Traducerea Vechiului Testament



Mi-a ajuns de curând în mână ediția Bibliei tipărite de Editura Făclia, în parteneriat cu Societatea Biblică Trinitariană. M-am uitat prin textul acestei revizuiri și impresia preliminară este că avem de-a face cu o încrucișare între două texte: cel al lui Cornilescu (1924) și diverse soluții de traducere preluate din KJV.

La baza acestui demers stă aversiunea viscerală a Societății Biblice Trinitariane (cu sediul la Londra) față de textul critic al Noului Testament (ediția Nestle-Aland, care este folosit de mii de cercetători din întreaga lume și care are o istorie respectabilă). Altfel, nu-mi explic următoarea precizare: „La baza traducerii TBS a stat în primul rând textul în limba greacă a lui Scrivener care atrage atenția asupra variantelor textului critic. Am lucrat sistematic pentru a ne asigura că niciuna dintre variantele critice nu rămâne în acest text” (AICI).

Dacă tragem linie și adunăm, cei aproape 190 de ani de cercetări în domeniul criticii de text sunt aruncați pur și simplu pe apa sâmbetei în favoarea conglomeratului pe care îl numim Textus Receptus. Judecând după zelul cu care este promovat acest tip de text, ai impresia că el e textul „primoridal”, coborât exact în această formă pe Sinai sau, de ce nu, direct în grădina Eden. Așadar, adepții Textus Receptus ignoră cu totul cercetarea din cele două secole care s-au scurs de la ediția lui Karl Lachmann. Acesta a recunoscut, pe bună dreptate, că Textul Receptus este  o matcă în care se depun tot soiul de aluviuni (lecțiuni secundare) care n-au existat de la bun început acolo.

Pe pagina de prezentare a noii versiuni citim următoarele: „Societatea Biblică Trinitariană din Londra (Trinitarian Bible Society – TBS) a considerat ca fiind oportună decizia de a face o nouă traducere și revizuire a textului biblic, iar la baza acestei noi traduceri să stea textul grecesc Textus Receptus și Textul Masoretic ebraic. S-au consultat îndeaproape atât Biblia de Iași, cât și versiunea lui Dumitru Cornilescu.”

În cazul în care editorii acestei noi versiuni vor să acrediteze ideea că ea este o traducere de la zero a textului ebraic, respectiv grec, afirm fără menajamente că această sugestie este o exagerare pioasă, în tradiția exagerărilor pioase care s-au tot vehiculat în prefețele edițiilor românești ale NT/Bibliei încă de la începuturile tiparului.

Formulările din textul biblic propriu-zis indică altceva: revizorii au folosit textul Cornilescu drept bază a revizuirii și l-au ciopârțit după inspirației, ca să-l transforme într-un soi de KJV românesc. Am avea deci o a doua Fidela. De parcă nu era suficientă „Fidela” americană, ne-am pricopist acum cu una „britanică”.

Exemplele care indică dependența de Cornilescu sunt mult prea numeroase pentru a fi discutate aici exhaustiv. Notez în treacăt o serie de soluții la care nu poți ajunge dacă traduci direct din greacă.

Este regretabil că atâta efort se investește pentru proiecte care ajung mari rateuri. Ele, din păcate, ajung versiuni „de butic”, fiindcă nu sunt proiecte desfășurate prin colaborarea unor specialiști de la instituțiile teologice din țară. Sunt pur și simplu menite să satisfacă ambițiile unei organizații care a făcut o pasiune pentru două texte care, cu tot prestigiul lor istoric, și-au cam trăit traiul. Mă refer la Textul Receptus și la KJV.

Iau câteva exemple din care rezultă că nu avem o traducere direct din ebraică, respectiv greacă.

Geneza 40:13: „Peste trei zile Faraon te va scoate din închisoare…””

TM (Textul masoretic): „Peste trei zile Faraon îți va înălța capul…”

KJV „Yet within three days shall Pharaoh lift up thine head,”

Mai notez în treacăt că ediția SBB 1921 are și ea idiomul ebraic „va înălța capul tău”.

Se vede cu ochiul liber că avem o folosire a vechii versiuni a lui Cornilescu, a cărui dorință a fost de a face o traducere pe înțelesul omului de rând. Să vii în anul Domnului 2017 și să spui că pleci de la textul ebraic, când de fapt iei ca punct de plecare același Cornilescu, este o formă de impostură.

Ei bine, în prefață de scrie că „traducerea de față a fost realizată prin aplicarea principiului echivalenței formale” și că „membrii echipei editoriale au căutat să exprime – pe cât posibil, în funcție de cerințele limbii române – fiecare cuvânt din textele originale”.

Luca 19:44. Gr. ἐδαφιοῦσί este tradus de Cornilescu prin „te vor face una cu pământul”, soluție care se regăsește și în TBS 2017. Traducerea direct din greacă ar fi trebuit să ducă la o altă formulare, nu chiar la cea din Cornilescu.

Romani 1:14: „și celor înțelepți și celor neînțelepți”

Textul grec al lui Scrivener zice σοφοῖς τε καὶ ἀνοήτοις, adică „și celor înțelepți și celor fără minte”

Cineva care a tradus doar cu greaca în minte, nu avea cu să ajungă exact la formularea lui Cornilescu nici dacă era insuflat de Duhul Sfânt.

Uneori găsesc în text urme ale unor formulări englezești, ceea ce arată că revizorii nu au avut suficiență competență în materie de greacă.

Romani 2:17 „celor care prin răbdare în a face fapte bune caută gloria și onoarea și nemurirea: viață veșnică”

Textul grec are doar καθ᾽ ὑπομονὴν ἔργου ἀγαθοῦ, care s-ar putea traduce prin „stăruința în faptă bună” sau, dacă vrem un pic mai liber: „stăruința în facerea binelului” sau „stăruința în fapte bune”.

