Social-politicoase



Jurnalistul Liviu Avraam despre fața legală a unui demers de esență mafiot-pesedistă.

Aşa cum ştim, Liviu Dragnea se află în executarea unei sentinţe de condamnare cu suspendare în dosarul Referendumul. El a contestat hotărârea definitivă pe motiv că doi dintre cei cinci judecători ai Înaltei Curţi care au participat la dezbateri şi la pronunţarea sentinţei s-au pensionat între momentul pronunţării şi momentul motivării sentinţei. Contestaţia sa a fost respinsă, pe motiv că semnăturile celor doi au fost suplinite, conform procedurii, de şefa Instanţei Supreme. Ia să vedem acum maniera în care PSD-ALDE a găsit de cuviinţă să trateze problematica de care s-a lovit Liviu Dragnea. Articolul 406 din Codul de Procedură Penală, privind modul de redactare a hotărârilor judecătoreşti, spune că motivarea se redactează de regulă în 30 de zile de la pronunţare, dar nu mai mult de 90 de zile, de către unul dintre judecătorii completului şi se semnează de către ceilalţi membri. Apoi, conform proiectului de lege, adaugă:

Citeste mai mult: adev.ro/p7dvgo

Urmăriți cu atenție și interviul de mai jos, pentru a înțelege dimensiunea putregaiului pe care îl va introduce în legislația penală Comisia Iordache, al cărei unic scop este instituționalizarea hoției la nivel înalt.

https://www.digi24.ro/embed/stiri/actualitate/politica/liviu-avram-despre-modificarile-codului-penal-suntem-pusi-sa-negociem-cu-mafia-915297?video=0&width=570&height=320

Anunțuri

Nu s-au liniștit bine apele mocirloase stârnite de Comisia Iordache, că a și început turnarea unui nou episod din serialul „un show ticălos”, regizat de Dragnea prin interpuși, mai exact, prin deputatul Florin Iordache.

Citesc stupefiat propunerile prin care se urmărește modificarea Codului Penal, respectiv a Codului de Procedură Penală. Le găsiți AICI.

La finalul postării găsiți un fragment din care rezultă în mod clar că modificările propuse sunt făcute în interesul penalilor. Dacă ținem cont de faptul că mulți parlamentari sunt clienți vechi ai parchetelor, fiind chemați frecvent să-și explice ticăloșiile, nu avem nicio umbră de îndoială că aceste modificări sunt menite să îngreuneze munca procurorilor care se ocupă de anchetarea faptelor de corupție.

Nu este întâmplător că în această perioadă liderul PSD a lansat ideea unui miting pentru sprijinirea familiei tradiționale. Deși de aproape un an și 4 luni coaliția PSD-ALDE deține puterea și restructurează pe bandă rulantă instituții și politici ale statului român, abia acum PSD se erijează în apărător al familiei tradiționale. Este cea mai bună rețetă de compromitere a unei idei care NU a început sub umbrelă politică.

Fiindcă PSD maculează tot ce atinge, fără excepție, ar fi cu totul ieșit din comun ca dezideratul CpF — de factură eminamente civică — să nu sfârșească paralizat la contactul cu toxicul novichok pesedist.

Am auzit și voci care susțin că CpF ar trebui să conlucreze cu orice forță politică ce poate asigura deblocarea demersului prin care se urmărește clarificarea Constituției (în conformitate cu sensul avut în vedere de cei care au formulat textul în primă instanță). La o adică, ar avea și Diavolul dreptate din când în când și trebuie să i se recunoască și lui bucata de adevăr.

S-ar putea ca o asemenea „strategie” să aibă în final următoarele rezultate: (1) instrumentalizarea cinică de către PSD a energiilor înmagazinate de CpF și (2) distragerea atenției de la o miză foarte importantă – justiția, fără rezultatul dorit de CpF.

Ca orice bun scamator, Liviu Dragnea știe că dacă vrei să îmbrobodești publicul, trebuie să-l defocalizezi. Cum în luna mai sunt programate mișcări masive anti-PSD în stradă, lui Dragnea îi convine de minune să folosească tema referendumului cerut de CpF pentru a diminua impactul negativ al protestelor care vizează partidul condus de el.

