Sola FIDELA… sau „Cum să trădezi, sub pretext că traduci” (1)

Despre Brian Nibbe am aflat acum vreo 2 ani (cred), pe când scotoceam pe internet după informaţii despre versiunea Cornilescu. Dintr-o scrisoare „semnată” de el am aflat strania lui perspectivă asupra textelor biblice şi a muncii de traducere. Brian Nibbe face parte dintr-un grup care susţine o concepţie destul de radicală, anume că Biblia King James (1611) este etalonul suprem după care trebuie judecate toate celelalte versiuni ale Scripturii.

Ieri am citit pe îndelete prefaţa Bibliei la care a Nibbe a lucrat 8 ani de zile, ajutat de o echipă alcătuită din iluştri anonimi. Intenţia misionarului american este cât se poate de onorabilă, anume aceea de a ne da „toate cuvintele lui Dumnezeu” într-o traducere cât mai fidelă. De precizat că pentru Nibbe şi ceilalţi adepţi ai concepţiilor sale, numai Textus Receptus conţine „toate cuvintele lui Dumnezeu.” Nu ştiu ce înţelege misionarul american prin „toate”, dar ştiu ce consecinţe decurg din această abordare. În termeni practici, milioanele de creştini care au trăit înainte de apariţia KJV şi milioanele de creştini de după KJV care nu folosesc această versiune sunt văduviţi de Cuvântul lui Dumnezeu în „totalitatea” lui. Singurii care au Cuvântul lui Dumnezeu integral sunt adepţii KJV şi membrii/susţinătorii Burgon Society. Cum a ajuns Brian Nibbe la credinţa că doar KJV este înzestrată cu toate calităţile nu pricep. Ceea ce pricep (nu prea mult) mă face să cred că părerea lui despre Biblie seamănă periculos de mult cu înţelegerea musulmanului tipic faţă de Coran. Cu o diferenţă notabilă: Nibbe (ori Burgon Society) nu are puterea de a dispune strângerea şi arderea tuturor ediţiilor critice ale Scripturii, dimpreună cu alcătuitorii sau susţinătorii lor.

De la Sola Scriptura la Sola Fidela

În fine, să lăsăm deoparte discuţia despre KJV şi să ne oprim la câteva afirmaţii din Introducerea  noii traduceri,  botezate „Fidela” (Fidela, nu Fidelă! Fidela, pe model Stela, Ionela, Cruella etc.). Textul conţine o pletoră de inexactităţi sau neadevăruri, non-sensuri şi anacoluturi. Din nefericire, autorul prefeţei nu se are bine nici cu istoria traducerii Bibliei în limba română, nici cu limba română în care vrea să traducă în premieră în mod „fidel” toate cuvintele lui Dumnezeu. Comentez selectiv câteva pasaje.

Biblia 1688, un soi de KJV românească?

Autorul susţine că deşi Biblia 1688 este scrisă într-un limbaj arhaic, „conţinutul este înregistrat cu acurateţe”. Dacă cineva ştie la ce se referă secvenţa „conţinut înregistrat cu acurateţe” să mă lămurească şi pe mine. Presupun că autorul vrea să spună că traducerea este una literală. Dar oare ştie că VT din Biblia 1688 are la bază Septuaginta, adică tocmai textul respins de adepţii KJV? Şi-apoi, pe ce se bazează afirmaţia despre acurateţea prezumată a Bibliei 1688? Pe impresii? Sau pe bază de numerologie (1611 + 77 = 1688, i.e. perfecţiune + desăvârşire = acurateţe)?

Sar peste anacoluturile despre celelalte versiuni traduse de „diferite religii” din România (adică peste biblia „catolică” de la Blaj şi peste Biblia 1874, făcută sub „blazonul” Societăţii Biblice Britanice).

Textus Receptus, dar ce ediţie?

Prefaţa nu menţionează de la care ediţie anume s-a pornit în (re)traducerea Noului Testament. Autorul ne spune doar că a plecat de la Textus Receptus. Bun! Dar aş vrea să ştiu şi eu cine a publicat această ediţie, unde şi în ce an. Fără această minimă precizare, echipa „Fidela” se înscrie în buna tradiţie românească a amestecului de surse, după inspiraţia de moment. Or, poate vrea să ne dea impresia că Textus Receptus a fost coborât cu hârzobul din cer fix la începutul sec. 17, când s-a realizat KJV. De altfel, pentru Vechiul Testament lucrurile sunt clare. Textul veterotestamentar este o „compilaţie şi revizuire a mai multor traduceri diferite”.

(Va urma)

 

Jurnal de Germania (6). Pe urmele lui Cornilescu

Nu, n-am luat-o încă pe urmele lui Cornilescu în sensul că m-aş fi apucat să traduc Noul Testament. Mă preocupă însă descoperirea originalului folosit de el: mai exact, ediţia greacă după care a tradus. Am început deja să compar textul traducerii lui Cornilescu (din 1 Corinteni) cu anumite ediţii greceşti critice din perioada 1880-1920, adică cele pe care le-ar fi putut folosi traducătorul român. Fiindcă prima ediţie a Noului Testament tradus de Cornilescu a apărut în 1920 (iar munca de traducere a început prin 1916), e clar că textul grecesc folosit de el trebuie să fi fost publicat anterior anului 1916.

Am început prin a verifica ediţia critică publicată de Eberhard Nestle în 1898. Este prima din lunga serie Nestle-Aland (ajunsă la a XXVIII-a ediţie) care s-a impus practic în toate seminariile teologice din întreaga lume. Am ajuns la concluzia că D. Cornilescu n-a folosit nimic din seria Nestle. Există 16 diferenţe între textul lui Cornilescu şi cel al lui Nestle 1898.

Înclin să cred că traducătorul român a folosit o ediţie a NT grec publicată de Societatea Biblică Britanică. Până în 1904, Societatea a publicat aşa-numitul „Textus Receptus”, în tradiţia Erasmus-Beza-Stephanus. Există însă 30 de ediţii distincte ale Textului Recept. Va fi destul de dificil de găsit cu exactitate ediţia care a stat pe masa de lucru a lui Cornilescu.

Am comparat deja textul lui Cornilescu şi cu o ediţie a Societăţii Biblice Britanice (1889, retip. ediţiei Elzevir 1624). Există destul de multe similarităţi, dar există şi câteva deosebiri. Sunt pe drumul cel bun. Dar cine ştie cât va dura până voi ajunge la capăt.

Foto: Capitolul unu din 1 Corinteni, în prima ediţie Nestle (1898).