Așadar, direct din greacă nu prea ai cum să ajungi la „răbdare în a face”. Dar poți ajunge pe filieră englezească, dacă ai sub ochi „patient continuance in doing…”

Din prefață aflăm că în ediția curentă s-au folosit italicele pentru a marca întregirea sensului din original, dar după ce am citit câteva capitole am ajuns la concluzia că adaosurile nu sunt parcate peste tot.

Iau un exemplu care arată și dependența traducătorilor de KJV

Romani 2:21:tu deci, care înveți pe altul, pe tine însuți nu te înveți? Tu, care predici ca omul să nu fure, furi?”

Secvența „ca omul” nu se află în textul grec, unde citim așa: ὁ οὖν διδάσκων ἕτερον, σεαυτὸν οὐ διδάσκεις; ὁ κηρύσσων μὴ κλέπτειν, κλέπτεις;

Ea provine din textul KJV, fiind marcată cu italice, ca adaos care nu se găsește în original.

21 Thou therefore which teachest another, teachest thou not thyself? thou that preachest a man should not steal, dost thou steal?[1]

Nu poți ajunge la următoarele formulări dacă traduci direct din greacă și te mai și lauzi în prefață cu motto-ul „Traducere, nu interpretare”: „scoate la lumină” (Rom. 3:5; gr. συνίστησιν), „trupul său îmbătrânit” (Rom. 4:19, gr. τὸ ἑαυτοῦ σῶμα ἤδη νενεκρωμένον); „Sara nu putea să aibă copii” (gr. τὴν νέκρωσιν τῆς μήτρας Σάρρας); „stare de har” (Rom. 5:2, gr. χάριν); „fără putere” (Rom. 5:6, gr. ἀσθενῶν).

Principiul consecvenței în traducere nu a fost respectat decât selectiv. Verbul dikaioo, „a îndreptăți”, este redat atât prin „a declara drept” (Rom. 2:13), cât și „a justifica” (Rom. 3:20).

Termenul „ethne” este tradus atât prin „Neamuri” (Rom. 3:29), cât și „națiuni” (Rom. 4:17).

Deși în prefață se mai spune că termenii de origine slavonă precum „taină” au fost înlocuiți, îl găsim în destule locuri.

De asemenea, n-a priceput de ce în loc de „ispășire” trebuie folosit „propițiere”, un barbarism teologic care probabil nu va fi asimilat de tradiția biblică românească nici în veacul acesta, nici în veacul viitor. Dacă ar fi vrut să mute accentul de pe ispășire, revizorii ar fi trebuit să spună „îmbunare” (căci asta mi se pare că vor să spună ei: că jertfa lui Hristos îl „îmbunează” pe Dumnezeu).

Nu e clar nici de ce ebraicul kapporet ar trebui tradus prin „tronul îndurării” și nu prin „capacul ispășirii” care, zic revizorii, fără să dea argumente, ar fi „o traducere incorectă a termenului ebraic.

Evrei 2:4. Secvența „daruri ale Duhului Sfânt, împărțite după voia Sa” este o preluare de la Cornilescu. Textul grec zice καὶ πνεύματος ἁγίου μερισμοῖς κατὰ τὴν αὐτοῦ θέλησιν, „și împărțiri ale Duhului Sfânt, după voia Sa” (În KJV găsim and gifts of the Holy Ghost, according to his own will).

Evrei 9:11. Aici avem un alt indiciu clar că traducătorii n-au văzut textul grec. În greacă avem prepoziția διὰ (τῆς μείζονος καὶ τελειοτέρας σκηνῆς), care nu se poate traduce prin „cu acel cort mai mare și desăvârșit”. Și, în orice caz, „acel” trebuia pus cu italice, fiindcă nu există în greacă.

Iacov 1:5. Secvența „cu mână largă și fără mustrare” este o preluare din Cornilescu. Textul grec zice ἁπλῶς, καὶ μὴ ὀνειδίζοντος, „simplu/generos și fără să certe”. Evident, traducătorii nu s-au obosit să inoveze aici.

Iacov 1:9. Nu poți ajunge la „fratele dintr-o stare de jos” dacă traduci de la zero secvența greacă ὁ ἀδελφὸς ὁ ταπεινὸς (fratele umil).

Iacov 1:11. Cornilescu folosește două cuvinte – „căldură arzătoare” – pentru a a reda un singur cuvânt grec: καύσων – arșiță. În TBS găsim tot „căldură arzătoare”. O traducere din greacă ar fi dat pur și simplu „arșiță”.

Iacov 1:21. Versetul conține două indicii că traducătorii au luat pur și simplu textul lui Cornilescu. Mai întâi, au tradus περισσείαν κακίας, („surplus de răutate”, cf. superfluity of naughtiness – KJV) exact ca în Cornilescu. În plus, au omis să taie din versetul cornilescian secvența „în voi” (care nu are corespondent în greacă). Alternativ, ar fi putut să o marcheze cu italice, conform metodologiei anunțate.

În zilele următoare mă voi apleca mai atent asupra acestei noi versiuni. Dacă prima impresie se mențiune, avem în ediția TBS o „Fidela” lucrată mai atent, dar totuși o „fidela”.

Stilistic versiunea nu mi se pare o fericire. Nu știu ce revizor literar a lucrat pe text, dar rezultatul nu este prea grozav. Nici nu are cum să fie, fiindcă o versiune matură nu se face peste noapte. Este nevoie de discuții, întâlniri peste întâlniri, cântăriri și recântăriri, lecturi succesive etc.

Nu știu cât timp le-a luat editorilor TBS să realizeze acest proiect. În prefață nu se suflă nicio vorbuliță despre asta.

Rezultatul evaluării preliminare: așa nu!

