Critică textuală



Domnul „Ionică T”, care de-o vreme îmi ia cu asalt blogul și îmi trimite diverse linkuri la unele postări (vezi AICI), a reușit în cele din urmă să mă determine să scriu textul de mai jos. Îmi veți ierta tonul extrem de aspru. Dacă am ajuns să torn vitriol în această postare, este fiindcă doresc să atrag atenția asupra gravității erorilor teologice care rezultă din studiul incompetent al Sfintelor Scripturi.

Mărturisesc de la bun început că sunt stupefiat de încrederea pe care o afișează proprietarul blogului „Biblia antică”. Domnia sa purcede cu elan stahanovist pe tărâmul criticii de text, fără cunoștințe de greacă și de ebraică și fără să aibă noțiuni elementare privind transmiterea textului sacru prin cele două mari ramuri ale sale: (1) Septuaginta și (2) Textul Masoretic.

Profund tulburat de prezența în cap. 1 al Epistolei către Evrei a unor fragmente din Septuaginta („Toţi îngerii lui Dumnezeu să I se închine!”, 1:6), autorul nostru consideră că textul epistolei a fost alterat de „o mână străină, cu o morală foarte dubioasă […], mână care a intervenit în timp ce copia textul și și-a spus părerea lui în text, ca și cum ar fi părerea apostolului.” Altfel spus, „acest verset nu a fost scris de apostolul Pavel. Cineva s-a băgat peste el, adăugând ceva la ce a scris el”.

Trec peste chestiunea paternității Epistolei către Evrei. Origen, un fin judecător al stilului epistolei, a recunoscut că stilul acestei omilii nu este paulin. Dacă și autorul nostru ar fi putut citi textul epistolei Evrei în original, ar fi ajuns la concluzia că, într-adevăr, versetul cu pricina, asemenea întregii epistolei, nu a ieșit de sub condeiul apostolului Pavel. Nu intru în detalii. Găsiți dezbateri asupra acestei chestiuni în orice comentariu exegetic la Epistola către Evrei.

Să vedem câteva fragmente din „demonstrația” făcută de dl. Ionică T. Din respect pentru limba română am introdus în postare diacriticele. Observațiile mele urmează după fragmentele citate.

Epistola către Evrei capitolul 1 conține niște elemente ce trebuie discutate cu atenție, sa fim exegeți textuali imparțiali:

Elementul 1. Texte neautentice

Sesizez o frază din Septuaginta – la versetul 6 (Toți îngerii lui Dumnezeu să i se închine) – care în textul antic evreiesc nu există. Și nu există nici în anumite versiuni ale Septuagintei. Nu veți găsi această frază în Vechiul Testament redat de Cornilescu, oricât ați căuta-o. Cum decidem? Cum interpretam lipsa?

Încep cu afirmația că acest text nu există „nici în anumite versiuni ale Septuagintei” și întreb: cum adică „versiuni ale Septuagintei”? Septuaginta este ea însăși o versiune a unui text ebraic. Ea se păstrează în mai multe manuscrise grecești. La care dintre ele face referire domnul Ionică T.? A verificat aparatul critic al ediție de la Göttingen și a văzut că acest verset lipsește din unele manuscrise? În lipsa unor probe, afirmația este nefondată, o probă de amatorism cras.

Contrar celor afirmate de autor, cuvintele care lipsesc din Textul Masoretic (Deut. 32:42) există în textul ebraic antic descoperit la Qumran; mai precis, în manuscrisul 4QDeutq II 5 ii. Postez mai jos imaginea cu textul ebraic, luat din ediția electronică a textelor biblice de la Qumran.

4QDeutTextul subliniat cu roșu spune clar: „Să i se plece lui toți elohim”. Putem înțelege prin elohim fie (1) „toți zeii”, fie „toți fiii lui Dumnezeu”, cum a tradus Septuaginta: καὶ προσκυνησάτωσαν αὐτῷ πάντες υἱοὶ θεοῦ.

Singura diferență între LXX și Epistola către Evrei este că în aceasta din urmă înțelege că „fiii lui Dumnezeu” din Septuaginta ar fi îngerii (προσκυνησάτωσαν αὐτῷ πάντες ἄγγελοι θεοῦ), ceea ce nu e contrar spiritului biblic veterotestamentar.

