Autobiografia lui C. S. Lewis, recenzată de Corneliu Simuţ

Site-ul Oglindanet a publicat astăzi o recenzie a cărţii Surprins de Bucurie. Autorul textului este Corneliu Simuţ, conferenţiar la Universitatea „Emanuel” din Oradea. Redau mai jos un fragment. Text integral al recenziei poate fi citit AICI, pe Oglindanet.

Cartea este, după însăşi mărturisirea autorului, „povestea convertirii“ sale — de aici şi subtitlul traducerii în limba română „Povestea unei convertiri“ preferat variantei originale „The Shape of My Early Life“ — de la ateism mai întâi la teism şi, în cele din urmă, la creştinism. Desfăşurarea povestirii se întemeiază, de la un capăt la celălalt, pe noţiunea de bucurie definită nu ca plăcere sau satisfacţie sufletească, ci mai degrabă ca „dorinţă neîmplinită“ care totuşi e mai de dorit decât orice altă împlinire. Bucuria lui Lewis e un fel de „dor“ ce se vrea ostoit, dar care — după cum citim pe mai bine de două sute de pagini — e mai uşor de recunoscut decât de potolit.

 

„Să cauţi ziua cu lumânarea…” Ştie cineva?

Andrei (din Rep. Moldova, acum în Luxemburg) îmi scrie că în urmă cu vreo 10 ani a citit într-o Biblie un verset care conţine secvenţa „să cauţi ziua cu lumânarea şi nu vei găsi”. Problema este că nu mai ştie sigur în ce context apărea această expresie. Cel mai probabil, în Eclesiastul (7.28 ?). La vremea respectivă, Andrei a copiat din ediţia respectivă cartea Proverbelor, deci e foarte sigur că a citit expresia respectivă după ce a terminat de citit Proverbele. Exprimarea l-a frapat şi aşa se face că a reţinut-o.

Îşi aduce aminte cineva să fi citit o asemenea expresie în Biblie? Căutările mele în Cornilescu 1924 (versiunea folosită de evanghelicii români) nu au dat niciun rezultat. Ediţia citită de Andrei era în format mic, de buzunar. Se poate să fi fost o versiune GBV?

„Memory is a treacherous thing”, cum spuneam eu însumi cu altă ocazie. Dar poate că în acest caz mai e cineva care îşi aduce aminte de acest proverb. (Apropo, la seminarul MLD va prezenta cineva un referat despre proverbele de origine biblică. Ţinem aproape).

 

Pentru desăvârşirea sfinţilor (Ef. 4:12)

Cu mai bine de o săptămână în urmă am ţinut la biserică un studiu din Efeseni 4:11-16. Cu acest prilej am descoperit că Ef. 4:12 ar avea nevoie de o nuanţare în ce priveşte expresia „pentru desâvârşirea sfinţilor” (gr. πρὸς τὸν καταρτισμὸν τῶν ἁγίων).

Termenul care ne interesează este καταρτισμός, katartismos, tradus de Cornilescu prin „desăvârşire” (cf. Segond perfectionnement des saints).

În greaca clasică, termenul katartismos se foloseşte cu mai multe sensuri, în funcţie de context:

-          reconciliere, restaurare

-          îndreptare (sau aşezare a unui os fracturat)

-          finalizare (a procesului de creştere a dinţilor)

-          pregătire, aranjare (a unui obiect)

-          antrenare, echipare

Acest ultim sens pare cel mai potrivit în contextul din Efeseni. Pavel spune că Hristos a dăruit Bisericii o “ierarhie slujitoare” care să-i “echipeze” pe sfinţi pentru ca şi ei să slujească, ducând astfel la creşterea (zidirea) trupului lui Hristos.

Bun, şi ce e greşit dacă zicem “desăvârşire” în loc de “echipare” (sau pregătire)? Nu e greşit, dar poate sugera ideea că trebuie ne desăvârşim şi apoi să slujim. La o adică, ne putem sustrage slujirii invocând motivul că nu suntem încă desăvârşiţi. Şi am avea dreptate, fiindcă desăvârşiţi o să fim doar la Domnul, când va veni ceea ce este desăvârşit (ὅταν δὲ ἔλθῃ τὸ τέλειον,  1 Cor 13:10). Numai că Pavel nu spune că trebuie să ne desăvârşim mai întâi, ci că trebuie să ne echipăm.

Să vedem ce au făcut traducătorii vechi şi noi cu acest termen – katartismos

NT. 1648 – împreunarea sfinţilor (Hm… cam nefericit termenul)

Bibl. 1688 – întemeiarea sfinţilor (N-au nimerit-o nici editorii munteni)

Micu 1795 – săvârşirea sfinţilor (Termen preluat de Şaguna, Filotei al Buzăului şi Biblia 1914. Deja ne apropiem de termenul modern desăvârşire).

Biblia 1874 – desevârşirea sânţilorŭ (Soluţie care se va fi preluată de traducerile din sec. XX)

Nitzulescu 1897 – întregirea sânţilor (Nici aşa nu sună prea grozav.)

Galaction 1939 – desăvârşirea sfinţilor (=1874, Cornilescu şi ediţiile sinodale 1968-2008)

Anania 2001 – ca să-i pregătească pe sfinţi (Ei, în sfârşit cineva a nimerit-o! Era şi timpul.)

 

Seminar MLD la Iaşi (11-14 februarie)

Membrii echipei „Monumenta linguae Dacoromanorum” (22 la număr, după socoteala mea provizorie) se vor reuni la Iaşi în perioada 11-14 februarie, pentru un simpozion intitulat

«Explorări în tradiţia biblică românească».

Programul (vezi AICI) este împărţit în şapte secţiuni majore:

• Probleme specifice de paleografie chirilică
• Probleme ale versiunii moderne
• Lexicologie şi gramatică istorică românească, onomastică biblică, frazeologie biblică
• Probleme ale comentariilor. Traductologie. Comparaţia versiunilor de referinţă între ele şi cu originalele
• Probleme ale comentariilor. Erudiţie biblică
• Probleme ale comentariilor. Patristică
• Probleme ale comentariilor. Teologie biblică

Programul include 33 de prezentări (un adevărat maraton în 3 zile!). Semnalez aici doar câteva dintre referatele care vor fi susţinute:

Marius Cruceru, Opţiuni şi dileme de traducere: a) Pot fi conciliate tradiţii bisericeşti diferite în interpretarea textului evanghelic (exemple din 1 Ioan şi Iacov); b) Între arhaisme şi neologisme în traducerea textului biblic; c) Între interpretări moderne şi chei hermeneutice patristice

Eugen Munteanu, Greşeli de traducere în vechile versiuni româneşti ale Bibliei

Maria Husarciuc, Expresii, sintagme şi proverbe de sorginte biblică. Cum le studiem

Dragoş Mîrşanu, Cu sau fără Niceea: cât este de acceptabilă azi interpretarea teologico-bisericească a Sfintei Scripturi?

