Am început de curând să audiez un curs audio despre inchiziţie. Ceea ce poate multă lume nu ştie este că numele temutei inchiziţii vine de la latinescul inquisitio, care înseamnă „cercetare”, „investigare”, „examinare”. Inchiziţia le oferea oamenilor şansa de a avea parte de un proces în care se puteau apăra.
În sens etimologic, aş spune că nici Cultul Baptist şi nici AGA RVE n-au fost suficient de inchizitoriali cu Iosif Ţon. Inchizitoriali au fost prezbiterienii din ani ’70 de care vorbeam recent într-o postare.
Prietenul meu Marius Cruceru crede că reacţiile blogosferei la acţiunea AGA RVE au fost exagerate. Am fost unul dintre cei care s-a „inflamat” faţă de decizia AGA RVE. Rămân la aceeaşi opinie şi adaug următoarele:
- Nu ştiu ca RVE sau AGA RVE să fi redactat de la bun început o politică editorială sau o cartă a instituţiei în care se stipulează care sunt limitele doctrinare între care se poartă discuţiile. În vară am fost invitat la RVE Bucureşti şi am vorbit despre o carte a anglicanului C.S. Lewis şi despre o carte a luteranului Dietrich Bonhoeffer. C.S. Lewis sau Bonhoeffer n-au fost baptişti, creştini după evanghelie sau penticostali. Trebuie deci puşi la index, fiindcă teologia lor nu cadrează perfect cu ce spune establishmentu-ul reprezentat de AGA RVE? Dacă RVE ar fi avut o cartă la care să ne raportăm, aş fi spus: poftim, Iosif Ţon nu mai cadrează cu principiile respective, nu va mai apărea pe unde.
- Bun, admit că nu ai un document la mână. Dar măcar explici atitudinea printr-un document public. Poate că AGA RVE, vrând să fie neprihănită ca dreptul Iosif, s-a gândit să-l mazilească pe Iosif Ţon pe ascuns. Numai că în acest caz menajamentele sunt inutile. Afacerea vuieşte în blogosferă şi pe internet de prea mult timp ca să ne mai prefacem că nu ştim nimic.
- Marius Cruceru spune că nu e Iosif Ţon primul pus la index la RVE. Cu atât mai rău. Înseamnă că problema e de fapt mult mai gravă şi abia în cazul Iosif Ţon a ieşit la lumină. Nu te poţi scuza spunând: „Nu e nimic că băiatul primarului a fost bătut la şcoală. Avem câte două-trei cazuri de băieţi bătuţi în fiecare zi”. Cred că astfel de scoateri din grilă, în lipsa unor explicaţii clare, sunt abuzive şi trebuie semnalate ca atare.
- „Radioul are o identitate confesională şi teologică clară”. Cât e de clară dacă nu există o mărturisire de credinţă care să-i adune pe oameni în jurul ei? Ca membru al bordului organizaţiei Wycliffe România, ştiu că organizaţia are un crez, un statut, nişte valori, o viziune etc. Orice organizaţie parabisericească interconfesională are nevoie de aceste documente prin raportare la care se iau decizii de excludere etc. N-am văzut asta la RVE. Poate există şi nu sunt afişate. Ar fi bine să fie, pentru că mai multă transparenţă în relaţia cu publicul RVE nu strică.
- Ideea că publicul RVE ar putea deveni confuz fiindcă îl ascultă pe Iosif Ţon predicând la radio e naivă. Cunosc zeci de evanghelici (membri într-unul din cele trei culte evanghelice) care ascultă cu mult interes Radio Vocea Speranţei (post adventist). Tatăl meu ascultă şi Vocea Speranţei şi Trinitas, dar nu s-a mişcat un milimetru de pe poziţia lui teologică. Ca alte sute şi mii de oameni care ascultă RVE, are propria grilă de interpretare şi „negociază” înţelesul celor transmise la radio. Orice predicator cu experienţă (mai multă decât am eu) ştie că predicile nu funcţionează pe principiul „glonţului magic”. Dacă până şi oamenii fără internet au realizat că Iosif Ţon „nu mai este la fel cum era şi nu mai învaţă ce învăţa”, înseamnă că ascultătorii RVE sunt mai deştepţi decât s-ar crede.
