Traducerea Vechiului Testament



Încep săptămâna cu două anunțuri „publicistic-editoriale”:

  1. Va ieși de la tipar (probabil vineri) Noul Testament EDCR, și vom putea în sfârșit să vedem „în carne și oase” obiectul eforturilor susținute făcute vreme de patru ani de echipa EDCR.
  2. Va fi disponibilă în curând, într-un volum foarte dolofan (480 de pagini), publicat de Humanitas, traducerea comentată a cărților Exodul și Levitic.

Fiindcă despre EDCR am tot scris pe blog, prezint aici câteva informații în legătură cu proiectul veterotestamentar.

Munca mea la „Biblia după textul ebraic” a început prin octombrie-decembrie 2014, când am făcut prima versiune a capitolelor din Exodul care mi-au fost alocate. În paralel a avut loc traducerea și comentarea celorlalte secțiuni, de către alți colegi traducători.

Lecturi succesive ale manuscrisului au fost făcute de toți membrii echipei. Notele și comentariile au crescut organic, odată cu întâlnirile bilunare întâlnire găzduită de Colegiul Noua Europă.

Verificarea amănunțită a textului a fost făcută, cu minuție și competență, într-un spirit profund kenotic, de dle Francisca Băltăceanu și Monica Broșteanu, coordonatoarele proiectului.

Mai jos informațiile de pe site-ul editurii. AICI.

Pentru o mostră de traducere, vezi AICI.

Exodmostra

***

Ediție îngrijită de Francisca Băltăceanu și Monica Broșteanu
Traducere, studii introductive și note de Maria Francisca Băltăceanu, Monica Broșteanu, Melania Bădic, Emanuel Conțac, Octavian Florescu, Victor-Lucian Georgescu, Cristinel Iatan, Alexandru Mihăilă, Delia Mihăilă, Ovidiu Pietrăreanu, Tarciziu-Hristofor Șerban, Silviu Tatu, Cătălin Vatamanu

„Textul Bibliei confirmă, prin structura și istoria lui, teologia Treimii. Căci el are trei autori: Dumnezeu (inspiratorul lui suprem, izvorul Revelației), autorii textului consemnat în scris (primitorii și transmițătorii Revelației) și traducătorii textului originar. Cu volumul de față, ne aflăm în prezența traducătorilor, exponenți ai «vorbirii în limbi», mediatori ai Duhului, păstori ai cuvintelor aflate în căutarea Cuvântului. Ei merită toată admirația noastră. Pentru că reușesc să pună erudiția cea mai temeinică în serviciul cordialității, al nevoii de a înțelege ceea ce e dincolo de înțelegerea obișnuită.“ – Andrei Pleșu

Exodul este a doua carte din Tora; împreună cu următoarele trei formează o unitate tematică privind eliberarea poporului israelit din robie și mersul lui îndelungat prin pustiu, până la Țara Făgăduinței, având în centru Legământul încheiat de Dumnezeu cu el. Este considerat cartea esențială a Vechiului Testament, pentru că tot ceea ce urmează își află aici momentul fondator, referința exemplară. Deși sistemul complex de jertfe din Levitic nu mai este de actualitate, citirea Leviticului rămâne importantă pentru creștin fiindcă îl ajută să înțeleagă atât lumea religioasă în care a trăit Isus, cât și conceptele de care s-a folosit El pentru a-și formula mesajul. În plus, dincolo de prescripțiile complicate și adesea caduce, cartea Leviticului vehiculează și adevăruri veșnice, care țin de relația omului cu Dumnezeu.

Ținând seama că este vorba de un text care provine dintr-un trecut îndepărtat, că există o tradiție îndelungată a traducerii Bibliei în limba română, că textul rămâne contemporan cu toate generațiile, s-a urmărit echivalarea lui într-o limbă actuală, firească, evitând atât arhaismele devenite aproape de neînțeles, cât și neologismele stridente și lipsite de conotații poetice. Am dorit astfel să ne apropiem, pe cât posibil, de frumusețea originalului: pentru omul credincios ea este „semnătura“ Duhului lui Dumnezeu.