P.S. Asemănările dintre TBS și versiunea Cornilescu sunt suficient de mari ca să justifice, cred, un mesaj trimis de Societatea Biblică Britanică suratei sale mai mici din Anglia. Epiderma britanică este în general mai subțire decât cea moldo-valaho-carpato-danubiano-pontică și ar trebui să vedem niște explicații. Ar trebui aflat dacă TBS a dorit o versiune tradusă de la zero, iar responsabilii pentru struțo-cămila rezultată sunt românii care au realizat textul și care au lucrat mai în viteză decât s-ar fi cuvenit. Eu unul am văzut prea multe năzbâtii în domeniul traducerii Bibliei ca să mă mai mir de vreo ispravă de felul acesta.

[1] The Cambridge Paragraph Bible: Of the Authorized English Version (Cambridge: Cambridge University Press, 1873), Ro 2:21.

Reclame

De când am început să verific sistematic Psalmii din versiunea Cornilescu, trag cu ochiul la traducerea Psalmilor publicată în 1651 la Bălgrad. E prima noastră Psaltire care are ca text de referință textul ebraic. Traducerea trebuie să fi fost făcută dintr-o versiune latinească, dar una care se bazează pe textul ebraic.

Observ că unele soluții sunt destul de reușite. Mai observ că ici-colo traducătorii apelează la textul grec, al cărui prestigiu nu-l ignoră (cu totul).

Citind eu psalmii, zic să arunc o privire și asupra predosloviei, pe care am lecturat-o când eram mai preocupat de NT de la Bălgrad. Unele lucruri mă intrigaseră și acum 6-7 ani, dar acum am devenit mai interesat de subiect

La început am fost impresionat de multitudinea surselor patristice pe care le citează autorul. Apoi au început să mă roadă niște bănuieli. Să fi avut cărturarul transilvănean la dispoziție tot evantaiul de surse patristice pe care le enumera? Ar fi cam greu să ajungi să stăpânești toate aceste informații din acumulări personale, îmi zic. Prea zboară lejer, ca albinuța din floare în floare, de la Ieronim la Augustin și de la Hilarie la Vasile cel Mare.

Mă apuc să fac niște verificări și… surpriză, găsesc o amplă secțiune plagiată dintr-un autor protestant (evreu convertit la catolicism, trecut apoi la protestantism). Voi reveni cu detalii despre subiect într-un articol pe care îl pregătesc pentru simpozionul de la Iași din primăvara aceasta.

Pe măsură ce studiez prefața tot mai atent, mai aflu ceva: imparțial ca tot românul, autorul meu nu s-a „inspirat” doar dintr-un cărturar calvin. A mai plagiat, pentru simetrie, și un iezuit (devenit cardinal). Dacă nici Psaltirea de la Bălgrad nu este „interconfesională”, nu știu care versiune este! 🙂

Că a plagiat e cea mai mică problemă. Munca asta de compilație era frecventă în epocă (deși autorii care se respectau știau că sursele trebuie precizate). Mai rău e că uneori n-a înțeles ce plagiază. Iezuitul discută împărțirea Psaltirii în iudaism și zice că după anumiți psalmi (40, 71, 88 și 105) avem „Amen, Amen”. Această formulă ar marca patru diviziuni (patru cărți) la care evreii adaugă o a patra (carte). Textul latinesc zice așa: „quibus quatuor libris addunt quintum à 106. vsque ad 150.” Românul nostru însă n-a sesizat că numeralul „quintum” se referă la un „liber” (carte/diviziune) și a tradus așa: „Acestor cinci părți le adaogă ei al 5 psalom (!), de la 106, până la 108 (!)”. Una peste alta, nici numărul final – 108 – nu este corect, dar poate că aici e vina zețarului, care din neatenție a tipărit altceva decât ce avea pe ciornă. În orice caz, a ieșit un haloimăs.

Acum sunt tare curios să văd cât din totalul predosloviei este original și cât este preluat din alte surse.

Afacerea asta m-a desumflat nițel. Mi-ar fi plăcut să avem în Psaltirea de la Bălgrad primul studiu original, scris de un român, privind Psalmii. N-a prea fost să fie.

Rămânem deci cu „prima versiunea a Psalmilor traduși după o versiune bazată pe textul ebraic”. Cum spuneam, experimentul a fost unic. Abia pe la 1860 se încearcă din nou traducerea VT din ebraică (sau prin intermediar).


Am ajuns la Exod 8. Acesta este ultimul capitol din seria pe care mi-am propus-o. Va trebui să iau o pauză de tradus, fiindcă viața nu este numai buchiseală pe cărți și biblioteci. La finalul săptămânii viitoare voi fi, cu ajutorul lui Dumnezeu, la Arad, pentru o prelegere pe tema „Biblia la români”. Apoi revin la București și încep cursurile și munca de administrație. (P.S. Eventual, cititorii care doresc ca această traducere să meargă mai departe pot iniția o petiție la nivel național prin care să solicite conducerii ITP un sabatic pentru traducător. 🙂 )

Capitolul 8 are câteva dificultăți pe care le-am semnalat în note (acestea urmând să fie definitivate în perioada următoare). Mi-am permis formulări mai „dinamice” acolo unde literalismul ar fi păgubos. De pildă, am zis „muștele au năvălit roiuri-roiuri” în loc de „a venit muscă grea”, cum zice originalul. Interesant e literalismul Vulgatei: venit musca gravissima. Mi se pare că adj. kāḇēd din ebraică are sensul de ‘abundent’ (cf. Septuaginta πλῆθος ‘mulțime’), dar trimite și la „greul situației” create de muște.

