În ultimul număr din Cuvântul adevărului am descoperit un articol intitulat Botezul cu Duhul Sfânt, scris de pastor dr. Pavel-Riviş Tipei, care face referire în treacăt la Irineu şi la lucrarea sa Împotriva ereziilor. Fiindcă părintelui răsăritean (trăitor în Galia) i se atribuie nişte opinii care nu-l reprezintă, mă simt dator să vin cu nişte lămuriri.
Redau mai jos textul la care am obiecţii:
Irineu, în lucrarea intitulată „Împotriva ereziilor” spune că în secolul I î.Hr. se practică o „bolboroseală” de către unele popoare idolatre şi că în anul 172 d.Hr. a apărut secta montaniştilor, care a preluat practica denaturată a celor din vechime.
A fost sau n-a fost (Irineu antimontanist)?
1. În lucrarea sa Împotriva ereziilor Irineu nu-i menţionează niciodată pe montanişti cu numele, dar unii cercetători consideră că există două pasaje în care episcopul de Lyon critică voalat mişcarea întemeiată de Montanus.
O primă referinţă ar fi în Adv.haer, III.11.9. Deşi am citit-o şi răscitit-o, n-am înţeles ce e antimontanist în această secţiune.
Traducere:
Alţii, pentru a zădărnici darul Duhului care „în vremurile din urmă”, potrivit bunei plăceri a Tatălui, a fost „revărsat” peste neamul omenesc, nu admit acest fapt care se găseşte în Evanghelia după Ioan, în care Domnul a promis că va trimite pe Paraclet, ci resping simultan şi Evanghelia şi Duhul profetic. Cu adevărat, nefericiţi [sunt aceştia] care, nevrând să existe profeţi mincinoşi, resping darul profeţiei din Biserică; asemănători în această privinţă cu cei care, din cauza celor care vin [la biserică] în mod ipocrit se ţin departe de comuniunea cu fraţii. Se înţelege că aceştia nici pe Apostolul Pavel nu-l acceptă. Căci în epistola sa [întâia] către corinteni el a vorbit în amănunt despre darurile profetice şi cunoaşte bărbaţi şi femei care profeţesc în biserică. Astfel, păcătuind împotriva Duhului lui Dumnezeu, cad în păcatul care nu mai are iertare.
O altă posibilă aluzie la montanism ar fi în Adv.haer. IV.33, secţiune la începutul căreia Irineu critică deschis anumite grupări eretice (valentinieni, ebioniţi, docetişti). Este posibil (dar nu e sigur!) ca în IV.33.6-7 Irineu să-i critice pe montanişti.
Traduc (din engleză) textul respectiv:
6. [Omul duhovnicesc] va judeca şi pe profeţii mincinoşi care, fără să fi primit darul profeţiei de la Dumnezeu, şi care, fără a fi cuprinşi de frica lui Dumnezeu, ci fie din slavă deşartă sau urmărind vreun folos personal sau care acţionează în vreun alt fel sub influenţa unui duh rău, pretind că rostesc profeţii, deşi toată vremea mint împotriva lui Dumnezeu.
7. El va judeca şi pe cei care dau naştere schismelor, care sunt lipsiţi de dragostea lui Dumnezeu şi care caută folosul lor special, şi nu unitatea Bisericii; şi care din motive banale sau orice alte motive care le vin la îndemână, taie în bucăţi şi împart trupul mare şi glorios al lui Hristos şi cât le stă în putinţă îl nimicesc […]
Irineu, vorbirea în limbi şi profeţia
2. Contrar celor afirmate în articolul sus-citat, Irineu dă mărturie „anticesaţionistă” cu privire la practicarea vorbirii în limbi în a doua jumătate a sec. II! Textul relevant îl găsim în Adv.haer. V.6.1.
