1-2 Samuel, Ezra, Neemia, Estera, acum și în YouVersion

O noutate importantă în evoluția procesului de revizuire a Bibliei Cornilescu: 5 cărți istorice sunt acum disponibile în YouVersion: 1 Samuel, 2 Samuel, Ezra, Neemia, Estera.

Versiunea românească a celor cinci cărți a fost revizuită în prima etapă de Gelu Păcurar și Silviu Tatu. O verificare suplimentară a fost făcută de Florin Laiu. Stilizarea finală a fost făcută de Dragoș Ștefănică și Cristi Sava. Mici contribuții, pe parcurs, a avut și subsemnatul.

Revizuirea versiunii Cornilescu este un proiect al Interconfesional Bible Society in Romania.

 

„Tâlcul evangheliilor”, un compromis între ortodoxie și Reformă? Câteva observații pe marginea cazaniei la Marcu 8:34

Fiindcă parcurg zilele astea Carte și tipar la Bălgrad, voi face din când în când observații cu privire la unele idei întâlnite în cartea dlui Eugen Pavel.

Am sărit direct la capitolul despre modelele și izvoarele tipăriturilor de la Bălgrad (=Alba Iulia), fiindcă mă preocupă de multă vreme problema influenței protestante în tipăriturile românești timpurii.

Dl. Eugen Pavel înclină către ipoteza că unele dintre aceste tipărituri (între care și Tâlcul evangheliilor) sunt rodul compromisului dintre ortodoxie și Reformă. Autorul presupune că prima Cazanie coresiană va fi fost tradusă după un original slavon care a fost supus unei cenzuri calvine. Ca exemplu, savantul clujean menționează „elogiul crucii” din predica la duminica a II-a din Post. Această predică, spune cercetătorul, nu putea fi un adaos făcut de traducători sau revizori.

Fiindcă nu-mi aduceam aminte să fi citit în Cazanie vreun „elogiu” privitor la cruce, am luat din raft volumul ca să mă edific. Recitind omilia (bazată pe îndemnul lui Hristos din Marcu 8:34 „Cine va vrea după mine să meargă, să se leapede de sine și să ia crucea lui și după mine să vie”), am rămas cu impresia distinctă că autorul tâlcuirii nu elogiază crucea ca obiect de cult, ci purtarea crucii în spiritul celor spuse de Mântuitorul. Nu e nimic în această omilie care să sugereze că ea ar fi fost scrisă de un autor ortodox și „cenzurată” de un calvin. Omilia este, de la început până la sfârșit, un produs al gândirii reformate, după cum voi arăta mai jos. Asta înseamnă că „teza compromisului” sau al unei „cenzuri” aplicate conștient asupra unor texte ortodoxe este problematică, fiindcă ea contrazice faptele din text.

Autorul omiliei încearcă să extragă din textul biblic mai multe învățături, pe care le folosește ca principiu organizator: „învățătura dentâi… a doua învățătură… a cincea învățătură”. Avem, așadar, un reflex organizatoric specific omileticii reformate.

În „învățătura dentâi” autorul lămurește „cum se poate lepăda omul de sineș”. Lepădarea înseamnă în primul rând renunțarea la propriile interese: „nu gândești nemică pre viiața ta, ce numai să faci voia Domnului; gândul și înțelesul tău [=mintea ta] și toate pohtele tale ai ucis ș-ai legat și te-ai lăsat pre putearea a lu Hristos.”

În „a doua învățătură” autorul comentează expresia „să ia crucea” și împarte subiectul în trei secțiuni: (1) semnificația crucii, (2) cele două tipuri de cruce și (3) consecințele practice ale purtării crucii („învață-te, creștine, ce e crucea, câte fealuri, și când luom crucea”.

În viziunea autorului, termenul „cruce” acoperă o gamă largă de necazuri: „dosadă, ocară, rușine, chinul, gonitul, bătăile, și după toate relele și dureare – munca și moartea oare cât de grozavă și grea”.

Este limpede că o asemenea viziune asupra crucii este condiționată de contextul religios și politic în care au trăit protestanții în sec. XVI, când au fost persecutați de establishment. Dacă citim „elogiul crucii” din Institutio (III.8.7), de Jean Calvin, găsim o înțelegere similară. În opinia reformatorului, purtarea crucii înseamnă, între altele, să accepți necazurile care apar când încerci să trăiești drept, anume sărăcia, exilul, disprețul, temnița, rușinea și, în cele din urmă, moartea.

În secțiunea privitoare la cele două tipuri de cruce, autorul omiliei observă că putem vorbi despre o cruce cea pe care trebuie să o poarte orice creștin („a toți creștinilor depreună”), în conformitate cu principiul enunțat de Pavel în Gal. 5:24: „Carei sânt ai lu Hristos, trupulu ș-au răstignit cu râvnele și cu pohtele” (i.e. „cu patimile și poftele lor”).

În afară de această cruce obștească, există altele care sunt rânduite de Dumnezeu fiecărui om în parte, „care omului usebi cuiș pune Dumnezeu a purta și a păți [=suferi]: au boală, au alte nevoi și greale [=greutăți]”. Urmează un atac frontal asupra pietății tradiționale: „Nu grăiaște Hristos să purtăm crucea de lemn ce-au purtat el ș-au murit pre ea, nici grăiaște de crucea făcută de aur sau de argint, ce lesne e a purta fățarnicilor”.

Nu găsesc în acest paragraf un compromis între spiritualitatea ortodoxă și cea calvină, ci o contestare radicală a unor practici devoționale întâlnite în creștinismul tradițional.

Comparați perspectiva de mai sus cu cea a lui Varlaam, din secolul următor: „Pre eretici să-i proclețim, pre jidovi să-i ocărâm, pre păgâni să-i batgiocurim, ce ne râd pre noi că ne închinăm lemnului și aurului și argintului” (Carte românească de învățătură, ed. Stela Toma, p. 41). În același context, Varlaam scria: „Că săvai să iaste și de lemn Svânta Cruce, sau de aur, sau de argint, sau și de altă de ceva, iară puterea Celuia ce s-au răstignit pre dânsa tot lăcuiaște într-însa”.

O altă învățătură extrasă din textul biblic de către autorul omiliei vizează maniera de a purta crucea: „învățăm de aicea cum cu veselie cine poartă crucea și nevoia, acela ia crucea”. După o serie de argumente biblice privind importanța de a ne păstra bucuria interioară în fața suferinței, autorul conchide că poartă cu adevărat crucea „cine pate [suferă] bucuros și cu pace, nu cu murguitură [=cârtire] și cu greață.”

