Prima parte a acestui material despre aşa-numita versiune Fidela, AICI.

Învăţaţi limbile biblice cu KJV!

Acurateţea textului rezultat a fost măsurată luând ca etalon KJV (textul din 1769). Zice prefaţa: „VJK este de o deosebită importanţă în înţelegerea textelor ebraice şi greceşti”. Parol?! Dacă vrei să înţelegi mai bine limba greacă a NT, citeşte KJV! Pentru a aprofunda ebraica VT, citeşte tot KJV! Nu m-ar surprinde să aflu că autorul recomandă KJV şi pentru învăţarea limbilor aramaică, latină, coptă etc., fiindcă aparent KJV este metoda garantată de a învăţa diverse limbi vechi.

Cum să ocoleşti inocolibilul

Traducătorii susţin că au încercat să ocolească „practica echivalenţei dinamice”. Nu ştim dacă au reuşit asta, dar cert este că au ocolit sistematic coerenţa şi claritatea sau proprietatea termenilor: „Am încercat să ocolim practica echivalenţei dinamice, care este de prea multe ori, ceea ce traducătorul doreşte să spună.” Concluzia? Care este!

Şvaiţer hermeneutic

„Pentru că această traducere este una literală, vei observa unele exprimări sau fraze mai neobişnuite.” Prefaţa, de bună seamă, este doar aperitivul, menit să ne familiarizeze cu stilistica „neobişnuită” (ce eufemism!) a textului biblic. Autorul insistă că pentru a avea „fiecare cuvânt” al lui Dumnezeu trebuie să traducem literal din limbile biblice. El nu se întreabă dacă unui grec i se încreţesc urechile când aude textul original, aşa cum ni se încreţesc nouă, când citim traducerea FIDELA. Presupoziţia hermeneutică din spatele acestei declaraţii este găunoasă. Pretinzând că valorifică litera, curajosul revizor ucide spiritul textului, fiindcă înţelesul unui text nu se regăseşte strict la nivelul cuvântului, ci la mai multe niveluri: sintagmă, propoziţie, frază, pericopă, capitol, secţiune de carte, corpus de cărţi, Testament, Scriptură. Dacă ne ridicăm şi mai mult deasupra textului, îl putem vedea din satelit, adică în lumina istoriei interpretării. Dimpotrivă, Brian Nibbe & co. refuză să privească Biblia altfel decât prin propriul microscop hermeneutic, care vede doar „one word at a time”.

Uite literalismul, nu e!

E clar pentru toată lumea că metoda literală în sens strict este sortită eşecului. Adică e suficient să încerci să o aplici ca să-ţi dai seama că de fapt ajungi la non-sensuri. De acest aspect îşi dă seama şi revizorul, fiindcă recunoaşte că uneori a „combinat mai multe cuvine din greacă într-un singur cuvânt în româneşte”. Să-mi fie cu iertare, dar nu asta ne-a fost înţelegerea. Cum rămâne cu „fiecare cuvânt al lui Dumnezeu”? Uneori, citim în prefaţă, a fost necesară explicarea unui cuvânt grecesc prin mai multe cuvinte în româneşte! Se dovedeşte astfel că de „practica dinamică” nu scapă nici măcar cei mai înfocaţi adepţi ai literalismului.

Noi şi cumplite revelaţii (lingvistice)

Numele unor cărţi din NT au fost schimbate. De pildă, Titus, „pentru a urma reproducerea fidelă a numelui din limba greacă”. Cu precizarea că numele în limba greacă este Titos, nu Titus. De aici se poate vedea clar câtă greacă ştiu membrii echipei de traducători! Autorul prefeţei mai scrie că toate celelalte traduceri în româneşte ale Scripturii folosesc termenul „Apocalipsa” pentru ultima carte a NT, el propunând în schimb „Revelaţia”. Autorul sigur nu este prea bine informat, fiindcă „Revelaţia” apare şi în NT 2000, revizuit de Iosif Ţon. Cât despre motivul schimbării, el este penibil. S-a renunţat la „Apocalipsă” din cauza definiţiei pe care o dă DEX-ul acestui termen! Dar ţineţi-vă bine, urmează schimbări şi mai spectaculoase: Ioan Botezătorul a devenit Ioan Baptist! E clar, de-acum Marius Cruceru va trebui să renunţe la personajul Nelu Baptistu’, ca să nu fie acuzat că ia în deşert numele Înaintemergătorului!

Ce să mai spui când citeşti acest text justificativ? Le răspunzi membrilor echipei de revizuire cu un verset din Romani 10:2, neapărat în versiunea FIDELA: „Au zel pentru Dumnezeu, dar nu conform cunoaşterii”.

Reacţii evanghelice la această versiune puteţi citi AICI şi AICI.