Prima parte a acestei serii de 3 articole AICI.
Disclaimer: Postarea aceasta este mai lungă, fiindcă şi pasajul este mai complex. Scuze celor care trăiesc în mileniul vitezei (supersonice). Eu scriu încă pentru oamenii din mileniul II.
(II) 6:4-12. Aceasta este al doilea segment din macrosecţiunea 5:11-6:20. Aici se află mult citatul (dar puţin înţelesul) pasaj despre „imposibilitatea restaurării celor căzuţi”.
Secţiunea începe chiar aşa, cu termenul „imposibil” (adunaton). Ce este imposibil aflăm abia în v. 6 („să fie restauraţi/înnoiţi întru pocăinţă”). Între v. 1 şi v. 6 sunt descrişi cei despre care se spune că nu mai pot fi înnoiţi (şi aduşi) la pocăinţă. Cine sunt aceştia?
– cei care au fost cândva (odată) luminaţi. „Luminarea” este o metaforă pentru primirea Evangheliei. Verbul „a lumina” este folosit şi în 10:22, verset în care autorul îi invită pe destinatari să-şi aducă aminte de zilele de început când, după ce L-au primit pe Hristos şi au fost luminaţi, au avut parte de mari suferinţe şi necazuri, fiindcă au fost în mod public supuşi batjocurii. Unii au fost aruncaţi în închisoare, iar altora li s-au confiscat averile, fapt pe care l-au acceptat cu bucurie, conştienţi că au averi „mai bune” care dăinuiesc peste timp.
– care au gustat darul ceresc, o metaforă generală pentru mântuire (ca dar ceresc). În 3:1 destinatarii au primit „chemarea cerească”. În 11:16 citim despre o „patrie cerească”. Destinatarii sunt deci „orientaţi spre cer”.
– au devenit părtaşi Duhului Sfânt. Dacă citeşti textul ca penticostal, vei porni de la premisa că aici e vorba de botezul în Duhul Sfânt (cu semnul vorbirii în limbi). Dacă nu eşti penticostal, atunci înţelegi textul în sensul mai larg al părtăşiei cu Duhul Sfânt care lucrează în toţi creştinii. În orice caz, Evrei 2:4 îmi sugerează că destinatarii au avut parte de experienţe destul de „harismatice” (semne, minuni şi manifestarea darurilor Duhului Sfânt).
– au gustat cuvântul bun al lui Dumnezeu.
– au gustat puterile veacului viitor. Expresia face aluzie la 2:4 şi confirmarea prin minuni (dunamesin) a Evangheliei proclamate în mijlocul lor.
– dar care au căzut. Verbul parapipto este cel mai adesea înţeles în sensul de „cădere într-un păcat grav” (de regulă imoralitate sexuală), dar el înseamnă de fapt „a cădea de la credinţă”, „a apostazia”, „a eşua în împlinirea unui angajament”. [Apropo, 1 Corinteni 6 face referire clară la căderea în porneia şi gravitatea consecinţelor acestui păcat, dar cei care invocă Evrei 6 de obicei ignoră 1 Corinteni 6, din motive care mă depăşesc!]
De ce este „imposibil să fie restauraţi iarăşi întru pocăinţă cei care…”? Ni se dau două argumente.
Fiindcă:
– Îl răstignesc din nou pentru ei pe Fiul lui Dumnezeu
– Îl expun (iarăşi) batjocurii.
Cei care comit apostazie trec iarăşi în tabăra celor care n-au primit mesajul adus de Hristos şi care l-au considerat un impostor. A te lepăda de Hristos, după toate binecuvântările pe care le-ai primit, înseamnă să treci din nou în grupul celor care au participat activ la răstignire, care au susţinut-o sau cel puţin au aprobat-o. Apostaţii nu mai cred că Hristos este ceea ce s-a declarat a fi. Nu există teren „de mijloc” atunci când ieşi din „tabăra creştină”. În cazul destinatarilor, întoarcerea lor era la iudaism, fiindcă de acolo veniseră.
Verbul paradeigmatizo (a expune batjocurii, a da să fie batjocorit, a face un exemplu prin batjocorire publică) sugerează că apostaţii se raliază practic în mod tacit celor care l-au insultat pe Hristos în preajma răstignirii, fie că e vorba de soldaţi, autorităţi religioase sau oameni de rând prinşi de isteria colectivă.
De îndată ce a lansat acest avertisment cutremurător, autorul „cârmeşte” brusc firul argumentativ, aducând în prim-plan o imagine din agricultură: imaginea ogorului de la care se aşteaptă rod (6:7-9).
– Ogorul care este udat adesea şi care produce vegetaţie folositoare pentru proprietari are parte de binecuvântare.
– Ogorul care produce spini şi pălămidă (aluzie la Gen. 3:18) este respins şi aproape să fie blestemat (ca în Genesa), pentru ca în final să i se dea foc!