Necunoscând aceste date, autorul cade în speculații precum cele de mai jos:

Avem doar două posibilități de interpretare:

Posibilitatea A. Fie acceptăm ideea că textul antic evreiesc a fost „măsluit, corectat” (corectat în sens negativ) și astfel s-a eliminat această frază din text. Făcând astfel se naște întrebarea, dar ce motiv ar fi avut?

Posibilitatea B. Fie acceptăm că în originalul Epistolei către Evrei nu a existat versetul 6, fiind adăugat mai târziu de un copist. Făcând astfel se naște întrebarea dar ce motiv o fi avut?

Dacă entuziastul „critic de text” ar fi avut curiozitatea să consulte o lucrare fundamentală din acest domeniu (Textual Criticism of the Hebrew Bible), scrisă de cel mai eminent savant al domeniului (Emanuel Tov), ar fi putut citi explicații competente la paginile 249-250 taman pe acest subiect. Autorul pune pe o coloană textul ebraic din TM, apoi textul ebraic care va fi stat la baza Septuagintei și apoi textul din ms. 4QDeutq.

tov

Concluzia lui Tov este că fragmentul care lipsește din Textul Masoretic „a fost șters într-un act de cenzură teologică atunci când secvența ‘fiii lui Dumnezeu’ a fost considerată o descriere politeistă nedorită a tărâmului divin. Schimbările tendențioase nu sunt niciodată uniforme și, într-adevăr, ‘fiii lui Dumnezeu’ sunt menționați în alte locuri din Textul Masoretic (de ex., Gen. 6:2; Ps. 29:1; cf. 82:1).”

Așadar, toate speculațiile la care se dedă autorul sunt lovite de nulitate. Textul Epistolei către Evrei este fiabil și problema în acest caz este Textul Masoretic, din care a dispărut, din rațiuni teologice, o frântură de text.

Din nefericire, dl. Ionică T. scrie pe blogul domniei sale postări cu duiumul. Aproape toate sunt toxice prin falsele raționamente pe care le propagă. Cititorii care nimeresc pe blogul respectiv se fericesc că au dat peste așa comoară de informații. Numai că în acest caz un orb călăuzește pe alți orbi. Sfârșitul inevitabil este groapa fără fund a raționamentelor și speculațiilor găunoase. Cum se întâmplă adesea, drumul de la nerozie la erezie nu e foarte lung.

În cazul în care domnul Ionică T. e dispus să accepte vreun sfat de la mine, îi recomand să se lase de astfel de exerciții smintitoare pentru sine și pentru cei care citesc blogul lui. Scriptura e limpede în datele ei de bază (mântuirea adusă de Hristos). Dar extrem de complicată în chichițele și detaliile care îl frământă pe domnul Ionică T. În cazul în care nu vrea să-și rateze mântuirea, domnul T. are două posibilități: (1) să rămână la cele smerite și să se dezică de aberațiile pe care le publică; (2) să se înscrie la o școală de teologie, să se pună cu burta pe limbile biblice și să studieze temeinic Scriptura.

P.S. Domnul Ionică T. nu este complet lipsit de modestie când scrie:

Sunt oarecum rușinat, că eu, un nimeni de la țară, cu seralul abandonat în clasa a XIII, fără bac și fără facu tre să vă spun niște lucruri, care sunt de talia (rangul) unor profi dr universitari în teologie. Dar dacă ei se ocupa cu altceva, tre să le spună și astea cineva. Dacă nu, mă tem că pietrele vor vorbi. Așa că haideți să le dăm bătaie înainte.

Ce să mai spui în fața acestei probe monumentale de ingenuitate? Să-i spui autorului că nu l-a chemat Domnul să facă studii de critică textuală? Domnia sa își închipuie că inventează roata, când profesori universitari precum Emanuel Tov (și alții înaintea lui) au spus deja ce trebuia spus pe acest subiect! Nu, „profii” cu pricina nu se ocupă cu altceva! Spre deosebire de autorul nostru, ei se ocupă cu ce trebuie să se ocupe! În mod foarte competent, după zeci de ani de studiere a manuscriselor, nu cu râvna începătorului! Mai trebuie doar că dl. T. să-și dea bacul, să se înscrie la o „facu” și să afle că există oameni care deja au explicat în mod autorizat lucrurile care îl frământă pe el! Da, este adevărat: cunoașterea îngâmfă. Dar nu e mai puțin adevărat că ignoranța (oricât de bine intenționată) duce în fundul iadului. Să ne păzească Dumnezeu de amândouă!