  • • •

Volumul de față, Exodul. Leviticul. este al doilea (primul fiind Geneza) dintr-o serie care va cuprinde traducerile celor treizeci și nouă de cărți ale Bibliei ebraice însoțite de studii introductive, note și comentarii.

Acest proiect a fost realizat în cadrul Colegiului Noua Europă.

Ilustrația copertei: pagină din Biblia Cervera, manuscris cu anluminuri de Joseph Assarfati, Spania, 1299, păstrat la Biblioteca Națională a Portugaliei.

Reclame

Cea mai frumoasă, mai măreață și mai zguduitoare viziune inaugurală a unui profet biblic rămâne cea relatată de Isaia, în capitolul 6. (Profetul Ezechiel poate intra cu succes la categoria „cea mai stranie viziune inaugurală”).

Pasajul din Isaia 6 este paradigmatic pentru întâlnirea dintre om și Dumnezeu, căci conștientizarea de către om a sfințeniei dumnezeiești îl constrânge să-și mărturisească profunda inadecvare. Fără această înțelegere nu poți „prinde frecvența” sacrului, nu poți intra în relație cu Dumnezeu și nu poți înțelege „religiosul” (în forma lui elementară).

Citind pasajul, mă întreb dacă referirea la „buze necurate” trebuie înțeleasă ca pars pro toto (buzele sunt necurate fiindcă tot omul este necurat, dar aici e subliniată doar o anumită dimensiune) sau dacă ea trebuie înțeleasă din perspectiva închinării, în sensul că Isaia este conștient că ceea ce spune el în închinare este inadecvat, fără acoperire sau chiar ipocrit. (Să nu uităm, primul capitol al cărții este vehement împotriva închinării de fațadă, adică a jertfelor care nu sunt însoțite de un comportamentul cerut de Dumnezeu.)

Pasajul mai este remarcabil și prin actul pe care îl îndeplinesc serafimii. Isaia este consacrat în slujbă prin atingerea cu un cărbune de pe altar. Nu sunt multe locuri în Biblie în care ispășirea unui păcat se face fără vărsare de sânge. Acesta este unul dintre ele.

Trebuie însă observat că actul ispășirii se produce nu în lumea sensibilă, supusă accesului prin simțuri, ci în viziunea pe care o are profetul. Așadar, el se caracterizează printr-o anumită „virtualitate”, ceea ce nu-i scade din eficacitate (după cum, faptul că eu îmi primesc salariul pe card, în formă virtuală, nu scade cu nimic din realitatea tranzacției).

Mai jos textul din Isaia 6, după două revizuiri succesive.

1 În anul morții regelui Uzzia, L-am văzut pe Domnul șezând pe tronul de sus cel înălțat, și poalele mantiei Lui umpleau Templul. 2 Deasupraa Lui se aflau serafimib, având fiecare șase aripi: cu două își acopereau fața, cu două își acopereau picioarele și cu două zburau. 3 Strigau unul către celălalt și ziceau:

„Sfânt! Sfânt! Sfânt este DOMNUL Oștirilor!

Tot pământul este plinc de slava Lui!”

4 Se zguduiau ușorii ușii de glasul celor care strigau și s-a umplut Casa de fum. 5 Atunci mi-am zis: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate, și ochii mei L-au văzut pe Împăratul, DOMNUL Oștirilor!” 6 Dar unul din serafimi a zburat spre mine cu un cărbune aprins în mână, pe care-l luase cu cleștele de pe altar, 7 mi-a atins gura cu el și a zis: „Iată, atingându-se cărbunele acesta de buzele tale, vina ta este îndepărtată și păcatul tău este ispășit!” 8 Apoi am auzit glasul DOMNULUI întrebând: „Pe cine să trimit? Cine va merge pentru Noi?” și am răspuns: „Iată-mă, trimite-mă!”

9 El mi-a zis atunci:

„Du-te și spune poporului acestuia:

«De auzit să tot auziți, dar să nu înțelegeți!

De văzut să tot vedeți și să nu pricepeți!»

