În ultimul număr din Cuvântul adevărului am descoperit un articol intitulat Botezul cu Duhul Sfânt, scris de pastor dr. Pavel-Riviş Tipei, care face referire în treacăt la Irineu şi la lucrarea sa Împotriva ereziilor. Fiindcă părintelui răsăritean (trăitor în Galia) i se atribuie nişte opinii care nu-l reprezintă, mă simt dator să vin cu nişte lămuriri.

Redau mai jos textul la care am obiecţii:

Irineu, în lucrarea intitulată „Împotriva ereziilor” spune că în secolul I î.Hr. se practică o „bolboroseală” de către unele popoare idolatre şi că în anul 172 d.Hr. a apărut secta montaniştilor, care a preluat practica denaturată a celor din vechime.

A fost sau n-a fost (Irineu antimontanist)?

1. În lucrarea sa Împotriva ereziilor Irineu nu-i menţionează niciodată pe montanişti cu numele, dar unii cercetători consideră că există două pasaje în care episcopul de Lyon critică voalat mişcarea întemeiată de Montanus.

O primă referinţă ar fi în Adv.haer, III.11.9. Deşi am citit-o şi răscitit-o, n-am înţeles ce e antimontanist în această secţiune.

Un fragment latinesc despre care se presupune că e antimontanist (G. N. Bonwetsch, Texte zur Geschichte des Montanismus, 1914)

Traducere:

Alţii, pentru a zădărnici darul Duhului care „în vremurile din urmă”, potrivit bunei plăceri a Tatălui, a fost „revărsat” peste neamul omenesc, nu admit acest fapt care se găseşte în Evanghelia după Ioan, în care Domnul a promis că va trimite pe Paraclet, ci resping simultan şi Evanghelia şi Duhul profetic. Cu adevărat, nefericiţi [sunt aceştia] care, nevrând să existe profeţi mincinoşi, resping darul profeţiei din Biserică; asemănători în această privinţă cu cei care, din cauza celor care vin [la biserică] în mod ipocrit se ţin departe de comuniunea cu fraţii. Se înţelege că aceştia nici pe Apostolul Pavel nu-l acceptă. Căci în epistola sa [întâia] către corinteni el a vorbit în amănunt despre darurile profetice şi cunoaşte bărbaţi şi femei care profeţesc în biserică. Astfel, păcătuind împotriva Duhului lui Dumnezeu, cad în păcatul care nu mai are iertare.

O altă posibilă aluzie la montanism ar fi în Adv.haer. IV.33, secţiune la începutul căreia Irineu critică deschis anumite grupări eretice (valentinieni, ebioniţi, docetişti). Este posibil (dar nu e sigur!) ca în IV.33.6-7 Irineu să-i critice pe montanişti.

Traduc (din engleză) textul respectiv:

6. [Omul duhovnicesc] va judeca şi pe profeţii mincinoşi care, fără să fi primit darul profeţiei de la Dumnezeu, şi care, fără a fi cuprinşi de frica lui Dumnezeu, ci fie din slavă deşartă sau urmărind vreun folos personal sau care acţionează în vreun alt fel sub influenţa unui duh rău, pretind că rostesc profeţii, deşi toată vremea mint împotriva lui Dumnezeu.

7. El va judeca şi pe cei care dau naştere schismelor, care sunt lipsiţi de dragostea lui Dumnezeu şi care caută folosul lor special, şi nu unitatea Bisericii; şi care din motive banale sau orice alte motive care le vin la îndemână, taie în bucăţi şi împart trupul mare şi glorios al lui Hristos şi cât le stă în putinţă îl nimicesc […]

Irineu, vorbirea în limbi şi profeţia

2. Contrar celor afirmate în articolul sus-citat, Irineu dă mărturie „anticesaţionistă” cu privire la practicarea vorbirii în limbi în a doua jumătate a sec. II! Textul relevant îl găsim în Adv.haer. V.6.1.

Dimpotrivă, Dumnezeu va fi slăvit întru creaţia mâinilor sale (in suo plasmate) atunci când o va conforma şi face asemănătoare Fiului Său. Căci prin mâinile Tatălui, adică prin Fiul şi Duhul Sfânt, omul [întreg], şi nu doar o parte a omului, a fost creat după asemănarea (similitudinem) lui Dumnezeu. Sufletul şi duhul pot fi parte din om, dar cu siguranţă nu sunt omul; căci omul desăvârşit constă în amestecul şi unirea sufletului care a primit Duhul Tatălui şi amestecul  cărnii (carni) care a fost modelată (plasamata) după chipul lui Dumnezeu. Din acest motive apostolul declară: „O înţelepciune vorbim între cei desăvârşiţi”, prin „desăvârşiţi” (perfectos) înţelegând pe aceia care au primit Duhul lui Dumnezeu şi care prin Duhul [lui Dumnezeu] vorbesc în toate limbile, aşa cum El Însuşi obişnuia să vorbească. În acelaşi fel, şi noi auzim de mulţi fraţi în Biserică, [fraţi] care au daruri profetice, care prin Duhul vorbesc tot felul de limbi, care aduc la lumină lucrurile ascunse ale oamenilor, pentru folosul [obştesc], şi care declară tainele lui Dumnezeu. Pe aceştia apostolul îi numeşte „duhovniceşti”, ei fiind duhovniceşti fiindcă trăiesc în comuniune cu Duhul, nu fiindcă au lepădat carnea şi au dat-o la o parte.

Fragmentul latinesc despre harisme se află în Sources chrétiennes, vol. 153, p. 74, de unde l-am preluat şi eu.

Quemadmodum et multos audimus fratres in Ecclesia prophetica habentes charismata, et per Spiritum universis linguis loquentes, et absconsa hominum in manifestum producentes ad utilitatem, et mysteria Dei enarrantes, quos et spiritales Apostolus vocat, secundum participationem Spiritus exsistentes spiritales.

Interesant este că acest citat este preluat şi de Eusebiu în Istoria bisericească (V.7.6).

καὶ ἐν ἑτέρῳ δὲ τόπῳ ὁ αὐτὸς γράφει·

καθὼς καὶ πολλῶν ἀκούομεν ἀδελφῶν ἐν τῇ ἐκκλησίᾳ προφητικὰ χαρίσματα ἐχόντων καὶ παντοδαπαῖς λαλούντων διὰ τοῦ πνεύματος γλώσσαις καὶ τὰ κρύφια τῶν ἀνθρώπων εἰς φανερὸν ἀγόντων ἐπὶ τῷ συμφέροντι καὶ τὰ μυστήρια τοῦ θεοῦ ἐκδιηγουμένων. ταῦτα καὶ περὶ τοῦ διαφορὰς χαρισμάτων μέχρι καὶ τῶν δηλουμένων χρόνων παρὰ τοῖς ἀξίοις διαμεῖναι.