Descopăr cu uimire (și stupoare) că în ultima vreme cruciadele, despre care am crezut multă vreme că reprezintă oroarea supremă pentru evanghelicul mediu binevoitor, au devenit obiectul admirației evlavioase între anumiți blogări și cititori evanghelici.
Într-un clip youtube foarte prizat, un personaj convertit de la islam la creștinism le spune, plin de patos, ascultătorilor săi americani: „Dacă n-ar fi fost cruciadele, în această seară ați fi fost o națiune musulmană”.
O comentatoare îmi reproșează că mă opresc la partea rea a cruciadelor, omițând „toate celelalte aspecte pozitive”. Aspecte pe care le trece sub tăcere.
Scopul acestei postări nu este unul polemic, ci unul didactic. Nu sunt specialist în istoria cruciadelor, în sensul că nu am lecturi sistematice în această direcție. Am totuși reperele istorice minime pe baza cărora să pot face o judecată de valoare.
Postarea mea pleacă de la următoarea întrebare: cum este posibil ca un concept care adună în el cel puțin opt fobii fundamentale ale evanghelicului mediu, să fi devenit în mod subit obiect de admirație și învestit cu salvarea creștinismului nordamerican? Prin ce mutație stranie și perfidă s-a ajuns ca o epocă dătătoare de fiori pentru creștinii neoprotestanți să ajungă epocă „de aur”, considerată salvatoare pentru creștinismul occidental?
Înainte de a încerca un răspuns, să vedem cele 8 fobii fundamentale despre care vorbeam:
(1) Implicarea instituției papale
Pe urmele lui Luther, creștinii evanghelici au considerat papalitatea un sistem anticristic. Trebuie spus că Luther nu-l vedea pe Anticrist în persoana papei, ci în oficiul său, deci nu polemiza cu omul în sine, ci cu sistemul. Evanghelicii au mers mai departe, considerând că personajul în sine e problema. Precum se știe, prima cruciadă a fost întreprinsă în urma apelului Papei Urban al II-lea (1088-1099), în timpul Conciliului de la Clermont (1095). Discursul lui se păstrează în mai multe versiuni și e greu de stabilit care au fost cuvintele precise rostite de pontiful roman. Dar rolul lui în promovarea primei cruciade este incontestabil. Un alt papă influent a fost Inocețiu al III-lea (1198-1216), care făcea apel la o a patra cruciadă în 1198. Precum se știe, această cruciadă a dat chix și a ajuns la Constantiopol, lăsând amintiri neplăcute (vorbesc eufemistic) creștinilor din răsărit.
(2) Indulgențele
Indulgențele, scânteia care a aprins focul Reformei, au fost un factor decisiv în mobilizarea către Ierusalim. Entuziasmul celor care au luat calea Țării Sfinte a fost sporit prin promisiunea indulgențelor. Mesajul de bază a fost următorul: mersul la luptă va fi o penitență atât de radicală, încât penitentul va da satisfacție pentru toate păcatele comise anterior.
(3) Semnul crucii
Numele de „cruciat” vine de la simbolul extern (crucea), din pânză, pe care, la îndemnul papei, și l-au cusut pe haine cei care s-au pregătit pentru bătălie. Pesemne că cititorii își mai amintesc de zarva stârnită acum câțiva ani în jurul semnului pe care și l-a făcut Vladimir Pustan într-o biserică ortodoxă. Acum cred că înțeleg ce i se reproșa pastorului penticostal: că și-a făcut semnul cu mâna, în loc să-l facă din pânză și să-l coasă pe sacou!
(4) Pelerinaj la Locurile Sfinte
Ideea de cruciadă s-a suprapus în bună măsură cu ideea de pelerinaj la Locurile Sfinte. Dar evanghelicul mediu nu crede în pelerinaj și nici că unele locuri sunt mai sfinte decât altele. De o importanță capitală în tranșarea disputelor despre locurile sfinte și sfințenia locurilor este versetul din Ioan 4:23 care spune că „închinătorii adevărați se vor închina Tatălui în duh și în adevăr”.