Anunțuri

Pe profesorul Daniel B. Wallace l-am întânit prima dată la Münster, la un colocviu de critică textuală (sau „critică de text”; „Ziceţi voi cum ştiţi; eu zic cum am apucat”). Venind vorba de manuscrisele greceşti ale Noului Testament deţinute (acesta e termenul corect!) de instituţiile româneşti, i-am promis că voi reprezenta Centrul în relaţia cu acestea din urmă. Nu ştiam la ce mă înham, dar nu regret nicio clipă promisiunea făcută (devii cu adevărat patriot după ce treci proba de foc a dialogului cu funcţionărimea culturală autohtonă – plătită din bani publici – şi încă nu-ţi vine să pleci din România).

Foto: profesorul Dan Wallace, directorul CSNTM, un specialist de vârf în critica textuală, autor al unei gramatici excelente a NT.

Ieri, în timpul potopului care s-a abătut asupra Bucureştilor, inundând mai abitir ca oricând Bulevardul Uverturii şi curtea ITP, m-am dus hotel să-i iau un interviu şi să aflu cum a decurs vizita în România, până acum.

Am aflat că la Iaşi a fost digitalizat un lecţionar grec aflat la Muzeul Literaturii Române. Domnul director Dan Jumară a dovedit o deschidere cum rar mi-a fost dat să întâlnesc în alte instituţii româneşti. Jos pălăria în faţa unor astfel de gentlemani ai culturii. L-aş menţiona tot aici pe Dorin Dobrincu, directorul Arhivelor Naţionale, care a susţinut cu entuziasm proiectul CSNTM; atâta doar că la Arhivele Naţionale nu se găsesc manuscrise greceşti ale Noului Testament.

Muzeul Olteniei deţine un important tetraevangheliar bizantin, care însă e în proces de restaurare şi deci n-a putut fi fotografiat. Probabil o echipă CSNTM va reveni anul viitor, când restaurarea va fi gata.

La Muzeul Naţional de Artă şi la Biblioteca Academiei (Bucureşti) doar vom intra şi vom privi. De digitalizare încă nu poate fi vorba. Sofisticata tehnologie CSNTM nu e suficient de sofisticată pentru aşteptările româneşti, iar numele bun al CSNTM, care deschide uşi la Universitatea din Cambridge, Universitatea din Glasgow, Universitatea St. Andrew’s,  Institut für neutestamentliche Textforschung din Münster (Germania), la Atena, la Patriarhia Ecumenică din Constantinopol, la Mănăstirea Sf. Ioan Teologul din insula Patmos, la Arhivele Naţionale din Tirana sau la Universitatea din Michigan, nu e suficient de bun pentru noi, românii.

Cu răbdarea treci marea, zice un proverb românesc. E mare birocraţia românească, dar cu răbdare o vom trece cândva. E nevoie de multă tenacitate să-i lămureşti pe oameni că cel mai rău lucru care se poate întâmpla odată cu digitalizarea manuscriselor deţinute de noi este introducerea lor în circuitul internaţional la cercetării  de profil. Al doilea lucru, în ordinea gravităţii, ar fi să facem niţel mai cunoscută România peste hotare (avem şi noi un strop de cultură bizantină, nu suntem chiar stepă mongolă sau taiga siberiană). În fine, un al treilea lucru rău ar fi că, în eventualitatea deteriorării acestor manuscrise, vom avea acces la ele în format digital şi astfel le vom salva pentru perioade de timp incomparabil mai mari decât o putem face în forma actuală. Am lăsat acest aspect la urmă ca să nu fiu acuzat că pun răul înainte şi că sunt fatalist. Dar se întâmplă.


Lansez aici un apel important către cititorii care m-ar putea ajuta, mai ales cei din Iaşi, Craiova, Sibiu sau Alba Iulia. Dacă alte bloguri sunt dispuse să retransmită apelul meu, m-aş bucura foarte mult

Despre ce este vorba?

Un profesor american, coordonator al unui important Centru pentru Studierea Manuscriselor Noului Testament, doreşte să vină în România pentru a fotografia manuscrisele greceşti ale NT din bibliotecile româneşti. Ar fi o acţiune în premieră pentru România.

Fiindcă m-am angajat să-i sprijin acest proiect, încă de când eram la Münster anul trecut, în septembrie 2008  am întreprins cercetări în această privinţă, încercând să descopăr ce manuscrise ale NT există în România. Până acum am aflat că există 5 la Muzeul Naţional de Artă al României şi 13 la Biblioteca Academiei Române din Bucureşti.

