 5:14 nu mai este aşezată „pe un munte”, ci „pe un deal”. Pridvoarele scăldătorii Betezda au devenit „arcade” (στοὰς, Ioan 5:2), iar casa din pildă nu are temelia pe stâncă, ci este „fondată pe stâncă” (τεθεμελίωτο γὰρ ἐπὶ τὴν πέτραν, Mat. 7:25). Ori de câte ori călătoreşte pe mare, Isus nu se suie în corabie, ci „se îmbarcă” (ἐμβάντι, Mat 8:23), iar la finalul discursurilor sale oameni sunt nu „uimiţi”, ci „înmărmuriţi” (Mat. 7:28). Desigur, aceia dintre ei care nu cred vor fi „damnaţi” (κατακριθήσεται, Marcu 16:16), probabil fiindcă n-au fost „predestinaţi” pentru mântuire (Efes. 1:5, Rom. 8:30).

Nici epistolele nu sunt cruţate de acest „lifting facial”. În Epistola către Romani citim că Duhul ne ajută în „infirmităţile noastre” (ταῖς ἀσθενείαις, Rom 8:26) şi că stăpânirile despre care vorbeşte autorul sunt de fapt „principate” (ἀρχαὶ, Rom. 8:38). Apostolii nu sunt „ispravnici ai tainelor”, ci „administratori ai misterelor” (οἰκονόμους μυστηρίων, 1 Cor. 4:1). Sf. Pavel declară că nu „abuzează” de dreptul pe care îl are în raport cu Evanghelia (1 Cor. 9:18), dar le permite credincioşilor din Corint să aibă „erezii” între ei (αἱρέσεις, 1 Cor. 4:19), iar în argumentaţia sa despre înviere îl apostrofează astfel pe oponentul său imaginar: „Prostule! Ce semeni tu nu înviază dacă nu moare”.[2] În Biserică există nu „slujbe”, ci „servicii” (διακονιῶν, 1 Cor. 12:5). Credincioşii nu sunt „fiecare în parte mădulare ale lui Hristos” ci „membre în particular” (μέλη ἐκ μέρους, 1 Cor. 12:27), iar manifestarea Duhului nu aduce o învăţătură, ci „o doctrină” (διδαχὴν, 1 Cor. 14:26). Epistola lui Iacov îi îndeamnă pe credincioşi să nu fie doar „auditori” ai cuvântului, în vreme ce 1 Petru îi sfătuieşte să nu se teamă de „teroarea” celor răi.

[1] Termenul englezesc „pinnacle” (utilizat de Wycliffe, Tyndale şi ceilalţi traducători şi revizori ulteriori lor) provine în ultimă instanţă din Vulgata (pinnaculum), care traduce gr. πτερύγιον, diminutiv al lui πτέρυξ („aripă”). Cercetătorii nu sunt siguri cu privire la forma acestui element arhitectonic (cf. BDAG, s.v., şi TDNT, vol. 3, p. 236), dar, indiferent cum ar fi arătat, în mod sigur nu putea fi vorba de un turn.

[2] Apostrofarea de către Iacov (4:4) a destinatarilor săi se face tot în termeni „moderni”: „Voi adulteri şi adultere, nu ştiţi că prietenia lumii este duşmănie cu Dumnezeu?” Textul grec bizantin conţine atât femininul, cât şi masculinul: μοιχοὶ καὶ μοιχαλίδες, οὐκ οἴδατε ὅτι ἡ φιλία τοῦ κόσμου ἔχθρα τοῦ Θεοῦ ἐστιν;