În fine, ultima idee din „a doua învățătură” are de-a face cu importanța purtării crucii pe care a rânduit-o Dumnezeu, nu a celei pe care o alegem noi. Urmează un atac voalat asupra monahismului, întrucât membrii cinului călugăresc își aleg ei singur crucile: „munca, foamea și oare ce greale [greutăți], de mintea și de capul lor”. Autorul îl sfătuiește pe cititor să nu-și adauge singur alte necazuri, fiindcă „destulă nevoie veri avea în lume, numai să poți purta”. Viața de credință în civilizație este uneori mai grea decât cea a eremiților: „între oameni sau în oraș mai multă dosadă și greață poți afla decât în pustie și în chilia ta”. (Fiindcă locuiesc de douăzeci de ani în București, și călătoresc cu RATB-ul, nu pot decât să confirm.)

Termenul „fățarnici” necesită și el câteva observații. Judecând după maniera în care este folosit, aș spune că el îi denumește peiorativ pe membrii clerului și pe monahi. Deduc asta din felul în care sunt folosite cele trei ocurențe ale termenului în omilia coresiană. Astfel, conform „tâlcului” la Marcu 8:34, „fățarnicii” sunt cei care poartă cruci de aur sau de argint, care își aleg singuri crucea „în pustie și în chilie” și care greșesc când „zic că pot dereage, descumpăra și a iușura după moarte, că Dumnezeu nu e lacom cum sânt acei fățarnici”.

 

A treia ediție a cărții „Dilemele fidelității”. Acum, la Editura Ratio et Revelatio

După un lung și anevoios proces de revizuire a „Dilemelor”, pot în sfârșit să anunț apariția ediției a treia a acestei lucrări. O găsiți pe site-ul Editurii Ratio et Revelatio (AICI), împreună cu o mostră de text. În curând exemplare din noua ediție vor fi disponibile și în librării.

Mai jos un fragment descriptiv.

Chiar și un cititor neavizat este, de regulă, conștient că versiunile ortodoxe ale Bibliei au un specific al lor și că cele protestante au, de asemenea, caracteristici care le deosebesc în mod evident de cele ortodoxe. Cititorii familiarizați cu Scriptura sesizează diferențele, dar rareori pot oferi explicații pentru ele, deoarece în numeroase cazuri rădăcinile fenomenelor care au dus la apariția divergențelor dintre două sau mai multe traduceri ale Bibliei coboară adînc în istorie, iar lămurirea lor presupune o cercetare pe măsură. Un astfel de studiu stă la baza lucrării de față, situată la confluența dintre mai multe domenii de studiu.

Cartea reprezintă o adaptare pentru un public mai larg a tezei de doctorat a autorului, în care acesta investighează tradiția biblică românească (circa 40 de ediții biblice) din perspectiva unor termeni sau sintagme (unsprezece la număr) care de regulă sînt subiect de controversă între confesiunile creștine. După un capitol care prezintă în rezumat istoria traducerii Bibliei în românește, autorul analizează diverse condiționări culturale, ecleziologice, mariologice, soteriologice, respectiv eshatologice. Analiza biblico-exegetică amănunțită a fiecărui termen este însoțită de o incursiune în istoria interpretării și în dogmatică, incursiune menită să pună problema în context. Această cercetare acoperă un gol în filologia românească, deoarece în prezent nu există lucrări similare, situate la interferența dintre filologie, traductologie, teologia biblică și teologia istorică.

 

Hristos – temeiul sfințirii și al unității creștine (1Cor. 1:2)

Dacă sunteți interesați de materiale exegetice, urmăriți site-ul SCER (AICI), dedicat primei serii de comentarii exegetice de producție româno-protestantă.

Postez mai jos un fragment care să vă dea o idee despre cum va arăta textul comentariului. În perioada următoare sper să pot scrie din când în când astfel de texte la 1 Corinteni.

Ruinele Corintului antic: templul lui Apolo și Acrocorintul (în plan depărtat). Foto: © Emanuel Conțac

Sublinierea făcută de Pavel prin dubla referire la sfințire („sfințiți… chemați sfinți”) are rolul de a-i semnala cititorului că acest aspect va reveni în cursul epistolei. În mod tipic, temele lansate de autor în primele paragrafe ale epistolei au ecou în alte capitole. În lumina elementelor care vor fi introduse pe parcursul epistolei (corintenii tolerează o abatere morală „cum nici între păgâni nu se pomenește”), declarația Apostolului are în subtext o nuanță critică. Insistența pe sfințenie scoate în evidență un domeniu în care corintenii sunt deficitari.

Secvența „împreună cu toți” trebuie pusă în relație cu „chemați să fie sfinți”. Credincioșilor li se spune că sunt chemați să fie sfinți ca parte a unei comunități mai mari de credincioși (cf. 14:36).

Găsiți toată postarea AICI.

 

Noutăți despre EDCR: 16 cărți biblice în YouVersion

N-am mai postat de mult noutăți pe cele două bloguri personale. Fiindcă astăzi am aflat că platforma YouVersion a făcut niște actualizări în versiunea EDCR, mă grăbesc să trimit și eu vestea „urbi et orbi”.

Atât pe site, cât și în aplicație, veți vedea că de la Deuteronomul se trece la Ecleziastul și Cântarea cântărilor, apoi la Plângeri, Daniel și cei Doisprezece Profeți.

Un fragment din Plângerile lui Ieremia. Captură de ecran din aplicația YouVersion.

Deși mie mi-a revenit sarcina de a gestiona administrativ proiectul, textul publicat în aplicații este rezultatul unor lecturi numeroase. Atât membrii Comitetului de Revizuire, cât și cei ai Comitetului Pastoral și-au lăsat amprenta asupra formei actuale. Numai Dumnezeu ar putea tranșa în mod riguros contribuția precisă a fiecăruia. Cert este că prin această muncă de echipă textul s-a „echilibrat” de așa manieră, încât este la adăpost de acuzația că el reflectă idiosincraziile unui singur traducător.

Presupun că în câteva zile secțiunea nou introdusă în YouVersion va fi disponibilă și pe eBiblia.

Mai jos o fotografie din sala de ședințe a Tyndale House, unde s-au făcut șlefuirile finale ale unor cărți din EDCR.

P.S. Datorez mulțumiri personalului BFBS pentru sprijinul pe care mi l-a dat în munca de încărcare a textului biblic în Digital Bible Library.

 

Ioan Zoba și sursele de inspirație pentru „Propovedaniia a cinceasprăzécea” din Sicriul de aur (1683)

Am primit astăzi vestea că a apărut în formă publicată un articol științific privitoare la sursele uneia dintre omiliile publicate de Ioan Zoba în volumul Sicriul de aur.