10 Împietreșted inima acestui popor,

fă-l tare de urechi și astupă-i ochii,

ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile,

să înțeleagă cu inima, să se pocăiască și să fie vindecat!”e

11 Eu am întrebat: „Până când, Doamne?” Iar El a răspuns:

„Până când vor rămâne cetățile pustii, fără locuitori,

casele — fără oameni,

și țara — pustiu și prăpăd.

12 DOMNUL  îi va izgoni departe pe oameni

și mare va fi paragina în mijlocul țării.

13 O zecime de locuitori dacă va rămâne în ea,

va fi și aceasta aruncată în foc, la rândul ei,

ca terebintul și ca stejarul, copaci ai Așerei,

care sunt tăiați și făcuți stâlpi pentru înălțimi.f

(Stâlpii aceștia sunt neamul sfânt).”

Note:

 a6:2 Septuaginta: „în jurul Lui”.

 b6:2 Termenul serafim provine de la verbul saraf („a arde”) și în mod obișnuit denumește șerpi „înfocați” (adică veninoși, cf. Num. 21:6; Deut. 8:15) sau „zburători” (Is. 14:29; 30:6). Aici însă termenul denumește ființe celeste înaripate din proximitatea tronului divin.

 c6:3 Sau: „să se umple” (cf. Num. 14:21; Ps. 57:5, 11; 72:19; 108:5; Is. 11:9; Hab. 2:14), după modelul din Ex. 40:34-35; 1 Regi 8:11.

 d6:10 Lit. „îngrașă” sau „fă-o insensibilă” (Ps. 119:70).

 e6:10 Unii interpreți consideră că textul conține o antifrază, ca în Amos 4:4.

 f6:13 Emendare a Textului Masoretic: ’Așera (numele unei zeități străine), în loc de ’așer (pron. rel. „care”) și bama („înălțime”, „capiște”) în loc de bam („în ei”).


Jesaja_(Michelangelo) (mai mult…)


Ne apropiem cu pași repezi de finalizarea Noului Testament din EDCR (Ediția Dumitru Cornilescu Revizuită). Textul românesc a fost verificat integral, de două ori, de specialiști în domeniu. Revizorul literar mai are de citit Faptele Apostolilor, Evrei și Apocalipsa.

Între timp se lucrează intens și la VT, dar cantitatea de text care trebuie citită, răscitită, verificată și răsverificată este sensibil mai mare, prin urmare încă nu putem stabili în mod riguros data publicării întregii Biblii.

NT va fi gata în toamna aceasta, dacă nu apar situații neprevăzute care să ne împiedice să ducem proiectul la bun sfârșit.

Semnalele pe care le-am primit până în prezent sunt bune. Cei care înțeleg nevoia realizării acestei revizuiri se declară mulțumiți de forma textului.

Am întâlnit și o excepție notabilă. Un pastor dintr-o anumită confesiune evanghelică (de limbă maghiară) a declarat într-un anumit context că nu dă „doi bani” pe noua revizuire. În fapt, respectivul opinent nu dă „doi bani” pe textul critic (Nestle-Aland 28) folosit ca etalon în procesul revizuirii, prin urmare nu putea da prea mulți gologani nici pe revizuirea care are ca punct de referință textul critic.

Înverșunarea de acest tip nu este ceva nou în spațiul evanghelic românesc. Când s-a tipărit prima dată versiunea Cornilescu, unii aparținători ai aceleiași confesiuni din care face pastorul citat mai sus au dat de înțeles că nu dau prea mulți bani pe noua versiune, care atenta la „sacralitatea” Bibliei de la Iași 1874, folosită până la acea dată de evanghelicii români.

Dar să nu zăbovim prea mult asupra opiniilor celor care, din considerente ideologice, nu pot aprecia efortul masiv care s-a făcut în cei trei ani de când a început lucrul la EDCR. Cei nouă revizori implicați în proces știu prea bine câtă energie s-a cheltuit pentru a face textul să sune bine.

Important este ca sarcina verificării traducerii să se încheie la timp și oamenii să aibă la dispoziție un text bine cântărit. În final, gradul de receptare a versiunii pe termen lung este testul pe care va trebui să-l dea și EDCR, ca orice traducere.

Până apare tot NT în format electronic și tipărit, vă ofer o mostră de traducere din Luca, evanghelia al cărei text a fost analizat ieri de Comitetul Pastoral al EDCR.