- Marius Cruceru invocă scrisoarea deschisă a pastorului baptist Adrian Mihai Mateaş de la Bratca în chip de argument că poate decizia AGA RVE nu e chiar atât de discreţionară. Am citit (deocamdată) scrisoarea în diagonală şi, ca regina Victoria, n-am putut spune la final decât „We are not amused”. Cum să te amuzi, când citeşti afirmaţii de genul:
Miscarea carismatica este o erezie în cadrul crestinismului si baptistii adevarati nu doresc sa fie asociati cu asa ceva, ci dimpotriva trebuie sa demaste si sa arate conceptia gresita si abatuta de la Biblie a acestei miscari.
Cea mai activa si masiva erezie, în crestinism, din timpurile actuale, este „Miscarea carismatica”.
Asa ca penticostalii de rând, participa benevol la o manifestare de psihoza colectiva si încearca sa fie si ei buni crestini, dupa cum se pricep mai bine. Însa pionierii lor si incepatorii acestei miscari au fost stapâniti de un duh strain de Dumnezeu, când au introdus o erezie perfida în crestinism si au dezbinat bisericile lui Cristos.
Dacă nu cumva, cu umorul lui hâtru, pastorul Mateaş a făcut din întreaga scrisoare de 12 pagini o uriaşă glumă!
Asupra scrisorii pastorului Mateaş sper să pot reveni într-una din zilele următoare.
31 decembrie 2010 at 5:34 pm
draga Emanuel,
1. o asemenea politică există. Ea este pusă şi în scris, dar în orice instituţie există documente interne şi documente publice.
2. în fiecare comitet local radio sînt chestiuni pe care le agreem şi anume chestiuni la care agreem să nu agreem.
3. opiniile pastorului Mateaş sînt opiniile pastorului Mateaş. Poate că sînt afirmaţii care pot răni penticostali, aşa cum în tot acest răzbel au fost afirmaţii care au rănit în baptişti. Îmi pare rău că mergi în continuare pe linia acestui pseudo-conflict, penticostalo-baptist sau invers, cum vrei. Tocmai de aceea am făcut această introducere scrisorii cu pricina. Este o falsă pistă.
Între altele, îţi doresc An Nou cu totul nou!
31 decembrie 2010 at 5:54 pm
Fr. Marius,
1. Faptul că se iau decizii care nu sunt explicate şi justificate cu documente (interne sau externe) este simptomul unei stări anormale, indiferent despre ce instituţii vorbim. Avem pretenţia ca organismele politice să dea socoteală pentru ce fac, dar nu vrem să aplicăm aceleaşi principii în biserici sau în organizaţiile parabisericeşti. E o stare de fapt pe care o găsesc cu totul regretabilă. O declaraţie de credinţă şi nişte „core values” afişate pe site-ul RVE nu aveau cum să afecteze imaginea RVE. Un comunicat de presă elegant ar fi salvat situaţia. Iosif Ţon, oricât n-aş fi de-acord cu el în unele privinţe, nu e totuşi cineva pe care să-l bagi sub preş.
2. Nu e rău că sunt lucruri asupra cărora comitetele de radio convin să le lase nerezolvate. Dar dacă eu aud că dvs. aţi fost pus la index, automat mă întreb ce e în neregulă. E mai bine să existe o suspiciune decât o lămurire a situaţiei?
3. Da, opiniile pastorului Mateaş sunt opiniile lui. Dar înţeleg că ele au fost aduse în postarea dvs. ca un argument care cântăreşte, nu? Pastorul Mateaş nu are tactul pastoral pe care cred că ar trebui să-l aibă un pastor. Aducerea în discuţie a scrisorii lui va inflama şi mai mult această discuţie. Consider că e o datorie să iau poziţie faţă de acest text, fiindcă autorul ei nu operează cu suficiente nuanţe când discută fenomenul penticostal sau cel carismatic.