Uitându-mă la versiunea Galacation-Radu nu mi-am putut reține un zâmbet. Ba chiar două. Zice traducătorul în Exod 8:11 că „Faraon și-a lăsat inima grea”. Iar în 8:23 Moise zice „ne vom înfunda cale de trei zile în pustie și vom aduce jertfe Domnului”. 🙂

***

1Domnul a grăit către Moise: „Spune-i lui Aaron: «Întinde-ți mâna cu toiagul tău asupra râurilor, asupra canalelor și asupra ochiurilor de apă și adu broaștele peste pământul Egiptului. 2Și Aaron și-a întins mâna asupra apelor Egiptului și broaștele s-au suit și au acoperit pământul Egiptului. 3Și vrăjitorii au făcut întocmai cu descântecele lor și au adus broaște peste pământul Egiptului.

4Și Faraon a chemat pe Moise și pe Aaron și a spus: „Rugați-vă Domnului să îndepărteze broaștele de la mine și de la poporul meu și voi da drumul poporului ca să aducă jertfe Domnului.” 5Și Moise a grăit către Faraon: „Binevoiește, rogu-te! Pe când să mă rog pentru tine, pentru slujitorii tăi și pentru poporul tău, astfel încât broaștele să fie nimicite de la tine și din casele tale și să rămână numai în Râu?” 6[Faraon] a răspuns: „Mâine!” Iar [Moise] a răspuns: „După cuvântul tău, ca să cunoști că nu este nimeni asemenea Domnului Dumnezeului nostru. 7Și broaștele se vor îndepărta de la tine și din casele tale și de la slujitorii tăi și de la poporul tău; și vor rămâne numai în Râu.”

8Moise și Aaron au ieșit de la Faraon; și Moise a strigat către Domnul cu privire la broaștele pe care le adusese peste Faraon. 9Și Domnul a făcut după cuvântul lui Moise și au murit broaștele din case, din curți și din ogoare. 10Și le-au strâns grămezi, iar ținutul s-a umplut de duhoarea lor. 11Și Faraon a văzut că are răgaz, și-a împietrit inima și nu le-a dat ascultare, precum spusese Domnul. 12Și Domnul a grăit către Moise: „Spune-i lui Aaron: «Întinde-ți toiagul și lovește țărâna pământului, ca să se prefacă în țânțari, pe tot cuprinsul Egiptului. 13Şi au făcut astfel: Aaron a întins mâna cu toiagul său şi a lovit ţărâna pământului şi au năvălit ţânţari peste oameni şi peste vite; toată ţărâna pământului s-a prefăcut în ţânţari, pe tot cuprinsul Egiptului.

14Şi vrăjitorii au făcut întocmai cu descântecele lor, ca să scoată țânțari, dar n-au izbutit; și țânțarii erau pe oameni și pe vite. 15Și vrăjitorii i-au spus lui Faraon: „Este degetul lui Dumnezeu!” Și s-a învârtoșat inima lui Faraon și nu le-a dat ascultare, după cum grăise Domnul.

16Și Domnul a grăit către Moise: „Scoată-te dis-de-dimineață și stai înaintea lui Faraon! Iată, iese la apă, și să-i spui: «Așa grăiește Domnul: ‘Sloboade pe poporul Meu să-mi slujească!’ 17Iar de nu vei slobozi pe poporul Meu, iată voi slobozi asupra ta și asupra robilor tăi și asupra poporului tău și în casele tale [roiuri de] muște; și se vor umple casele egiptenilor de muște, precum și țărâna pe care vor sta. 18Şi voi deosebi în ziua aceea ținutul Goșenului, în care locuiește poporul Meu, încât acolo nu vor fi muște, ca să cunoști că Eu sunt Domnul în mijlocul ținutului [acestuia]. 19Și voi face o deosebire între poporul Meu şi poporul tău; mâine va fi semnul acesta.

20Şi Domnul a făcut întocmai; şi muștele au năvălit roiuri-roiuri în casa lui Faraon și în casele slujitorilor săi; și în tot ținutul Egiptului pământul a fost sub prăpăd de pe urma muștelor. 21Faraon a chemat pe Moise și pe Aaron și a spus: „Mergeți și aduceți jertfe Dumnezeului vostru în țară!” 22Și Moise a spus: „Nu este îngăduit să facem așa ceva. Căci am jertfi Domnului Dumnezeului nostru ceea ce este o urâciune pentru egipteni. Iată, dacă jertfim ce este o urâciune în ochii egiptenilor, nu ne vor ucide cu pietre? 23Cale de trei zile vom merge în pustiu și vom aduce jertfe Domnului Dumnezeului nostru după cum ne va spune. 24Și Faraon a spus: „Eu vă voi da drumul, ca să aduceți jertfe Domnului Dumnezeului vostru în pustiu; numai să nu mergeți foarte departe; rugați-vă pentru mine.” 25Și Moise a răspuns: „Iată, eu ies de la tine și mă voi ruga Domnului ca muștele să se îndepărteze de la Faraon, de la slujitorii săi și de la poporul lui mâine. Numai să nu se poarte iarăși Faraon cu viclenie și să nu lase pe popor să aducă jertfe Domnului!”

26Și Moise a ieșit de la Faraon și s-a rugat Domnului. 27Și Domnul a făcut după cuvântul lui Moise și a îndepărtat muștele de la Faraon, de la slujitorii săi și de la poporul lui; nu a mai rămas niciuna. 28Dar Faraon și-a împietrit inima și de data aceasta și n-a lăsat pe popor să plece.


Am ajuns la capitolul 7, cel în care citim despre anunțarea primei urgii și despre împlinirea ei. În partea a doua a capitolului este anunțată invazia broaștelor.