Dimpotrivă, Dumnezeu va fi slăvit întru creaţia mâinilor sale (in suo plasmate) atunci când o va conforma şi face asemănătoare Fiului Său. Căci prin mâinile Tatălui, adică prin Fiul şi Duhul Sfânt, omul [întreg], şi nu doar o parte a omului, a fost creat după asemănarea (similitudinem) lui Dumnezeu. Sufletul şi duhul pot fi parte din om, dar cu siguranţă nu sunt omul; căci omul desăvârşit constă în amestecul şi unirea sufletului care a primit Duhul Tatălui şi amestecul cărnii (carni) care a fost modelată (plasamata) după chipul lui Dumnezeu. Din acest motive apostolul declară: „O înţelepciune vorbim între cei desăvârşiţi”, prin „desăvârşiţi” (perfectos) înţelegând pe aceia care au primit Duhul lui Dumnezeu şi care prin Duhul [lui Dumnezeu] vorbesc în toate limbile, aşa cum El Însuşi obişnuia să vorbească. În acelaşi fel, şi noi auzim de mulţi fraţi în Biserică, [fraţi] care au daruri profetice, care prin Duhul vorbesc tot felul de limbi, care aduc la lumină lucrurile ascunse ale oamenilor, pentru folosul [obştesc], şi care declară tainele lui Dumnezeu. Pe aceştia apostolul îi numeşte „duhovniceşti”, ei fiind duhovniceşti fiindcă trăiesc în comuniune cu Duhul, nu fiindcă au lepădat carnea şi au dat-o la o parte.
Fragmentul latinesc despre harisme se află în Sources chrétiennes, vol. 153, p. 74, de unde l-am preluat şi eu.
Quemadmodum et multos audimus fratres in Ecclesia prophetica habentes charismata, et per Spiritum universis linguis loquentes, et absconsa hominum in manifestum producentes ad utilitatem, et mysteria Dei enarrantes, quos et spiritales Apostolus vocat, secundum participationem Spiritus exsistentes spiritales.
Interesant este că acest citat este preluat şi de Eusebiu în Istoria bisericească (V.7.6).
καὶ ἐν ἑτέρῳ δὲ τόπῳ ὁ αὐτὸς γράφει·
καθὼς καὶ πολλῶν ἀκούομεν ἀδελφῶν ἐν τῇ ἐκκλησίᾳ προφητικὰ χαρίσματα ἐχόντων καὶ παντοδαπαῖς λαλούντων διὰ τοῦ πνεύματος γλώσσαις καὶ τὰ κρύφια τῶν ἀνθρώπων εἰς φανερὸν ἀγόντων ἐπὶ τῷ συμφέροντι καὶ τὰ μυστήρια τοῦ θεοῦ ἐκδιηγουμένων. ταῦτα καὶ περὶ τοῦ διαφορὰς χαρισμάτων μέχρι καὶ τῶν δηλουμένων χρόνων παρὰ τοῖς ἀξίοις διαμεῖναι.
11 decembrie 2011 at 4:18 pm
Superb..
12 decembrie 2011 at 12:02 am
[…] Irineu, „Împotriva ereziilor”, profeţia şi vorbirea în limbi […]
12 decembrie 2011 at 12:14 pm
Înţeleg eu bine? Irineu agreează cu glosolalia şi profeţia?
12 decembrie 2011 at 12:25 pm
„agreează cu”? În mod sigur, Irineu nu vorbea engleza (ca limbă secundară) şi nu „agrea cu”. 🙂
.
Dar da, se pare că în vremea lui se manifestau harisme precum vorbirea în limbi şi profeţia (=descoperirea supranaturală a unor lucruri ascunse). Limbajul lui Irineu din acel pasaj conţine aluzii la limbajul paulin din 1 Corinteni. Aş spune deci că Irineu era deschis pentru aceste manifestări „harismatice”. I-o fi criticat el voalat pe montanişti, dar nu pare să fi fost cesaţionist. Deşi conştient că unii exagerau în anumite privinţe, Irineu nu aruncă bebeluşul odată cu apa din copaie…
12 decembrie 2011 at 8:55 pm
Te salut Emanuel. Uite, am şi eu o întrebare. Vreau să aud părerea unui om abilitat. NU vreau altceva decât să cunosc adevărul biblic, Ce diferenţă există între vorbirea în limbi rusaliană şi cea corintiană? Am auzit mai multe versiuni, una dintre ele ar fi că, vorbirea în alte limbi prezentă în ziua Cinzecimii printre ucenici este cea reală, iar cea prezentă în Biserica din Corint, era o erezie, o vorbire ce se practica într-o stare de extaz şi printre preoţii templelor păgâne din Corint.
