Astăzi, la seminarul de introducere în Metodologia cercetării le-am cerut studenţilor să rezume două pagini din Stăniloae, despre persoana lui Isus Hristos.

Textul era de teologie istorică (Niceea-Constantinopol, Calcedon, Leonţiu de Bizanţ, enipostaziere etc.). În alte seminarii le-am cerut să rezume două pagini dintr-un comentariu biblic sau două pagini de text istoric, pentru a-i obişnui cu munca de sinteză care este începutul cercetării ştiinţifice.

Tot uitându-mă pe textul lui Stăniloae şi cercetând câteva surse conexe, m-am pomenit făcând traducerea formulei de la Calcedon (451).

Cred că evanghelicii şi protestanţii în general se pot regăsi în acest text. E drept, textul vorbeşte de Maria ca theotokos, „născătoare de Dumnezeu“, dar acest titlu nu afirmă că Dumnezeirea are o mamă, ci că Cel născut din Maria este Dumnezeu. Pentru un protestant, formula românească „născătoare de Dumnezeu“ are conotaţii dubioase. Pentru cine ştie greceşte, titlul theotokos nu sună „agresiv“ şi nici nu fură nimic din slava lui Dumnezeu, nu-L coboară, nu-L pune în inferioritate etc.

Am lăsat între paranteze unii termeni greceşti. Textul grec la final.

***

Aşadar, urmându-i pe Sfinţii Părinţi, susţinem toţi, în deplin acord (συμφώνως), că [trebuie] să mărturisim pe unul şi acelaşi Fiu, Domnul nostru, Isus Hristos, [care este] acelaşi desăvârşit în dumnezeire (θεότητι) şi acelaşi desăvârşit în umanitate (ἀνθρωπότητι), cu adevărat Dumnezeu şi cu adevărat om, acelaşi din suflet raţional (ἐκ ψυχῆς λογικῆς) şi din trup, consubstanţial (ὁμοούσιον) cu Tatăl după dumnezeire şi acelaşi, consubstanţial cu noi după umanitate (ἀνθρωπότητα), în toate asemănător (ὅμοιον) nouă, fără păcat, născut (γεννηθέντα) din Tatăl înainte de veci, după dumnezeire, şi acelaşi, în zilele din urmă pentru noi şi a noastră mântuire [născut] din Fecioara Maria, născătoare de Dumnezeu (θεοτόκου), după umanitate, pe unul şi acelaşi Hristos, Fiu, Domn, unul-născut (μονογενῆ), făcut cunoscut (γνωριζόμενον) în două naturi (ἐν δύο φύσεσιν), în chip neamestecat (ἀσυγχύτως), neschimbat (ἀτρέπτως), indivizibil (ἀδιαιρέτως), inseparabil (ἀχωρίστως), deosebirea (διαφορᾶς) naturilor nefiind în niciun caz anulată de unirea (ἕνωσιν) lor, iar specificitatea (ἰδιότητος) fiecărei naturi fiind păstrată şi având împreună ca rezultat (συντρεχούσης) o singură persoană (πρόσωπον) şi un singur ipostas (ὑπόστασιν), nu împărţit (μεριζόμενον) sau divizat (διαιρούμενον) în două persoane, ci unul şi acelaşi fiu, Dumnezeu unul-născut (μονογενῆ θεὸν), Cuvânt, Domnul Isus Hristos, precum ne-au învăţat mai înainte profeţii cu privire la El şi [apoi] însuşi Isus Hristos, şi cum ne-a transmis (παραδέδωκε) nouă crezul (σύμβολον) părinţilor noştri.

 ***

Ἑπόμενοι τοίνυν τοῖς ἁγίοις πατράσιν ἕνα καὶ τὸν αὐτὸν ὁμολογεῖν υἱὸν τὸν κύριον ἡμῶν Ἰησοῦν Χριστὸν συμφώνως ἅπαντες ἐκδιδάσκομεν, τέλειον τὸν αὐτὸν ἐν θεότητι καὶ τέλειον τὸν αὐτὸν ἐν ἀνθρωπότητι, θεὸν ἀληθῶς καὶ ἄνθρωπον ἀληθῶς τὸν αὐτὸν ἐκ ψυχῆς λογικῆς καὶ σώματος, ὁμοούσιον τῶι πατρὶ κατὰ τὴν θεότητα καὶ ὁμοούσιον ἡμῖν τὸν αὐτὸν κατὰ τὴν ἀνθρωπότητα, κατὰ πάντα ὅμοιον ἡμῖν χωρὶς ἁμαρτίας, πρὸ αἰώνων μὲν ἐκ τοῦ πατρὸς γεννηθέντα κατὰ τὴν θεότητα, ἐπ’ ἐσχάτων δὲ τῶν ἡμερῶν τὸν αὐτὸν δι’ ἡμᾶς καὶ διὰ τὴν ἡμετέραν σωτηρίαν ἐκ Μαρίας τῆς παρθένου τῆς θεοτόκου κατὰ τὴν ἀνθρωπότητα, ἕνα καὶ τὸν αὐτὸν Χριστὸν υἱὸν κύριον μονογενῆ, ἐν δύο φύσεσιν ἀσυγχύτως ἀτρέπτως ἀδιαιρέτως ἀχωρίστως γνωριζόμενον, οὐδαμοῦ τῆς τῶν φύσεων διαφορᾶς ἀνηιρημένης διὰ τὴν ἕνωσιν, σωιζομένης δὲ μᾶλλον τῆς ἰδιότητος ἑκατέρας φύσεως καὶ εἰς ἓν πρόσωπον καὶ μίαν ὑπόστασιν συντρεχούσης, οὐκ εἰς δύο πρόσωπα μεριζόμενον ἢ διαιρούμενον, ἀλλ’ ἕνα καὶ τὸν αὐτὸν υἱὸν μονογενῆ θεὸν λόγον κύριον Ἰησοῦν Χριστόν, καθάπερ ἄνωθεν οἱ προφῆται περὶ αὐτοῦ καὶ αὐτὸς ἡμᾶς Ἰησοῦς Χριστὸς ἐξεπαίδευσεν καὶ τὸ τῶν πατέρων ἡμῖν παραδέδωκε σύμβολον.