Subsemnatul va avea şi el o intervenţie  a) Traducerea termenilor presbyteros şi presbyterion în tradiţia biblică românească; b) Verbul dikaioun la apostolul Pavel şi traducerea lui în tradiţia biblică românească c) Condiţionări eshatologice în traducerea secvenţei ta chilia ete din Apoc. 20, în tradiţia biblică românească.

 

Prinţii din Fidela

În obedienţă strictă faţă de „originalul” folosit, traducătorii Fidelei au tradus termenul grec archon cu prinţ, deoarece KJV foloseşte ca echivalent termenul prince (e drept, în alternanţă cu ruler).

Lipsiţi de simţul limbii (sau al limbilor), traducătorii Fidelei nu şi-au pus nicidecum problema sensului pe care îl are „prinţ” în limba română. Proprietatea termenilor a fost ignorată cu dispreţ princiar (ca să ne păstrăm în registrul nobiliar), după cum vom vedea mai jos.

În Ioan 12:31 citim că „prinţul acestei lumi va fi aruncată afară”. De ce este Satan făcut „prinţ”? Fiindcă „prince” îl face şi KJV! Să zicem că nu sună chiar atât de rău. Mergem la 1 Cor. 2:6, 8, unde întâlnim o referire la „prinţii acestei lumi” care l-au răstignit pe Hristos. Hm…! Cei care l-au răstignit pe Hristos au fost membrii Sinedriului, regele Irod şi guvernatorul Pilat. Despre niciunul dintre membrii acelei nesfinte alianţe nu  s-ar putea spune că era „prinţ” în sensul românesc al termenului. Să mergem acum ca Prinţul Şarmant, ca vântul şi ca gândul, tocmai la Apocalipsa 1:5, unde întâlnim ciudăţenia ciudăţeniilor, atât în KJV, cât şi în Fidela:

SCR – ὁ ἄρχων τῶν βασιλέων τῆς γῆς.

KJV  – the prince of the kings of the earth.

Fidela – prinţul împăraţilor pământului.

În greacă textul spune că Isus este „conducătorul/stăpânul” împăraţilor pământului sau „conducător/stăpân” peste împăraţii pământului. Înlocuirea termenului „conducător” cu „prinţ” are efectul de a-l contraria pe cititorul care ştie că „prinţul” e mai mic în rang decât „împăratul”.

Traducătorilor KJV nu avem a le reproşa nimic. La 1600, termenul „prince” avea şi sensul de „monarch, esp. a king. Formerly also, a person whose authority is paramount, a ruler, a chief; a leader, a commander” (Vezi OED, s.v.). Prin urmare, textele din 1 Cor. 2, respectiv Apoc 1:5 nu-l făceau pe cititorul englez să ridice nedumerit din umeri. Dar în limba română termenul „prinţ” nu s-a bucurat niciodată de o asemenea elasticitate semantică. Domnii din spatele Fidelei l-au luat şi l-au întins pe calapodul KJV, încercând să-i dea noi valenţe, cu rezultate cam stranii chiar şi pentru cititorii cu simpatii monarhiste.

Concluzie: prinţ candidat la preşedinţie am mai văzut, în persoana dlui Duda. Dar de „prinţul împăraţilor” n-am auzit până să citesc Fidela.

 

E. Ferguson despre botez în 850 de pagini

La cei aproape 77 de ani ai săi, Everett Ferguson se arată la fel de harnic ca şi la apogeul carierei. Autorul şi editorul unor lucrări de referinţă despre creştinismul timpuriu (Backgrounds of Early Christianity, Eerdmans, ²1993, respectiv Encyclopedia of Early Christianity, Garland, ²1997) a publicat anul trecut încă o lucrare de erudiţie, de această dată „la subiect”: Baptism in the Early Church. History, Theology, and Liturgy in the First Five Centuries, Grand Rapids, Eerdmans, 2009, xxii + 953 p.

Judecat fie şi numai după criteriul grosimii, tomul se arată substanţial: 850 de pagini (fără indici) ticsite cu informaţi dintr-o gamă uriaşă de surse. Autorul tinde către exhaustivitate când se ocupă de primele trei secole, dar se vede nevoit să realizeze o triere a scrierilor (mult mai numeroase) din secolele IV şi V. Deşi specialitatea sa sunt sursele literare, Ferguson ia în considerare, selectiv, şi mărturii de ordin arheologic. După un survol asupra „stadiului problemei”, autorul intră în subiect: partea I evaluează abluţiunile din păgânismul greco-roman şi mişcarea baptismală iudaică; partea a II-a acoperă botezul în Noul Testament (sunt inventariate toate textele relevante, începând cu cele despre botezul lui Isus şi sfârşind cu cele din Epistolele universale şi Apocalipsa); iar părţile următoare (III-VI) acoperă secolele II-V. Ultima secţiune a cărţii cuprinde o interesantă microistorie a baptisteriilor şi concluziile.

Continuarea recenziei pe Oglindanet.

 

“Fidela” – o versiune trasă la indigo după KJV

Am parcurs astăzi patru capitole (1 Cor. 1-4) din versiunea „Fidela”. Stupoare! Calcuri peste calcuri din limba engleză, după KJV! Sunt convins că Versiunea Autorizată are farmecul ei literar, dacă o citeşti în limba engleză, dar am ajuns la concluzia că sună îngrozitor când o transpui „fidel” (=literal) în româneşte.

Calcuri după KJV, contra originalului grecesc

Impresia mea este că alcătuitorii Fidelei au tradus direct din engleză, fără a ţine cont de specificul limbii române. Prezint mai jos câteva exemple din corpusul de capitole studiate (1-4). Pe prima coloană este textul grec (ediţia Scrivener 1894), la mijloc este textul KJV, iar la final găsiţi textul „Fidelei”.

1:10. Παρακαλῶ / I beseech / vă implor.