M-am uitat peste recent peste traducerea Galaction-Radu. Din păcate, are multe scăpări. O eroare flagrantă se găsește în 7:20, unde textul ebraic spune „și a ridicat toiagul”. Galaction spune: „Și Aaron, ridicând toiagul, a lovit apa Nilului”. Traducerea este greșită fiindcă, deși textul ebraic nu precizează subiectul, din 7:14–18 reiese că „răfuiala” cu Nilul cade în sarcina lui Moise. Aaron, „profetul” lui Moise, aduce judecata asupra celorlalte cursuri de apă, secundare.

***

1Domnul a grăit către Moise: „Vezi, te-am rânduit ca dumnezeu pentru Faraon; iar Aaron, fratele tău, va fi profetul tău. 2Tu vei spune tot ce îți voi porunci, și Aaron, fratele tău, îi va cere lui Faraon să dea drumul fiilor lui Israel din pământul lui. 3Și Eu voi învârtoșa inima lui Faraon și voi înmulți semnele și minunile Mele în pământul Egiptului. 4Dar fiindcă Faraon nu vă va asculta, voi pune mâna Mea asupra Egiptului și voi scoate oștirile Mele, poporul Meu, fiii lui Israel, din pământul Egiptului, cu judecăți mari. 5Și egiptenii vor cunoaşte că Eu sunt Domnul, când îmi voi întinde mâna asupra Egiptului și voi scoate pe fiii lui Israel din mijlocul lor.”

6Moise și Aaron au făcut [întocmai]; după cum le poruncise Domnul, așa au făcut. 7Și Moise era în vârstă de optzeci de ani și Aaron de optzeci și trei de ani, când au grăit către Faraon.

8Domnul a grăit către Moise și către Aaron, zicând: 9„Când vă va spune Faraon, zicând: «Arătați-ne o minune!», să grăiești către Aaron: «Ia-ți toiagul și aruncă-l înaintea lui Faraon», și se va preface în șarpe. 10Moise și Aaron au mers la Faraon și au făcut întocmai, precum le poruncise Domnul; și a aruncat Aaron toiagul înaintea lui Faraon și înaintea slujitorilor lui, și [toiagul] s-a prefăcut în șarpe. 11Faraon a chemat şi el pe înţelepţi şi pe vraci; la rândul lor, vrăjitorii Egiptului au făcut aşijderea prin descântecele lor. 12Și-au aruncat fiecare toiegele și ele s-au prefăcut în șerpi. Dar toiagul lui Aaron a înghițit toiegele lor. 13Și inima lui Faraon s-a învârtoșat și n-a ascultat de ei, întocmai cum spusese Domnul.

14Și Domnul a grăit către Moise: „Împietrită e inima Faraon! N-are de gând să dea drumul poporului. 15Du-te la Faraon dis-de-dimineață. Iată, va merge la apă, iar tu să te ații în întâmpinarea lui pe malul râului; și să iei în mână toiagul care s-a prefăcut în șarpe. 16Și vei spune: «Domnul, Dumnezeul evreilor, m-a trimis la tine, zicând: ʻDă drumul poporului Meu ca să-mi slujească în pustiuʼ. Și iată, până acum n-ai ascultat. 17Așa vorbește Domnul: ‘Prin aceasta vei ști că Eu sunt Domnul!’ Iată, lovesc cu toiagul din mâna mea apele Râului și ele se vor preface în sânge. 18Și peștii din Râu vor muri și Râul se va împuți; și egiptenilor le va fi lehamite să bea apă din Râu.»”

19Și Domnul a grăit către Moise: „Spune-i lui Aaron: «Ia-ți toiagul și întinde-ți mâna asupra apelor Egiptului, peste râurile lor, peste canelele lor, peste bălțile lor și peste orice ochi de apă, ca să se prefacă în sânge». Și va fi sânge în tot pământul Egiptului, [chiar și] în vasele de lemn și în cele de piatră.”

20Moise și Aaron au făcut întocmai, după cum poruncise Domnul; [Moise] a ridicat toiagul și a lovit apele Râului sub ochii lui Faraon și sub ochii slujitorilor săi; și toate apele Râului s-au prefăcut în sânge. 21Și peștii din Râu au murit și Râul s-a împuțit și egiptenii n-au putut să bea apă din Râu; și a fost sânge în tot pământul Egiptului. 22Și vrăjitorii Egiptului au făcut întocmai, cu descântecele lor. Și inima lui Faraon s-a învârtoșat și n-a luat aminte, după cum spusese Domnul. 23Și Faraon a făcut cale întoarsă și s-a dus acasă, dar nu și-a pus la inimă nici aceasta. 24Și toți egiptenii au săpat în jurul Râului după apă de băut, căci nu puteau bea din apa Râului.

25Și s-au împlinit șapte zile după ce lovise Domnul Râul. 26Domnul a grăit către Moise: „Mergi la Faraon și spune-i: «Așa grăiește Domnul: ‘Dă drumul poporului Meu ca să-mi slujească! 27Și dacă te împotrivești și nu le dai drumul, iată, voi lovi toate laturile [țării] cu broaște. 28Și Râul va colcăi de broaște și se vor sui și vor intra în casa ta și în iatacul tău de culcare, şi în patul tău, şi în casele slujitorilor tăi, şi peste poporul tău şi în cuptoarele tale şi în coveţile de frământat. 29Şi broaştele se vor sui peste tine şi peste poporul tău şi peste toţi slujitorii tăi.’»”


La mulți ani tuturor vizitatorilor acestui blog! Binecuvântarea lui Dumnezeu să vă însoțească din belșug în noul an!

Este gata și capitolul 6, a cărui parte finală e ocupată preponderent de genealogii.

Am păstrat și aici unele sintagme și formule din ebraică. De ex.: „vă voi scoate de sub muncile silnice” (6:6). În română nu spunem niciodată „a scoate pe cineva de sub munci silnice”, dar cred că orice cititor va pricepe sensul acestei promisiuni.