Pilda ispravnicului necinstit

1 Isus le-a spus ucenicilor: „Un om bogat avea un ispravnic care a fost pârât la el că-i risipește avuțiile. 2 El l-a chemat și i-a zis: «Ce aud despre tine? Dă-mi socotelile isprăvniciei tale, căci nu mai poți rămâne în slujbă!» 3 Ispravnicul și-a zis: «Ce voi face dacă stăpânul îmi ia slujba? Să sap, nu pot; să cerșesc, mi-e rușine. 4 Știu ce voi face pentru ca, atunci când voi fi scos din slujbă, ei să mă primească în casele lor.» 5 I-a chemat pe datornicii stăpânului său, unul câte unul, și i-a zis celui dintâi: «Cât îi datorezi stăpânului meu?» 6 «O sută de măsuria de untdelemn», a răspuns el. Și i-a zis: «Ia-ți înscrisul, așază-te și scrie degrabă cincizeci!» 7 Apoi i-a zis altuia: «Dar tu cât îi datorezi?» «O sută de măsurib de grâu», a răspuns el. Și i-a zis: «Ia-ți înscrisul și scrie optzeci!» 8 Stăpânul l-a lăudat pe ispravnicul necinstit pentru că lucrase cu iscusință. Căci fiii veacului acestuia sunt mai iscusiți decât fiii luminii în relațiile cu semenii lor. 9 Eu vă spun: Faceți-vă prieteni cu ajutorul avuțiilorc necinstite, pentru ca, atunci când ele se vor sfârși, să fiți primiți în corturile veșnice.

10 Cine este credincios în cele mai mici lucruri este credincios și în cele mari, iar cine este necinstit în cele mai mici lucruri este necinstit și în cele mari. 11 Dacă în avuția necinstită n-ați fost credincioși, cine o să v-o încredințeze pe cea adevărată? 12 Și, dacă în lucrul altuia n-ați fost credincioși, cine o să vă dea ce-i al vostru? 13 Niciun rob nu poate sluji la doi stăpâni, căci ori îl va urî pe unul și-l va iubi pe celălalt, ori va ține la unul și-l va disprețui pe celălalt. Nu puteți sluji și lui Dumnezeu, și avuției.”

Pilda bogatului și a lui Lazăr

19 Era odată un om bogat, care se îmbrăca în purpură și in subțire și petrecea în fiecare zi cu mare fast. 20 Iar un sărac numit Lazăr zăcea la poarta lui, plin de bube, 21 și ar fi dorit să se sature cu [resturile] ce cădeau de la masa bogatului. Ba mai veneau și câinii să-i lingă bubele. 22 S-a întâmplat că săracul a murit și a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. A murit și bogatul și a fost îngropat. 23 Pe când era el în Hades, în chinuri, și-a ridicat privirile și l-a văzut de departe pe Avraam, iar pe Lazăr în sânul lui. 24 Atunci a strigat: «Părinte Avraam, fie-ți milă de mine și trimite-l pe Lazăr să-și înmoaie vârful degetului în apă și să-mi răcorească limba, căci grozav mă chinuiesc în văpaia asta!» 25 Avraam i-a răspuns: «Fiule, adu-ți aminte că în viață tu ai avut parte de lucrurile bune, iar Lazăr de cele rele; acum, aici, el este mângâiat, iar tu ești chinuit. 26 Pe lângă toate acestea, între noi și voi este o prăpastie mare, pentru ca cei ce ar vrea să meargă de aici la voi să nu poată, și nici de acolo la noi să nu treacă.» 27 Bogatul a zis: «Atunci, părinte [Avraam], te rog să-l trimiți în casa tatălui meu, 28 unde am cinci frați, ca să-i avertizeze și să nu ajungă și ei în acest loc de chin.» 29 Avraam a răspuns: «Îi au pe Moise și pe profeți; să asculte de ei!» 30 «Nu, părinte Avraam», a zis el, «ci, dacă va merge la ei cineva din morți, se vor pocăi.» 31 Avraam i-a răspuns: «Dacă nu ascultă de Moise și de profeți, nu vor fi convinși nici dacă ar învia cineva din morți.»”

 a16:6 Grecește: bátos, unitate de măsură echivalentă cu aprox. 39 de litri.

 b16:7 Grecește: kóros, unitate de măsură echivalentă cu aprox. 390 de litri.

 c16:9 Gr. mamōnás, adaptare în greacă a termenilor mamon (ebr.) sau mamona’ (aram.). În textele în limba ebraică sau aramaică, termenul este folosit cu sensul de „bogăție”, „bani”, „avere”. Același termen este reluat în vers. 11 și 13.