Protopopul Ioan Zoba din Vinț este mai puțin cunoscut decât Coresi, care și-a desfășurat activitatea tipografică în secolul precedent, ori decât Simion Ștefan, care a coordonat tipărirea primei ediții complete a Noului Testament la mijlocul sec. al XVI-lea.

Zoba are însă mai multă substanță teologică. Stilul lui este mai plastic, iar construcția frazei este mai viguroasă. Deși omiliile din Sicriul de aur nu sunt toate originale, Zoba are meritul de a fi introdus în Transilvania un model retoric solid.

Mai jos un fragment din studiul privind sursele omiliei a cincisprezecea. Textul integral îl găsiți pe Academia.edu.

***

Pentru a întregi discuția privind sursele folosite în SA, trebuie să facem câteva observații și despre un concept grecesc important menționat în predică. Zoba folosește de trei ori termenul „ștorghi”, pe care îl descrie în secțiunea de „învățătură” a predicii: „Fost-au din ceputul lumii, iaste și în zuoa de astăzi, fi-va și pînă în sfîrșitul lumii nărav ca acela și pornitura inimii și dintr-acéea să izvoréște minunată amărîre și întristare. Care, dintre oamenii pămîntești numai părinții și maicele o pricep (simțesc), iară partea cea mai mare a oamenilor nu o pot simți, ce numai să miră de acéea și să ciudesc, iară acéea nu-i alta, fără numai pornitura părinților și a maicelor cătră coconașii lor. Aceasta pornitură a părinților o cheamă grecii ștorghi” (f. 163^v).

Ideea se regăsește în „oca dintîiu” a învățăturii: „acéea pornitură, care în limba grecească să chiamă ștorghi, n-au dat Dumnezău într-înimile altor oameni, fără numai într-înimile părinților și a maicelor. De-aicea iaste că alalți oameni, carii nu pot simți cum ară trebui, numai ce să miră și să ciudesc ce fac părinții de moartea pruncilor. Cînd mor frații, priiatinii, vecini și alți voitori buni ai noștri, putemu-ne amărî și întrista, putem și plînge după ei, putem vărsa și lacrămi după ei, ce peste puținea vréme îi vom uita și vom lua mîngîiare. Iară cînd mor coconii cei dragi, cu nevoie îi vom uita” (f. 164^r-164^v).

Ultima ocurență a termenului apare în „hasna dintîiu”: „cînd plîng și să vaietă părinții după moartea coconilor […] nu plîng, nice nu să vaietă fără de ocă, ci pentru acéea că, întru inimile lor iaste (ștorghi) pornitura cea nespusă care nu o pot simți alții, fără numai părinții și maicele, iară alți oameni, carii n-au avut, nice n-au prunci, numai ce să miră și să ciudesc de ea” (f. 165^r). Ideea este ilustrată cu un exemplu din lumea animală: „Cînd flămînzesc urșii, leii și bălaurii nu să mînie așea tare ca atunci cînd să jăhuiesc de puii lor. Păsările de nemică nu țipă așea tare ca atunci cînd le iau puii lor” (f. 165^r). Recunoaștem în această ilustrație teza de la începutul predicii: „Dragoste mai mare nu să află, nice nu să poate numi supt ceriu ca între părinți și între feciori. Care pre lesne putem cunoaște de vom socoti ce fac dobitoacele, jivinile pămîntului și pasările (aerului) ceriului cu puii lor. […] Urșii, bălaurii și leii de nemică nu să bucură așea tare ca de viața puilor săi și iară nu să întristează, după năravul și după firea lor, mai tare ca de perirea lor” (f. 157^v).

 

Visul lui Nebucadnețar. Cartea lui Daniel, pe masa Comitetului Pastoral

La revizuirea cărții lui Daniel s-a lucrat vreme îndelungată. N-aș fi bănuit niciodată că o carte de numai douăsprezece capitole va genera atâtea discuții și comentarii. Caracterul apocaliptic al scrierii, faptul că a fost redactată în două limbi (ebraică și aramaică) și faptul că a suscitat atâtea comentarii în istoria interpretării fac din Daniel o veritabilă piatră de încercare chiar și pentru un traducător cu experiență.

În final, după un migălos proces de diortosire, cartea a ajuns în forma pe care o considerăm finală. Probabil și membrii Comitetului Pastoral vor mai avea întrebări și comentarii pe marginea ei, dar 99% din muncă s-a făcut.

Mai jos puteți citi un fragment din versiunea revizuită.

După cum observați, textul este împănat cu note de subsol într-o proporție mai mare decât la alte cărți din Bible.

Primul vis al lui Nebucadnețar

¹ În al doilea an de domnie, Nebucadnețar a avut un vis, iar duhul i s‑a tulburat și i‑a pierit somnul. ² Împăratul a poruncit să fie chemați vrăjitorii, descântătorii, magii și caldeenii^g, ca să‑i spună visul. Ei au venit și s‑au înfățișat înaintea împăratului. ³ Împăratul le‑a zis: „Am visat un vis și sunt nerăbdător să‑l înțeleg.” ⁴ Caldeenii i‑au răspuns împăratului în limba aramaică^h: „Veșnic să trăiești, împărate! Spune‑le robilor tăi visul, iar noi îți vom spune tâlcuirea!”

⁵ Împăratul le‑a zis caldeenilor: „Hotărârea mea este nestrămutatăⁱ: dacă nu‑mi veți spune atât visul, cât și tâlcuirea lui, veți fi făcuți bucăți, iar casele voastre vor fi prefăcute în grămezi de gunoi; ⁶ dar, dacă‑mi veți spune visul și tâlcuirea lui, veți primi de la mine daruri, răsplată și mare cinste. De aceea, spuneți‑mi visul și tâlcuirea lui!” ⁷ Ei au răspuns a doua oară: „Să le spună împăratul robilor săi visul, și i‑l vom tâlcui!” ⁸ Împăratul a luat iarăși cuvântul și a zis: „Știu eu că vreți să câștigați timp, fiindcă ați văzut că hotărârea mea este nestrămutată. ⁹ Dacă nu‑mi spuneți visul, aceeași soartă vă așteaptă pe toți. Știu eu că v-ați gândit să veniți cu minciuni și cu șiretlicuri până se mai schimbă vremurile. Așadar, spuneți‑mi visul, și, astfel, voi ști că puteți să‑mi arătați tâlcuirea lui!”

¹⁰ Caldeenii i‑au răspuns împăratului: „Nu există niciun om pe pământ care să poată împlini cererea împăratului. De aceea, niciun împărat, oricât de mare și puternic ar fi fost, nu le‑a cerut vreodată așa ceva vreunui vrăjitor, vreunui descântător sau vreunui astrolog. ¹¹ Cererea împăratului este grea; nimeni nu-i poate destăinui lucrul acesta împăratului în afară de zei, care nu locuiesc printre muritori.”