După o guvernare dezastruoasă, cu aberații fiscale în urma cărora se tot face muncă de cârpeală, după nemulțumirile generate în rândul multor categorii socio-profesionale, PSD-ul nu poate rata ocazia de a vampiriza demersul pro-familie.

În prezent e greu de prezis cum se vor aranja piesele pe această complexă tablă de șah. Nu am nici cea mai mică încredere în lideri politici hârșiți în minciună și ticăloșie, care nu sunt interesați de valori și principii decât dacă le pot transforma în monedă de schimb în calculele lor josnice.

***

La articolul 143, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^1) cu următorul cuprins:
„(4^1) Convorbirile, comunicările sau conversațiile interceptate şi înregistrate, care nu privesc fapta ce formează obiectul cercetării, care nu au legătură cu infracţiunea sau persoanele care fac obiectul cercetării ori care nu contribuie la identificarea ori localizarea persoanelor nu pot fi folosite sau ataşate la dosarul de urmărire penală. Acestea se arhivează la sediul parchetului, în locuri speciale, în plic sigilat, cu asigurarea confidenţialităţii și pot fi puse la dispoziția celui vizat, la solicitarea acestuia. La soluţionarea definitivă a cauzei, acestea vor fi șterse sau, după caz, distruse de către procuror, încheindu-se în acest sens un proces-verbal, dacă nu s-a obținut mandat de interceptare și pentru restul convorbirilor. În cazul în care pe parcursul derulării activității de interceptare sau înregistrare a convorbirilor, comunicărilor sau conversațiilor rezultă indicii săvârșirii și ai altor infracțiuni, poate fi cerută completarea mandatului și cu privire la acele infracțiuni. Convorbirile, comunicările sau conversaţiile interceptate şi înregistrate, pot fi folosite numai pentru probarea faptei ce formează obiectul cercetării ori contribuie la identificarea ori localizarea persoanelor pentru care s-a solicitat autorizarea de la judecătorul de drepturi și libertăți, restul consemnărilor rezultate din mandatul de supraveghere tehnică urmând a fi distruse în termen de 30 de zile de la obținerea acestora.”


Răspunsul la întrebarea „Cum stăm…?” este, ați ghicit, „Stăm bine. Stăm!”

Am postat deja pe FB niscaiva pasaje din articolele care alcătuiesc dosarul „patrimoniu digital” publicat în Dilema veche (AICI).

Reiau mai jos un fragment din Scrisoarea deschisă adresată ministrului Culturii:

Vă întrebați, probabil, domnule ministru, care este scopul acestei scrisori. Am urmărit cu interes discursul pe care l-a ținut dl Liviu Dragnea la Congresul PSD din 10 martie. Frumoase vorbe – dulci ca mierea – îi picurau de pe buze, mai ales cînd anunța „asigurarea unui fond de un miliard de euro pe șapte ani pentru proiectele majore în domeniul culturii“. Sună minunat, ce-ar mai fi de adăugat? „Amețitoare sumă, ce limpede te clatini!“ Doar că el nu poate înlătura un fapt amar foarte evident: în ultimii zece ani, instituții-cheie din România nu au reușit să asigure conservarea digitală și promovarea online a douăzeci de manuscrise, chiar și cînd ea s-ar fi putut realiza în mod gratuit, cu ajutor extern.

Dar să lăsăm visul despre cele „șapte vaci grase“ pe care ni l-a împărtășit recent Faraonul PSD. A sosit timpul ca ministerul dvs. să-și propună atingerea unor obiective clare și realiste. Ne plîngem de lipsa banilor, dar uităm că în domeniul conservării digitale se pot realiza multe lucruri bune în parteneriat cu instituții străine. Funcția pe care o dețineți vă dă posibilitatea să facilitați colaborarea instituțiilor românești cu parteneri din străinătate. Nu vom suferi nici o daună la nivelul imaginii dacă vom recurge la resurse externe pentru a ne asigura că patrimoniul nostru cultural este digitalizat, promovat și valorificat dincolo de granițele țării. Trebuie să depășim complexul de „cetate asediată“. Dacă nu putem realiza noi ceea ce trebuie făcut, măcar să nu punem bețe în roate celor ce pot să ne ajute.