Mi-a ajuns de curând în mână ediția Bibliei tipărite de Editura Făclia, în parteneriat cu Societatea Biblică Trinitariană. M-am uitat prin textul acestei revizuiri și impresia preliminară este că avem de-a face cu o încrucișare între două texte: cel al lui Cornilescu (1924) și diverse soluții de traducere preluate din KJV.

La baza acestui demers stă aversiunea viscerală a Societății Biblice Trinitariane (cu sediul la Londra) față de textul critic al Noului Testament (ediția Nestle-Aland, care este folosit de mii de cercetători din întreaga lume și care are o istorie respectabilă). Altfel, nu-mi explic următoarea precizare: „La baza traducerii TBS a stat în primul rând textul în limba greacă a lui Scrivener care atrage atenția asupra variantelor textului critic. Am lucrat sistematic pentru a ne asigura că niciuna dintre variantele critice nu rămâne în acest text” (AICI).

Dacă tragem linie și adunăm, cei aproape 190 de ani de cercetări în domeniul criticii de text sunt aruncați pur și simplu pe apa sâmbetei în favoarea conglomeratului pe care îl numim Textus Receptus. Judecând după zelul cu care este promovat acest tip de text, ai impresia că el e textul „primoridal”, coborât exact în această formă pe Sinai sau, de ce nu, direct în grădina Eden. Așadar, adepții Textus Receptus ignoră cu totul cercetarea din cele două secole care s-au scurs de la ediția lui Karl Lachmann. Acesta a recunoscut, pe bună dreptate, că Textul Receptus este  o matcă în care se depun tot soiul de aluviuni (lecțiuni secundare) care n-au existat de la bun început acolo.

Pe pagina de prezentare a noii versiuni citim următoarele: „Societatea Biblică Trinitariană din Londra (Trinitarian Bible Society – TBS) a considerat ca fiind oportună decizia de a face o nouă traducere și revizuire a textului biblic, iar la baza acestei noi traduceri să stea textul grecesc Textus Receptus și Textul Masoretic ebraic. S-au consultat îndeaproape atât Biblia de Iași, cât și versiunea lui Dumitru Cornilescu.”

În cazul în care editorii acestei noi versiuni vor să acrediteze ideea că ea este o traducere de la zero a textului ebraic, respectiv grec, afirm fără menajamente că această sugestie este o exagerare pioasă, în tradiția exagerărilor pioase care s-au tot vehiculat în prefețele edițiilor românești ale NT/Bibliei încă de la începuturile tiparului.

Formulările din textul biblic propriu-zis indică altceva: revizorii au folosit textul Cornilescu drept bază a revizuirii și l-au ciopârțit după inspirației, ca să-l transforme într-un soi de KJV românesc. Am avea deci o a doua Fidela. De parcă nu era suficientă „Fidela” americană, ne-am pricopist acum cu una „britanică”.

Exemplele care indică dependența de Cornilescu sunt mult prea numeroase pentru a fi discutate aici exhaustiv. Notez în treacăt o serie de soluții la care nu poți ajunge dacă traduci direct din greacă.

Este regretabil că atâta efort se investește pentru proiecte care ajung mari rateuri. Ele, din păcate, ajung versiuni „de butic”, fiindcă nu sunt proiecte desfășurate prin colaborarea unor specialiști de la instituțiile teologice din țară. Sunt pur și simplu menite să satisfacă ambițiile unei organizații care a făcut o pasiune pentru două texte care, cu tot prestigiul lor istoric, și-au cam trăit traiul. Mă refer la Textul Receptus și la KJV.