(5) Goana după moaște și relicve
Un alt factor motivator al cruciaților a fost goana după relicve și moaște. De fapt, după cum scrie un autor în New Cambridge Medieval History (vol. IV, p. 543), „cei mai mulți cruciați nu au câștigat nimic mai tangibil în urma aventurilor lor decât relicvele cu care au inundat bisericile din Europa apuseană; printre ele, fragmente din Adevărata Cruce, pietre de la Sfântul Mormânt și de la locul înălțării, cel puțin o așchie din Sfânta Lance, descoperită în Antiohia, ramuri de palmieri din Ierusalim, păr smuls din capul Sfintei Fecioare, martoră la răstignire, un fir de păr din barba lui Hristos și moaștele sfinților Ioan Botezătorul, Nicolae și mai ales Gheorghe”.
Mare a fost consternarea creștinismului apusean când, în timpul sultanului Saladin (1137/38-1193) Ierusalimul a fost cucerit, iar relicva Adevăratei Cruci a căzut în mâinile necredincioșilor. Tot apetența pentru „lucruri sfinte” i-a abătut pe cruciați la Constantinopol, unde au făcut ravagii, plecând cu buzunarele doldora nu doar de aur, ci și relicve.
(6) Violență / băi de sânge în numele lui Hristos
Nu trebuie să fii pacifist ca să realizezi că o mare parte din violența cruciaților a fost viscerală, irațională, maniacală, genocidară. Nu sunt pacifist principial, fiindcă sunt convins că există ceea ce se poate numi „război drept”, însă evenimentele care au urmat cuceririi Ierusalimului intră în categoria ororilor care n-ar trebui nici scuzate, nici uitate. Pentru edificare, citiți capitolul The Slaughter („Măcelul”) din excelenta biografie a Ierusalimului de Simon Sebag Montefiore.
(7) Antisemitism
Cum spuneam și într-un comentariu, una dintre armatele care a mers în prima cruciadă a fost răspunzătoare pentru multe (nu toate, dar multe) dintre pogromurile împotriva evreilor. Cruciații din Germania au șterg aproape integral comunitatea de evrei de la Mainz, una dintre cele mai mari din Europa. Pentru cruciați, evreii de la 1096 erau direct răspunzători pentru răstignirea lui Isus Hristos. Pentru detalii, a se vedea „The New Cambridge Medieval History”, vol. VI (1024-1198), ed. David Luscombe și Jonathan Riley-Smith, capitolul despre cruciade. Informațiile despre masacrul evreilor din Mainz sunt la p. 539.
(8) Lupta cu ereticii
În aceeași perioadă în care papalitatea chema la luptă împotriva necredincioșilor aveau loc apeluri și la eliminarea ereticilor. Vizați erau nu doar dușmanii externi, ci și cei interni. În 1208, bătălia împotriva ereticilor din sudul Franței (catarii) a fost ridicată la rang de cruciadă. Aceste metode s-au dovedit totuși inadecvate și au fost înlocuite de inchiziție.
Nu cred că am epuizat ce s-ar putea spune în mod sumar despre cruciade. Cu cât reflectez la lista de mai jos, cu atât îmi vine mai greu să găsesc motive care să explice „enamorarea” față de cruciade a unora dintre confrații mei. Să fie vorba de ignoranță? Să fie tema de islamul radical și „grabnic vărsătoriu de sânge nevinovat”? Rădăcinile ultime ale acestei stranii suceli îmi scapă. Poate mă lămuresc cititorii mai pricepuți în ale psihologiei.
În ce mă privește, găsesc și lucruri bune care au ieșit de pe urma cruciadelor. Nespălații cavaleri europeni, care declaraseră război nu doar sarazinului, ci și săpunului, s-au „molipsit” treptat de igiena orientală și au descoperit foloasele îmbăierilor regulate și al țesăturii de in. Epoca a produs modelul cavalerului nobil și virtuos (întâlnit mai adesea în „romanțe” decât în realitate) și ne-a lăsat o muzică extraordinară, după cum dă mărturie celebrul album Jerusalem, al lui Jordi Savall.
Vezi AICI o postare despre acest cântec.
Vaisamar 
1 iulie 2014 at 2:59 pm
Reblogged this on Romania Evanghelica.
1 iulie 2014 at 4:47 pm
…”toate celelalte aspecte pozitive” ale cruciadelor… hmmm… greu de digerat chiar si ideea ca cineva poate crede ca au fost si aspecte pozitive.