Fiindcă între timp am primit răspunsul la o întrebare adresată ministerului, postez mai jos informațiile primite, cu precizarea că generosul proiect numit CULTURALIA, în care se visează cu ochii deschiși 550.000 de resurse culturale digitale, este deocamdată în faza de „moloz”.

Deci, pe scurt, ce s-a făcut până în prezent? Au fost digitalizate niște artefacte dacice, s-au scanat vreo 60 de volume medievale și 32.000 de documente la Arhivele Naționale. În plus, au fost create 497 de perechi de opinci. Foarte bine, e minunat că punem în valoare opinca românească. Până vor putea circula pe autostrăzi, ca europenii, opincile vor fi extrem de utile prin glodurile naționale.

Dar răspunsul care mă roade este acesta: când vom vedea măcar un pixel din cele 550.000 de resurse culturale digitale?

Dacă dl. Ivașcu îmi poate da o dată fixă, promit că mănânc în biroul lui, live, una dintre cele 497 de opinci!

Mai jos, informațiile de la minister.

Ministerul Culturii și Identității Naționale (MCIN), prin Unitatea de Management a Proiectului (UMP) este beneficiar al proiectului “E-cultura: Biblioteca digitală a României”, proiect predefinit în cadrul Programului Operațional Competitivitate, Axa Prioritară 2, Acţiunea 2.3.3 – Îmbunătățirea conținutului digital și a infrastructurii TIC sistemice în domeniul e-educație, e-incluziune, e-sănătate și e-cultură – SECTIUNEA E-CULTURA.

Proiectul „E-cultura: Biblioteca Digitală a României” a fost depus spre finanțare la Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale la sfârșitul anului 2017, a fost selectat în cadrul etapei de verificare administrativă și financiară, iar în prezent se află în etapa de evaluare tehnico – financiară.

Beneficiarul principal al investiției este Ministerul Culturii și Identității Naționale, care, având atribuțiile de promovare a patrimoniului cultural și de coordonare a instituțiilor din domeniul culturii, va utiliza echipamentele achiziționate și platforma informatică dezvoltată și va asigura buna funcționare a acestora în vederea atingerii obiectivelor stabilite prin proiect.

În proiect vor fi implicate un număr de 29 de instituții, printre care enumerăm: 19 muzee, cinci biblioteci, Arhiva Națională de Filme, Societatea Română de Televiziune, Societatea Română de Radiodifuziune, Institutul Național al Patrimoniului etc.

Realizarea acestui proiect va reprezenta un pas important în direcția îmbunătățirii conținutului digital în domeniul E-Cultură, contribuind la atingerea obiectivelor structurate în cadrul Strategiei Naționale Agenda Digitală pentru România 2020, ce implică măsuri direct legate de conservarea şi promovarea patrimoniului european.

De asemenea, un scop secundar al proiectului va consta în creșterea gradului de informare cu privire la moștenirea culturală națională atât a publicului larg, cât și a organizaţiilor, la nivel național și internațional.

Proiectul „E-cultura: Biblioteca digitală a României” are două mari componente:

  • Dezvoltarea unei platforme informatice on-line de catalog partajat și bibliotecă digitală numită „CULTURALIA”, disponibilă tuturor instituțiilor culturale din România, precum și publicului larg.
  • Digitizarea și expunerea on-line în Biblioteca Digitală a României – CULTURALIA  a peste 550.000 de resurse culturale digitale (texte, imagini, audiograme, videograme, obiecte digitale 3D) – termenul de „bibliotecă” în acest context este folosit în sens larg, reprezentând totalul dintre biblioteca tradițională + muzeu + arhivă.

După digitizarea și expunerea on-line pe platforma informatică a resurselor culturale digitale, acestea vor fi încărcate mai departe pe site-ul www.europeana.eu, proiectul contribuind și la creșterea numărului de itemi din Europeana.eu, respectiv la îmbunătățirea accesului la cultură la nivel internațional.

Totodată, UMP a fost Operator de Program (în conformitate cu OUG 88/2012 modificată prin Legea 246/2013) pentru programele finanțate din Mecanismul financiar al Spațiului Economic European respectiv PA16/RO12 – Conservarea și revitalizarea patrimoniului cultural și natural și PA17/RO13 – Promovarea diversității în cultură și artă în cadrul patrimoniului cultural european (Programe SEE).

