S-a făcut lumină în problema copyrightului pentru Biblia Cornilescu. Procesul intentat de Liga Bibliei, declarat ca neîntemeiat, prin decizia Tribunalului București.

Sunt ani buni de zile de când îmi bat gura (aproape) degeaba în chestiunea drepturilor de autor pentru Biblia Cornilescu. Încă de când au început să se tulbure apele, cu voia unor români „de bine”, care s-au făcut că au uitat istoria Bibliei Cornilescu, am afirmat clar că drepturile de publicare a acestei versiuni aparțin Societății Biblice Britanice.

Câțiva români întreprinzători, pe care am avut ocazia să-i cunosc personal, au preferat să arunce la coș istoria și să târască în tribunal o organizație respectabilă, care, de la 1817 încoace, a jucat un rol foarte important în tipărirea și difuzarea Bibliei în spațiul românesc.

Procesele împotriva SBB (și implicit împotriva SBIR) au fost inițiate de două entități românești:

• Societatea Evanghelică Română, reprezentată de dl. avocat Daniel Cuculea
• Liga Bibliei România, reprezentată de dl. Timotei Mitrofan.

Avem în aceste două acțiuni la tribunal proba ingratitudinii de care este în stare firea valahă. Câtă vreme am avut nevoie de Biblii și nu eram în stare să le tipărim în condiții decente în România, ne-a prins minunat ajutorul din exterior. Când am început să facem ochi, din punct de vedere economic, nu doar că am exoflisit organizația care ne-a ajutat, dar am găsit de bine și să o chemăm în tribunal.

Judecată seculară și-au dorit valahii noștri, judecată au primit.

Ieri, Tribunalul București a pronunțat sentința în dosarul 22104/2013 prin care Liga Bibliei România chema la judecată mai multe organizații.

Pe scurt, ce încerca Liga Bibliei România era „lămurirea” situației în chestiunea copyrightului pentru Biblia Cornilescu. Pe de o parte, SER-ul domnului Cuculea a pretins o vreme că deține drepturile de publicare pentru Biblia Cornilescu. Pe de altă parte, celor de la Liga Bibliei România (și nu doar lor) le-ar fi prins tare bine ca versiunea Cornilescu să fie în domeniul public. De lămurit nu trebuia lămurit nimic, decât pentru cine n-a vrut să priceapă. Documentele din arhiva SBB au fost deja publicate între timp (vezi AICI) și nu lasă nicio umbră de îndoială pentru cine are ochi de văzut și urechi de auzit.

Din ce se poate vedea pe site-ul Tribunalului București (AICI), acțiunea Ligii Bibliei este neîntemeiată. Domnul Timotei Mitrofan a aflat astfel din gura justiției române ceea ce, în cuvinte mai simple, i-am comunicat eu însumi personal cu vreo doi ani în urmă.

În continuare puteți citi mai multe informații privind colaborarea dintre Cornilescu și Societatea Biblică Britanică. Mă simt dator să le public fiindcă în ultimii zece ani m-am ocupat de studierea celor trei versiuni care poartă numele lui Cornilescu. Precizez că activitatea mea de cercetare antedatează cu mulți ani disputele privitoare la copyright. Cunoșteam bine documentele din arhiva SBB (aflată la Universitatea din Cambridge) înainte să fiu contactat de către vreuna din părțile implicate în conflict.

Încă din 2009 am parcurs corespondența lui Cornilescu din arhiva SBB și am făcut fotocopii. În 2012 am fotografiat integral dosarele cu documente olografe și pot sprijini cu documente originale orice afirmație din actuala sinteză.

Potrivit Legii dreptului de autor (Legea nr. 8/1996), art. 4, „(1) se prezumă a fi autor, până la proba contrară, persoana sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima dată la cunoștința publică.”

Potrivit acestui articol, deținătorul dreptului de autor pentru prima Biblie Cornilescu (1921) este Dumitru Cornilescu însuși, fiindcă numele său este trecut pe prima pagină a acestei Biblii. În cazul ediției 1924 (tipărită cu mici modificări până în 1928), dreptul de autor revine Societății Biblice Britanice. Citez în continuare din art. 4 al Legii dreptului de autor, cu sublinieri care îmi aparțin: „(2) Când opera a fost adusă la cunoștința publică sub formă anonimă sau sub un pseudonim care nu permite identificarea autorului, dreptul de autor se exercită de persoana fizică sau juridică ce o face publică având consimțământul autorului, atât timp cât acesta nu își dezvăluie identitatea.”