1 iulie 2014 at 4:51 pm
Or fi fost. Faptul că lumea venită în orient a învățat să se spele mai des.
2 iulie 2014 at 1:07 am
Cu ocazia evenimentelor din Ucraina (vezi preoții ruși și ucrainieni care își încurajau fiecare trupele revendicând pe Dumnezeu de partea lor, fiecare, evident) reluat o dezbatere „personală” mai veche 🙂 legată de atitudinea care ar trebui să o aibă un creștin cu privire la război. La gradul meu (nicidecum foarte bun) de cunoaștere a Bibliei și de înțelegere a cum trebuie să-l urmăm pe Isus în lume, credeam inițial că situația e simplă pentru creștinii sinceri, în sensul pacifismului absolut.
Apoi am realizat că problema e mai complexă, (vezi „războiul drept”, păcatul inacțiunii..) dar tot nu am putut înțelege (nici în acest moment..) cum am putea avea dreptul din perspectiva lui Isus, să luăm viața unui semen chiar și în condiții de „legitimă apărare”.
Cu stupoare am descoperit că marea majoritate din cei cu care am discutat ori nu și-au pus niciodată această problemă, ori consideră că a ucide în război, nu poate fi păcat pentru că este din supunere față de dregătorii..
Trecând peste argumentele penibile din această tabără, rămân limitat și nu reușesc să îmi imaginez scenarii incluzând adevărați copii ai lui Dumnezeu luptând unii contra altora, sau împreună, pentru cauze, fie ele cât de nobile și drepte, însă până la urmă pâmântești. Oricât de mult mă forțez nu pot să îmi imaginez strigăte precum „Praise the Lord and Pass the Ammunition” („Slavă Domnului și dă muniția-ncoace!”), decât ironic. Cred că aș face uz de obiecția de conștiință ca drept al omului.
2 iulie 2014 at 1:13 am
Înțeleg foarte bine aceste frământări, fiindcă am avut același tip de gândire. D. Bonhoeffer, unul dintre teologii pe care îi admir, a avut o perioadă de pacifism absolut.
Dar un alt scriitor pe care îl prețuiesc m-a adus la o altă înțelegere: C.S. Lewis, cu eseul „Why I am not a pacifist”.
Dacă îmi dai o adresă de email îți pot da detalii în particular.
La Chicago e un tip care își scrie teza de doctorat pe teoria războiului drept. De la el am aflat recent că un studiu important despre războiul drept e scris de un prof. de la Oxford: Nigel Biggar. Vezi cartea AICI.
2 iulie 2014 at 10:25 pm
Spui ca apreciezi pe C.S.Lewis. Imbratisezi si astfel de ideologii ale lui?
Cateva exemple:
„Nu orice omor este crima, dupa cum nu orice act de unire sexuala este adulter.”
„Putem omori daca este necesar, dar nu trebuie să uram si să gasim placere în a uri.”
Frate Eugen, lasa razboiul ca nu-i drept nici sfant.
2 iulie 2014 at 4:05 am
Eu sunt pompier militar si port arma (deocamdata intr-un fiset sigilat). Imi aduc aminte ca intr-un dialog cu doi dintre colegii mei (si frati in Domnul) ne puneam problema unui eventual conflict armat.
Ce vom face? Cum vom proceda???
Ce le-am spus atunci spun si acum. Niciodata nu voi folosi arma (si nici o alta unealta – nici macar pumnul) ca pe o extensie a unei inimi pline de ura sau a unei inimi pline de frica.
Nimeni si nimic nu ma va intoarce de la ceea ce Hristos m-a lamurit deep inside.
Le-am spus ca daca nu voi putea convinge autoritatile militare de utilitatea mea in orice alt domeniu necombatant de ex. paramedic, si va trebui sa suport rigorile legii si supliciile calcarii de lege, atunci si curtea martiala este o optiune.
Bravez? Hm, eu zic ca nu.
Mai degraba zic ca imi cunosc bine Stapanul si cine este Cel ce zice: „Cine poarta sabia, de sabie va muri.”
„Razboi drept”??? ah! teologii astia.
Singurul razboi drept purtat de un crestin este razboiul cel de toate zilele cu propriul orgoliu. Da, la moarte cu el! Atunci stiu ca murind fata de mine sau fata de lume traiesc pentru Hristos.