Proiectele finanțate în cadrul programelor sus–menționate s-au dovedit a fi un real succes, acestea constituind exemple de bune practici. Proiectele au avut ca scop promovarea culturii și a valorilor la nivel național și internațional, unele dintre acestea creând instrumente practice cum ar fi: baze de date, site-uri online, expoziții virtuale etc. Redăm mai jos câteva dintre proiectele relevante implementate cu succes.

Când viaţa cotidiană antică devine patrimoniu UNESCO. Scanarea, restaurarea digitală şi contextualizarea artefactelor dacice din Munţii Orăştiei. Rezultatele proiectului pun la dispoziția publicului larg și a specialiștilor din întreaga lume patrimoniul istoric/arheologic specific siturilor dacice din Munții Orăștiei.

  • au fost digitizate 500 de artefacte dacice reprezentative;
  • au fost înființate două spații expoziționale multimedia capabile să găzduiască expoziții mixte: real/virtual;
  • a fost creat un catalog al pieselor reale şi virtuale, precum şi reconstituiri ale cetăţilor dacice, vizibile în format normal sau anaglyph (cu ochelari 3D);
  • au fost dezvoltate aplicaţii multimedia pentru echipamentele din cele două spații expoziționale;
  1. Digitizarea documentelor medievale din Arhivele Naționale ale României. Prin proiect,
  • au fost scanate circa 32.000 unități arhivistice din Arhivele Naţionale ale României;
  • a fost creată o bază de date cu peste 32.000 unități arhivistice, respectiv 36.000 documente;
  • au fost restaurate circa 1.000 documente deteriorate.
  1. Medievalia – Texte fundamentale ale culturii române medieval. Proiectul a avut două componente:
  • cercetarea și documentarea patrimoniului de carte veche din patrimoniul Bibliotecii Academiei Române;
  • crearea unei baze de date conținând 60 de volume digitizate din domeniul textelor vernaculare din patrimoniul Bibliotecii Academiei Române.
  1. Ocolul lumii pe jos. Povestea celor 497 perechi de opinci. Proiectul a vizat:
  • crearea unei expoziții permanente în cadrul spațiului cultural „Colecția Dumitru Dan” dedicat călătoriei acestuia în jurul lumii;
  • elaborarea unui studiu științific cu privire la patrimoniul cultural imaterial;
  • reconstituirea audio şi video a 6 cântece şi 5 dansuri ale globe-trotterilor;
  • crearea unei baze de date descriptive conținând 677 de bunuri digitizate;
  • restaurarea a 135 de documente și a unei bundițe din patrimoniul Muzeului Județean Buzău;
  • expunerea a 120 de bunuri de patrimoniu în cadrul „Colecției Dumitru Dan”;
  • conservarea și revitalizarea a 2 meșteșuguri (confecționat opinci și cusut cămăși populare) prin organizarea a 14 ateliere meșteșugărești pentru copiii romi sau cei defavorizați;
  • confecționarea a 497 perechi de opinci;
  • reconstituirea a 2 cămăși populare;
  • crearea a 3 jocuri (un joc digital și 2 electronice).
  1. Roots in Our Moves – Patrimoniul cultural imaterial digitizat al minorității maghiare din România. În cadrul proiectului Roots in Our Moves au fost prelucrate științific peste 600 ore înregistrări folclorice video prin selectare și prelucrare detaliată, fiind astfel obținute cele 203 ore de înregistrări video disponibile în baza de date  http://www.folkmedia.ro/mediatar/. Toate materiale au fost publicate și incluse în baza de date Europeana.eu. De asemenea,
  • a fost înființat un centru de digitizare, arhivare și catalogare;
  • au fost prelucrate 2.557 de fotografii;
  • a fost publicată o colecție DVD, 120 exemplare ale colecției fiind distribuite cu titlu gratuit către entități culturale din țară și din străinătate.

România este zguduită acum de revelațiile privind polițistul suspectat de pedofilie, prins cu mare întârziere, după o urmărire de trei zile.