Iau câteva exemple din care rezultă că nu avem o traducere direct din ebraică, respectiv greacă.

Geneza 40:13: „Peste trei zile Faraon te va scoate din închisoare…””

TM (Textul masoretic): „Peste trei zile Faraon îți va înălța capul…”

KJV „Yet within three days shall Pharaoh lift up thine head,”

Mai notez în treacăt că ediția SBB 1921 are și ea idiomul ebraic „va înălța capul tău”.

Se vede cu ochiul liber că avem o folosire a vechii versiuni a lui Cornilescu, a cărui dorință a fost de a face o traducere pe înțelesul omului de rând. Să vii în anul Domnului 2017 și să spui că pleci de la textul ebraic, când de fapt iei ca punct de plecare același Cornilescu, este o formă de impostură.

Ei bine, în prefață de scrie că „traducerea de față a fost realizată prin aplicarea principiului echivalenței formale” și că „membrii echipei editoriale au căutat să exprime – pe cât posibil, în funcție de cerințele limbii române – fiecare cuvânt din textele originale”.

Luca 19:44. Gr. ἐδαφιοῦσί este tradus de Cornilescu prin „te vor face una cu pământul”, soluție care se regăsește și în TBS 2017. Traducerea direct din greacă ar fi trebuit să ducă la o altă formulare, nu chiar la cea din Cornilescu.

Romani 1:14: „și celor înțelepți și celor neînțelepți”

Textul grec al lui Scrivener zice σοφοῖς τε καὶ ἀνοήτοις, adică „și celor înțelepți și celor fără minte”

Cineva care a tradus doar cu greaca în minte, nu avea cu să ajungă exact la formularea lui Cornilescu nici dacă era insuflat de Duhul Sfânt.

Uneori găsesc în text urme ale unor formulări englezești, ceea ce arată că revizorii nu au avut suficiență competență în materie de greacă.

Romani 2:17 „celor care prin răbdare în a face fapte bune caută gloria și onoarea și nemurirea: viață veșnică”

Textul grec are doar καθ᾽ ὑπομονὴν ἔργου ἀγαθοῦ, care s-ar putea traduce prin „stăruința în faptă bună” sau, dacă vrem un pic mai liber: „stăruința în facerea binelului” sau „stăruința în fapte bune”.

Așadar, direct din greacă nu prea ai cum să ajungi la „răbdare în a face”. Dar poți ajunge pe filieră englezească, dacă ai sub ochi „patient continuance in doing…”

Din prefață aflăm că în ediția curentă s-au folosit italicele pentru a marca întregirea sensului din original, dar după ce am citit câteva capitole am ajuns la concluzia că adaosurile nu sunt parcate peste tot.

Iau un exemplu care arată și dependența traducătorilor de KJV

Romani 2:21:tu deci, care înveți pe altul, pe tine însuți nu te înveți? Tu, care predici ca omul să nu fure, furi?”

Secvența „ca omul” nu se află în textul grec, unde citim așa: ὁ οὖν διδάσκων ἕτερον, σεαυτὸν οὐ διδάσκεις; ὁ κηρύσσων μὴ κλέπτειν, κλέπτεις;

Ea provine din textul KJV, fiind marcată cu italice, ca adaos care nu se găsește în original.

21 Thou therefore which teachest another, teachest thou not thyself? thou that preachest a man should not steal, dost thou steal?[1]

Nu poți ajunge la următoarele formulări dacă traduci direct din greacă și te mai și lauzi în prefață cu motto-ul „Traducere, nu interpretare”: „scoate la lumină” (Rom. 3:5; gr. συνίστησιν), „trupul său îmbătrânit” (Rom. 4:19, gr. τὸ ἑαυτοῦ σῶμα ἤδη νενεκρωμένον); „Sara nu putea să aibă copii” (gr. τὴν νέκρωσιν τῆς μήτρας Σάρρας); „stare de har” (Rom. 5:2, gr. χάριν); „fără putere” (Rom. 5:6, gr. ἀσθενῶν).

Principiul consecvenței în traducere nu a fost respectat decât selectiv. Verbul dikaioo, „a îndreptăți”, este redat atât prin „a declara drept” (Rom. 2:13), cât și „a justifica” (Rom. 3:20).