Acesta este singurul razboi drept, singura lupta indreptatita a crestinului.
Asadar, la lupta crestini!
2 iulie 2014 at 4:30 am
Isus n-a spus că „cine poartă sabia de sabie va muri”. Citiți mai cu atenție Scriptura. E o diferență între a scoate sabia și a purta sabia.
Dvs. vă imaginați că sutașul Corneliu a devenit ofițer în rezervă sau paramedic după convertire?
Da, ați citit bine: „război drept”. Presupun că ați rupt din Biblie toate paginile în care e vorba de război. 🙂
2 iulie 2014 at 10:43 am
Bro. Eugen,
in legatura cu sutasul Corneliu spun doar atat: da, sunt militar dar Capetenia si desavarsirea credintei mele este Hristos!
Cu privire la „razboiul drept” – politica inspirata din razboaiele poruncite de insusi Dumnezeu in Vechiul Legamant – imi mentin pozitia reiesita din invataturile Domnului Isus Hristos si ale apostolilor Lui:
„Ferice de cei impaciuitori, caci ei vor fi chemati fii ai lui Dumnezeu!”
„Urmariti pacea cu toti si sfintirea, fara de care nimeni nu va vedea pe Domnul.”
„roada neprihanirii este semanata in pace pentru cei ce fac pace.”
P.S. – in legatura cu expresia „cei ce scot sabia” vs. „cei ce poarta sabia” recunosc ca am gresit. Mea culpa. Corecta observatia intrucat si eu port pistol la servici, asa cum spuneam, dar nu-l voi scoate pentru a-mi rani sau ucide aproapele.
(sa nu ma intrebi: „Si cine este aproapele meu?”)
Binecuvantari… pasnice!
2 iulie 2014 at 5:06 am
Bro. Eugen,
nu Corneliu este Capetenia si Desavarsirea credintei mele…
Iar cu privire la paginile la care faci referinta precizez ca „dInte pentru dinte” nu face parte din revelatia hristica, sa abrogat.
P.S. – retin observatia cine scoate sabia vs. cine poarta sabia. mea culpa.
2 iulie 2014 at 2:58 pm
probabil ca aceasta dragoste pentru ideea de cruciada este o reactie la ocrotirea pana la impunere a islamului in societatile vestice. aceasta ocrotire este insotita de blamarea crestinismului pentru aproape toate relele („crestinii la lei!”) si incompatibilitatile cu noua societate multicultural dezvoltata, chiar daca de multe ori pozitia crestinului este similara cu cea a musulmanului (de exemplu in privinta avorturilor si a homosexualitatii). normal ca va exista o reactie de nemultumire profunda din partea unor crestini, mai ales daca vad ca unele biserici raman apatice la problemele lor actuale, preferand sa le ignore total.
asistam la o noua mare migratie a popoarelor dinspre lumea musulmana spre lumea crestina (ce-a mai ramas din ea, dupa fenomenul hippie si revolutia tehnologica ce a facut ateismul si scientismul sa fie credinte la moda), migratie la care, din pacate, nu mai e permis sa ceri nou venitului sa respecte cultura locului in care se muta. din contra, daca nu-i imbratisezi cultura emigrantului esti acuzat de xenofobie, rasism, si tot felul de alte nazbatii (la tigani nu se pune, pe ei are voie sa-i urasca toata lumea). si asta fara sa se tina cont ca, daca tu mergi in tara din care vin multi emigranti, esti obligat de lege sa te conformezi obiceiurilor locului (comparati ce se intampla daca o femeie poarta burqa in vest cu ce se intampla daca o femeie umbla in pantaloni scurti in Arabia Saudita).
in plus, cred ca si declaratiile de genul „uterele femeilor noastre sunt arma cu care va vom cuceri tarile” au darul de a infierbanta spiritele, mai ales cand realitatea le da dreptate. deci nu e deloc de mirare ca apar nostalgii catre vremuri in care totul se rezolva prin violenta.
2 iulie 2014 at 3:30 pm
„impunere a islamului in societatile vestice”?
Unde și când a fost impus islamul în țările vestice?