Traducerea corectă în limba română este “vă îndemn”. Englezescul “beseech” are o intensitate mai mare decât originalul, drept pentru care în „Fidela” Pavel ajunge să-i “implore” pe corinteni. Nu prea îl văd pe apostolul Pavel implorându-i pe creştinii din Corint. Mai ai un pic şi îţi vine să crezi că Pavel o să se pună în genunchi în faţa lor; el, care, la o adică, poate să le şi poruncească, fiindcă este părintele lor în Hristos.

1:15. εἰς τὸ ἐμὸν ὄνομα [ἐβαπτίσα] / in mine own name / în propriul meu nume.

Caracterul nefiresc al exprimării se datorează tot urmării fidele a textului din KJV. Dacă traducătorul pornea de la textul grec, ar fi spus “am botezat în numele meu”. Şi era de-ajuns.

1:17. κενωθῇ / be made of none effect / să fie făcută fără efect

Aici este cât se poate de clar că s-a tradus din engleză. Termenul grecesc κενόω, kenoo înseamnă de regulă “a goli”, dar în context are sensul de “a zădărnici”. Întreb: pentru ce să ne scărpinăm după ureche cu o parafrază din engleză, dacă avem deja în limba română un termen echivalent foarte potrivit?

1:19. τὴν σύνεσιν τῶν συνετῶν / understanding of the prudent / înţelegerea celor prudenţi

Aici traducătorul a comis o “imprudenţă” serioasă, fiindcă n-a stat să se întrebe dacă “prudent” în engleză e totuna cu “prudent” în română. Ei bine, nu e! La 1611, “prudent” însemna “wise, discerning, sapient”. În limba română din 2010, “prudent” înseamnă  (luând ca reper banalul DEX) “care prevede eventualele consecinţe, orientându-se bine în mediul înconjurător; care acţionează luând toate măsurile de precauţie; prevăzător; precaut; circumspect.” Răfuiala lui Pavel nu este cu persoanele care traversează întotdeauna pe verde sau care conduc cu atenţie, ci cu „deştepţii lumii” (=exponenţii unei Weltanschauung păgâne, oamenii care se bazează pe retorică, pe know-how-ul secular, pe intelect, erudiţie etc.). Să mai adaug şi că în greceşte avem două cuvinte înrudite (σύνεσιν, συνετῶν), de aceea traducerea ar trebui să păstreze acest aspect. „Priceperea celor pricepuţi” este o soluţie mai convenabilă, pe care traducătorii „Fidelei” n-au ales-o fiindcă (din nefericire) n-au tradus din greacă, ci din engleză.

1:20. οὐχὶ ἐμώρανεν ὁ Θεὸς τὴν σοφίαν τοῦ κόσμου τούτου; / hath not God made foolish the wisdom of this world? / Nu a făcut Dumnezeu prostească înţelepciunea acestei lumi?

În context, sensul verbului μωραίνω, moraino (aor. ἐμώρανεν, înrudit cu μωρός, moros ‛prost, nebun, nerod’) este de „a face să pară nebun/nerod etc.”, dar în tradiţia biblică românească redarea lui s-a dovedit variată: a prosti Corn. 1924, a scoate de nebun(ă) Gal. 1838, a dovedi nebună Bibl. 1968. Soluţia „Fidelei” este cât se poate de nepotrivită. Nu spune nimeni în română că X l-a „făcut prostesc” pe Y. Cine insistă să spună aşa ţine cu tot dinadinsul să se „facă ridicol”!

Exemplele se pot multiplica indefinit şi sper să am răgaz să continui lista, cu explicaţii. Din nefericire, unele formulări sunt cât se poate de jenante şi dovedesc nu doar o cunoaştere superficială a limbii române, ci şi neglijarea textului grec. Interesant este că acolo unde traducătorii KJV au marcat diverse adaosuri în textul biblic cu italice, traducătorii români au inserat şi ei aceleaşi explicaţii, tot cu italice. Avem aşadar o versiune trasă la indigo după KJV. De bună seamă, Dl. Brian Nibbe n-a vrut să păstreze doar pentru sine frumuseţea Versiunii Autorizate şi s-a gândit să o împărtăşească şi românilor. Numai că ce le-a oferit nu este KJV, ci o caricatură. Cam ce ar rezulta şi dacă românii s-ar apuca să-i facă dlui Nibbe cadou versiunea Cornilescu în engleză!

(Va urma, probabil).

 

Patru clipuri din Handel – Messiah (1)

Pe când eram student am dat o sumă fabuloasă (700.000 lei vechi) pe un album cu Handel, Messiah, într-o înregistrare făcută de Signum Classics. Chiar şi acum extravaganţa mea muzicală mi se pare improbabilă. Dar cu pasiunile nu te pui!

Pentru realizarea înregistrării mele (făcută după aranjamentul lui Mozart) colaboraseră Huddersfield Choral Society, Royal Philharmonic Orchestra, Felicity Lott (soprană), Felicity Palmer (alt), Philip Langridge (tenor) şi Robert Lloyd (bas), totul sub bagheta lui Sir Charles Mackerras.

Messiah este capodopera barocă la care mă întorc iar şi iar. Aria favorită: He was despised, dacă este cântată la intensitatea cuvenită. În înregistrarea mea, Felicity Palmer este extraordinară.

Mai jos este primul clip din totalul de patru pe care vreau să le “public” pe blog.

Comfort ye my people + Every valley (într-o execuţie frumoasă, dar cu mai multe “floricele” decât agreez eu îndeosebi pentru aceste două arii).

1. Comfort ye, comfort ye my people, saith your God.
2. Speak ye comfortably to Jerusalem, and cry unto her, that her warfare is accomplished, that her iniquity is pardoned.
3. The voice of him that crieth in the wilderness, Prepare ye the way of the LORD, make straight in the desert a highway for our God.
4. Every valley shall be exalted, and every mountain and hill shall be made low: and the crooked shall be made straight, and the rough places plain: Every valley shall be exalted, and every mountain and hill shall be made low: and the crooked shall be made straight, and the rough places plain (Isaiah 40:1-4 KJV).

P.S. Când ascult aceste arii din Handel, şi eu, ca şi dl. Brian Nibbe, mă îndrăgostesc de KJV! Deşi am oareşce îndoilei că această versiune poate fi realmente de ajutor în “exegetarea” textelor biblice, recunosc din toată inima că sună foarte bine pe muzică!