Un rol crucial în prinderea suspectului (care între timp și-a recunoscut faptele) l-a jucat înregistrarea video făcută de camera de filmare din ascensorul în care s-a produs agresiunea.

Presa a scris deja despre unele amendamente propuse de PSD-ALDE la Codul Penal, respectiv Codul de Procedură Penală. Reiau aici un fragment dintr-o analiză publicată în Revista 22.

Amendament privind limitarea mijloacelor de proba. La art. 97, lit. e) a alin. (2). Mijloacele de probă se definesc astfel: „înscrisuri, rapoarte de expertiză, procese-verbale, fotografii, mijloace materiale de probă.”

Ce presupune: Din mijloacele de probă dispar, prin eventuala adoptare a unui astfel de amendament, înregistrările video, inclusiv cele de pe camerele de luat vederi montate pe stradă sau în instituții publice. Procurorul Bogdan Gabor, președintele Asociației Procurorilor din România, oferă un exemplu concret care arată pericolul unui astfel de amendament, crima de la metrou petrecută, luni, în București. „Cum va putea fi dovedită această crimă, în condiţiile în care îţi este interzis să ridici imaginile de pe camerele de luat vederi? Orice avocat va demonta orice altă probă în afara unor fotografii judiciare, pentru că fotografiile rămân ca probe, conform acestui amendament. Crima de la metrou nu va putea fi dovedită, deşi avem imagini cu autorul, ci va rămâne cu autor necunoscut. Altfel, trebuie să fie martori care să descrie efectiv scena care s-a petrecut. Însă poate că martorii nu vor putea spune cum a căzut victima pe șine, dacă a lovit-o, aruncat-o cineva. Poate că doar au văzut-o direct căzută și, atunci, în lipsa înregistrărilor video ca probe, nu se poate demonstra că o anume persoană este criminalul, deoarece poate că vorbim despre o sinucidere sau poate că victima s-a împiedicat.”

Pentru cei care au protestat în Piața Victoriei și la Parlament împotriva Comisiei Iordache este evident că procesul de măcelărire a Legilor Justiției, orchestrat de coaliția majoritară, urmărește în principal salvarea marilor corupți din PSD.

Doar că măsurile propuse, menite să-i ajute pe infractorii din partidul roșu, au efecte colaterale asupra altor domenii. Cazul pedofilului prins astăzi arată cât de periculoasă ar fi adoptarea amendamentelor privind probele video.

Legislația penală nu trebuie modificată în trombă, cum dorește ciuma roșie, al cărei interes urgent este rezolvarea unor dosare incomode pentru liderii PSD. Dimpotrivă, modificările trebuie făcute pe îndelete, prin consultări ample, mai ales cu cei din mediul profesional (asociații de magistrați).

Văd pe pagina Parlamentului că Proiectul de Lege (537/2017) este încă în lucru. Vom vedea ce va ieși în urma adoptării lui de către Camera Deputaților. Eu unul sunt foarte sceptic că PSD-ALDE se pot gândi la altceva decât mutilarea legislației penale pentru a-i pune la adăpost pe aleșii care ar trebui să dea față cu justiția.

Protestele în stradă împotriva Comisiei Iordache și a inițiativelor de felul acesta trebuie să continue. În tot acest timp, tensiunile din PSD vor crește, pe bună dreptate. Astăzi am văzut un Dragnea surâzător, care a încercat să dea impresia că ține partidul în frâu.

Între timp, Niculae Bădălău, președintele executiv al PSD, iese la rampă cu o scrisoare (AICI) în care menționează „presiunea crescândă asupra membrilor și simpatizanților PSD, care sunt stigmatizați de presă și de diverse alte grupuri de presiune din societate”.

Ei bine, da! Presiunea trebuie să crească, fiindcă PSD își merită pe deplin stigmatizarea după inițiativele în domeniul legislației penale! Nu au reușit să-și salveze penalii cu Ordonanța 13, așa că au încercat niște manevre în Parlament.

Nu vor reuși!

Nu au decât să se reformeze și să scoată în față figuri respirabile, alese cu respectarea unor criterii de integritate!

Altfel, vor merge la groapa de gunoi a istorie, acoperiți de rușine, cum și merită.