¹² La auzul acestor cuvinte, împăratul s‑a mâniat și s‑a înfuriat din cale afară, poruncind să fie nimiciți toți înțelepții Babilonului. ¹³ Porunca era dată și înțelepții urmau să fie nimiciți, iar Daniel și prietenii lui erau căutați și ei ca să fie uciși. ¹⁴ Atunci, Daniel i-a vorbit cu chibzuință și cu pricepere lui Arioc, căpitanul gărzilor împăratului, care ieșise să‑i omoare pe înțelepții Babilonului. ¹⁵ El i‑a zis lui Arioc, împuternicitul împăratului: „De ce a ieșit de la împărat o poruncă atât de aspră?” Atunci, Arioc i‑a spus lui Daniel ce se întâmplase, ¹⁶ iar Daniel s‑a dus la împărat și l‑a rugat să‑i dea răgaz, ca să‑i spună tâlcuirea.

¹⁷ Daniel s‑a dus acasă și le-a făcut cunoscut acest fapt prietenilor lui, Hanania, Mișael și Azaria, ¹⁸ ca să ceară împreună îndurarea Dumnezeului cerului cu privire la această taină și să nu piară și Daniel și prietenii lui odată cu ceilalți înțelepți ai Babilonului. ¹⁹ Atunci, lui Daniel i s‑a descoperit taina într‑o vedenie de noapte. Și Daniel L‑a binecuvântat pe Dumnezeul cerului, ²⁰ zicând:

„Binecuvântat fie Numele lui Dumnezeu

Ale Lui sunt înțelepciunea și puterea.

²¹ El schimbă vremurile și soroacele,

El răstoarnă împărați și ridică împărați,

El le dă înțelepciune înțelepților

din veșnicie în veșnicie!

și pricepere celor pricepuți.

²² El dezvăluie adâncimi și taine,

El știe ce este în întuneric

și la El este sălașul luminii.

²³ Pe Tine, Dumnezeul părinților mei,

Te slăvesc și Te laud eu,

căci mi‑ai dat înțelepciune și putere

și mi‑ai destăinuit ce Ți‑am cerut noi:

ne‑ai dezvăluit taina împăratului.”

²⁴ După aceea, Daniel s‑a dus la Arioc, pe care împăratul îl pusese să‑i nimicească pe înțelepții Babilonului; s-a dus la el și i‑a zis astfel: „Nu‑i ucide pe înțelepții Babilonului! Du‑mă la împărat, și‑i voi da tâlcuirea!” ²⁵ Atunci, Arioc l‑a dus degrabă pe Daniel înaintea împăratului, zicându‑i: „Am găsit între prizonierii din Iuda un om care ar putea să‑i dea împăratului tâlcuirea!” ²⁶ Împăratul i‑a zis astfel lui Daniel, care era numit Beltșațar: „Poți tu să‑mi spui visul și tâlcuirea lui?” ²⁷ Daniel i‑a răspuns împăratului:

„Ce vrea împăratul să știe este o taină pe care înțelepții, descântătorii, vrăjitorii și astrologii nu vor putea să i‑o spună împăratului. ²⁸ Dar este în cer un Dumnezeu care descoperă tainele și care i‑a făcut cunoscut împăratului Nebucadnețar ce se va întâmpla în vremurile viitoare. Iată visul și vedeniile pe care le-ai avut în patul tău:

²⁹ Pe când erai culcat, împărate, ți‑au venit în minte gânduri despre ce va fi după aceste vremuri, iar Descoperitorul Tainelor ți‑a făcut cunoscut ce se va întâmpla. ³⁰ Și nu pentru că aș avea eu o înțelepciune mai mare decât a tuturor muritorilor mi‑a fost descoperită această taină, ci ca să i se dea împăratului tâlcuirea și să afli ce-ți dorește inima să știi.

³¹ Tu, împărate, priveai și se făcea că era un chip uriaș. Chipul era măreț și de o strălucire nemaipomenită. Era ridicat înaintea ta și avea o înfățișare înfricoșătoare. ³² Capul chipului era de aur curat, pieptul și brațele îi erau de argint, pântecele și coapsele îi erau de aramă, ³³ pulpele, de fier, iar labele picioarelor, o parte din fier și o parte din lut ars. ³⁴ În timp ce priveai acest chip, o piatră s‑a desprins fără ajutorul vreunei mâini omenești, a izbit picioarele de fier și lut ars ale chipului și le‑a făcut bucăți. ³⁵ Atunci, fierul, lutul ars, arama, argintul și aurul s‑au sfărâmat împreună și s‑au făcut ca pleava din arie vara; le‑a luat vântul și nu s‑a mai găsit nici urmă de ele. Dar piatra care lovise chipul s‑a făcut un munte mare, care a umplut tot pământul. ³⁶ Acesta a fost visul. Acum îi vom spune împăratului și tâlcuirea:

³⁷ Tu, împărate, ești împăratul împăraților, și Dumnezeul cerului ți‑a dat împărăție, putere, tărie și slavă. ³⁸ El ți‑a dat în mâini tot ce locuiește sub cer – oamenii, fiarele câmpului și păsările cerului – și te‑a făcut stăpân peste toate acestea: tu ești capul de aur! ³⁹ După tine se va ridica o altă împărăție, care va fi mai prejos decât a ta; apoi o a treia împărăție, de aramă, care va stăpâni tot pământul.

⁴⁰ Va urma o a patra împărăție, tare ca fierul; după cum fierul zdrobește și rupe totul, da, ca fierul care sfărâmă toate aceste metale, așa va zdrobi ea și va sfărâma totul. ⁴¹ Și, după cum ai văzut labele picioarelor cu degetele lor alcătuite din lut ars și din fier, și aceasta va fi o împărăție dezbinată, dar va rămâne în ea ceva din tăria fierului, așa cum ai văzut fierul amestecat cu lutul ars. ⁴² Și, după cum degetele de la picioare erau o parte de fier și o parte de lut ars, tot așa împărăția aceasta va fi în parte tare și în parte fragilă. ⁴³ Dacă ai văzut fierul amestecat cu lut ars, înseamnă că cele două părți se vor amesteca prin legături omenești^j, dar nu se vor ține strâns una de alta, după cum fierul și lutul nu se pot uni.

⁴⁴ În zilele acelor împărați, Dumnezeul cerului va ridica o împărăție care nu va fi nimicită niciodată și care nu va trece sub stăpânirea altui popor. Ea va sfărâma toate aceste împărății și le va pune capăt, dar ea va dăinui în veci. ⁴⁵ Aceasta înseamnă piatra pe care ai văzut-o desprinzându-se din munte fără ajutorul vreunei mâini și care a sfărâmat fierul, arama, lutul ars, argintul și aurul. Dumnezeul cel mare i‑a făcut cunoscut împăratului ce va fi după aceste vremuri. Visul este sigur și tâlcuirea lui este adevărată.”