Am evitat însă literalismul în cazul expresiei „cu buze netăiate împrejur” din 6:12 și 6:30. În versiunile vechi găsim atât redări fidele (Vulgata: incircumcisus labiis), cât și traduceri care traduc pe limba omului de rând această metaforă tipic iudaică (Septuaginta: ἐγὼ δὲ ἄλογός εἰμι „eu sunt fără grai”). Eu am preferat să zic „buze nepricepute”. Sunt intrigat că în versiunea Galaction-Radu sunt folosite două expresii diferite: „gângav la vorbă” (6:6) și „trudnic la vorbă” (6:30). Nu știu cine a lucrat această carte. După stilul înflorit aș spune că este mâna lui Galaction, nu a lui Vasile Radu.

Voi reveni cu o scurtă postare despre numele lui Dumnezeu YHWH.

***

1Domnul a grăit către Moise: „Acum vei vedea ce-i voi face lui Faraon, căci [silit de o] mână puternică le va da drumul și [silit de o] mână tare îi va izgoni din pământul lui. 2Domnul a grăit către Moise și i-a spus: „Eu sunt Domnul! 3Eu m-am arătat lui Avraam, Isaac și Iacov, ca Dumnezeu Atotputernic, dar sub numele Meu – „Domnul” – nu m-am făcut cunoscut lor. 4Și am statornicit legământul Meu cu ei, ca să le dau pământul Canaanului, pământul pribegiei lor, în care au pribegit. 5Și tot Eu am auzit geamătul fiilor lui Israel, pe care egiptenii îi țin în robie; și mi-am adus aminte de legământul Meu. 6Așadar, spune-le fiilor lui Israel: „Eu sunt Domnul și vă voi scoate de sub muncile silnice ale egiptenilor și vă voi izbăvi din robia lor și vă voi răscumpăra cu braț întins și cu judecăți mari. 7Și vă voi lua ca popor al Meu și voi fi Dumnezeul vostru și veți ști că Eu sunt Domnul Dumnezeu care v-a scos de sub muncile silnice ale egiptenilor. 8Și vă voi aduce în pământul despre care am jurat că-l voi da lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov. Și vi-l voi da ca moștenire. Eu sunt Domnul!”

9Moise a grăit astfel către fiii lui Israel, dar ei n-au ascultat de Moise, din pricina deznădejdii și a robiei crâncene. 10Și Domnul a grăit către Moise zicând: 11„Du-te și vorbește lui Faraon, regele Egiptului, să dea drumul fiilor lui Israel din țara lui!” 12Și Moise a vorbit în fața Domnului zicând: „Iată, fiii lui Israel nu m-au ascultat; Cum oare mă va asculta Faraon pe mine, cel cu buze nepricepute? 13Domnul a grăit către Moise și către Aaron și le-a dat porunci cu privire la fiii lui Israel și cu privire la Faraon, regele Egiptului, ca să-i scoată pe fiii lui Israel din pământul Egiptului.

14Acestea sunt căpeteniile caselor părinților lor: fiii lui Ruben, întâiul-născut al lui Israel: Hanoch și Falu, Hețron și Carmi. Acestea sunt familiile lui Ruben. 15Și fiii lui Simeon: Iemuel și Iamin și Ohad și Iachin, și Țohar și Șaul, fiul unei canaanite. Acestea sunt familiile lui Simeon. 16Și acestea sunt numele fiilor lui Levi, după spițele lor de neam: Gherșon și Qehat și Merari. Și anii vieții lui Levi: o sută treizeci și șapte de ani. 17Fiii lui Gherșon: Livni și Șimei, după familiile lor. 18Și fiii lui Qehat: Amram și Ițhar și Hevron și Uziel. Și anii vieții lui Qehat: o sută treizeci și trei de ani. 19Și fiii lui Merari: Mahli și Muși. Acestea sunt familiile lui Levi, după spițele lor de neam. 20Și Amram a luat de nevastă pe Iocheved, mătușa lui; și ea i-a născut lui pe Aaron și pe Moise. Și anii vieții lui Amram au fost de o sută treizeci și șapte de ani. 21Și fiii lui Ițhar: Qorah și Nefeg și Zicri. 22Și fiii lui Uziel: Mișael și Elțafan și Sitri. 23Și Aaron a luat de nevastă pe Elișeva, fiica lui Aminadav, sora lui Nahșon; și ea a născut pe Nadav și pe Avihu, pe Eleazar și Itamar. 24Și fiii lui Qorah: Asir și Elqana și Aviasaf. Acestea sunt familiile qorahiților. 25Și Eleazar, fiul lui Aaron, și-a luat nevastă dintre fiicele lui Putiel; și ea i-a născut pe Finehas. Acestea sunt căpeteniile [caselor] părinților leviților, după familiile lor.

26Aceștia sunt Aaron și Moise cărora le spusese Domnul: „Scoateți pe fiii lui Israel din pământul Egiptului, după oștirile lor”. 27Ei sunt cei care au grăit către Faraon, regele Egiptului, ca să-i scoată pe fiii lui Israel din Egipt. Ei sunt acei Moise și Aaron. 28Și a fost așa: în ziua când a grăit Domnul către Moise în pământul Egiptului, 29Domnul a grăit către Moise zicând: „Eu sunt Domnul! Grăiește către Faraon, regele Egiptului, tot ce îți spun Eu”. 30Și Moise a zis înaintea Domnului: „Iată, sunt [un om] cu buze nepricepute. Cum oare să mă asculte pe mine Faraon?”


Văd că interesul pentru traducerea „de încercare” pe care o public pe blog suscită un interes neașteptat de mare. Precizez că prin acest proiect nu mi-am propus să subminez versiunea folosită de „establishmentul” evanghelic.