Scopul acestei imagini e clar. Destinatarii epistolei sunt ogorul udat adesea, de la care Dumnezeu (proprietarul) aşteaptă rod folositor. Dacă destinatarii vor produce spini şi pălămidă (lepădându-se de Hristos), nu vor primi aprobarea lui Dumnezeu, vor fi pasibili de blestem şi de pedeapsă drastică. Avertismentul este aşadar fără echivoc atât în prima parte („imposibil este să fie restauraţi”) cât şi în a doua parte („respingere, blestem, foc”).
Dar, să nu deznădăjduim. Autorul nu ne lasă suspendaţi în „imposibil”, ci ne insuflă curaj cu versetele 9-12:
„Dar în cazul vostru, preaiubiţilor, suntem convinşi de lucruri mai bune privitoare la mântuire, deşi vorbim în felul acesta.”
Altfel spus, deşi se exprimă în termeni atât de drastici, autorul este convins că ascultătorii pot fi la înălţime (adică pot rămâne în credinţă şi pot fi un ogor roditor, nu unul producător de mărăcini).
Acum, temă de reflecţie! De ce aud atât de des citat versetul cu „este imposibil” şi atât de rar (de fapt, deloc), versetul cu „suntem convinşi de lucruri mai bune în ce vă priveşte”? De ce este atât de dezechilibrată folosirea acestui pasaj (numai pentru a-i „confirma” pe oameni în imposibilitatea restaurării, dar nu şi pentru a-i „confirma” în posibilitatea unui rod bogat)?
Autorul cărţii Evrei chiar asta face. Le readuce aminte destinatarilor că Dumnezeu cunoaşte (1) lucrarea lor pentru El, (2) dragostea de care au dovadă, (3) slujirea lor din trecut şi din prezent faţă de sfinţi.
Realizările lor din trecut şi din prezent constituie prilejul pentru noi îndemnuri în 11 şi 12: îndemn la zel, speranţă până la sfârşit, hărnicie şi disponibilitatea de a călca pe urmele celor care s-au făcut moştenitori ai promisiunilor (Avraam, de pildă). Despre Avraam însă în următoarea postare.
Până una alta, să recapitulăm:
(I) 5:11-14 şi 6:1-3. Avem o mustrare („sunteţi imaturi/întârziaţi”) şi o încurajare („să lăsăm ABC-ul şi să mergem către maturitate, ceea ce vom şi face”.)
(II) 6:4-12. Avertismente drastice (lepădarea te aruncă în „imposibil”; „dacă produci buruieni ţi se pune foc”), dar şi speranţă („you can do better”, „Dumnezeu nu uită strădaniile voastre, cu tot ce presupun ele”).
(III) 6:13-20 (Va urma)
12 decembrie 2008 at 12:46 am
[…] (Va urma) Possibly related posts: (automatically generated)Bătaia cu nuiele (Mat. 27:26) […]
13 decembrie 2008 at 12:42 pm
Astept cu nerabdare urmarea acestui articol.
Ne dai o tema de casa, sa reflectam la faptul de ce exista aceasta discrepanta intre folosirea dezechilibrata a celor doua argumente din aceasta pericopa.
Ca unul care de ceva timp priveste din afara contextului ortodox rasaritean, cred ca o posibila explicatie este faptul ca in biserica ortodoxa se vorbeste atat de mult despre mantuirea capatata in schimb la ceva. Trebuie sa platim acatiste, pomeni, sa rostim rugaciuni (ca pedeapsa???), sa inconjuram in genunchi manastirea pentru ca Dumnezeu sa se uite la noi.
Aceasta gandire este bine reprezentata si in bisericile neoprotestante, unde lista pedepselor este mai indragita decat predicarea harului.
Dar intrebarea mea este legata mai mult de esenta: ne indreptateste textul sa afirmam ca pentru anumite pacate nu mai exista iertare? Reconciliere?
Cred ca de fapt asta este adevarata dilema a acestui pasaj, probabil ai de gand sa o detaliezi intr-o postare viitoare?
Virgil
13 decembrie 2008 at 2:26 pm
Va mai dura un pic până adun ideile pentru ultima postare din serie.
În orice caz, nu cred că textul (în prima lui utilizare, în primul secol) a fost o uşă trântită în nas unor oameni care ar fi vrut să REVINĂ, ci un avertisment cât se poate de solemn pentru cei cărora le dădea târcoale ideea de a PLECA.
Cred că problema este o inversare a menirii lui: uneori textul este folosit pentru a-i zăvorî „dincolo, afară” pe oamenii care au avut diverse eşecuri/căderi (aşa apărea şi în postarea care m-a „detonat”) în loc să fie un avertisment pentru cei „din interior, de aici”.