P.S. Imaginea jalnică a Poliției Române, care a adăpostit atâția ani un pedofil cu probleme foarte grave, face pereche cu imaginea incompetenței Ministrului de Interne, Carmen Dan, a cărei singură „calificare” pentru post ar fi că este o apropiată a lui Liviu Dragnea.

Vedeți/auziți AICI mo(n)stră de exprimare la doamna ministru!

„Ieri am transmis o solicitare. Până acum am decât (sic! – n.r.) informațiile pe care le cunoașteți și dumneavoastră, date aseară de purtătorul de cuvânt al poliției. Nu am văzut pe nimeni să facă un pas în spate, probabil că au apreciat că nu există responsabilitate”, a declarat, marți dimineața, ministrul Carmen Dan, în prima sa declarație publică pe tema suspectului de pedofilie care lucra de mulți ani în Poliție.


Astăzi Klaus Iohannis a fost la Consiliul Suprem al Magistraturii pentru a discuta din nou problema Legilor Justiției pe care le-a adoptat, într-un desfrâu legislativ fără precedent, parlamentul dominat de PSD-ALDE.

Iohannis a identificat iarăși, cu mult calm, dar și cu fermitate, elefantul din magazinul cu porțelanuri: prezența unor penali la conducerea statului și încercarea acestora de a modifica legi în interes propriu.

Dacă vă întrebați cum a fost posibil ca arhitectura statului post-revoluționar să fie gândită în folosul penalilor, urmăriți documentarul de mai jos. Trebuie să ne amintim iar și iar care sunt rădăcinile sistemului ticăloșit din ale cărui obezi România nu reușește încă să se desfacă.

Mai jos declarațiile cele mai importante făcute de Iohannis (textul complet AICI). Această temă trebuie să intre imediat în dezbaterea publică și să rămână prioritare până la rezolvarea lor. Altfel, protestele în stradă vor continua, iar tensiunile sociale se vor amplifica.

„Foarte multe discuții s-au purtat în 2017 despre ce fac judecătorii, despre ce fac procurorii. A apărut așa, un entuziasm de a se discuta în spațiul public despre ce se întâmplă în sistemul de justiție. Având în vedere că avem câteva persoane condamnate penal, urmărite penal, judecate penal în chiar conducerea statului, nu-i de mirare.

Am afirmat în repetate rânduri și o să mai afirm, spre disperarea lor, că astfel de persoane nu au ce căuta în conducerea statului. Exact din acest motiv, fiindcă dintr-un interes personal evident, ei vor fi tot timpul tentați să pună sub semnul întrebării sistemul de justiție – justiția, judecătorii, procurorii – dăunând astfel grav statului, încrederii cetățeanului în stat și în justiție.

Sistemul electoral a fost așa construit, că accesul acestor persoane a fost posibil și nu putem să negăm, în condițiile acestor legi valabile, accesul acestor persoane la funcții înalte în stat. Personal, sunt convins că dacă ne-am apuca să discutăm Constituția, arhitectura statului, este obligatoriu să introducem principiul integrității chiar în Constituție, altfel s-ar putea ca situații de acest tip să apară și în alte cicluri electorale”.


Între volumele lansate sâmbătă la Gaudeamus se numără și volumul Iubirea din oglindă, coordonat de doamna Tatiana Niculescu și având ca temă problema homosexualității.

Între autorii invitați să participe cu texte privitoare la această tematică se numără teologi din spațiul ortodox (dr. Theodor Baconschi, pr. conf. univ. dr. Constantin Necula), catolic (pr. univ. dr. Michael Fieger, conf. univ. dr. Wilhelm Tauwinkl) și protestant-evanghelic (subsemnatul).

În volum sunt prezenți și filozofii Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu, medicul româno-american Martin Martin, psihologul Domnica Petrovai, regizorul Andrei Șerban, judecătorul Cristi Danileț și doi activiști LGBT: Florin Buhuceanu și Florentina Ionescu. În fine, un text (reluat dintr-un volum publicat) este semnat de Petru Creția, iar Victor Bărbulescu a contribuit cu un text confesiv-autobiografic.