⁴⁶ Atunci, împăratul Nebucadnețar s‑a plecat cu fața la pământ și s‑a închinat înaintea lui Daniel, poruncind să i se aducă ofrande și miresme. ⁴⁷ Împăratul i‑a zis lui Daniel: „Cu adevărat, Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor, Domnul împăraților și Descoperitorul Tainelor, de vreme ce ai putut să descoperi taina aceasta!”

---

 ⁱ2:5 Unele versiuni au citit: „Lucrul (= visul) s‑a dus de la mine” (cf. ˀazălaˀ „ducându‑se”, în loc de participiul ˀazdaˀ „hotărât”).

 ^g2:2 Ebr. kasdim (în accepțiunea primară, „locuitori ai Caldeei”) îi denumește aici pe membrii unei categorii profesionale alcătuite din oameni care practicau astrologia și alte forme de divinație.

 ^h2:4 De aici și până la sfârșitul cap. 7 se folosește aramaica imperială.

⁴⁸ Apoi, împăratul l‑a înălțat în rang pe Daniel și i‑a dat daruri multe și bogate. L-a făcut guvernator peste toată provincia Babilon și l-a pus ca cea mai înaltă căpetenie peste toți înțelepții Babilonului. ⁴⁹ La cererea lui Daniel, împăratul i-a pus pe Șadrac, Meșac și Abed‑Nego mari dregători peste provincia Babilon, iar Daniel a rămas la curtea împăratului.

 ^j2:43 Lit. „sămânță omenească”.

 

Pentateuhul EDCR, acum și în variantă online

O fotografie de la începutul anului 2020, când încă nu știam cât de nociv va fi „noul virus Corona” și ne puteam întâlni la Sediul Societății Biblice Interconfesionale pentru a da forma definitivă cărților trecute prin trei etape de revizuire.

Procesul revizuirii textului din versiunea Cornilescu s-a dovedit mult mai laborios decât ne-am fi putut imagina. După cinci ani și jumătate, am ajuns abia la 60%.

Noul Testament, după cum știți deja, a fost publicat în 2019 și poate fi citit online și în alte aplicații cu versiuni biblice.

În ultimele săptămâni am făcut ultimele verificări la Pentateuh, ca să ne asigurăm că le punem cititorilor la dispoziție cel mai bun text posibil.

Din experiența de traducător și redactor știu că un text nu poate fi considerat definitiv sau perfect. Mereu se mai poate nuanța câte ceva.

Tot din experiență mai știu că e greu să mulțumești pe toată lumea în privința stilului sau a terminologiei alese.

Consider însă că textul EDCR a fost „frământat” suficient de mult ca să îmbine stilul clasic „cornilescian” și exigențele publicului-țintă.

Acum, după un lung travaliu de ordin tehnic, textul cărților finalizate poate fi accesat cu ajutorul următoarelor link-uri

https://www.bible.com/en-GB/bible/2311/GEN.1.EDCR

https://romanian.global.bible/bible/50b17eb4ffb4c4fa-01/GEN.1

https://my.ebiblia.ro/app/index.html?redir#read/edcrvt/Gen/1/1

 

Când vor putea fi vizualizate în spațiul virtual manuscrisele de la MNAR?

S-au împlinit luna asta doi ani de când am fost informat că manuscrisele din colecția Muzeului Național de Artă au fost digitalizate, dar că nu a fost identificată o soluție tehnică pentru prezentarea lor publică.

Această soluție există de peste zece ani (un centru american cu know-how, tehnologie ultimul răcnet și tot ce trebuie), dar instituțiile românești se încăpățânează să nu o pună în aplicare.

De ce?

Săptămâna asta voi trimite din nou o scrisoare către Muzeul de Artă, împreună cu răspunsul din februarie 2018.

Sunt perfect conștient că în ochii directorilor / managerilor de muzee și biblioteci am devenit mai odios decât Moise și Aaron înainte lui Faraon, dar nu mă pot resemna cu inacțiunea românească. Au trecut 11 ani de când am înaintat primele propuneri menite să ajute la promovarea patrimoniului nostru cultural. De atunci, nu s-a întâmplat nimic.

Nu voi înceta aceste eforturi decât atunci când vom avea manuscrisele grecești ale NT pe o platformă digitală construită și întreținută profesionist.

Puteți citi AICI documentul primit în 2018 de la MNAR.

 

Tetraevanghelul de la Muzeul Olteniei va fi digitalizat

Am bucuria de a anunța că demersurile făcute la Avocatul Poporului în legătură cu situația Tetraevanghelului de la Craiova dau roade.

Muzeul Olteniei mi-a transmis, prin intermediul AP, că Tetraevanghelul va fi digitalizat în cursul acestui an, urmând să fie expus public pe culturalia.ro, respectiv europeana.eu.

Eu am urmărit realizarea unui parteneriat între Muzeul Olteniei și specialiștii americani de la Centrul pentru Studierea Manuscriselor Grecești ale NT (Plano, Texas), dar dacă acesta, din cuvioase pricini, nu se poate realiza deocamdată, e bine cel puțin că vom putea vedea manuscrisul online pe o platformă românească.

Găsiți AICI mesajul primit astăzi de la Avocatul Poporului în legătură cu sesizarea mea.

În mesajul redactat de conducerea MO se precizează că decizia digitalizării nu a fost luată fiindcă așa au recomandat conservatorii muzeului. Aș fi foarte curios să citesc justificarea științifică făcută de conservatori, dar nu voi apela din nou la Avocatul Poporului pentru a afla aceste informații. Îmi ajunge informația că acest manuscris va fi digitalizat. Aștept cu interes să-l vizualizez online.

Sper ca inițiativa MO să fie una serioasă, iar site-ul să nu aibă soarta portalului Dacoromanica, a cărei funcționare este sub semnul întrebării.

 

Când vor fi disponibile online manuscrisele grecești ale NT de la Biblioteca Academiei? (Un articol de pe Marginalia)

Găsiți articolul integral AICI.

De mai bine de zece ani am dezvoltat o mică monomanie culturală: interesul pentru cele douăzeci de manuscrise grecești ale Noului Testament deținute de instituții din România. M-am pricopsit cu această „afecțiune” în 2008, în timpul unui stagiu de cercetare în Germania. S-a întâmplat ca institutul în care lucram să organizeze un simpozion internațional la care s-a adunat elita academică a unei discipline foarte exotice, care în România nu are niciun reprezentant: critica de text a Noului Testament.

