Ce vă spune gândul? (2 Cor. 1:9)

La începutul epistolei 2 Corinteni, Pavel face referire la un „necaz” care l-a lovit în Asia atât de puternic, încât aproape că renunţase la speranţa că va mai trăi. Despre ce să fie vorba? O boală? Hm, indiciile sunt puţine în acest sens. Atunci ce să fie? Să fi fost vorba de un proces judiciar prin care a trecut şi care aproape i-a adus o sentinţă de condamnare la moarte? Nu am acum răgazul să fac o cercetare amănunţită, dar cert este că termenul apokrima („sentinţă juridică”), folosit în v. 9 sugerează aceasta. Tradus literal spune: „Şi simţeam în noi înşine condamnarea la moarte; asta ca să nu ne bizuim pe noi înşine ci pe Dumnezeu care învie pe cei morţi.”

Pavel ar putea să folosească ideea de „sentinţă” în mod metaforic. Adică să fi simţit moartea aproape din alt motiv şi să se folosească de imaginea condamnării la moarte pentru a sublinia iminenţa sfârşitului (care s-ar fi putut datora unui alt factor).

Cornilescu traduce de o manieră care neglijează metafora: „Ba încă ne spunea gîndul că trebuie să murim; pentruca să ne punem încrederea nu în noi înşine, ci în Dumnezeu care înviază morţii.

Ce spun alte traduceri?

NTR: „Ne-am simţit ca şi cum am fi primit condamnarea la moarte…”

Catolică 2002: „Ba chiar încă ne-am socotit în noi înşine nişte condamnaţi la moarte….”

B. Anania: „Dar noi întru noi înşine ne-am socotit osândiţi la moarte…”

Galaction: „Ci noi, în noi înşine, ne socoteam ca osândiţi la moarte…”

 

Nu stricăm Cuvântul lui Dumnezeu (2 Cor. 2:17 şi 4:2)

În 2 Corinteni, în traducerea Cornilescu, Pavel spune de două ori (în 2:17 şi în 4:2) „noi nu stricăm Cuvântul”. Totuşi, în originalul grecesc sunt folosite două verbe diferite, nu unul singur, de aceea se impune o analiză mai atentă a nuanţelor mesajului paulin. Să luăm versetele pe rând.

2 Cor. 2:17 Căci noi nu stricăm Cuvîntul lui Dumnezeu, cum fac cei mai mulţi (gr. ou gar esmen ōs hoi polloi kapēleuontes ton logon tou theou).

Verbul tradus prin a strica este kapēleuō, care înseamnă de fapt „a vinde cu amănuntul, a negustori”, cu o conotaţie negativă însă care trimite la speculă. Desigur, dat fiind că mulţi dintre vânzători (mai ales cei care ţineau dughene sau taverne) mai „botezau” mărfurile (şi în special vinul), verbul a ajuns să facă referire, prin extensie, şi la ideea de falsificare, adulterare, stricare.

Totuşi, în contextul nostru Pavel accentuează faptul că el nu propovăduieşte Cuvântul lui Dumnezeu pentru un câştig, ci din sinceritate (eilikrineia; Cornilescu – „inimă curată”). De altfel în secolele dinainte şi de după Hristos, mulţi filozofi ambulanţi (mai ales sofiştii) obişnuiau să dea lecţii în schimbul unui câştig. În lucrarea Viaţa lui Apollonios din Tyana, (biografia unui filozof trăitor între 40 şi 120 d.Hr.) întâlnim acelaşi verb, pus în relaţie cu filozofia. Apollonios încearcă să-l convingă pe Euphrates să se îndepărteze de „câştigul necinstit şi de negustoria cu lecţiile de filozofie” (I.13, gr. tou chrēmatizesthai te kai tēn sophian kapēleuein). Există multe alte exemple de acest fel în scrierile de limbă greacă.