 

FIDELA-Fideluţa sau „Cum să trădezi, sub pretext că traduci” (2)

Prima parte a acestui material despre aşa-numita versiune Fidela, AICI.

Învăţaţi limbile biblice cu KJV!

Acurateţea textului rezultat a fost măsurată luând ca etalon KJV (textul din 1769). Zice prefaţa: „VJK este de o deosebită importanţă în înţelegerea textelor ebraice şi greceşti”. Parol?! Dacă vrei să înţelegi mai bine limba greacă a NT, citeşte KJV! Pentru a aprofunda ebraica VT, citeşte tot KJV! Nu m-ar surprinde să aflu că autorul recomandă KJV şi pentru învăţarea limbilor aramaică, latină, coptă etc., fiindcă aparent KJV este metoda garantată de a învăţa diverse limbi vechi.

Cum să ocoleşti inocolibilul

Traducătorii susţin că au încercat să ocolească „practica echivalenţei dinamice”. Nu ştim dacă au reuşit asta, dar cert este că au ocolit sistematic coerenţa şi claritatea sau proprietatea termenilor: „Am încercat să ocolim practica echivalenţei dinamice, care este de prea multe ori, ceea ce traducătorul doreşte să spună.” Concluzia? Care este!

Şvaiţer hermeneutic

„Pentru că această traducere este una literală, vei observa unele exprimări sau fraze mai neobişnuite.” Prefaţa, de bună seamă, este doar aperitivul, menit să ne familiarizeze cu stilistica „neobişnuită” (ce eufemism!) a textului biblic. Autorul insistă că pentru a avea „fiecare cuvânt” al lui Dumnezeu trebuie să traducem literal din limbile biblice. El nu se întreabă dacă unui grec i se încreţesc urechile când aude textul original, aşa cum ni se încreţesc nouă, când citim traducerea FIDELA. Presupoziţia hermeneutică din spatele acestei declaraţii este găunoasă. Pretinzând că valorifică litera, curajosul revizor ucide spiritul textului, fiindcă înţelesul unui text nu se regăseşte strict la nivelul cuvântului, ci la mai multe niveluri: sintagmă, propoziţie, frază, pericopă, capitol, secţiune de carte, corpus de cărţi, Testament, Scriptură. Dacă ne ridicăm şi mai mult deasupra textului, îl putem vedea din satelit, adică în lumina istoriei interpretării. Dimpotrivă, Brian Nibbe & co. refuză să privească Biblia altfel decât prin propriul microscop hermeneutic, care vede doar „one word at a time”.

Uite literalismul, nu e!

E clar pentru toată lumea că metoda literală în sens strict este sortită eşecului. Adică e suficient să încerci să o aplici ca să-ţi dai seama că de fapt ajungi la non-sensuri. De acest aspect îşi dă seama şi revizorul, fiindcă recunoaşte că uneori a „combinat mai multe cuvine din greacă într-un singur cuvânt în româneşte”. Să-mi fie cu iertare, dar nu asta ne-a fost înţelegerea. Cum rămâne cu „fiecare cuvânt al lui Dumnezeu”? Uneori, citim în prefaţă, a fost necesară explicarea unui cuvânt grecesc prin mai multe cuvinte în româneşte! Se dovedeşte astfel că de „practica dinamică” nu scapă nici măcar cei mai înfocaţi adepţi ai literalismului.

Noi şi cumplite revelaţii (lingvistice)

Numele unor cărţi din NT au fost schimbate. De pildă, Titus, „pentru a urma reproducerea fidelă a numelui din limba greacă”. Cu precizarea că numele în limba greacă este Titos, nu Titus. De aici se poate vedea clar câtă greacă ştiu membrii echipei de traducători! Autorul prefeţei mai scrie că toate celelalte traduceri în româneşte ale Scripturii folosesc termenul „Apocalipsa” pentru ultima carte a NT, el propunând în schimb „Revelaţia”. Autorul sigur nu este prea bine informat, fiindcă „Revelaţia” apare şi în NT 2000, revizuit de Iosif Ţon. Cât despre motivul schimbării, el este penibil. S-a renunţat la „Apocalipsă” din cauza definiţiei pe care o dă DEX-ul acestui termen! Dar ţineţi-vă bine, urmează schimbări şi mai spectaculoase: Ioan Botezătorul a devenit Ioan Baptist! E clar, de-acum Marius Cruceru va trebui să renunţe la personajul Nelu Baptistu’, ca să nu fie acuzat că ia în deşert numele Înaintemergătorului!

Ce să mai spui când citeşti acest text justificativ? Le răspunzi membrilor echipei de revizuire cu un verset din Romani 10:2, neapărat în versiunea FIDELA: „Au zel pentru Dumnezeu, dar nu conform cunoaşterii”.

Reacţii evanghelice la această versiune puteţi citi AICI şi AICI.

 

Sola FIDELA… sau „Cum să trădezi, sub pretext că traduci” (1)

Despre Brian Nibbe am aflat acum vreo 2 ani (cred), pe când scotoceam pe internet după informaţii despre versiunea Cornilescu. Dintr-o scrisoare “semnată” de el am aflat strania lui perspectivă asupra textelor biblice şi a muncii de traducere. Brian Nibbe face parte dintr-un grup care susţine o concepţie destul de radicală, anume că Biblia King James (1611) este etalonul suprem după care trebuie judecate toate celelalte versiuni ale Scripturii.

Ieri am citit pe îndelete prefaţa Bibliei la care a Nibbe a lucrat 8 ani de zile, ajutat de o echipă alcătuită din iluştri anonimi. Intenţia misionarului american este cât se poate de onorabilă, anume aceea de a ne da „toate cuvintele lui Dumnezeu” într-o traducere cât mai fidelă. De precizat că pentru Nibbe şi ceilalţi adepţi ai concepţiilor sale, numai Textus Receptus conţine „toate cuvintele lui Dumnezeu.” Nu ştiu ce înţelege misionarul american prin „toate”, dar ştiu ce consecinţe decurg din această abordare. În termeni practici, milioanele de creştini care au trăit înainte de apariţia KJV şi milioanele de creştini de după KJV care nu folosesc această versiune sunt văduviţi de Cuvântul lui Dumnezeu în „totalitatea” lui. Singurii care au Cuvântul lui Dumnezeu integral sunt adepţii KJV şi membrii/susţinătorii Burgon Society. Cum a ajuns Brian Nibbe la credinţa că doar KJV este înzestrată cu toate calităţile nu pricep. Ceea ce pricep (nu prea mult) mă face să cred că părerea lui despre Biblie seamănă periculos de mult cu înţelegerea musulmanului tipic faţă de Coran. Cu o diferenţă notabilă: Nibbe (ori Burgon Society) nu are puterea de a dispune strângerea şi arderea tuturor ediţiilor critice ale Scripturii, dimpreună cu alcătuitorii sau susţinătorii lor.

