Vaisamar:

De citit.

Originally posted on Cu drezina:

Foto: Andrei Jităreanu (sursa) - folosită cu permisiunea autorului

Foto: Andrei Jităreanu ( sursa ) – folosită cu permisiunea autorului

Recenta vizită a premierului (și candidatului la președinție) Victor Ponta într-o biserică penticostală și în Universitatea Emanuel au stârnit reacții destul de vehemente (unele chiar agresive) în mediul on-line. În cursul unei discuții private, am încercat să sistematizez care cred eu că ar fi motivele ce au generat această reacție inclusiv printre oameni care nu disprețuiesc politica apriori.

Cred că nu greșesc foarte tare dacă afirm că (1) există o categorie – destul de semnificativă numeric – de oameni care s-au scârbit de politicieni în general; (2) evanghelicii cu prezență mai consistentă în spațiul virtual votează, în general, cu dreapta – în ciuda compromisului conjunctural și pasager generat de USL; (3) sunt destui cei care consideră că primirea unui astfel de candidat este un semnal dat celor cu discernământ politic mai redus, care ar înțelege că trebuie să…

View original 1,155 more words


A piece of music ultimately inspired by the well-known parable about the anonymous rich man and Lazarus, the poor man who has a name.


Am aflat astăzi de la dna Francisca Băltăceanu că la Humanitas se pregătește pentru publicare o lucrare de teologie care în mod cert va fi interesantă atât pentru cititorii specializați, cât și pentru amatorii dornici să se informeze cu privire la evoluția doctrinei creștine de-a lungul secolelor.

Între timp am primit de la Editura Humanitas și anunțul privind lansarea cărții. Dacă sunteți în București și aveți timp și energie pentru un drum până la Cișmigiu, nu ratați întâlnirea cu autorul și invitații lui.

Astăzi am fost în „inspecția periodică” la una dintre librăriile Humanitas, dar am plecat în buzunar numai cu lucrarea lui Lucian Boia despre Suveranii României, fiindcă Îndreptarul e încă la tipar. Ca să rămân o clipă la cartea lui Boia: bine cunoscutul istoric se întreabă chiar în titlu dacă monarhia e o soluție. Nu știu ce răspuns dă, însă voi încerca să revin zilele acestea cu note de lectură.

news-Mic-indreptar


A rămas mai puțin de o lună până la organizarea primului colocviu dedicat traducerii Cornilescu, a cărei ediție revizuită a ajuns anul acesta la a nouăzecea aniversare.

Mai jos puteți citi al unsprezecelea fragment din cartea în curs de publicare la Editura Logos din Cluj.

***

Biblia Cornilescu 1931

Despre Biblia „britanică” 1931 se crede că a fost tradusă de Cornilescu din dorinţa de a răspunde criticilor celor care i-au reproşat libertăţile pe care şi le-a luat în ediţiile precedente. Această presupusă nouă versiune (pornind de la textele originale) ar fi avut deci rolul de a dovedi că traducătorul are capacitatea şi de a produce un text literal, după metoda folosită de ceilalţi traducători de până la el.

Documentele din arhiva SBB arată însă că D. Cornilescu n-a făcut o traducere nouă, ci o revizuire a Bibl.1911. Adeptă a principiului că Biblia trebuie să fie publicată în diferite formate, pentru diferite categorii de cititori, în 1929 Societatea era pe punctul de a republica o Biblie în format mare („de familie”), folosindu-se de vechile plăci tipografice. Cornilescu a luat cunoştinţă de acest proiect şi i-a scris lui Robert Kilgour, atrăgându-i atenţia asupra numeroaselor neologisme supărătoare din ediţia 1911. Traducătorul propunea culegerea textului din nou, adăugând: „Mă ofer să revizuiesc întregul text, pentru a schimba toate cuvintele franţuzeşti şi străine care au făcut versiunea precedentă atât de expusă criticilor din acest punct de vedere, şi să confrunt textul cu originalul.”[1] La sfârşitul scrisorii, Cornilescu anexa şi o mică listă cu versete sau secţiuni problematice.[2] Una dintre aceste secţiuni este 2 Împărați 24:6–7, afectată de două haplografii,[3] după cum se poate constata prin compararea Bibl.1874 şi a Bibl.1911. Versetele scrise cu aldine în Biblia de la Iaşi lipsesc în ediţia 1911:

Bibl.1874 6Atuncea eĭ veniră până la Galaadŭ şi in pămêntulŭ Tahtimŭ-Hodşi şi eĭ veniră la Danŭ-Iaanŭ şi imprejurŭ până la Sidonŭ; 7Şi eĭ veniră până la cetatea Tirŭ şi în tóte cetăţile Heveilorŭ şi a Cananeilorŭ, şi eşiră spre partea de médă-di a luĭ Iuda cătră Beerŭ-Şeba.