2 iulie 2014 at 5:08 pm
asta este parerea generala pe care mi-am facut-o citind presa in decursul anilor. de la catalogarea simbolurilor religioase crestine drept ofensatoare catre minoritarii musulmani (ca ei nu stiau ca se muta intr-o tara crestina) pana la atitudinea lasa a opiniei publice de a spune ceva negativ la adresa acestora (s-a scandalizat cineva public ca Europa de Vest este invadata de emigranti musulmani care vin pentru ajutoare sociale? nu, lasa ca avem est-europenii albi si crestini carora le putem da in cap in voie).
nu zic ca ti se impune sa spui „Allah akbar” cand dai un formular la primarie, insa invinuirea crestinismului pentru toate relele lumii (ignoranta, violenta religioasa, cruciade, intoleranta) si ridicarea in slavi a lumii islamice pentru meritele ei din evul mediu (medicina, algebra, igiena) este o promovare a islamului. chestiile astea le vad pe internet foarte des. nu zic ca aceste lucruri nu au existat, dar nu mi se pare onesta evidentierea acestor contradictii.
ca sa fiu clar: cu toti musulmanii cu care am fost si sunt coleg ma inteleg foarte bine si ne respectam reciproc. problema apare cand nu mai tratezi cu un individ inteligent si rational, ci cu o „vuvuzea” ONG-ista care insista ca o cruce sau o scena a nativitatii in preajma Craciunului pe un spatiu public jigneste pe cei de alte religii.
2 iulie 2014 at 5:34 pm
De la discursul „corect politic” până la „impunere” e cale lunguță.
2 iulie 2014 at 5:51 pm
nu chiar, daca „corectitudinea politica” se practica la pachet cu discriminarea pozitiva (sau cu discriminarea majoritatii de dragul minoritatii).
tema discutiei era o incercare de a explica discursul „pro-cruciade” emergent pe internet. eu nu am decat niste modeste studii de psihologie, deci parerea mea este strict personala, nu profesionala. e posibil sa mi se para mie, poate pentru ca am surse de informare diferite, si pentru ca trag concluzii diferite. trebuie sa marturisesc ca nu am vazut acele clipuri care fac subiectul postarii, si m-a interesat mai mult o discutie pe tema de fond, la fel cum m-ar interesa si eventuale discutii din care sa pot intelege mai bine anumite fenomene sociale contemporane ce influenteaza „societatea moderna” in care pana la urma trebuie sa functionam.
2 iulie 2014 at 6:13 pm
Impunere e ceea ce se face în mod violent. Încă n-am văzut impunere a islamului în Europa apuseană.
Am văzut încercarea de a impune un discurs „corect politic” foarte criticat (pe la colțuri) de o majoritate care mi se prea aude în mass-media centrală.
Da, se poate ca valorificarea pozitivă a cruciadelor să se datoreze valului de violență islamică de care auzim în presă.
3 iulie 2014 at 9:50 am
deci de aici intervine abordarea diferita a subiectului. eu inteleg prin „impunere” orice actiune de sanctionare a abaterii de la regula ce trebuie impusa. sa dau un exemplu: la un loc de munca se impune o anumita tinuta vestimentara si un anumit limbaj. nu te bate nimeni daca vii la birou in slapi si vorbesti ca la usa cortului, insa sigur te concediaza.
cand am spus ca islamul „se impune” am vrut sa spun pe de o parte ca incepe sa capete un statut protejat in societate: nu ai voie sa critici sau sa batjocoresti religia pentru ca sunt sanctiuni sociale, economice (pierderea locului de munca) sau penale. acestea se dau intr-o oarecare masura de frica represaliilor din partea musulmanilor (de la violenta imediata si punctuala pana la agitatii de masa ca in cazul celebrelor caricaturi cu Profetul). in contrast, e nu numai permis, dar uneori de bon ton sa critici sau sa insulti crestinismul si crestinii. au trecut vremurile cand asa ceva se sanctiona fizic, astazi nici macar la nivel delcarativ nu prea se mai face ceva (eu de exemplu am aflat absolut intamplator despre ce a spus Becali despre pocaiti; daca era in Europa de vest si spunea acelasi lucru despre musulmani iesea scandal international).