Știm foarte bine că Biblia din 1924 a fost publicată fără includerea numelui traducătorului. Corespondența din arhiva SBB confirmă acest lucru. Aceasta înseamnă că SBB este persoana juridică ce a făcut publică traducerea Cornilescu în variantă revizuită. Ea a avut indubitabil consimțământul autorului, după cum rezultă din numeroasele scrisori păstrate în arhiva de la Cambridge.

Mai trebuie să ținem fapt și de următoarele aspecte:

(1) Cornilescu și prințesa Callimachi au făcut de la bun început eforturi în încercarea de a convinge SBB să preia noua traducere. Propunerea tipăririi Bibliei Cornilescu de către SBB a venit dinspre D. Cornilescu și Ralu Callimachi către SBB, nu invers. Avem aici primele indicii care exprimă o anumită intenționalitate. SBB a preluat traducerea după cercetări amănunțite.

(2) D. Cornilescu a avut câteva întâlniri cu reprezentanții SBB de la Londra. A discutat cu secretarul Robert Kilgour și a apărut în câteva rânduri în fața Comitetului (bordului) SBB pentru a explica felul în care a tradus.

(3) Cornilescu a fost dispus să-și revizuiască traducerea în conformitate cu regulile pentru traducători ale SBB. Versiunea inițială (1921) a fost considerată incompatibilă, din anumite puncte de vedere, cu standardele SBB. Lui Cornilescu i s-a cerut să elimine notele de subsol, să reducă intertitlurile (ele dispar complet începând cu Efeseni) și să restrângă formulele mult prea libere (parafrazele), ceea ce traducătorul a și făcut (în limita timpului disponibil).

(4) Cornilescu a fost plătit nu pentru cedarea copyrightului, ci pentru munca de corectură pe care a făcut-o, în perioada când pregătea colile pentru tipar. Cornilescu a cedat pro bono SBB dreptul de tipărire a Bibliei sale.

(5) Cornilescu a acceptat anumite soluții de traducere („neprihănire”) în ciuda faptului că avea altă părere despre felul în care trebuie tradus termenul grec dikaiosyne („dreptate”). Din scrisoarea datată 2 martie 1924 rezultă un fapt important: Cornilescu a știut că nu mai are ultimul cuvânt în materie de traducere. „Cred că din două cuvinte rele trebuie să-l alegem pe cel mai bun, nu pe cel mai rău. Am pus în același timp o notă de subsol – o singură dată – cu explicația și cu termenul propriu-zis. Am înțeles noaptea trecută că [parafraza] va fi scoasă, așa că am decis înaintea dvs. și mă bucur că am fost de acord fără să știu decizia. Oricum, Societatea va avea o anumită responsabilitate pentru această schimbare. Așadar, jalea mea este alinată un pic la gândul că am fost silit să fac schimbarea și slavă Domnului că nu a fost făcută în cel mai rău mod, ci prin folosirea acelui cuvânt care este mai acceptabil decât celălalt.”

În termeni juridici, aceasta înseamnă că el a cedat drepturile sale către SBB, care a avut ultimul cuvânt în materie editorială.

(6) Laboriosul proces de pregătire pentru tipar a textului presupunea aprobarea de către Robert Kilgour a fiecărei tranșe. Cornilescu trimitea zilnic la Londra colile corectate, iar acestea erau trimise mai departe tipografiei (în Germania) de către secretarul responsabil cu traducerile. Acest fapt dovedește în mod suplimentar că D. Cornilescu nu mai dispunea de propriul text.

(7) În arhivă există cel puțin o scrisoare conform căreia în anii ‘30 o organizație misionară a tipărit o porțiune din Biblia lui Cornilescu, fără permisiune. Respectivei organizații i s-a atras atenția că tipărirea s-a realizat fără permisiune.

(8) În anii ‘30 și ‘40, Societatea Biblică Americană nu tipărea Biblii Cornilescu pentru românii din America, ci le importa de la „sora ei mai mare” (Societatea Biblică Britanică). Noțiunea de copyright exista la vremea respectivă și era cunoscută.

(9) SBB nu încheia contracte de cedare de copyright cu traducătorii. Simpla înțelegere verbală, urmată de publicarea textului tradus, ținea locul contractelor așa cum le știm noi. În spațiul anglo-saxon se folosea ceea ce numim gentlemen’s agreement, înțelegere a cărei forță era mult mai mare decât un simplu contract.

(10) În anii ’80, mai exact, în timpul mandatului Hușanu-Talpoș (1984-1988), Biblia Cornilescu s-a tipărit în țară, în tipografia Institutului Biblic Ortodox. Pentru a pregăti această acțiune, reprezentanți ai Cultului Baptist s-au deplasat la Londra și au cerut permisiunea de tipărire și plăcile pentru Biblie. Această deplasare este dovada că românii cunoșteau și respectau noțiunea de copyright.

