Disclaimer: acest text este un pamflet. Nu-mi cer scuze pentru severitatea adoptată faţă de comunicatul emis recent de Ioan Ceuţă.

Apropiatul Congres al Cultului Penticostal (19 nov) l-a făcut pe Ioan Ceuţă să intre într-o fierbere fără precedent. Disperarea care l-a cuprins a îmbrăcat forma unui nou comunicat intitulat „Epistola lui Mardoheu”, un text toxic care se încheie cu o poezie cinic-obscenă prin modul în care perverteşte înţelesul cuvintelor mari ca „luptă”, „adevăr”, „istorie” etc.

Nu m-aş fi obosit să scriu o postare-răspuns acestui comunicat, dacă n-aş fi fost frapat de stranietatea lui; răzbat uneori din text schelălăieli de şacal disperat şi alteori chicoteli de hienă hămesită, sătulă să tot aştepte să-i vină rândul la împărţirea prăzii.

Nu trebuie să reproşăm poeziei sforăitor-crocodiliene de la final lipsa oricăror calităţilor artistice. Cusurul principal al poeziei este indecenţa ei, care face pandant perfect cu lipsa de legitimitate morală a „păunescului” care a compus-o.

De altfel, contradicţia în care se găseşte Ioan Ceuţă este flagrantă: pretenţia lui că acum nu mai poate scoate capul în lume din cauza ruşinii pe care i-a adus-o cartea este contrazisă de faptul că toate cele şapte capete ale sale se iţesc neruşinat din comunicatul pe care cu cinism îl postează pe site-ul Asociaţiei AOG România. Dacă domnul Ceuţă resimţea un procent din ruşinea pe care pretinde că o simte, nu ne mai trimitea comunicatele pe care le-a emis în ultima vreme.

Imaginea, dragi tovarăşi, imaginea!

Deşi porneşte de la un pretext biblic, comunicatul lui Ioan Ceuţă nu are nimic care să amintească de imperativele Scripturii. Tema care apare obsesiv în comunicatul domniei sale este imaginea penticostalilor în exterior (cu precizarea că Ioan Ceuţă nu mai este de multă vreme membru al Cultului Penticostal). Toată adâncimea teologică a doctoratelor obţinute de Ioan Ceuţă se reduce la milimetrul de spoială pe care dânsul doreşte să o menţină intactă cu orice preţ peste o realitate care nu mai acceptă să fie fardată.

Lecţia pe care o desprindem din viaţa lui Michael Jackson, pomenit de Ioan Ceuţă în comunicatul său, este tocmai aceasta: vine o vreme când nicio operaţie estetică nu mai poate fi de ajutor celor preocupaţi exclusiv de aparenţe şi de propria lor imagine. Analog, încercările lui Ioan Ceuţă de a cosmetiza realitatea istorică sunt de fapt desfigurări hidoase ale ei. Pocăinţa de care vorbeşte în mod cinic Ioan Ceuţă pare contaminată de atitudinea regelui Saul care în aceeaşi frază îşi clamează „pocăinţa” şi grija pentru propria imagine: „Am păcătuit! Acum, te rog, cinsteşte-mă în faţa bătrînilor poporului meu, şi în faţa lui Israel”.

Domnul Ceuţă a lucrat cândva ca miner şi ştie foarte bine că realitatea în care ne mişcăm nu se reduce la scoarţă, la ceea ce se vede. De când însă a ieşit din galeriile de cârtiţă în care şi-a desfăşurat activitatea (sub un regim care i-a priit foarte bine), pretinde că singura realitate care contează este suprafaţa, ceea ceea ce se vede, superficialul.

Nu e mult de când Ioan Ceuţă declara emfatic că „CNSAS-ul este al trecutului iar pe mine mă interesează viitorul şi dezvoltarea unor lucrări de impact.” Probabil afirmaţia ar trebui clasificată la categoria „bomboane pentru proşti” (expresia îi aparţine), fiindcă în fapt autorul ei a devenit extrem de interesat de CNSAS şi de trecut, drept care s-a acreditat în regim de urgenţă ca cercetător şi a început scormoneala prin dosare. Nu ca să mai adauge încă un titlu la o listă de cărţi cu valoare nulă, ci pentru a avea muniţie proaspătă în „lucrarea de impact” pe care o pregăteşte.

(Impact cu ce? Cu solul?)

Cinism cât încape. Şi încape…

Ioan Ceuţă scrie: „Mişcarea Penticostală a fost lucrare Duhului Sfânt, nu am avut teologi de marcă, ci doar persoane sincere care au primit făgăduinţa de la Rusalii şi au dus mesajul în toate zonele tării.”

Sunt de-acord cu el. N-am avut oameni şcoliţi şi titraţi. Nu asta e problema. Ci faptul că unii încearcă să devină teologi de marcă zidind pe temelia găunoasă a plagiatului şi a imposturii. Ioan Ceuţă, apărătorul mulţimii oamenilor neşcoliţi, a nutrit el însuşi „pohtă” de mărire teologhicească, aspirând să devină profesor şi teolog de marcă. Mostra de cinism de mai sus exemplifică perfect situaţia tipică din comunism: „Poporul se plimbă în maşini de lux prin reprezentanţi”. Când le cânţi oamenilor în strună, dându-te drept „sărac şi cinstit”, dar încerci să parvii teologic şi profesional zidind pe temelia plagiatului ce se cheamă că eşti?

P.S. Există multe lucruri din acest comunicat care trebuie disecate. În funcţie de timpul pe care îl am la dispoziţie voi reveni.

Update 5 dec. 2010. Dedic acest frumos clip dlui Ceuţă, că tot veni vorba de săpat galerii subterane şi hiene. 🙂