Am promis că voi reveni cu „fapte” privitoare la plagiatul din cartea lui Sorin Săndulache. Am luat la întâmplare secțiunea despre anxietate și am constatat că primele cinci pagini ale acestui capitol sunt plagiate după doi autori importanți: Howard John Clinebell (1922–2005) și Gary R. Collins (1934–2021). Textul plagiat este marcat cu roșu. Galbenul indică citate (plagiate și ele) sau variații în raport cu originalul englezesc.
În prefață Sorin Săndulache afirmă că lucrarea sa este „o sinteză a celor mai importante contribuții în domeniul consilierii și psihoterapiei creștine”. În fapt, avem de-a face cu un plagiat „di granda”, în care textele din Clinebell, respectiv Collins, sunt preluate tale quale, fără niciun fel de sinteză. Autorul traduce pur și simplu paragraf cu paragraf, preluând inclusiv unele note explicative ale autorilor.
Cel mai șocant aspect în legătură cu acest plagiat este faptul că autorul român a desființat majoritatea citatelor pe care le folosesc Clinebell și Collins, dând impresia că textul i-ar aparține lui. Spre deosebire de Săndulache, cei doi americani semnalează în mod clar, prin ghilimele, contribuția autorilor de care se folosesc.
Clinebell (autorul lucrării „Basic types of Pastoral Care and Counseling”) este mai filozofic în abordare. Citează din Tillich, Heidegger, Kierkegaard și Jung. Uneori își permite și câte un citat dintr-o operă literară, cum ar fi „Zorba grecul”. Fragmentul din romanul lui Kazantzakis este marcat clar, iar cititorul este informat că viziunea din citat îi aparține episcopului.
Când citești secțiunea corespunzătoare din Săndulache, ai impresia că și el i-a citit pe Tillich, Heidegger, Kierkegaard, Jung și Kazantzakis. În realitate, autorul român nu i-a citit. El pur și simplu preia munca făcută de Clinebell. Uneori face textul lui Tillich să sune mai evlavios și adaugă ici și colo câte o cugetare proprie. Dacă o referință culturală (Tennessee Williams, „Cat on a Hot Tin Roof”) este prea sofisticată pentru publicul românesc, o suprimă.
Curios, Săndulache păstrează anumite greșeli din originalul englezesc. De pildă, Clinebell îl citează pe J.F.T. Bugental („The Search for Authenticity”) și dă anul de apariție al cărții ca fiind 1956. În realitate e vorba de 1965.
Suprimarea de către autorul român a ghilimelelor indică faptul că nu avem în niciun caz o „sinteză”, ci o încercare deliberată de a masca plagiatul. Dar și dacă autorul român ar fi păstrat ghilimelele, tot am fi avut o problemă morală majoră: absența oricărei munci de cercetare, absența oricărui efort de sinteză și de creativitate.
Greșelile de traducere sunt legiune: „permeates” e tradus prin „penetrează” („această anxietate penetrează întreaga ființă”); „defense” (în context, „mecanism de apărare”) e tradus prin „defensă” („utilizarea acestei defense conduce inevitabil…”). Secvența „ultimate concern” („preocupare supremă”) e tradusă prin „ultima preocupare”. Adverbul „usually” este tradus prin „uzual”, iar secvența „for many years” (i.e. „multă vreme”) e trasă la indigo: „pentru mulți ani” („Pentru mulți ani, această anxietate a fost considerată…”).
A doua parte a secțiunii este luată cu ridicata din Gary Collins, p. 77-79. Întrucât Collins nu e așa de „cultural și filozofic”, autorul îl plagiază mult mai fidel. În cazul lui nu prea are „goz cultural” pe care să-l dea la o parte
Pe scurt, „Manualul de Consiliere” publicat de Casa Cărții în 2009 și republicat de curând, în ciuda tuturor avertismentelor, este un dezastru. Un dezastru pentru autor și un dezastru pentru editura care l-a luat pe „NU” în brațe.
La semnalele de alarmă repetate pe care le-am tras, Editura Casa Cărţii a a oferit o explicație ridicolă:
„Autorul și-a asumat conținutul cărții, dând creditul cuvenit autorilor de specialitate pe care i-a consultat și ale căror nume și lucrări sunt menționate atât în lista bogată de note, peste 30 de pagini, cât și în bibliografia cărții, care se întinde pe mai mult de 20 de pagini”
Ce înseamnă că autorul „și-a asumat conținutul”? Adică oricine e liber să-și însușească munca altuia, să o dea sub nume propriu, să facă bani din asta, iar la final se scuză că „și-a asumat conținutul”? În română vorbim de „asumarea unor responsabilități” sau de „asumarea unui rol”. Un „conținut asumat” în mod imoral este un plagiat. Conținutul nu se „asumă” pur și simplu, ci se elaborează cu efort intelectual.
Autorul nu dă creditul cuvenit autorilor „consultați”. De fapt, nici nu vorbim de „consultarea” lor. El îi traduce pur și simplu, elimină ghilimelele, ca să nu se mai vadă munca lor, iar uneori preia inclusiv notele acestora.
Lista bogată de note este cea elaborată de autorii plagiați, nu de Sorin Săndulache. În secțiunea verificată de mine, singura contribuție a lui Săndulache a fost să mai taie o parte din notele prea filozofice.
Închei prin a spune că un manual de felul acesta nu se publică pur și simplu. Trebuie cerută și părerea unor referenți științifici de specialitate.
În perioada următoare voi continua munca de verificare pentru tot capitolul, dar ceea ce am găsit constituie temei suficient pentru ca o editură serioasă să retragă titlul de pe piață și să-și ceară scuze de la cititori pentru un plagiat de asemenea proporții.
Cei care vreți să verificați analiza făcută de mine aveți mai jos paginile din Săndulache și paginile din Clinebell.
Volumul lui Gary Collins se găsește și el pe Archive.org. Cartea poate fi împrumutată în format digital.