Bibl.1911 6 Atuncia ei veniră la Dan-Iaan şi împrejur până la cetatea Tir şi în toate cetăţile Heveilor şi a Cananeilor, şi ieşiră spre partea de miazăzi a lui Iuda către Beer-Şeba.

După cum se poate constata lesne, prezenţa unor cuvinte care se repetă (veniră, până la) este cauza acestei erori multiple. Aceste omisiuni şi altele sugerează că editarea Bibl.1911 s-a făcut neglijent şi că o corectare a ei ar fi fost binevenită. În orice caz, Cornilescu arunca în balanţă încă un argument important: „Voi face munca fără a fi remunerat, din dorinţa de a vedea Societatea producând un lucru de cea mai bună calitate şi din dragoste pentru ţara mea.” Robert Kilgour i-a acceptat oferta, invitându-l la o discuţie în cadrul căreia să fie stabilite coordonatele proiectului.[4] În 20 august 1929 cei doi au discutat amănuntele revizuirii, pe care Cornilescu a declarat-o necesară mai ales la Vechiul Testament. Kilgour s-a arătat interesat să folosească textul veterotestamentar din traducerea produsă de Cornilescu, însă traducătorul a recunoscut că ea nu fusese revizuită şi i-a reamintit editorului că Vechiul Testament era deja pregătit pentru tipar atunci când i s-a pus în vedere să alinieze traducerea sa la standardele cerute de Societate. În 6 septembrie 1929 Cornilescu îi cerea lui Kilgour şi aprobarea de a include „trimiteri” în textul biblic, precizând că lipsa lor va fi un impediment serios în calea vânzării noii ediţii.

[1] D. Cornilescu către R. Kilgour, Brighton, 31 iulie 1929 (Doc. nr. 471).

[2] Cele mai multe sunt haplografii prin parablepsis: 1 Împ. 22:18; 2Împ. 2:10; 2 Împ. 3:23; 2 Împ. 19:11; 2 Împ. 23:25.

[3] Potrivit Dicționarului de studii biblice (Editura LOGOS, Cluj-Napoca, 2007, p. 64), haplografia este o „eroare în procesul de copiere a unui manuscris, survenită când scribul a omis o literă, un cuvânt sau o expresie, mai ales dacă în apropiere sunt alte litere, cuvinte sau expresii similare.”

[4] R. Kilgour către D. Cornilescu, Londra, 15 august 1929 (Doc. nr. 476).


Despre pilda ispravnicului nedrept am mai scris cândva pe blog (vezi AICI).

Tema fundamentală a pildei, când mă uit iarăși peste text, mi se pare „îmbogățirea față de Dumnezeu” (prin milostenie?).

Pentru evreul de rând din sec. I, bogăția masivă (aram. מָמוֹן și מָמוֹנָא) este esențialmente „mamona nelegiuirii” („avuția caracterizată de nedreptate”). Ea nu-și poate avea originea decât în împilare, asuprire, exploatare, silnicie, apăsare. Ajunge să citim Iacov 5:4 ca să ne dăm seama cam cum sunt văzuți bogații de jos în sus: „Iată că plata lucrătorilor, cari v-au secerat câmpiile, şi pe care le-aţi oprit-o, prin înşelăciune, strigă! Şi strigătele secerătorilor au ajuns la urechile Domnului oştirilor.”

Mai puneți la socoteală că în același capitol, Luca 16, un bogat insensibil la sărăcia din jurul său, se perpelește în văpaia hadesului, în vreme de săracul este dus de îngeri „în sânul lui Avraam”.

Conform mărturiei date de evanghelistul Luca, îmbogățirea față de Dumnezeu se face prin milostenie: „Vindeţi ce aveţi şi daţi milostenie. Faceţi-vă rost de pungi, cari nu se învechesc, o comoară nesecată în ceruri, unde nu se apropie hoţul, şi unde nu roade molia” (Luca 12:33).

Acesta este testul final la care este supus conducătorul între două vârste (nu tinerelul!) care vine la Isus cu întrebări despre felul în care poate fi moștenită viața veșnică.