De la Sola Scriptura la Sola Fidela

În fine, să lăsăm deoparte discuţia despre KJV şi să ne oprim la câteva afirmaţii din Introducerea  noii traduceri,  botezate „Fidela” (Fidela, nu Fidelă! Fidela, pe model Stela, Ionela, Cruella etc.). Textul conţine o pletoră de inexactităţi sau neadevăruri, non-sensuri şi anacoluturi. Din nefericire, autorul prefeţei nu se are bine nici cu istoria traducerii Bibliei în limba română, nici cu limba română în care vrea să traducă în premieră în mod „fidel” toate cuvintele lui Dumnezeu. Comentez selectiv câteva pasaje.

Biblia 1688, un soi de KJV românească?

Autorul susţine că deşi Biblia 1688 este scrisă într-un limbaj arhaic, „conţinutul este înregistrat cu acurateţe”. Dacă cineva ştie la ce se referă secvenţa „conţinut înregistrat cu acurateţe” să mă lămurească şi pe mine. Presupun că autorul vrea să spună că traducerea este una literală. Dar oare ştie că VT din Biblia 1688 are la bază Septuaginta, adică tocmai textul respins de adepţii KJV? Şi-apoi, pe ce se bazează afirmaţia despre acurateţea prezumată a Bibliei 1688? Pe impresii? Sau pe bază de numerologie (1611 + 77 = 1688, i.e. perfecţiune + desăvârşire = acurateţe)?

Sar peste anacoluturile despre celelalte versiuni traduse de „diferite religii” din România (adică peste biblia „catolică” de la Blaj şi peste Biblia 1874, făcută sub „blazonul” Societăţii Biblice Britanice).

Textus Receptus, dar ce ediţie?

Prefaţa nu menţionează de la care ediţie anume s-a pornit în (re)traducerea Noului Testament. Autorul ne spune doar că a plecat de la Textus Receptus. Bun! Dar aş vrea să ştiu şi eu cine a publicat această ediţie, unde şi în ce an. Fără această minimă precizare, echipa „Fidela” se înscrie în buna tradiţie românească a amestecului de surse, după inspiraţia de moment. Or, poate vrea să ne dea impresia că Textus Receptus a fost coborât cu hârzobul din cer fix la începutul sec. 17, când s-a realizat KJV. De altfel, pentru Vechiul Testament lucrurile sunt clare. Textul veterotestamentar este o „compilaţie şi revizuire a mai multor traduceri diferite”.

(Va urma)

 

Un nou număr din Plērōma (iunie 2009)

Primul număr din Plērōma pe anul 2009 a ieşit (cu întârziere) de sub tipar. Revista a împlinit un deceniu de viaţă şi, începând cu cel de-al unsprezecelea ei an, are parte de o echipă redacţională parţial nouă, condusă de conf. univ. dr. Corneliu Constantineanu.

Cititorii vor constata o înnoire a formulei grafice, o extindere a consiliului ştiinţific al publicaţiei şi introducerea unor rubrici noi (de recenzii şi rezumate doctorale). Această ultimă rubrică este menită să popularizeze cercetarea românească (evanghelică şi nu numai) în străinătate. O altă noutate majoră este că jurnalul Plērōma a devenit “peer-reviewed”, ceea ce înseamnă că fiecare articol propus pentru publicare a fost evaluat de doi cercetători care au făcut comentarii şi recomandări pe marginea lui.

Numărul din iunie 2009 adună şapte contribuţii exegetice privitoare la Epistola către Romani, cinci recenzii şi patru rezumate ale unor teze de doctorat susţinute în anul 2009. Vezi AICI cuprinsul revistei.

Numărul din decembrie 2009 este tot unul tematic şi va reuni studii privitoare la 1 şi 2 Corinteni.

P.S. Cei care au cunoştinţă despre teze de doctorat susţinute de evanghelici români (în ţară sau în străinătate) sunt rugaţi să ia legătura cu editorii Plērōmei

 

Adevărul retrage ştirea despre Tetraevangheliarul de la Craiova

Am constatat astăzi că ziarul Adevărul a retras din ediţia online ştirea despre Tetraevangheliarul de la Craiova. Aşa cum arătam într-o postare de pe blog (şi de pe Oglindanet), articolul despre Tetraevangheliar conţinea câteva informaţii eronate. Sper din tot sufletul că presa va relua în mod corect subiectul la venirea echipei CSNTM în România.

În altă ordine de idei, Muzeul Olteniei va semna curând contractul cu Centrul pentru Studierea MS NT şi sperăm că la vară o echipă condusă de prof. Dan Wallace va putea studia şi digitaliza acest valoros manuscris bizantin.

Demersurile pe lângă Muzeul Naţional de Artă, care deţine 4 manuscrise importante, sunt nefinalizate, fiindcă mingea este acum în terenul Comisiei Muzeelor care trebuie să-şi dea avizul necesar. Sper din tot sufletul că membrii comisiei vor reuşi să se reunească şi să dea undă verde înainte de a fi prea târziu. Anul trecut lucrurile s-au mişcat prea încet  şi venirea echipei CSNTM nu a mai avut loc.

 

Sunteţi de-acord cu pensiile obscen de mari ale foştilor securişti?

Societatea de Studii Istorice din România a iniţiat pe 12 ianuarie o petiţie pentru reducerea pensiilor foştilor activişti comunişti de rang înalt şi a responsabililor din aparatul represiv al Securităţii. Detalii AICI.

Ştiaţi că…?