Evanghelicii au nevoie în această etapă nu de o versiune nouă tradusă de la zero, ci de o revizuire atentă a lui Cornilescu, potrivit principiului următor: păstrăm cât de mult se poate din textul lui, pe care îl așezăm riguros pe textul din ediția Biblia Hebraica Stuttgartensia.

Ce încerc eu aici e altceva. E o „luptă corp la corp” cu textul ebraic și cu nuanțele lui. Dacă am reușit să-i intrig pe cititori și să-i scot nițeluș din peisajul cu care sunt obișnuiți, mă consider mulțumit. Mi-am propus să traduc textul în așa fel, încât să nu obscurizez faptul că el a fost scris în antichitate. Versiunile care modernizează excesiv ajung ridicole.

Am încercat să păstrez pe alocuri nuanțele din ebraică. De pildă, în 5:21, textul ebraic spune, tradus literal, „ați făcut ca mirosul nostru să duhnească”. Am încercat o soluție de compromis: „am ajuns să duhnim”. Probabil sensul acestei metafore „olfactive” se mai tocise, de aceea unele traduceri renunță complet la această imagine și zic „am ajuns urâți, detestați etc.”

Mai jos textul.

***

1După aceea Moise și Aaron au mers și au grăit către Faraon: „Așa vorbește Domnul Dumnezeul lui Israel: «Lasă pe poporul Meu să plece, ca să țină un praznic pentru mine în pustiu»”. 2Faraon a răspuns: „Cine este Domnul ca să ascult de glasul lui și să las pe Israel să plece? Nu-l cunosc pe Domnul și nici pe Israel nu-l voi lăsa să plece!” 3Ei au spus: „Dumnezeul evreilor ne-a ieșit înainte. Îngăduie, te rugăm, [să ne ducem] cale de trei zile în pustiu pentru a aduce jertfe Domnului Dumnezeului nostru, ca să nu ne bată cu molimă sau cu sabie.” 4Regele Egiptului le-a răspuns: „Moise și Aaron, de ce abateți pe popor de la muncile lui? Mergeți la salahoriile voastre!” 5Și a mai zis Faraon: „Iată, acum poporul țării s-a înmulțit și voi vreți să-l opriți de la salahoriile lor!”

6În aceeași zi Faraon a poruncit vătafilor și ispravnicilor, zicând: 7„Nu mai dați poporului paie pentru facerea cărămizilor, ca mai înainte. Să meargă și să-și adune [singuri] paie. 8Dar să cereți de la ei numărul de cărămizi pe care l-au făcut mai înainte; să nu-l micșorați, căci sunt niște trântori. De aceea strigă zicând: «Lasă-ne să aducem jertfe Dumnezeului nostru.» 9Îngreunați munca oamenilor, ca să aibă ce lucra! Și să nu mai ia seama la cuvinte de amăgire!”

10Vătafii poporului și ispravnicii au ieșit și au spus poporului, zicând: „Așa vorbește Faraon: «Nu vă mai dau paie. 11Mergeți voi înșivă și adunați paie de pe unde le veți găsiți, căci nu vi se va scădea nimic din munca voastră.»” 12Și poporul s-a răspândit prin tot ținutul Egiptului, ca să strângă miriște în loc de paie. 13Și vătafii îi zoreau, zicând: „Împliniți muncile, sarcina de zi cu zi, ca atunci când erau paie!” 14Și ispravnicii fiilor lui Israel care fuseseră puși peste ei de vătafii lui Faraon erau bătuți și certați: „De ce nu ați împlinit ca mai înainte sarcina facerii de cărămizi, atât ieri, cât și astăzi?”

15Ispravnicii fiilor lui Israel au mers și s-au plâns înaintea lui Faraon, zicând: „De ce faci una ca asta robilor tăi? 16Nu li se mai dau paie robilor tăi, iar cu privire la cărămizi ni se spune: «Faceți-le!» Iată, robii tăi sunt bătuți, iar poporul tău este [scos] vinovat!” 17Dar el a spus: „Trântori! Trântori sunteți! De aceea ziceți: «Să mergem să aducem jertfe Domnului.» 18Și acum mergeți la lucru! Paie nu vi se vor [mai] da, însă veți face numărul de cărămizi [cerut]!

19Și ispravnicii fiilor lui Israel s-au văzut la ananghie, când li s-a spus: „Să nu scădeți nimic din [numărul] cărămizilor voastre, din sarcina de zi cu zi!” 20Și au dat peste Moise și Aaron, care se ațineau să-i întâlnească, pe când ieșeau ei de la Faraon. 21Și le-au spus: „Domnul să privească asupra voastră și să judece, căci din pricina voastră am ajuns să duhnim în ochii lui Faraon și în ochii slujitorilor lui, încât ați pus o sabie în mâna lor, ca să ne ucidă”. 22Moise s-a întors către Domnul și a spus: „Doamne, de ce ai adus nenorocirea aceasta asupra acestui popor? De ce m-ai trimis? 23Căci, de când am venit la Faraon ca să vorbesc în numele Tău, a adus nenorocirea asupra acestui popor și de izbăvit n-ai izbăvit pe poporul Tău.”


E gata și traducerea celui de-al patrulea capitol. Am încercat să segmentez textul după unități logice, însă voi reveni asupra lor în lumina împărțirii propuse de Biblia Hebraica.

Lucrând asupra acestui capitol am realizat încă o dată că Septuaginta nu e de lepădat și că uneori păstrează lecțiuni mai bune decât textul masoretic.

De pildă, mi s-a părut straniu versetul 4:31: „Și poporul a crezut. Și când au auzit că Domnul a cercetat pe fiii lui Israel și că a văzut necazul lor, s-au plecat și s-au închinat.” Nu prea e logică succesiunea de acțiuni. De ce să spui mai întâi că poporul a crezut și apoi să introduci ideea că „au auzit”, de parcă ar fi ceva nou?