Mulţumesc de urare. Un An Bun să avem toţi! 🙂
1 ianuarie 2011 at 6:45 pm
De ce nu faceti publica ” politica ” despre care vorbiti? Nu de alta…dar cei care in fapt sustin RVE …sunt zeci si sute de credinciosi baptisti, penticostali, cestini dupa evanghelie, ostasi, carismatici chiar…NU …cele trei culte denumite ca ” actionari”. Cred ca cei ce asculta sis sutin acest radio merita mai mult respect! De ce nu includeti in scrisorile periodice ce sunt trimise ” sponsorilor si celor ce contribuie la sustinerea RVE”…si un extras din politica despre care vorbiti. Sa stim si noi …merita sau nu sa mai investim intr-o asemenea politica!
31 decembrie 2010 at 5:42 pm
[…] De ce cred că nici Cultul Baptist, nici AGA RVE n-au fost suficient de „inchizitoriali” cu Iosi…. […]
31 decembrie 2010 at 5:44 pm
deplang si eu modul prostesc in care reactioneaza acest pastor baptist care „munceste cu mainile” ca sa citez din descrierea facuta de Marius Cruceru. desi sunt un baptist convins, declar ca sunt impotriva consideratiilor lipsite de intelepciune facute de Mateas. se pare ca unii ar vrea ca in acest razboi al orgoliilor sa fie inrolati cati mai multi, iar daca vor fi si „victime colaterale” pagaba`n ciuperci! sa le iasa lor pasentele!
1 ianuarie 2011 at 12:54 pm
… sau sa le iasa (rasara) panselutele in locul ciupercilor??? 🙂
2 ianuarie 2011 at 8:37 pm
pe unde trec dumnealor se ofilesc toate florile. mai degraba raman maracini…
31 decembrie 2010 at 6:11 pm
Am citit si eu articolul lui Mateas de Bratca si m-am infiorat. Individul este ori brainwashed complet ori radicalizat ireparabil. Eu inteleg ca o scoala te marcheaza dar presupun ca intr-un sens pozitiv insa domnul respectiv inspira teama si daca reprezinta in vreun fel pozitia scolii oradene avem de-a face cu o fabrica de roboti devotati unui LIDER MAXIMO. Vai de noi astia micii daca ajungem sa fim pastoriti de niste mutanti teleghidati cu inclinatii de Terminatori.
1 ianuarie 2011 at 10:15 am
Desi citatul e dintr-un articol de business, mi se pare potrivit…
„I’ve always felt that quite clearly the good Lord loves diversity,” Drucker said. „He created 2,500 species of flies. If he had been like some theologians I know, there would have been only one right species of fly.”
31 decembrie 2010 at 8:44 pm
aoleo! nah ca a zis-o cineva si cu voce tare. : ))
31 decembrie 2010 at 8:49 pm
Măi, eu nu înțeleg ce tot o dați intr-una cu El Lider Maximo, evident Paul Negruț, Păi, eu n-am voie să-mi placă de el, de predicile lui și de modul în care vede viața creștină? Vouă vă place de Țon – foarte bine. Tot tămbălăul ăsta se învârte în jurul unor declarații de-ale lui Țon care, după părerea mea, promovează învățături penticostale (e deja desuet argumentul meu, dar mă țin de el: Țon crede în botezul cu Duhul Sfânt după convertire). Asta e dogmatică penticostală, ne place, nu ne place, deși unii încearcă s-o împingă în tabăra carismaților, deoarece, în acest fel, i-ar putea cuprinde aici și pe carismaticii ce se cred baptiști. Cam atât. E normal, după mintea mea, să se lămurească situația lui Țon. Dacă e baptist – bine, dacă e penticostal, și mai bine, doar să se termine odată circul ăsta că mie mi se face lehamite. Până acolo însă An Nou Fericit tuturor!