Recent domnul prof. Eugen Barbu mi-a oferit nişte piste suplimentare, sugerându-mi să  fac cercetări la

  • Biblioteca Universitară din Iaşi,
  • Muzeul Olteniei din Craiova,
  • Muzeul Brukenthal din Sibiu şi
  • Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia.

Din păcate, nu pot face deplasări în toate aceste oraşe, pentru a face verificările necesare.

Îi rog deci pe cei interesaţi să sprijine acest proiect să mă contacteze pe blog. Precizez că eforturile mele sunt pro bono şi că nu pot oferi nicio recompensă materială pentru ajutorul obţinut. Singura satisfacţie va fi introducerea manuscriselor NT în circuitul internaţional al cercetării în domeniul criticii textuale.

Aşadar, înainte de a încerca oricare dintre cele patru piste, vă rog să mă contactaţi. N-ar fi prea indicat ca mai mulţi cititori să nea năvală, independent, la o instituţie, în goană după manuscrise greceşti ale NT!  Nu că pericolul de care mă tem este foarte mare, dar nu strică să lucrăm cu tact şi cu înţelepciune.


Profit de contextul creat de o postare anterioară pentru a atrage atenţia asupra unui alt verset în care versiunea Cornilescu urmează „la indigo” versiunea franceză L. Segond (şi este oarecum similară cu KJV). Isaia 59:19: „Atunci se vor teme de Numele Domnului cei de la apus, şi de slava Lui cei de la răsăritul soarelui; cînd va năvăli vrăjmaşul ca un rîu, Duhul Domnului îl va pune pe fugă.

L. Segond: On craindra le nom de l’Éternel depuis l’occident, Et sa gloire depuis le soleil levant; Quand l’ennemi viendra comme un fleuve, L’esprit de l’Éternel le mettra en fuite.”

Problema o constituie ultima parte a versetului, care poate fi tradusă în mai multe feluri. Textul original spune (într-o transliterare simplificată): kiyavo kanahar ţar ruah Adonai nossah vo. În traducere: „Căci El vine ca un râu năvalnic (lit. „strâmt”) mânat de Duhul Domnului” sau „Căci El vine ca un torent pe care îl mână un vânt trimis de Domnul” (ruah poate fi tradus fie prin „Duh”, fie prin „vânt, suflare”).

De unde atunci „vrăjmaşul” pe care îl pune Duhul Domnului pe fugă? Din faptul că „ţar” (strâmt, vijelios), poate fi înţeles şi ca „vrăjmaş” (traducere care apare în Peşita şi într-un Targum). Totuşi, în context, ideea de „vrăjmaş [venind ca un] râu” nu este prea logică. Traducerile evreieşti (în limba engleză) spun altceva:

JPS (1985) “For He shall come like a hemmed-in stream Which the wind of the LORD drives on.”

CJB (1998) “For he will come like a pent-up stream, impelled by the Spirit of ADONAI.”


Din când în când, în procesul de copiere a manuscriselor, scribii fac câte o greşeală. Se întâmplă şi cu manuscrisele Noului Testament. (Probabil deja unii cititori întreabă consternaţi: Cum?! Există „greşeli” în Biblie?, dar numai cine a încercat să copieze un text lung, cu mijloace specifice Evului Mediu, ştie ce înseamnă performanţa de a copia un text absolut fără greşeală. Dacă aveţi curiozitatea, încercaţi să transcrieţi Evanghelia după Ioan [fie şi cu stiloul]… O dată. Încă o dată. Încă o dată. Şi încă odată. Apoi mai vedem…).

Cele mai multe greşeli de copiere sunt nesemnificative. Scribul a înlocuit litere sau grupuri de litere care se rostesc la fel (omega/omicron, eta/ei etc.). Există însă şi greşeli pe care le-am putea socoti „grave”, dacă n-ar fi încărcate de un anumit comic involuntar. Zilele trecute, indexând manuscrisul 700 (din categoria „minusculelor”, din sec. XI-XII), mi-a atras atenţia următorul pasaj din Marcu: „De aceea va lăsa omul pe tatăl lui şi pe mama lui şi se va lipi de nevasta lui”. Numai că în manuscrisul 700, în loc de „nevasta lui” apare… „mama lui”!