Fiind vorba de un simpozion organizat în Germania, unde sentimentul propriei așezări în ierarhia academică se trăiește cu o devoțiune rar întâlnită în altă parte, ar fi de prisos să adaug că participarea mea, ca „junior”, la respectiva sindrofie academică însemna strădania de a afișa cea mai inteligentă privire de care eram în stare, precum și abținerea cu strășnicie de la întrebări, de teamă să nu ruinez buna impresie pe care ar fi putut să o creeze „tăcerea filozofică” asumată și cultivată cu mare grijă.

La recepția finală, ținută în aula primăriei din Münster, sub galeria de portrete ale ambasadorilor europeni veniți să semneze așa-numita „Pace Westphaliană” (menită să pună capăt războiului de treizeci de ani), l-am întâlnit pe profesorul american Daniel Wallace, a cărui masivă Sintaxă ocupa deja un loc de cinste în raftul meu cu gramatici de referință. Nu mai știu cum am ajuns să intru în vorbă cu el, dar ce știu sigur e că am ajuns la chestiunea manuscriselor grecești ale NT din România, de a căror existență nu aveam habar. Sub șocul descoperirii, mi-am luat angajamentul că voi face tot posibilul ca în cel mai scurt timp manuscrisele respective să fie digitalizate, pentru a putea fi vizualitate de specialiști.

În anul următor am început homerica mea luptă cu instituțiile românești: Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Olteniei și Biblioteca Academiei Române. Dezideratul meu principal era „să vină americanii”. De ce să vină tocmai ei? Fiindcă nu știam cine altcineva ar fi putut face mai bine munca de digitalizare pe care o desfășuraseră cu mult succes în alte zeci de muzee din lume.

Multe și îndârjite au fost asalturile pe care le-am dat asupra celor trei onorabile instituții pomenite mai sus. M-am folosit de tot arsenalul letal de care dispune un desperado din mediul universitar: am folosit practica audienței pe post de berbec, pentru a dărâma zidurile groase ale suspiciunii și necunoașterii, am lansat în mod repetat bombarde nimicitoare sub forma unor apeluri publice (vezi Dosarul patrimoniului digital din Dilema), i-am potopit pe directori cu valuri de săgeți sub formă de SMS-uri, emailuri sau scrisori trimise prin poșta clasică. Nu în ultimul rând, am căutat să-i conving pe miniștrii de la Cultură Daniel Barbu și Vlad Alexandrescu să intre în luptă pe flancuri „instituționale”. Deocamdată, troienii zăvorâți în fortărețele noastre culturale rezistă hotărât în fața celor mai iscusite stratageme la care am apelat. Lupta mea cu grava anomalie din România nu se va încheia decât atunci când manuscrisele respective vor fi fotografiate și postate online, în beneficiul publicului.

Ultimul episod al acestei epopei, care probabil este abia la jumătate, s-a consumat recent, în relația cu Biblioteca Academiei Române. Ca manevră tactică de început, am aruncat buzduganul în poarta domnului Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române. I-am scris că sunt membru în consiliul științific al Centrului pentru Studierea Manuscriselor Noului Testament (SUA), instituție interesată de digitalizarea manuscriselor deținute de Academie, și l-am rugat să mă primească în audiență, ca să-i pot povesti pe larg ițele chestiunii. A doua zi am fost sunat de un angajat al cabinetului său care m-a îndrumat spre Biblioteca Academiei, unde eram așteptat să prezint detaliile despre o eventuală colaborare între CSNTM și BAR.

„I am cautiously optimistic”, m-am grăbit să-i scriu profesorului Daniel Wallace, la aflarea veștii. Președintele Academiei este favorabil unui parteneriat româno-american, dar realizarea lui cade în sarcina persoanelor care conduc destinele Bibliotecii. Fiindcă în prezent funcția de director al BAR este vacantă, am sunat-o pe doamna Gabriela Dumitrescu, șefa Serviciului Manuscrise. Mi s-a părut că detectez o anumită receptivitate față de ideea pe care o tot vânturasem în anii trecuți, astfel că după încheierea conversației i-am trimis din nou pe email lista manuscriselor despre care cred că ar trebuie să fie digitalizate prioritar de către americani.

 

Răspuns de la Avocatul Poporului la petiția privind Muzeul Olteniei

Mă bucur să raportez că Avocatul Poporului  mi-a trimis un răspuns favorabil la petiția pe care am depus-o în legătură cu refuzul Muzeului Olteniei de a răspunde la cererile de informații pe care i le-am adresat.

Fiindcă am spus că voi relua mai intens campania de informare privind situația manuscriselor grecești ale NT din România, postez mai jos răspunsul primit. Intenționez să fac, pas cu pas, cronica eforturilor făcute în anii care urmează.

Au trecut deja zece ani de când le cer instituțiilor de cultură din România să-și facă treaba.

 

Digitalizarea manuscriselor grecești ale NT: un răspuns de la Ministerul Culturii

Petiția pe care am depus-o la Ministerul Culturii a primit un răspuns oficial pe care îl puteți citi AICI.

Dl. Ștefan-Emilian Gamureac nu răspunde punctual la problema semnalată de mine, ci mă informează cu privire la un proiect mai larg în care ar trebui (teoretic) să se regăsească și manuscrisele pe care le am în vedere eu.

Site-ul dedicat proiectului este http://culturalia.ro/

Potrivit informațiilor oficiale, durata de implementare a acestei inițiative este de 36 luni (13 iulie 2018 – 12 iulie 2021). Dacă pe 12 iulie 2021 nu vom putea vizualiza online manuscrisele grecești, înseamnă că instituțiile de cultură din România nu-și fac datoria. Vom trăi și vom vedea. Eu am răbdare…

Rămâne acum să aflu, prin informații solicitate punctual, dacă manuscrisele grecești ale NT figurează în acest proiect de digitalizare.

E doar începutul epopeei.

 

În luptă dreaptă cu Zeița Neputinței – divinitatea protectoare a spațiului carpato-danubiano-pontic. O cerere către Avocatul Poporului

Am luptat zece ani cu indolența instituțională românească.

Am trecut în următoarea etapă. Alți zece ani la capătul cărora cred că vom vedea digitalizate manuscrisele grecești ale Noului Testament din muzeele românești.

16 octombrie 2019. Trimit către Muzeul Olteniei o cerere de informații privind consiliul de administrație, consiliul științific și proiectele de cooperare cu organizații neguvernamentale.

5 noiembrie 2019. Depun la Ministerul Culturii o cerere prin care cer sprijin instituțional pentru a rezolva blocajele întâlnite.

20 noiembrie 2019. Depun la Avocatul Poporului o petiție în care semnalez refuzul Muzeului Olteniei de a răspunde la solicitarea trimisă în 16 octombrie 2019.