„În prezent, pensiile foştilor activişti comunişti şi angajaţi ai Securităţii sunt de câteva ori mai mari decât pensia medie. Reamintim că angajaţii Securităţii au fost pensionaţi după o lege specială, care i-a favorizat în raport cu restul populaţiei. Activiştii şi securiştii au făcut parte dintr-un sistem de privilegii înainte de 1989 şi au rămas privilegiaţi şi după revoluţie. Considerăm că este profund imoral ca promotorii unui sistem criminal să se bucure de impunitate într-un regim democratic şi, în plus, să beneficieze de favoruri. Orice reformă care vizează modernizarea statului nu poate fi compatibilă cu onorarea acelora care au transformat statul în instrument de represiune politică, în perioada 1948-1989.” (Citat din textul petiţiei iniţiate de S.S.I.R)

La alţii se poate…

De la 1 ianuarie 2010, pensiile a peste 24.000 de oficiali comunişti şi ofiţeri ai poliţiei politice din Polonia au fost diminuate cu peste 50%.

Vezi AICI textul integral al petiţiei, cu semnatarii de până acum. Lista rămâne deschisă. Dacă n-aţi subscris, puteţi fi adăugat ca semnatar scriind pe adresa:

asociatiassir@yahoo.com. Trebuie să precizaţi:

numele:

profesia:

oraşul de rezidenţă.

Ulterior, petiţia va fi depusă la registratura Guvernului.

 

Tetraevangheliarul de la Craiova face noi victime!

(Titlu alternativ: Tetraevangheliarul craiovean loveşte din nou!)

Teo Stanciu îmi atrage atenţia asupra unui material de pe Realitatea.net. Titlul este din gama afirmaţiilor bombastice fără acoperire în realitate: Un exemplar din cele trei Tetra-evangheliare din lume, aflat la Craiova, va fi tradus.

Să o luăm în ordine:

1)      În întreaga lume există sute de tetraevangheliare (manuscrise), în diverse limbi vechi şi noi, nu doar trei!

2)      Tetraevangheliarul de la Craiova nu va fi tradus, ci va fi studiat. Va fi citit şi vor fi notate acele locuri în care textul biblic suferă variaţii. Copiştii NT creează uneori câte o modificare (conştient sau inconştient) în textul pe care îl multiplică. Fenomenul nu este nou. Vă puteţi convinge de asta copiind (în româneşte) Evanghelia după Matei de mână şi verificând cât de fidel aţi transpus textul. Mai copiaţi Evanghelia de 10 ori la rând şi apoi mai vorbim.

Acestea sunt afirmaţiile umflate din titlu. Textul propriu-zis se deschide la fel de bombastic: “Noi amănunte despre istoria creştinismului ar putea fi cunoscute în curând. Asta după ce un exemplar din cele trei Tetra-evangheliare din lume va fi tradus. Cartea-document se află la muzeul Olteniei din Craiova, iar o echipă de americani urmează o traducă.”

“Noile amănunte” sunt în realitate atât de amănunte, încât nu vom putea afla nimic care să ne schimbe semnificativ percepţia despre istoria creştinismului. De remarcat sintagma “în curând”, care trimite la reclama “Coming soon” din trailerele americane. Singura afirmaţie adevărată este că „Tetraevangheliarul a fost scris pe piele de viţel”. Dar nu în medio-greacă, ci în greaca koine. Că „nu a fost tradus integral” nu e de mirare. Astfel de manuscrise nu se traduc de obicei. Textul Noului Testament îl avem deja în zeci şi sute de traduceri!

Mai zice textul aşa: „Manuscrisul de la Muzeul Olteniei din Craiova se află în atenţia unor experţi din Texas care vor să îl traducă. Specialiştii americani ce urmează să sosească în România spun că foarte importante sunt adnotările.”

Minune mare! Unde şi când au spus specialiştii din Texas că foarte importante sunt adnotările? Afacerea ia o turnură aberantă. Până să-i scriu eu ieri, Daniel Wallace (că el e din Texas) nu ştia nimic despre apariţia Tetraevangheliarului în presa românească! E clar, alienii sunt printre noi!

Morala: Să te ferească Dumnezeu de presa isterică şi pusă pe umflat subiectele. Adio decenţă, adio informare echilibrată, adio adevăr!

 

Afacerea “Tetraevangheliarul”, pe Oglindanet

Articolul despre îndelungata mea negociere cu Muzeul Olteniei, în timpul interimatului asigurat de dl. Florin Ridiche, a fost publicat pe Oglindanet. Cristian Bădiliţă, care cunoaşte şi el din interior această aventură, a adăugat o notă care completează informaţiile furnizate de mine:

Post scriptum al redacţiei Oglindanet: Cu amărăciune confirm întreaga poveste relatată mai sus de dl. Conţac, pentru care am intervenit direct pe lângă dl. Toader Paleologu, ministru al culturii. Dar nici măcar intervenţiile repetate ale ministrului şi ale directorului său de cabinet, dl. Al. Bălăşescu, n-au dat roade vreme de un an de zile. Misterul rămâne intact. Pare incredibil (şi chiar este) ca pentru simpla fotocopiere a unui manuscris să fie nevoie de intervenţia unui ministru, atâta vreme cât practica respectivă ţine de domeniul banalităţii în lumea civilizată. Dar nu ne mai miră nimic. În România chiar şi pentru schimbarea unui bec la maşină e nevoie de solide intervenţii ministeriale. Sperăm că directorul actual de la Muzeul craiovean îi va acorda tot sprijinul dlui. Conţac, pentru că, în fond, Muzeul nu are decât de câştigat în registrul reputaţiei internaţionale. (Cristian Bădiliţă)

 

Recentă şi senzaţională descoperire, veche de ani de zile!

Un titlu din Adevărul (de Craiova) trâmbiţează pompos: „Senzaţional! La Craiova s-a descoperit unul dintre cele trei Tetraevangheliare din lume”. Dincolo de afirmaţia fabulos-ridicolă că în întreaga lume ar exista numai trei tetraevangheliare (!), titlul mai conţine un fals: anume că tetraevangheliarul de la Muzeul Olteniei din Craiova ar fi fost „descoperit” recent, deşi manuscrisul a fost cercetat încă din anii 70, fiind menţionat de altfel în lucrarea Cultura bizantină în România. Expoziţie cu prilejul celui de-al XIV-lea Congres internaţional de studii bizantine, Bucureşti, 6-12 sept. 1971, publicată la Bucureşti în 1971, de Comitetul de Stat pentru Cultură şi Artă.

