IMG_9662

Am primit ieri prin email apelul unui grup de lideri evanghelici care se raliază în spatele candidatului independent la alegerile europarlamentare: Peter Costea.

Candidatul nostru independent pare să considere că politica europeană este în deficit fiindcă bătrânul continent nu a importat încă din SUA dezbaterile politico-religioase despre avort, homosexualitate și pedeapsa capitală.

Uitându-mă peste oferta politică a momentului îmi dau seama că probabil Peter Costea e singurul „produs” pasabil, deși termenii belicoși în care este prezentat („noi suntem contra”) mă face să mă întreb cât e de prudent să amestecăm Evanghelia cu politica. N-ar fi oare mai înțelept ca Peter Costea, în loc să se învăluie în faldurile Bibliei, să spună: „Domnilor, eu am un program politic (nu religios!) bazat pe protejarea familiei, interzicerea avorturilor etc. etc.”. Aș fi mai fericit cu o astfel de abordare decât cu una care spune: „programul meu politic este Evanghelia”.

Exercițiul politic într-o Europă pluralistă e necesarmente bazat pe compromis. Când trimiți în parlamentul european un om cu convingeri evanghelice (deci conservatoare și nonnegociabile), îl pui în mod automat în conflict politic cu ceilalți centri ideologici și politici din acest for. Iar rezultatul este transformarea Evangheliei în ideologie politică de o anumită coloratură. Mesajul Evangheliei devine unul de tip reducționist: „noi suntem contra X, Y și Z”. Creștinismul evanghelic însuși îmbracă haina unei simple ideologii politice. „Noi suntem creștini evanghelici. Mesajul nostru politic se reduce la câteva idei centrale, dintre care niciuna nu se regăsește efectiv în Evanghelie”. Nu se regăsește și de aceea trebuie proptit cu principii de teocrație veterotestamentară. (Un susținător al lui P. Costea mă trimitea nonșalant la programul de reformă religioasă a regelui Iosia, din VT, ca și când distanța dintre Israelul veterotestamentar și Europa noastră e un pârleaz pe care îl sari cu efort hermeneutic minim).

Cei care îl susțin pe candidatul Peter Costea sunt într-un soi de paradox: Hristos a adus mesajul său în mijlocul unei societăți care l-a respins în mod covârșitor. Mișcarea lui nu a fost una de activism socio-politic, de lobby sau mobilizare civică, ci una de factură eshatologică, animată de convingeri care neagă în mod radical ideologia și valorile acelei epoci. Etica lui Hristos nu este una de „instalare” în lume și de „hârâială” legislativă cu forurile romane, un soi de război al nervilor pe teren birocratic, ci una de „provizorat”, în așteptarea momentului în care Dumnezeu trage cortina peste ultimul act al istoriei lumii.

Ieșită din matricea ei iudaică, în universul greco-roman, mesajul cristic a fost tradus/transpus în categorii inteligibile pentru păgânul de rând de către apostolul Pavel. Dar și în acest caz avem de-a face cu o mișcare marginală, minoritară, în mijlocul unei societăți fie indiferente, fie ostile, fie de-a dreptul represive. Apostolul Pavel este și el ancorat eshatologic. Numai că valorile societății înconjurătoare nu sunt negate fundamental, ci iluminate și transfigurate în așteptarea marii înnoiri a întregii creații.

Fără să fi făcut o analiză temeinică a subiectului, aș spune că nici apostolul Pavel nu ne dă suficiente elemente de „teologie politică” pentru uzul demnitarilor dintr-o Europă cosmopolită, din simplul motiv că nu avem în NT niciun creștin care să se afle în poziția de guvernant. Întâlnim câte un centurion evlavios, câte un temnicer care se convertește. Peștii mari (Irozii, Felix, Festus, Cezarul) rămân „intractabili”. Când ajungi la cartea Apocalipsei descoperi că ideologie imperială este negată în mod virulent: potrivit acestei cărți creștinii nu au a aștepta nimic bun de la veacul prezent. Cezarul cu toți ciracii lui sunt damnați fără drept de apel.

În concluzie: ca evanghelici care vrem să propulsăm în „dregătorii” un om cu valori biblice ne aflăm fără suport neotestamentar, fiindcă NT provine dintr-un context social și politic diferit de cel în care ne aflăm noi.

Aș mai adăuga un fapt: după fracturarea Europei adusă de Reformă au trecut peste bătrânul continent conflicte importante cu substrat religios: războaiele între principii luterani și împăratul Carol V, în Franța conflictele sângeroase între catolici și hughenoți, în Anglia războiul civil din timpul lui Cromwell (un om temător de Dumnezeu, if ever there was one, dar nu suficient de temător încât să nu taie capul nesuferitului rege Carol I).

Abia în urma acestor puternice frământări religioase s-a pus în Europa în mod serios problema toleranței religioase și problema „păcii religiilor (creștine)”. Ca minoritari religioși într-o Europă dominată de catolicism și de ortodoxie, suntem, fie că ne place, fie că nu ne place, beneficiari ai Iluminismului care a limitat poziția de monopol a Bisericii catolice și a creat un spațiu de respirație pentru grupările religioase marginale.

Peter Costea vrea o Europă creștină. Nu ne spune în ce fel creștină. Creștină ca în antichitatea târzie (Constantin)? ca în Evul Mediu (apogeul papalității)? Creștină ca în perioada Reformei? Creștină ca în perioada conflictelor religioase? Probabil prin „creștină” înțelege „evanghelică”. Ceea ce pare cam lipsit de pragmatism pentru un personaj cu doctorat în diplomație și care ne cere să-i dăm mandat de reprezentare într-un for care prin definiție e marcat de pluralism, dezbateri, negocieri, controverse, polarizări etc.

Comunitatea evanghelică din România ar fi mai consecventă cu sine dacă nu ar pierde orientarea eshatologică (de tip paulin, nu isteric-dispensaționalist!) care să o ajute să nu mai trăiască lipită de suprafața lumii. Liberă de bulboana politicului, ar fi, îndrăznesc să cred, mai liberă să slujească efectiv Împărăției lui Dumnezeu cu mijloacele Duhului.

Evident, un europarlamentar creștin în plus nu strică. Dar să nu-l confundăm cu Mesia și, mai ales, să nu reducem Evanghelia la activism politic. Avem nevoie nu de mai multă mobilizare (prin care ne încurcăm în ițele combinațiilor politice specifice momentului), ci de mai mult Duh. Duh care să înnoiască societatea în toate aspectele ei.