a doua modalitate prin care islamul „se impune” este faptul ca adeptii acestei religii au crescut ca numar si vizibilitate in ultimii 20 de ani. au aparut cartiere in care nu se mai vorbeste limba tarii gazda, portul traditional al emigrantilor musulmani este nu numai des intalnit, dar chiar se incearca ocrotirea sa prin lege (http://www.theguardian.com/world/french-burqa-and-niqab-ban – de data asta nu le-a iesit, dar se mai poate incerca), apar moschei mari (http://www.dailymail.co.uk/news/article-198246/Europes-largest-mosque-opened.html) in timp ce bisericile se golesc, si mai sunt si tari in care musulmanii vor deveni majoritari intr-un viitor apropiat (cum ar fi Belgia).
toate astea creeaza presiuni psihologice pe descendentii populatiilor native (crestini sau nu), si nu e de mirare daca lucrurile vor evolua mult mai departe decat niste filmulete pe internet.
aici mai putem discuta si despre ce face un crestin „cultural” in aceste conditii si ce face un crestin „adevarat”, pentru ca acel „evanghelic mediu” despre care ati spus ca nu ar trebui sa fie deloc impresionat pozitiv de nostalgia cruciadelor. nici nu cred ca ar putea sa se gaseasca in aceasta situatie. a, poate ca un „evanghelic cultural mediu”, care inseamna „merg la biserica evanghelica din cand in cand pentru ca asa am fost crescut”. ca si la alte denominatii, trebuie facuta o diferenta intre „crestin” si „credincios”, sau „evlavios”. nu cred ca evanghelicii sunt scutiti de asemenea personaje.
27 august 2014 at 9:34 pm
http://adevarul.ro/international/europa/sharia-umbra-deasupra-europei-1_53fdf4610d133766a8a16204/index.html
cum ziceam, islamul „se impune”.
ca o paranteza, asta mi se pare amuzanta: „65% că legile inspirate din religie sunt mai importante şi mai relevante decât legislaţiile civile locale”
daca ducem un pic rationamentul in brate, poate un imam va da o fatwa in care musulmanii au voie sa locuiasca doar in „case musulmane” ce nu se conformeaza neaparat codurilor de constructii valabile in Europa. pentru ca, nu-i asa, codurile alea sunt pagane si nu bazate pe niste probleme ce au aparut in trecut.
5 iulie 2014 at 10:28 am
[…] guguştiuci că le sunt fidel pînă la capăt, chiar dacă simt, uneori, că e nevoie puţină educaţie la […]
9 iulie 2014 at 8:04 pm
Reblogged this on misucroitor and commented:
Studiind cartea Daniel, Martin Luther a înțeles mai bine Apocalipsa și a considerat sistemul papal ca fiind anticristul, ce nu era decât o putere politico-religioasă, pe care a atribuit-o longevivului „corn mic” din Daniel cap.7, care face „război sfinților și-i biruie”(expresia apare și în Apoc.13)… Cornul mic apare după divizarea imperiului roman în 10 regate(coarne).Herulii,vandalii și ostro-goții…trei coarne sunt „smulse” dinaintea cornului mic(Dan. cap.7)
La fel Wesley,Knox și alți reformatori considerau cornul mic ca fiind sistemul papal …și care va fi nimicit la revenirea în slavă a Domnului Isus Hristos.
9 iulie 2014 at 8:37 pm
Nu cred că M. Luther a avut convingerile pe care i le atribui sau că era pasionat de cartea Daniel. Ce autori susțin aceste informații?
9 iulie 2014 at 10:19 pm
Videoclipul nu are prea mare legătură cu convingerile lui Martin Luther.Trebuie analizat separat (pentru că eu cred că e de sorginte adventistă..)
L-am postat pentru că are niște puncte interesante ce merită observate.Puncte întâlnite totuși și la reformatori : perioada de dominație papală(1265 ani sau 42 de luni),rana de moarte(papalitatea desființată ca putere politică și dusă în captivitate de gen. Berthier) etc.
Informațiile aportate mi le-am amintit din seminariile unuia din teologii mei preferați … Walter Veith. .De la el știu că M.Luther a tradus Apocalipsa pe care o vedea plictisitoare pentru că nu o înțelegea.Traducând Daniel a înțeles-o mai bine prin faptul că Apocalipsa reia și explică, mai detailat, profețiile din Daniel,folosind aceleași elemente de simbol.Luther nu a studiat exhaustiv cartea Daniel.Eu cred că „Tragedia Veacurilor” finalizează cel mai bine studiul escatologic al acestor cărți profetice.Asta cred eu în momentul de față.