Nu știu exact cum a ajuns numele meu în „cărțile” doamnei Tatiana Niculescu, al cărei glas îmi este bine cunoscut din perioada liceului, când ascultam cu zel religios BBC România, însă n-am spus „nu” la invitația pe care mi-a adresat-o de a scrie un text cu privire la tema volumului recent apărut. Poate că opiniile mele cu privire la Referendumul pentru modificarea Constituției (vezi AICI) vor fi dat impresia că aș avea ceva de spus pe un subiect atât de complex. În orice caz, textul meu a fost a shot in the dark, fiindcă nu știam dacă nu cumva unghiul meu de abordare se va suprapune cu ceea ce vor scrie ceilalți teologic invitați să contribuie la volum; n-am avut atunci decât o vagă idee despre temele care vor fi publicate.

Volumul rezultat, dacă veți avea curiozitatea să-l răsfoiți este destul de eterogen, dat fiind contextul diferit din care provin autorii aleși. În mod inevitabil, o carte cu atât de multe voci ajunge să nemulțumească pe toată lumea. Un cunoscut mi-a semnalat de curând critica pe care mi-o face un activist gay (necesarmente ultragiat) în recenzia sa: „Conferențiarul penticostal Emanuel Conțac vorbește nici mai mult, nici mai puțin despre abstinență ca soluție ultimă la homosexualitate, după care se aventurează într-o amplă descriere a unor cazuri celebre americane de bărbați homosexuali «vindecați» de păcat.”

Textul meu este destul de lung. Postezi mai jos un singur fragment, în chip de „pregustare”.

***

Unii cititori ai Bibliei pun în opoziție Vechiul Testament și Noul Testament, pornind de la premisa falsă că cele două macrosecțiuni au ajuns împreună fără să aibă afinități prealabile și că mariajul lor este rezultatul unei decizii arbitrare, nu mult diferite de căsătoriile orientale aranjate de către părinți. Pentru a limpezi chestiunea, voi face câteva observații cu privire la implicațiile mesajului lui Isus față de homosexualitate și apoi mă voi opri asupra teologiei Sfântului Pavel.

Fiindcă Isus nu spune nimic despre homosexualitate, subzistă în mintea multor oameni ideea că această omisiune ar trebui interpretată conform dictonului latin qui tacit consentire videtur. Tăcerea ajunge înțeleasă ca aprobare. Adepții acestei înțelegeri susțin de regulă o altă idee eronată – „mesajul central al lui Isus este dragostea” – și ajung astfel să-l înroleze pe Isus în tabăra susținătorilor mișcării LGBTQ. Pentru a înlătura această concepție falsă, trebuie precizat din capul locului că mesajul central a lui Isus este Împărăția lui Dumnezeu. Da, proclamarea Mântuitorului este însoțită de compasiune pentru cei pierduți, pentru păcătoși, pentru oameni nefrecventabili, marginali sau rău-famați, dar nu exclude exigențe etice foarte înalte (exemplificate în declarații precum „oricine se uită la o femeie ca s-o poftească a și săvârșit adulter cu ea în inima lui”).

Să nu uităm, contemporanii săi, chiar și cei care au dubii față de el, ori îi devin dușmani, ori îi recunosc statutul de rabbi, adică de „învățător” sau „maestru” al Torei. Or, ca interpret al Scripturilor, Isus nu desființează morala iudaică tradițională, ci o scoate de sub dominația legalismului pentru a o redefini în acord cu Împărăția lui Dumnezeu, esența kerygmei sale. Mai mult, Împărăția lui Dumnezeu, realitatea pe care o întrupează Isus Cristos, este scopul de dragul căruia omului i se cere să renunțe la tot – „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze!” – chemare transmisă de toate cele trei Evanghelii Sinoptice.

„Jugul” pe care îl presupune urmarea lui Cristos este „plăcut”, dar este jug. În vreme ce unii rabini erau de părere că un bărbat poate să divorțeze de soție dacă a găsit o femeie mai frumoasă, ori dacă soția a ars mâncarea, Isus consideră că astfel de practici sunt o formă de adulter instituționalizat. Cei care își imaginează că Isus este un soi de vizionar hippie, care ne invită să ne lepădăm de grija lumească și să privim la crinii de pe câmp, ori la păsările cerului, în timp ce fredonăm versurile cântecului Imagine, pierd din vedere că Isus știa bine ce se ascunde în inima omului (Ioan 2:25), pe care o descrie ca sursă a multor lucruri impure (Mat. 15:19). Chiar și fără să avem o declarație a lui Isus cu privire la homosexualitate, știm că cel puțin într-o privință mesajul lui este clar: sexualitatea nu este valoarea supremă, ci ea se subordonează Împărăției lui Dumnezeu (cf. Mat. 19:12).