Mi-am spus: să vedem ce zice Septuaginta. În această traducere găsim „s-a bucurat” în loc de „au auzit”. Din perspectiva textului consonantic evreiesc, explicația e simplă: la început au fost consoanele yśmḥw (וַיִּשְׂמְחוּ = καὶ ἐχάρη) „și s-au bucurat”. Un scrib neatent a transformat acest verb în yšm‘w „au auzit”, pe care îl întâlnim acum în textul masoretic.

***

1Și Moise a răspuns și a spus: „[Dar] dacă nu mă vor crede și nu vor asculta de glasul meu, ci vor spune: «Nu ți s-a arătat Domnul»?” 2Și Domnul i-a spus: „Ce ai în mână”? „Un toiag”, a răspuns el. 3Și [Domnul] i-a spus: „Aruncă-l la pământ!”. Și l-a aruncat la pământ și s-a prefăcut în șarpe, încât Moise fugea din fața lui. 4Și Domnul i-a spus lui Moise: „Întinde-ți mâna și apucă-l de coadă!”. Și [Moise] a întins mâna și l-a înșfăcat, și s-a făcut toiag în mâna lui.

5„Pentru ca ei să creadă că ți s-a arătat ție Domnul Dumnezeul părinților lor, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov.”

6Și Domnul i-a mai spus: „Vâră-ți mâna în sân!” Și [Moise] și-a vârât mâna în sân și când a scos-o, iată că mâna i se făcuse leproasă, ca zăpada. 7Și i-a spus: „Vâră-ți iarăși mâna în sân” Și [Moise] a vârât din nou mâna în sân și a scos-o din sân și iată, se făcuse [la loc] cum îi era trupul.

8„Deci dacă nu te vor crede și nu vor asculta glasul celui dintâi semn, vor asculta glasul semnului de pe urmă. 9Iar dacă nu vor crede nici aceste două semne și nu vor asculta glasul tău, să iei din apa Râului și să o verși pe uscat; și apa pe care ai luat-o din Râu se va preface în sânge, pe uscat.”

10Și a spus Moise Domnului: „Doamne, nu sunt un om [meșter] la vorbă, nici de ieri, nici de alaltăieri, nici de când vorbești robului Tău, căci îmi sunt graiul și limba împleticite.” 11Și Domnul i-a răspuns: „Cine a făcut omului gură? Sau cine face pe om mut, sau surd, sau cu vedere, sau orb? Oare nu Eu, Domnul? 12Și acum du-te și Eu voi fi cu gura ta și te voi învăța ce să vorbești!” 13Moise a răspuns: „Rogu-te, Doamne, trimite pe cine vei vrea să trimiți!”

14Atunci mânia Domnului s-a aprins împotriva lui Moise și [Domnul] i-a vorbit: „Oare nu este Aaron, levitul, fratele tău? Știu că el este meșter la vorbă. Ci iată-l, iese în întâmpinarea ta și când te va vedea se va bucura în inima lui. 15Să grăiești către el și să-i pui cuvintele [acestea] în gura lui, și Eu voi fi cu gura ta și cu gura lui și vă voi învăța ce să faceți. 16El va grăi în locul tău către popor și va fi așa: el îți va sluji drept gură și tu vei fi pentru el [ca] Dumnezeu. 17Și să iei în mână toiagul acesta cu care vei face semnele.”

18Și Moise s-a dus înapoi la Ieter, socrul său, și i-a spus: „Rogu-te, [îngăduie-mi] să plec, să mă întorc la frații mei care sunt în Egipt și să văd dacă mai sunt în viață.” Și Iitro i-a spus lui Moise: „Mergi în pace!”

19Domnul a grăit către Moise în Midian: „Du-te înapoi în Egipt, căci au murit toți oamenii care căutau [să-ți ia] viața.” 20Și Moise a luat pe femeia lui și pe fiii lui și i-a suit pe măgar și s-a întors în pământul Egiptului. Și Moise a luat toiagul lui Dumnezeu în mână.

21Și Domnul a grăit către Moise: „Când vei ajunge iarăși în Egipt, vezi să faci în fața lui Faraon toate minunile pe care le-am pus în mâna ta. Dar Eu îi voi învârtoșa inima și nu va lăsa poporul să plece. 22Și vei spune lui Faraon: «Așa vorbește Domnul: Israel este fiul Meu, întâiul Meu născut. 23Am grăit către tine: ‘Dă voie fiului meu să plece, ca să-mi slujească’. Dar tu n-ai vrut să-i dai voie. Iată, voi ucide pe fiul tău, întâiul tău născut!»”

24Și a fost așa: pe drum, la locul de poposire, Domnul i-a ieșit în întâmpinare și a căutat să-l omoare. 25Țipora a luat o cremene, a tăiat prepuțul fiului ei, l-a atins de picioarele lui și a spus: „Negreșit, tu ești pentru mine un soț-de-sânge!” 26Și [Domnul] l-a lăsat. Atunci ea a spus: „Soț-de-sânge!”, din pricina tăierii împrejur.

27Domnul i-a vorbit lui Aaron: „Mergi în întâmpinarea lui Moise, în pustiu”. Și a mers și l-a întâlnit pe muntele lui Dumnezeu și l-a sărutat. 28Moise i-a făcut cunoscute lui Aaron toate cuvintele cu care îl trimisese Domnul și toate semnele pe care i le poruncise [să le facă]. 29Moise și Aaron au mers și au adunat pe toți bătrânii fiilor lui Israel. 30Și Aaron a rostit toate cuvintele pe care le grăise Domnul către Moise și a făcut semnele în văzul poporului. 31Și poporul a crezut. Și când au auzit că Domnul a cercetat pe fiii lui Israel și că a văzut necazul lor, s-au plecat și s-au închinat.

Pagina următoare »