(11) Copyrightul a fost recunoscut implicit de multe alte entități atât înainte de căderea comunismului, cât și după, fiindcă în arhiva SBB există numeroase documente prin care SBB este rugată să acorde permisiunea tipării Bibliei Cornilescu pentru România.

Mai jos puteți citi și câteva răspunsuri la posibile întrebări conexe problemei copyrightului.

Ce statut are Biblia 1921, prima versiune Cornilescu?

Prin revizuirea ei de către Dumitru Cornilescu, Biblia din 1921 și-a încheiat „perioada de garanție”. Retipărirea ei nu s-ar putea face decât cu scop documentar, în tiraje mici. După întâlnirea cu reprezentanții SBB, Cornilescu scria (în 1924) că a înțeles mai bine cum ar trebui tradusă Biblia și că și-ar fi dorit să aibă de la bun început viziunea traductologică pe care a căpătat-o prin colaborarea cu SBB. Asta înseamnă că Biblia din 1921 rămâne la statutul de „încercare” a lui Cornilescu, ea fiind modificată ulterior de traducător. Dacă am încerca să ne întoarcem la această ediție, am intra în conflict cu însuși traducătorul, care a considerat că versiunea 1924 este o îmbunătățire a celei din 1921.

Ce statut are Societatea Evanghelică Română actuală, condusă de avocatul Daniel Cuculea? Este ea continuatoarea SER-ului din anii ‘20?

Societatea Evanghelică Română din anii ’20 a fost fondată de D. Cornilescu și Ralu Callimachi. Această societatea și-a încheiat existența după moartea celor doi membri. Între SER-ul inițial și SER-ul domnului Daniel Cuculea nu există nicio legătură (alta decât identitatea de nume). Pretenția dlui Cuculea de a reprezenta SER-ul din anii ’20 este nefondată.

De altfel, procesele intentate Societății Biblice Interconfesionale de către dl Daniel Cuculea s-au încheiat în mod previzibil fără ca acesta din urmă să aibă câștig de cauză. Dl. Cuculea nu a putut proba că deține copyrightul pentru versiunea Cornilescu și în consecință și-a retras acțiunea.

Ce statut au Societățile Biblice Unite (UBS)?

UBS reprezintă o federație de societăți biblice naționale. UBS acceptă ca membri doar entități/societăți biblice de pe un teritoriu național. În cazul României, această entitate este SBIR, în care sunt invitate să participe toate confesiunile creștine din România.

Este adevărat că după Revoluție SBB a vrut să încredințeze Bisericii Ortodoxe copyrightul pentru Biblia Cornilescu, urmând ca BOR să oprească procesul tipăririi ei?

Informația este falsă. SBB a încredințat SBIR dreptul folosirii Bibliei Cornilescu, fără costuri. Prezența în SBIR a BOR a creat în unele zone din mediul evanghelic impresia falsă că dreptul de tipărire este acordat BOR. Or, BOR nu se pronunță în privința tipăririi Bibliei Cornilescu. Dimpotrivă, în anumite cercuri ale Bisericii Ortodoxe Române, SBIR este privită cu multă suspiciune, ca organizație protestantă. Simetric, din zona evanghelică există suspiciuni că SBIR este de fapt o organizație dominată de ortodocși. În fapt, deciziile cu privire la Bibliei Cornilescu sunt responsabilitatea directă a confesiunilor neoprotestante reprezentate în SBIR.

Se poate afirma că Biblia Cornilescu a ajuns în domeniul public?

Biblia Cornilescu nu poate fi considerată ca fiind intrată în domeniul public, fiindcă asupra ei grevează drepturi patrimoniale. Potrivit legislației în vigoare (Legea dreptului de autor, art. 25),

„(1) Drepturile patrimoniale prevăzute la art. 13 și 21 durează tot timpul vieții autorului, iar după moartea acestuia se transmit prin moștenire, potrivit legislației civile, pe o perioada de 70 de ani, oricare ar fi data la care opera a fost adusă la cunoștința publică în mod legal. Dacă nu există moștenitori, exercițiul acestor drepturi revine organismului de gestiune colectivă mandatat în timpul vieții de către autor sau, în lipsa unui mandat, organismului de gestiune colectivă cu cel mai mare număr de membri, din domeniul respectiv de creație.”

Potrivit legislației actuale, traducerea lui D. Cornilescu ar intra în domeniul public abia în 2045. Organismul mandatat de traducător în timpul vieții sale rămâne SBB, al cărei membru de onoare a devenit și Cornilescu, spre sfârșitul vieții sale.