Autoarea articolului, Irma Huculici, continuă dezinformarea scriind: „Cartea zăcea neştiută de nimeni în arhivele instituţiei.” Realitatea este alta. Cartea era cunoscută de ani de zile. Încă din primăvara lui 2009 eu însumi sunt în negocieri (nefinalizate) cu direcţiunea Muzeului Olteniei, în vederea digitalizării acestui important manuscris al Noului Testament de către Centrul pentru Studierea Manuscriselor Noului Testament din SUA. Directorul Centrului, Daniel Wallace, este unul dintre cei mai respectaţi specialişti în domeniul criticii de text a NT, iar CSNTM a digitalizat până acum zeci de manuscrise din diferite universităţi ale lumii. În august 2008 am avut ocazia să-l întâlnesc personal pe prof. Wallace la Münster, la un colocviu organizat de Institutul de Critică Textuală, cel mai important centru de profil din întreaga lume. Din vorbă în vorbă, am ajuns şi la subiectul „manuscrise greceşti ale NT deţinute de instituţii româneşti”. Ştiam că există vreo 10 la Academie şi vreo 4 la Muzeul Naţional de Artă, aşa că i-am promis prof. Wallace că la întoarcerea în România voi începe aranjamentele în vederea unei „expediţii” programate să aibă loc în vara lui 2009. Despre negocierile cu Biblioteca Academiei voi povesti probabil cu altă ocazie (Pentru moment pot spune doar că discuţiile cu diverse persoane din ierarhia acestei instituţii ar putea figura cu succes într-un roman suprarealist).

Aşadar, în luna februarie 2009, în urma unei cercetări asidue (anunţuri pe blogul personal, scrisori, telefoane peste telefoane, alergătură prin biblioteci) aflam că există un tetraevangheliar grecesc la Muzeul Olteniei, condus pe atunci (interimar) de dl. Florin Ridiche. La începutul lunii aprilie, după primele tatonări (promiţătoare), prof. Wallace trimitea deja prin email o scrisoare de intenţie şi un contract de colaborare conducerii Muzeului. La mijlocul lunii direcţiunea primea şi cópii scrise ale documentelor respective. Totul părea să meargă de minune. Atâta doar că pe 24 aprilie dl. Ridiche cerea introducerea în contract a unei clauze: „Muzeul nu-şi asumă răspunderea pentru interpretările care ar putea rezulta de pe urma traducerii manuscrisului”. O clauză foarte stranie, dat fiind că prof. Wallace şi echipa nu voiau (şi nu vor) să traducă manuscrisul, ci să-l fotografieze şi să-l studieze din perspectiva tipului de text pe care îl conţine. Manuscrisele greceşti se împart în mai multe familii „de text”, iar ca să-ţi dai seama din ce familie provine manuscrisul nu trebui să-l traduci. Ajunge să-l citeşti în greceşte şi să-l compari cu alte manuscrise. În fine, chiar dacă precizarea era inutilă, prof. Wallace n-a avut obiecţii şi contractul a fost revizuit în consecinţă.

Pe 29 aprilie, o veste-bombă! Dl. Florin Ridiche îmi comunică faptul că Muzeul nu mai doreşte colaborarea cu CSNTM şi că există deja un specialist al Muzeului care lucrează la editarea manuscrisului. Orice încercare a mea de a-i cere detalii suplimentare nimereşte într-un zid de cremene. Vestea mi se pare complet neverosimilă, fiindcă sunt absolut sigur că Muzeul Olteniei nu are niciun specialist în critică de text. Încerc să sugerez că poate cercetarea „specialistului” nu se suprapune cu proiectul CSNTM, că Centrul american doar va digitaliza manuscrisul şi, dacă se doreşte asta, va amâna cercetarea lui un anumit număr de ani etc. Nu se poate şi gata!

Decid că situaţia nu poate rămâne aşa. O instituţie deschisă pentru colaborare trânteşte dintr-odată uşa în nas unor cercetători recunoscuţi şi apreciaţi în toată lumea, pentru a scoate din joben un ilustru necunoscut căruia îi acordă exclusivitate? Afacerea pare desprinsă din teatrul absurdului.

Mă văd silit să reîncep demersurile din alt capăt. La sfârşitul lunii mai 2009 mă adresez Ministerului Culturii. Trimit o sesizare prin fax, în care prezint istoricul problemei, iar în luna august ministerul, prin vocea Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor recomandă Muzeului Olteniei să dea curs solicitării CSNTM (adresa 271/Patrimoniu/25.08.2009) de a cerceta şi fotografia manuscrisul. Între timp, la conducerea Muzeului a revenit dl. Mihai Fifor, care se arată foarte deschis pentru proiect şi îmi spune că manuscrisul este acum în atenţia conservatorilor muzeului. Dacă totul decurge conform planului, în vara acestui an echipa CSNTM va veni în România pentru a digitaliza acest preţios tetraevangheliar bizantin. Autoarea articolului din Adevărul, Irma Huculici, chiar dacă nu dovedeşte competenţa jurnalistică necesară pentru a prezenta în mod judicios faptele, compensează această carenţă prin certe capacităţi oraculare, prezentând la timpul trecut ceea ce urmează să aibă loc: „Conducerea muzeului a aflat despre valoarea cărţii de la câţiva specialişti americani care au ajuns la Craiova şi au solicitat să studieze cartea din arhiva Muzeului Olteniei.” Aşa să fie!

 

Feedback la „Bucurie” pe Oglindanet

Cristian Bădiliţă a publicat pe Oglindanet un scurt semnal pe marginea cărţii Surprins de Bucurie. Redau mai jos un fragment:

Lewis scrie acest volum la maturitate (între 1948-1955), retrasând, de fapt, „etapele” convertirii sale la creştinism. Suntem departe de „raptul” spontan şi violent al unui Pavel ori de bulversarea unui Pascal. Credinţa tânărului universitar irlandez se coace „la focul raţiunii”, prin câteva întâlniri decisive şi mai ales prin câteva lecturi. Până la identificarea Obiectului bucuriei în persoana lui Isus Cristos, Lewis trece printr-o fază, destul de lungă, de păgânism estetic şi teism.

Textul integral al articolului AICI.

P.S. Revista Oglindanet îşi înnoieşte conţinutul în zilele de duminică, respectiv miercuri. În mod excepţional, anumite articole sunt publicate şi în afara programului.

 

„Veselia” de la nunta din Cana (Ioan 2:10)

De mai bine de o lună citesc Noul Testament de la Bălgrad (1648). E o traducere frumoasă şi destul de cursivă, dacă eşti deja obişnuit cu vocabularul biblic al sec. 17. Pentru desluşirea anumitor versete, e indicat totuşi să ai alături un Nou Testament grec sau BibleWorks.