Sper să nu fi călcat iar „pe bec”!
P.S.
In Germania(Nurnberg?) există un monument care dăinuie și acum.Părinții reformatori au angajat pe unul dintre cei mai buni sculptori ai vremii pentru a sculpta cele patru fiare din cartea Daniel,cu cornul mic(papalitatea)care iese din fiara a patra romană(anticristul).Acesta era crezul lor și au vrut să îl lase pentru posteritate prin acest monument.Când treci prin Germania poți să îl vizitezi.Pune și niște poze pe blog.
Knox a predicat și el în Scoția despre cele patru fiare din cartea Daniel… și Scoția devine apoi protestantă.
10 iulie 2014 at 1:51 am
Am îndepărtat link-ul video, tocmai fiindcă el nu are legătură cu subiectul postării sau cu Luther. Nu sunt convins că astfel de clipuri au la bază o cercetare solidă (istorică și teologică).
10 iulie 2014 at 7:51 am
Au sau nu au…
Te rog să scoți toate comentariile mele dela această postare.
Cred că e mai bine așa.
10 iulie 2014 at 5:41 pm
Păi ce facem aici? Ne jucăm de-a comentariile?
11 iulie 2014 at 7:29 pm
Gata!… mă joc de-a comentariile?…hai să vedem aici și acum cine se joacă?
La început ai lăsat videoclipul și după aceea mi l-ai scos.Ba așa ,ba așa … sarcasmul tău m-a durut(din cauză că mereu ce scriu eu nu e suficient de savant,ori nu se încadrează, ori cenzurat,deseori nici primesc în schimb argumente lămuritoare etc.)Acesta e motivul pentru care am cerut retragerea comentariilor: atitudinea ta răutăcioasă față de mine, față de comentariile mele. In fine,poți să le lași…dacă vrei.
11 iulie 2014 at 7:59 pm
Ce aștept e o documentare mai judicioasă cu privire la afirmațiile făcute. Spui că Luther nu știu ce a scos din cartea Daniel? Aștept un citat dintr-o carte, nu videoclipuri.
13 iulie 2014 at 3:33 pm
„Luther Schriften”,vol.6 cols 942.943
„De aceea,insistăm ca toți creștinii sinceri să citească cartea lui Daniel,care le va fi o mare consolare și de un mare folos în aceste vremuri nenorocite de pe urmă…Dar când aceste lucruri încep să se întâmple,priviți în sus,ridicați-vă capetele pentru că răscumpărarea voastră se apropie.Din același motiv vedem în Daniel,că toate visurile și viziunile, indiferent cât înfricoșătoare ar fi,se termină întotdeauna cu veselie și bucurie odată cu venirea lui Christos și a împărăției Lui,da,pentru acest element de căpătâi al credinței,venirea lui Christos,au fost date aceste viziuni,au fost explicate și consemnate.”
13 iulie 2014 at 11:15 pm
În ce an a fost publicat vol. din care citezi, și cum se face că citatul e în engleză, deși volumul e în germană (Luther Schriften)?