1 ianuarie 2011 at 12:58 pm
Deci: daca fr. Ton oscileaza intre baptisti si penticostali iar acestia fac parte din Alianta Evanghelica si el se incadreaza in aceasta. De ce a fost mazilit de baptistii si penticostalii de la RVE?
1 ianuarie 2011 at 3:16 pm
Pentru ca profeseaza o teologie penticostala de pe pozitii baptiste, iar cei de la RVE tocmai asta au cerut: clarificarea situatiei, dupa care Ton isi poate reintra in drepturi la RVE.
1 ianuarie 2011 at 6:40 pm
Dar de ce ar nevoie de o asemena clarificare…cand de fapt nu avem de-a face cu o invataura straina(cel putin bisericii penticostale)? La ce ajuta o asemenea claridicare? ce zideste o asemenea clarificare? Sa fim seriosi…aici nu-i vorba de clarificare…ci de ” mazilire”!
1 ianuarie 2011 at 1:21 am
[…] 27. Obama la sfârşit de an (lascaupetru) 33. Ce ne facem cu renegații? (drezina) 36. De ce cred că nici Cultul Baptist, nici AGA RVE n-au fost suficient de „inchizitoriali” cu Iosi… (vaisamar) 55. Poate fi sărutul considerat adulter? (crestintotal.ro) 63. Soluţia finală în […]
1 ianuarie 2011 at 2:43 am
Iata ca a iesit in eter si teologia populara, cea care va salva acest conflict de derizoriul argumentarilor pe texte biblice, Marturisiri de Credinta si statute. Daca fr. Mateas ar fi venit mai repede cu acest text s-ar fi salvat o groaza de vreme in care s-a ascuns evidenta pe care Marius Cruceru inca se incapataneaza sa nu o recunoasca: dincolo de Strajeri, de Ton si de Consiliul Uniunii, de ambitiile acestora, mocnesc polite vechi pe care baptistii inca nu le-au platit penticostalilor … cum spunea fratele Mateas, inca de pe cand s-au infipt si ei in solul arid dpdv evanghelic al patriei noastre …
1 ianuarie 2011 at 5:55 am
Lamuriti-ma si pe mine. Daca Iosif Ton nu mai e Baptist, dar este Penticostal, ce are chestia asta cu RVE care intruneste evanghelici? Sau Ton nu mai este evanghelic? Cum definiti un evanghelic?
1 ianuarie 2011 at 8:56 am
După opinia AGA RVE, Iosif Ţon nu mai este evanghelic. Dacă îl întrebăm pe Iosif Ţon, cred că se va declara evanghelic. Vă pot trimite la o definiţie clasică, via Bebbington:
.
Bebbington identifies four main qualities which are to be used in defining evangelical convictions and attitudes:
biblicism, a particular regard for the Bible (e.g. all spiritual truth is to be found in its pages)
crucicentrism, a focus on the atoning work of Christ on the cross
conversionism, the belief that human beings need to be converted
activism, the belief that the gospel needs to be expressed in effort
(Sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/David_Bebbington)
2 ianuarie 2011 at 6:33 pm
Poate AGA RVE sa indice in care din aceste puncte este Iosif Ton eretic? Nu de alta, dar chiar si intre baptisti si penticostali sunt diferente intre ceea ce inteleg cu privire la punctele mentionate. Luati doar ineranta . . . si am starnit un foc fara solutie.
2 ianuarie 2011 at 9:01 pm
Nu cred că poate. Cred că decizia se bazează pe o „tehnicalitate” (găunoasă, în opinia mea). Dacă I.Ţ. nu mai e membru în niciun cult evanghelic, atunci nu-l mai difuzăm. Dar dacă procedăm aşa, niciun alt vorbitor care nu face parte din Alianţă n-ar mai trebui să predice. Ceea ce nu se aplică.
.
Nu cred că asupra ineranţei există divergenţe. De unde aveţi informaţiile?
