Spuneam în postarea precedentă că în urma sesizărilor mele, Bogdan Mateciuc şi-a modificat conţinutul pagini web cu informaţii (multe dintre ele eronate) despre Dumitru Cornilescu.

Anul acesta, cu mai mult timp în urmă, i-am scris în legătură cu o condiţionare teologică de ordin eschatologic: traducerea expresiei greceşti chilia ete (din Apoc. 20) prin „mii de ani” în versiunile ortodoxe recente ale Bibliei.

Am studiat în amănunt această problemă într-un capitol al tezei mele de doctorat şi pot afirma cu deplină siguranţă că versiunile ortodoxe moderne traduc greşit (tendenţios) acest verset. Traducerea corectă a secvenţei chilia ete din Apocalipsa 20 este „o mie de ani”.

Redau mai jos câte ceva din corespondenţa mea cu Bogdan Mateciuc. Iată ce-i scriam pe 4 aprilie 2011:

Ceea ce spuneţi despre „miile de ani” din Apocalipsa este aberant. Am scris în teza de doctorat pe acest subiect. Vă trimit mai jos concluziile secţiunii în care am vorbit despre „ta chilia ete” (mia de ani).

Traducerea secvenţei (ta) chilia etē în tradiţia biblică românească

Până la apariţia Nt. 1979, secvenţa ta chilia etē a fost tradusă, indiferent de spaţiul confesional în care s-a făcut traducerea, prin „o mie de ani”. Nt. 1979, la a cărui revizuire au participat C. Corniţescu, Ioan Mircea, Nicolae Petrescu şi Dumitru Radu, este singurul Nou Testament cunoscut care traduce secvenţa (ta) chilia etē prin „mii(le) de ani”, în toate cele şase versete: 20:2 „mii de ani”; 20:3 „miile de ani”; 20:4 „mii de ani”; 20:5 „miile de ani”; 20:6 „mii de ani”; 20:7 „miilor de ani”.

Textul Nt. 1979 a fost inclus în Bibl. 1982 (şi apoi în toate ediţiile sinodale tipărite până la data publicării acestei cărţi). Modificarea pe care o semnalăm pare motivată de polemicile teologice cu grupările milenariste din România care insistă asupra unei interpretări literale a capitolului 20 din Apocalipsa. Această explicaţie a fost confirmată autorului prezentei lucrări şi de către un membru al comisiei de revizuire a Nt. 1979 (este vorba de C. Corniţescu).

O traducere încă şi mai ciudată găsim în Anania. Textul propus de el este unul „eclectic”, în sensul că în 20:2 şi 20:4 se foloseşte „o mie de ani”, iar în celelalte versete „miile de ani”. Spre deosebire de celelalte traduceri, întâlnim aici şi o explicaţie, în glosă la versetul 20:2:

„Ca în tot cuprinsul Apocalipsei, există cifre şi numere cu valoare simbolică […] care nu exprimă cantităţi sau raporturi determinate. Numărul 1000 simbolizează o perioadă foarte lungă sau o cantitate foarte mare (aşa cum o foloseşte şi limbajul popular în expresiile: „Să trăieşti o mie de ani!”, sau „Ţi-am spus-o de o mie de ori”). Că este aşa – şi aplicând o traducere foarte riguroasă – o dovedeşte faptul că în versetele 3, 5, 6, şi 7 textul original grecesc foloseşte expresia tà hília éte = miile de ani”, un plural care nu mai lasă loc îndoielii. Interpretarea literală – ca şi traducerile neglijente – au dat naştere multor confuzii şi rătăciri, precum vechiul hiliasm şi mai noul milenarism.”

Într-adevăr, textul grecesc folosit de Anania ca referinţă (GNT3, 1975), are chilia etē în 20:2 şi 20:4, şi ta chilia etē în celelalte versete, cu precizarea că în cazul v. 6 articolul ta este pus între croşete, ca semn că prezenţa lui în manuscrisul original al Apocalipsei este incertă. Dincolo de acest detaliu, înţelegem că, potrivit diortositorului, articolul ta este cel care modifică sensul numeralului (de la „o mie” la „miile de ani”). Dar o astfel de concepţie este nu doar contrară regulilor gramaticale, ci şi logicii textului. Deşi pretinde că realizează o traducere „foarte riguroasă”, în realitate V. Anania dovedeşte o neglijenţă similară celei pe care o acuză la ceilalţi.

Prin acest mod de a traduce secvenţa (ta) chilia etē, versiunile ortodoxe ale Bibliei din ultimele trei decenii (Nt. 1979–Bibl. 2008) par să fie unice, judecate în contextul mai larg al tradiţiei biblice europene. Consultarea de către noi a peste cincizeci de versiuni (în limbile engleză, franceză, germană sau italiană), cu ajutorul programului BibleWorks 8.0, ne face să credem că „miile de ani” pe care le regăsim în Bibliile ortodoxe româneşti reprezintă o creaţie filologică pur românească, fără echivalent în alte tradiţii biblice europene.

(În paranteză fie spus, am mai scris pe blog despre acest subiect AICI şi AICI).

Dacă vă imaginaţi că argumentaţia doctă din această secţiune l-a convins pe Bogdan Mateciuc, vă înşelaţi.

Corespondentul meu nu vrea să ştie nici de exegeză, nici de logică, nici de faptul că vreme de 300 de ani, în româneşte s-a tradus prin „o mie de ani”, până să vină ingeniosul teolog Ioan Mircea cu năzdrăvănia „miilor de ani”, preluată apoi în mod naiv şi de Bartolomeu Anania.

Ce răspunde aşadar, B.M. (pe 5 aprilie)?

Sursa principala de informare pe care am folosit-o pentru termenii din neogreacă e o ediţie bilingvă neogreacă-engleză. Nu am linkul la îndemană acum.

Referitor la mia de ani, ceea ce spuneţi despre Anania e superficial şi neserios pentru statura indicată de titlul dvs. academic. Venind însa la termeni, în aceeaşi ediţie pe care o am, alcătuită de englezi protestanţi cel mai probabil, ei traduc întâi cuvânt cu cuvânt textul grecesc şi scriu „miile de ani” ca dedesubt să scrie în topica engleză corect „mia de ani”! O schimbare care nu este explicată în nici un fel. Se admite că textul grecesc vorbeşte de mii de ani, însa ei traduc „mia de ani”.

Ce i-am răspuns partenerului meu de dialog, care crede că NT a fost scris în neogreacă (de ce nu la Fălticeni?!), aflaţi în a treia parte a acestei serii.

(Va urma)