Aşadar, versetul din 2 Cor. 2:17 ar trebui tradus astfel:

Căci noi nu facem din Cuvântul lui Dumnezeu obiect de negustorie, [pentru câştig,] cum fac mulţi, ci vorbim dintr-o motivaţie sinceră…

Bartolomeu Anania surprinde bine sensul versetului: Că noi nu suntem precum cei mulţi, care negustoresc cuvântul lui Dumnezeu…
Traducerea catolică (2002) preferă o exprimare mai neologică: Căci noi nu suntem ca cei mulţi care comercializează cuvântul lui Dumnezeu…
În schimb, Galaction ( 1938 ) „amestecă” bine de tot sensurile: Căci nu suntem la fel cu cei mulţi care amestecă cuvântul lui Dumnezeu… (Te şi întrebi: cu ce-l amestecă?)

2 Cor. 4:2 Ca unii, care am lepădat meşteşugirile ruşinoase şi ascunse, nu umblăm cu vicleşug şi nu stricăm Cuvîntul lui Dumnezeu (gr. mēde dolountes ton logon tou theou)

Verbul doloō are într-adevăr sensul de „a falsifica, a adultera” şi se aplică uneori vinului (îndoit cu apă). Pavel spune în esenţă că mesajul său nu amestecă idei autentice şi neadevăruri, că nu a strecurat nimic în el (i.e. pentru a-l face pe placul destinatarilor etc.)

Bartolomeu Anania spoieşte traducerea mai mult decât e cazul: nici poleind cuvântul lui Dumnezeu… [notă la „poleind”: Falsificând prin disimulare. E discutabil dacă la asta avea în minte apostolul Pavel].

Galaction (1938): nu prefacem cuvântul lui Dumnezeu [Nu e cea mai bună alegere, fiindcă a preface necesită adesea un complement.]

Traducerea catolică (2002): nici nu falsificăm cuvântul lui Dumnezeu…

 

Epistole de laudă (2 Cor. 3:1)

În 2 Cor. 3:1, Pavel se întreabă: „Începem noi iarăşi să ne lăudăm singuri? Sau nu cumva avem trebuinţă, ca unii, de epistole de laudă, către voi sau dela voi?”

Cu ceva vreme în urmă, într-o discuţie pe blogul unui teolog care este şi clasicist, îmi exprimam îndoiala că astăzi multă lume (mai ales tinerii) ar înţelege ce vrea să spună Pavel printr-o „scrisoare de laudă”. Argumentul meu era că ar fi nevoie de o primenire a vocabularului în traducerea Bibliei pe care o folosesc evanghelicii

Astăzi, citind un material scris de un student de anul I, ajung la ceva de genul „Trebuie să fim epistole vii, epistole de laudă (2 Cor. 3:1) pentru Dumnezeul nostru”. Iată deci proba concludentă că oamenii sunt duşi în eroare cu succes de terminologia biblică.

Sintagma grecească sustatikē epistolē înseamnă „scrisoare de recomandare” şi face referire la o practică destul de răspândită în Antichitate: aceea de a recomanda pe cineva unui personaj sus-pus, prin intermediul unei epistole pe care o duce la destinaţie tocmai persoana recomandată.

Traducerea catolică (2001) foloseşte chiar sintagma „scrisori de recomandare”; Bartolomeu Anania traduce cu „scrisori de’nfăţişare”, dar nota explicativă spune că este vorba de „scrisori de recomandare”.

P.S. Pentru mai multe detalii despre scrisorile de recomandare, vezi Clinton W. Keyes, „The Greek Letter of Introduction,” în American Journal of Philology, 56 (1935), unde sunt prezentate peste 40 de exemple.

P.S. 2 Verbul „a se lăuda”, din 2 Cor. 3:1 merită şi el un comentariu detaliat, mai ales deoarece Cornilescu amestecă lucrurile: traduce şi kauchaomai şi sunistēmi cu „a se lăuda”, ceea ce deturnează intenţiile Sf. Apostol Pavel.