N-aş spune că în B.O.R., atât cât ştiu eu, se vorbeşte de mântuirea căpătată în schimbul a ceva. În Răsărit mântuirea este proces… Nimeni nu spune „am fost/sunt mântuit” ci „mă mântuiesc”, „sunt în procesul mântuirii”. Nu ştiu dacă uneori n-ar trebui să mai propovăduim niţeluş (noi, evanghelicii) şi „înconjurarea mănăstirii în genunchi”, ca să nu mai strâmbăm din nas la harul (gratis) care ni se dă în Hristos.
Nu vă aşteptaţi să dezleg eu toate tainele şi toată ştiinţa, nu? 🙂 Uneori exegeza, oricât de migăloasă şi detaliată, trebuie să ne lase totuşi sfioşi în faţa tainei Cuvântului şi în faţa misterului propriei noastre mântuiri (ori a altora). Am să revin…
13 decembrie 2008 at 4:14 pm
Unul din textele lasate de Pavel ca o piesa de puzzle ce nu-si gaseste locul in tablou.
Nu-i de mirare ca unii militieni folosesc ciocanul ca sa prezinte treaba cu tabloul incheiata frumos,rotund.
Am intalnit uneori asemena fraze pentru care ai nevoie sa te detasezi chiar si de contextul imediat ca sa le gasesti locul in spiritul atotcuprinzator al infinitului caruia i se spune intelepciunea lui Dumnezeu.
La modul practic banuiesc ca o solutie de a nu te lasa intimidat de tribunale militienesti e sa-ti aduci aminte cine e the real boss
19 decembrie 2008 at 11:23 pm
[…] Testament, traducere | Am publicat deja două postări despre pasajul dificil din Evrei 6. Postarea a doua făcea referire atât la avertismentele cutremurătoare din capitolul 6, cât şi la încurajările […]
20 decembrie 2008 at 3:34 pm
[…] al doilea episod Între imposibil şi posibil am reţinut, referitor la textul din Evrei 5:11-6:20, […]
4 ianuarie 2009 at 4:10 pm
Este absolut sigur ca avertismentul din 6:4-6 se refera la credinciosi mantuiti, nascuti din nou)? Foarte multi considera ca acest avertisment se adreseaza unor evrei care doar au „cochetat” cu crestinismul (fara sa fi luat o hotarare, decizie pt Hristos)
Acestia argumenteaza ca a fi fost luminat (li s-a prezentat adevarul) au gustat darul ceresc (au gustat doar , dar nu s-au hranit cu el, nu l-au asimilat) au devenit partasi Duhului Sfant (adica au luat parte la minunile facute de Duhul Sfant) nu este echivalent cu a fi fost mantuit, nascut din nou.
O astfel de argumentatie este prezentata si in studiul :
http://www.roboam.com/predici/studiuEvrei.htm
5 ianuarie 2009 at 9:57 am
#7 Nu sunt foarte convins de aceste giumbuşlucuri exegetice („ai gustat, dar n-ai mâncat bine, ai fost părtaş doar la minuni, dar nu de fapt Duhului Sfânt etc.”). Celelalte pasaje-avertisment sunt argumente că avem de-a face cu tendinţa unor iudeo-creştini de a abandona creştinismul (apostazie).
5 ianuarie 2009 at 9:59 am
Tot pt. 7. Ar fi bine să urmăriţi şi postarea (1) şi (3), nu doar pe aceasta.
24 ianuarie 2009 at 5:00 pm
[…] Stanciu Întâlniri tulburătoare (2). “Mi-a fost teamă şi m-am ascuns.” – Emanuel Conţac Între imposibil şi posibil (Evrei 5:11-6:20) (2) – Emanuel Conţac Traian Dorz despre suferinţă (2) – Emanuel Conţac Cronica unei cărţi […]
4 august 2011 at 9:24 am
[…] scris cândva despre aceste abuzuri AICI, AICI şi […]
27 septembrie 2011 at 3:18 pm
„Verbul „a lumina” este folosit şi în 10:22”.
E vorba de 10:32.
31 martie 2012 at 8:15 am
Reblogged this on Vanitas Vanitatum and commented:
Pentru toti evanghelicii!
1 aprilie 2012 at 1:45 pm
De ce este „imposibil să fie restauraţi iarăşi întru pocăinţă cei care…”?
„totuşi au căzut” – deşi au cunoscut şi au urcat aceste trepte de har, totuşi au renunţat la Hristos, reîntorcându-se la Legea lui Moise (circumcizia, Sabatul).
„este cu neputinţa”– Legea nu a mântuit pe nimeni niciodată pentru ca nu poate. Ea doar a adus, atât cunoştinţa, cât şi pedeapsa pentru păcat, conducând la Hristos, jertfa de ispăşire
„răstignesc din nou” – evreii care s-au întors de la Hristos iar la Lege, nu mai pot fi salvaţi decât dacă Hristos mai moare încă o dată pe cruce, lucru imposibil, jertfa Lui fiind unică, necesară şi suficientă („o dată pentru totdeauna” – 7:27).
Imposibilitatea restaurarii este datorata neputintei omului de a se intoarce, nu a Lui Dumnezeu de a accepta intoarcerea!