Termenul „ethne” este tradus atât prin „Neamuri” (Rom. 3:29), cât și „națiuni” (Rom. 4:17).

Deși în prefață se mai spune că termenii de origine slavonă precum „taină” au fost înlocuiți, îl găsim în destule locuri.

De asemenea, n-a priceput de ce în loc de „ispășire” trebuie folosit „propițiere”, un barbarism teologic care probabil nu va fi asimilat de tradiția biblică românească nici în veacul acesta, nici în veacul viitor. Dacă ar fi vrut să mute accentul de pe ispășire, revizorii ar fi trebuit să spună „îmbunare” (căci asta mi se pare că vor să spună ei: că jertfa lui Hristos îl „îmbunează” pe Dumnezeu).

Nu e clar nici de ce ebraicul kapporet ar trebui tradus prin „tronul îndurării” și nu prin „capacul ispășirii” care, zic revizorii, fără să dea argumente, ar fi „o traducere incorectă a termenului ebraic.

Evrei 2:4. Secvența „daruri ale Duhului Sfânt, împărțite după voia Sa” este o preluare de la Cornilescu. Textul grec zice καὶ πνεύματος ἁγίου μερισμοῖς κατὰ τὴν αὐτοῦ θέλησιν, „și împărțiri ale Duhului Sfânt, după voia Sa” (În KJV găsim and gifts of the Holy Ghost, according to his own will).

Evrei 9:11. Aici avem un alt indiciu clar că traducătorii n-au văzut textul grec. În greacă avem prepoziția διὰ (τῆς μείζονος καὶ τελειοτέρας σκηνῆς), care nu se poate traduce prin „cu acel cort mai mare și desăvârșit”. Și, în orice caz, „acel” trebuia pus cu italice, fiindcă nu există în greacă.

Iacov 1:5. Secvența „cu mână largă și fără mustrare” este o preluare din Cornilescu. Textul grec zice ἁπλῶς, καὶ μὴ ὀνειδίζοντος, „simplu/generos și fără să certe”. Evident, traducătorii nu s-au obosit să inoveze aici.

Iacov 1:9. Nu poți ajunge la „fratele dintr-o stare de jos” dacă traduci de la zero secvența greacă ὁ ἀδελφὸς ὁ ταπεινὸς (fratele umil).

Iacov 1:11. Cornilescu folosește două cuvinte – „căldură arzătoare” – pentru a a reda un singur cuvânt grec: καύσων – arșiță. În TBS găsim tot „căldură arzătoare”. O traducere din greacă ar fi dat pur și simplu „arșiță”.

Iacov 1:21. Versetul conține două indicii că traducătorii au luat pur și simplu textul lui Cornilescu. Mai întâi, au tradus περισσείαν κακίας, („surplus de răutate”, cf. superfluity of naughtiness – KJV) exact ca în Cornilescu. În plus, au omis să taie din versetul cornilescian secvența „în voi” (care nu are corespondent în greacă). Alternativ, ar fi putut să o marcheze cu italice, conform metodologiei anunțate.

În zilele următoare mă voi apleca mai atent asupra acestei noi versiuni. Dacă prima impresie se mențiune, avem în ediția TBS o „Fidela” lucrată mai atent, dar totuși o „fidela”.

Stilistic versiunea nu mi se pare o fericire. Nu știu ce revizor literar a lucrat pe text, dar rezultatul nu este prea grozav. Nici nu are cum să fie, fiindcă o versiune matură nu se face peste noapte. Este nevoie de discuții, întâlniri peste întâlniri, cântăriri și recântăriri, lecturi succesive etc.

Nu știu cât timp le-a luat editorilor TBS să realizeze acest proiect. În prefață nu se suflă nicio vorbuliță despre asta.

Rezultatul evaluării preliminare: așa nu!