P.S. Aş putea avea acces şi eu la cursurile tale de pe acest blog? Sunt interesat.Cred că am nevoie de o parola, nu?
Fi binecuvântat!
12 decembrie 2011 at 9:06 pm
Vorbirea de la Cincizecime este inteligibilă. Sau cel puţin oamenii care o aud o înţeleg.
Vorbirea creştinilor corinteni este ininteligibilă. Nimeni însă nu-ţi poate spune ce fel de limbă era, fiindcă nu avem niciun fel de indicii. Nu există niciun fel de dovezi că ea ar fi fost practicată de preoţii păgâni din Corint şi preluată de corinteni. Pavel o validează în cap. 14, dar îi pune şi nişte restricţii. Am scris tangenţial pe acest subiect aici. https://vaisamar.wordpress.com/2010/02/20/profetia-un-semn-pentru-cei-credinciosi/
.
Pe blog am postat materialele la cursul de limba greacă. Nu cred că îţi poate fi de folos pentru ce doreşti tu. Accesul la materiale este rezervat studenţilor. Mulţumesc de înţelegere.
12 decembrie 2011 at 8:08 pm
ai grija andrei ce cuvinte folosesti, ca s-ar putea sa te legi indirect de cei din odaia de sus. Mai usor cu vorbe aiurea daca nu ai dar de deosebire a duhurilor.
12 decembrie 2011 at 9:28 pm
Frate Emanuel va inteleg perfect in ceea ce ati spus. Corintenii aveau darul, dar nu il intrebuintau cu intelepciune. De aceea Pavel a trebuit sa puna o randuiala si in privinta aceasta.Din pacate insa… tendinta celor fara acel dar este sa descalifice complet acest dar din cauza neintelegerii corecte a semnificatiei si scopului acestui dar din partea celor care il au. De folos ar fii ca cei care inca mai cred corect scripturile sa se ocupe in dragoste si intelepciune si despre acest subiect.
12 decembrie 2011 at 9:44 pm
Interesant este că unii dintre cei care preţuiesc acest dar se uită în istoria Bisericii şi, în loc să ia de acolo mărturiile care susţin continuitatea harismelor în sec. II, ne prezintă lucrurile taman pe dos!
12 decembrie 2011 at 10:18 pm
V-as ruga frumos sa imi scrieti pe privat mai amanuntit despre ceea ce ati vorbit in ultimul mesaj. Daca se poate.
12 decembrie 2011 at 10:32 pm
Din păcate, nu se poate. 🙂
.
La comentariul meu se răspunde biblic cu 2 Regi 2:3. 🙂
13 decembrie 2011 at 5:35 pm
dacă te refereai la mine … habar nu am ce insinuezi când spui „ai grijă” şi „s-ar putea să te legi indirect….”
sănătate
13 decembrie 2011 at 10:09 pm
Intr-un fel e mai bine ca nu ai inteles. Poate ca vine vremea cand sa intelegi si mai stii?… chiar sa traiesti ceea ce o sa intelegi (sper eu)
12 decembrie 2011 at 2:11 pm
Din pacate nu cred ca vom putea sti vreodata ce a invatat Montanus, caci ceea ce cunoastem despre invatatura montanista cunoastem din surse tarzii si este posibil ca pe parcurs invatatura lui Montanus sa fi fost distorsionata(vezi cazul Origen), Sf. Vasile cel Mare in canonul 1 ii considera pe montanisti eretici, considerandu-i hulitori ai Duhului Sfant caci atribuiau lui Montanus si Priscilei denumirea de Mangaietor, drept urmare primirea lor inapoi in Biserica trebuia facuta prin administrarea din nou a botezului. Cat despre deschiderea spre „manifestarile harismatice”, acestea sunt dovezi ale lucrarii Duhului Sfant in lume, deschiderea insa nu inseamna ca accepti orice manifestare fara a cerceta duhurile, caci uneori „manifestarile harismatice” dauneaza grav sanatatii spirituale.