Mai jos un fragment din această petiție.

Stimată Doamnă Renate Weber,

De peste zece ani fac eforturi pentru a ajuta Muzeul Olteniei din Craiova să digitalizeze Tetraevanghelul grecesc aflat în colecția acestui muzeu. Potrivit Legii nr. 311, un muzeu poate colabora „cu organizații neguvernamentale, în vederea dezvoltării, protejării, conservării, restaurării, cercetării și punerii în valoare a patrimoniului muzeal, în interes științific sau cultural-turistic”.

Pe data de 16 oct. a.c. am trimis Muzeului Olteniei din Craiova (vedeți Anexa) o cerere de informații, în baza Legea nr. 544 privind liberul acces la informațiile de interes public, solicitând detalii privind componența consiliului de administrație al Muzeului Olteniei. Potrivit Legii muzeelor nr. 311/2003, art. 27, în alin. 1, „în cadrul muzeelor și al colecțiilor publice de drept public sunt organizate și funcționează consilii de administrație, ca organe deliberative de conducere”.

În aceeași cerere solicitam informații privind consiliul științific al Muzeului Olteniei. Potrivit art. 28, alin. 1 din Legea nr. 311/2003, „în cadrul muzeelor și al colecțiilor publice de drept public pot funcționa consilii științifice, ca organe de specialitate alcătuite din specialiști de profil, cu rol consultativ în domeniul cercetării științifice, organizării sau structurării serviciilor, colecțiilor muzeale și activităților culturale.”

Deși au trecut treizeci de zile de la depunerea cererii, Muzeul Olteniei (Str. Popa Șapcă, nr. 8, Craiova) nu a dat curs solicitării pe care am făcut-o.

Prin prezenta vă cer sprijinul în relația cu instituția sus-menționată.

Anexez acestei cereri emailul trimis către Muzeul Olteniei pe 16 octombrie 2019.

(Urmează etapa „contencios administrativ”. Am o infinită răbdare…)

 

Reîncepe odiseea manuscriselor. O cerere de informații trimisă Muzeului Olteniei din Craiova

Pagina de început a Evangheliei după Luca din Tetraevanghelul aflat în colecția Muzeului Olteniei

De astăzi încep să curgă cele 30 de zile în care ar trebui să primesc răspuns la următoarea cerere de informații.

Voi trimite cereri către toate instituțiile de profil care de zece ani neglijează importante elemente de patrimoniu cultural, încălcând Legea muzeelor.

Prezicerea mea este că în următorii cinci ani vom avea deja digitalizate principalele manuscrise grecești ale NT.

Voi merge până la acțiuni în instanță și voi cere explicații pentru dezinteresul cronic manifestat de importante instituții de cultură din România.

Am avut răbdare zece ani. Vremea petițiilor a cam trecut. Urmează acțiuni legale. Cei vizați de aceste acțiuni vor trebui să dea răspunsuri la o întrebare elementară: ce au făcut pentru conservarea digitală a manuscriselor pe care le au în colecții?

Mai jos puteți citi mesajul trimis astăzi către Muzeul Olteniei.

***

Stimate Domnule Director,

Mă văd nevoit să vă scriu din nou în legătură cu Tetraevanghelul bizantin aflat în proprietatea Muzeului Olteniei.

Potrivit Legii muzeelor nr. 311/2003, art. 27, alin. 1, „în cadrul muzeelor și al colecțiilor publice de drept public sunt organizate și funcționează consilii de administrație, ca organe deliberative de conducere” (subl. mea).

Întrucât în ultimii zece ani solicitările mele privind digitalizarea și punerea în valoare a Tetraevanghelului deținut de Muzeul Olteniei s-au lovit de o inexplicabilă rezistență, intenționez să mă adresez membrilor Consiliului de administrație al Muzeului pe care îl conduceți.

Prin prezenta, solicit informații privind „componența, atribuțiile, organizarea și funcționarea consiliului de administrație” (art. 27, alin. 2), întrucât doresc să mă asigur că membrii lui primesc informațiile necesare privind organizațiile non-guvernamentale de prestigiu care au ca principal scop conservarea digitală pro bono a manuscriselor.

În al doilea rând, solicit informații privind consiliul științific al Muzeului Olteniei. Potrivit art. 28, alin. 1 din legea mai sus-pomenită, „în cadrul muzeelor și al colecțiilor publice de drept public pot funcționa consilii științifice, ca organe de specialitate alcătuite din specialiști de profil, cu rol consultativ în domeniul cercetării științifice, organizării sau structurării serviciilor, colecțiilor muzeale și activităților culturale.”

În al treilea rând, solicit informații despre cooperarea Muzeului Olteniei „cu organizații neguvernamentale, în vederea dezvoltării, protejării, conservării, restaurării, cercetării și punerii în valoare a patrimoniului muzeal, în interes științific sau cultural-turistic” (art. 12 din Legea muzeelor). Ce proiecte de cooperare a inițiat Muzeul Olteniei în vederea cercetării și punerii în valoare (inclusiv prin digitalizare) a Tetraevanghelului bizantin.

Vă reamintesc că în perioada 2009-2019 am pus la dispoziția Muzeului Olteniei informații despre posibile parteneriate cu organizații non-guvernamentale, dar mesajele trimise conducerii au fost ignorate.

Consider că această situație este inacceptabilă și intenționez să trimit sesizări pe acest subiect către Ministerul Culturii, Avocatul Poporului și Consiliul Județean Dolj.

Deoarece în trecut unele cereri pe care le-am trimis către Muzeul Olteniei au rămas fără răspuns, mă voi adresa instanței de contencios administrativ, în cazul în care prezenta cerere nu va fi soluționată în termenul legal de treizeci de zile.

Cu mulțumiri,

Conf. univ. dr. Emanuel Conțac

 

„Cu multă sumă de preț am agonisit orașul acesta” (Fapte 22:28)

Dovezile că NT de la Bălgrad e tradus în mare parte din latină (de regulă, versiunea lui Beza, iar uneori și din Vulgata) se pot aduna relativ ușor dacă cititorul are alături o diglotă a lui Beza.

Astăzi, citind declarația „căpitanului” din Fapte 22:28, am fost intrigat de folosirea termenului „oraș”, mai ales fiindcă știam că din grecescul politeia nu prea ai cum să ajungi la „oraș”.

În schimb, termenul latinesc ciuitas poate avea două înțelesuri: (1) cetățenie și (2) oraș (mai ales în textele post-augustane).

Evident, când Beza a folosit termenul ciuitas, avea în minte politeia.

Traducătorul transilvan nu a realizat că sensul de care avea nevoie în context pentru ciuitas nu putea fi „oraș” (termen pe care îl folosește când vorbește de o așezare).