Când a auzit Isus aceste vorbe, i-a zis: ,,Îţi mai lipseşte un lucru: vinde tot ce ai, împarte la săraci, şi vei avea o comoară în ceruri. Apoi, vino şi urmează-Mă.” (Luca 18:22).

Același tip de teologie, specific înțelegerii iudeo-creștine timpurii, se întâlnește în Didahia 4:5-8, pasaj potrivit căruia binefacerea trebuie practicată mai ales în relație cu membrii săraci ai comunității de credincioși. Didahistul îi critică deschis pe cei care întind mâna să ceară și o trag înapoi când trebuie să dea. Mai mult (și mai problematic, din perspectiva teologiei protestante), Didahia înțelege dărnicia ca mijloc de a face „răscumpărare” (λύτρωσιν) pentru păcate. Cu asta, îmi spunea un coleg astăzi, Didahistul „o ia pe ulei” soteriologic.

Numai că pe Didahist nu trebuie să-l judecăm cu teologia sistematică a lui Calvin la subsuoară. Didahistul scrie în altă epocă, pentru alți cititori. Afirmația lui e o dezvoltare (periculoasă!, va adăuga același coleg) a unei spuse a Mântuitorului: „Daţi mai bine milostenie din lucrurile dinlăuntru, şi atunci toate vă vor fi curate” (Luca 11:41).

Bun, veți protesta clocotind de indignare, dar mântuirea vine numai prin credința personală în Isus Hristos! Asta spune apăsat, de o mie de ori, apostolul Pavel!

Da, dar Luca îi întreabă pe bogați: acum, că ai crezut în Isus Hristos, cu bogăția ce faci?

Răspunsul exemplar îl găsim în Luca 19. Vă las plăcerea de a reciti pasajul.


Am dat ieri de o anecdotă pomenită de Seneca în tratatul său despre mânie. Episodul îmi pare o bună ilustrare a adevăratei prietenii. Uneori, ea înseamnă opoziție, mergând până la spargerea mult iubitelor cupe de cristal ale prietenului.

***

A mustra pe un om când este mânios și a deveni, la rându-ți, mânios, nu face decât să-i sporească mânia. Poți să-l iei cu felurite îndemnuri, în mod convingător, exceptând cazul în care ești o persoană suficient de importantă pentru a putea să-i potolești mânia prin aceleași mijloace pe care le-a folosit divinul Augustus când lua masa la Vedius Pollio. Când unul dintre sclavii săi a spart o cupă de cristal, Vedius a poruncit prinderea lui și l-a condamnat la moarte, dar într-un chip neobișnuit: a poruncit să fie aruncat la niște țipari uriași (murenis ingentis), pe care îi ținea într-un heleșteu. Cine n-ar fi bănuit că gestul era făcut din exces (luxuriae causa)? De fapt, izvora din sadism. Flăcăul s-a smuls din mâinile celor care îl prinseseră și s-a repezit la picioarele Cezarului, implorând numai să moară în alt chip. Orice altceva, numai să nu ajungă hrană la pești. Cezarul, șocat de o asemenea găselniță sadică, a poruncit ca băiatul să fie iertat. Mai mult, a cerut ca toate cupele de cristal să fie sparte sub ochii lui, iar eleșteul să fie umplut cu pământ. Așa s-a cuvenit Cezarului să-și mustre prietenul.


Vaisamar:

Iată o temă cu adevărat în importantă în această campanie.

Originally posted on :

Nu este vorba acum de jocurile din trecut ale lui Victor Ponta, ci de viitorul insusi al democrației romanesti. Este vorba de faptul ca dl Teodor Melescanu a refuzat sa raspunda onest cererii legitime a presedintelui tarii in legatura cu un ofiter acoperit aflat intr-o functie de varf in politica romaneasca. Este vorba de ceea ce se numeste credibilitatea democratica a unui candidat aflat, deocamdata, spun sondajele, pe primul loc in cursa pentru Cotroceni. Scandalul este imens si nu va putea fi musamalizat. Mi-e teama ca, din acest moment, putem vorbi despre candidatul PSD-SIE.

Deci, afirma presedintele Traian Basescu, dl Ponta a fost ofiter acoperit activ vreme de patru ani, intre 1997 si 2001. A fost la curent nasul sau politic si parintele sau doctoral, Adrian Nastase,  cu statutul protejatului sau? A contat legatura Ponta-SIE pentru avansarea sa in PSD si ascensiunea sa in procuratura? In mod cert, dl Ponta…

View original 177 more words

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 1,828 other followers