M-am oprit din nou asupra introducerii Paliei de la Orăștie, ispravă culturală și religioasă a românilor calvini din zona Banatului și Hunedoarei, realizată sub îndrumarea celui de-al treilea episcop reformat român: Mihai Tordaș.

Predoslovia mă fascinează din două motive:

(1) autorul folosește alegoria (ceea ce n-ar fi împotriva hermeneuticii protestante, cu condiția ca alegoria să fie „de bun simț” și să nu constituie punct de doctrină.

(2) textul reia un topos teologic medieval antiiudaic: ideea că după dărâmarea Ierusalimului „jidovii” se vindeau 30 pentru un ban.

De unde să fi luat românul nostru aceste noțiuni? Din lucrarea lui Gáspár Heltai, al cărui Pentateuh (1551) este folosit ca text-sursă de traducători?

Una peste alta, să remarcăm spiritul curajos care îi animă pe traducători, dar și precauțiile hermeneutice pe care le iau. Prin contrast, la finalul sec. 19, în Sinodul BOR se ridica – nu fără teamă – întrebarea dacă Scriptura ar trebui pusă în mâna poporului, având în vedere unele fapte reprobabible ale patriarhilor. Traducătorii români reformați își asumă riscurile cu 300 de ani mai devreme.

Textul de mai jos reprezintă un fragment dintr-o lucrare despre influența Reformei asupra spațiului cultural și religios românesc.

***

Spre deosebire de toate celelalte tipărituri românești de până la ea, Palia conține o introducere substanțială, întinsă pe șase pagini, care mai întâi îl familiarizează pe cititor foarte pe scurt cu partea de conținut a Pentateuhului (2 pagini), iar apoi îi trasează contextul hermeneutic necesar înțelegerii Vechiului Testament. Cititorul este avertizat că „într-aceaste cărți a prorocilor bătrâni și între leage noa [este] mare usebitură și alesătură”. Legea veterotestamentară este împărțită în trei categorii, iar dintre care „una trebuiaște a o ținea cu mare grije”, anume Cele Zece Porunci, fiindcă ele au rolul de a indica cine îi slujește cu adevărat lui Dumnezeu și cine se află sub mânia Lui.[1] Prescripțiile privind rezolvarea conflictelor dintre oameni (legile de tip „ochi derept ochi”) nu mai sunt valabile, fiindcă au fost desființate de Hristos. Nici legea ceremonială asociată sanctuarului („rândurile cortului jidovesc, jirtvele arsurilor, giungherilor” etc.) nu mai este obligatorie pentru creștini, fiindcă ea a fost „umbra și semnul” venirii lui Hristos.

Vechiul Testament are semnificații ascunse, care pot fi decriptate alegoric: „lada cu poruncitele” (=chivotul cu tablele Legii) simbolizează „groapa lui Hristos”, iar „cei doi sărafimi den scaunul milostivniciei” (recte cei doi heruvimi de pe capacul chivotului) prefigurează perechea de îngeri de la mormânt.[2]

Chiar dacă revelația Vechiului Testament își are punctul terminus în Hristos („capul legiei iaste Hristos”), lectura scripturilor vechi aduce „multe folosuri și hasne”, fiindcă ne dă posibilitatea să cunoaștem „slavele lui Domnedzeu” și să înțelegem mai bine relatările din evanghelii și din scrierile apostolilor. De pildă, nu putem înțelege spusa lui Isus din Luca („Mulți flămândzi și stricați fură în zilele lu Elie proroc”), dacă nu parcurgem episodul la care se face trimitere.

Fiindcă VT are și multe contraexemple, cititorul este avertizat să ia seama cum citește, ca să nu cadă în smintire („cum cetind să nu te cumva săblăznești”) la gândul că tot ce găsim scris despre patriarhi trebuie luat drept pildă. Avraam, Isaac și Iacov „au ținut muieri mai câte multe de una și cumva să nu dzici tu că nu e păcat că au viat [=trăit] ei așa și-s sfinți”. Poligamia le-a fost îngăduită patriarhilor fiindcă ei au trăit înainte de darea legii. În plus, după cum arată Ioan Gură de Aur în „tâlcovania” lui la Geneza, patriarhii au avut soții multe fiindcă primiseră făgăduința nașterii lui Mesia. Din acest motiv „ei căuta muieri curate a lăcui cu iale să nască Mesie”. Numai că Mesia nu s-a născut în chip firesc, ci „în mare curăție”, de unde și cerința lui Hristos ca norodul Lui să fie curat și sfânt.[3]

Principiul hermeneutic de bază poate fi rezumat astfel: „Cetiți cu inimă trezvă cum [den] pildele bunilor să învățați pilde bune, iară den pildele răilor să vă feriți să nu luați mânie lu Domnedzeu”. Pedeapsa pentru viețile „hrăbore și negândite” (i.e. semețe și necugetate) o vedem chiar pe paginile Scripturii, în istoria evreilor: Dumnezeu i-a dus în robie 70 de ani, apoi i-a nimicit „cu oaste den Rim”, încât au ajuns să se vândă „30 de jidovi într-un ban jidovesc”.[4] Înfricoșați de asemenea evenimente din istoria poporului ales, trebuie „să ispitim [=cercetăm] cu toată inima Scriptura”, ca să-L cunoaștem pe Dumnezeu și să-L cinstim potrivit cu ceea ce a „tocmit” (i.e. rânduit) El.

[1] Palia, p. 10.

[2] Palia, p. 7.

[3] Palia, p. 8.

[4] Prezența în Palia de la Orăștie a unei legende fabricate în Evul Mediu este de natură să ne intrige. O cercetare atentă a lucrărilor calvine publicate înainte de 1581 ne-ar putea lămuri cum a ajuns editorul Predosloviei să susțină o idee atât de curioasă.