17 iulie 2014 at 10:54 am
Scrierile lui Luther.Către nobilimea germană,1520
de Martin Luther
” …In al nouălea rînd, ca papa să nu mai aibă nici o putere asupra împăratului, în afară de a-l unge și a-l încorona la altar,așa precum un episcop îl încoronează pe un rege, și nici să nu se mai îngăduie drăceasca tâmpenie ca împăratul să sărute picioarele papei sau să stea la picioarele lui sau, după cum se spune, să-i țină scara de șa și frîul calului atunci când încalecă, și cu atît mai puțin să-l ridice [pe papă] în slăvi și să-i jure credincioasă obediență, așa cum cu nerușinare obișnuiesc papii să ceară, de parcă ar avea un drept pentru aceasta. Există capitolul Solite(70), în care puterea papei este ridicată peste cea a împăratului, dar acesta nu valorează nici o para chioară, și nici toți cei care se bazează pe el sau le este frică de el, tocmai pentru că el nu face altceva decît să silească sfîntul Cuvînt al lui Dumnezeu, abătîndu-l de la o bună înțelegere înspre propriile lor visuri, așa cum am arătat în latinește(71). O asemenea purtare[năzuind] spre belșug fără margini, nespus de semeață și mai mult decât nelegiuită a papei a fost născocită de Diavolul, pentru ca prin mijlocirea ei să-l introducă cu timpul pe Antihrist și să-l ridice pe papă deasupra lui Dumnezeu, așa precum mulți fac acum și au făcut și înainte. Papa nu este îndrituit să se ridice deasupra puterii lumești decât în chestiuni ecleziastice, cum ar fi propovăduirea și iertarea de păcate. In celelalte privințe el trebuie să se afle dedesubt, cum ne învață Pavel(Rom. 13 și 1 Pet.2)(72),după cum am arătat mai sus. El nu este un vicar al lui Hristos în cer, ci doar un trecător reprezentant al lui Hristos pe pământ, căci Hristos din cer, în ipostaza Sa domnitoare, nu poate avea vicari, ci stă, vede, face, știe și dispune de toate. Dar El are nevoie de papă în forma Sa slujitoare, ca atunci când a venit pe pămînt cu lucrări, propovăduiri, patimi și moarte. Dar ei [de la Roma] întorc treburile pe dos, îi iau lui Hristos ipostaza cerească și domnitoare și i-o dau papei, uitînd cu totul de forma sa slujitoare. Este limpede că e vorba de Antihrist, căci lucrarea se cheamă “Antihrist”(73), deoarece întreaga sa ființă, lucrare și purtare este împotriva lui Hristos și doar pentru a face praf și a nimici ființa și lucrarea lui Hristos. Este, de asemenea, de rîs și o copilărie că papa se fălește, din pricina unui asemenea motiv, care este orbit și întors pe dos, în decretul său Pastoralis(74), că el este moștenitorul natural al imperiului, cu toate că este celibatar.Cine i l-a dat? Oare i l-a dat ? Oare i l-a dat Hristos, atunci când spune: Prinții păgânilor să fie stăpâni, dar voi nu? Oare să-l fi moștenit de la Sfîntul Petru? Pe mine mă scîrbește că trebuie să citim și să învățăm din dreptul canonic asemenea minciuni nerușinate, grosolane și nebunești, ba chiar să le ținem drept învățătură creștinească, deși nu sînt decît niște minciuni drăcești. Cam de același fel este și nemaiauzita minciună De donatione Constantini!(75). Cred că este vorba de o pedeapsă anume a lui Dumnezeu că atîta lume cu scaun la cap s-a lăsat prostită și a preluat o asemenea minciună, măcar că era atît de grosolană și rău întocmită, încît îmi vine să cred că un țăran beat ar fi mințit mai convingător și mai isteț. Cum, oare, să se potrivească cu un imperiu propovăduirea, rugăciunea, studiul și grija pentru cei săraci, treburi care revin în cel mai adevărat mod al papei, fiind hotărâte de Hristos cu cea mai mare seriozitate, mai ales că El a interzis să poarte îmbrăcăminte sau bani cel care ajunge să ocupe o asemenea demnitate, el trebuind să domnească peste o singură casă. Iar papa vrea să conducă imperiul, rămînînd totuși papă. [Toate] acestea au fost născocite de lingăi, cărora le-ar plăcea să devină, în numele papei, stăpîni ai lumii și să ridice din nou Imperiul Roman, prin papă și în numele lui Hristos, acolo unde a fost cîndva…” (pag.293-295)
***** _(70) Al șaselea capitol al celui de-al treizeci și treilea titlu din prima carte a decretelor Papei Grigore al IX-lea. _(71) Este vorba despre scrierea Resolutio Lutheriana super propositione XII de potestate papae [Rezoluția luterană în legătură cu înștiințarea 13 despre puterea papei],1520. _(72) Referirea la Sfîntul Petru aparține originalului. _(73) Este vorba de scrierea lui Luther Wider die Bulle des Endchrist [Împotriva bulei Antihristului]. _(74) Al doilea capitol în cel de-al unsprezecelea titlu din a doua carte a decretelor Papei Clement al V-lea. _(75) Așa-zisa donație a împăratului Constantin I către Papa Silvestru I. Lorenzo Valla a dovedit deja la 1440 că este vorba de un fals. Ulrich von Hutten a reeditat scrierea lui Valla în 1520.
(Colecția Reforma; Martin Luther * Scrieri * volumul 1 Editura Logos, Cluj-Napoca, 2003.)