Am ajuns astăzi la Ioan 2:10: „Tot omul întâiu pune vinul bun şi deacă să veselescu, atuncea cel mai slabu…”. Am recunoscut în spatele lui „veselescu” verbul μεθυσθῶσιν (μεθύσκω, methysko = a se îmbăta), care în NT mai apare în Luca 12:45, Ef. 5:18, 1 Tes. 5:7 şi Apoc 17:2 (aici metaforic). Se pare că traducătorii, dintr-un anumit tact pastoral, n-au vrut să le dea argumente biblice eventualilor cititori certaţi cu sobrietatea şi prieteni la toartă cu ulcica sau halba. Aşa că au tradus verbul în mod eufemistic. N-au fost singurii, în tradiţia biblică românească. Dar să vedem cum stau lucrurile în alte versiuni.

Bibl. 1688: „Tot omul întâiu vinul cel bun pune, şi, când să vor îmbăta, atuncea pre cel mai prost.” Alte traduceri de mai târziu (Samuil Micu, Bibl. 1874, Nitzulescu 1897, Bibl. 1914) au păstrat verbul „a se îmbăta”. Corect.

Cornilescu 1921 mai taie din forţa originalului, redând verbul μεθυσθῶσιν prin „au băut bine” (Soluţia se regăseşte şi în Galaction 1938). Bine, bine, dar cât de bine? Fiecare îşi poate reprezenta episodul după puterile imaginaţiei. Soluţia e menită să navigheze strâmtoarea periculoasă dintre Scyla beţiei şi Carybda trădării textului. Pe urmele acestei soluţii, versiunea NTR concede totuşi un grad mai ridicat de concentraţie versetului: nuntaşii pomeniţi de nun „au băut mult”. Mult, dar cât?

Bibl. 1968, care a prelucrat textul lui Galaction (temperându-i adesea excesele), a diluat verbul, traducându-l cu „se ameţesc”. „Ameţeala” s-a moştenit în Biblia 1975 şi de acolo a trecut în Biblia Anania (2001). Nu-i aşa, una e să te îmbeţi, alta e să te ameţeşti. Versiunile din această categorie îi fac pe nuntaşii din mintea nunului să pară un pic mai înţelepţi. Un pic.

Concluzie: Cred că soluţia „a se îmbăta” trebuie păstrată, ca să fim fideli faţă de textul biblic. DAR…

1)      Dacă vrem să păstrăm şi o abordare pastorală asupra traducerii, ar trebui să facem şi un aparat de note. Biblia a fost lăsată să fie citită într-o comunitate interpretativă. Nu punem lacătul pe Scriptură, sub motiv că omul de rând s-ar deda la beţii, dacă ar ajunge să o citească acest verset de unul singur. DAR… oricât de protestant aş fi, consider că în citirea Scripturii, oamenii neinstruiţi (ἰδιῶται, în sensul versetului 1 Cor 14:23) au nevoie de călăuzire din exterior („Cum am să înţeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva?”). Altminteri, cu o traducere exactă, dar cu o hermeneutică bolnavă, s-ar putea să avem oameni care transformă versete din Biblie  în argumente pentru de a răzgâia firea pămânească. „Uite, frate, scrie în Biblie negru pe alb că nuntaşii se îmbătau!”

2)      Afirmaţia că nuntaşii din Israelul sec. I obişnuiau să bea până se îmbătau este făcută de maestrul de ceremonii. Dar acesta nu este reprezentativ pentru etica Împărăţiei lui Dumnezeu. Prin urmare nu tot ce apare scris în Biblie trebuie şi aplicat, dacă avem de-a face cu afirmaţii vine de la un personaj contra-exemplu.

3)      Biblia conţine zeci de versete despre vin/băutură/a bea. O hermeneutică sănătoasă trebuie să vadă mesajul Bibliei în ansamblu, nu să folosească abuziv câte un verset rupt din context.

 

Cu averea la control. Profituri pe 2009

Mulţumesc tuturor celor care au cumpărat cărţi de pe amazon folosind peticuţul amărât de reclamă de pe blogul meu (dreapta sus). Dacă în 2008 am câştigat din reclamă suma de 1,45 dolari, în 2009 câştigurile mele au crescut aproape înzecit! Am câştigat taman 10,01 dolari.

Dacă trendul se menţine în anul care a început, atunci deja mă apropii de sume periculoase!

Pentru ca declaraţia mea de interese să fie limpede, precizez că fiecare produs cumpărat de pe amazon prin bannerul din stânga îmi aduce în cont 30 sau 50 de cenţi. Banii sunt convertiţi într-un fel de bonuri valorice care se scad dintr-o eventuală comandă.

P.S. Toate celelalte bannere din dreapta nu-mi aduc niciun fel de venituri.

 

Cum am devenit milionar peste noapte!

Poate nu ştiaţi, venerabila Naomi Solomon, o bătrânică suferind de cancer, din Coasta de Fildeş, mi-a donat 2,5 milioane de dolari proveniţi dintr-o moştenire de la soţul ei. Am fost anunţat de asta printr-un email şi am confirmat imediat că sunt de-acord să preiau moştenirea. M-am dat drept J. K. Chesterton şi am precizat că adresa mea este următoarea:

J. K. Chesterton
220 Father Brown Street
Bucharest, sector 7
945323
Romania

Drept răspuns, am primit o fotografie cu prezumtiva bătrânică (mai sus) şi apoi un affidavit cu datele mele (vezi mai jos).

Probabil că farsa va continua, până când mi se vor cere alte informaţii personale, poate chiar şi o sumă de bani – un soi de comision. Inutil să mai adaug, aceşti ţepari care se dau drept sora Naomi Solomon au o engleză de baltă care îi dau de gol de la o poştă. E clar, n-au citit în viaţa lor un rând din Chesterton. Altfel ar fi trebuit să-şi dea seama că sunt şi ei victima unei mici farse. Am modificat intenţionat prenumele G. K. în J. K., dar puteam să las şi iniţialele originale; efectul ar fi fost acelaşi.

Morala: feriţi-vă de absolut orice ofertă care vă promite marea cu sarea şi soarele de pe cer. Sunt şanse de 2,5 milioane la sută că oferta e o şarlatanie ordinară.