P.S. Asemănările dintre TBS și versiunea Cornilescu sunt suficient de mari ca să justifice, cred, un mesaj trimis de Societatea Biblică Britanică suratei sale mai mici din Anglia. Epiderma britanică este în general mai subțire decât cea moldo-valaho-carpato-danubiano-pontică și ar trebui să vedem niște explicații. Ar trebui aflat dacă TBS a dorit o versiune tradusă de la zero, iar responsabilii pentru struțo-cămila rezultată sunt românii care au realizat textul și care au lucrat mai în viteză decât s-ar fi cuvenit. Eu unul am văzut prea multe năzbâtii în domeniul traducerii Bibliei ca să mă mai mir de vreo ispravă de felul acesta.

[1] The Cambridge Paragraph Bible: Of the Authorized English Version (Cambridge: Cambridge University Press, 1873), Ro 2:21.


De când am început să verific sistematic Psalmii din versiunea Cornilescu, trag cu ochiul la traducerea Psalmilor publicată în 1651 la Bălgrad. E prima noastră Psaltire care are ca text de referință textul ebraic. Traducerea trebuie să fi fost făcută dintr-o versiune latinească, dar una care se bazează pe textul ebraic.

Observ că unele soluții sunt destul de reușite. Mai observ că ici-colo traducătorii apelează la textul grec, al cărui prestigiu nu-l ignoră (cu totul).

Citind eu psalmii, zic să arunc o privire și asupra predosloviei, pe care am lecturat-o când eram mai preocupat de NT de la Bălgrad. Unele lucruri mă intrigaseră și acum 6-7 ani, dar acum am devenit mai interesat de subiect

La început am fost impresionat de multitudinea surselor patristice pe care le citează autorul. Apoi au început să mă roadă niște bănuieli. Să fi avut cărturarul transilvănean la dispoziție tot evantaiul de surse patristice pe care le enumera? Ar fi cam greu să ajungi să stăpânești toate aceste informații din acumulări personale, îmi zic. Prea zboară lejer, ca albinuța din floare în floare, de la Ieronim la Augustin și de la Hilarie la Vasile cel Mare.

Mă apuc să fac niște verificări și… surpriză, găsesc o amplă secțiune plagiată dintr-un autor protestant (evreu convertit la catolicism, trecut apoi la protestantism). Voi reveni cu detalii despre subiect într-un articol pe care îl pregătesc pentru simpozionul de la Iași din primăvara aceasta.

Pe măsură ce studiez prefața tot mai atent, mai aflu ceva: imparțial ca tot românul, autorul meu nu s-a „inspirat” doar dintr-un cărturar calvin. A mai plagiat, pentru simetrie, și un iezuit (devenit cardinal). Dacă nici Psaltirea de la Bălgrad nu este „interconfesională”, nu știu care versiune este! 🙂

Că a plagiat e cea mai mică problemă. Munca asta de compilație era frecventă în epocă (deși autorii care se respectau știau că sursele trebuie precizate). Mai rău e că uneori n-a înțeles ce plagiază. Iezuitul discută împărțirea Psaltirii în iudaism și zice că după anumiți psalmi (40, 71, 88 și 105) avem „Amen, Amen”. Această formulă ar marca patru diviziuni (patru cărți) la care evreii adaugă o a patra (carte). Textul latinesc zice așa: „quibus quatuor libris addunt quintum à 106. vsque ad 150.” Românul nostru însă n-a sesizat că numeralul „quintum” se referă la un „liber” (carte/diviziune) și a tradus așa: „Acestor cinci părți le adaogă ei al 5 psalom (!), de la 106, până la 108 (!)”. Una peste alta, nici numărul final – 108 – nu este corect, dar poate că aici e vina zețarului, care din neatenție a tipărit altceva decât ce avea pe ciornă. În orice caz, a ieșit un haloimăs.

Acum sunt tare curios să văd cât din totalul predosloviei este original și cât este preluat din alte surse.

Afacerea asta m-a desumflat nițel. Mi-ar fi plăcut să avem în Psaltirea de la Bălgrad primul studiu original, scris de un român, privind Psalmii. N-a prea fost să fie.

Rămânem deci cu „prima versiunea a Psalmilor traduși după o versiune bazată pe textul ebraic”. Cum spuneam, experimentul a fost unic. Abia pe la 1860 se încearcă din nou traducerea VT din ebraică (sau prin intermediar).