Foto detaliu: textul din centru spune „se va lipi de mama lui” (proskollēthēsetai pros tēn mētera autou). Pe marginea textului, o altă „mână” a corectat scriind gynaika (soţie).

Verbul proskollao înseamnă şi „a se ataşa strâns”, „a fi devotat”. N-ar fi deci exclus să avem de-a face cu un scrib foarte mămos, care a fost de părere că şi după căsătorie, ataşamentul principal tot faţă de mamă trebuie să rămână! 🙂

Foto final: Pagina de manuscris în care apare greşeala. Notă: Culoarea manuscrisului nu este cea naturală, ci a fost ajustată pe computer.


Astăzi la ora 18.30 a avut loc recepţia de deschidere a colocviului de critică textuală care va avea loc la Hotelul de Stat din Münster în primele zile ale săptămânii următoare. Susţinerea lucrărilor va avea loc luni şi marţi, iar miercuri va fi organizată o tablă rotundă prezidată de Jan Bühner, secretarul general al Societăţii Biblice Germane.

La recepţie au fost prezente nume grele din cercetarea biblică şi teologică. venerabilul Eduard Lohse, profesor lutheran pensionat, episcop de Hanovra, Keith Elliott de la Leeds, Joël Delobel de la Louvain, David Parker de la Birmingham, Daniel Wallace de la Dallas Theological Seminary, Philip Townsend de la United Bible Societies şi alţii. Mâine va sosi şi decanul de vârstă al criticii textuale, Eldon Jay Epp, care probabil e coleg de generaţie cu penticostalul G. Fee.

Într-o discuţie cu Daniel Wallace, care este preşedinte al Centrului pentru Studierea Manuscriselor Noului Testament (şi profesor la DTS), am aflat de interesul lui pentru manuscrisele NT din bibliotecile româneşti. Mai nou, Dan Wallace (împreună cu echipa de tehnicieni) este implicat în activitatea de scanare şi publicare a manuscriselor NT. Deja noua lui pasiune l-a purtat prin Costantinopol, Patmos, Albania şi Ann Arbor (la Univ. din Michigan, care deţine cea mai mare colecţie de MSS ale NT). Dacă Domnul ne va ţine cu viaţă şi ne va deschide porţile, va ajunge şi în România.

Românii nu se pot lăuda cu foarte multe manuscrise ale NT. Există vreo 17, la două biblioteci din Bucureşti. În septembrie voi începe probabil demersurile în vederea venirii lui D. Wallace şi a echipei sale. Dacă totul decurge bine, scanarea ar trebui să aibă loc în septembrie 2009.


După discuţia despre utilizarea darurilor spirituale, apostolul Pavel face o paranteză prin care le interzice femeilor să creeze dezordine în biserici prin intervenţiile lor inoportune (14:34-35), apoi revine la subiectul „ordine şi rânduială în manifestarea darurilor spirituale” (mai ales profeţia şi vorbirea în limbi).

La sfârşitul acestor îndemnuri, Pavel spune (în Cornilescu): „Şi dacă cineva nu înţelege, să nu înţeleagă!” S-ar părea că apostolul se dă bătut: „Cine nu vrea să înţeleagă, treaba lui, n-are decât!”

Este interesant că în privinţa acestui verset, textul grecesc cunoaşte două variante. O variantă spune ei de tis agnoei, agnoeito (Dacă cineva nu înţelege, să nu înţeleagă!), iar o alta spune ei de tis agnoei, agnoeitai (Dacă cineva nu recunoaşte [aceasta], nu este recunoscut [de Dumnezeu]). Această ultimă variantă este preferată de imensa majoritate a traducerilor moderne şi pare să se potrivească mai bine în context.

Pavel nu se resemnează în faţa obtuzităţii unor contestatari ai săi [aşa ceva nu-i stă în fire, după cum observăm în toată epistola 1 Corinteni], ci le atrage atenţia celor care se consideră profeţi sau oameni duhovniceşti că veridicitatea pretenţiilor lor se verifică prin faptul că recunosc în epistola lui o autoritate spirituală dată de Dumnezeu. Dacă nu recunosc cele scrise, atunci nici ei nu sunt recunoscuţi de Dumnezeu. Astfel de oameni îşi anulează implicit pretinsa lor autoritate spirituală prin faptul că dovedesc de fapt lipsă de discernământ. Iar cine nu are discernământ, nu poate pretinde că este profet sau pneumatikos (om duhovnicesc, i.e. înzestrat cu daruri spirituale).

Pagina următoare »