12 decembrie 2011 at 4:04 pm
Dar unde aţi citit dvs. canoanele Sf. Vasile cel Mare? În ce volum din Patrologia Graeca? Există studii foarte amănunţite despre montanism. S-au păstrat destul de multe mărturii, deci eu aş fi mai optimist decât dvs.
12 decembrie 2011 at 4:43 pm
Eu le-am citit dupa traducerea romaneasca in Canoanele B.O note si comentarii arhid. prof. dr. Ioan Floca, canonul la care fac referire este canonul 1, iar canonul 7 de la Sinodul II ecumenic mentioneaza si el ca primirea montanistilor sa se faca prin botez(in conceptia patristica botezul ereticilor nu este botez), iar referitor la montanisti Sf. Vasile se arata mirat de atitudinea lui Dionisie cel mare, care se pare ca nu cerea rebotezarea acestora
12 decembrie 2011 at 3:07 pm
[…] elita interpretativă (mariuscruceru.ro) 12. Închinarea Și TradiȚiile (popaspentrusuflet) 17. Irineu, „Împotriva ereziilor”, profeţia şi vorbirea în limbi (vaisamar) 25. Imi pare rau…, SCUZEEEE….. (petricamoisuc) 29. Un colind mai țicnit […]
12 decembrie 2011 at 4:14 pm
[…] elita interpretativă (mariuscruceru.ro) 9. Închinarea Și TradiȚiile (popaspentrusuflet) 11. Irineu, „Împotriva ereziilor”, profeţia şi vorbirea în limbi (vaisamar) 20. Imi pare rau…, SCUZEEEE….. (petricamoisuc) 30. Balcan si Ionescu – […]
12 decembrie 2011 at 7:08 pm
[…] Sara (mariuscruceru.ro) 12. Irineu, „Împotriva ereziilor”, profeţia şi vorbirea în limbi (vaisamar) 13. Comercializarea CrĂciunului (popaspentrusuflet) 16. Imi pare rau…, […]
13 decembrie 2011 at 7:46 am
Perspective diferite.
Un învăţat german, pe nume W. Schepeler, a propus în lucrarea sa Der Montanismus und die phrygische Kulte, apărută în 1929 la Tübingen, o perspectivă asupra montanismului ca fiind renaşterea în creştinism a cultelor frigiene dedicate zeiţei Cibela şi zeului Dionis. Un alt învăţat german, pe nume K. Aland, a publicat o lucrare în anul 1955, intitulată Der Montanismus und die Kleinasiatische Theologie. Perspectiva sa asupra montanismului este diferită de cea de mai sus, şi anume că această mişcare spirituală trebuie văzută ca o dezvoltare a spiritului creştin asiat. După învăţatul francez Jean Danielou montanismul nu ridică o problemă de doctrină şi nici unul dintre acuzatorii săi nu îl vede o erezie, ci doar persistenţa tendinţelor arhaice. Ireneu de Lyon a luptat împotriva gnosticilor, dar potrivit profesorului Paul Cristophe, Montan păstra credinţa comună şi Scripturile, iar adepţii săi se remarcau printr-o mare austeritate a vieţii. În 177 creştinii se găseau în răscoală la Lyon, când Ireneu este trimis la Roma să le ia apărarea. La întoarcerea de la Roma este ales episcop de comunitatea creştină lyoneză.
13 decembrie 2011 at 9:08 pm
[…] 29. Neoconservatorii, crucea si ereziile noastre de toate zilele (penticostalul) 30. Irineu, „Împotriva ereziilor”, profeţia şi vorbirea în limbi (vaisamar) 52. Pomul de Crăciun – “armă pshihologică” (lascaupetru) 53. Oferta […]