1 ianuarie 2011 at 11:42 am
[…] Evanghelia Domnului Isus (lascaupetru) 17. Sondaj – decizia AGA (rascumparareamemoriei) 21. De ce cred că nici Cultul Baptist, nici AGA RVE n-au fost suficient de „inchizitoriali” cu Iosi… (vaisamar) 23. UrĂri De Anul Nou (pucheadorel) 26. 2010 – Un an Fierbinte: Iosif Țon Și […]
1 ianuarie 2011 at 2:50 pm
Dacă acea politică a RVE există, dar este internă, deci ne-publică, iar acţiunea (cu impact public) de indexare a mesajelor lui IŢ s-a făcut în baza lor, înseamnă fie că nu există, de fapt (dar se invocă), fie sunt foarte suspect formulate, de vreme ce nu pot fi făcute publice sub nici o formă. Care ar fi motivul pentru care ele sunt ţinute sub regimul de „intern”?
Într-o şcoală, ROI (regulamentul de ordine interioară) trebuie cunoscut de angajaţi pentru a şti cum să se comporte şi cum să acţioneze în interiorul instituţiei. Deci se justifică denumirea de „interioară”. Are efect în interior, nu se referă la acţiunea cadrelor didactice în afara instituţiei, acela ar fi statutul cadrului didactic, care e public, poate fi accesat oricând şi pe internet. Deci nu înţeleg ce îmi scapă…
1 ianuarie 2011 at 8:22 pm
Gases curos sa publici o scrisoare si apoi sa te scuzi cu e parerea lui….
2 ianuarie 2011 at 9:17 am
[…] De ce cred că nici Cultul Baptist, nici AGA RVE n-au fost suficient de „inchizitoriali” cu Iosi… from Vaisamar by Vaisamar […]
2 ianuarie 2011 at 12:11 pm
[…] la badea Scîrţan, care altoia într-o scrisoare deschisă trandafirii cu toporul, pînă la acribia posacă a celui ce pictează chipul veacului pe bobul de orez, după care-l mănîncă în pilaful […]
3 ianuarie 2011 at 9:33 pm
Astazi ne amintim de cel care a fost Pastor, Poet, Lider, Frate, Erou Crestin Petru Dugulescu. Intr-o zi ca astazi, acum trei ani, a plecat de aici de pe pamant…. a plecat stralucind, dupa cum isi dorea: „Si as mai vrea sa fiu ceva, O Raza Lucitoare…..sa duc lumina undeva, sa incalzesc pe cineva….. si sa ma-ntorc in Soare!” Acolo s-a intors.
A lasat aici pe pamant familia, care ii continua Viziunea si Lucrarea, prietenii care il asteapta parca sa revina din calatorie….fratii care ii recita si asculta cu drag poeziile, pe cei care l-au iubit, care isi amintesc de rasul lui sincer…pe cai care nu l-au inteles…. si ar vrea sa il mai aiba aproape acum cand il inteleg. La Revedere in ceruri Frate Petrica!
9 ianuarie 2011 at 11:23 pm
Intr-adevar, la Cluj nu il mai auzim pe fr. Ton la RVE. Si-a schimbat pozitia…etc.
Printre altele, auzim o piesa compusa/interpretata de Ray Boltz. Acesta si-a schimbat (dezvaluit) cu ceva ani in urma..orientarea sexuala.. oare putem compara situatiile? Cu pastorii stim ce se intampla, dar cu cantaretii care-si ”pierd” credinta ce facem?
9 ianuarie 2011 at 11:25 pm
Se mai aud şi acum piese de Ray Bolz la RVE? Mă miră…
9 ianuarie 2011 at 11:29 pm
Ray Boltz nu a calcat pe bataturi conducerea Cultului Baptist din Romania, nu-i asa?
9 ianuarie 2011 at 11:28 pm
well..astazi l-am auzit
9 ianuarie 2011 at 11:37 pm
Poate că la RVE n-a ajuns încă vestea cu reorientarea sa…
2 februarie 2014 at 6:10 pm
[…] fi de menţionat şi comentariile lui Emanuel Conţac, din care citez […]