Lucrând la traducerea cap. 10 din Evrei, am găsit un exemplu interesant de „condiţionare” teologică, de factură ecleziologică.

Textul grec spune

μὴ ἐγκαταλείποντες τὴν πισυναγωγν ἑαυτῶν, καθὼς ἔθος τισίν, ἀλλὰ παρακαλοῦντες, καὶ τοσούτῳ μᾶλλον ὅσῳ βλέπετε ἐγγίζουσαν τὴν ἡμέραν (Heb 10:25)

adică

„Fără a neglija/abandona adunarea laolaltă, după cum este obiceiul unora, ci îndemnându-ne [unii pe alţii] şi aceasta cu atât mai mult cu cât vedeţi că se apropie Ziua”.

Versiunile vechi traduc relativ corect acest verset.

Iau câteva exemple:

Bib. 1914: Nepărăsind adunarea noastră, precum au unii obicei; ci îndemnând unul pre altul; şi cu atâta mai mult, cu cât vedeţi apropiindu-se ziua.

Gal. 1938: Fără să părăsim adunarea cea înde noi, precum le este obiceiul unora, ci îndemnători făcându-ne, cu atât mai mult cu cât vedeţi că ziua se apropie.

În NT. 1951, cel de care se plângea Galaction că a fost schingiuit în fel şi chip, acest verset a primit o altă tentă. Termenul episynagoge („adunare”) a fost tradus prin „Biserică”. Un fel subtil de a combate convertirile la alte denominaţiuni. „Nu părăsiţi adunarea” devine „Nu părăsiţi Biserica noastră [Ortodoxă Română]”. În lupta de două mii de ani a BOR cu „sectele”, acest verset poate fi foarte folositor. 🙂

Iată cum sună versetul în această versiune (NT. 1951), publicată în timpul vieţii lui Galaction, dar fără voia lui:

„Fără să părăsim Biserica noastră, precum le este obiceiul unora, ci îndemnători făcându-ne, cu atât mai mult, cu cât vedeţi că se apropie ziua aceea.”

Inutil să mai spun, dar spun totuşi, această traducere adusă din condei a supravieţuit până la adânci şi netulburate bătrâneţi, adică până astăzi. Am întâlnit-o în ediţia sinodală 2008.

Publicitate