De notat că în NT de la Bălgrad în finalul versetului avem glosa „pârgariu” care este termenul vechi pentru „cetățean”. Cred că a fost folosit fiindcă în latină avem adaosul ciuis la finalul versetului 28.

P.S. Căutând pe Google Books informații despre „pârgariu”, am dat peste un fragmențel dint-un articol al cărui autor pare să creadă că episodul cu Pavel și căpitanul roman este din… Evanghelia după Ioan!

 

 

Păcatele DLR-ului. “Ca să nu cază în sorbu…” (Fapte 27:17)

În cap. 27 din Fapte, în relatarea despre naufragiul lui Pavel, găsim o referire la Sirtis (Syrtis), golf de pe coasta libiană care le punea mari probleme navigatorilor din cauza nisipurilor mișcătoare.

Acest element geografic nu a fost întotdeauna cunoscut de traducători, prin urmare textele vechi românești sunt uneori vagi, iar alteori incorecte.

Autorul cărții Fapte spune că, de teama unui posibil naufragiu, corbăierii au coborât pânzele și s-au lăsat duși de vânt μὴ εἰς τὴν Σύρτιν ἐκπέσωσιν.

În NT 1648 găsim o echivalare explicativă: să nu cază în vrun loc cu năroiu (unde prin “năroiu” ar trebui înțeles nisipuri).

În Bibl. 1688 găsim ceva încă și mai straniu: „să nu cază în sorbu”. Termenul “sorb” e definit în DLR ca “vârtej de apă”.

Nici la Micu (1795) situația nu e mai limpede: „să nu cază în sirt” (cu glosă: „vâltore”).

Mirarea mare e că în DLR nu găsim că prima ocurență a lui sorb este la 1688, în Fapte 27:17 și că termenul este folosit drept corespondent pentru Syrtis etc.

Sunt malițios acum, dar am impresia că Biblia de la București, ridicată în slăvi ca monument de limbă literară, încă nu a ajuns să fie citită integral nici de filologii noștri, necum de intelectualii din alte domenii.

Altminteri e greu de explicat faptul că începi să citești în Biblia 1688, dai peste un cuvânt necunoscut, vrei să vezi sensul lui, te duci la DLR (nu la DEX-ul bicisnic, ci DLR!) și nu găsești acolo atestarea cea mai timpurie (dacă asta de la 1688 e prima).

Și acum, altă întrebare: ce o fi fost în mintea traducătorilor bucureșteni de au echivalat termenul Syrtis cu sorb?

 

Cunoașterea temeinică a unui text – exigența de gradul zero a muncii traducătorului / editorului

În pregătirea unei conferințe pe care trebuie să o țin luna asta la Beijing, la Universitatea Minzu, m-am aplecat din nou asupra unor traduceri vechi ale Scripturii în limba română.

Mi se confirmă iar și iar că editorul sau traducătorul de texte vechi trebuie să cunoască din scoarță în scoarță materialul pe care îl editează / traduce.

Văd în transcrierea Evangheliei după Ioan o eroare de împărțire care își are cauza în insuficienta cunoaștere a conținutului pericopei transcrise.

Secvența „Și tremișii era de la farisei și întrebară etc.” constituie începutul unui enunț nou. Din neatenție, editorul textului l-a pus după „Isaia proroc”.

 

Parafrază la Nifon Bălășescu, „Epistolele și Evangheliele”, 1864, București

Am trăit să o văd și pe asta. Traducere „cu de toate” într-o versiune de Nifon Bălășescu.

E o premieră pentru spațiul românesc să traduci atât de „desfășurat”.

Așadar, Cornilescu nu a inventat traducerea parafrazată pe înțelesul omului de rând.

Când credeai că ai aflat totul, apare câte o „lebădă neagră” de tipul „Nifol Bălășescu” și îți dă peste cap clasificările.

Citiți și minunați-vă.

 

Noul Testament de la Alba Iulia. Noi confirmări privind textul-sursă

Despre NT 1648 am scris în numeroase rânduri. Din când în când mă întorc la acest text care continuă să mă intrige, fiindcă folosește în mod evident formulări diferite de ceea ce ne-am aștepta să găsim dacă traducătorii ar fi lucrat direct cu textul grec.

Evident, editorul volumului publicat la Alba Iulia pomenește frecvent „izvodul grecesc”, invocă textul slavonesc și nu-l uită pe Ieronim (menționare neobișnuită, având în vedere contextul răsăritean). Nu suflă, în schimb, niciun cuvințel despre textul lui Beza.

Or, dacă ne apucăm să comparăm sistematic NT 1648 și versiunea latinească a lui Beza, putem descoperi multe asemănări izbitoare.

Mai jos găsiți câteva din Galateni 1, capitolul în care Pavel își face o mică prezentare autobiografică și descrie relația sa cu apostolii de la Ierusalim.

***

13. Că auzit-ați cum m-am purtat oarecând între jidovime, că foarte-am supărat beseareca lui Dumnezău și o am risipit pre ia.

14. Și creșteam întru jidovime mai mult de vârstnicii miei în ruda mea, mai cu mare râvne fiind cătră rânduialele carele am luat de la părinții miei.

Textul grec zice: τῶν πατρικῶν μου παραδόσεων „tradițiile strămoșești”.

Beza a preferat o variantă mai explicativă, pe care o regăsim trasă la indigo și în NT 1648 (cu deosebirea că în loc de mai mult ca perfect traducătorii transilvăneni au folosit perfectul simplu: traditionum quas à patribus meis acceperam.

15. Iară când plăcu lui Dumnezău, cel ce mă alease den pântecele maicii meale, și mă chemă den mila Lui,

16. Să arate pre Fiiul Lui pentru mine, ca să propovăduiesc pre El între păgâni, derept aceaia, nu m-am sfătuit cu trupul și cu sângele.

17. Nece m-am înturnat în Ierosalim cătră apostolii ceia ce era mainte de mine, ce mă duș în Araviia și iară mă întorș în Damasc.

Textul grec zice: οὐδὲ ἀνῆλθον εἰς Ἱεροσόλυμα, „nici nu m-am suit la Ierusalim”.

Cititorii obișnuiți cu idiomul biblic știu că adesea deplasarea în cetatea sfântă e descrisă în termeni de „urcare”. Și aici avem un verb care indică ascensiunea.

În mod straniu, Beza a preferat să dea o altă echivalare: neque redii Hierosolymam, nici nu m-am întors la Ierusalim sau, cum zice NT 1648: „Nece m-am înturnat în Ierosalim”.

18. După aceaia, după trei ani, înturnaiu în Ierosalim (Beza: redii Hierosolymam) să văz pre Pătru și rămaș la el cincisprăzeace zile.