Zilele astea, printre picături, am reușit să-mi adun gândurile pentru a comenta unul dintre subiectele care frământă societatea românească în ultimele luni. Mai jos începutul articolului. Materialul integral AICI.

***

Pe 23 mai 2016, Coaliția pentru Familie depunea la Parlamentul României lista cu cele trei milioane de semnături prin care se solicita aprobarea proiectului de revizuire a Constituției României, mai precis, a art. 48. Chiar și pentru cei care nu au monitorizat atent ecourile acestui demers, devine evident că societatea românească este divizată în două segmente asimetrice, situate de o parte și de alta a unei falii ideologice peste care dialogul a devenit imposibil. Dacă îmi este îngăduit să folosesc o metaforă din sport, aș spune că într-o parte a ringului se situează o largă majoritate (pe care sociologii obișnuiesc să o numească „tăcută”), formată din oameni care în mod tipic nu are acces la instituțiile-cheie din mass-media, anume cele care influențează ori chiar stabilesc agenda socială și politică. Această majoritate nu are alt mod de a se exprima decât instrumentul umil (și adesea ineficace) care este semnătura pusă pe o petiție.

În colțul opus al ringului se află minoritatea progresistă care, deși restrânsă numeric, are un avantaj strategic important: are acces direct și privilegiat la principalele canale mediatice, reușește să-și plaseze rapid punctele de vedere și, la nevoie, să-și discrediteze adversarii ideologici, lipindu-le în frunte etichete compromițătoare, de regulă, dar nu exclusiv, terminate în „–fob”.

Îmi veți spune, pe bună dreptate, că metafora pe care am folosit-o este reducționistă, că simplifică nepermis de mult tabloul. Ca să facem dreptate realității, ar trebui probabil să ne luăm metafora nu din lumea boxului, ci din cea a șahului. Terenul controversei este de fapt mult mai complex, fiindcă în joc intră actori din mediul politic, cultele religioase din România, televiziunile, presa scrisă, o gamă largă de organizații non-guvernamentale.

Privind la poziționările de până acum, am fi tentați să afirmăm că dezbaterea este departe de a se fi sfârșit. La o analiză mai realistă, am trebui să admitem că ea nici măcar nu a început. În fapt, ea nici nu poate începe, fiindcă o precondiție pentru doi participanți la dialog este ca ei să se întâlnească pe un teren terminologic și conceptual comun. Această întâlnire, după cum voi încerca să demonstrez în articolul de față, a devenit imposibilă.

Ce este sigur e că fiecare tabără nutrește suspiciunea că cealaltă este mai puternică și că are alte scopuri care trec dincolo de ceea ce se afirmă în mod deschis. Un critic al CpF ne dă asigurări AICI (http://www.contributors.ro/editorial/coalitia-pentru-familie-sau-democratia-cu-toporul/) că „miza reală nu o reprezintă căsătoriile LGBT, ci subminarea drepturilor și libertăților cetățenești.”

De cealaltă parte, privind la valul de critici stârnit de intelighenția liberal-progresistă din România, susținătorii CpF se întreabă dacă demersul de modificare a Constituției este necesar tocmai pentru a preîntâmpina jocurile politico-legislative care se fac peste capetele majorității tăcute. Cazul Greciei este invocat uneori ca studiu de caz. Deși are un profil religios nu mult diferit de cel al României, Grecia a adoptat în decembrie 2015 o lege (nr. 4356/2015) prin care sunt recunoscute acordurile de coabitare între persoane de același sex. Pentru reprezentanții LGBT din Grecia, o asemenea prevedere înseamnă prea puțin, iar unele organizații fac eforturi pentru a obține introducerea căsătoriilor same-sex și posibilitatea adopțiilor.

Pagina următoare »